1ra-1138/2016 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1138/2016 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1138/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

06 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Răileanu Petru în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 decembrie 2015 și a deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Meleca Dorel Sergiu, născut la 16 iunie 1984, originar și

domiciliat r-nul Dubăsari, s. Coșnița.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Meleca Dorel Sergiu a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis și cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate de gestionarea și

circulația mijloacelor financiare pe termen de 4 ani.

Acțiunile civile înaintate de către părțile vătămate ”Lazurit” SRL, Prodan A.,

Graur A. și Ursu N. au fost admise în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor materiale și morale să se expună instanța de judecată în ordinea

procedurii civile.

2011 și la 13 noiembrie 2011, aflându-se în fața Centrului comercial „Elat", amplasat pe

bd. Decebal 99, mun. Chișinău, urmărind copul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin abuz de încredere, sub pretextul împrumutului unei sume de bani

pentru necesități personale pe un termen limitat și prin înșelăciune, sub pretextul că

gajează apartamentul nr. 98 de pe str. L. Deleanu, 5/3, mun. Chișinău, ilicit a dobândit

de la Prodan A. bani în sumă de 14.000 euro, și respectiv 9.000 euro, în sumă totală de

23.000 euro, care conform ratei de schimb al BNM, constituia suma de 369.626,10 lei,

cauzând părții vătămate o daună în proporții deosebit de mari.

1

Tot el, la data de 08 octombrie 2012, în jurul orei 9:00, având intenția însușirii

bunurilor altei persoane, aflându-se pe str. Liviu Deleanu 3 mun. Chișinău, sub

pretextul folosirii laptopului în scop de serviciu, prin înșelăciune și abuz de încredere

a însușit ilegal de la Jigău E. un laptop de model „ASUS" în valoare de 7.600 lei, după

care cu bunul însușit a părăsit locul comiterii infracțiunii. Ulterior la data de 09

octombrie 2012, l-a amanetat la Casa de Amanet „Lazurit" SRL, amplasată pe str.

Mitropolit Varlaam 74/A, mun. Chișinău, cauzându-i astfel părții vătămate o pagubă

materială considerabilă în valoare de 7.600 lei.

Tot el, în perioada de timp de la 28 martie 2012 până la 05 august 2012, având

intenția însușirii bunurilor altei persoane, aflându-se pe str. Alba Iulia, 198, mun.

Chișinău, în incinta pieței „Delfin”, sub pretextul folosirii banilor în scop de serviciu,

prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Graur A. bani în sumă de 106.000

lei, după care cu banii sustrași a părăsit locul comiterii infracțiunii, cauzându-i părții

vătămate prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Tot el, având intenția însușirii bunurilor altei persoane, în luna octombrie 2012, în

timp ce se afla pe str. Ion Creangă, 47/1, mun. Chișinău, sub pretextul folosirii banilor

în afacerea sa de parfumerie, prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Ursu

N. bani în sumă de 10.500 lei, după care cu banii însușiți a părăsit locul comiterii

infracțiunii cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Meleca D. a fost calificată de drept în baza art. 190 alin. (5) Cod penal -

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

3.1 Inculpat, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri. În argumentarea apelului nu a invocat nici un temei.

3.2. Avocatul Răileanu Petru, în numele inculpatului, care a solicitat casarea

acesteia rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prim care Meleca D. să fie

achitat, deoarece în acțiunile lui nu sunt întrunite elementele infracțiunii imputate.

În motivarea apelului a invocat, că între Meleca D. și Prodan A., Graur A., Ursu

N., Jigău E și ”Lazurit ” SRL sunt prezente relații cu caracter civil, care urmează a fi

examinate în instanța de judecată în procedură civilă.

3.3. Părțile vătămate Graur A. și Ursu N., care au solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acțiunea

civilă.

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către avocatul Răileanu P. și

inculpat, fiind admis parțial apelul declarat de către părțile vătămate Graur A. și Ursu

N., casată sentința parțial în partea acțiunii civile, pronunțând o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care:

S-a încasat din contul lui Meleca D. în beneficiul lui Graur A. prejudiciul material

în mărime de 100.000 lei, în rest acțiunea civilă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

S-a încasat din contul lui Meleca D. în beneficiul lui Ursu N. prejudiciul material

în mărime de 9.500 lei, în rest acțiunea civilă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

2

În rest sentința a fost menținută.

drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de

către prima instanță, fiind dată o apreciere justă probelor și circumstanțelor cauzei

penale, examinând probele administrate din punctul de vedere a utilității și

veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de Lege,

încadrând just acțiunile inculpatului, Meleca D., în baza dispozițiilor art. 190 alin. (5)

Cod penal.

