1ra-1752/2016 — art. 196 alin. 2 lit. b CP

1ra-1752/2016 — art. 196 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1752/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

02 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 mai 2016, în

cauza penală privindu-i pe

Căinar Tatiana Pavel, născută la 03 iunie 1961, originară și

domiciliată în or. Soroca, str. Neculce, 8.

Guneavaia Maria Nicolae, născută la 06 octombrie 1959,

originară și domiciliată în or. Soroca, str. Rurală, 10.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

penal privind învinuirea lui Căinar Tatiana Pavel și Guneavaia Maria Nicolae în baza

art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal, din motiv că fapta comisă de acestea constituie o

contravenție și au fost recunoscute vinovate în săvârșirea contravenției prevăzute de

art. 106 Cod contravențional, însă au fost liberate de răspundere contravențională din

motivul expirării termenului de prescripție pentru tragere la răspundere

contravențională.

Acțiunea civilă înaintată de reprezentantul părții civile Ciumac Ala a fost admisă

în principiu, urmând ca asupra cuantumului să se expună instanța civilă.

contractului nr. 54 - TD din 25.08.2004, iar Gunevaia M. în baza contractului nr. 298 din

24.11.2008 în calitate de vânzători a magazinului cei aparține întreprinderii SRL „Debut

– Sor” din or. Soroca, str. Cosăuților, 6, pe perioada anului 2008 - 2011, folosindu-se de

faptul, că banii din vânzările efectuate le-au fost încredințați în administrare,

intenționat și prin abuz încredere i-au cauzat părții vătămate o daună materială, în

1

cazul în care fapta lor nu reprezintă o sustragere și nu întrunește elementele unei

infracțiuni.

Acțiunile lui Căinar T. și Guneavaia M. au fost calificate de către instanța de

judecată în baza art. 106 Cod contravențional și anume, cauzarea de daune materiale prin

abuz de încredere, în cazul în care fapta nu reprezintă o sustragere și nu întrunește elementele

unei infracțiuni.

Soroca, Drumea N., care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Căinar T. și

Guneavaia M. să fie recunoscute vinovate și condamnate în baza art. 196 alin. (2) lit. b)

Cod penal, la amendă în mărime de câte 300 unități convenționale, fiecare, iar acțiunea

civilă înaintată de reprezentantul părții civile Ciumac A. să fie admisă în principiu,

urmând ca asupra cuantumului să se expună instanța civilă.

În motivarea apelului declarat a invocat, că depozițiile inculpatelor au un caracter

de apărare, vin în contradicție cu materialele cauzei penale, cu declarațiile

reprezentantului părții civile Ciumac A., martorilor Eșanu R., Grosu O., Prodan E.,

Ozarenciuc L., Rotari V. și Sobolevscaia N., precum și documentele contabile anexate la

materialele cauzei penale, inclusiv, recipisele inculpatelor de recunoaștere a sumei

datorate întreprinderii „Debut – Sor”.

apelul declarat, din alte motive decât cele invocate, fiind casată sentința, inclusiv din

oficiu, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Căinar T. și Guneavaia M. au fost achitate de învinuirea în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe motiv că fapta

acestora nu întrunește elementele infracțiunii. Acțiunea civilă a fost lăsată fără

soluționare, în temeiul art. 225 alin. (4) Cod de procedură penală. Dispozițiile sentinței

referitor la corpurile delicte au fost lăsate fără modificări.

de delimitare a infracțiunilor de delapidarea a averii străine și cauzare de daune

materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, se consemnează, că în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul nu obține în posesie careva

bunuri concrete ale victimei, dar se eschivează în mod fraudulos să-i restituie bunurile

ce i se cuvin sau se folosește de ele în detrimentul victimei.

Totodată, instanța de apel a notat, că potrivit speței, ambele inculpate s-au aflat în

relații de muncă cu SRL „Debut – Sor” din or. Soroca, semnând contracte de

răspundere materială deplină, fiindu-le încredințate spre administrare bunurile

proprietarului în vederea realizării lor, urmând ca acestea să restituie mijloacele bănești

încasate ca rezultat al unei activități legale de înstrăinare (vânzare) a lor, pe care însă

ele, potrivit învinuirii din rechizitoriu nu le-au restituit, dar le-au însușit în mod ilegal,

astfel cauzându-i proprietarului prejudiciu material.

Mai mult ca atât, instanța de apel a conchis, că împrejurările cauzei constatate mai

sus, nu se încadrează la elementele infracțiunii prevăzută de art. 196 Cod penal,

referitor la care făptuitorul folosește bunurile proprietarului, cauzându-i daună

2

materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune sau abuz de

încredere, bunul material rămânând în continuare ca proprietate a părții vătămate,

deoarece în cazul din speță partea vătămată le-a transmis inculpatelor bunurile

materiale pentru realizare, urmând ca acestea să restituie mijloacele bănești încasate de

pe ele, iar nerestituirea lor, poartă în sine elementele altei componențe de infracțiune,

cum ar fi delapidarea.

