Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.11.2016
respins

1cs-232/2016 — art.165 alin.2, 206 alin.3, 165 alin.2 și 220 alin.2 CP

HOTĂRÂRE
08.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art.165 alin.2, 206 alin.3, 165 alin.2 şi 220 alin.2 CP
Temei legal
art.46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-232/2016 — art.165 alin.2, 206 alin.3, 165 alin.2 și 220 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1cs -232/2016

Î N C H E I E R E 08 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte: Petru Ursache Judecători: Nadejda Toma și Vladimir Timofti examinând cererea depusă de către președintele Judecătoriei Leova, Petru Vacula privind strămutarea judecării cauzei penale, în privința lui Chiriac Anatolii Valerii, la o instanță egală în grad, A C O N S T A T A T : 1. Președintele Judecătoriei Leova, Petru Vacula a depus cerere prin care solicită strămutarea judecării cauzei penale, în privința lui Chiriac Anatolii Valerii, învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.165 alin.(2) lit. d), 206 alin.(3) lit. b)1, 165 alin.(2) lit. b), d), 220 alin.(2) lit. c) Cod penal, de la Judecătoria Leova la altă instanță egală în grad, din motivul imposibilității formării unui complet de judecată, format din 3 judecători, pentru examinarea cauzei penale nominalizate.

În motivarea cererii a indicat că dosarul penal menționat, a parvenit spre examinare la Judecătoria Leova, unde în prezent activează 4 judecători de drept comun, din care în privința judecătorului Petru Vacula a fost admisă declarația de abținere. 2. Verificând cererea de strămutare, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a respinsă reieșind din următoarele considerente. Conform art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. În conformitate cu art. 46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.

Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. De asemenea, conform art. 47 Cod de procedură penală, cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea. Din materialele cauzei rezultă că, la 22.10.2016 dosarul penal în privința lui Chiriac Anatolii învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.165 alin.(2) lit. d), 206 alin.(3) lit. b)1, 165 alin.(2) lit. b), d), 220 alin.(2) lit. c) Cod penal, a fost repartizat aleatoriu judecătorului Judecătoriei Leova, Marian Matcovschi (f. d. 207, vol. IV).

Potrivit dispoziției președintelui Judecătoriei Leova, nr.1 din 18.01.2016 (f.d.211, vol. IV), în cadrul instanței a fost constituit completul permanent de judecată în următoarea componență: Petru Vacula – președinte, Silvia Gurițanu, Marina Galupa – judecători. Prin încheierea Președintelui Judecătoriei Leova, din 24.10.2016 (f. d. 208, vol. IV), a fost modificat completul permanent din cadrul instanței din motivul aflării judecătorului Marina Galupa în concediu parțial nefolosit, prin înlocuirea cu judecătorul Marian Matcovschi. Prin încheierea Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 26.10.2016 (f.d.219, vol. IV), a fost admisă declarația de abținere a judecătorului Petru Vacula, de la judecarea prezentei cauze penale.

Colegiul penal, reține că, în conformitate cu prevederile art.30 alin. (3) Cod de procedură penală, cauzele penale asupra infracțiunilor excepțional de grave, pentru săvârșirea cărora legea prevede pedeapsă cu detențiune pe viață, se judecă în primă instanță, la decizia motivată a președintelui instanței judecătorești, în complet format din 3 judecători. Alin.(4) al normei vizate prevede că, cauzele penale deosebit de complicate, precum și cele care prezintă o mare importanță socială pot fi examinate, la decizia motivată a președintelui instanței judecătorești, în complet format din 3 judecători.

Reieșind din faptul că, din numărul de 4 judecători care activează în cadrul Judecătoriei Leova, sunt compatibili de a participa la examinarea cauzei 3 judecători, deoarece autorul cererii de strămutare, nu a anexat documentele pe care se bazează cererea privind imposibilitatea participării la examinarea cauzei a judecătorilor Judecătoriei Leova, Silvia Gurițanu, Marina Galupa și Marian Matcovschi, Colegiul penal conchide, că cererea de strămutare urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată.

3. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Respinge cererea depusă de către președintele Judecătoriei Leova, Petru Vacula privind strămutarea judecării cauzei penale, în privința lui Chiriac Anatolii Valerii, învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.165 alin.(2) lit. d), 206 alin.(3) lit. b)1, 165 alin.(2) lit. b), d), 220 alin.(2) lit. c) Cod penal, la o instanță egală în grad, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 08 noiembrie 2016. Președinte Petru Ursache Judecători Nadejda Toma Vladimir Timofti

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-14
0,97
1cs-280/2016 — art.165 alin.2, 206 alin.3 lit.b/1, 220 alin.2 lit.c CP
Dosarul nr. 1cs-280/2016 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ŢŢ II EE Î N C H E I E R E 14 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în componenţa: preşedinte Ursache Petru judecători Toma Nadejda Timofti Vladimir
CSJ 2016-11-11
0,95
1cs-248/16 — cerere de stămutare
Dosarul nr. 1cs-248/2016 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 11 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan Ion Guzun examinînd cererea Președintelui Jud
CSJ 2016-12-22
0,94
1cs-289/2016 — art. 171 alin. 3 lit. b CP
Dosarul nr. 1cs-289/2016 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ŢŢ II EE Î N C H E I E R E 22 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: preşedinte - Petru Ursache, judecătorii - Constantin Al
CSJ 2016-04-29
0,94
1cs-62/2016 — 171 alin. 1, 172 alin. 2, 145 alin.2 lit. a, k, 27, 171 alin. 2 lit. a, 27, 145 alin. 2 lit. a Cod penal
Dosarul nr. 1cs -62/2016 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 29 aprilie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în componenţa: Preşedinte: Ursache Petru Judecători: Toma Nadejda şi Timofti Vladimir examinînd cererea de strămutare înainta
CSJ 2015-07-21
0,94
1cs-105/2015 — art. 172 alin. 3 lit. a CP
Dosarul nr. 1cs-105/2015 C U R T E A S U P R E M Ă DE J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 21 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte - Petru Ursache, judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, a e
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă