1ra-1826/16 — art. 327 alin. 1 CP

1ra-1826/16 — art. 327 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1826/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpat,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 27

aprilie 2016, în cauza penală în privința lui

Tașci Gheorghii Dumitru, născut la

01.10.1981, originar și locuitor în r-nul

Ceadîr-Lunga, s. Cazaclia, str. S. Lazo 6,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.11.2014 - 17.06.2015;

Instanța de apel: 08.07.2015 - 27.04.2016;

Instanța de recurs: 25.08.2016-16.11.2016;

C O N S T A T Ă :

Gheorghii a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 327 alin. (1) Cod penal

la 350 unități convenționale, ceea ce constituie 7000 lei, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în sistemul organelor MAI pe un termen de 2 ani.

2014, Tașci Gheorghii ocupând o funcție publică și respectiv, fiind o persoană

publică, efectuând controlul la înștiințarea lui Cojocari M.N. în privința faptului

sustragerii de la aceasta a produselor alimentare, în urma căreia ultima a declarat, că

de o persoană necunoscută, din bucătăria casei sale, amplasate în or. Ceadîr-Lunga,

str. Frunze 44, au fost sustrase produse alimentare în sumă totală de 1058 lei,

încălcând cerințele art.273 CP, art.20 lit. b) Legea RM „cu privire la activitatea

Poliției și statutul polițistului” și p.p.5-8 al Instrucției cu privire la ordinea de

recepționare, înregistrare, evidență și autorizare a informației despre infracțiuni,

aprobată prin ordinul comun al MAI, Procurorului general, Directorului

Serviciului Vamal, Directorului CCCEC, nr. 121/254/286-0 95 din 18.07.2008,

care obligă persoanele cu funcții de răspundere a organelor de poliție, să întreprindă

măsuri prevăzute de lege pentru identificarea infracțiunilor și stabilirea persoanelor,

1

care au săvârșit aceste infracțiuni, făcând abuz de serviciu din motive carieristice, în

scopul de a crea vizibilitatea bunăstării în lupta cu criminalitatea pe sectorul

administrativ, deservit de acesta, nu a luat măsuri necesare pentru investigarea

faptului susmenționat, ci a rugat-o pe Cojocari M.N. să indice în cerere, precum că

suma bunurilor sustrase nu constituie 1058 lei, ci mai puțin de 500 lei. motivând

rugămintea sa prin faptul, că el poate avea probleme de serviciu, la care ea a fost de-

acord, după aceasta Cojocari M.N. a scris cererea despre faptul, că suma bunurilor

sustrase constituie 433 lei, indicând în ea că solicită atragerea persoanelor

necunoscute, care au săvârșit furtul, răspundere administrativă.

După aceea, ofițerul sectorului nr.l al Inspectoratului de Poliție Ceadîr-Lunga,

Tașci Gheorghii, a defalcat materialele, colectate în baza cererii lui Cojocari M.N., în

serviciul Inspectorului de poliție Ceadîr-Lunga în legătură cu faptul că, în acțiunile

persoanelor neidentificate lipsesc elementele infracțiunii și există contravenție

prevăzută de art.105 Codul contravențional - sustragere în proporții mici, cu aceasta

tăinuind de la evidență infracțiunea săvârșită, prevăzută de art.186 alin.(2) lit. c) Cod

penal și ca rezultat, nu a fost la timp începută și efectuată urmărirea penală, ce a adus

un prejudiciu semnificativ intereselor publice, exprimat în discreditarea poliției ca

unei părți componente a organelor afacerilor interne aparatului de stat în general,

precum și drepturilor protejate de lege și intereselor patrimoniale ale lui Cojocari

M.N.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri de achitare, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea apelului a indicat că:

- instanța de judecată nu a analizat depozițiile părții vătămate în timpul

urmăririi penale și în instanță în scopul de a înlătura divergențele indicate de părți la

examinare;

