1ra-1659/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1659/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1659/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 09 decembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 21 iunie 2016, declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curții

de Apel Chișinău, Cătălin Scutelnic, de procurorul în Procuratura mun. Chișinău,

Oxana Cazacu, de succesorul părții vătămate, Ala Popa, și de avocatul Alexandru

Luca, în numele inculpatului

Tureac Ivan Nicolai, născut la

03 octombrie 1946 în s. Știubeieni, r-nul Rîșcani,

locuitor al mun. Chișinău, str. I. Vieru 9, ap. 46,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.03.2014 – 09.12.2014,

instanța de apel: 02.02.2015 – 21.06.2016,

instanța de recurs: 29.07.2016 – 09.11.2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

Tureac Ivan a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 1 an.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 1 an.

De la Tureac I. s-a încasat în beneficiul succesorului părții vătămate Popa

A., prejudiciul moral în mărime de 15.000 lei, în rest cerințele au fost respinse.

1

17.30, inculpatul Tureac I., conducând autoturismul Lada 21703, n.î. CNY 041, și

deplasându-se pe str. N. Milescu Spătaru, mun. Chișinău, din direcția str. Ginta

Latină spre str. P. Zadnipru, nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a apreciat

corect situația rutieră, nu a luat în considerație starea lucrurilor în traficul rutier ce

reflectă gradul de protecție a participanților împotriva accidentelor și consecinței

acestora, nu a ținut permanent seama de totalitatea factorilor ce caracterizează

condițiile rutiere, existența unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea și

nivelul de organizare a traficului rutier de care urma să țină cont în vederea

determinării vitezei, benzii de circulație, prin ce a încălcat cerințele art. 45 pct. 1)

și 2) din Regulamentul Circulației Rutiere, potrivit căror conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii, situația rutieră, iar în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului,

astfel încât, manifestând imprudență în trafic și ajungând în regiunea blocului nr. 3

din str. N. Milescu Spătaru, mun. Chișinău, a tamponat pietonul Burca G., care

traversa partea carosabilă de la dreapta spre stânga relativ deplasării autoturismului

în cauză. În rezultatul impactului, victima a decedat pe loc. Conform raportului de

expertiză medico-legală nr.153/1947D din 28.11.2013, moartea ei a survenit în

rezultatul traumei asociate a capului, toracelui, coloanei vertebrale, abdomenului și

bazinului cu lezarea organelor de importanță vitală, ce se confirmă prin

modificările patologice respective depistate la necropsie. La examinarea medico-

legală a cadavrului s-au depistat: traumă cranio-cerebrală închisă, plăgi contuze pe

cap și față, excoriații și echimoză pe față, hemoragii în țesuturile moi pericraniene

fronto-parieto-temporal stânga, fractură liniară a osului temporal stânga cu trecere

pe baza craniului, hemoragii subarahnoidiene pe emisfera cerebrală dreaptă și

cerebel, sânge în ventriculii cerebrali, hemoragie în trunchiul cerebral, traumă

vertebro-medulară închisă: luxație atlanto-occipitală cu lezarea incompletă a

măduvei spinării, fracturi complete a coloanei vertebrale la nivelul C6-C7 (cu

lezarea măduvei) și Th8 (fără lezarea măduvei) cu hemoragii epi, subdurale,

intramedulare și în țesuturile moi adiacente, traumă închisă a toracelui, fracturi

directe complete ale coastelor 2, 3, 4, 5, 6, 7 pe linia medio-claviculară stângă, 8 -

pe linia axilară medie stângă, 9, 10 - axilară posterioară stângă cu hemoragii roș-

închis în țesuturile moi adiacente, alocuri dreapta, hemotorax bilateral (dreapta -

200 ml, stânga – 300 ml), traumă închisă a abdomenului și bazinului, lezarea

splinei, rupturi ale capsulei și parenchimului ficatului, sânge în cavitatea

abdominală (400 ml), fractură completă a osului iliac pe stânga, fracturi

cominutive ale ambelor ramuri superioare pubiene cu hemoragii în țesuturile moi

adiacente, echimoză și excoriație pe membrul superior drept, echimoze pe

membrele inferioare; fractură închisă completă cominutivă a fibulei stângi,

dezarticularea tibiei stângi la nivelul articulației talocrurală cu fractură completă a

2

maleolului medial cu hemoragii în țesuturile moi adiacente. Toate leziunile

descrise în punctul 2 al concluziilor au fost produse prin acțiunea traumatică cu

corp(-uri) contondent(-e) sau/și la lovirea de acesta (acestea), posibil în timpul și

circumstanțele indicate în ordonanță (accident rutier în calitate de pieton), au

legătură cauzală directă cu decesul și, în comun, se califică ca vătămare corporală

gravă (după criteriul pericolului pentru viață). Reieșind din localizarea leziunilor

corporale depistate, cel mai probabil Burca G. se afla în poziția ortostatică și a fost

orientată cu partea latero-posterioară stânga față de mijlocul de transport aflat în

mișcare. La cercetarea toxico-chimică, sângele cadavrului Burca G. conținea

0,72% alcool etilic, ceea ce la persoanele vii, de obicei, produce o stare de ebrietate

alcoolică ușoară.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a

observat pietonul, care se deplasa de la dreapta spre stânga, relativ deplasării sale,

nemijlocit în fața autovehiculului. A aplicat frâna extremă concomitent cu impactul

și a cotit spre stânga. Regretă cele întâmplate.

Totodată, vinovăția acestuia este dovedită integral prin totalitatea probelor

administrate.

