1ra-1272/2016 — Art. 188 alin. 3 lit.b-d

1ra-1272/2016 — Art. 188 alin. 3 lit.b-d (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1272/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Constantin Alerguș,

Judecători – Nadejda Toma, Petru Moraru,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpatul Capșa Ion și de avocatul Vicol Ion în numele inculpatului, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 martie

2016, în cauza penală în privința lui

Capșa Ion Pavel, născut la 21 august

1986, originar și domiciliat în s.

Cucuruzeni, r-nul Orhei.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Capșa Ion a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

188 alin. (3) lit. b), d) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa cu închisoare pe un

termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul total de sentințe, conform

pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Cantemir din 30.07.2010, lui Capșa

Ion i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 10 ani închisoare, cu amendă în

mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 3000 lei, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis.

Ursu Petru, Zmuncilă Ghenadie, Culeac Victor și o altă persoană nestabilită de

organul de urmărire penală, acționând prin participație sub forma grupului

criminal organizat, înțelegându-se în prealabil și distribuind preventiv rolurile,

activând în calitate de coautor, mascându-se cu cagule pe față și înarmându-se cu

1

un ciocan din metal, două bare metalice și o șurubelniță, la 09.06.2011,

aproximativ la ora 02:30, au pătruns în oficiul operatorului stației de distribuire a

carburanților a ÎCS “Petrom-Moldova” SA, amplasat pe șoseaua Balcani 3/3, mun.

Chișinău, au atacat operatorii stației date, Tîrșolean Roman și Vasilache Roman,

legându-le mâinile și picioarele. Tot atunci, continuându-și acțiunile sale

criminale, în scopul aflării locului păstrării cheii de la safeu, aparatului de casă și

depozitării mijloacelor financiare, le-au provocat acțiuni de tortură, aplicând în

privința acestora multiple lovituri cu ciocanul și barele metalice folosite în calitate

de armă, peste diferite regiuni ale corpului, în rezultatul cărora lui Vasilache

Roman, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2626 din 09.06.2011, i-

au fost cauzate vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății sub formă

de edem al țesuturilor moi pe cap, echimoze multiple pe față, gât, torace, membre,

excoriații pe brațul stâng. Ulterior agresorii, văzând că nu pot obține cheile de la

safeu, aparatul de casă și banii, cu ajutorul instrumentelor aflate la ei au încercat

să spargă safeul și aparatul de casă și să sustragă banii, însă acțiunile ilegale ale

acestora nu și-au produs efectul, deoarece au fost curmate de intervenția

efectivului grupei de pază mobilă a OP Argus-S SRL, care au întreprins măsuri în

vederea reținerii lor, însă ca urmare făptuitorii au reușit să se sustragă de la locul

faptei, îndreptându-se în fâșia forestieră din apropierea stației, fără a reuși să

sustragă careva bunuri.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile sale să fie calificate ca furt și

să fie condamnat în baza art. 186 Cod penal. În motivarea apelului a indicat

următoarele:

- judecarea cauzei a avut loc în lipsa apărătorului, ulterior nefiindu-i acordat

ultimul cuvânt;

- calificarea juridică a faptei, în baza art. 188 alin. (3) lit. b), d) Cod penal,

este eronată, deoarece inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii cu

scopul de a comite un atac tâlhăresc, ci de a sustrage banii din casă prin furt, iar

pedeapsa aplicată este una prea aspră;

- concluzia instanței privitoare la participarea inculpatului la atacul

tâlhăresc este bazată pe declarațiile transcrise din sentința de condamnare a

celorlalți inculpați, în privința cărora procedura a fost disjunsă, declarații pe care

le consideră incorecte, inculpatul fiind lipsit de posibilitatea participării la

confruntarea cu persoanele date;

- acțiunile inculpatului urmau a fi calificate ca furt, deoarece astfel reiese din

declarațiile martorului Ursu P.;

2

- amenda penală stabilită prin sentința Judecătoriei Cantemir din

30.07.2010 a fost achitată;

- inculpatul are un copil minor la întreținere și se căiește de cele săvârșite.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de avocat în numele inculpatului, care a

solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a

inculpatului de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii incriminate. În motivarea

apelului a invocat următoarele:

