ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 22.12.2016

1ra-1239/2016 — art. 190 alin. 5 CP

HOTĂRÂRE

22.12.2016

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: art. 190 alin. 5 CP
Temei legal: art. 427 alin. 1 pct. 8 CPP

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

1ra-1239/2016 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1239/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

22 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016, în cauza penală privindu-

i pe

ȘCHIOPU Vitalie Gheorghe, născut la 29

septembrie 1976, originar din r-nul Strășeni, sat.

Cojușna și domiciliat în mun. Chișinău, str. V.

Alecsandri 106, ap. 12;

CÎRPA Andrian Nicolae, născut la 23 august

1977, originar și domiciliat din r-nul Strășeni, sat.

Trușeni, str-la Gh. Asachi 3.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.07.2014 – 16.06.2015;

Instanța de apel: 10.07.2015 – 09.03.2016;

Instanța de recurs: 19.05.2016 – 22.11.2016.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16 iunie 2015, Șchiopu

V. și Cîrpa A. au fost achitați de sub învinuirea incriminată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, din motiv că fapta acestora nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii nominalizate, cu reabilitarea lor.

Prin rechizitoriu Șchiopu V. și Cîrpa A. au fost învinuiți de aceea că, la 12

martie 2009, în prima jumătate a zilei, împreună și de comun acord, urmărind scopul

dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub

pretextul unui împrumut pentru investirea în activitatea S.C. „Avexfruct” SRL, au

creat un caracter legal al acțiunilor lor, încheind un contract de împrumut cu gajarea

unui utilaj pentru producerea betonului de model BKS 50, care a fost întocmit în

biroul notarului privat „Gladîș Oleg”, ce are sediul în str. Pușkin 50A din mun.

Chișinău, fără a avea scopul inițial de rambursare a sumei, au dobîndit ilicit de la

Creciun S. suma de 12 000 euro, echivalentul a 165 019,2 lei, cauzîndu-i astfel părții

vătămate o daună materială în proporții deosebit de mari.

Tot ei, la 12 martie 2009, în continuarea intențiilor infracționale, sub același

pretext, în timp ce se aflau în fața sediului notarului privat „Gladîș Oleg”, situat pe

str. Pușkin 50A din mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor

altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul unui împrumut,

Cîrpa A. prin întocmirea unei recipise cu o dată ulterioară din 17 aprilie 2013,

neavînd intenția de a rambursa banii însușiți, ducîndu-l în eroare asupra

circumstanțelor faptice existente pe Creciun S., au însușit de la acesta suma de

10000 euro, echivalentul a 137.516 lei, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu în

proporții deosebit de mari.

Drept urmare a acțiunilor infracționale ale lui Șchiopu V. și Cîrpa A., aceștia

au însușit de la partea vătămată Creciun S. suma de 302.535,2 lei cauzîndu-i

ultimului un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, procurorul a încadrat, în drept, faptele

inculpaților în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, escrocheria adică dobîndirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvîrșită în proporții

deosebit de mari.

Legalitatea și temeinicia sentinței de achitare în termenul și modul prevăzut

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror,

care a solicitat casarea sentinței din motivul ilegalității acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care Șchiopu V. și Cîrpa A., să fie recunoscuți vinovați de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, cu stabilirea unei

pedepse de 10 ani închisoare pentru fiecare și executarea acesteia în penitenciar de

tip închis, cu privarea de dreptul de a deține o anumită funcție și de a desfășura

activități ce țin de gestionarea bunurilor pe un termen de 5 ani.

În motivarea apelului s-a indicat că, sentința de achitare este ilegală din motiv

că instanța de fond a admis erori de fapt și de drept și a apreciat eronat probele

administrate, iar intenția inculpaților de a însuși mijloacele bănești se demonstrează

prin situația financiară precară a SRL „Avexfruct”, iar abuzul de încredere se

demonstrează prin aceea că Cîrpa A. este rudă cu partea vătămată Creciun S.

Apelantul a menționat că, în vederea camuflării infracțiunii de escrocherie,

inculpații au semnat cu partea vătămată un contract de societate civilă la 12 mai

2015, cu scopul de a recupera părții vătămate banii însușiți prin comiterea

infracțiunii.

În opinia procurorului declarațiile inculpaților și a martorilor Cîrpa E. și Gori

L. vin în contradicție cu declarațiile părții vătămate Creciun S.

Or, reieșind din declarațiile părții vătămate Creciun S., acesta „i-a transmis

suma de 22 mii euro lui Cîrpa A., în fața biroului notarului public Gladîș Oleg, cu

sediul mun. Chișinău str. Pușkin 50A, suma de 22 mii euro era în două pachete

separate, în unul - 10 mii euro, în altul - 12 mii euro. I-a transmis lui Cîrpa A.

ambele pachete, iar scopul transmiterii banilor era dezvoltarea business-ului firmei

„Avexfruct” SRL. Suma acordată în calitate de împrumut nu era suma indicată în

contractul din 12.03.2009, reieșind din faptul, așa cum declară însăși partea

vătămată, că a citit contractul, în care era indicată suma de 12 mii euro, nu a

schimbat nimic, or Cîrpa A. i-a comunicat că oricum suma gajului era mult mai

mare și banii vor fi restituiți în decurs de 3 luni. Consideră ca contractul de gaj și

împrumut sunt dovezi de transmitere a banilor.”

Declarațiile părții vătămate se confirmă și prin declarațiile martorului Creciun

A., care este soția lui Creciun S. și a specificat că soțul său i-a transmis lui Cîrpa A.

ambele pachete în care se aflau banii, după care Cîrpa A. i-a transmis unul din

pachete lui Șchiopu V. Soțul i-a comunicat că banii respectivi în suma de 22 mii

euro, urmau a fi împrumutați pentru firma „Avexfruct” SRL. Inițial, Cîrpa A. a

solicitat doar suma de 12 mii euro, peste cîteva zile a mai solicitat încă 10 mii euro,

iar în dimineața cînd urma să se facă afacerea soțul ei i-a transmis lui Cîrpa A. suma

de 22 mii euro.