Totodată, instanța de apel a conchis, că vina inculpatului se confirmă prin

materialele cauzei, care sânt pertinente, concludente, utile și veridice, ce coroborează

între ele și indică la faptul, că acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, cum ar fi: declarațiile părților vătămate

Prodan A., Graur A., Ursu N., Jigău E., a martorilor Melnic R. și Ursu C. Grosu A.,

Ionița A., Pînzari A. și prin ordonanța și procesul-verbal din 11 decembrie 2012 (f.d.

27-28 v. 2); procesul-verbal de examinare din 11 decembrie 2012 (f.d. 29-33 v. 2);

ordonanța și procesul-verbal din 08 noiembrie 2012 (f.d. 23-25 v. 1); ordonanță de

recunoaștere a corpului delict din 08 noiembrie 2012 (f.d. 26 v. 1); ordonanță de

restituire spre păstrare din 14 noiembrie 2012 (f.d. 28 v. 1); ordonanța și procesul-

verbal din 21 noiembrie 2012 (f.d. 34-35 v. 1); ordonanță de recunoaștere în calitate de

mijloc de probă din 21 noiembrie 2012 (f.d. 36-37 v. 1); copia recipiselor din 05

septembrie 2012 și din 01 octombrie 2012 (f.d. 44, 104 v. 1).

Instanța de apel a stabilit, că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de probe

prin prisma prevederilor art. 95, 101 Cod de procedură penală prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludentei, utilității și veridicității, raportate la

declarațiile date de inculpat în cadrul ședinței de judecată și probele administrate, a

stabilit corect situația de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului, Meleca D.,

încadrarea juridică corectă și anume art. 190 alin. (5 ) Cod penal.

Mai mult, instanța de apel a făcut și referire la componența de infracțiune

prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal fiind relatat că aceasta presupune existența

următoarelor elemente constitutive:

1- Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal

are un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu

privire la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie

relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de

încredere.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal este

format din bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului,

dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru

făptuitor.

Astfel în speță, prin acțiunile inculpatului, Meleca D., s-au periclitat în principal -

relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile, iar în plan secundar -

relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de

încredere.

3

2- Latura obiectivă a infracțiunii se exprimă în fapta prejudiciabilă care are un

caracter complex alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea principală, care

constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane; b) acțiunea sau inacțiunea

adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere; 2)

urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv și care nu are un

caracter considerabil; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările

prejudiciabile.

Cu referire la elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal, instanța de apel a menționat, că noțiunea „dobândire

ilicită" are sensul autentic de „sustragere”. Astfel, în acest context, instanța de apel, a

remarcat că se consideră „sustragere” luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din

posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în

scop de cupiditate.

Totodată, instanța de apel a reținut, că inculpatul, Meleca D., la data de 30 august

2011 și la 13 noiembrie 2011, aflându-se în fața Centrului comercial „Elat", amplasat pe

bd. Decebal 99, mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, prin abuz de încredere, sub pretextul împrumutului unei sume de bani

pentru necesități personale pe un termen limitat, și prin înșelăciune, sub pretextul că

gajează apartamentul nr. 98 de pe str. L. Deleanu, 5/3, mun. Chișinău, ilicit a dobândit

de la Prodan A. bani în sumă totală de 23.000 euro.

Tot, la data de 08 octombrie 2012, în jurul orei 9:00, având intenția însușirii

bunurilor altei persoane, aflându-se pe str. Liviu Deleanu 3, mun. Chișinău, sub

pretextul folosirii laptopului în scop de serviciu, prin înșelăciune și abuz de încredere

a însușit ilegal de la Jigău E. un laptop de model „ASUS” în valoare de 7.600 lei.

La fel, inculpatul, Meleca D, în perioada de timp de la 28 martie 2012 până la 05

august 2012, având intenția însușirii bunurilor altei persoane, aflându-se pe str. Alba

Iulia 198, mun. Chișinău, în incinta pieței „Delfin" , sub pretextul folosirii banilor în

scop de serviciu, prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Graur A. bani în

sumă de 106.000 lei, după care cu banii sustrași a părăsit locul comiterii infracțiunii

cauzându-i părții vătămate prejudiciu material considerabil în proporții deosebit de

mari.

Tot el, având intenția însușirii bunurilor altei persoane, în luna octombrie 2012, în

timp ce se afla pe str. Ion Creangă 47/1, mun. Chișinău, sub pretextul folosirii banilor

în afacerea sa de parfumerie, prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Ursu

N. bani în sumă de 10500 lei.

Acest fapt a fost probat în ședințele de judecată prin declarațiile părților

vătămate, Prodan A., Graur A. și Ursu N., date în prima instanță și în instanța de apel,

care au declarat, că inculpatul a însușit de la aceștia bani și bunuri, sub pretextul de a-i

investi în afaceri.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a concluzionat, că însuși inculpatul,

Meleca D., a recunoscut valabilitatea și autenticitatea recipiselor anexate la materialele

dosarului, însă a făcut trimitere la faptul că acestea indică asupra existenței relațiilor

civile.

