1re-162/16 — art.313 CPP

Dosarul nr.1re-162/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 august 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de către

avocatul Martalog Viorica în numele învinuiților Maxim Ion și Vascan Nicolae, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

februarie 2016.

Termenul examinării cauzei:

Asupra recursului în cauză în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție

C O N S T A T Ă :

avocatului Tufan Aliona, înaintată în temeiul art.313 Cod de procedură penală, în

interesele petiționarului Conica Viorel, împotriva ordonanței procurorului în Procuratura

r-lui Orhei din 31 decembrie 2013, prin care a fost clasată urmărirea penală pe cauza

penală nr.2011278002 și ordonanței procurorului ierarhic superior din 15 octombrie

2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plîngerea petiționarului asupra

ordonanței contestate.

plîngerea avocatului A.Tufan în numele petiționarului V.Conica și declarate nule

ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Orhei la 31.12.2013, prin care a fost clasată

urmărirea penală și scoși de sub urmărirea penală învinuiții I.Maxim și N.Vascan, din

motiv că nu există faptul infracțiunii, precum și ordonanța procurorului ierarhic

superior din 15.10.2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plîngerea

petiționarului asupra ordonanței contestate în cadrul cauzei penale nr.2011278002, cu

obligarea procurorului de a lichida încălcările admise.

În motivarea soluției instanța a indicat că, procurorii nu au întreprins întregul

spectru de măsuri procesuale necesare examinării complete și multilaterale a cazului,

efectuînd o investigație ineficientă, urmare a căreia au ajuns la concluziile expuse în

actele contestate. La fel, procurorii nu au oferit explicații satisfăcătoare și

convingătoare referitoare la vătămările corporale apărute la petiționar, conform

recomandărilor CEDO, fapt care instanța l-a considerat decisiv.

1

Totodată, instanță a menționat că, în ciuda gravității acuzațiilor și vulnerabilității

deosebite a victimei, investigațiile nu au început imediat. S-a constatat că urmărirea

penală a fost pornită abia la 18.04.2011, adică practic la două luni de la data depunerii

plîngerii de către petiționar, ceea ce în cazul dat nu poate fi interpretat altfel decît o

întîrziere nejustificată a urmăririi penale. Avînd în vedere caracterul perisabil al

probelor, promptitudinea anchetării este esențială și a cerut operativitate atît în pornirea

anchetei, cît și instrumentarea cazului.

A mai indicat instanța că procurorul, în decizia de scoaterea de sub urmărire

penală a lui N.Vascan și I.Maxim, a ajuns la concluzia că petiționarul și-a provocat

leziunile în rezultatul automutilării, fapt confirmat prin multiplele rapoarte de expertiză

efectuate, însă nefiind stabilit locul, timpul și circumstanțele provocării acestor leziuni.

Prima instanță a mai menționat că, în ordonanța de scoatere a persoanei de sub

urmărirea penală și clasarea cauzei penale din 31.12.2013, procurorul a accentuat că,

din declarațiile învinuiților N.Vascan și I.Maxim, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie

2011, aceștia s-ar fi aflat la domiciliu, lucru confirmat și de membrii familiei acestora.

De asemenea, despre faptul că V.Conica nu a fost scos din celula IDP în noaptea de 29

spre 30 ianuarie 2011, au mai fi confirmat și martorii I.Rotaru, I.Lungu și

Șt.Romanciuc, colaboratori ai unității de gardă și al IDP a CPr Orhei. Cu toate acestea

urma a se ține cont de faptul că, petiționarul a declarat că tortura nu a avut loc în

noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2011, ci în noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2011.

Instanța a reținut că, prin încheierea judecătorului de instrucție A.Postică din

11.12.2012, au fost declarare nule ordonanța de încetare a urmăririi penale din

08.08.2012 și ordonanța de respingere a plîngerii petiționarului din 13.09.2012,

adoptate de Procuratura r-lui Orhei în cadrul cauzei penale nr.2011278002, cu obligarea

procurorului de a lichida încălcările admise, însă după emiterea acestei încheieri, au

fost audiați în calitate de martori T.Lupu,| M.Stratulat, V.Lupașcu, G.Doroș, T.Asaula

și A.Dubniuc, care sînt colaboratori ai Inspectoratului de politie Orhei, și numai

declarațiile lor nu puteau constitui drept temei pentru emiterea ordonanței contestate în

cauză, iar prin raportul său din 15.07.2013, a considerat inoportunitatea efectuării

eventualelor acțiuni de urmărire penală menționate în încheierea din 11.12.2012, dar

prin aceste acțiuni de urmărire penală și concluzii se poate de combătut toate

argumentele invocate de către petiționar.

Astfel, instanța a considerat că procurorul nu a reușit să stabilească toate

circumstanțele cauzei și nu a evaluat suficient credibilitatea declarațiilor făcute de către

învinuiți.

recurs, prin care a solicitat casarea acesteia, cu menținerea ordonanțelor Procuraturii r-

nului Orhei din 31.12.2013 de scoaterea persoanei de sub urmărirea penală și clasarea

cauzei penale nr.2011278002 și ordonanța procurorului ierarhic superior din

15.10.2014 privind respingerea cererii petiționarului.

a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.

În motivarea soluției instanța a indicat că, concluzia primei instanțe este pe

deplin fondată, iar organul de urmărire penală și procurorul nu au asigurat caracterul

2

complet și obiectiv al urmăririi penale, nu au fost întreprinse toate acțiunile de urmărire

penală pentru cercetare sub toate aspectele a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea

adevărului, pentru constatarea faptei penale și a tuturor persoanelor vinovate, iar

probele care au fost administrate au fost apreciate unilateral și neobiectiv de către

procuror, ceea ce constituie o încălcare a art.19 Cod de procedură penală, care prevede

accesul liber la justiție și art.6 CEDO, care prevede dreptul persoanei la un proces

echitabil.

La fel, instanța de recurs a indicat că procurorul nu a reușit să exploreze

posibilitățile disponibile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și nu a evaluat

suficient declarațiile făcute de către învinuiți și petiționar.

irevocabilă la data pronunțării.

N.Vascan, a declarat recurs în anulare, solicitînd casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 11.02.2016, cu respingerea plîngerii avocatului A.Tufan depusă în numele

petiționarului V.Conica, pe motiv că hotărîrile sînt ilegale, contrare prevederilor

legislației de procedură penală, la adoptarea cărora au fost admise grave erori de drept,

și anume a fost încălcat termenul procedural de 10 zile, prevăzut ca limită a examinării

cauzei; declarațiile lui V.Conica sînt contradictorii; nu au fost depistate fapte noi pentru

a fi reluată urmărirea penală, mai mult aceasta nu poate fi reluată mai tîrziu de un an de

la intrarea în vigoare a ordonanței de încetare a urmăririi penale.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

Potrivit art.452 alin.(1) Cod de procedură penală, persoanele menționate la

art.401 alin.(1) pct.2) și 3), precum și, în numele acestor persoane, apărătorul său

reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare

împotriva hotărîrii judecătorești irevocabile, după epuizarea căilor ordinare de atac.

Însă, reieșind din prevederile art.453 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrile

irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept

comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată.

Prin urmare, normele de drept nominalizate prescriu, în mod expres, că pot fi

atacate cu recurs în anulare doar hotărîrile judecătorești prin care a fost judecată cauza

penală în fond, adică hotărîrile irevocabile de condamnare, de achitare sau de încetare a

procesului penal, după epuizarea căilor ordinare de atac.

În cazul în care, potrivit legii, o hotărîre judecătorească nu parcurge căile

ordinare de atac, aceasta deși a devenit irevocabilă, nu dispune de calea extraordinară

de atac, adică nu poate fi contestată cu recurs în anulare.

Prin urmare, reieșind din normele sus menționate, hotărîrea atacată de recurent

nu este pasibilă de drept de a fi contestată prin intermediul recursului în anulare.

Cele menționate denotă faptul că, în speță, încheierea judecătorului de instrucție

al Judecătoriei Orhei din 24 noiembrie 2015 și decizia Curții de Apel Chișinău din 11

februarie 2016, adoptată în ordinea prevăzută de art.313 Cod de procedură penală, nu

3

cade sub incidența categoriilor de hotărîri irevocabile prevăzute de alin.(1) art.452 Cod

de procedură penală, care pot fi contestate cu recurs în anulare la Curtea Supremă de

Justiție.

În aceste împrejurări, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului

în anulare declarat de avocatul V.Martalog în numele învinuiților I.Maxim și N.Vascan,

din motiv că hotărîrea în cauză nu poate fi contestată cu recurs în anulare, fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Martalog Viorica în

numele învinuiților Maxim Ion și Vascan Nicolae, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2016, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

4