1ra-917/2016 — art.190 alin.5, 192/1 alin.1 Cod penal

1ra-917/2016 — art.190 alin.5, 192/1 alin.1 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-917/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

26 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Constantin Alerguș,

judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Maria

Ghervas

a judecat fără citarea părților recursurile ordinare declarate de procurorul

în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin și partea

vătămată Popa Tudor, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Arnaut Valeriu Ion, născut la 28.08.1982,

originar și locuitor al s. Bașcalia, r-nul

Basarabeasca.

Termenul de examinare a cauzei

instanța de fond: 23.09.2011 - 14.06.2013,

instanța de apel: 15.07.2013 - 26.03.2014,

16.12.2014 - 23.12.2015,

instanța de recurs: 01.08.2014 - 11.11.2014 -

- (dispus rejudecarea),

29.03.2016 - 26.07.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin.

(5), 1921 alin. (1) Cod penal, pe motiv că faptele inculpatului nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii.

că, aflîndu-se în s. Bașcalia, r-nul Basarabeasca, fiind fondatorul SC ”Arnacon-

Bas” SRL cu sediul în s. Bașcalia, r-nul Basarabeasca, avînd genul de activitate

”Transportul auto internațional de mărfuri”, în care deține cota de participare

100 % din capitalul social, urmărind scopuri de însușire prin înșelăciune a

mijloacelor bănești ale persoanelor cu care avea deja relații credibile, cu bună

știință și intenționat, cunoscînd că Popa T. avea încredere în ultimul și dispune

de surse financiare, sub pretext de activitate comună și investire, i-a cerut la

1

sfirșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2009, surse bănești în sumă

de 14 000 euro, pe care ilegal le-a însușit prin metoda procurării unui tractor

rutier pentru semiremorcă de marca/model ”DAF FTG CF85.3806”, (autocamion

de mare tonaj), pentru transportarea masei lemnoase, care ulterior a fost luat la

evidența BEET Basarabeasca după SC ”Arnacon-Bas” SRL, fiindu-i atribuit n/î BS

AE 872, prin ce a cauzat părții vătămate Popa T. prejudiciu în proporții deosebit

de mari.

Tot el, în luna noiembrie 2009, în continuarea acțiunilor sale criminale, sub

același pretext și în aceleași circumstanțe, aflîndu-se în s. Bașcalia, r-nul

Basarabeasca, cu scopul dobîndirii ilicite, prin abuz de încredere și înșelăciune a

bunurilor altei persoane, prin anunț în or. Comrat, a stabilit pentru vînzare o

semiremorcă de marca/model ”BENDES NS4G31”, profitînd de relațiile de

încredere existente, repetat, a cerut de la Popa T. mijloace bănești în sumă de

6 000 euro pe care i-a însușit și mai tîrziu, fără a-l informa pe Popa T., a

înregistrat această semiremorcă la BEET Basarabeasca, înmatriculînd-o cu nr.

BS AA 281 pe numele său, adică Arnaut V., prin ce a cauzat părții vătămate un

prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Tot el, aflîndu-se în s. Bașcalia, r-nul Basarabeasca, în luna februarie 2010,

sub același pretext, în continuarea acțiunilor criminale, în scopul dobîndirii

ilicite, prin abuz de încredere și înșelăciune a bunurilor altei persoane, sub

pretextul procurării masei lemnoase din Ukraina, a cerut de la Popa T. mijloace

bănești în sumă de 5 000 euro pe care ilegal le-a însușit, prin ce a cauzat părții

vătămate un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Tot el, în luna martie 2010, aflîndu-se în apropierea s. Bașcalia, r-nul

Basarabeasca și avînd scopul dobîndirii ilicite, prin abuz de încredere și

înșelăciune a bunurilor altei persoane, sub pretextul afacerilor comune, a cerut

de la Popa T. suma de 5 850 euro, bani pe care ilegal i-a însușit prin metoda

procurării unui lot de teren din or. Comrat, iar mai tîrziu, în aceleași

circumstanțe de încredere, a dobîndit ilicit de la Popa T. pentru mai multe

prestații încă 6 060 euro, iar în total ilicit a dobîndit suma de 36 850 euro și 100

dolari SUA, care îi aparțineau lui Popa T. și pe care i-a însușit, prin ce a cauzat

părții vătămate un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Tot el, în continuarea acțiunilor sale criminale, în luna iunie - iulie 2010, în

aceleași circumstanțe, sub pretextul afacerii comune cu Burcut V., în scopul

dobîndirii ilicite, prin abuz de încredere și înșelăciune, a cerut și a primit de la

ultimul 7 000 euro, pentru a procura masă lemnoasă cu ulterioara restituire a

sumei investite și dobînzii primite, însă i-a restituit marfă în sumă de 3 200 euro,

refuzînd în continuare restituirea celeilalte părți în sumă de 3 800 euro, prin ce a

cauzat părții vătămate un prejudiciu în proporții mari, iar în total a cauzat

2

părților vătămate un prejudiciu material în sumă de 40 600 euro și 100 dolari

SUA.

Acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

Tot el, la 25.07.2010, în jurul orelor 2030 - 2045, aflîndu-se la domiciliul

părinților săi în s. Bașcalia, r-nul Basarabeasca, împreună cu Popa T., care avea în

proprietate privată autoturismul de marca/model ”Toyota Avensis Verso”, n/î

C OC 801, care după folosirea unei cantități enorme de băutură alcoolică s-a

culcat, autoturismul nominalizat fiind parcat în curtea gospodăriei nominalizate,

de unde mai apoi, inculpatul, intenționat, dîndu-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, cu scopul răpirii mijlocului de transport

menționat, folosindu-se de momentul lipsei proprietarului autoturismului

nominalizat, sub pretextul de luare a documentelor din salonul acestui

autoturism, prin înșelăciune, a cerut și a primit cheile pentru a avea acces la acest

autoturism, ilegal a dobîndit posesia asupra mijlocului de transport sus-indicat,

după care a urcat la volanul acestui autoturism și l-a răpit, deplasîndu-se în s.