- în cadrul ședinței de judecată din 18 ianuarie 2016, inculpatului nu i-a fost

acordat ultimul cuvânt;

- inculpatul a achitat amenda penală, stabilită acestuia prin sentința

Judecătoriei Cantemir din 30.07.2010, iar acuzarea nu a anexat la materialele

cauzei, prezentate instanței, acte care ar infirma acest fapt;

- la judecarea cauzei nu s-a ținut cont de argumentele apărării, invocate în

cererea privind încetarea procesului penal, declarată din motivul vicierii actului

de sesizare a organului de urmărire penală, or, aceste încălcări au fost depistate

de avocat, ca parte la proces, și au fost invocate după ce materialele cauzei au fost

prezentate în instanță, când avocatul potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură

penală a avut acces la materialele cauzei, pentru a le invoca în ședința preliminară

de judecare a cauzei;

- instanța a respins argumentele apărării privitoare la cererea de încetare a

procesului penal, fără a explica relevanța sub aspect legal și doctrinar a deciziei

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, dosarul nr. 1ra-817/100 sau

Recomandării nr. 38, “Cu privire la acțiunile procesuale care pot fi efectuate din

momentul sesizării sau autosesizării organului competent pînă la declanșarea

urmăririi penale”.

2016, pronunțată integral la 12 aprilie 2016, apelurile declarate au fost admise

parțial, casată sentința în partea stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost redusă pedeapsa

definitivă stabilită inculpatului prin sentința atacată, conform art. 385 alin. (4)

Cod de procedură penală, cu stabilirea în privința lui Capșa Ion a pedepsei

definitive sub formă de închisoare, pe un termen de 9 ani 6 luni, cu amendă în

mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 3000 lei, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut, că instanța de

fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia,

că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată lui, împrejurările fiind constatate

din totalitatea de probe acumulate la cauza penală și care au fost corect apreciate,

3

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor.

Astfel, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului se demonstrează

integral prin probe, cum ar fi:

- declarațiile părților vătămate Tîrșolean Roman și Vasilache Roman, ale

reprezentantului părții vătămate ÎCS “Petrom-Moldova” SA, Cozariuc Jan, ale

martorului Ursu Petru, date la judecarea cauzei în prima instanță (f. d. 59-62, vol.

III);

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 09.06.2011 a infracțiunii

comise în oficiul operatorilor stației de distribuție a carburanților a ÎCS "Petrom -

Moldova" SA, amplasat pe șoseaua Balcani 3/3, mun. Chișinău (f. d. 89-94, vol. I);

- tabel fotografic, anexă la procesul-verbal de cercetare la fața locului din

09.06.2011 (f. d. 60-62, vol. I);

- raportul de examinare medico - legală nr. 2626/D din 09.06.2011 (f. d. 95,

vol. I);

- procesul-verbal din 08.07.2011 de percheziție, efectuat la domiciliul cet.

Culeac Victor (f. d 118-119, vol. I);

- procesul-verbal de examinare a obiectelor din 02.08.2011, recunoscute și

anexate la materialele cauzei penale ca corpuri delicte prin ordonanța din

09.09.2011 (f. d. 121-128, vol. I);

- procesele-verbale de prezentare spre recunoaștere a obiectelor din

02.08.2011 (f. d. 130-137, vol. I);

- procesul-verbal din 24.08.2011 de verificare a declarațiilor învinuitului

Culeac Victor la locul faptei, în cadrul căreia acesta a indicat locurile unde s-au

coborât din microbuz, pe unde au intrat în oficiul stației de alimentare, direcția

unde au fugit și alte împrejurări ale faptei (f. d. 138 – 140, vol. I);

- raportul de expertiză dactiloscopică nr. 35 din 13.07.2011 conform căruia

urma papilară nr. 4 depistată și ridicată în timpul cercetării la fata locului privind

tâlhăria de la statia PECO SA "Petrom" situată pe șoseaua Balcani 3/3, mun.