În opinia apelantului este paradoxal că instanța analizînd în mod obiectiv și la

propria sa convingere declarațiile martorilor E. Cîrpa și V. Gori, nu le-a apreciat

critic, fiind verosimile pentru ea într-u demonstrarea nevinovăției persoanelor

achitate, pe cînd celelalte probe, cum sunt declarațiile părții vătămate Creciun S. și a

martorilor: R. Darie și Creciun A., le-a apreciat ca fiind contradictorii, însă nu a

argumentat în ce s-au manifestat contradicțiile, făcînd o descriere per ansamblul a

probelor administrate în cadrul cercetării judecătorești.

De asemenea, apelantul a menționat că urmează a se da o apreciere critică

declarațiilor depuse în cadrul ședinței de judecată de către martorii Cîrpa E. și Gori

L. din motiv că ultimele sunt soțiile inculpaților, iar declarațiile lor au drept scop să

inducă în eroare instanța, mai mult că acestea vin în contradicție cu declarațiile unui

martor necointeresat și independent în cauza dată și anume Darie R.

Procurorul a susținut că însușirea mijloacelor bănești prin folosirea abuzului de

încredere de către inculpați s-a realizat prin aceea că Cîrpa A. se află în relație de

rudenie, fiind cumătru cu partea vătămată Creciun S., ce i-a facilitat să obțină mai

lejer mijloacele bănești de la ultimul.

În opinia procurorului, inculpații încă din momentul încheierii contractului de

împrumut și gaj nu aveau intenția de a restitui sumele bănești, pretinse a fi

împrumutate. După ce partea vătămată a transmis banii, inculpații au început să se

eschiveze de la restituirea lor și găseau diferite pretexte de inducere în eroare a părții

vătămate despre termenele și motivele restituirii mijloacelor bănești.

Mai mult ca atît, procurorul susține că inculpații tacit au recunoscut faptul

comiterii infracțiunii și astfel în scopul atenuării, într-o careva măsură a răspunderii

penale, la 12.05.2015 au negociat și semnat cu partea vătămată un contract de

societate civilă, care avea drept scop recuperarea mijloacelor bănești pretinse a fi

împrumutate de la partea vătămată.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016

apelul declarat de procuror a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței de

achitare.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat că prima instanță

corect a conchis asupra achitării inculpaților, din motiv că fapta acestora nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Prin urmare, instanța a menționat că, potrivit art. 389 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma

cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate în instanța de judecată. Sentința de condamnare nu

poate fi bazată pe presupuneri.

Latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie se exprimă prin fapta prejudiciabilă,

alcătuită din acțiunea principală, care constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane, adică sustragerea lor, și acțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în

înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin înșelăciune, în sensul art. 190 Cod penal, se subînțelege dezinformarea

conștientă a victimei, care constă în prezentarea vădit falsă a realității sau trecerea sub

tăcere a realității, cînd sînt ascunse faptele sau circumstanțele care trebuie comunicate.

Prin abuz de încredere, făptuitorul exploatează raporturile de încredere care s-au

stabilit între el și victimă, ultima fiind, de regulă, proprietarul sau administratorul unei

anumite mase patrimoniale.

Astfel, instanța de apel a considerat că în speță, prima instanță a stabilit corect că

lipsește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, care se

realizează prin fapta prejudiciabilă constând din două acțiuni: acțiunea principală, de

dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, adică sustragerea lor; acțiunea sau inacțiunea

adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere, și latura

subiectivă a escrocheriei, care se realizează prin intenție directă și prezența scopului de

profit, iar raporturile existente dintre inculpați și partea vătămată au un caracter juridic

civil.

Prin urmare, cu referire la natura juridică a relațiilor dintre partea vătămată și

inculpați, instanța de fond a conchis corect că în speță, a avut loc încheierea unui contract

de împrumut între partea vătămată Creciun S. și „Avexfruct” SRL în persoana

administratorului Șchiopu V., prin care părțile contractante și-au asumat angajamente

reciproce în vederea acordării împrumutului, or, conform pct. 2.1 din contractul

nominalizat, împrumutătorul s-a obligat să-i transmită împrumutatului mijloacele bănești

indicate în pct. 1.1. al contractului în termen de 30 zile din momentul semnării acestuia,

iar conform pct. 1.1. din contract, împrumutatul s-a obligat să restituie împrumutătorului

suma împrumutată la data de 12.10.2009.

Cu referire la argumentul părții acuzării și a părții vătămate privind transmiterea

banilor de către Creciun S. către Șchiopu V. și Cîrpa A., instanța de apel a specificat că,

reieșind din declarațiile părții vătămate, aceasta i-a transmis suma de 22.000 euro lui

Cîrpa A., banii fiind în 2 pachete separate, în unul – 10.000 euro, în altul - 12 000 euro,

iar scopul transmiterii banilor era dezvoltarea business-ului companiei „Avexfruct” SRL.

Declarații similare celor date de către partea vătămată au fost depuse și de către martorul

Creciun A., care este soția lui Creciun S., precum și de către martorul Darie R., care la

acel moment se afla în apropiere.

În acest context, instanța de apel a specificat că instanța de fond corect a apreciat

critic declarațiile martorului Darie R. or, acesta a declarat că a auzit doar despre faptul că

banii transmiși erau Euro și nu a văzut bancnotele care au fost transmise, iar despre suma

de 22 000 euro a declarat că știe doar din discuția lui Cîrpa A. cu Creciun S.