Cioc-Maidan, r-nul Basarabeasca și ulterior, deplasîndu-se pe traseul L-631, r-nul

Basarabeasca, neisprăvindu-se cu conducerea mijlocului de transport, intrînd în

curba drumului, a derapat de pe traseu, ciocnindu-se într-un copac, deteriorînd

complet autoturismul răpit și ca rezultat al acțiunilor sale ilegale, a cauzat părții

vătămate Popa T. prejudiciu material în sumă de 14 000 euro, adică daună în

proporții deosebit de mari.

Acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 1921 alin. (1) Cod penal,

răpirea mijlocului de transport fără scop de însușire.

Tot el, în continuarea acțiunilor ilegale, la sfîrșitul lunii octombrie 2010, cu

scopul dobîndirii ilicite, prin abuz de încredere, a bunurilor altei persoane,

aflîndu-se pe teritoriul bazei SC ”Arnacon-Bas” SRL, amplasată în s. Bașcalia, r-

nul Basarabeasca, profitînd de relațiile de încredere existente între el și Popa T.,

cît și faptul că autoturismul deteriorat de model ”Toyota Avensis Verso”, n/î

C OC 801, ce aparținea lui Popa T., fără consimțămîntul sau împuternicirilor

juridice din numele proprietarului la vinderea acestui autoturism deteriorat, l-a

vîndut lui Cheleș Iv., iar banii în sumă de 1 200 euro obținuți de la vînzare ilegal

i-a însușit, cauzînd astfel părții vătămate Popa T. prejudiciu material în sumă

totală de 14 000 euro, ceea ce reprezintă prețul automobilului sus indicat, adică în

proporții deosebit de mari.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

3

2.1. Instanța a reținut că faptele de transmitere a sumelor menționate nu au

fost incluse în conținutul rechizitoriului și respectiv, în temeiul art. 325 Cod de

procedură penală, judecarea cauzei în prima instanță se efectuează numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Declarațiile părții vătămate Popa T. și a martorului Popa E. nu au fost

confirmate în ședința judiciară prin alte probe, fiind contradictorii.

Pentru existența escrocheriei este necesară constatarea trecerii unor bunuri

mobile din proprietatea sau posesia părților vătămate Popa T. și Burcut V. în

proprietatea inculpatului sau unei alte persoane, acționînd în mod fraudulos, în

scopul dobîndirii, pentru sine sau pentru altul, a unei valori material străine, fapt

care nu a fost efectuat de către partea acuzării. În acțiunile inculpatului lipsesc

semnele componenței infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, latura

subiectivă și nu este concret indicată latura obiectivă.

Totodată instanța a conchis că, probele prezentate de partea acuzării nu

demonstrează existența intenției, a scopului acaparator, ca semne obligatorii ale

escrocheriei, a obiectului, a laturii obiective, nu este concret indicată modalitatea

săvîrșirii a laturii obiective, înșelăciune sau abuz de încredere, circumstanțele

transmiterii bunurilor și a sumelor de bani a mărimii prejudiciului cauzat, fiind

condiție obligatorie impusă de prevederile art. 96 alin. (1) Cod de procedură

penală, iar potrivit pct. 6 al HP CSJ nr. 5 din 19.06.2006, vinovăția persoanei în

săvîrșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul cînd instanța de judecată,

călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetînd nemijlocit toate

probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în

favoarea inculpatului.

În cauza Barrber vs. Spania, din 1988, CtEDO a indicat că sarcina de a

demonstra vinovăția este pusă pe seama părții acuzării, iar orice dubii ar trebui

să fie interpretate în favoarea învinuitului. Din prevederile articolului dat rezultă

că, partea acuzării trebuie să înștiințeze învinuitul despre cauza inițiată în

privința sa, astfel încît acesta să se poată pregăti și prezenta apărarea în modul

corespunzător. Tot în sarcina părții acuzării este pusă obligația de a administra

probe suficiente pentru a condamna persoana învinuită de săvîrșirea unei

infracțiuni, iar în cauza Salabiaku vs Franța din 1988, Curtea a subliniat că instanța

de judecată națională este obligată să recurgă în mod automat la prezumție,

apreciind toate probele.

Popa T., care au solicitat:

procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri de condamnare a lui Arnaut V. în baza art. 190 alin. (5), 1921 alin. (1), 84

Cod penal, la 8 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis,

cu admiterea integrală a acțiunilor civile, invocînd că probele care sunt

4

coroborate dovedesc în totalitate vinovăția inculpatului, însă instanța s-a bazat

doar pe declarațiile inculpatului, excluzînd celelalte probe ce dovedesc vinovăția

acestuia .

Totodată, instanța greșit a conchis că probele prezentate de către partea

acuzării nu demonstrează existența în acțiunile inculpatului a elementelor

constitutive ale infracțiunilor imputate.

Astfel, analizînd toate probele acumulate în cadrul urmăririi penale și în

cadrul ședințelor, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 190 alin. (5) și 1921 alin. (1) Cod penal a fost pe deplin dovedită.

partea vătămată Popa T. casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei hotărîri de condamnare a inculpatului conform învinuirii formulate, cu

admiterea integrală a acțiunii civile, invocînd că, instanța de fond a examinat pur

formal, tendențios și unilateral cauza penală, nu s-a clarificat care circumstanțe

sunt relevante pentru prezenta cauză și a adoptat o soluție neargumentată la

modul cuvenit.

2014, au fost admise apelurile declarate, casată sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărîre prin care Arnaut V. a fost condamnat în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții sau de a exercita o anumită activitate în domeniul administrării afacerilor

pe un termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

Acțiunile civile au fost admise în principiu, urmînd ca asupra cuantumului

acestora să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

În rest sentința a fost menținută.

respectarea dispozițiilor procesual-penale privind administrarea probelor.

Însă, ansamblul de probe anexate la cauză, dovedesc despre existența în

acțiunile inculpatului a indicilor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altor persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere în proporții deosebit de mari și inexistența

indicilor infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (1) Cod penal.