Astfel, martorul Ghetlan G. a indicat că se deplasa pe banda a doua a str. N.

Milescu Spătaru, din direcția str. Petru Zadnipru spre str. Ginta Latină. Fluxul de

transport era mare în ambele direcții. Automobilul său fiind mai înalt, a observat

un pieton care traversa carosabilul str. N. Milescu Spătaru de la stânga la dreapta

relativ deplasării sale, printre automobilele ce se deplasau din sens opus. Pietonul a

fost tamponat de automobilul ce se deplasa din sens opus pe banda a doua de

circulație. Conducătorul acestui automobil nu a frânat până la tamponarea

pietonului. A oprit automobilul și a întrebat șoferul de ce nu a aplicat frâna

extremă. Acesta era dezorientat și i-a răspuns că nu a observat pietonul.

Carosabilul era uscat, iluminat, careva obstacole în trafic ce limitau vizibilitatea nu

erau. Pietonul a apărut pe banda pe care se deplasa inculpatul la o distanță de 10

metri de la automobilul ultimului.

Conform procesului-verbal din 31.10.2013, de cercetare a locului

accidentului rutier, carosabilul era uscat, iluminat de lumina orășenească, circulația

rutieră era nedirijată.

Schița accidentului rutier, procesul-verbal de examinare și vizualizare a

automobilului inculpatului, prin care se atestă lipsa defecțiunilor tehnice ale

vehiculul Lada 21703, n.î. CHY 041, reflectă clar tabloul infracțiunii comise de

inculpat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.153/1947D din 28.11.2013,

moartea victimei a survenit în rezultatul traumei asociate a capului, toracelui,

coloanei vertebrale, abdomenului și bazinului cu lezarea organelor de importanță

vitală și, în comun, se califică ca vătămare corporală gravă. La cercetarea toxico-

chimică, sângele cadavrului conținea 0,72% alcool etilic, ceea ce la persoanele vii,

de obicei, produce o stare de ebrietate alcoolică ușoară.

Conform informației Instituției Medicale Sanitare Publice a Asociației

Teritoriale Ciocana, Tureac I., a.n. 1946, la 30.10.2013 a solicitat asistența

3

medicului de familie, fiind diagnosticat cu osteoartroză deformantă, artroza

bilaterală a articulațiilor genunchilor, preponderent pe stânga, hipertensiune

arterială gr. II, cardiopatie pulmonară. La 31.10.2013, Tureac I. a fost consultat de

către medicul traumatolog din cadrul Secției ambulatoriu ortopedie și

traumatologie nr. 1 din cadrul Centrului National Științifico-Practic de Medicină

Urgentă, unde s-a confirmat diagnosticul stabilit de către medicul de familie și i s-a

indicat tratament fizioterapeutic: electroforeză cu soluție de novocaină 3% - 10

proceduri, magnetoterapie - 10 proceduri, raze ultra scurte - 8 proceduri. Potrivit

fișei de ambulator, ultima consultație la medicul oftalmolog a avut loc pe

18.04.2013, fiind diagnosticat cu conjunctivită cronică nespecifică, hipermetropie

gradul I, la ambii ochi. I s-a recomandat corecția vederii pentru depărtare, cu portaj

de ochelari și investigația microbiologică cu determinarea sensibilității culturilor

evidențiate a biosubstratului din ambii ochi. La consultația repetată din

22.04.2013, i s-a indicat tratament cu soluție Neladex, 1 picătură de 4 ori pe zi, în

rezultatul investigației microbiologice.

Conform recipisei eliberate de succesorul victimei, Popa A., la 14.11.2013 a

primit de la inculpat 35.000 lei, în contul prejudiciului material urmare a

accidentului rutier.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 29.10.2014, întocmit

de către specialistul Cucinschi A. la cererea apărării, distanța opririi în siguranță, în

condițiile rutiere prezentate în cererea elaborării constatării, constituie 28 metri,

distanța la care se putea afla victima de la locul impactului, când automobilul se

afla la distanța opririi în siguranță, constituie 3,9-5,0 m. În momentul inițierii de

către pieton a mișcării în raza de vizibilitate a șoferului, acesta nu a avut

posibilitate tehnică de a opri unitatea de transport în siguranță.

Astfel, s-a dovedit cu certitudine încălcarea de către inculpat a prevederilor

pct. 45 al Regulamentului Circulației Rutiere, care-l obligau să conducă unitatea de

transport adaptând-o la viteza ce i-ar permite reacția și atenția, dexteritatea în

conducere pentru prevenirea situațiilor periculoase și situația rutieră, iar în situația

în care în limita vizibilității apăreau obstacole care puteau fi observate de

conducător, acesta urma să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului.

Este constatat că la 31.10.2013, inculpatul a urcat la volan neținând seama

de starea sa psihofiziologică ce-i influența atenția și reacția în conducere, fapt

confirmat prin documentația medicală și care impun concluzia că acesta trebuia să

conducă unitatea de transport astfel încât să reușească și să observe obstacolele și

să aplice frâna extremă.

Normele de conduită rutieră obligă participantul la traficul rutier să aplice

frânarea în cazul apariției obstacolelor.

Inculpatul a susținut că pietonul a apărut în raza de vizibilitate imediat, în

momentul impactului.

Actele cauzei, inclusiv declarațiile martorului Ghetlan G., combat această

versiune. Or, martorul a declarat că de la momentul apariției victimei pe banda de

4

deplasare a unității de transport conduse de către inculpat, distanța dintre unitatea

de transport și victimă era de 10 m.