Chișinău la data de 09.06.2011 a fost creată de cet. Zmuncilă Ghenadie Mihail a. n.

1981, cu degetul mijlociu al mâinii drepte, iar urma papilară nr. 6 a fost creată de

cet. Ursu Petru Eugeniu a.n. 1976, cu zona digitopalmară a mâinii drepte (f. d.

143-144, vol. I);

- raportul de expertiză traseologică nr. 509 din 07.09.2011 (f. d. 148-155,

vol. I);

- procesul-verbal de examinare a documentelor (descifrărilor convorbirilor

telefonice) din 22.08.2011 (f. d. 185-189, vol. I);

4

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 09.06.2011 a automobilului

de model "Ford Transit", recunoscut și anexat la materialele cauzei penale ca corp

delict prin ordonanța din 26.08.2011 (f. d. 196 – 199, vol. I);

- declarațiile complicilor învinuitului Capșa Ion și anume ale lui Culeac

Victor, Ursu Petru și Zmuncilă Ghenadie, făcute anterior în cadrul urmăririi penale

și în cadrul examinării cauzei în instanța de judecată, confirmate prin sentința

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 13.07.2012, decizia Colegiului Penal al

Curții de Apel Chișinău din 16.04.2013 cât și decizia Colegiului Penal al Curții

Supreme de Justiție din 09.10.2013, prin care s-a decis inadmisibilitatea

recursurilor ordinare declarate de inculpatul Culeac Victor și avocatul acestuia,

precum și de inculpatul Ursu Petru, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Chișinău din 16.04.2013, ca fiind neîntemeiate, decizia fiind irevocabilă,

pronunțată integral la 30.10.2013, indicate din cauza penală 2011038029 (f. d.

101-103, 109-110, vol. I, 1-141, vol. II);

- procesul-verbal de examinare din 21.01.2014 a copiilor documentelor

(acte procesuale, procese - verbale, sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău

din 13.07.2012, decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 16.04.2013.

decizia Colegiului Penal al Curții Supreme de Justiție din 09.10.2013 în privința

condamnaților Culeac Victor, Ursu Petru și Zmuncilă Ghenadie), recunoscute și

anexate la materialele cauzei penale ca mijloace materiale de probă prin

ordonanța din 21.01.2014 (f. d. 142 – 143, vol. II);

- informația Direcției Informații și Evidențe Operative a MAI RM din

26.05.2011 și CPS Centru al DP mun. Chișinău din 13.11.2013, conform căreia cet.

Capșa Ion Pavel anterior a fost tras la răspundere penală, copia sentinței fiind

atașată la materialele cauzei penale (f. d. 145 – 149, vol. II).

Instanța de apel a considerat, că declarațiile inculpatului, precum că acesta

nu a participat la comiterea atacului tâlhăresc, că atacul nu a fost organizat din

timp de către inculpați, că nu a lovit pe nimeni și nu a purtat cagulă, nu corespund

adevărului și sunt date cu scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru

faptele comise, deoarece întregul ansamblu de probe, apreciate prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, demonstrează în mod integral

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

În același context, instanța de apel a conchis că nerecunoașterea vinovăției

de către inculpat nu echivalează cu achitarea sa sau cu necesitatea recalificării

acțiunilor sale conform componenței de infracțiune prevăzute la art. 186 Cod

penal, argumentele inculpatului fiind nefondate, deoarece circumstanțele stabilite

și probele analizate dovedesc cu certitudine comiterea de către inculpat a faptei

ce i se incriminează.

5

Referitor la argumentul apărătorului, precum că la soluționarea cauzei nu

s-a ținut cont de argumentele formulate în cererea bazată pe prevederile art. 94,

347 Cod de procedură penală (f. d. 230, 231, vol. II), potrivit căreia s-a solicitat

încetarea procesului penal din motivul, că actul de sesizare OUP este viciat,

instanța de apel a constatat că potrivit procesului-verbal din 05 februarie 2015,

de prezentare învinuitului și apărătorului său a materialelor de la urmărirea

penală (f. d. 157, vol. II), după luarea cunoștinței cu materialele respective, ultimii

nu au avut careva obiecții referitor la nulitatea cărorva acte procedurale ale

organului de urmărire penală.