Anume prin intermediul înșelăciunii, dar și a abuzului de încredere,

inculpatul a exercitat influența psihică asupra conștiinței și voinței părților

vătămate Popa T. și Burcut V., care, ca și cum transmițînd sumele de bani

inculpatului, au presupus în mod eronat că ultimul este îndrituit a le lua și, deși

în aparență, părțile vătămate au transmis banii benevol către inculpat, aceasta nu

este decît o ”prezentare scenică”, făcută cu scopul de a demonstra celor din jur, cum

ar fi, în cazul de față martorilor, caracterul legitim al acțiunilor.

5

În speța, înșelăciunea manifestîndu-se prin promisiunile false ale inculpatului

precum că, profitul care va fi obținut din activitatea firmei, va fi împărțit în jumătate,

ultimul de fapt, neavînd intenția de a-și onora angajamentul.

Or, încă la momentul intrării în posesia banilor transmiși de către părțile

vătămate Popa T. și Burcut V., inculpatul urmărea scopul dobîndirii ilicite a

acestora și nu avea intenția de a-și onora angajamentul, fapt ce rezultă din

acțiunile concludente ale inculpatului care, după cum se reține din declarațiile

părții vătămate Burcut V., ulterior primirii banilor, nu prea răspundea la telefon,

iar ca reacție a adresării cu o plîngere la procuratură a recunoscut imediat datoria

sa în mărime de 7 000 euro, restituindu-i-o. Faptul nerambursării cărorva dividende

ca urmare a utilizării acestei sume de bani, părții vătămate, la fel vine să confirme

odată în plus lipsa intenției inculpatului de a duce o afacere comună cu acesta.

Corect a concluzionat prima instanță asupra faptului inexistenței în

acțiunile inculpatului a elementelor constitutive a infracțiunii prevăzute la art.

1921 alin. (1) Cod penal și anume a laturii obiective, or, în virtutea relațiilor

stabilite între inculpat și partea vătămată Popa T. - proprietarul automobilului de

marcă ”Toyota Avensis Verso”, n/î C OC 801, primul, obișnuia să se folosească

de acest automobil, fapt ce denotă lipsa caracterului ilegal al acțiunii de răpire.

Avînd în vedere necesitatea administrării înscrisurilor întru conformarea exactă

a sumelor despăgubirilor pretinse de părțile vătămate, acțiunile civile urmează a fi

admise în principiu, asupra acestora urmînd a se expune instanța în ordinea

procedurii civile.

procurorul, avocatul Mîța O. în numele inculpatului Aranut V.care au solicitat:

procurorul, invocînd temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de către

instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului procurorul a indicat că, instanța de apel corect a

apreciat probele de drept și de fapt administrate, însă nu a descris fapta ca fiind

una constatată și prin urmare decizia instanței de apel nu corespunde cerințelor

prevăzute de art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, sentința de

condamnare trebuie să conțină descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită.

În acest context, partea descriptivă a deciziei contravine prevederilor

legale, deoarece ea nu descrie fapta criminală constatată.

Aceste prevederi legale au fost ignorate de către instanța de apel la

examinarea apelului procurorului și în astfel de circumstanțe decizia este afectată

și nu poate fi menținută, dar urmează a fi casată cu trimiterea la rejudecare a

cauzei în instanța de apel.

6

avocatul Mîța O. în numele inculpatului Arnaut V., care invocînd temei de

drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, casarea

acesteia și menținerea sentinței.

În motivarea recursului declarat avocatul a indicat că, de către instanța de

judecată urma să fie constatat faptul dobîndirii de către inculpat a bunurilor

părții vătămate Popa T. în mărime de 38 900 euro, or aceste circumstanțe nu au

fost stabilite.

Astfel, nici partea vătămată Popa T., nici martorul, Popa E., care de fapt

este soția părții vătămate nu au dat explicații precise cu referire la circumstanțele

pretinsei investiri a mijloacelor bănești în procurarea camionului de

marca/model ”DAF FTG CF85.380 6”.

Alte probe prezentate de partea acuzării la fel nu au nici o relevanță.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra demersului apărării de

neadmitere și excludere ca probă a procesului-verbal de cercetare a copiilor

caietului cu înscrieri a sumelor luate de la Popa T. de către inculpat pentru

procurarea a unității de transport cu remorcă, pentru transportarea materiei

prime - masei lemnoase, a materialelor de construcție etc., deoarece organul de

urmărire penală a folosit foto-copii. Proveniența și autenticitatea datelor indicate

în aceste foto-copii este imposibil de stabilit. Mai mult, nu este indicată sursa de

obținere a acestora.

Totodată, instanța de apel a ignorat prevederile art. 419 Cod de procedură

penală și exigențele HP CSJ nr. 22 din 12.12.2005 cu modificările din 30.03.2009 „Cu

privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”, expuse în pct. 26, care

explică că rejudecarea cauzei în corespundere cu art. 419 Cod de procedură

penală se va efectua cu respectarea principiului nemijlocirii, oralității și

contradictorialității, egalității în drepturi în fața justiției, publicității ședinței de

judecată. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze cocluziile sale pe

probele cercetate de către prima instanță, dacă ele nu au fost verificate în ședința

de judecată a instanței de apel.

Prin urmare, instanța de apel nu a soluționat în mod legal fondul cauzei.

11 noiembrie 2014, au fost admise recursurile declarate, casată total decizia

contestată și dispus rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

instanța de apel la judecarea cauzei, nu au fost respectate prevederile art. 419,

325 alin. (1), 101 alin. (1), (4), 384 alin. (3), 417 alin. (1) pct. 8), 394 alin. (1) pct. 1),

2), 385 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală.

Astfel, potrivit descriptivului deciziei, instanța de apel nu a judecat

fondul cauzei în raport cu circumstanțele invocate în rechizitoriu, pe fiecare

7

episod în parte, nu a constatat și descris fapta criminală, considerată ca fiind

dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de

vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii (f.d. 73, vol. V, pct. 4 din decizie).