- expertul Cristev V.(martorul) în ședința de judecată și-a schimbat depozițiile,

fiind de mai multe ori preîntâmpinat despre atragerea la răspundere penală pentru

depunerea vădită a depozițiilor false și cu toate acestea, depozițiile lui în instanța de

judecată, nu se raportează nici cu probele materiale, adică la procesul-verbal de

examinare la fața locului și la depozițiile părții vătămate Cojocari M.;

- în timpul confruntării dintre inculpat și partea vătămată (f.d.25), prioritar au

fost confirmate depozițiile acestuia, deoarece, de fapt în realitate, cererea a fost scrisă

personal de partea vătămată, cu indicarea sumei concrete a produselor alimentare,

sustrase de la ea, însă, cu toate contradicțiile evidente în depozițiile părții vătămate și

martorilor Ivanov I., Garciu A. și Cernev N., în timpul urmăririi penale nu a mai avut

loc nici o confruntare a martorilor;

- afirmația părții vătămate și a procurorului, precum că inculpatul a fost

sancționat disciplinar, este inventată, deoarece partea acuzării nu a prezentat careva

probe, însă instanța de judecată a apreciat aceste afirmații ca fiind întemeiate, cu toate

2

că, din caracteristica acestuia reiese că el a obținut rezultate înalte în activitatea

profesională;

- inculpatul nu a săvârșit faptele care i se încriminează, iar motivarea și

concluziile instanței de judecată privind învinuirea lui sunt neîntemeiate, nejustificate

și bazate doar pe presupuneri, deoarece nici o probă nu dovedește vinovăția dânsului.

2016 a fost respins apelul declarat, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că, vinovăția

inculpatului Tașci Gheorghii în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1)

Cod penal se confirmă prin probele examinate în instanța de fond, cât și în instanța de

apel, cum ar fi:

- declarațiile martorilor Mitcov D. și Cristev V.;

- contestația părții vătămate din 15.08.2014 (f.d. 4, vol. I);

- extrasul din cartea IP Ceadîr-Lunga din 17.07.2014 (f.d. 13, vol. I);

- procesul-verbal de audiere a părții vătămate de la urmărirea penală din

11.09.2014 (f.d. 15, vol. I);

- procesul-verbal de confruntare din 23.10.2014 (f.d. 25, vol. I);

- sentința Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 28.09.2010 (f.d. 35-36, vol. I);

- procesul-verbal de ridicare din 28.10.2014 (f.d. 38, vol. I);

- procesul-verbal de examinare a documentului din 28.10.2014 (f.d. 39, vol. I);

- explicațiile lui Cojocari Mariana (f. d. 49, vol. I);

- explicațiile lui Cojocari Maria (f.d.50, vol. I);

- procesul-verbal de audiere a martorului Bobchina N.C., în cadrul urmăririi

penale din 17.07.2014 (f. d. 51, vol. I);

- procesul-verbal de audiere a lui Curdov V.N., în cadrul urmăririi penale din

17.07.2014 (f.d. 52, vol. I);

- adeverința nr. 399 din 21.07.2014 (f.d. 53, vol. I);

- concluzia șefului IP Ceadîr-Lunga, locotenentului-colonel de poliție Arnaut

N.V. (f. d. 54, vol. I);

- hotărârea cu privire la recunoașterea și anexarea la dosar a corpurilor delicte

din 28.10.2014 (f. d. 57, vol. I);

- declarațiile părții vătămate Cojocari M., date de către ea în șe instanței de

fond din 22.12.2014 și declarațiile suplimentare din 19.01.2015 (f.d. 105, 108-109,

vol. I);

- declarațiile martorului Garciu A.D. (f.d. 113-114, vol. I).

