1cs-175/2016 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-175/2016 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs-175/2016 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 13 septembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte URSACHE Petru judecători NICOLAEV Ghenadie MORARU Petru examinînd cererea petiționarului Cenușă Veaceslav privind strămutarea examinării plîngerii împotriva acțiunilor organului de urmărire penală, C O N S T A T Ă : 1. Petiționarul Cenușă Veaceslav a înaintat cerere privind strămutarea examinării plîngerii împotriva acțiunilor organului de urmărire penală, de la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii depuse, petiționarul indică că neavînd informația privind etapa examinării plîngerii sale, de către judecătoria Ciocana, mun.
Chișinău, la 25 august 2016 a depus o cerere cu solicitarea de a-l informa despre etapa procedurală în care se află la moment plîngerea sa depusă în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, la care nu a primit răspuns pînă la momentul actual. Respectiv, din considerentele menționate supra petiționarul consideră că strămutarea examinării plîngerii sale, la o altă instanță egală în grad, va duce la examinarea ei în mod complet, obiectiv, rapid și imparțial. 2. Verificînd cererea vizată în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale, de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Din materialele cauzei rezultă că, petiționarul invocă drept temei de strămutare faptul că pînă la momentul actual nu a primit nicio informație din partea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău cu privire la etapa de examinare a plîngerii înaintate în baza art. 313 Cod de procedură penală. 1 Așadar, Colegiul penal consideră că argumentele invocate de către petiționar sunt neîntemeiate, deoarece acestea nu constituie temei de strămutarea, în virtutea art. 46 Cod de procedură penală. Mai mult ca atît, Colegiul penal reține, că la 05 august 2016 de către Curtea Supremă de Justiție a fost emisă o încheiere prin care a fost dispusă strămutarea examinării plîngerii înaintate de către petiționarul Cenușă Veaceslav, de la Judecătoria Buiucani, mun.
Chișinău la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, care va duce la soluționarea acesteia în mod complet, obiectiv și imparțial. Astfel, reieșind din circumstanțele constatate supra, Colegiul concluzionează de a respinge cererea înaintată de către petiționarul Cenușă Veaceslav, ca fiind neîntemeiată. 3. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea petiționarului Cenușă Veaceslav, privind strămutarea examinării plîngerii împotriva acțiunilor organului de urmărire penală, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 13 septembrie 2016. Președinte URSACHE Petru Judecători NICOLAEV Ghenadie MORARU Petru 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.