În opinia instanței de apel, probele administrate în cauză, inclusiv din rândul celor

cercetate suplimentar în instanța de apel și anume declarațiile reprezentantului părții

civile Ciumac A., martorilor Eșanu R., Livinschi E., Grosu O., Prodan E., Ozarenciuc L.,

Rotari V. și Sobolevscaia N., precum și documentele contabile anexate la materialele

cauzei penale, denotă lipsa în acțiunile inculpatelor a elementelor caracteristice atât a

laturii obiective a componenței de infracțiune, prevăzută de art. 196 Cod penal, cu atât

mai mult a celei cu caracter contravențional stabilită de art. 106 Cod contravențional,

inclusiv și în aspectul cuantumului daunei materiale, a cărei proporții nu se încadrează

la art. 18 Cod contravențional, pentru care fapt va dispune achitarea lui Căinar T. și

Guneavaia M. de sub învinuirea susținută de partea acuzării în baza art. 196 alin. (2) lit.

b) Cod penal.

Reieșind din faptul, că partea acuzării nu și-a susținut învinuirea formulată în

rechizitoriu în baza art. 191 alin. (2) lit. b) Cod penal, pentru Căinar T. și art. 191 alin.

(4) Cod penal pentru Gunevaia M., instanța de apel a fost în imposibilitate de a se

expune în această parte, deoarece în caz contrar s-ar aduce atingere dreptului persoanei

la apărare efectivă, ca un element al respectării dreptului garantat la un proces

echitabil, instanțele de judecată în corespundere cu art. 325 Cod de procedură penală,

urmând să judece cauzele penale în limita învinuirii formulate în rechizitoriu, iar în

cazul modificării ei, în limita celei susținute de procuror la judecarea cauzei.

La fel, instanța de apel ținând cont de faptul, că în cauza a fost adoptată o deciziei

de achitare în corespundere cu art. 225 alin. (4) Cod de procedură penală, a lăsat fără

examinare acțiunea civilă înaintată în procesul penal de către reprezentantul părții

civile Ciumac A.

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, prin care solicită

casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare instanței de apel, invocând temeiul

pentru declarare a recursului prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, susține că:

- probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale și examinate în instanța de

judecată dovedesc integral vinovăția inculpatelor în săvârșirea infracțiunii incriminate;

- instanța de apel, contrar prevederilor art. 414 și art. 417 Cod de procedură

penală, a adoptat o decizie de achitare, dând prioritate în exclusivitate depozițiilor

inculpatelor, care au negat în instanță vinovăția, totodată recunoscând prejudiciul

cauzat părții vătămate;

- poziția instanței de apel este contradictorie, care pe de o parte, reține prevederile

art. 409 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora, instanța de apel judecă

3

apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat, la persoana la care se referă

declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces,

precum și cele de la alin. (2) al aceluiași articol, care indică, că în limitele prevederilor

arătate în alin. (1), instanța de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și

cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei fără

a înrăutăți situația apelantului, iar pe de altă parte, achită inculpatele la apelul

procurorului, partea apărării fiind de acord cu hotărârea primei instanțe;

- instanța de apel nu a apreciat nici într-un fel declarațiile reprezentantului părții

vătămate, care, în urma acțiunilor ilegale ale inculpatelor, a avut de pătimit material;

- vinovăția lui Căinar T. și Guneavaia M. este pe deplin dovedită prin declarațiile

reprezentantului părții civile Ciumac A., martorilor Eșanu R., Livinschi E., Grosu O.,

Prodan E., Ozarenciuc L., Rotari V. și Sobolevscaia N., precum și documentele

contabile anexate la materialele cauzei penale;

- instanța de apel, examinând cauza penală, pe baza acelorași probe prezentate de

acuzare în prima instanță, le-a achitat pe Căinar T. și Guneavaia M., respingând ilegal

probele învinuirii, fără a argumenta din ce cauză o face, iar la unele probe, nici nu a

făcut referire.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din textul recursului declarat se constată, că recurentul invocă drept temei art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

În esență, recurentul critică hotărârea instanței de apel din motiv, că aceasta nu a

dat o evaluare corespunzătoare probelor cercetate, astfel în opinia procurorului ele

demonstrează indubitabil vinovăția lui Căinar T. și Guneavaia M. în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Prin urmare, verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul

penal conchide, că acestea sunt vădit neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea

soluției de admitere din alte motive a apelului declarat de procuror, cu casarea

sentinței de condamnare adoptată de prima instanță, inclusiv din oficiu, cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare în privința inculpatelor Căinar T. și

Guneavaia M. a respectat prevederile legale, adoptând o soluție corectă și întemeiată.