Instanța de apel rejudecînd cauza a depășit limitele învinuirii formulate,

deoarece a constatat circumstanțe neincriminate inculpatului în rechizitoriu, că:

„(...) promisiunile false ale inculpatului precum că, profitul care va fi obținut din

activitatea firmei, va fi împărțit în jumătate, ultimul de fapt neavînd intenția de a-și

onora angajamentul (...), nerambursării cărorva dividende ca urmare a utilizării acestei

sume de bani (…)” (f.d. 78, 102, vol. V, pct. 4 din decizie);

Totodată, instanța a concluzionat divergent și dubios cu privire la natura

infracțională a acțiunilor inculpatului indicînd că: „(…) ca și cum transmițînd

sumele de bani inculpatului (…), necesitatea administrării înscrisurilor întru

conformarea exactă a sumelor despăgubirilor pretinse de părțile vătămate (…), de a

demonstra celor din jur, cum ar fi caracterul legitim al acțiunilor (…)” (f.d. 78, 102, vol.

V, pct. 4 din decizie).

Colegiul penal lărgit a conchis că, instanța de apel nu a apreciat ansamblul

de probe cercetate și consemnate în procesul verbal al ședinței de judecată, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, separat și în

coroborarea lor, neindicînd niciun motiv pentru care a respins probele apărării.

Prin urmare, instanța de apel nu a judecat cauza penală în condițiile legii,

deoarece a adoptat o hotărîre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urma să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărîre legală și întemeiată.

23 decembrie 2015, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută

fără modificări sentința.

pct. 8. al prezentei decizii, examinînd probele anexate la materialele cauzei: -

declarațiile: părților vătămate Popa T. și Burcut V. relatate în cadrul ședinței de

judecată în instanța de fond și menținute în cea de apel; - martorilor: Popa E.,

Burcut P., Cheleș Iv., Rusu I., Chintea V., Scutaru A., Arnaut Iv., Cașcaval Gh.,

Dediu A., precum și materialele cauzei: ordonanța privind pornirea urmăririi

penale din 25.11.2010 (f.d. 1 vol. I); ordonanța privind pornirea urmăririi penale

din 25.11.2010 (f.d. 2 vol. I); copia informației (f.d. 31, vol. I); ordonanța de

anexare a documentelor la materialele dosarului penal (f.d. 32, vol. I); ordonanța

de anexare a corpurilor delicte la materialele procesului penal (f.d. 33, vol. I);

procesele-verbale de confruntare din 15.03.2011, 12.05.2011 și 17.03.2011 (f.d. 130-

135, 225-230, 155-157, vol. I); răspunsul eliberate de către CÎS nr. 31-2/2576, din

8

23.11.2010 (f.d. 42, Vol. I); copia materialului cu privire la contravenție si

procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI 01306466, din 11.10.2010 (f.d.

68 vol. I); ordin de încasare a numerarului din 14.10.2010 (f.d. 69 vol. I);

informația prezentată de către șeful BEET Basarabeasca din 02.03.2011 (f.d.89,

vol. I); copia certificatului de înmatriculare (f.d. 90-91, vol. I); certificatul de

înregistrare din 19.02.2008 (f.d. 97, vol. I); ordonanța de recunoaștere și de

anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 16.03.2011 (f.d. 142, vol. I); foto-

copia bonului de primire nr. DPR N. 642/72, din 06.10.2009 (f.d. 139, vol. I); foto-

copia bonului de primire nr. DPR N.642/72, din 01.12.2009 (f.d. 140, vol. I); foto-

copia bonului de primire nr. DPR N. 642/72, din 20.10.2009 (f.d. 142, vol. I);

ordinul de plată nr. 3, din 01.10.2009 (f.d. 144, vol. I); copia recipisei semnată de

inculpat (f.d. 13, vol. II); ordonanța privind pornirea urmăririi penale din

04.04.2011 (f.d. 38 vol. II); ordonanța privind pornirea urmăririi penale din

04.04.2011 (f.d. 39 vol. II); ordonanța privind efectuarea ridicării de obiecte si

documente (f.d. 48 vol. II); procesul-verbal de ridicare din 15.04.2011 (f.d. 49 vol.

II); certificatul de înmatriculare pe numele lui Popa T. din 12.03.2008; copia

recipisei din 17.08.2010 (f.d. 69, vol. II); ordonanța de recunoaștere și de anexare a

corpurilor delicte la cauza penală (f.d. 70 vol. II); raportul de expertiză nr. 268,

din 20.02.2013 (f.d. 12-16, vol. IV); raportul de evaluare nr. 162/02A, din

05.02.2013 (f.d. 17, vol. IV); extrasul din Registru de Stat al persoanelor juridice

nr. 404, din 03.08.2011 (f.d.22, vol. IV); decizia privind înregistrarea modificărilor

din 12.10.2009 și decizia fondatorului SC ”Arnacon-Bas" SRL din 12.10.2009 (f.d.

23, vol. IV); copia ordinului de plată în valută străină nr. 2, din 30.03.2010 (f.d. 25,

vol. IV); copia ordinului de plată în valută străină nr. 3, din 21.04.2010 (f.d.26,

vol. IV); copia ordinului de plată în valută străină nr. 2, din 23.12.2010 (f.d. 27,

vol. IV); copia ordinului de plată în valută străină nr. 1, din 20.11.2009 (f.d. 28,

vol. IV); copia contractului de vînzare - cumpărare nr. 5/10-T, din 24.02.2010

(f.d.29-31, vol. IV); copia contractului de vînzare - cumpărare nr. 50, din

01.11.2009 (f.d. 32-34, vol. IV); copia contractului de vînzare - cumpărare nr. 19 F,

din 03.11.2010 (f.d. 35-36, vol. IV); bonurile fiscale (f.d. 71-78, vol. IV); cartea

națională de asigurare (f.d. 79-82, vol. IV), a conchis că instanța de fond a

pronunțat o sentință de achitare legală, bazată pe probe concludente, verificate în

ședință.

Potrivit art. 190 Cod penal, escrocheria ca formă de sustragere a averii se

caracterizează prin dobîndirea ilicită a averii prin înșelăciune sau abuz de

încredere a proprietarului, sau deținătorului de bunuri. După cum rezultă din

probatoriu, acuzatorul de stat, nu a prezentat acte corespunzătoare, care ar

confirma că anume Arnaut V. a primit sumele concrete de la Popa T.