Aceeași concluzie rezultă și din raportul de constatare tehnico-științifică

prezentat de apărare, care indică că distanța dintre locația autovehiculului și a

pietonului, în momentul apariției în vizibilitatea șoferului, constituia 10,9-8,3 m.

Inculpatul nu a identificat obstacolul și nu a frânat absolut, deși era obligat

să observe victima și să aplice reducerea vitezei și chiar frânarea, or, victima a fost

observată de alți participanți la trafic, aflați în condiții de conducere similare cu

cele ale inculpatului.

Situației descrise nu-i mai sunt opozabile - existența sau inexistența

posibilității tehnice de oprire în siguranță. Opozabilitatea putea opera doar dacă

inculpatul adapta viteza conform propriei stări psihofiziologice, manifesta

prudență, identifica victima la distanța de 10 m. și aplica frâna extremă.

Aceste condiții nu au fost respectate, iar poziția apărării privind lipsa

posibilității tehnice de evitare a impactului nu are relevanță, dat fiind că inculpatul

nici nu a încercat să aplice aceste posibilități.

Inculpatul nu a apreciat adecvat situația la trafic, nu a prevăzut pericolul

evident și consecințele ce pot surveni, nu a observat, pietonul care s-a angajat în

trecerea străzii deși, reieșind din circumstanțele concrete ale cazului, putea și

trebuia s-o facă, iar prin urmare, a comis accidentul rutier tamponând pietonul

Burca G., în rezultatul căruia ultima a decedat.

Argumentele apărării că vinovată de producerea accidentului rutier este

victima, nu au relevanță, fiind atestată cu certitudine vinovăția inculpatului, iar

prezența vinovăției victimei urmează a fi tratată doar drept circumstanță atenuantă

la individualizarea pedepsei.

Astfel, prevalează vinovăția inculpatului, or, anume el a condus izvorul de

pericol sporit, admițând încălcarea regulilor ce vizează securitatea la trafic.

În temeiul probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a

circulației rutiere și de exploatare a unităților de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a provocat din imprudență decesul unei

persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul este la o vârstă înaintată, fiind pensionar, nu are antecedente

penale, a recunoscut fapta și regretă consecințele ei, și-a cerut scuze de la

succesorul victimei și i-a achitat 35.000 lei, a comis o infracțiune gravă din

imprudență, stabilindu-se că victima, fiind bolnavă și în stare de ebrietate ușoară, a

încălcat regulile circulației rutiere, concluzionând că reeducarea și corectarea lui

poate avea loc fără privare de libertate, prin suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, conform prevederilor art. 90 Cod penal.

Argumentele acuzării și ale succesorului victimei că reeducarea și corectarea

inculpatului ar fi posibilă exclusiv prin privarea de libertate, deoarece el nu a

recunoscut vina, nu a înlăturat consecințele și nu a colaborat cu organul de

urmărire penală, sunt nefondate și neconfirmate, or, recunoașterea vinovăției este

5

un drept, respectiv nerecunoașterea nu poate fi îndreptată împotriva persoanei care

o manifestă. Nerecunoașterea vinei nu reprezintă lipsa de cooperare cu organul de

urmărire, iar probele administrate dovedesc acoperirea parțială a daunei materiale.

Astfel, aplicarea unei pedepse minime inculpatului este suficientă pentru

corectarea și reeducarea acestuia, fiind direct proporțională faptei comise, raportată

la criteriile de individualizare.

Totodată, suma de 15.000 lei reprezintă o recompensă proporțională și

echitabilă, ținând cont că anterior inculpatul a despăgubit material succesoarea

victimei cu suma de 35.000 lei, considerându-se valoarea excedentului revendicată

în mărime de 75.000 lei disproporționată, or însăși sentința de condamnare

reprezintă un remediu de satisfacție morală succesoarei victimei, fiind respinsă

cererea de compensare a excedentului valorii în cuantumul pretins.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 7 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis.

Apelanta a invocat că raportul de constatare tehnico-științifică din

29.10.2014, executat de specialistul Cucinschi A., a fost administrat cu încălcarea

prevederilor procesuale și nu putea fi admis în calitate de probă de către instanța de

fond.

La stabilirea pedepsei instanța de fond a neglijat prevederile art. 61, 75 Cod

penal, nu a ținut cont de gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și de influența

pedepsei aplicate asupra reeducării și corectării inculpatului.

Inculpatul nu a recunoscut vina și nu a conștientizat urmările survenite prin

infracțiune.

Faptul că inculpatul este pensionar nu constituie circumstanță atenuantă, or,

aceasta nu se regăsește în norma art. 76 Cod penal.

Mai mult, acesta fiind la o vârstă înaintată, urcând la volanul unui mijloc de

transport, ce constituie un izvor de pericol sporit, urma să țină cont de starea

sănătății sale și să poarte ochelarii prescriși de medic.

Totodată, aprecierea de către instanța de fond a faptului de regret față de

consecințele survenite, în cazul în care inculpatul a declarat că regretă cele

întâmplate, dar nu se consideră vinovat, este în totală contradicție cu poziția

acestuia de nerecunoaștere a vinei.

Astfel, inculpatul, datorită propriei neatenții, atitudinii neglijente față de

regulile de securitate a circulației, urcând la volan într-o formă fizică inadecvată și

incompatibilă cu cea necesară pentru a conduce un mijloc de transport în siguranță,

a provocat din imprudență decesul unei persoane.

Prin aplicarea unor sancțiuni minime, nonprivative de libertate, nu va fi atins

scopul pedepsei penale de prevenire a comiterii de infracțiuni de către condamnat

și de către alte persoane.