În afară de aceasta, declarațiile părții vătămate și ale martorilor Creciun A. și Darie

R. sunt în contradicție cu cele ale lui Șchiopu V., potrivit cărora, Cîrpa A. i-a spus că un

prieten de-al său, Guțu A., are nevoie urgent de 10.000 euro pe 2-3 săptămîni și că acel

cumătru a acceptat să-i împrumute 10.000 euro lui Guțu A. din banii destinați ca

împrumut firmei „Avexfruct” SRL, iar cînd Guțu A. va rambursa banii, urmau să-i

utilizeze pentru firma „Avexfruct” SRL. Cîrpa A. i-a spus ziua cînd vor merge la notar, i-

a dat datele personale ale persoanei respective și persoana achitată nominalizată a pregătit

contractul de împrumut și contractul de gaj reieșind din condițiile discutate cu Cîrpa A.:

Creciun S. se obligă să acorde companiei „Avexfruct” SRL un împrumut de 12.000 euro

în termen de 30 zile din data semnării contractului, pe termen de 7 luni. De asemenea,

Șchiopu V. a declarat că nici pînă la prezentarea la notar și nici ulterior, nu a primit de la

Creciun S. bani pentru compania „Avexfruct” SRL și nici pentru el personal.

Mai mult, cu referire la transmiterea de facto a banilor, instanța de fond a conchis

corect că la materialele cauzei penale lipsesc probe precum că partea vătămată Creciun S.

și-a executat obligația prevăzută de pct. 2.1. din contractul de împrumut din 12.03.2009,

or la materialele dosarului lipsesc înscrisuri, recipise, care ar fi dovedit transmiterea

sumei de 12 000 euro, iar reieșind din declarațiile părții vătămate, banii nu au fost

transmiși în prezența notarului, din motiv că acesta avea încredere în Cîrpa A.

Instanța de apel a reținut că, în textul contractului părțile au prevăzut că Creciun S.

se obligă să-i transmită împrumutatului suma de 12 000 euro în termen de 30 zile din

momentul semnării acestuia, dar nu la data încheierii contractului, iar după cum s-a

stabilit supra, probe veridice care să demonstreze contrariul nu au fost prezentate.

Declarații similare referitor la transmiterea banilor de către Creciun S. a dat și Cîrpa

A., potrivit cărora, suma de 12 000 euro a constat, de facto, în suma de 10000 euro plus

dobînda oferită de către Creciun S. lui Guțu A. pentru afacerea cu cireșele, sumă pe care

Guțu A. i-a transmis-o lui Cîrpa A. la sfîrșitul lunii mai a anului 2009, conform

înțelegerii prealabile dintre Cîrpa A. și Creciun S. La suma de 10000 euro, Cîrpa A. a mai

adăugat 9 500 euro și cu suma de 19 500 euro, a plecat în Germania, unde, la 06.06.2009,

a achitat avansul pentru utilajul de la uzina de beton, primind în acest sens o recipisă în

limba germană.

Astfel, instanța a relevat că aceste circumstanțe dovedesc faptul primirii de către

Cîrpa A. a sumei de 10 000 euro de la partea vătămată Creciun S. în luna mai a anului

2009, prin intermediul terței persoane Guțu A., fapt care a fost recunoscut de către Cîrpa

A., dar nu la data semnării contractului de împrumut în fața biroului notarial, după cum

afirmă partea vătămată.

În afară de aceasta, reieșind din materialele cauzei, la 17.04.2013, Cîrpa A., în

calitate de co-fondator și co-asociat al SRL „Avexfruct”, a eliberat o recipisă părții

vătămate Creciun S., prin care s-a obligat față de ultimul să-i restituie suma de 10 000

euro pînă la 30.04.2014. Totodată, acesta a garantat că, în caz că va fi în posibilitate de a

restitui suma indicată în termenul stabilit, într-un termen de un an după termenul de

scadență, va negocia executarea obligației restante prin novație, adică prin înlocuirea cu o

altă obligație, inclusiv prin cedarea unei părți din partea socială a SRL „Avexfruct”.

Faptul eliberării recipisei nominalizate este confirmat și de către partea vătămată

Creciun S., care a declarat că în recipisa din 17.04.2013, în calitate de debitor figura

Cîrpa A. și SRL „Avexfruct”, iar suma indicată era de 10 000 euro cu scadența la

30.04.2014.

Astfel, reieșind din circumstanțele elucidate, instanța de apel a conchis că prima

instanță legitim și întemeiat a stabilit că în acțiunile inculpaților lipsește latura obiectivă

și latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie, care se realizează prin intenție directă și

prezența scopului de profit, iar raporturile existente dintre inculpați și partea vătămată au

un caracter juridic civil.

Cu referire la săvîrșirea de către inculpați a acțiunilor adiacente infracțiunii de

escrocherie, și anume a înșelăciunii și a abuzului de încredere, instanța de apel a

considerat că prima instanță corect a concluzionat că nici acestea nu și-au găsit

confirmarea la judecarea cauzei, or inculpații Șchiopu V. și Cîrpa A. nu au prezentat

părții vătămate Creciun S. date false și nu au ascuns vreo informație, anunțarea căreia ar

fi fost obligatorie la momentul încheierii tranzacției de împrumut, circumstanțe care

denotă lipsa acțiunii adiacente obligatorii de înșelăciune sau inducere în eroare a părții

vătămate.

La fel, s-a menționat că instanța de fond a conchis corect că în rechizitoriu nu au

fost prezentate probe care ar dovedi faptul că inculpații prin acțiunile lor au recurs la

abuzul de încredere a părții vătămate or, Cîrpa A. a declarat că împreună cu partea

vătămată Creciun S. au plecat în Germania pentru a-și restitui banii sau utilajul pentru

care persoana achitată nominalizată a și împrumutat bani de la partea vătămată, fapt care

nu a fost negat de către însăși partea vătămată.

