1cs-153/2016 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-153/2016 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs-153/2016 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 24 august 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte Gordilă Nicolae Judecători Covalenco Elena Diaconu Iurie soluționând cererea președintelui Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, Melniciuc Oleg, privind strămutarea plângerii petiționarului Vignan Igor, înaintată în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, la o altă instanță egală în grad, A C O N S T A T A T : 1. La data de 27 mai 2016, în adresa Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, a parvenit pentru examinare plângerea petiționarului Vignan Igor, înaintată în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, privind declararea nulității scrisorii nr. 22-66/10- 310 din 01 aprilie 2016, semnată de procurorul din cadrul secției judiciar-civile și contencios administrativ a Procuraturii Generale, Gavriliță Oleg, precum și a scrisorii nr. 22-66/10-412 din 13 mai 2016, semnată de procurorul-șef al secției judiciar-civile și contencios administrativ a Procuraturii Generale, Dimitraș Marcel, cu obligarea procurorului de a examina în temeiul prevederilor art. 274 Cod de procedură penală, sesizarea cu privire la tragerea la răspundere penală a judecătorului Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, Mîțu Gheorghe. 2. Președintele Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, Melniciuc O., a înaintat Curții Supreme de Justiție cerere prin care solicită strămutarea examinării plângerii sus menționate, la o altă instanță egală în grad, pentru a nu afecta soluționarea obiectivă a acesteia și a nu oferi participanților temeiuri nejustificate de a pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor instanței vizate, deoarece din plângerea dată se atestă că persoana ale cărei acțiuni au fost denunțate organelor procuraturii, este judecătorul Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, Mîțu Gheorghe. 3. Soluționând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă reieșind din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. 1 Totodată, învederând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din concluziile căreia rezultă că la judecarea unei cauze judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie percepuți ca fiind imparțiali. Miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor dintr-o societate democratică.
În același timp, o instanță de judecată trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar, iar justiția nu trebuie doar făcută, dar trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil. Deci, instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (cauza Gregory vs Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1997) 25 EHRR 577). Așadar, ținând cont de cele menționate mai sus, de circumstanțele cauzei, luând în considerație faptul, că plângerea înaintată de către petiționatul Vignan I. vizează acțiunile denunțate organelor procuraturii ale judecătorului Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, Mîțu Gheorghe, care activează în cadrul aceleiași instanțe, unde urmează a fi examinată plângerea și pentru a asigura criteriile obiective de imparțialitate a judecătorului de instrucție la examinarea plângerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, a încrederii justițiabililor în actul de justiție, întru evitarea tuturor suspiciunilor și obținerii soluționării obiective, rapide și complete a cauzei, precum și asigurării desfășurării normale a procesului, Colegiul penal conchide de a strămuta examinarea plângerii sus menționate, de la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, la o altă instanță egală în grad din mun. Chișinău. 4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E: Se admite cererea președintelui Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău, Melniciuc Oleg, cu strămutarea examinării plângerii petiționarului Vignan Igor, înaintată în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, privind declararea nulității scrisorii nr. 22- 66/10-310 din 01 aprilie 2016, semnată de procurorul din cadrul secției judiciar-civile și contencios administrativ a Procuraturii Generale, Gavriliță Oleg, precum și a scrisorii nr. 22-66/10-412 din 13 mai 2016, semnată de procurorul-șef al secției judiciar-civile și contencios administrativ a Procuraturii Generale, Dimitraș Marcel, de la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, la Judecătoria Ciocana mun. Chișinău. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la data de 24 august 2016. Președinte Gordilă Nicolae Judecător Covalenco Elena Judecător Diaconu Iurie 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.