6

3.1. A declarat apel și succesorul părții vătămate, Popa A., solicitând casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă cu închisoare.

Apelanta a indicat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond a încălcat

prevederile art. 61, 75 Cod penal, a ignorat totalmente că inculpatul nu a

recunoscut vina, nu a conștientizat ilegalitatea faptelor săvârșite și nu a regretat

comiterea infracțiunii.

Totodată, la stabilirea pedepsei, nu a apreciat faptul că inculpatul, cunoscând

că are o vedere foarte rea, ce se confirmă prin informația Centrului medical, fără a

purta ochelarii prescriși de medic la conducerea mijlocului de transport, cu dureri

în picioare, intenționat a condus în ziua de 31.10.2014 mijlocul de transport.

Mai mult, inculpatul, declarându-se perfect sănătos și apt de a conduce

mijlocul de transport, nu a recunoscut aceste circumstanțe care urmau a fi apreciate

de către instanță ca agravante.

Argumentele instanței că partea vătămată se afla într-o stare de ebrietate

ușoară sunt lipsite de logică. Faptul că partea vătămată suferea de osteohondroză

severă, hipertensiune, pielonefrită, o determina permanent să administreze pastile.

Astfel, prin pedeapsa numită inculpatului, scopurile pedepsei penale nu vor

fi atinse, iar argumentele instanței de fond, că sentința de condamnare reprezintă

un remediu de satisfacție morală pentru succesorul victimei, sunt ridicole.

3.2. Avocatul Alexandru Luca, la fel, a declarat apel, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că declarațiile inculpatului că a observat pietonul în

momentul în care acesta a ieșit printre automobilele de pe banda alăturată, până la

aceasta fiind în imposibilitate de a-l vedea și a presupune apariția acestuia,

coroborează cu depozițiile martorilor Bîrcă V. și Ghetlan G., iar concluziile privind

imposibilitatea evitării impactului se conțin în raportul de constatare tehnico-

științifică.

Stabilirea capacității sau incapacității de a conduce autovehicule este de

competența unei comisii specializate de medici, însă la materialele cauzei lipsesc

concluziile specialiștilor cu referire la o eventuală legătură de cauzalitate între

maladiile inculpatului și consecințele survenite, precum și la afectarea capacităților

de conducere, ca rezultat al acestor maladii.

Totodată, acuzarea nu a stabilit viteza de deplasare a automobilului

inculpatului, acest capăt de acuzație fiind declarativ și nefondat.

Nu a fost invocat faptul că starea psihofiziologică a inculpatului, la

momentul producerii impactului era afectată, acesta confirmând că a condus

automobilul 30 minute și nu era obosit.

Concluziile instanței de fond, bazate pe răspunsul Asociației Medicale

Teritoriale Ciocana, că maladiile enumerate se încadrează în noțiunile de stare

psihofiziologică, sunt eronate.

Mai mult, durerea genunchiului stâng nu putea influența securitatea

circulației, pedalele de accelerare și frâna fiind puse în funcție cu piciorul drept.

7

Inculpatul are un stagiu de 38 ani de conducere, având dexteritate suficientă

pentru a conduce în securitate unitatea de transport.

În același timp, posibilitatea inculpatului de a prevedea apariția victimei în

circumstanțele în care aceasta a traversat carosabilul într-un loc neprevăzut pentru

trecere, printre automobile, depășește capacitățile normale umane și nu poate fi

imputată unui conducător.

Totodată, inculpatul putea și era în drept să conteze pe faptul că nimeni,

inclusiv nici un pieton, nu va întreprinde măsuri contrare prevederilor stipulate în

pct. 3, 4 al Regulamentului Circulației Rutiere.

Sunt nefondate și alegațiile acuzării referitor la starea tehnică și

particularitățile încărcăturii, or potrivit raportului de expertiză autotehnică,

automobilul se afla într-o stare tehnică bună, iar încărcătură în automobil nici un

era.

Acuzarea a evitat să explice prin ce situația rutieră a deviat de la normal,

participanții la trafic confirmând că situația era tipică pentru acea porțiune de

drum, perioadă de timp și anotimp.

Conform pct. 45 alin. (2) al Regulamentului Circulației Rutiere, în cazul în

care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el

trebuie să reducă viteza, sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol

siguranța traficului.

Solicitarea numirii unei expertize autotehnice, a fost făcută pentru a verifica

dacă anume în momentul apariției pietonului în limita vizibilității, inculpatul era în

stare sau nu, îndeplinind exigențele date, să evite impactul.

Este evident că pietonul a apărut în limita vizibilității inculpatului, numai în

momentul ieșirii pe banda acestuia, printre fluxul automobilelor ce se deplasau pe

banda alăturată din dreapta, iar până la acesta acuzatul nu o putea vedea și nu putea

să prevadă apariția acesteia. Astfel, obligația inculpatului de a frâna a apărut din

momentul apariției posibilității de a observa pietonul în calitate de obstacol și nu

până la aceasta, când el încă nu putea cunoaște despre apariția pietonului.

Mai mult, apariția pietonului în câmpul de vizibilitate a conducătorului, a

avut loc la o distanță insuficientă pentru a opri automobilul până la locul

impactului, inculpatului lipsindu-i posibilitatea tehnică de a evita impactul, deși a

frânat în conformitate cu exigențele suscitate. Or, acuzarea nu a prezentat probe

contrare, ce denotă neargumentarea acestui capăt al învinuirii.

2016, toate apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că, potrivit probelor verificate în instanțele de fond

și de apel, hotărârea adoptată este legală și întemeiată.

