1ra-973/2016 — art.201/1 alin. 2 lit.b CP

1ra-973/2016 — art.201/1 alin. 2 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-973/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

25 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sâli Radu, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Morcov Denis Nicolae, născut la 21 octombrie

1981, originar și domiciliat în mun. Chișinău, str.

Mărășești 17.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 09.12.2014 – 28.07.2015;

Instanța de apel: 13.08.2015 – 12.01.2016;

Instanța de recurs: 11.04.2016 – 25.05.2016.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 201/1 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe o

perioadă de probațiune de 2 ani.

15 mai 2014, aproximativ în jurul orei 06:00, aflîndu-se la domiciliu său situat pe adresa:

mun. Chișinău, str. Mărășești 17, acționînd cu intenție directă, a aplicat violența fizică

1

exprimată prin multiple lovituri cu pumnii pe diferite regiuni ale corpului în privința

membrului familiei, soției Morcov C., totodată a trîntit-o la podea și a tîrît-o de picioare

prin casă, cauzîndu-i, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2554/D din 17

octombrie 2014, fractură completă cu deplasare minimă a coastei a X-a pe stînga linia

axilară, fractura oaselor nazale fără deplasare, echimoze la nivelul feței, echimoză

hemotoracele drept, care condiționează dereglare de lungă durată și în raza acestui

criteriu atribuie la categoria leziunilor corporale medii.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 201/1 alin. (2) lit. b) Cod penal, după indicii calificativi: violența în

familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă

de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat vătămarea

medie a integrității corporale sau a sănătății.

stat, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, pronunțarea unei noi hotărîri,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin care Morcov D. să fie condamnat în

baza art. 201/1 alin. (2) lit. b) din Codul penal, la 5 ani închisoare cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului procurorul a invocat că prima instanță a stabilit o pedeapsă

prea blîndă inculpatului aplicînd prevederile art. 90 Cod penal, suspendînd executarea

pedepsei pe un termen de 2 ani

De asemenea, prima instanță, nu a ținut cont de pericolul social sporit al acțiunilor

inculpatului, de circumstanțele comiterii infracțiunii, de faptul că inculpatul se

caracterizează negativ la locul de trai, anterior a fost judecat, este scandalagios și are un

comportament neadecvat, iar toate acestea a generat repetate adresări a soției sale

Morcov C. către organele de drept.

La stabilirea pedepsei prima instanță a ignorat gravitatea infracțiunii săvîrșite de

către inculpatul Morcov D., de motivul ce a determinat săvîrșirea infracțiunii, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează răspunderea inculpatului,

care în consecință nu v-a contribui la atingerea scopului propus de pedeapsa penală, cel

de a restabili echitatea socială, corectarea condamnatului precum și prevenirea săvîrșirii

de noi infracțiuni din partea condamnatului.

apelul declarat a fost respins, ca fiind nefondat, iar sentința a fost menținută fără

modificări.

2

că prima instanță a făcut o analiză amplă a probelor cercetate, cărora le-a dat o apreciere

corectă sub toate aspectele, respectînd prevederile art. 101 alin. (4) Cod de procedură

penală, și a ajuns la concluzia că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

incriminate a fost dovedită pe deplin, iar argumentele recurentului invocate în acest sens,

sunt neîntemeiate.

Așadar, instanța de apel a menționat că din cumulul de probe administrat se

dovedește cert că inculpatul a acționat intenționat împotriva soției sale Morcov C.,

săvîrșind infracțiunea de violența în familie, adică acțiunea intenționată manifestată fizic,

comisă asupra unui membru de familie, care a provocat suferințe fizice și psihice, precum

și vătămarea medie a integrității corporale.

În continuare, referindu-se la argumentele invocate de către procuror în apel,

precum că prima instanță i-a stabilit inculpatului o pedeapsă prea blîndă, instanța de apel

nu le-a reținut ca fiind întemeiate, din motiv că pedeapsa stabilită inculpatului

corespunde atît prevederilor legale privind individualizarea pedepsei stipulate la art. 75

Cod penal, cît și circumstanțelor de fapt ale cauzei.

De asemenea, instanța de apel a considerat că prima instanță just a concluzionat că

nu este rațional și necesar pentru atingerea scopului pedepsei penale, ca inculpatul să

execute real pedeapsa închisorii.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că prima instanță a adoptat o sentință

legală și întemeiată, elucidînd toate elementele cauzei în ansamblu, iar apelul declarat de

către acuzatorul de stat l-a considerat ca fiind nefondat, drept rezultat acesta a fost

respins.

ordinar, solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță,

într-un alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurentul menționează că instanța de apel la adoptarea

deciziei nu a ținut cont de prevederile art. 61 Cod penal.

Totodată, dispoziția art. 90 Cod penal obligă instanțele de judecată să indice expres

în hotărîrea adoptată, motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării

pedepsei, însă instanța de apel nici nu a motivat aplicarea acestor prevederi, dar s-a

limitat doar la enumerarea circumstanțelor pe care le consideră atenuante.

Într-o altă ordine de idei, recurentul indică că instanțele de fond corect au încadrat

acțiunile săvîrșite inculpat în baza art. 201/1 alin. (2) lit. b) Cod penal, însă pedeapsa

stabilită nu a fost apreciată în coroborare cu fapta comisă și consecințele acesteia, nu au

ținut cont de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii comise de către inculpat.

3

Prin urmare, recurentul mai indică că reieșind din criterii generale de

individualizarea pedepsei, apreciind în sensul dat circumstanțele cauzei, consideră că este

oportun evaluarea juridică și socială a acțiunilor inculpatului sub aspectul prejudiciului

cauzat relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

Astfel, instanțele de fond nu au ținut cont de gradul prejudiciabil a infracțiunii

săvîrșire, de comportamentul inculpatului în momentul comiterii infracțiunii și după

consumarea ei, de personalitatea ultimului, drept rezultat pronunțînd hotărîri

neîntemeiate.

În concluzie, procurorul menționează că instanța de apel nu și-a motivat soluția

adoptată, susținînd neîntemeiat hotărîrea primei instanțe și descriind superficial

circumstanțele care au dus la soluția adoptată pe caz.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe temeiurile prevăzute la pct. 6) și 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

Lecturînd textul recursului, Colegiul penal constată că, recurentul contestă decizia

instanței de apel în latura penală, și anume, își manifestă dezacordul cu pedeapsa stabilită

inculpatului Morcov D., pe care o consideră prea blîndă.

Recurentul invocă drept temei pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod penal, care

statuează că, hotărîrea contestată nu conține motive pe care se întemeiază soluția și

instanțele au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Așadar, avînd în vedere că recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

către instanțele de fond și cu încadrarea juridică a faptei prejudiciabile săvîrșite de

inculpat, în continuare instanța de recurs se va expune doar asupra aspectului ce vizează

individualizarea pedepsei stabilite inculpatului Morcov D.

4

Astfel, la etapa dată instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea

penală pentru faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, instanța de recurs remarcă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărîrilor contestate, relevă în mod concludent că, instanțele de fond corect

au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa stabilită

inculpatului, fiind în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prescripțiile din art. 61, 75, 90 Cod penal,

conform cărora persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii, iar la

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Reieșind din faptul că, recursul declarat este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond au individualizat pedeapsa stabilită inculpatului Morcov D., la

acest capitol instanța de recurs amintește că, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de

judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a

pedepsei pentru infractorul care a comis această infracțiune, ținînd cont de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, stabilirea felului, duratei ori a cuantumului

pedepsei.

Pedeapsa aplicată trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă să

restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale,

potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului

penal și restabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește

avîndu-se în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare

psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii, deci este vorba de

personalitatea infractorului. Adică, categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează

a fi stabilit este în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.

76-77 Cod penal, precum și efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal.

În cauza dată, aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei,

au fost valorificate de instanța de apel, anume în această ordine, fiindu-i stabilit lui

Morcov D. termenul de pedeapsă prevăzut de sancțiunea art. 201/1 alin. (2) lit. b) Cod

penal, 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost

suspendată condiționat, cu stabilirea unei perioade de probațiune de 2 ani.

5

Cît privește aplicarea art. 90 Cod penal, în privința inculpatului, instanța de recurs

reamintește că, ulterior stabilirii pedepsei potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei (art. 75 Cod penal), ținînd cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate

vinovatului.

În contextul dat este necesar de menționat că, suspendarea condiționată (art. 90

Cod penal), ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată

posibilitatea, ca pe lîngă stabilirea mărimii pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de

executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie concluzia

instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins chiar și

fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține cont

de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită

a condamnatului înainte de săvîrșirea faptei, după săvîrșirea faptei, în timpul judecății,

precum și alte aspecte ce privesc personalitatea infractorului, bazîndu-se pe materialele

cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești.

Așadar, Colegiul penal remarcă că instanțele de fond au exercitat această

prerogativă și corect au concluzionat că scopul pedepsei penale va fi atins, chiar dacă

inculpatul nu va executa real pedeapsa închisorii.

Reieșind din cele menționate, instanța de recurs consideră că temeiul invocat de

recurent nu este relevant cauzei, iar instanța inferioară și-a motivat just soluția adoptată,

acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal la soluționarea chestiunii

cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilindu-i o pedeapsă

proporțională faptelor săvîrșite de acesta.

Privitor la cele invocate de recurent precum că, instanța de apel la judecarea

apelului declarat nu și-a motivat soluția corespunzător, Colegiul penal menționează că

motivarea hotărîrii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului,

care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp

cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a

procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca

urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută de prima

instanță și a concluzionat corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice menționate

în rechizitoriu, potrivit căreia Morcov D. a fost învinuit de săvîrșirea infracțiunii

6

prevăzute de art. 201/1 alin. (2) lit. b) Cod penal, iar pedeapsa stabilită corespunde

circumstanțelor de fapt reținute în speța dată.

Din considerentele menționate se conchide că în cauză supusă judecății nu s-au

comis erorile de drept la care face referință recurentul, deci, nu persistă temeiurile de

casare a deciziei adoptate de instanța de apel.

În concluzie, se indică că hotărîrea atacată este legală și întemeiată, fiind adoptată

în corespundere cu prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de

procedură penală și din atare considerente, recursul ordinar declarat de procuror este

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 12 ianuarie 2016, în cauza penală privindu-l pe Morcov Denis Nicolae, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 24 iunie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

7