1ra-1173/16 — art. 317 alin 1, 264 alin 3 lit b CP

1ra-1173/16 — art. 317 alin 1, 264 alin 3 lit b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1173/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

01 martie 2016, declarate de avocatul Roman Medeleanu în numele inculpatului și

de inculpatul

Neamțu Oleg Vasile, născut la 27 iunie 1977,

originar or. Șoldănești și domiciliat

or. Strășeni, str. Ștefan cel Mare, 26/1, ap. 8.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.06.2013 - 15.05.2014;

Instanța de apel: 03.06. - 15.12.2014;

Instanța de recurs: 04.03.- 28.04.2015;

Instanța de apel: 02.06.2015 - 01.03.2016;

Instanța de recurs: 12.05.- 15.06.2016.

C O N S T A T Ă :

Oleg Neamțu a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 317 alin. (1) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Oleg Neamțu a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3)

lit. b) Cod penal, la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe termen de 3 ani.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, s-a adăugat

parțial lui Oleg Neamțu, la pedeapsa stabilită prin noua sentință, pedeapsa

neispășită, stabilită prin decizia Tribunalului Chișinău din 27 decembrie 2000,

fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă 23 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip închis și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen

de 3 ani.

O. Neamțu, la 01 decembrie 2012, aproximativ la ora 2130, în timp ce se deplasa cu

automobilul model „Toyota Carina”, n/î ST AW 414, pe traseul Chișinău-Strășeni,

din direcția com. Trușeni, mun. Chișinău spre com. Vatra, mun. Chișinău nu a

manifestat prudență sporită la trafic, nu a apreciat corect situația rutieră în care se

afla autovehiculul la momentul respectiv, nu a luat în considerație starea lucrurilor

în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a participanților la el împotriva

accidentelor și consecinței acestora, nu a ținut permanent seama de totalitatea

factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existența unor obstacole pe sectoarele

drumului, intensitatea și nivelul de organizare a traficului rutier, de care urmează

1

să țină cont fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație, prin ce

a încălcat cerințele pct. pct. 3, 4, 42 lit. i), 45 subpct. 1), 2), 47 subpct. 1) lit. a) ale

Regulamentului circulației rutiere, avînd exces de viteză 74 km/oră, fiind în zona

de acțiune a indicatorului rutier 5.63.1 ,,intrare în localitate”, a tamponat pietonul

S. Costin, care traversa partea carosabilă de la stînga spre dreapta relativ deplasării

autoturismului în cauză, cauzîndu-i potrivit raportului de expertiză medico-legală

nr. 159/2367 din 28 februarie 2013, vătămări corporale grave în urma cărora partea

vătămată a decedat.

De către organul de urmărire penală, O. Neamțu a fost învinuit pentru faptul,

că el fiind recunoscut vinovat și condamnat prin sentința Tribunalului Chișinău din

27 decembrie 2000, în baza art. art. 88 pct. 1), 4), 6), 39 Cod penal (redacția l961)

la 20 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, fiind transferat

pentru ispășirea pedepsei închisorii în Penitenciarul nr. 9, Pruncul, unde se deținea

legal, și anume în sectorul nr. 8 al penitenciarului menționat, amplasat pe adresa

str. Pruncului 44, mun. Chișinău, la 01 decembrie 2012 pe parcursul zilei, avînd

intenția de a evada în scopul de a se eschiva de la executarea în continuare a

pedepsei, a evadat din sectorul menționat.

- procurorul, solicitînd casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărîri

prin care inculpatul O. Neamțu să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe termen de 4 ani; să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 317 alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art. art.

34, 84 Cod penal și prin cumul parțial al pedepselor să-i fie stabilită pedeapsa 6 ani

închisoare, iar în baza art. 85 Cod penal, să-i fie adăugată pedeapsa neispășită cu

stabilirea pedepsei definitive, prin cumul de sentințe de 12 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe termen de 4 ani.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că, în instanța de judecată au fost

prezentate probe admisibile, concludente și pertinente care, cu toate că inculpatul

nu a recunoscut vina în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod

penal, dovedesc pe deplin vinovăția acestuia, și anume: depozițiile martorului G.

Angheluță, certificatul eliberat de către șeful Penitenciarului nr. 9, Pruncul, colonel

de justiție, V. Tonu, lucrător al Penitenciarului nr. 9, Pruncul, conform căreia

inculpatului nu i-a fost permisă deplasarea în afara penitenciarului;

- avocatul O. Mîrza în numele inculpatului O. Neamțu, solicitînd casarea

acesteia cu pronunțarea unei hotărîri de achitare în privința inculpatului.

În motivarea apelului apărătorul a menționat, că în acțiunile lui O. Neamțu

lipsește componența infracțiunii incriminate, iar probele prezentate în acest scop și

susținute în învinuire sunt insuficiente și irelevante.

15 decembrie 2014, au fost respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței

contestate.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat, că prin totalitatea

probelor cercetate, prima instanță corect a constatat vinovăția inculpatului

O. Neamțu privind încălcarea regulilor de securitate a circulației și a încadrat

2

acțiunile acestuia în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, după semnele:

încălcarea regulilor de securitate a circulației, de către persoana care conducea

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămare corporală

gravă a integrității corporale, care a provocat decesul unei persoane.

Astfel, la caz nu au fost constatate circumstanțe ce ar da temei de a adopta o

hotărîre de achitare a lui O. Neamțu, faptele fiind just încadrate în raport cu

circumstanțele cazului pentru infracțiunea prevăzută la art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal.

La fel, sentința fiind legală atît în partea achitării lui O. Neamțu de sub

învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, cît și

stabilirii pedepsei în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, mai mult, la capitolul

individualizării pedepsei, prima instanță a ținut cont de prevederile art. art. 7, 75

Cod penal, și anume de gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, care face parte

din categoria infracțiunilor grave, de persoana vinovatului, care a recunoscut vina

parțial.

- procuror, care a solicitat în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de

apel.

În motivarea recursului, procurorul a indicat, că instanța de apel nu s-a expus

și nu a dat apreciere probelor expuse în apelul procurorului; motivarea deciziei

este superficială; instanța de apel nu s-a expus asupra declarațiilor martorului

G. Angheluță și certificatelor eliberate de șeful Penitenciarului nr. 9, Pruncul,

colonel de justiție, V. Tonu, lucrător al Penitenciarului nr. 9, Pruncul, prin care s-a

menționat că inculpatului O. Neamțu nu i-a fost permisă deplasarea în afara

penitenciarului; procurorul la fel a invocat dezacordul cu pedeapsa, deoarece prima

instanță era în drept, definitiv să stabilească inculpatului 11 ani dar nu 23 ani;

- avocatul R. Medeleanu în numele inculpatului O. Neamțu, care a solicitat în

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, casarea acesteia cu

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului, apărarea a indicat, că decizia instanței de apel nu este

motivată, instanța nu s-a expus asupra motivelor indicate în apelul apărării, nu sunt

probe care ar confirma vinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunilor imputate,

iar sentința a fost bazată pe presupuneri.

28 aprilie 2015, a fost respins recursul ordinar declarat de avocatul R. Medeleanu

în numele inculpatului O. Neamțu și admis recursul procurorului, casată decizia

instanței de apel în partea achitării inculpatului O. Neamțu de sub învinuirea de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal și aplicării

prevederilor art. 85 alin. (1) Cod penal și dispusă rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest hotărîrea contestată a fost menținută.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut:

Referitor la recursul avocatului R. Medeleanu în numele inculpatului.

În opinia instanței de recurs, instanțele de fond în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, au examinat complet și obiectiv probele

3

administrate la dosar atît ale apărării, cît și ale acuzării, verificîndu-le sub aspectul

pertinenței și concludenței, atît pe cele obținute în procesul urmăririi penale, cît și

în cadrul ședințelor de judecată, fapt ce face ca concluzia despre vinovăția lui

O. Neamțu în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

să fie justă și întemeiată.

De asemenea, instanța de recurs a remarcat, că criticile formulate de recurent

au fost obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora, instanța

lea dat o motivare corespunzătoare și argumentată.

Totodată, verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel

și lecturînd textul deciziei adoptate în cauză, instanța de recurs a concluzionat, că

instanța de apel la judecarea apelului a respectat prevederile art. art. 413-417 Cod

de procedură penală, astfel întemeindu-și concluziile sale pe probele administrate

și verificate în ședința de judecată, corect constatînd prezența semnelor agravante

de la art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, deoarece a fost provocat decesul unei

persoane.

La fel, instanța de apel a relevat, că motivele invocate de recurent, precum că

instanțele de fond nu au dat o apreciere cuvenită probelor din dosar, ține de starea

de fapt și nu sunt prevăzute ca temei pentru recurs, prevăzute în art. 427 Cod de

procedură penală.

Referitor la recursul ordinar declarat de procuror.

Verificînd argumentele recursului în raport cu materialele cauzei, instanța de

recurs a constatat, că instanța de apel, judecînd apelul nu a examinat cauza sub

toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție pripită de respingere a

apelului declarat de procuror, prin ce a comis eroarea de drept prescrisă de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel de procuror, decizia atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Pornind de la motivele recursului ordinar declarat de procuror, care au fost

indicate de către ultimul și în apel, rezultă că instanța de apel și-a argumentat

soluția privind achitarea lui O. Neamțu de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, superficial fără o analiză amplă a

probelor prezentate de acuzator.

Din conținutul deciziei recurate rezultă, că instanța de apel nu a verificat

minuțios și nu a supus analizei în coroborare probele în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, la baza deciziei adoptate fiind

reținute aceleași probe care au fost cercetate de prima instanță și doar enumerate în

decizie, neexaminînd sub toate aspectele hotărîrea primei instanțe.

Totodată, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel a menținut

sentința însă nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și anume: nu a

fost cercetat episodul în baza art. 317 alin. (1) Cod penal - adică inculpatul a fost

achitat dar nu au fost respectate prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură

penală, nu au fost cercetate probele și nu au fost analizate motivele invocate de

procuror.

Examinînd apelul cu grave derogări de la norma procesual-penală, instanța de

apel a dat prioritate declarațiilor inculpatului și martorilor apărării din prima

4

instanță, care au negat vinovăția lui O. Neamțu în săvîrșirea evadării din locul de

detenție.

Achitîndu-l pe inculpatul O. Neamțu de sub învinuirea de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, prima instanță a menționat,

că ,, ...Din actele cauzei penale s-a constatat, că O. Neamțu își ispășea pedeapsa

în Penitenciarul nr.9, Pruncul, sectorul nr.8, amplasat pe adresa str. Pruncului,

44, mun. Chișinău, și avea dreptul la deplasare fără escortă.

Prin decizia șefului Penitenciarului nr.9 din 16 iunie 2008, condamnatul

O. Neamțu a fost transferat pentru ispășirea pedepsei în regim de resocializare

începînd cu 16 iunie 2008.

În ședința instanței s-a stabilit, că la 01 decembrie 2012, O. Neamțu s-a

întors în penitenciar, fiind prezent la toate apelurile.

Din declarațiile condamnatului rezultă, că la 01 decembrie 2012, dimineața,

după apel, aproximativ la ora 1000, s-a deplasat acasă în or. Strășeni, aproximativ

la ora 1400 s-a întors din or. Strășeni spre oraș și a luat automobilul de la

reparație.

Seara, aproximativ la ora 1900, a mers la penitenciar, la apelul de seară, a

stat pînă la apelul de la ora 2130, după care a plecat spre casă, la or. Strășeni.

Din declarațiile martorului G. Angheluța, audiat în ședința instanței rezultă

că, O. Neamțu se deținea în Penitenciarul nr.9 la regim de resocializare și locuia

în afara penitenciarului. Despre evadarea lui O. Neamțu, nu cunoaște deoarece

apelul în cadrul penitenciarului se efectuează la ora 1900, mai apoi la 2130, iar pe

parcursul nopții penitenciarul este verificat după posibilitate.

La ora 1900 și 2130 a fost efectuat apelul, O. Neamțu era prezent.

Următorul apel a fost făcut la 0400, O. Neamțu era prezent.

În legătură cu aceasta instanța de judecată a constatat, că în cazul în care

O. Neamțu avea astfel de statut, părăsind teritoriul instituției nu a evadat în sensul

prevăzut de art. 317 Cod penal, ori, evadarea în sensul normei menționate constă

în fapta unei persoane de a fugi din închisoare sau de sub arest cu scopul de a se

eschiva de la executarea pedepsei.

În conformitate cu prevederile art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală sentința de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Analizînd în ansamblu probele examinate în cadrul ședinței de judecată pe

episodul dat, instanța de judecată a ajuns la concluzia că, fapta infracțiunii nu

există, iar în privința lui O. Neamțu urmează să se pronunțe o sentință de

achitare.”

Această poziție a fost menținută de instanța de apel, care este contrară

prevederilor legale.

Potrivit art. 317 alin. (1) Cod penal, evadarea din locurile de deținere,

săvîrșită de persoana care execută pedeapsa cu închisoare, precum și de persoana

care se află sub arest preventiv, se pedepsește cu închisoare de pînă la 3 ani.

Prin evadare se înțeleg acțiunile ilegale de părăsire a locului de deținere,

inclusiv a celui din perimetrul penitenciarului ori din afara acestuia, unde

condamnatul a fost obligat să se afle în timpul executării pedepsei închisorii, adică

5

acțiunea de evadare din locurile de detenție constituie o sustragere de la privarea

de libertate la care persoana a fost supusă, săvîrșită prin părăsirea în mod voit și

ilegal a locului de detenție.

Conform art. 72 alin. (1) Cod penal, pedeapsa închisorii stabilită persoanei

condamnate se execută în penitenciar de tip deschis, semiînchis și de tip închis.

O asemenea stipulare este prevăzută și la art. 216 Cod de executare.

Tipul penitenciarului îl stabilește instanța de judecată la pronunțarea sentinței.

Procedura de executare a pedepsei închisorii în orice tip de penitenciar este

reglementată de Codul de executare, Capitolul XXII.

Pedeapsa închisorii constituie izolarea reală a condamnatului de societate, de

locul de trai, lipsirea lui legală de dreptul de circulație.

Deci, condamnatul este limitat în anumite drepturi și i se impun și un șir de

obligații.

Statul, prin intermediul organelor sale, preluîndu-l pe condamnat pentru

ispășirea pedepsei, are obligația și de a-l controla permanent în procesul executării

acesteia.

Astfel, din materialele dosarului instanța de recurs a observat, că

condamnatul O. Neamțu executînd pedeapsa închisorii în penitenciarul de tip

închis, prin decizia șefului Penitenciarului nr. 9, Pruncul din 16 iunie 2008, a fost

transferat pentru ispășirea pedepsei în regim de resocializare începînd cu 16 iunie

2008.

Potrivit art. 216 alin. (1), (2) Cod de executare, condamnatului care execută

pedeapsa închisorii în regim comun ori în regim de resocializare sau care este lăsat

să execute lucrări de deservire gospodărească în penitenciar i se poate acorda

dreptul de deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului dacă a

executat cel puțin 1/3 din termenul pedepsei, este caracterizat pozitiv și conform

recomandărilor psihologului poate beneficia de acest drept și dacă aceasta o cere

specificul muncilor în care este antrenat.

Dreptul la deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului se

acordă condamnatului prin dispoziția scrisă a șefului penitenciarului.

Șeful penitenciarului stabilește orarul și itinerarul deplasărilor condamnaților.

Instanța de recurs a reținut, că potrivit certificatului eliberat de șeful

Penitenciarului nr. 9, colonel de justiție, V. Tonu, „inculpatului O. Neamțu nu i-a

fost acordată permisiunea de deplasare în afara Penitenciarului nr. 9, Pruncul la

01 decembrie 2012” (f.d. 28, vol. II).

Prin urmare, instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de

drept, a susținut o poziție eronată a primei instanțe în ce privește aprecierea

probelor și achitarea inculpatului de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, acceptînd concluzii de ordin general, cu

privire la conținutul declarațiilor martorilor precum și probelor materiale expuse

mai sus.

Mai mult, achitîndu-l de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 317 alin. (1) Cod penal, infracțiune de evadare din locurile de detenție care a

avut loc la 01 decembrie 2012, de fapt exclude sau pune la îndoială săvîrșirea

6

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, care a avut loc tot în

aceiași zi ,,01 decembrie 2012, ora 2130”.

Prin urmare, instanța de recurs, la compartimentul individualizării pedepsei, a

conchis, că, instanța de apel stabilind pedeapsa pentru cumul de sentințe, incorect a

aplicat prevederile art. 85 Cod penal.

2016, a fost respins ca nefondat apelul avocatului O. Mîrza în numele inculpatului

O. Neamțu și admis apelul procurorului, casată sentința în partea achitării lui

O. Neamțu de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317

alin. (1) Cod penal, precum și în partea stabilirii pedepsei definitive în baza art. 85

alin. (1) Cod penal și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță prin care O. Neamțu a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 317 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 82 alin. (2) Cod penal, la 3 ani

închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate prin noua decizie și prin sentința Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 15 mai 2014, în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, a fost stabilită pedeapsa 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin adăugarea

parțială la pedeapsa stabilită, a părții neexecutate din pedeapsa stabilită prin

sentința Tribunalului mun. Chișinău din 27 decembrie 2000, a fost stabilită

pedeapsa definitivă 11 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că O. Neamțu

fiind recunoscut vinovat și condamnat prin sentința Tribunalului Chișinău din 27

decembrie 2000, în baza art. art. 88 pct. 1), 4), 6), 39 Cod penal (redacția l961) la

20 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, fiind transferat pentru

ispășirea pedepsei închisorii în Penitenciarul nr. 9, Pruncul, unde se deținea legal,

și anume în sectorul nr. 8 al penitenciarului menționat, amplasat pe adresa

str. Pruncului 44, mun. Chișinău, la 01 decembrie 2012 pe parcursul zilei, avînd

intenția de a evada în scopul de a se eschiva de la executarea în continuare a

pedepsei, a evadat din sectorul menționat.

Vinovăția lui O. Neamțu de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317

alin. (1) Cod penal, a fost confirmată prin declarațiile martorului Gh. Angheluță

(f.d. 205, vol. II); certificatul eliberat de către șeful Penitenciarului nr. 9, Pruncul

din 02 iulie 2013 (f.d. 28, vol. II).

Astfel, instanța de apel a conchis, că prima instanță nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept eronat achitându-l pe O. Neamțu pe motiv că, fapta

infracțiunii nu există, acceptând concluzii de ordin general, cu privire la conținutul

declarațiilor martorilor precum și a probelor materiale expuse mai sus, ori, potrivit

art. 317 alin. (1) Cod penal, evadarea din locurile de deținere, săvârșită de

persoana care execută pedeapsa închisorii, precum și de persoana care se află sub

arest preventiv, se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani.

Prin evadare se înțeleg acțiunile ilegale de părăsire a locului de deținere,

7

inclusiv a celui din perimetrul penitenciarului ori din afara acestuia, unde

condamnatul a fost obligat să se afle în timpul executării pedepsei închisorii, adică

acțiunea de evadare din locurile de detenție constituie o sustragere de la privarea

de libertate, de la restricțiile la care persoana a fost supusă, săvârșită prin părăsirea

în mod voit și ilegal a locului de detenție.

Potrivit copiei sentinței Tribunalului mun. Chișinău din 27 decembrie 2000,

O. Neamțu a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 88 pct. 1), 6) la

20 ani închisoare, în temeiul art. art. 15-88 pct. 1), 4), 6) Cod penal, la 14 ani

închisoare, în temeiul art. 121 alin. (2) pct. 2), 3), 7) Cod penal, la 12 ani

închisoare, iar în temeiul art. 39 Cod penal, lui O. Neamțu i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă 20 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis și

cu includerea în termenul executării pedepsei perioada aflării sub arest din

09 aprilie 2000 până la 27 decembrie 2000 (f.d. 8-10, vol. II).

La 16 iunie 2008, în temeiul deciziei ofițerului de serviciu s-a decis transferul

condamnatului O. Neamțu în regim de resocializare în temeiul art. 302 alin. (1)

Cod de executare (f.d. 11, vol. II).

Actele cauzei atestă indubitabil că, inculpatul O. Neamțu executând pedeapsa

închisorii în cadrul Penitenciarului nr. 9, Pruncul, la 01 decembrie 2012 a fost

prezent la apelul de seară, ora 1900 și 2100 (f.d. 21, vol. II).

Potrivit pct. 32 al Statutului executării pedepsei penale de către condamnați

adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, în perioada aflării în

carantină, condamnaților li se aduc la cunoștință în limba de stat sau într-o limbă

accesibilă, dispozițiile codului penal referitoare la executarea pedepsei, Codul de

executare, Legea privind accesul la informații, prezentul statut, ordinele emise în

temeiul Codului de executare, Regulamentul de ordine interioară în penitenciarul

respectiv.

Deținuții sunt informați contrasemnătură privind drepturile, obligațiile și

interdicțiile lor, folosirea mijloacelor tehnice de pază, care pot pune în pericol

viața și sănătatea.

De asemenea deținuții sunt avertizați că, încălcarea modului de executare a

pedepsei, regimului de detenție, măsurile prevăzute în programul zilnic,

pătrunderea cu acces limitat sau interzis, nerespectarea liniei de pază, implică

răspunderea disciplinară, civilă sau penală după caz.

În același context, instanța de apel a menționat, că potrivit pct. 232 al

Statutului executării pedepsei penale de către condamnați adoptat prin Hotărârea

Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, deplasarea în afara penitenciarului fără

escortă sau însoțire a condamnaților care execută pedeapsa închisorii se acordă

doar persoanelor și în condițiile prevăzute la art. 216 Cod de executare, precum și

doar în cazul în care condamnații respectivi sunt antrenați la munci sau lucrări al

căror specific cere deplasarea în afara penitenciarului.

Penitenciarele în care există sectoare de detenție de tip deschis, acordarea

dreptului de deplasare fără escortă se admite doar în cazul în care munca prestată

în afara penitenciarului solicită o pregătire specială.

Dreptul la deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului se

acordă condamnatului prin dispoziția motivată în formă scrisă a șefului

8

penitenciarului, aprobată de către directorul Departamentului Instituțiilor

Penitenciare.

Condamnatului i se eliberează un permis de modelul stabilit în anexa nr. 18,

la permis se atașează o fișă de control, conform anexei nr. 19, care se păstrează la

punctul de control.

Înainte de eliberarea permisului, condamnatului i se notifică contrasemnătură

regulile și normele de conduită (anexa nr. 20) care, împreună cu decizia se

anexează la dosarul personal.

Se permite deplasarea fără escortă a condamnatului numai în orele și pe

itinerarul indicat în permis. Ora ieșirii/intrării condamnatului în/din penitenciar

este reglementată de fișa de repartiție a condamnatului la muncă.

În unele cazuri, în funcție de specificul muncii executate condamnatului i se

eliberează permis de ieșire din penitenciar la orice oră de zi și de noapte.

Astfel, instanța de apel a reținut, că potrivit certificatului eliberat de șeful

Penitenciarului nr. 9, Pruncul, colonel de justiție, V. Tonu „inculpatului

O. Neamțu nu i-a fost acordată permisiunea de deplasare în afara Penitenciarului

nr. 9, Pruncul la 01 decembrie 2012” (f.d. 28, vol. II).

Procedura de executare a pedepsei închisorii în orice tip de penitenciar este

reglementată de Codul de executare, Capitolul XXII.

Pedeapsa închisorii constituie izolarea reală a condamnatului de societate, de

locul de trai, lipsirea lui legală de dreptul de circulație.

Deci, condamnatul este limitat în anumite drepturi și i se impun și un șir de

obligații. Statul, prin intermediul organelor sale, preluîndu-l pe condamnat pentru

ispășirea pedepsei, are obligația și de a-1 controla permanent în procesul executării

acesteia.

Potrivit art. 216 alin. (1), (2) Cod de executare, condamnatului care execută

pedeapsa închisorii în regim comun ori în regim de resocializare sau care este lăsat

să execute lucrări de deservire gospodărească în penitenciar i se poate acorda

dreptul de deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului dacă a

executat cel puțin 1/3 din termenul pedepsei, este caracterizat pozitiv și conform

recomandărilor psihologului poate beneficia de acest drept și dacă aceasta o cere

specificul muncilor în care este antrenat.

Dreptul la deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului se

acordă condamnatului prin dispoziția scrisă a șefului penitenciarului.

Șeful penitenciarului stabilește orarul și itinerarul deplasărilor condamnaților.

În speța examinată latura obiectivă este prezentă prin faptul că, O. Neamțu,

fiind condamnat prin sentința Tribunalului Chișinău din 27 decembrie 2000 în

baza art. art. 88 pct. 1), 4), 6), 39 Cod penal (redacția 1961) la 20 ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis, fiind transferat pentru ispășirea pedepsei

închisorii în Penitenciarul nr. 9, Pruncul, unde se deținea legal, și anume în

sectorul nr. 8 al penitenciarului menționat, amplasat pe str. Pruncului 44, mun.

Chișinău, la 01 decembrie 2012 pe parcursul zilei, având intenția de a evada în

scopul de a se eschiva de la executarea în continuare a pedepsei, a evadat din

sectorul menționat, iar aproximativ la ora 2205, conducînd automobilului model

„Toyota Carina”, n/î ST AW 414, a tamponat mortal un pieton.

9

Obiectul infracțiunii de evadare îl constituie relațiile sociale referitoare la

buna activitate a instituțiilor penitenciare în care se execută hotărârile judiciare

penale prin care s-a aplicat pedeapsa închisorii și securitatea relațiilor sociale.

Latura subiectivă a infracțiunii de evadare se caracterizează prin forma de

vinovăție intenție directă, ori, condamnatul O. Neamțu cunoscând, că din 09 aprilie

2000 execută o pedeapsă privativă de libertate pe termen de 20 ani, cunoscând

regulile de ordine interioară, Statutul executării pedepsei de către condamnați,

prevederile Codului penal, Codului de executare și consecințele care survin în

cazul încălcării acestor acte, a dorit survenirea lor, astfel că, la 01 decembrie 2012

a părăsit teritoriul Penitenciarului nr. 9, Pruncul, amplasat pe adresa str. Pruncului,

44, mun. Chișinău, fără a informa ofițerii responsabili, paza și administrația

instituției.

Subiectul infracțiunii, este persoana fizică, O. Neamțu, născut la 27 iunie

1977, celibatar, neangajat în cîmpul muncii, nesupus militar, cu antecedente

penale, execută la moment pedeapsa penală în temeiul sentinței Tribunalului mun.

Chișinău din 27 decembrie 2000, 20 ani închisoare, ori, potrivit prescripțiilor art.

21 Cod penal, întrunește calitatea subiectului infracțiunii incriminate, are vârsta,

discernămînt, poate dirija cu acțiunile sale, inclusiv și condiția subiectului special.

La compartimentul individualizării pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. art. 7, 61, 75, 82, 84, 85 Cod penal, și anume de faptul, că

inculpatul a săvîrșit infracțiune ușoară, nu a recunoscut vina în săvîrșirea

infracțiunii incriminate, circumstanțe atenuante nu au fost stabilite, ca circumstanță

agravantă a fost reținută săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a

fost condamnată pentru alte fapte ce au relevanță pentru cauză, infracțiunea de

evadare a provocat urmări grave, săvîrșirea unei alte infracțiuni de accident rutier

cu decesul victimei, comportamentul inculpatului anterior săvîrșirii infracțiunii, în

timpul săvîrșirii și după, inclusiv în fața instanțelor de judecată.

Astfel, instanța de apel a stabilit desconsiderare totală față de ordinea de drept

prestabilită în comportamentul inculpatului, ori, fiind condamnat pentru infracțiuni

excepțional de grave, omor și tentativă de omor, cu tâlhărie, executând pedeapsa

stabilită de instanța de judecată, nu a făcut careva concluzii în vederea revizuirii

comportamentului său și corectării acestuia, la 01 decembrie 2012, a părăsit

teritoriul Penitenciarului nr. 9, Pruncul, iar la ora 2205, a săvîrșit un accident rutier

soldat cu decesul victimei.

În procesul efectuării urmăririi penale, în instanțele de fond, inculpatul

O. Neamțu vina nu a recunoscut, refuzând în repetate rânduri de a se prezenta în

instanță.

Astfel, având în vedere că inculpatul O. Neamțu se face vinovat în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a considerat,

că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală în privința

ultimului nu poate fi atins decât prin stabilirea pedepsei închisorii.

(1) pct. 5), 6), 8) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia

instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

10

În susținerea cerințelor sale, apărarea cu referire la prevederile art. art. 412

alin. (4), 321 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, a invocat în principal,

dezacordul cu judecarea cauzei în apel în lipsa inculpatului.

În acest context apărarea a menționat, că apelurile declarate de procuror și

apărare, au fost judecate în lipsa inculpatului, deoarece pentru ședința din

01 martie 2016, inculpatul prin cerere a solicitat amînarea ședinței de judecată,

fără a indica motiv de refuz de a se prezenta la ședința de judecată, ori, cerința de

amînare a j udecării apelurilor, instanța de apel, greșit a echivalat-o cu un refuz de

a se prezenta la ședința de judecată, mai mult, recurentul a specificat, că pe cererea

de amînare a inculpatului, de către apărare a fost făcută mențiunea precum că

inculpatului i s-a comunicat că urmează a se prezenta în ședința de judecată, însă

nu s-a confirmat refuzul acestuia de a se prezenta în ședința de judecată, prin

urmare, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

La fel, apărarea susține, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, fără a-și motiva soluția, tranșant a concluzionat, că

argumentele invocate de către apărare, nu pot fi luate în considerație, fără a se

pronunța asupra acestora, fapt prin care a încălcat dreptul inculpatului la un proces

echitabil în sensul art. 6 din CțEDO.

Totodată, apărarea a invocat dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor, menționînd că la baza hotărîrii de condamnare au fost neîntemeiat puse

probe care prin conținutul lor, nu demonstrează vinovăția lui O. Neamțu de

săvîrșirea infracțiunilor imputate, ori, din probele acumulate, cu certitudine a fost

stabilit faptul, că partea vătămată fiind în stare de ebrietate, pe timp de noapte, a

început să traverseze în loc nepermis drumul, fără a se asigura, astfel încît

inculpatul nu a avut posibilitatea de a reacționa.

În final, apărarea cu trimitere la prevederile art. 8 alin. (3) Cod de procedură

penală, a specificat, că inculpatul nu a încălcat prevederile Regulamentului

circulației rutiere, în acest sens existînd doar presupuneri.

8.1. Inculpatul O. Neamțu, fără a invoca careva temei concret prevăzut la

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, la fel a contestat cu recurs ordinar

decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei hotărîri echitabile, invocînd încălcarea dreptului la un proces

echitabil sub aspectul examinării apelurilor în absența inculpatului și a martorilor,

mai mult, în viziunea inculpatului, în speță nu au fost administrate probe care ar

confirma vinovăția acestuia de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1)

Cod penal.

prezentat referință, solicitînd inadmisibilitatea acestora, deoarece argumentele

invocate în recursuri nu sunt motivate sub aspectul temeiurilor prevăzute la

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea sunt

inadmisibile, fiind vădit neîntemeiate și expune următoarele considerente în

vederea susținerii acestei statuări.

11

Așadar, pornind de la expunerea argumentelor privitor la soluția de

inadmisibilitate a recursurilor ordinare declarate, Colegiul penal amintește că

potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute exhaustiv de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent.

Colegiul penal menționează, că asupra argumentelor din recursul apărării

referitor la dezacordul cu condamnarea inculpatului O. Neamțu în baza art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, instanța de recurs nu se va expune, deoarece prin decizia

Colegiului penal lărgit din 28 aprilie 2015, argumentele nominalizate au constituit

obiect de judecare în cadrul instanței de recurs, ori, în privința alegațiilor vizate

există deja o hotărîre irevocabilă.

În continuare, Colegiul penal enunță, că din textul recursurilor declarate de

recurenți se constată, că în drept, aceștia își întemeiază cererile în baza

prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 8) Cod de procedură penală, potrivit

cărora hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care, pct. 5) cauza a fost

judecată în prima instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal

citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre

această imposibilitate, pct. 6), instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, pct. 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța de

judecată a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde.

Analizînd criticele formulate, prin prisma temeiurilor circumscrise cazurilor

de casare prevăzute de pct. 5), 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

instanța de recurs apreciază argumentele invocate de recurenți ca fiind nefondate,

avînd în vedere în acest sens următoarele considerente.

La caz, se constată că titularii cererilor de recurs critică soluția instanței de

apel, sub aspectul aprecierii greșite a probelor administrate în cauză.

Astfel, în probarea alegațiilor invocate, recurentul a descris în conținutul

recursului probe și circumstanțe, care în opinia lui nu au fost apreciate de instanța

de apel la justa valoare sau au fost apreciate unilateral, creîndu-se astfel impresia

că instanța este părtinitoare.

Însă, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate,

Colegiul penal conchide că la judecarea apelurilor instanța a examinat prezenta

cauză penală sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă

12

privitor la menținerea condamnării inculpatului O. Neamțu în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal, inclusiv recunoașterea și condamnarea ultimului în baza art.

317 alin. (1) Cod penal, iar în temeiul art. art. 84 alin. (1), 85 alin. (1) Cod penal, a

stabilit pedeapsa definitivă de 11 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3

ani.