Totodată, instanța de recurs reține, că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus

în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conform prevederilor art. art.

414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și art. 6 CEDO.

Conținutul probelor administrate de către organul de urmărire penală și valoarea

4

lor probatorie a fost reapreciată de către instanța de apel și corect expusă în textul

hotărârii judecătorești atacate. Respectiv, temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit de către instanța de recurs.

Cu referire la cele invocate de recurent privitor la chestiunea de evaluare eronată a

probelor, menționându-se că instanța de apel nu și-a motivat corespunzător decizia

adoptată, dând o apreciere unilaterală probelor cercetate și acordând prioritate doar

unor probe, în consecință, ajungând pripit la concluzia de achitare a inculpatelor

Căinar T. și Guneavaia M. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b)

Cod penal, instanța de recurs reține următoarele.

Verificând materialele dosarului, în raport cu criticele invocate, Colegiul penal

conchide asupra faptului, că acestea sunt vădit neîntemeiate și reiterează că, procedura

de apreciere a probelor, ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de

competența instanțelor de fond. Prin urmare, în lumina jurisprudenței constante a

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că, regula generală desprinsă

din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de

judecare a recursului ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă,

dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de apel,

corectitudinea soluției de achitare adoptată în privința lui Căinar T. și Guneavaia M. de

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Totodată, în același context, urmează a se remarca, că în cadrul procesului penal

evaluarea probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organul de urmărire penală, instanțele judecătorești,

cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce este dată în urma acestei

activități.

Însă, cu toate acestea, instanța de recurs reiterează, că chestiunea de evaluare a

probelor și temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa

judecării recursului. Deci, pentru a constitui temei de casare eroarea de fapt trebuie să

fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte

să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a

probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții

decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, după verificarea actelor cauzei, o atare eroare nu a fost

constatată de către instanța de recurs, iar soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele

de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au

fost just evaluate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora

s-a stabilit cu certitudine că fapta inculpatelor nu întrunește elementele infracțiunii

5

prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal. Astfel, toate probele prezentate au

primit o apreciere la justa valoare, iar concluziile făcute de instanța ierarhic inferioară

rezultă din lucrările dosarului și concordă cu situația factologică.

Așadar, verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma criticii formulate,

în sensul că Căinar T. și Guneavaia M. sunt vinovate de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal, Colegiul o consideră neîntemeiată,

deoarece instanța de apel a analizat minuțios aceste aspecte și s-a expus argumentat în

privința lor.

Din cuprinsul recursului, în viziunea recurentului probele administrate confirmă

vina inculpatelor în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) lit. b) Cod

penal, menționând conținutul declarațiilor reprezentantului părții civile, martorilor și

materialele cauzei, însă aceste alegații, nu pot fi reținute de către instanța de recurs,

deoarece din cuprinsul hotărârii atacate se constată că, probele indicate au fost

analizate și asupra cărora instanța de apel s-a expus întemeiat prin argumente

fundamentate în fapt și în drept, menționând just că „probele administrate în prezenta

cauză, inclusiv din rândul celor cercetate suplimentar, denotă lipsa în acțiunile inculpatelor a

elementelor caracteristice atât a laturii obiective a componenței de infracțiune, prevăzută de art.

196 Cod penal, cu atât mai mult a celei cu caracter contravențional stabilită de art. 106 Cod

contravențional, inclusiv și în aspectul cuantumului daunei materiale, a cărei proporții nu se

încadrează la art. 18 Cod contravențional”.

Totodată, Colegiul penal remarcă că potrivit doctrinei penale, latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, are următoarea structură: 1) fapta

prejudiciabilă care este alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea sau inacțiunea

principală care se exprimă în cauzarea de daune materiale; b) acțiunea sau inacțiunea

adiacentă care se exprimă în înșelăciune sau în abuz de încredere; 2) urmările

prejudiciabile sub formă de daune materiale în proporții mari; 3) legătura de

cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) circumstanțele

săvârșirii infracțiunii: dacă fapta nu constituie o însușire (adică, dacă fapta nu

constituie o sustragere). În ipoteza infracțiunilor prevăzute la art. 196 Cod penal,

făptuitorul nu obține în posesie bunuri concrete ale victimei.