În același context, instanța de apel a menționat că nici din declarațiile părții

vătămate Creciun S. nu reiese că inculpații ar fi acționat în privința sa cu înșelăciune sau

prin abuz de încredere în sensul art.190 Cod penal și din aceste considerente, urmează a fi

respinse ca neîntemeiate argumentele părții vătămate precum că acțiunea de înșelăciune

constă în faptul că banii nu îi sunt restituiți deja de 6 ani or, acțiunea adiacentă de

înșelăciune, în contextul infracțiunii de escrocherie, urmează să fie întreprinsă pînă ce

făptuitorul va obține posibilitatea reală de a se folosi sau de a dispune de bunurile

dobîndite ilicit. Mai mult, însăși partea vătămată a declarat că a depus plîngere la

organele de drept imediat după ce instanța a respins cererea de chemare în judecată

înaintată împotriva SRL „Avexfruct”, din motiv că și-a dat seama că banii nu îi vor fi

restituiți.

Instanța de apel a mai statuat că, în acțiunile inculpaților nu a fost stabilită intenția

sustragerii bunurilor altei persoane, or în speță, garantarea obligației de 12 000 euro s-a

făcut printr-un gaj legal instituit, care excede cu mult valoarea obligației, dat fiind că

valoarea utilajului gajat pentru garantarea executării obligațiilor asumate prin contractul

de împrumut constituie 140 000 euro. Săvîrșirea infracțiunii de escrocherie se realizează

doar prin intenție directă, la calificarea faptei fiind obligatorie stabilirea scopului special

– de profit.

Concomitent, s-a reiterat și faptul că delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor

de drept civil trebuie făcută luîndu-se în considerație atitudinea făptuitorului față de

faptul transmiterii bunurilor către sine și prezența disponibilității efective a făptuitorului

de a-și executa angajamentele, iar în speță, instanța de fond a conchis corect că

angajamentul asumat de către inculpații era realizabil or, în anul 2009 aceștia activau în

cadrul „Avexfruct” SRL, deținînd cîte 50% din capitalul social al companiei date, care

poseda diferită tehnică și utilaje.

Respectiv, reieșind din circumstanțele enunțate supra, instanța de apel a ajuns la

concluzia că prima instanță corect a stabilit că probele cercetate demonstrează existența

unor relații contractuale reglementate de legislația civilă, modul de examinare a cărora

este prevăzut de normele Codului civil, pentru care inculpații nu pot fi trași la răspundere

penală, or, după cum s-a stabilit cert la data de 12.03.2009, între Creciun S. și

„Avexfruct” SRL, în persoana administratorului Șchiopu V., a fost încheiat un contract

de împrumut pentru suma de 12000 euro. Totodată, în scopul garantării obligației în

valoare de 12 000 euro, a fost instituit gajul în privința utilajului pentru producerea

betonului de model BKS 50, amplasat pe adresa șos. Balcani 9, mun. Chișinău, valoarea

căruia excede suma împrumutului mai mult de 10 ori, acesta fiind estimat de către ambele

părți la valoarea de 140 000 euro.

Prin urmare, în speță se atestă buna-credință a lui Șchiopu V. în exercitarea

obligațiunilor asumate în calitate de administrator al „Avexfruct” SRL or, la încheierea

contractului de împrumut, acesta acționa cu intenția prealabilă de restituire a mijloacelor

bănești, dar nu avea scop de cupiditate, contrar argumentelor acuzării.

În afară de aceasta, s-a specificat că partea vătămată Creciun S. a întreprins inițial

măsuri cu caracter civil în vederea transmiterii silite de la debitorul gajist SRL

„Avexfruct”, în posesiunea sa a utilajului gajat prin contractul din 12.03.2009 și a

încasării dobînzii de întîrziere în sumă de 6 190,36 euro, înaintînd în acest sens, la

20.03.2013, o acțiune la Judecătoria Strășeni. Prin hotărîrea Judecătoriei Strășeni din

02.09.2013, acțiunea lui Creciun S. împotriva S.C. „ Avexfruct” SRL a fost respinsă în

legătură cu expirarea termenului de prescripție extinctivă, iar reieșind din declarațiile

părții vătămate, s-a adresat în instanță cu omiterea termenului de prescripție de 3 ani, din

necunoașterea legii.

În afară de aceasta, reieșind din declarațiile lui Cîrpa A., acesta a întreprins măsuri

în vederea stingerii obligațiilor față de partea vătămată, or după ce a constatat că nu-și va

returna banii din Germania, ca și compensație, i-a propus în loc de suma împrumutată un

excavator-buldozer aproape nou, care la acel moment valora 10-12 000 euro, însă partea

vătămată a refuzat, motivînd că are nevoie de bani dar nu de tehnică.

La fel, dovadă a intenției lui Cîrpa A. de a stinge datoria față de partea vătămată îl

constituie și faptul că ultimul, la data de 12.05.2015, a negociat cu Creciun S. un contract

de societate civilă, obiectul căruia îl constituie stingerea din contul veniturilor acestei

societăți civile a datoriei istorice a asociatului participant „Avexfruct” SRL în sumă de 30

000 euro față de Creciun S., sumă care include datoria de 10 000 euro cu penalitățile și

dobînzile. Scopul respectiv este primordial și veniturile obținute nu vor putea fi

distribuite între participanți pînă cînd datoria nu va fi stinsă.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiat și argumentul apelantului precum că prin

semnarea contractului de societate civilă, inculpații și-au recunoscut vina în comiterea

infracțiunii imputate or, semnarea contractului respectiv constituie dovada că raporturile

juridice existente între partea vătămată și inculpați sunt de natură civilă, dar nu sunt

generate de intenția inculpaților de a înșela sau a abuza de încrederea părții vătămate, iar

în acest sens, în speță s-a stabilit cu certitudine lipsa laturii obiective a infracțiunii,

respectiv lipsa înșelăciunii și implicit, lipsa scopului de cupiditate.