Din declarațiile părții vătămate, rezultă că el s-a bazat pe încrederea

formată între el și Arnaut V., însă și în acest caz, raportul de încredere urma să

9

fie creat în urma încheierii între inculpat și partea vătămată a unor convenții de

drept civil (mandat, depozit, administrare fiduciară, recipisă, contract).

Instanța de apel a verificat în afară de probele anexate la dosar și originalul

caietului cu înscrieri, prezentat de către partea vătămată Popa T., din care nu este

clar cine și cui i-a transmis sumele bănești, cine a primit aceste sume și în ce

scopuri au fost folosiți banii (f.d. 217 vol. V ).

În opinia instanței de apel, caietul menționat nu poate servi drept probă

concludentă care ar confirma că Arnaut V. a primit sume concrete de la Popa T.

Totodată, probele menționate supra, confirmă că Arnaut V. a investit

careva sume bănești în afacerea sa în care l-a implicat pe Popa T., însă acuzarea

nu a prezentat careva acte contabile, ori careva probe care ar confirma ce s-a

făcut cu masa lemnoasă procurată în baza investițiilor, cine a beneficiat de pe

urma realizării mesei lemnoase.

Oricare afacere cu implicarea unor sume bănești, urma să fie consemnată

prin acte, care ulterior puteau fi verificate. Partea vătămată Popa T., nu a

întocmit careva recipise, ori contracte atunci cînd a dat acordul de a adera la

afacerea lui Arnaut V. și cînd a investit careva sume bănești.

În atare situație, rechizitoriul a fost întocmit în baza unor presupuse sume

bănești, care ar fi fost investite în afacerea lui Arnaut V., însă o sentință de

condamnare nu poate fi pronunțată în baza unor presupuneri, după cum este

stipulat în art. 389 alin. (2) Cod de procedură penală.

Totodată, latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenție

directă cu caracter de profit. În cazul dat nu se poate afirma că Arnaut V. a avut

intenții directe de profit. Intenția lui Arnaut V. a fost de a dezvolta afacerea.

Faptul că Arnaut V. a restituit datoria părții vătămate Burcut V., confirmă că el

nu urmărea scopul de acaparare a banilor primiți de la acesta.

Martorul Scutaru A., a declarat că Arnaut V., i-a restituit lui Popa E.

sumele de 15 000 euro și 20 000 euro și tot ea a relatat că din discuția auzită,

confirmă că inculpatul nu a avut intenția de răpire ori însușire a bunului străin.

Totodată, Arnaut V. a prezentat o recipisă conform căreia Popa T., a primit

suma de 50 000 lei, în contul restituirii datoriei pentru automobilul defectat.

Această probă, de rînd cu declarațiile părții vătămate Popa T. referitor la

episodul răpirii automobilului din care rezultă că însăși partea vătămată, la

rugămintea lui Arnaut V., i-a transmis cheile de la mașină, confirmă faptul că

ultimul nu a avut intenția de răpire ori de însușire a automobilului procurat în

scopul dezvoltării afacerii lor.

Astfel, din probele expuse, instanța de apel a conchis că în speța diferită,

nu a fost realizată nici latura obiectivă, nici cea subiectivă a infracțiunilor imputate

lui Arnaut V. și sentința de achitare pronunțată în privința lui, este una legală și

10

întemeiată, iar apelurile acuzatorului de stat și a părții vătămate Popa T. sunt

nefondate, urmînd a fi respinse.

procurorul și partea vătămată Popa T., care solicită:

procurorul, invocînd temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de către

instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat procurorul indică, următoarele

argumente:

- instanțele de fond au dat o apreciere greșită probelor acuzării, în

derogare de la prevederile art. 101 Cod de procedură penală, punînd accentul

doar pe depozițiile și versiunea inculpatului, care nu coroborează cu celelalte

probe administrate pe caz;

- instanța de apel, în mod repetat incorect a concluzionat asupra legalității

sentinței de achitare adoptate în prezenta cauză de către instanța de fond în

privința inculpatului Arnaut V., fapt în temeiul căruia greșit a menținut acest act

procesual;

- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii;

- declarațiile părților vătămate dovedesc că inculpatul Arnaut V. din start a

intrat în încrederea lor, prin înșelăciune a intrat în posesia banilor indicați în

actul de învinuire, ca ulterior să sustragă pentru sine aceste sume de bani;

- instanțele de judecată au lăsat fără apreciere: - declarațiile martorilor: Popa

E. și Burcut P., Cheles Iv., Rusu I., Scutaru A., Arnaut Iv., care au confirmat

faptul transmiterii sumelor bănești de către părțile vătămate Popa T. și Burcut V.,

inculpatului Arnaut V.;

- analizînd acele bonuri de plată și contracte de vînzare - cumpărare a

maselor lemnoase care dovedesc efectuarea unor multiple și ample tranzacții

comerciale ale întreprinderii gestionate de către Arnaut V., se dovedește că în

perioada vizata inculpatul a dispus de mijloace financiare (în situația în care

valoarea tranzacțiilor variază de la 2 100 la 97 000 dolari SUA), se dovedește că

dînsul a avut o activitate economică și comercială destul de avantajoasă, fapt care

și demonstrează că, banii obținuți de la părțile vătămate Burcut V. și Popa T. au

fost folosiți în interes propriu, în vederea dezvoltării și ridicării afacerii sale de

către Arnaut V.;

- este neînțeleasă aprecierea instanțelor în partea ce ține de acțiunile în

privința acelui autocamion procurat din banii lui Popa T. aspect asupra căruia

instanțele practic nici nu s-au expus;

11

- autocamionul de marca ”DAF” a fost procurat din banii transmiși de

către Popa T., fapt confirmat atît de către partea vătămată cît și de martorii

audiați;

- prin actele prezentate de către BEET s-a dovedit că această unitate de

transport a fost înregistrată pe numele inculpatului Arnaut V. și întreprinderea

ce îi aparținea, contrar căror fapte, instanțele de judecată nu au răspuns la

întrebarea care ar fi fost cauza că acest mijloc de transport nu a fost înregistrat pe

numele lui Popa T. și din ce cauză părții vătămate nu i-a fost restituită nici

unitatea de transport și nici costul acesteia;