Ori, în opinia instanței de recurs soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în cauză.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

menționează că, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au

dus, la caz, la adoptarea soluției expuse desfășurat în pct. 7 din prezenta decizie și

a cărei redare repetată nu este necesară.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recursuri privitor

la chestiunea de apreciere eronată a probelor, Colegiul penal amintește că la etapa

judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o

nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît

cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond. Deci, instanța de recurs nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanța de apel, corectitudinea condamnării inculpatului privind învinuirea

imputată acestuia prin rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a

stării de fapt reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru

a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte,

să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

de recurs. Or, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor

normelor de drept procesual penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurenți, Colegiul penal, verificînd

materialele dosarului, specifică că judecînd apelurile instanța a examinat cauza sub

toate aspectele, adoptînd o soluție corectă în cauza deferită judecății.

13

Cît privește critica subsidiară invocată de apărare precum că instanța de apel

la judecarea apelului declarat de partea apărării nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, Colegiul penal menționează că motivarea hotărîrii este

un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în

mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atîta timp cît sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum

s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, specificat în

cererea de recurs înaintată de apărare, în viziunea căruia, în speță, nu sunt întrunite

elementele infracțiunilor incriminate inculpatului prin rechizitoriu, Colegiul penal

relevă, că prin „neîntrunirea elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri

cînd s-a produs condamnarea unei persoane, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al

acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală

dintre acestea), însă, în cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost admisă de

instanța de apel, iar starea de fapt reținută și de drept apreciată de către instanța

nominalizată, concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate și

examinate în cuprinsul hotărîrii atacate.

Prin urmare, opozabil celor susținute de apărare, instanța de recurs statuează,

că în speță, reieșind din acțiunile inculpatului raportate la probele acumulate (a se

vedea pct. 7 din prezenta decizie), se dovedește indubitabil că O. Neamțu a săvîrșit

infracțiunea de evadare din locurile de detenție, săvîrșită de o persoană care

execută pedeapsa închisorii

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că motivele invocate de

recurenți au fost obiectul judecării în instanța de apel, iar materialul probator al

cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care au dus la

pronunțarea hotărîrii de condamnare a inculpatului O. Neamțu în baza art. 317

alin. (1) Cod penal.

Referitor la alegațiile recurenților sub aspectul pct. 5) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, prin care se susține, că instanța de apel greșit a judecat apelurile

apărării și a acuzării în lipsa inculpatului, care de fapt a solicitat amînarea ședinței

de judecată, Colegiul penal le consideră neîntemeiate, ori, instanța de apel corect a

purces la etapa judecării apelurilor nominalizate în lipsa inculpatului, avînd în

vedere faptul, că amînarea ședinței de judecată a avut loc de mai multe ori, printre

care, la ședința de judecată care a fost amînată pentru 26 ianuarie 2016 inculpatul

O. Neamțu prin cerere a solicitat amînarea ședinței, invocînd drept motiv lipsa

apărătorului, însă potrivit procesului-verbal al ședinței din 26 ianuarie 2016

(f.d. 202, vol. II), avocatul R. Medeleanu în interesele inculpatului a participat la

ședința de judecată, pronunțîndu-se pentru imposibilitatea examinării cauzei în

absența inculpatului, ședința fiind amînată pentru 01 martie 2016.

În continuare, potrivit procesului-verbal din 01 martie 2016 (f.d. 208-209,

vol. II), inculpatul nu a fost prezent la ședința de judecată și careva cereri sau

demersuri pentru amînarea ședinței de judecată la materialele cauzei nu au fost

anexate, iar avocatul în numele acestuia R. Medeleanu care era prezent în ședința

14

de judecată, a menționat, că a fost la inculpatul O. Neamțu în penitenciar și a

discutat cu acesta.

Deci, avînd în vedere circumstanțele descrise supra, Colegiul penal relevă, că,

vizitarea inculpatului de către apărătorul său în penitenciar, precum și citarea lui

O. Neamțu (f.d. 205, vol. II), prezumă faptul, că inculpatul cunoștea despre data

ședinței de judecată, inclusiv și despre participarea apărătorului său la ședința de

judecată, iar instanța de apel, în cazul dat, corect a decis examinarea cauzei în lipsa

inculpatului O. Neamțu.

Din atare considerente, Colegiul penal menționează că, în cauza deferită

judecății, nu au fost admise careva erori de drept de către instanța de apel, iar

alegațiile recurenților în acest aspect sunt vădit nefondate, neavînd nici un suport

probator.

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse, constatînd că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de

instanța de apel în privința inculpatului O. Neamțu, nefiind identificată de instanța

de recurs prezența erorilor judiciare prevăzute de pct. 5), 6), 8) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticele

formulate sub acest aspect de către titularii cererilor de recurs.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de avocatul Roman

Medeleanu în numele inculpatului și de inculpatul Oleg Neamțu, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, în cauza

penală privindu-l pe Neamțu Oleg Vasile, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iulie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

15