Prin urmare, instanța a conchis netemeinicia apelului în partea

nominalizată, deoarece avocatul și inculpatul nu au abordat nulitatea cărorva acte

procedurale ale organului de urmărire penală, în termenul prevăzut de lege, adică

la terminarea urmăririi penale, și astfel ei au pierdut dreptul de a invoca

presupusele carențe ale organului de urmărire penală ulterior, adică în instanțele

de judecată, prezumîndu-se că inculpatul și apărătorul său au acceptat modul în

care s-a desfășurat procesul penal.

Astfel, instanța de apel a reținut, că cererea apărătorului apelant, privitor la

declararea nulității ordonanței de pornire a urmăririi penale în privința

inculpatului, înaintată după expedierea cauzei în judecată de către procuror este

neîntemeiată, iar instanța de apel, potrivit art. 251 Cod de procedură penală, nu

are temei și careva suport legal pentru a invoca din oficiu chestiunile abordate.

Privitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a

conchis că instanța de fond, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, corect

a aplicat prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal,

a ținut cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, că

infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria infracțiunilor grave, de

persoana celui vinovat, de rolul lui la săvârșirea infracțiunii, de lipsa

circumstanțelor care atenuează răspunderea și de prezența circumstanței

agravante: comiterea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnată pentru infracțiuni similare, precum și de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

În expunerea privitor la individualizarea pedepsei, instanța de apel a reținut

ca fiind neîntemeiat argumentul apelanților, precum că inculpatul a achitat

amenda penală, stabilită lui prin sentința judecătoriei Cantemir din 30.07.2010,

constatând că amenda nu a fost achitată până la momentul judecării cauzei în

apel, deoarece potrivit materialelor cauzei nu a fost anexată nici o dovadă, ce ar

demonstra achitarea pedepsei pecuniare de către inculpat, antecedentul penal

nefiind stins în așa caz, respectiv fiind prezentă starea de recidivă simplă.

6

Totodată, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiat argumentul

apelanților privitor la faptul că inculpatului nu i-a fost acordat ultimul cuvânt, în

ședința de judecată din 18.01.2016 (f. d. 68, 69, vol. III), astfel considerând

necesar de a admite apelurile declarate, cu casarea sentinței în partea stabilirii

pedepsei și reducerea pedepsei definitive, stabilite inculpatului, prin prisma

prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală.

la 13 mai 2016 (prin poștă), care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărâri prin care acțiunile sale să fie recalificate, din norma de la art. 188 alin.

(3) lit. b), d) Cod penal la cea prevăzută de art. 186 Cod penal.

În motivarea recursului a indicat următoarele:

- instanțele de fond și apel au dat o apreciere greșită probelor la caz, în mod

eronat calificând acțiunile inculpatului conform art. 188 alin. (3) lit. b), d) Cod

penal;

- instanțele judecătorești nu au luat în considerație că potrivit raportului de

expertiză medico-legală nr. 2626 din 09.06.2011, lui Vasilache Roman i-au fost

cauzate vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății, dar acuzarea a

indicat în învinuire un șir de acțiuni și instrumente aplicate, care în context ar fi

trebuit să provoace leziuni nu mai puțin decât grave;

- calificarea infracțiunii este eronată, deoarece nu se exclude faptul că

leziunile corporale ar fi putut apărea după consumarea furtului, iar autorii acestor

leziuni ar putea fi însăși colaboratorii organului de urmărire penală, în rezultatul

unei înțelegeri dintre ultimii și partea vătămată, cu scopul creării semnelor

calificative ale infracțiunii de tâlhărie;

- amenda în mărime 150 unități convenționale a fost aplicată inculpatului în

mod abuziv, deoarece această sumă a fost achitată, iar la cererea inculpatului în

instanța de fond, înaintată pentru prezentarea de către procuror a probei

contrare, procurorul nu a prezentat nici o dovadă în sensul dat.

5.1. Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar și de avocatul

Vicol Ion în numele inculpatului, depus la 10 mai 2016, care în temeiul art. 427

alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În motivarea apelului a invocat următoarele:

- repararea omisiunii privind neacordarea ultimului cuvânt inculpatului,

fără desființarea sentinței, a fost una contrară jurisprudenței CtEDO, deoarece în

ședința instanței de apel nu au fost audiați pe viu martorii, astfel fiind încălcate

dispozițiile art. 6 CoEDO;

7

- argumentele inculpatului, privitoare la achitarea amenzii stabilite prin

sentința Judecătoriei Cantemir din 30.07.2010, nu au fost supuse examinării; mai

mult, în ședința instanței de apel, de la inculpat a fost solicitată prezentarea

probelor, în sensul demonstrării achitării amenzii penale menționate.

pentru inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocat în numele

inculpatului, pe motiv că recurentul solicită reaprecierea probelor, iar din

materialele cauzei rezultă că la examinarea acesteia în instanța de apel, s-a dat

eficiență prevederilor art. 93-101, 26-27 Cod de procedură penală și în baza

probelor acumulate, just s-a reținut starea de fapt și de drept, acțiunile

inculpatului fiind încadrate corect.

cu materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora, din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

va decide asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată

că acesta este vădit neîntemeiat.

Cu referire la recursul ordinar declarat de inculpat, Colegiul penal reține că

motivele invocate în partea ce ține de aprecierea probelor puse la baza

condamnării inculpatului, sunt neîntemeiate, din următoarele considerente. În

acest sens Colegiul penal menționează, că critica aprecierii probelor, care în mod

implicit presupune o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate constitui temei

pentru a interveni în soluția adoptată de către instanța de apel, în sensul casării

deciziei atacate, or, reaprecierea probelor nu constituie temei pentru recurs,

nefiind prevăzută în conținutul art. 427 Cod de procedură penală, care stabilește

o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs.

Instanța de recurs constată că un alt motiv invocat de recurent ține de

calificarea infracțiunii, pe care acesta o consideră eronată. Deși recurentul, în

expunerea acestei chestiuni nu face trimitere la temeiurile pentru recurs,

prevăzute la art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că

invocările recurentului indică asupra existenței temeiului pentru recurs, prevăzut

la art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală și anume că faptei săvârșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

În opinia instanței de recurs, critica asupra încadrării juridice a faptei

săvârșite este neîntemeiată, deoarece această critică este invocată în mod

subsidiar criticii aprecierii probelor, pe care Colegiul penal, după cum s-a

menționat, o consideră inadmisibilă de jure.

8

În susținerea acestei poziții, Colegiul penal constată că instanța de apel, la

rândul său, a reținut, că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și

de drept și just a ajuns la concluzia, că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată

lui, împrejurările fiind constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, Colegiul penal reține, că instanța de apel a conchis asupra

demonstrării pe deplin a vinovăției inculpatului, prin cercetarea și punerea la

baza condamnării a probelor indicate inclusiv la pct. 4.1. al prezentei decizii, a

căror reapreciere, după cum s-a menționat anterior, nu se mai impune la

examinarea cauzei în ordine de recurs ordinar.

Totodată, Colegiul penal constată că instanța de apel a conchis asupra

faptului că declarațiile inculpatului, precum că acesta nu a participat la comiterea

atacului tâlhăresc, că atacul nu a fost organizat din timp de către inculpați, că nu a

lovit pe nimeni și nu a purtat cagulă, nu corespund adevărului și au fost date cu

scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru faptele comise, deoarece

întregul ansamblul de probe, apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, demonstra în mod integral vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate.

În același context, Colegiul penal reține că instanța de apel, la rândul său, a

conchis că nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivala cu achitarea

sa sau cu necesitatea recalificării acțiunilor sale, conform componenței de

infracțiune prevăzute la art. 186 Cod penal, argumentele inculpatului fiind

nefondate, deoarece circumstanțele stabilite și probele analizate dovedeau cu

certitudine comiterea de către inculpat a faptei ce i se incriminează.