Astfel, inculpatul nu a recunoscut vina și a indicat că pietonul a apărut brusc,

la distanța de 6 metri înaintea sa, de la dreapta spre stânga relativ deplasării sale. A

frânat concomitent cu impactul, încercând să-l evite prin rotirea volanului spre

stânga.

Necătând că inculpatul nu a recunoscut vina, vinovăția sa a fost dovedită pe

deplin prin probele administrate, verificate în instanța de apel.

8

Astfel, martorul Ghetlan G. a indicat că automobilul, său fiind mai înalt, a

observat un pieton care traversa carosabilul str. N. Milescu Spătaru de la stânga la

dreapta relativ deplasării sale, printre automobilele ce se deplasau din sens opus.

Pietonul a fost tamponat de automobilul ce se deplasa din sens opus pe banda a

doua de circulație. Conducătorul acestui automobil nu a frânat până la comiterea

tamponării pietonului. A oprit automobilul și a întrebat șoferul de ce nu a aplicat

frâna extremă. Acesta era dezorientat și i-a răspuns că nu a observat pietonul.

Carosabilul era uscat, iluminat, careva obstacole în trafic ce limitau vizibilitatea nu

erau. Pietonul a apărut pe banda pe care se deplasa inculpatul când între acești

participanți la trafic era o distanță de 10 m.

Totodată, vinovăția inculpatului a fost confirmată și prin procesul-verbal de

cercetare a locului accidentului rutier din 31.10.2013, potrivit căruia carosabilul era

uscat, iluminat de lumina orășenească, circulația rutieră era nedirijată, de schița

accidentului rutier, procesul-verbal de examinare și vizualizare a obiectului,

raportul de expertiză medico-legală nr.153/1947 D din 28.11.2013, conform cărui,

moartea victimei a survenit în rezultatul traumei asociate a capului, toracelui,

coloanei vertebrale, abdomenului și bazinului cu lezarea organelor de importanță

vitală și, în comun, se califică ca vătămare corporală gravă, sângele cadavrului

conținând 0,72% alcool etilic, ceea ce la persoanele vii, de obicei, produce o stare

de ebrietate alcoolică ușoară, de raportul de expertiză în domeniul auto-tehnicii (de

cercetare a detaliilor unității de transport) nr. 9600, din 28.12.2013, prin care se

atestă lipsa defecțiunilor tehnice ale autovehiculului Lada 21703, n.î. CHY 041.

Martorul Gonța I. a indicat că partea vătămată a coborât din microbuz pe str.

N. Milescu Spătaru 5. La acel moment trafic nu era, strada era iluminată. Burcă G.

avea o geantă în mână și se deplasa greu, deoarece avea probleme cu picioarele. La

locul accidentului nu era trecere pentru pietoni.

Expertul Lența G. a declarat că durata de întârziere fiziologică a șoferului

1.0 se selectează de expert în baza literaturii special indicate în actul de expertiză.

La aprecierea duratei de întârziere fiziologică a șoferului, nu s-a luat în calcul

starea de sănătate a inculpatului. În baza datelor prezentate, a folosit altă formulă

care nu necesită viteza. Nu a răspuns la întrebarea nr. 12, timpul de traversare a

carosabilului a pietonului Burca G., deoarece întrebarea presupune o ipoteză.

Datele folosite la efectuarea expertizei au fost luate din dosar, din demersul

avocatului acceptat de instanță. Datele indicate în schema accidentului rutier au

fost luate în calcul la formularea expertizei. Conform schemei, nu a fost stabilit

locul impactului. În lipsa urmelor de frânare, a fost imposibil de determinat viteza.

Șoferul, în situația creată, urma să stopeze, frâna neavând defecte. În cazul în care

automobilul posedă ABS, nu lasă urme de frânare. În cazul deplasării cu viteză

mică se frânează lent și nu rămân urme. Dacă nu se frânează, atunci nu rămân urme

de frânare. Susține concluziile expuse în raport de expertiză, care sunt opiniile sale

proprii.

Potrivit concluziilor expertizei auto-tehnice în comisie, dispusă în cadrul

examinării în instanța de apel, în momentul apariției pietonului pe partea

carosabilă, în câmpul de vizibilitate al conducătorului automobilului Lada 21703,

9

n.î. CNY 041, ultimul nu a dispus de posibilitate tehnică să evite tamponarea

pietonului prin frânare.

Probele administrate confirmă vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, și temei pentru

achitarea inculpatului nu există.

Astfel, inculpatul se deplasa pe banda a doua de circulație, în condițiile

amurgului, când spațiul de deplasare era luminat de lumina stâlpilor.

Din schema întocmită la locul accidentului rezultă că inculpatul nu a folosit

frâna înainte de impact, nefiind depistate urme de frânare.

Mai mult, imediat după impact, inculpatul a confirmat că nu a văzut

pietonul, care a apărut brusc.

Instanța de apel corect a constatat că inculpatul a încălcat pct. 45 alin. (1) lit.

a) și b) al Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că conducătorul trebuie

să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase.

Neobservând pietonul și neaplicând la timp frânarea, inculpatul nu a fost

suficient de atent în momentul conducerii autovehiculului și nu a condus cu viteza

optimă pentru acea porțiune de drum, care i-ar fi permis să observe tot ce se va

întâmpla în trafic, inclusiv și eventualul pericol, pentru a întreprinde măsurile

cuvenite pentru evitarea lui.

Calculele expuse în raportul de constatare tehnico-științifică din 29.10.2014,

întocmit de specialistul Cocinschi A., nu pot servi temei de achitare a inculpatului,

concluziile acestui raport fiind relevante în cazul în care ultimul ar fi observat

victima și ar fi fost stabilită cu certitudine distanța dintre locul în care a observat-o

până la locul impactului.