- instanța nu s-a expus nici asupra faptului în baza căror temeiuri legale,

inculpatul Arnaut V. a înstrăinat automobilul de marca/model ”Toyota Avensis

Verso”, ce aparținea părții vătămate Popa T. și din care considerente dînsul nu a

transmis ultimului prețul obținut la vînzarea acestuia;

- instanța de apel în mod eronat a apreciat recipisa semnată de către Popa

E., cu privire la recepționarea sumei de 50 000 lei (f.d. 69 vol. II), deoarece atît

conform declarațiilor părții vătămate Popa T. cît și a martorului Popa E. textul

inițial al acestei recipise a fost modificat prin adăugarea cuvintelor ”p/t mașină

C OC 081”, iar conform acelorași persoane, suma de 50 000 lei, nu a fost

transmisă pentru acest automobil;

- instanța de apel a omis din vedere solicitarea acuzării de a contrapune

originalul recipisei prezentat în instanța de apel de către Arnaut V. cu acea copie

anexată anterior tot de către inculpat în ședința de judecată;

- instanțele de judecară în mod neîntemeiat au respins toate probele

invocate în susținerea acuzării, nu au făcut o analiza minuțioasă a totalității

probatoriului administrat și în mod neînțeles și-au întemeiat soluția doar în baza

declarațiilor inculpatului și a versiunii formulate de acesta, versiune care nu

corespunde realității și circumstanțelor faptelor ce au avut loc;

- faptul că Popa T. i-a transmis cheile de la unitatea de transport lui Arnaut

V., cu scopul ca ultimul să i-a careva documente, dovedește că acesta intenționat

a indus-o în eroare pe partea vătămată, cu privire la obținerea acestor chei;

- faptul că inculpatul nu i-a comunicat despre accidentul comis, partea

vătămata Popa T. aflînd despre cele întîmplate abia a 2-a zi în jurul orelor 1700,

din alte surse;

- acțiunea de răpire conform laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.

1921 Cod penal, poate fi realizată prin mai multe modalități și prin acte

consecutive: intrarea în posesie, urmată de deplasare;

- motivarea instanțelor cu privire la folosirea anterioară de către Arnaut V. a

mijlocului de transport nu poate fi considerată o motivarea justificativă a

achitării pe acest capăt de acuzare deoarece, probele cercetate nu s-a dovedit că

inculpatului îi era permisă folosirea autoturismului ce aparține lui Popa T. fără

12

acordul ultimului;

partea vătămată Popa T., care invocînd temei de drept prevederile art. 427

alin. (1) pct. 2), 4) și 6) Cod de procedură penală, casarea acesteia și dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat partea vătămată indică, următoarele

argumente:

- instanța de apel corect a început examinarea cauzei, însă, la ultima

ședință la care au fost formulate unele întrebări participanților, dar și ultimul

cuvînt al inculpatului, nu a fost prezent procurorul participant pe caz (Cătălin

Scutelnic), participarea căruia era obligatorie, fapt care poate fi verificat prin

înregistrarea audio a ședinței judiciare din 22.12.2016 și în special la 23.12.2015;

- instanța de apel nici nu a fost sesizată prin dispoziție de înlocuirea

acuzatorului de stat, astfel fiind încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de

procedură penală, respectiv instanța nu a fost compusă potrivit legii;

- potrivit procesului-verbal al ședinței din 23.12.2015, se atestă și se

confirmă suplimentar faptul că la această ședință, în calitate de acuzator de stat a

participat un alt procuror - Dorina T., dar și în pofida acestui fapt, în procesul-

verbal lipsește mențiunea privind desemnarea (înlocuirea), altui procuror pentru

participare la ședință, în legătură cu ce au fost formulate obiecții (în scris);

- în speță a fost prezentă situația racordată principiului ”fructul pomului

otrăvit”, fiind încălcat dreptul garantat atît de legea națională cît și de legislația

internațională, cum ar fi dreptul la un proces echitabil;

- jurisprudența CtEDO, care, interpretînd art. 6 din CoEDO, a indicat că

organele de drept naționale urmează să-și motiveze hotăririle pe cauzele penale,

cu impunerea unui răspuns detaliat la fiecare argument important pentru

rezultatul procesului;

- autoritățile naționale sînt obligate să-și motiveze deciziile încît să permită

exercitarea efectivă a dreptului la casație, să nu lase părțile într-o stare de

incertitudine și să nu creeze impresia că nu au fost auzite (cauza Hirvisaari vs.

Finlanda, Garcia Ruiz vs. Spania, Helle vs. Finlanda, Șarban vs. Moldova);

- în cauza Gurgurov vs. Moldova, (hotărîrea nr. 7045/08 din 16.09.2009),

Curtea a statuat că, autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase

pentru a alia ce s-a întîmplat și nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau

nefondate pentru a le pune la baza deciziilor lor și să întreprindă toți pașii

rezonabili și disponibili conform legii.

motivele invocate, Colegiul penal consideră că acestea urmează a fi respinse din

următoarele considerente.

13

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii

atacate.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate în acest articol.

12.1. Cu referire la recursul ordinar declarat de către partea acuzării.

Potrivit conținutului recursului declarat, recurentul invocă ca temei de

casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, care stipulează că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul

în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar.

Însă, la judecarea cauzei menționate în instanța de recurs, acest temei nu

și-a găsit confirmare.

Astfel, se relevă că, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecînd apelurile, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele administrate

de instanța de fond, astfel ajungînd la concluzia corectă enunțată în pct. 10. al

prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de procuror și partea vătămată

Popa T., precum și motivele adoptării soluției date.

În acest context, instanța de recurs, menționează că din conținutul deciziei

rezultă că, instanța de apel corect a conchis asupra menținerii sentinței de

achitare a lui Aranut V., motivîndu-și în acest sens concluzia.

Verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel și

lecturînd textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic inferioară a verificat

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, și-a motivat soluția adoptată punînd la

baza acesteia probele administrate și verificate în cadrul ședinței instanței de

apel, fapt care se confirmă prin procesul-verbal al ședințelor de judecată. Ținînd

cont de cele menționate Colegiul lărgit conchide că conținutul deciziei

corespunde prevederilor legale sus menționate, fiind oferite răspunsuri la toate

motivele invocate în apel.

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea

deciziei adoptate.

14

Potrivit conținutului recursului declarat, recurentul critică modalitatea de

apreciere a probelor, astfel în acest sens Colegiul penal reține, că instanța de apel

a verificat și apreciat probele în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4), 101

Cod de procedură penală și conducîndu-se de prevederile art. 436 alin. (2) Cod

de procedură penală, a ținut cont de indicațiile date de instanța de recurs prin

decizia din 11 noiembrie 2014 (expuse în pct. 8 al prezentei decizii) și a stabilit toate

aspectele de fapt și de drept, astfel just ajungînd la concluzia privind achitarea

lui Aranu V. de sub învinuirea săvîrșirii infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin.

(5), 1921 alin. (1) Cod penal, pe motiv că faptele inculpatului nu întrunesc

elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Instanța de recurs menționează că, instanța de apel în motivarea soluției

adoptate just a menționat că acuzarea nu a prezentat probe concludente și

pertinente atît în cadrul ședinței primei instanțe, cît și în cadrul ședinței instanței

de apel, care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului Aranut V. în săvîrșirea

infracțiunilor imputate.

Colegiul penal reține că, instanța de apel analizînd declarațiile părții

vătămate Burcut V. corect a dat apreciere acestora, care a relatat că, Arnaut V. a

recunoscut datoria și pînă la pronunțarea sentinței i-a restituit toți banii, careva

pretenții de ordin material față de acesta nu are (f.d. 56, vol. III, f.d. 162, 163, vol.

V). Prin urmare, în speță nu se poate afirma că inculpatul a avut intenții directe

de profit, intenția acestuia a fost dezvoltarea afacerii, iar faptul că ultimul nu a

negat și a restituit datoria părții vătămate, confirmă că el nu a urmărit scopul de

acaparare a banilor primiți de la Burcut V.

Tot aici, urmează de menționat că, instanța de apel corect a conchis că,

partea acuzării, nu a prezentat acte corespunzătoare, care ar confirma că anume

inculpatul a primit careva sume concrete de la partea vătămată Popa T., or

potrivit declarațiilor acestuia, rezultă că el s-a bazat pe încrederea formată între

el și inculpat, însă și în acest caz, raportul de încredere urma să fie creat în urma

încheierii între inculpat și partea vătămată a unor convenții de drept civil

(mandat, depozit, recipisă, contract etc).

Revenind la textul recursului declarat, instanța de recurs va respinge ca

fiind neîntemeiat argumentul invocat precum că, bonurile de plată și contracte

de vînzare - cumpărare a masei lemnoase anexate la dosar (vol. IV), ar confirmat

că, Arnaut V. a avut o activitate economică și comercială avantajoasă, datorită

banilor obținuți de la părțile vătămate, care au fost folosiți în interes propriu, în

vederea dezvoltării și ridicării afacerii sale, or probele menționate, confirmă că

inculpatul a investit careva sume bănești în afacerea sa în care i-a implicat pe

Popa T. și Burcut V., însă acuzarea nu a prezentat careva acte contabile, ori

careva probe care ar confirma ce s-a făcut cu masa lemnoasă procurată în baza

investițiilor, cine a beneficiat de pe urma realizării acesteia.

15

Din motivul enunțat mai sus, instanța de recurs va respinge alt argument

al acuzării precum că, autocamionul de marca/model ”DAF”, a fost procurat din

banii transmiși de către Popa T., or, partea acuzării la fel nu a prezentat careva

probe pertinente în acest sens, iar declarațiile părții vătămate și martorilor

audiați, la care face trimitere recurentul și informația prezentată de BEET

Basarabeasca, nu prezintă garanții de probe certe și concludente care ar confirma

primirea de către Arnaut V. de la Popa T. a căror-va sume bănești.

Colegiul reține că instanța de apel corect a concluzionat că între Arnaut V.

și Popa T., ar exista relații de ordin civil care pot fi soluționat pe cale respectivă.

În acest aspect, Colegiul penal menționează că, în sensul art. 6 CoEDO,

noțiunea de ”acuzație în materie penală” este distinctă de noțiunea ”drepturi și

obligații cu caracter civil”, astfel, în cauza Ringvold vs. Norvegia din 11.02.2003,

CtEDO a notat că, ”(<) faptul că o lege, care poate permite o cerere de

despăgubire în virtutea dreptului cu privire la prejudiciu, include și elemente

obiective constitutive ale unei infracțiuni penale, nu reprezintă, în pofida

gravității acestei infracțiuni, un motiv suficient pentru a considera ca persoana

responsabilă de obligațiile cu caracter civil, să fie acuzată de o infracțiune

penală”.

Prin urmare, Colegiul penal consideră corecte concluziile instanțelor de

fond privind achitarea inculpatului de sub învinuirea de săvîrșire a infracțiunii

de escrocherie, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii, nefiind

prezentate probe certe care ar dovedi vinovăția acestuia.

Argumentele recurentului, precum că, instanțele de judecată în mod

neîntemeiat au respins toate probele invocate în susținerea acuzării pe episodul

răpirii mijlocului de transport, nu au făcut o analiza minuțioasă a totalității

probatoriului administrat și în mod neînțeles și-au întemeiat soluția doar în baza

declarațiilor inculpatului și a versiunii formulate de acesta, în opinia Colegiului,

sînt neîntemeiate, astfel instanțele ierarhic inferioare, reieșind din prevederile art.

100 alin. (4), 101 Cod de procedură penală, au dat o apreciere corectă declarațiilor

părții vătămate Popa T. și inculpatului Aranaut V., just concluzionînd asupra

nevinovăției ultimului pe acest capăt de învinuire.