Reieșind din circumstanțele cauzei, Colegiul a considerat, că la caz motivul

infracțiunii a fost interesul personal al inculpatului, care se exprimă în dorința de a

trage folos din acțiunile sale nu de caracter patrimonial, dar de a evita indicii slabi la

serviciu, în special cu privire la descoperirea infracțiunilor, care atrag o sancționare

disciplinară, de a reduce volumul infracțiunilor nedescoperite, carierismul, întrucât în

3

cazul abuzului de serviciu intenția poate să fie directă și indirectă, când vinovatul

recunoaște pericolul social al abuzului de serviciu, adică săvârșește acțiunii contrar

intereselor de serviciu, prevăzând posibilitate sau inevitabilitate apariției

consecințelor sub formă de încălcare esențială a drepturilor, intereselor legale ale

cetățenilor sau intereselor ale cetățenilor sau statului, care sunt ocrotite de lege și

dorește realizarea lor sau nu dorește, dar conștient admite consecințele date, sau se

referă la ele indiferent.

Astfel, instanța de apel a considerat, că prima instanță legal a ajuns la concluzia

că inculpatul a făcut abuz de situația lui de serviciu, efectuând anumite acțiuni la

reducerea sumei bunurilor sustrase, fapt prin care a cauzat un prejudiciu considerabil

intereselor, în cazul dat pazei proprietății persoanei fizice, care este ocrotită de lege și

a încălcat dreptul de proprietate a părții vătămate.

Argumentul părții apărării și inculpatului precum că, Tașci Gheorghii nu a avut

motiv pentru săvârșirea infracțiunii nominalizate este neîntemeiat, întrucât polițistul

de sector Tașci G.,era responsabil de sectorul unde a avut loc furtul și anume în

interesele lui era important să creeze o vizibilitate a faptului, că pe sectorul lui nu se

săvârșesc infracțiuni și totul este bine, dar nu polițistului de sector Garciu A., și

criminalistului Cristev V.V., care în baza obligațiilor sale de serviciu au plecat la fața

locului pentru efectuarea anumitor acțiuni.

Colegiul nu a pus la îndoială declarațiile părții vătămate, întrucât s-a indicat

circumstanțe care sunt legate cu anchetarea furtului produselor alimentare din

domiciliul ei, care au fost stabilite la examinarea cauzei. Totodată, la 15 august 2014

partea vătămată s-a adresat în organele procuraturii cu plângerea privind atragerea la

răspunderea penală nu a colaboratorilor de poliție și nu lui Tașci G., dar a persoanelor

necunoscute, care au săvârșit furtul noaptea, la 17.07.2014, fapt ce exclude careva

scopuri intenționate referitor la învinuirea neîntemeiată a colaboratorilor de poliție

(f.d. 4).

Argumentul inculpatului precum că, el nu poate să aibă careva interes în

ascunderea cărorva fapte, întrucât nu este lucrător operativ și direct descoperirea

infracțiunilor nu este în sarcina lui principală la serviciu, aceasta fiind misiunea

serviciilor operative, conform obligațiilor lor de serviciu, nu a fost luat în considerație

de către Colegiul penal, deoarece prin prevederile Legii cu privire la activitatea

Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 2012 nu este interzis de a însărcina

inspectorului de sector să efectueze controale la faptul anumit.

Totodată, Colegiul penal a considerat că, la stabilirea pedepsei inculpatului,

instanța de fond a luat în considerație toate circumstanțele cauzei, a ținut cont de

prevederile art. 61, 75 Cod penal, precum și de nivelul pericolului social a faptei

stabilind pedeapsa potrivită faptei săvârșite.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, pe motiv că

în acțiunile sale lipsesc elementele infracțiunii incriminate.

4

În motivarea recursului inculpatul indică că:

- instanța de apel după reluarea cercetării judecătorești nu a analizat

declarațiile părții vătămate și mai mult ca atât, cauza s-a examinat în lipsa acesteia;

- instanța de apel nu a apreciat declarațiile martorilor în cauză și alte

mijloace materiale probatorii, care confirmă nevinovăția inculpatului;

- instanța nu s-a expus asupra cererilor privind încălcarea de către organul

de urmărire penală a prevederilor art. 19 alin. (3) Cod de procedură penală, de a

efectua cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a tuturor circumstanțelor

cauzei, prin ce au fost lezate drepturile inculpatului;

- în decizie nu este indicat dispozitivul sentinței și pedeapsa stabilită.

solicitat respingerea acestuia, pe motiv că criticile formulate de autorul recursului nu

sunt motivate sub aspectul casării hotărârii contestate, or, reaprecierea probelor așa

cum solicită inculpatul, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură

penală.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama

de starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească definitivă.