Din aceleași considerente, nu poate fi luată în calcul nici concluzia din

raportul de expertiză judiciară în comisie nr. 141 din 05.02.2016, din care rezultă

că inculpatul, la momentul apariției pietonului pe partea carosabilă, în câmpul de

vizibilitate, nu a avut posibilitate tehnică să evite tamponarea pietonului prin

frânare.

Sunt neîntemeiate argumentele apărării că victima a încălcat regulile

circulației rutiere, fapt ce generează achitarea inculpatului. Or, Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 20 din 08.07.1999, pct. 6, indică direct la

inadmisibilitatea eliberării conducătorului auto de răspundere penală, în cazul în

care regulile circulației rutiere au fost încălcate și de către pieton.

Astfel, vinovăția inculpatului fiind dovedită prin probele administrate,

lipsesc temeiuri pentru achitarea acestuia.

Alegațiile acuzării că instanța de fond incorect a aplicat prevederile art. 90

Cod penal, deoarece inculpatul nu a recunoscut vina și nu s-a căit sincer în cele

comise, nu sunt fondate, deoarece pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal

nu sunt obligatorii circumstanțele expuse de apelanți.

Condițiile de aplicare a art. 90 Cod penal sunt: ca termenul pedepsei stabilite

să nu depășească 7 ani închisoare, categoria infracțiunii comise, posibilitatea reală

10

a vinovatului să dovedească corectarea prin comportament exemplar, fără să

comită o nouă infracțiune, scopul corectării vinovatului și convingerea instanței în

faptul că nu este rațional ca inculpatul la momentul dat să execute pedeapsa

stabilită.

Instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele expuse și corect a

aplicat prevederile art. 90 Cod penal în privința inculpatului.

Nu sunt fondate nici argumentele prin care se susține că inculpatul nu a

conștientizat fapta comisă și nu s-a căit sincer, acesta restituind prejudiciul material

și cel moral stabilit de instanța de fond și relatând că-i pare rău de cele întâmplate.

Nu sunt relevante și nu corespund stării de fapt dovezile succesorului

victimei în cazul criticării sentinței pentru faptul constatării circumstanțelor

atenuante legate de starea victimei în momentul traversării străzii și încălcării

comise la traversarea neregulamentară a carosabilului. Or, potrivit schemei

accidentului rutier, impactul a avut loc nu în zona pietonală și, conform raportul de

expertiză medico-legală nr. 153/1947D din 28.11.2013, victima era în stare de

ebrietate ușoară.

Sunt neîntemeiate și afirmațiile apelantei precum că inculpatul a comis

omucidere, infracțiunea prevăzută de art. 264 Cod penal făcând parte din categoria

infracțiunilor comise din imprudență și instanța de fond a respectat toate cerințele

legale atât la stabilirea pedepsei, cât și la constatarea faptei și încadrării juridice a

acțiunilor inculpatului.

La fel, acțiunea civilă înaintată de către succesorul victimei, Popa A., a fost

soluționată corect, ținându-se cont de posibilitățile reale ale inculpatului, care este

la o vârstă înaintată și nu dispune de alte venituri, în afară de pensie.

Scutelnic, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a deciziei

menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanțele de fond și de apel eronat au interpretat și

aplicat prevederile art. 75 Cod penal, la stabilirea pedepsei inculpatului neglijând

circumstanțele cauzei, consecințele survenite și comportamentul lui pe parcursul

procesului penal.

Instanța de apel greșit a constatat că atingerea scopurilor pedepsei prevăzute

de art. 61 Cod penal vor fi asigurate prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Nu s-a motivat oportunitatea aplicării față de condamnat a suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii, inclusiv în raport cu prescripțiile art.

90 alin. (1) Cod penal, nefiind constatate și stabilite circumstanțele cauzei și

persoanei celui vinovat, care ar justifica concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită.

Instanța de apel nu a ținut cont că, în cazul în care inculpatul a comis o

infracțiune gravă, cu consecințe ireparabile - decesul unei persoane, lipsind

circumstanțe atenuante pe caz, suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii aplicate inculpatului, reprezintă o soluție de pedeapsă penală prea

blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil

11

al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale, sub aspectul restabilirii

echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea lui, cât și a altor persoane.

Totodată se constată lipsa circumstanțelor atenuante, inculpatul nu și-a

recunoscut vina, nu a contribuit la cercetarea și descoperirea infracțiunii, mai

mult ca atât, prin comportamentul său a tins să inducă instanța în eroare, să

distorsioneze circumstanțele reale ale faptei săvârșite.

Mai mult, provocarea prin infracțiune a unor urmări grave, conform art. 77

alin. (1) pct. b) Cod penal, urma a fi luată în considerație de către instanța de apel

ca circumstanță agravantă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală – s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și procurorul în Procuratura mun. Chișinău,

Oxana Cazacu, în care solicită casarea parțială a deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu a justificat aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal, nu a motivat cauza aplicării pedepsei minime, aceasta nefiind în

coroborare cu fapta comisă și consecințele survenite.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ignorat prevederile art. 66, 75, 90

Cod penal.

Astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre neîntemeiată, neglijând gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, comportamentul inculpatului și personalitatea

acestuia.

Totodată, instituția suspendării condiționate a pedepsei nu trebuie privită ca

un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv

de apărare socială, care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la

realitatea socială concretă.

Circumstanța precum că inculpatul este pensionar, nu poate fi considerată o

circumstanță atenuantă, or, aceasta nu se regăsește în norma art. 76 Cod penal.