Contrar argumentelor părții acuzării, faptul că inculpații nu aveau surse financiare

nu constituie temei pentru a-i acuza de sustragerea banilor de la partea vătămată, or

nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să

execute o obligație contractuală, principiu dat fiind regăsit și în art.1 al Protocolului 4

CEDO. Astfel, persoana nu poate fi privată de libertate în cazul în care se va demonstra

că la momentul asumării anumitor obligații, cît și pe parcurs, aceasta a întreprins măsuri

reale pentru a-și onora obligațiile contractuale, or, după cum reiese din materialele

cauzei, astfel de măsuri au fost întreprinse, în mod repetat.

Nefiind de acord cu decizia pronunțată de instanța de apel procurorul a atacat-o

cu recurs ordinar solicitînd casarea totală a acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceiași instanță, în alt complet de judecată.

În vederea argumentării celor solicitate, procurorul specifică că instanța de apel la

baza deciziei de achitare unilateral a pus declarațiile inculpaților, care atît la urmărirea

penală, cît și în cadrul ședinței de judecată nu au recunoscut vina, declarații care urmează

a fi apreciate critic, deoarece nu coroborează cu celelalte probe prezentate de partea

acuzării, fiind date cu scop de apărare și eschivare de la răspunderea penală pentru

infracțiunea săvîrșită.

Prin urmare, recurentul menționează că, instanța de apel a dat o apreciere incorectă

probelor prezentate de partea acuzării, nu a apreciat multilateral și obiectiv probele

administrate, care dovedesc incontestabil vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii

încriminate acestora prin rechizitoriu în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Procurorul specifică că, reieșind din declarațiile părții vătămate Creciun S., acesta i-

a transmis suma de 22 mii euro lui Cîrpa A., în fața biroului notarului public Gladîș Oleg,

cu sediul în mun. Chișinău str. Pușkin 50A, suma de 22 mii euro era în două pachete

separate, în unul - 10 mii euro, în altul - 12 mii curo. I-a transmis lui Cîrpa A. ambele

pachete, iar scopul transmiterii banilor lui Cîrpa A. era dezvoltarea business-ului firmei

„Avexfruct” SRL. Suma acordată în calitate de împrumut nu era suma indicată în

contractul din 12.03.2009, reieșind din faptul, așa cum declară însăși partea vătămată, că

a citit contractul, în care era indicată suma de 12 mii curo, nu a schimbat nimic, întrucît

Cîrpa A. i-a comunicat că oricum suma gajului era mult mai mare și banii vor fi restituiți

în decurs de 3 luni, consideră că contractul de gaj și împrumut sunt dovezi de transmitere

a banilor.

Declarațiile părții vătămate se confirmă și prin declarațiile martorului Creciun A.,

care este soția lui Creciun S. și a martorului Darie R.

Cu toate acestea, instanța analizînd în mod obiectiv și la propria sa convingere

circumstanțele cauzei, declarațiile martorilor Cîrpa E. și Gori V., nu le-a apreciat critic,

fiind verosimile pentru ea, la demonstrarea nevinovăției inculpaților, pe cînd declarațiile

părții vătămate Creciun S. și a martorilor R. Darie și A. Creciun, le-a apreciat ca fiind

contradictorii, însă nu a argumentat prin ce se manifestă contradicțiile, făcînd o descriere

în ansamblul a probelor administrate în cadru cercetării judecătorești.

Recurentul menționează că urmează a da o apreciere critică declarațiilor depuse în

cadrul ședinței de judecată de către martorii Cîrpa E. și Gori L., din motiv că ultimele

sunt soțiile inculpaților, iar declarațiile lor au drept scop să inducă în eroare instanța de

judecată, or declarațiile martorilor Cîrpa E. și Gori L. vin în contradicție cu declarațiile

unui martor necointeresat și independent în cauza dată și anume Darie R.

În cauza dată, inculpații încă din momentul încheierii contractului de împrumut și

gaj, nu aveau intenția de restituire a sumelor bănești, pretinși împrumutați. După ce

partea vătămată a transmis banii, inculpații au început să se eschiveze de la restituirea lor,

și găseau diferite pretexte de inducere în eroare a părții vătămate despre termele și

motivele restituirii mijloacelor bănești, unele fiind acel al imposibilității aducerii din

Germania a unui utilaj, sau fie transmiterea sumei de 10000 euro, unei terțe persoane A.

Guțu, care nu aveau nimic comun cu motivele inițiale pentru care se pretindeau că s-au

luat mijloacele bănești.

Tergiversarea restituirii mijloacelor bănești de către Cîrpa A. și Șchiopu V., a fost

folosit ulterior în detrimentul părții vătămate, care încercînd să-și realizeze un drept lezat,

a omis termenul de prescripție, argument folosit ulterior în instanță, de partea apărării în

pretinderea faptului că la caz sunt relații civile.

Mai mult ca atît, inculpații Șchiopu V. și Cîrpa A., tacit au recunoscut faptul

comiterii infracțiunii și astfel în scopul atenuării răspunderii penale, la 12.05.2015 au

negociat și semnat cu partea vătămată Creciun S. un contract de societate civilă, în urma

realizării obiectului căruia se urmărea recuperarea mijloacelor bănești cauzate în urma

comiterii infracțiuni de către inculpați.

Partea acuzării a prezentat instanței probe pertinente, admisibile și concludente, care

în volum deplin dovedesc vinovăția inculpaților de săvîrșirea infracțiunii incriminate

acestora în baza art. 190 alin. (5) Cod penal. La fel, se menționează că forța probatorie a

acestora nu a fost pusă la îndoială de partea apărării și nu s-a indicat nici un argument sau

o circumstanță care ar determina nerecunoașterea probelor prezentate de învinuire ca

lipsite de putere juridică. Respectiv, reieșind din aceste circumstanțe toate probele care s-

au prezentat judecății, recurentul consideră că pot fi admise și puse la baza învinuirii și

stabilirii pedepsei inculpaților.