Colegiul penal lecturând textul recursului reține că, de către recurent s-a

invocat ca eroare de drept pct. 5) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, odată ce

își invocă dezacordul cu examinarea cauzei în lipsa părții vătămate și totodată,

instanța statuează că inculpatul pledează nevinovat, temei ce se încadrează în pct. 8)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală De asemenea, din textul recursului declarat

rezultă și dezacordul inculpatului cu aprecierea probelor care denotă nevinovăția sa în

comiterea infracțiunii imputate.

Astfel, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

5

instanțele de fond și de apel în cazul când cauza a fost judecată în primă instanță sau

în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, însă, instanța

de recurs respinge afirmațiile recurentului invocate întru susținerea erorii menționate

ca fiind neîntemeiate și declarative, care nu corespund materialelor cauzei penale,

deoarece se contrazic cu procesul-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel din

27.04.2016 conform căruia atât inculpatul cât și avocatul său au considerat posibilă

examinarea cauzei în lipsa părții vătămate (f.d. 222, vol. I), or, instanța de apel

reținând că partea vătămată a fost citată legal a admis demersul apărării și a dat citire

declarațiilor acesteia făcute în cadrul urmăririi penale și în instanța de fond.

Instanța de apel nu a comis nici eroarea prevăzută la pct. 8) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens, Colegiul reține că, eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în

sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală și anume

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, ea trebuie să

rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe

de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Tot aici, instanța menționează că, eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentului, în

sensul că nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii imputate, Colegiul o

consideră ca neîntemeiată.

La acest capitol se remarcă că, sub aspectul situației de “neîntrunire a

elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs condamnarea

persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau

subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține, că instanța de apel judecând cauza și verificând probele

în ședința de judecată cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct

de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării lor,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia

6

corectă cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

327 alin. (1) Cod penal, menținând sentința instanței de fond.

Argumentele recurentului invocate în recurs, referirilor la nevinovăția sa, au

fost obiect de dispută în cadrul instanței de apel, asupra cărora s-a formulat și s-a

punctat minuțios și veridic răspunsurile asupra tuturor alegațiilor recurentului pe care

Colegiul le însușește, iar conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată

desfășurat și minuțios în textul deciziei invocate în pct. 4.1 al prezentei decizii.

În același context, motivele aduse de recurent precum că instanța de apel nu a

dat o apreciere cuvenită probelor din dosar ține de starea de fapt și nu sunt prevăzute

ca temei pentru recurs în art. 427 Cod de procedură penală și în urma celor expuse,

Colegiul penal constată că hotărârea recurată corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, este legală și întemeiată, iar temeiurile invocate nu persistă în

cauză.

Referitor la argumentul recurentului precum că, în decizie nu este indicat

dispozitivul sentinței și pedeapsa stabilită, Colegiul precizează că, acest motiv nu

constituie temei de casare a deciziei instanței de apel odată de a fost demonstrată

vinovăția inculpatului și temeinicia sentinței instanței de fond, cu atât mai mult că,

conținutul deciziei recurate corespunde prevederilor art. 417 Cod de procedură

penală.

Prin urmare, argumentele invocate de inculpat nu au suport probatoriu și

contravin probelor administrate. Prezența circumstanțelor nominalizate permit

instanței de recurs să concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe

motiv că acesta este vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Comrat din 27 aprilie 2016, de inculpatul Tașci Gheorghii, în

propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 07 decembrie 2016.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

7