Mai mult, inculpatul fiind persoană cu vârstă înaintată, urcând la volanul

unui mijloc de transport, ce constituie izvor de pericol sporit, trebuia să țină cont

de sănătatea sa, să poarte ochelari conform prescripției medicului, precum și că

urcând la volanul unității de transport într-o formă fizică inadecvată și

incompatibilă cu cea necesară pentru a conduce un mijloc de transport în siguranță,

își asumă responsabilitate nu doar pentru viața sa, dar expune pericolului viața și

siguranța celorlalți participanți la trafic, factorul vârstei înaintate în cazul dat,

constituind o determinantă a vinovăției sale în neglijarea prevederilor pct. 45 al

RCR, iar prin consecință și a culpei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal.

Nu rezistă criticii nici argumentul că inculpatul a restituit prejudiciul

material și moral. Astfel, inculpatul a relatat că-i pare rău de cele întâmplate, însă

nu a declarat că recunoaște fapta, indicând că regretă cele întâmplate, dar nu se

12

consideră vinovat, în asemenea situație, aprecierea instanței fiind în totală

contradicție cu poziția inculpatului de nerecunoaștere a vinei.

Prin aplicarea unor sancțiuni minime, nonprivative de libertate, nu va fi atins

scopul pedepsei penale de prevenire a comiterii de infracțiuni de către condamnat

și de către alte persoane.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege.

5.2. Succesorul părții vătămate, Popa A., la fel, a declarat recurs ordinar, în

care solicită casarea parțială a deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei

de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a indicat că scopul pedepsei penale nu va fi realizat în condițiile

în care inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, nu a conștientizat caracterul ilicit

al faptelor sale, a restituit prejudiciul material doar la recomandarea avocatului, dar

nu ca urmare a regretului personal, s-a comportat agresiv cu ea pe parcursul

procesului penal, a făcut declarații contradictorii și nu a contribuit la descoperirea

și cercetarea infracțiunii, deși se declara nevinovat.

Instanța de apel s-a expus doar asupra circumstanțelor atenuante, omițând să

se expună asupra argumentelor acuzării.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală – s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

5.3. A declarat recurs ordinar și avocatul Alexandru Luca, în numele

inculpatului, în care solicită casarea totală a deciziei și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că instanțele au respins nemotivat argumentele apărării,

fapt ce denotă o nesoluționare a fondului cauzei și un viciu fundamental ce

afectează dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6§1 CEDO.

Astfel, acuzarea nu a stabilit viteza de deplasare a automobilului

inculpatului, acest capăt de învinuire fiind declarativ și nefondat.

Nu a fost probat că starea psihofiziologică a inculpatului, la momentul

producerii impactului, era afectată, acesta confirmând că a condus automobilul 30

minute și nu era obosit sau stresat.

Încercarea acuzării de a încadra această încălcare în răspunsul Asociației

Medicale Teritoriale Ciocana, potrivit căruia inculpatul suferea de careva maladii,

depășește limitele învinuirii și nu se încadrează în noțiunea de stare

psihofiziologică.

Mai mult, durerea genunchiului stâng nu putea influența securitatea

circulației, pedalele de accelerare și frâna fiind puse în funcție cu piciorul drept.

Inculpatul are un stagiu de 38 ani de conducere, având dexteritate suficientă

pentru a conduce în securitate unitatea de transport.

13

Totodată, inculpatul putea și era în drept să conteze pe faptul că nimeni,

inclusiv nici un pieton, nu va întreprinde măsuri contrare prevederilor stipulate în

pct. 3, 4 al Regulamentului Circulației Rutiere.

Sunt nefondate și argumentele acuzării referitor la starea tehnică și

particularitățile încărcăturii, or potrivit raportului de expertiză autotehnică,

automobilul se afla într-o stare tehnică bună.

Acuzarea a evitat să explice prin ce situația rutieră a deviat de la normal,

participanții la trafic confirmând că situația era tipică pentru acea porțiune de

drum, perioadă de timp și anotimp.

În același timp, potrivit concluziilor raportului de expertiză nr. 1136 din

08.07.2015, inculpatul, în condițiile accidentului, nu avea posibilitatea tehnică de a

evita tamponarea pietonului Burca G.

Conform raportului de expertiză autotehnică nr. 012148, din 14.01.2016,

efectuat la CNEJ MJ RM, concluziile primelor 2 investigații că în condițiile

producerii accidentului inculpatul nu dispunea de posibilitate tehnică de a evita

tamponarea pietonului Burca G., au fost confirmate drept veridice.

Astfel, fiind constatată absența încălcării cerințelor Regulamentului

Circulației Rutiere în acțiunile inculpatului, se denotă și lipsa laturii obiective a

componenței de infracțiune.

Instanța de apel a evitat să se expună asupra discrepanțelor apărute între

constatările instanței de fond și circumstanțele de fapt ale cauzei, și anume lipsa

laturii obiective a infracțiunii incriminate și, drept consecință, lipsa componenței

de infracțiune.

Instanța de apel, selectiv și fără motivație, a pus la baza concluziilor de

învinuire declarațiile expertului Lența G. și raportul de expertiză autotehnică în

comisie, care-l dezvinovățesc pe inculpat, respingând concluziile similare din

raportul de expertiză în comisie nr. 141 din 05.02.2016 și raportul de constatare

tehnico-științifică din 29.10.2014, în hotărârea instanței de apel lipsind o motivare

explicită de ce unele și aceleași concluzii și circumstanțe sunt apreciate diferit.