În acest context, vina inculpaților în comiterea infracțiunii încriminate pe deplin a

fost dovedită de toate probele aduse în instanța de judecată, iar instanța de judecată nu a

dat o apreciere probelor prezentate de acuzare și nu le-a apreciat multilateral și obiectiv

însă acestea dovedesc cu certitudine vina inculpaților.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art.431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

Șchiopu V. și partea vătămată Creciun S. au depus referințe privind opinia lor asupra

recursului declarat de procuror.

Judecînd recursul ordinar declarat de procuror, în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil,

din următoarele considerente de fapt și de drept.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecînd recursul împotriva

deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică

legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

În conformitate cu dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea

condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci cînd hotărîrea atacată este legală, întemeiată și motivată.

Relevante cauzei sunt și prevederile expuse de legiuitor în art. 390 alin. (1) pct. 3)

Cod de procedură penală potrivit cărora instanța urmează să adopte sentință de achitare

dacă fapta inculpaților nu întrunește elementele infracțiunii.

Analizând cererea de recurs ordinar declarată de procuror, Colegiul constată că

titularul acesteia invocă de drept temeiurile stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, susținînd că decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu remiterea

cauzei la rejudecare, dat fiind că instanța nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor

prezentate de partea acuzării și nu a apreciat multilateral și obiectiv toate probele care, în

opinia sa, dovedesc cu certitudine vinovăția inculpaților de comiterea infracțiunii de

escrocherie în proporții deosebit de mari.

În contextul ce urmează, avînd în vedere alegațiile formulate de recurent în cererea

sa, Colegiul penal lărgit se va expune punctat asupra respingerii acestora, deoarece le

consideră ca fiind invocate vădit neîntemeiat de titular și în mod repetat.

Așadar, raportat la criticele procurorului, Colegiul constată că acestea în mare parte

se referă la chestiunea de apreciere a probelor, în particular recurentul obiectînd asupra

faptului că instanțele de fond la adoptarea soluției de achitare în privința lui Șchiopu V. și

Cîrpa A., au pus la bază doar declarațiile acestora, care însă nu coroborează cu celelalte

probe aduse în sprijinul învinuirii.

Într-un prim aspect, față de cele ce preced, se impune precizarea că aprecierea

probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cît

și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe

prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile

sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate

probele în ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului

nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic

inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Din atare considerente, Colegiul penal lărgit nu va examina criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente

faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

corectitudinea dispunerii achitării în privința inculpaților raportat la învinuirea imputată

acestora prin actul de învinuire și sesizare a instanței.

Totodată, este de notat în acest punct de analiză că, pentru a constitui caz de casare

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției

cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește

dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Prin alte cuvinte, opozabil celor enunțate de recurent privind examinarea

unilaterală a probatoriului administrat în cauză, Colegiul penal lărgit, verificînd

subsidiar materialele dosarului, specifică că judecînd apelul instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă

de menținere a sentinței de achitare în privința lui Șchiopu V. și Cîrpa A., care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit

verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală și, totodată, care au fost just apreciate de instanțe prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că fapta imputabilă

inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (5) Cod penal.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală și aceasta cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției expuse în pct. 4 al prezentei hotărîri.

În contextul în care analizăm critica cu privire la examinarea unilaterală a probelor

de către instanța de apel, nu ar fi depășit să facem referire și la prevederile art. 101 alin.

(3) Cod de procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar nu are o valoare

prestabilită pentru instanță.

De altfel, conducîndu-se anume de aceste reglementări, instanța de apel a examinat

toate probele din dosar și nu a dat prioritate celor în favoarea achitării inculpaților, după

cum afirmă recurentul, ci coroborîndu-le le-a analizat în ansamblu lor, apreciind just că

ele nu sunt suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală și a-i incrimina pe inculpați

de comiterea infracțiunii în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Or, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la acest

subiect nu este un motiv suficient pentru a dispune rejudecarea unei cauze penale, după

cum solicită procurorul.

Pe de altă parte, în speță, după examinarea dosarului și a observațiilor recurentului,

Colegiul nu poate să achieseze argumentelor acestuia precum că instanța de apel nu a

apreciat la justa valoare probele din dosar și a încălcat principiu contradictorialității, dînd

prioritate probelor părții apărării, în detrimentul celor susținute de partea acuzării. Or,

potrivit părții descriptive a deciziei recurate, se constată că instanța verificînd suplimentar

probele le-a descris în textul hotărîririi judecătorești și le-a apreciat după propria sa

convingere, precum și în coroborare cu toate materiale cauzei, ajungînd la concluzia

corectă despre nevinovăția lui Șchiopu V. și Cîrpa A. de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal.

În acest sens, Colegiul penal lărgit consemnează că instanțele ierarhic inferioare,

verificînd cele imputate inculpaților, au statuat corect că procurorul nu și-a susținut

învinuirea în sensul declarat, adică nu a acumulat și prezentat instanței probe verosimile,

pertinente și concludente, care ar fi demonstrat indubitabil vinovăția lui Șchiopu V. și

Cîrpa A. de comiterea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari, iar simpla

existență a unor relații contractuale între părți și neexecutarea în termen a obligațiilor

rezultate din ele, nu justifică reținerea vinovăției inculpaților în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Față de cele ce preced, Colegiul consideră necesar de a reitera că, potrivit dispoziției

art. 190 Cod penal, se consideră escrocherie faptele de dobîndire ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobîndire ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit, efectuat cu rea-

credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul) transmiterea voită în

proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau dreptului

asupra acestora.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi

proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte, evenimente sau prezentarea ca

mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund adevărului sau prin tăinuirea

(necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul era obligat să le comunice.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță a proprietarului

ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri. Încrederea poate fi rezultatul diferitor

circumstanțe, împrejurări în legătură cu serviciul făptuitorului, de rudenie ori de prietenie

cu partea vătămată. Încrederea mai poate rezulta și din relațiile contractuale a

proprietarului cu făptuitorul.