În cazul dat, instanța de recurs remarcă, că potrivit declarațiilor reprezentantului

părții civile Ciumac A., martorilor Eșanu R., Livinschi E., Grosu O., Prodan E.,

Ozarenciuc L., Rotari V. și Sobolevscaia N., precum și documentele contabile anexate la

materialele cauzei penale, se atestă că inculpatele s-au aflat în relații de muncă cu SRL

„Debut – Sor”, semnând contracte de răspundere materială deplină, fiindu-le

încredințate spre administrare bunurile proprietarului în vederea realizării lor, urmând

ca acestea să restituie mijloacele bănești încasate ca rezultat al unei activități legale de

înstrăinare (vânzare) a lor, pe care însă ele, nu le-au restituit, dar le-au însușit în mod

ilegal, astfel cauzându-i proprietarului prejudiciu material.

Conform teoriei penale, cel de-al patrulea semn al laturii obiective a infracțiunii

prevăzute de art. 196 Cod penal - circumstanțele săvârșirii infracțiunii - are un caracter

secundar, dar și obligatoriu. Aceste circumstanțe presupun că fapta de cauzare de

daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere nu constituie o sustragere.

6

În consecință, Colegiul penal conchide că în prezenta speță lipsește unul din

semnele obligatorii ale laturii obiective ale infracțiunii prevăzute la art. 196 Cod penal

și anume circumstanțele săvârșirii infracțiunii - fapta să nu constituie o sustragere, însă

revenind la speța în cauză, se atestă că inculpatele Căinar T. și Guneavaia M. au însușit

(sustras) mijloacele bănești încasate ca rezultat al activității legale de înstrăinare

(vânzare) a bunurilor materiale ale SRL „Debut – Sor”.

Astfel, Colegiul penal consideră justă concluzia instanței de apel, precum că

cercetarea suplimentară a materialului probatoriu în prezenta cauză denotă lipsa în

acțiunile inculpatelor a elementelor de cauzare a daunei materiale prin înșelăciune sau

abuz de încredere, atât de ordin penal, cât și contravențional, fapt pentru care se va

dispune achitarea lor de sub învinuirea susținută în instanțele de fond de către partea

acuzării în baza art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Referitor la invocările părții apărării, precum că poziția instanței de apel este

contradictorie, care pe de o parte, reține prevederile art. 409 alin. (1), (2) Cod de

procedură penală, iar pe de altă parte, achită inculpatele la apelul procurorului, partea

apărării fiind de acord cu hotărârea primei instanțe de încetare a procesului penal,

Colegiul penal le consideră nefondate.

Conform pct. 12.2 a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii

Moldova „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel” nr. 22 din

12.12.2005, în conformitate cu prevederile art. 409 alin. (2) din Codul de procedură

penală, instanța de apel are obligația de a întreprinde măsuri pozitive la judecarea

apelului, pentru a repara erorile de fapt și de drept comise de prima instanță, doar

atunci când aceste erori au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

La acest capitol, instanța de recurs menționează, că instanța de apel a avut dreptul

de a admite din alte motive apelul procurorului și a casa din oficiu sentința, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatelor, deoarece erorile admise de

prima instanță au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatelor.

Subsidiar, referitor la criticile procurorului, precum că instanța de apel, a examinat

cauza pe baza acelorași probe prezentate de acuzare în prima instanță, le-a achitat pe

Căinar T. și Guneavaia M., respingând ilegal probele învinuirii, Colegiul penal

menționează că instanța de apel, a cercetat probele în conformitate cu prevederile art.

414 Cod de procedură penală și nu le-a respins, dar a menționat că acestea denotă lipsa

în acțiunile inculpatelor a elementelor caracteristice atât a laturii obiective a

componenței de infracțiune, prevăzută de art. 196 Cod penal, cu atât mai mult a celei

cu caracter contravențional stabilită de art. 106 Cod contravențional.

La fel, este nefondată și critica din recurs prin care se invocă, că instanța de apel

nu a apreciat nici într-un fel declarațiile reprezentantului părții vătămate, care, în urma

acțiunilor ilegale ale inculpatelor, a avut de pătimit material.

În acest context, Colegiul penal menționează, referitor la declarațiile

reprezentantului părții vătămate și prejudiciul material cauzat acesteia, instanța de apel

a explicat dreptul reprezentatului părții vătămate de a se adresa cu acțiune civilă în

ordinea procedurii civile.

7

În virtutea considerentelor expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța

de apel în privința inculpatelor, nefiind identificată de instanța de recurs vre-o eroare

judiciară, ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârii judecătorești atacate,

Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate criticile formulate de către

recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 25 mai 2016, în cauza penală privindu-i pe Căinar Tatiana

Pavel și Guneavaia Maria Nicolae, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 16 noiembrie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

8