Concluzionând asupra vinovăției inculpatului, instanțele de fond și de apel,

în mod greșit și în lipsa unui suport probatoriu, și-au bazat concluzia pe faptul că

acesta nu a văzut pietonul și nu a frânat, argument ce constituie o eroare care a

afectat soluția.

Afirmația că inculpatul nu a frânat până la impact a fost combătută prin

declarațiile ultimului, care a indicat că observând pietonul a frânat, însă

automobilul acestuia fiind dotat cu sistem de frânare ABS, nu lasă urme de frânare

pe carosabil, fapt confirmat și de expertul autotehnic Lența G. Automobilul s-a

oprit în imediata apropiere de locul impactului, ce confirmă faptul frânării, lipsind

alte circumstanțe ce ar condiționa oprirea.

Totodată, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt prin constatarea că

lipsa în schița accidentului rutier a locului tamponării denotă vinovăția

inculpatului, concluzii contrare prevederilor art. 26 Cod de procedură penală,

potrivit căruia sarcina probării revine acuzatorului și nu poate fi inversată, iar toate

neajunsurile și divergențele urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

14

Astfel, instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, a

susținut poziția greșită a instanței de fond privind aprecierea probelor în raport cu

încadrarea juridică a faptei, acceptând concluzii de ordin general, fără a le aprecia

prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv și în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii și când s-a aplicat o

pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale. Conform art. 424 alin. (2)

Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în limitele

temeiurilor invocate. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea

gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. -

5.3. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului, și încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile

inculpatului, martorului Ghetlan G., că victima a traversat la o distanță de 10 m. în

fața automobilului inculpatului, care nici nu a frânat, procesul-verbal de cercetare a

locului accidentului rutier din 31.10.2013, potrivit căruia carosabilul era uscat,

iluminat de lumina orășenească, schița accidentului rutier și procesul-verbal de

examinare și vizualizare a obiectului, raportul de expertiză medico-legală

nr.153/1947 D din 28.11.2013, conform cărui moartea victimei a survenit în

rezultatul traumei asociate a capului, toracelui, coloanei vertebrale, abdomenului și

bazinului cu lezarea organelor de importanță vitală și care, în comun, se califică ca

vătămare corporală gravă, la cercetarea toxico-chimică, sângele cadavrului

15

conținea 0,72% alcool etilic, ceea ce la persoanele vii, de obicei, produce o stare de

ebrietate alcoolică ușoară, informația Instituției Medicale Sanitare Publice a

Asociației Teritoriale Ciocana, recipisa eliberată de succesorul victimei, Popa A.,

pe 14.11.2013, fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 101

alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate

în apel, probele administrate pe caz demonstrând prezența în acțiunile inculpatului

a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal (pct. 2., 4.

din decizie).

La stabilirea pedepsei instanța de apel just și argumentat a ținut cont de

prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. La stabilirea

pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite

din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, fiind coroborată și cu

jurisprudența națională, potrivit cărei nu poate fi temei pentru eliberarea

conducătorului auto de răspundere penală în cazul în care în acțiunile lui există

componența infracțiunii, chiar și în cazul în care regulile circulației rutiere au fost

încălcate și de către pătimit (…, pieton…, ori de către alt participant la trafic). Asemenea

circumstanțe pot fi luate în considerație de către instanța judiciară doar ca

circumstanțe atenuante (Hotărîrea Plenului CSJ a RM din 08.07.1999, nr.20, pct. 6, - Despre

practica judiciară cu privire la aplicarea legislației în cadrul examinării cauzelor penale

referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de

transport, pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

16

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. - 5.3. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune acuzarea și apărarea este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursurile ordinare, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 2. – 5.3. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

În același timp, conform art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură

penală, inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă

declarații sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea

declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații

acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103

alin. (3), 104 alin. (2) Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să

mărturisească împotriva sa sau să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la

răspundere pentru refuzul de a face astfel de declarații.

Deci, argumentele invocate în recursurile ordinare ale procurorilor și

succesorul părții vătămate că, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele urmau

să ia în considerare faptul că inculpatul nu și-a recunoscut vina, sunt absolut

neîntemeiate (pct. 5., 5.1 și 5.2. din decizie).

Or, această circumstanță constituie un drept legal al inculpatului și nu face

parte din categoria celor agravante, prevăzute în art. 77 Cod penal.

Totodată, potrivit art. 77 alin. (2) Cod penal, dacă circumstanțele menționate

la alin. (1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a

prezentului cod în calitate de semne ale acestor componențe de infracțiuni, ele nu

pot fi concomitent considerate drept circumstanțe agravante.

Astfel, afirmația din recursurile acuzării că instanțele urmau să constatate

ca circumstanță agravantă - provocarea prin infracțiune a unor urmări grave,

17

contravine prevederilor art. 77 alin. (2) Cod penal, cât și rechizitoriului, în care

asemenea circumstanță agravantă nu a fost imputată inculpatului. Mai mult,

temeiul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege nu se

mai regăsește în dispoziția art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală (pct.

5., 5.1 din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că

hotărârea contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

instanțele nu au admis careva erori grave de fapt, care ar fi afectat soluția instanței,

că în acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, că s-

au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Cătălin Scutelnic, de procurorul în

Procuratura mun. Chișinău, Oxana Cazacu, de succesorul părții vătămate Burca

Galina, Ala Popa și de avocatul Alexandru Luca, în numele inculpatului Tureac

Ivan, împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 09 decembrie

2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2016, în

privința inculpatului Tureac Ivan Nicolai, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 noiembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

18