Revenind la speță, Colegiul penal lărgit constată că procurorul a pus la baza

învinuirii inculpaților următoarele probe, care în opinia lui demonstrează cu certitudine

săvîrșirea infracțiunii prescrise de art. 190 alin. (5) Cod penal de către Șchiopu V. și

Cîrpa A.:

- declarațiile părții vătămate Creciun S.;

- declarațiile martorului Darie R., Creciun A., Cîrpa E., Gori V.;

- procesul-verbal de ridicare din 14.11.2013, prin care de la Creciun S. au fost

ridicate următoarele acte: cerere de chemare în judecată - 2 file; preaviz pentru

executarea gajului - 1 filă; extras din registrul de stat al persoanelor juridice - 1 filă;

contract de împrumut nr.1 din 12.03.2009 - 1 filă; contract de gaj nr.1 din 12.09.2009 - 2

file; hotărîrea judecătorească din 02.09.2013 - 2 file; referința „Avexfruct” SRL pe

cauza penală nr.2-847/13 - 5 file; confirmare de înregistrare a gajului - 1 filă; recipisă

din 17.04.2013 - 1 filă; acte ce țin de contractul de credit de la „Microinvest” SRL din

data de 24.06.2011 - 4 file; declarația vamală - 1 filă (a se vedea vol. I, f.d.11).

În deplin acord cu statuările instanțelor de fond, instanța de recurs specifică că

probele nominalizate supra nu demonstrează că inculpații au comis infracțiunea de

escrocherie în circumstanțele descrise în rechizitoriu, mai mult acestea au confirmat încă

o dată că în acțiunile inculpaților nu sunt realizate latura obiectivă și cea subiectivă a

infracțiunii incriminate, deoarece acțiunile lui Șchiopu V. și Cîrpa A. nu au fost

îndreptate spre însușire ilegală a averii străine, iar inculpații nu au avut scopul de

cupiditate la momentul asumării obligațiilor de împrumut față de partea vătămată.

Drept urmare, corect a constatat instanța de apel că: „ ... în speță, prima instanță a

conchis corect că lipsește latura obiectivă, care se realizează prin fapta prejudiciabilă

constând din două acțiuni: acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, adică sustragerea lor; acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care

constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere și latura subiectivă a

escrocheriei, care se realizează prin intenție directă și prezența scopului de profit, iar

raporturile existente dintre inculpați și partea vătămată au un caracter juridic civil.

În speță, Colegiul penal stabilește că la data de 12.03.2009, între partea vătămată

Creciun S., în calitate de împrumutător și „Avexfruct” SRL, în calitate de împrumutat, a

fost încheiat contractul de împrumut nr.1 din 12.03.2009 (a se vedea f.d.21, vol. I).

Conform clauzelor contractuale, obiectul contractului din 12.03.2009 l-a constituit

suma de 12 000 euro, pe care „Avexfruct” SRL urma să-i restituie lui Creciun S. pînă la

12.10.2009, iar Creciun S. s-a obligat să-i transmită împrumutatului suma de 12 000

euro în termen de 30 zile din momentul semnării acestuia.

De asemenea, Colegiul constată că, la 12.03.2009, a fost încheiat contractul de gaj

al bunurilor mobile între Creciun S. în calitate de creditor gajist și „Avexfruct” SRL, în

calitate de debitor gajist, contract care a fost încheiat întru asigurarea obligațiilor

rezultate din contractul de împrumut din 12.03.2009, debitorul gajist grevînd cu gaj

utilajul pentru producerea betonului de model BKS 50, care se afla pe adresa

mun.Chișinău, șos.Balcani 9, părțile evaluînd bunul gajat cu suma de 140 000 euro (a se

vedea f.d.22, vol. I).

La data respectivă, fondatori ai „Avexfruct” SRL erau Șchiopu V. și Cîrpa A.,

fiecare deținînd cîte 50% cotă-parte din capitalul întreprinderii, iar contractele au fost

semnate de către administratorul statutar al „Avexfruct” SRL - Șchiopu V.

Prin urmare, cu referire la natura juridică a relațiilor dintre partea vătămată și

inculpați, instanța de fond a conchis corect că în speță, a avut loc încheierea unui

contract de împrumut între partea vătămată Creciun S. și „Avexfruct” SRL în persoana

administratorului Șchiopu V., prin care părțile contractante și-au asumat angajamente

reciproce în vederea acordării împrumutului, or, conform pct.2.1 din contract,

împrumutătorul s-a obligat să-i transmită împrumutatului mijloacele bănești indicate în

pct.1.1. al contractului în termen de 30 zile din momentul semnării contractului, iar

conform pct.1.1. din contract, împrumutatul s-a obligat să restituie împrumutătorului

suma împrumutată la data de 12.10.2009.”

Așadar, în cauza deferită judecății, corect s-a stabilit de către instanțe că nu a fost

dovedit faptul că Șchiopu V. și Cîrpa A. au dobîndit ilicit mijloacele bănești de la partea

vătămată și că aceștia aveau intenția preconcepută de a nu le restitui părții vătămate.

Delimitarea infracțiunii de escrocherie față de încălcarea unor relații civile este

subsecventă prezenței sau lipsei scopului de cupiditate la momentul asumării obligațiilor.

În această ordine de idei, în pct. 15 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23

din 28.06.2004 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor, s-a specificat că: „Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament

poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul

intrării în stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea

intenția să-și execute angajamentul asumat.

Alături de alte circumstanțe, intenția este demonstrată prin: situația financiară

extrem de neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției; lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al

angajamentului asumat; lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării

angajamentului; achitarea veniturilor către primii deponenți din contul banilor depuși de

deponenții ulteriori; prezentarea, la încheierea tranzacției, a unor documente false;

încheierea tranzacției în numele unei persoane juridice inexistente sau înregistrate pe

numele unei persoane de care se folosește o altă persoană pentru a-și atinge interesele

etc.”

