1cs-286/2016 — art. 318 al.2 CC
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 318 al.2 CC
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-286/2016 — art. 318 al.2 CC (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs-286/2016 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 22 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Petru Ursache, Judecătorii – Vladimir Timofti și Constantin Alerguș, examinând cererea părții vătămate Onofrei Olga, privind strămutarea examinării recursului în cauza contravențională în privința lui Turchin Igor învinuit de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (2) Cod contravențional. Termenul de examinare a cererii: 16.12.2016 – 22.12.2016. C O N S T A T Ă : 1. Partea vătămată Onofrei Olga a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea examinării recursului în cauza contravențională în privința lui Turchin Igor învinuit de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (2) Cod contravențional, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.
În motivarea cererii a invocat, că cauza menționată se află pe rol la Curtea de Apel Chișinău a treia oară și până la moment nu a fost examinată și pronunțată o hotărâre finală, are dubii în obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, legată de faptul că sunt subordonați președintelui instanței, care este în relație de rudenie cu contravenientul, sunt consăteni, că fiul contravenientului în calitate de apărător al acestuia este finul de botez, astfel strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad va asigura o desfășurare normală a procesului contravențional. 2. Soluționând cererea de strămutare, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Colegiul penal consideră, că motivele expuse de Onofrei Olga în cererea de strămutare nu cad sub instituția strămutării. Mai mult, instanța de recurs relevă, că în cazul când există circumstanțele prevăzute de art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul este obligat să facă declarație de abținere de la judecarea cauzei și poate fi recuzat de către părțile la proces, iar procedura de examinare a cererii de recuzare este descrisă în art. 33-35 Cod de procedură penală.
Recuzarea trebuie să fie motivată și poate fi propusă, de regulă, înainte de începerea cercetării judecătorești. Este de menționat și faptul, că potrivit art. 34 alin. (3) Cod de procedură penală, recuzarea anticipată a judecătorilor care încă nu participă la judecarea cauzei date, precum și a judecătorului sau completului de judecată care soluționează cererea de recuzare, nu se admite. 1 De asemenea, Colegiul penal remarcă, că la înfăptuirea justiției judecătorii sânt independenți și se supun numai legii, judecând cauzele conform legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă și în condiții care exclud orice presiune asupra lor. Justiția se înfăptuiește fără careva imixtiune.
Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor cu scopul de a influența emiterea hotărârii judecătorești atrage răspundere conform legii. Astfel, Colegiul penal conchide că, argumentele invocate în cererea de strămutare nu pot servi drept temei de strămutare a examinării cauzei contravenționale, or în cerere nu sînt indicate argumente concrete și obiective ce ar confirma faptul imixtiunii în activitatea judecătorilor și, că strămutarea cauzei date de la Curtea de Apel Chișinău la altă instanță egală în grad ar duce la examinarea mai obiectivă, rapidă și completă a ei. Prin urmare, motivele de strămutare invocate în prezenta cerere nu sunt relevante și nu pot servi ca temei de strămutare a examinării recursului în cauza contravențională în privința lui Turchin Igor.
Pe cale de consecință, reieșind din circumstanțele menționate mai sus, cererea de strămutare înaintată urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată. 3. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E : Respinge cererea înaintată de partea vătămată Onofrei Olga, privind strămutarea examinării recursului în cauza contravențională în privința lui Turchin Igor învinuit de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (2) Cod contravențional, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 22 decembrie 2016. Președinte Petru Ursache Judecătorii Vladimir Timofti Constantin Alerguș 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.