În urma celor constatate, pornind de la plenitudinea argumentelor expuse

în decizia atacată, pe care instanța de recurs le susține pe deplin, Colegiul penal

constată că temeiul pentru recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de

procedură penală, în mod indirect invocat de inculpat și anume că faptei săvârșite

i s-a dat o încadrare juridică greșită, nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului declarat.

Cu referire la motivul privind achitarea amenzii penale, stabilită

inculpatului prin sentința Judecătoriei Cantemir din 30.07.2010, Colegiul penal

constată că acest motiv a fost invocat și în cererile de apel, asupra căruia instanța

de apel s-a expus argumentat, menționând că amenda nu a fost achitată până la

momentul judecării cauzei în apel, deoarece potrivit materialelor cauzei nu a fost

9

anexată nici o dovadă ce ar demonstra achitarea pedepsei pecuniare de către

inculpat.

Astfel, asupra recursului declarat de inculpat, Colegiul penal concluzionează

că motivele invocate nu sunt întemeiate, iar alte erori, care ar constitui temei de

implicare în decizia instanței de apel, în sensul casării acesteia, nu au fost

depistate.

Cu referire la recursul declarat de avocat în numele inculpatului, Colegiul

penal reține că recurentul a invocat temeiurile pentru recurs, prevăzute de art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că instanța a admis o gravă

eroare de fapt, care a afectat soluția instanței și de art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de

procedură penală, și anume că norma de drept aplicată în hotărârea atacată

contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție.

În contextul expunerii de către recurent a temeiurilor menționate, Colegiul

penal constată că acestea sunt indicate în mod declarativ, fără a fi desfășurate, în

particular nefiind indicată atât presupusa eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, cât și nefiind indicată hotărârea Curții Supreme de Justiție, prin

care s-ar constata că norma aplicată în cauza deferită examinării contravine

hotărârii respective. Astfel, în prezența acestor circumstanțe, instanța de recurs

consideră că temeiurile pentru recurs, indicate de recurent, nu și-au găsit

confirmare.

Cu referire la lezarea dreptului inculpatului la ultimul cuvânt, instanța de

recurs constată că invocarea respectivă a fost expusă și în cererea de apel, asupra

căreia instanța de apel s-a expus. În acest context, instanța de apel a reținut ca

fiind întemeiat motivul în cauză, deoarece inculpatului nu i-a fost acordat ultimul

cuvânt, în ședința de judecată din 18.01.2016 (f.d. 68, 69, vol. III). Astfel, instanța

de apel a considerat necesar de a admite apelurile declarate, cu casarea sentinței

în partea stabilirii pedepsei și reducerea pedepsei definitive, stabilite inculpatului,

prin prisma prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală.

În urma celor constatate în partea dată, instanța de recurs consideră că

argumentul recurentului este neîntemeiat, deoarece instanța de apel s-a expus

acestuia, remediind situația inculpatului prin reducerea pedepsei definitive

stabilite acestuia, prin prisma prevederilor art. 385 alin. (4) Cod procedură

penală, soluție care este reflectată în dispozitivul deciziei atacate.

Cu referire la motivul privind achitarea amenzii penale, Colegiul penal s-a

expus la examinarea recursului declarat de inculpat, motiv din care o expunere

repetată asupra acestui motiv nu se mai impune.

10

Astfel, asupra recursului declarat de avocat în numele inculpatului, Colegiul

penal constată că temeiurile pentru recurs, invocate de recurent, nu și-au găsit

confirmare, iar celelalte motive nu sunt întemeiate, inclusiv nefiind depistate

careva erori care ar impune necesitatea intervenirii în soluția instanței de apel.

În urma celor expuse, instanța de recurs consideră că argumentele

recurenților nu sunt întemeiate, temeiurile pentru recurs negăsindu-și

confirmare, iar din considerentul că alte erori și omisiuni nu au fost depistate,

Colegiul penal conchide, că recursurile declarate sunt inadmisibile, deoarece sunt

vădit neîntemeiate.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Capșa Ion și

de avocatul Vicol Ion în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, în cauza penală în privința lui Capșa

Ion Pavel, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iulie 2016.

Președinte Constantin Alerguș

Judecători Nadejda Toma

Petru Moraru

11