Respectiv, sub incidența legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care

demonstrează rea-voință, fraudă, malversațiune din partea făptuitorilor, ceea ce în speța

dată nu s-a confirmat.

Pe cale de consecință, reieșind din materialele cauzei, instanța de recurs conchide

asupra faptului că, just instanța de fond a statuat privitor la aceea că: „În conformitate cu

prevederile art.6 Cod penal, persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei penale

numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție. Răspunderii penale și pedepsei penale este

supusă numai persoana care a săvîrșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută

de legea penală.

Conform alin.(1) și (2) al art.389 Cod de procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate în instanța de judecată. Sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri.”

Cu referire la argumentul părții acuzării privind transmiterea banilor de către

Creciun S. către Șchiopu V. și Cîrpa A., Colegiul relevă că, reieșind din declarațiile

părții vătămate, aceasta i-a transmis suma de 22 000 euro lui Cîrpa A., banii fiind în

2 pachete separate, în unul - 10000 euro, în altul - 12000 euro, iar scopul transmiterii

banilor era dezvoltarea business-ului companiei „Avexfruct” SRL. Declarații

similare celor date de către partea vătămată au fost depuse și de către martorul

Creciun A., care este soția lui Creciun S., precum și de către martorul Darie R., care

la acel moment se afla în apropiere.

În contextul enunțat supra, instanța de recurs se raliază la constatările

instanțelor de fond și consideră că corect acestea au apreciat critic declarațiile

martorului Darie R. or, ultimul a menționat că a auzit doar despre faptul că banii

transmiși erau în euro, dar nu a văzut bancnotele care au fost transmise, iar despre

suma de 22 000 euro a declarat că știe doar din discuția lui A. Cîrpa cu Creciun S.

În afară de aceasta, corect s-a menționat de instanțe că declarațiile părții

vătămate și ale martorilor Creciun A. și Darie R. sunt în contradicție cu cele ale lui

Șchiopu V.

Mai mult, cu referire la transmiterea de facto a banilor, instanța de fond a

conchis justificat că la materialele cauzei penale lipsesc probe precum că partea

vătămată Creciun S. și-a executat obligația prevăzută de pct. 2.1. din contractul de

împrumut încheiat la 12.03.2009, totodată la materialele dosarului lipsesc înscrisuri,

recipise, care ar fi dovedit transmiterea sumei de 12 000 euro, iar reieșind din

declarațiile părții vătămate, banii nu au fost transmiși în prezența notarului, din

motiv că acesta avea încredere în Cîrpa A.

Din toate cele expuse, instanța de recurs apreciază că, corect au reținut instanțele

faptul că, din materialele cauzei, se confirmă indubitabil precum că, între inculpați și

partea vătămată a existat o înțelegere contractuală de natură civilă, iar neexecutarea în

termen a obligațiilor civile rezultate din contractul de împrumut încheiat între Creciun S.

și Șchiopu V. și Cîrpa A. nu implică răspunderea penală a acestora în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal.

În aceste împrejurări, declarațiile inculpaților precum și contractul de împrumut și

cel de gaj semnat cu partea vătămată, confirmă o dată în plus că între aceștia au existat

niște relații civile, care nu pot genera obligații și responsabilități și nu fac obiectul

infracțiunii de escrocherie.

Mai mult, Colegiul penal lărgit specifică că în cadrul cercetării judecătorești probele

administrate pentru lămurirea faptelor și împrejurărilor cauzei sub toate aspectele în

condiții de nemijlocire, publicitate și contradictorialitate, nu s-a constatat că Șchiopu V.

și Cîrpa A. sunt culpabili de comiterea infracțiunii de escrocherie.

Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că fapta cu care a fost sesizată prin

rechizitoriu instanța, nu are relevanță penală, fiind de natură civilă, adică inculpații nu și-

a executat obligația civilă pe care partea vătămată susține că și-au asumat-o contractual,

iar neexecutarea unei obligații contractuale prin excelență nu face obiect de incidență a

legii penale. De altfel, prin art. 1 din Protocolul nr. 4 din CEDO se statuează că nimeni nu

poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o

obligație contractuală.

În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că

inculpații nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit

de mari imputate acestora prin actul de învinuire și cel de sesizare a instanței.

Pentru toate considerentele ce preced, Colegiul penal lărgit subliniază că soluția

instanțelor de fond privitor la achitarea lui Șchiopu V. și Cîrpa A. în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal, este corectă. În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și motivată, mai mult, instanța de

apel a dat răspuns la toate argumentele invocate de apelant în cererea de apel, a apreciat

just probatoriul administrat, specificînd motivele pe care și-a întemeiat soluția, iar

criticele din recursul declarat de partea acuzării și în acest aspect, sunt vădit neîntemeiate.

Colegiul penal lărgit statuează că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală

și a pronunțat o hotărîre legală, astfel că nu există careva temeiuri pentru admiterea

recursului ordinar în sensul declarat de procuror.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul din procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, cu menținerea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016, în cauza penală privindu-i pe

Șchiopu Vitalie Gheorghe și Cîrpa Andrian Nicolae.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 22 decembrie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

Judecător TOMA Nadejda

Judecător TIMOFTI Vladimir

DOSARUL NR. 1RA-1239/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

O P I N I E S E P A R A T Ă

formulată de judecătorii Petru URSACHE și Ghenadie NICOLAEV conform art.

340 alin. (3) Cod de procedură penală pe cauza penală privindu-i pe ȘCHIOPU Vitalie

Gheorghe și CÎRPA Andrian Nicolae

22 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16 iunie 2015, Șchiopu

V. și Cîrpa A. au fost achitați de sub învinuirea incriminată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, din motiv că fapta acestora nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii nominalizate, cu reabilitarea lor.

Prin rechizitoriu Șchiopu V. și Cîrpa A. au fost învinuiți de faptul că, la 12