Or, partea vătămată la rugămintea lui Arnaut V., i-a transmis cheile de la

automobilul de marca/model ”Toyota Avensis Verso”, n/î C OC 801, fapt care

vine să confirme că ultimul nu a avut intenția de răpire ori însușire a acestui

automobil.

Mai mult, potrivit declarațiilor părții vătămate Popa T., relatate în cadrul

ședințelor de judecată în instanța de fond și susținute în cadrul instanței de apel,

ultimul a menționat că, anterior au fost cazuri cînd i-a încredințat lui Arnaut V.

automobilul, iar celelalte probe, prezentate în sprijinul învinuirii, sunt indirecte,

acestea nu arată precis și clar că inculpatul a avut intenția sau a acționat cu

16

scopul răpirii ori însușirii automobilului părții vătămate. Din conținutul lor nu

rezultă date informative clare și precise, astfel existînd dubii cu privire la

vinovăția lui Arnaut V. pe acest capăt de învinuire.

Totodată urmează de menționat că, părții vătămate Popa T. i-a fost

restituită o parte din bani pentru automobilul defectat, în sumă de 50 000 lei, fapt

confirmat prin recipisa anexată la materialele cauzei (f.d. 69, vol. II).

Prin urmare, instanța de apel corect a conchis că învinuirea adusă lui

Arnaut V. în baza art. 190 alin. (5), 1921 alin. (1) Cod penal, nu și-a găsit

confirmarea. Or, nici în cadrul urmăririi penale, nici în ședința de judecată

acuzarea nu a prezentat probe, care ar fi demonstrat că inculpatul a comis

infracțiunile imputate. Colegiul penal lărgit constată ca întemeiată concluzia

instanței de apel privind menținerea sentinței de achitarea a inculpatului,

concluzie care, cum s-a menționat mai sus, detaliat este motivată și se bazează pe

aprecierea obiectivă și sub toate aspectele a probelor administrate.

Astfel, Colegiul conchide că instanța de apel corect a reținut în acest sens

prevederile art. 8 și 389 Cod de procedură penală, sub aspectul că o sentință de

condamnare se adoptă numai în condiția în care vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată printr-un ansamblu de probe cercetate de

către instanța de judecată. O sentință de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri. Colegiul reține că instanța de apel a ținut seama de aceste prevederi

legale, precum și de principiul că toate dubiile apărute și care nu pot fi înlăturate,

se tratează în favoarea inculpatului și a adoptat soluție întemeiată.

Instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de recurent, au format

obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța le-a dat

o motivare clară și argumentată expusă în pct. 10. al prezentei decizii, soluție, care

este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai impune.

Iar critica referitor la procedura de apreciere a probelor ține de starea de

fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de două instanțe de judecată. Prin

urmare, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de

judecare a recursului ordinar, instanța de recurs verifică erorile de drept comise

de instanțele de fond și apel, în baza temeiurilor stipulate expres în norma

respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în

speță.

12.2. Cu referire la recursul ordinar declarat de partea vătămată Popa T.

Din conținutul recursului declarat, se constată că recurentul invocă

temeiuri de casare a deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2),

4), 6) Cod de procedură penală, totodată semnalînd și pct. 15) a aceleiași norme

procesual penale, care stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise în instanțele de fond și de apel

în cazul cînd instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile

17

art.30, 31 și 33; judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum

și a apărătorului, interpretului și traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie

potrivit legii; instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; instanța de judecată

internațională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a

drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză.

Raportînd temeiurile invocate de autorul recursului la situația în cauză,

Colegiul penal constată că acestea nu sînt aplicabile din punct de vedere al

prezentei erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

Autorul recursului pretinde că, în cadrul examinării cauzei în instanța de

apel la ultima ședință nu a fost prezent procurorul participant pe caz și instanța

nu a fost informată în modul cuvenit despre înlocuirea acestuia, astfel instanța

nu a fost compusă potrivit legii, fiind încălcate prevederile art. 30, 31, 33 Cod de

procedură penală, cît și exigențele art. 6 § 1 CoEDO, (dreptul la un proces

echitabil).

Alegațiile recurentului precum că la examinarea cauzei în apel instanța nu

a fost compusă potrivit legii, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, or, potrivit

procesului-verbal al ședinței de judecată din 23.12.2015, în cadrul acestei ședințe

inculpatului i-a fost oferit ultimul cuvînt. Faptul că în procesul-verbal menționat

a fost indicată familia altui procuror nu este un motiv de casare. Or potrivit

aceluiași proces-verbal, careva recuzări nu au fost înaintate.

Mai mult, în cadrul ședinței de judecată menționate, la această etapă a

judecării cauzei acuzatorul de stat nu a avut un rol activ, participarea acestuia

fiind una formală, iar în acest caz recurentul urma să argumenteze recursul sub

aspectul dreptului pretins a fi încălcat.

Astfel, prevederile art. 6 § 1 CoEDO, în speță nu sunt aplicabile, or, cauzele

CtEDO (Hirvisari vs. Finlanda, Garcia Ruiz vs. Spania, Helle vs. Finlanda, Șarban vs.

Moldova, Suominen vs. Finlanda, Kuznețov și alții vs. Rusia, Hadjianastassiou vs.

Grecia, Dumitru vs. România, Beian vs. România și Gurgurov vs. Moldova), la care

face referire recurentul, au avut ca obiect de discuție alte circumstanțe decît cele

existente în prezenta cauză.

În continuare, este necesar de a releva că recurentul, invocînd temeiul de

drept pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, dînsul nu specifică expres

și nu racordează care anume eroare prevăzută de această normă procesuală

afectează hotărîrea contestată, ori norma sus menționată este compusă din mai

multe subpuncte.

18

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs, în această parte și reiterează că invocarea unor

pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează

a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea

expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu.

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărîrii atacate sub aspectele invocate de

recurent și, potrivit legii, se impune respingerea recursului declarat ca

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin și partea

vătămată Popa Tudor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui Arnaut Valeriu

Ion, cu menținerea hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 iulie 2016.

Președinte Constantin Alerguș

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

Oleg Sternioală

Maria Ghervas

19