1ra-1054/2016 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

Dosarul nr. 1ra-1054/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de avocatul Aurelia Mîrzîncu, împotriva

sentinței Judecătoriei Strășeni din 11 decembrie 2015 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2016, în privința inculpatului

Malic Dumitru Ion, născut la

08 noiembrie 1981, originar și locuitor al s.

Micăuți, r-nul Strășeni, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 12.10.2015 – 11.12.2015,

instanța de apel: 19.01.2016 – 01.02.2016,

instanța de recurs: 20.04.2016 – 22.06.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Malic

Dumitru a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 2 ani și 6

luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 11

decembrie 2015.

11.15, inculpatul Malic D., a sustras pe ascuns de la automobilul de model ”Lada

2107”, n.î. STAU 925, care aparține lui Boian I. și care era parcat pe una din

străzile s. Micăuți, r-nul Strășeni, acumulatorul de model ”Amega”, la prețul de

800 lei, cauzând părții vătămate o daună în proporții considerabile.

1

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina pe deplin și s-a căit,

solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Instanța a conchis că vinovăția inculpatului este dovedită integral prin

probele administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșit cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art. 3,

7, 61, 75 Cod penal, că inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer, a contribuit la

descoperirea infracțiunii, a săvârșit infracțiunea fiind în stare de ebrietate alcoolică,

anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, concluzionând că corectarea

și reeducarea lui este posibilă cu izolare de societate, stabilindu-i o pedeapsa sub

formă de închisoare, cu respectarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, luând în considerare că prin sentința Judecătoriei Strășeni din 18

mai 2009, inculpatul a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal

la 240 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, de la executarea căreia s-

a eschivat, pedeapsa neexecutată sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității fiindu-i înlocuită cu închisoare.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă

nonprivativă de libertate.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată este prea aspră, instanța neglijând

faptul că inculpatul a recunoscut vina și s-a căit de cele comise, a restituit

prejudiciul material cauzat părții vătămate, circumstanțe în care este posibilă

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei.

februarie 2016, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că la determinarea tipului și măsurii de pedeapsă,

instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 75-77 Cod penal, că inculpatul a

comis o infracțiune mai puțin gravă, just concluzionând că acesta poate fi reeducat

și corectat doar fiind privat de libertate, pedeapsa fiind echitabilă în raport cu

circumstanțele cauzei, corect statuând în calitate de circumstanță agravantă faptul

că inculpatul a fost condamnat anterior pentru infracțiuni similare.

Sunt neîntemeiate afirmațiile apărării precum că pedeapsa aplicată este prea

aspră iar la adoptarea sentinței instanța de fond nu a ținut cont că inculpatul a

recunoscut vina și s-a căit de cele comise, aceste circumstanțe fiind reținute de

instanța de fond la aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, reducând cu 1/3 limitele de pedeapsă prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal, care prevede închisoare de până la 4 ani, stabilind noi limite, de la 3

luni până la 2 ani și 8 luni.

Nu sunt plauzibile argumentele apărării privind posibilitatea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, la individualizarea pedepsei, instanța de fond ținând

cont de circumstanțele cauzei, care impun necesitatea aplicării unor restricții ale

2

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii comise și consecințele ei,

pedeapsa stabilită fiind suficientă pentru restabilirea echității sociale.

Astfel, o pedeapsă nonprivativă de libertate nu va fi capabilă să contribuie la

realizarea scopurilor legii penale, la corectarea inculpatului, prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și din partea altor persoane.

Instanța de fond corect a statuat asupra aplicării prevederilor art. 75 alin. (1)

Cod penal, ținând cont de explicațiile Plenului Curții Supreme de Justiție în

Hotărârea privind individualizarea pedepselor penale, stabilindu-i inculpatului o

pedeapsă cu închisoarea, aceasta constituind o cerință a principiului echității în

dreptul penal, care obligă instanța să-i aplice infractorului o pedeapsă legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze celelalte

scopuri ale pedepsei penale.

hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

Recurenta a invocat că instanțele de fond și de apel s-au pripit la numirea și

menținerea pedepsei cu închisoare, neglijând faptul că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, a recunoscut vina integral și a restituit bunul sustras

părții vătămate, care nu are pretenții față de acesta.

Pedeapsa aplicată este prea aspră în raport cu fapta comisă și consecințele

acesteia, cauzând suferințe inculpatului și apropiaților lui, scopul pedepsei penale

fiind restabilirea echității sociale, corectarea și prevenirea altor infracțiuni, în

privința inculpatului fiind posibilă aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Astfel, la judecarea cauzei, instanța de apel nu a respectat principiile de bază

care reglementează desfășurarea unui proces penal echitabil.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 11/1 Cod de procedură penală, eroarea

gravă de fapt este stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

3

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, care prevede mai multe temeiuri pentru recursul ordinar,

cum ar fi și situațiile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța și care ar fi esența

circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta

este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la

exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția

instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

4

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2. și 4. din decizie).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2.-5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza hotărârii de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Circumstanțele enunțate denotă că instanțele de fond și de apel nu au comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că au adoptat hotărâri care

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că i-au aplicat inculpatului o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este

unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Aurelia Mîrzîncu,

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 11 decembrie 2015 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2016, în privința

inculpatului Malic Dumitru Ion, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 iulie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6