4

Instanța de apel a stabilit, că prima instanță în mod just a respins versiunea

profilată de inculpat asupra existenței în speță a relațiilor civile, versiune care are

drept scop eludarea răspunderii penale, sau intenția inculpatului, de a însuși banii de

la părțile vătămate este dovedită reieșind din lipsa de fundamentare economică și

caracterul nerealizabil al angajamentului asumat.

În contextul celor elucidate, în speță, instanța de apel a menționat, că dobândirea

ilicită a bunurilor, sumelor de bani ale părților vătămate, Prodan A., Graur A. și Ursu

N., a fost însoțită adiacent de înșelăciune și abuz de încredere. Astfel, prin

„înșelăciune" se înțelege după caz: 1) dezinformarea conștientă a victimei, care constă

în prezentarea vădit falsă a realității (înșelăciunea activă); 2) trecerea sub tăcere a

realității, când sunt ascunse faptele și circumstanțele care trebuie comunicate în cazul

săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției patrimoniale

(înșelăciunea pasivă).

La cazul dedus judecății, inculpatul, Melica D., a recurs la înșelăciunea activă și sub

mai multe modalități, și anume sub modalitatea înșelăciunii cu privire la persoana

făptuitorului, înșelăciunii cu privire la bunurile pe care făptuitorul le-a garantat pentru

asigurarea executării obligațiilor asumate, și înșelăciunii cu privire la anumite acțiuni.

Astfel, inculpatul, a dobândit sumele de bani și bunuri de la părțile vătămate, sub

pretextul investirii de către acesta a respectivelor sume de bani în afaceri. Astfel,

modalitatea înșelăciunii cu privire la bunuri pe care făptuitorul le-a garantat pentru

asigurarea executării obligațiilor asumate s-a manifestat prin faptul că acesta a indicat

în recipisa întocmită pentru suma de bani însușită de la Prodan A. gajarea

apartamentul nr. 98 din str. Liviu Deleanu 5/3, mun. Chișinău, deși inculpatul știa cu

certitudine că imobilul în cauză nu-i aparține cu drept de proprietate.

În asemenea condiție, instanța de apel a conchis că, prima instanță a analizat

obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art. 101 Cod de Procedură Penală

prin prisma admisibilității, pertinenței și concludentei, utilității și veridicității

raportate la probele administrate, a stabilit corect situația de fapt, dând faptelor

reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică corectă și anume art. 190 alin.(5)

Cod penal, și anume escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere săvârșite în proporții deosebit de mari.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit, că la stabilirea pedepsei inculpatului, prima

instanță a ținut cont de principiile individualizării răspunderii penale și pedepsei

penale prevăzute de art. 7 Cod penal, scopului și criteriilor individualizării pedepsei

prevăzute de art. 61, 75 Cod penal.

În continuare, instanța de apel menționează, că deși autorii apelului Graur A. și

Ursu N. sunt de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum și cu

încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, aceștia critică hotărârea primei instanțe în

partea ce tine de acțiunea civilă.

Analizând temeiul nominalizat în raport cu motivele invocate în apel, instanța de

apel a constatat, că acestea își găsesc confirmarea la judecarea apelului declarat,

existând motive temeinice de implicare a instanței de apel în sensul casării hotărârii

contestate în partea expunerii asupra acțiunii civile înaintate de părțile vătămate.

5

Astfel, din materialele cauzei penale, rezultă că partea vătămată, Graur A., a

înaintat o acțiune civilă către Meleca D. la data de 30 aprilie 2013 în care a solicitat

încasarea prejudiciului material în mărime de 105.900 lei și prejudiciu moral în mărime

de 400.000 lei. Ulterior, aceasta a înaintat o acțiune civilă concretizată în care a solicitat

încasarea din contul inculpatului, Meleca D., a prejudiciului material în mărime de

106.000 lei și prejudiciul moral în mărime de 400.000 lei.( f. d. 158-159, v. 1). Totodată,

în ședința instanței de apel, s-a stabilit că inculpatul, Meleca D., a restituit părții

vătămate 6.000 lei, fapt recunoscut de ambele părți în ședința de judecată. Astfel, încât

la moment prejudicial material fiind evaluat la suma de 100.000 lei.

De asemenea, a fost menționat și faptul, că la data de 30 aprilie 2013, partea

vătămată, Ursu N., a înaintat o acțiune civilă către Meleca D. în care a solicitat

încasarea prejudiciului material în mărime de 11.000 lei și prejudiciul moral în mărime

de 30.000 lei (f.d 144-145, v. 1). Ulterior, acesta a înaintat o acțiune civilă concretizată în

care a solicitat încasarea din contul inculpatului, Meleca D., a prejudiciului material în

mărime de 10.500 lei și prejudiciul moral în mărime de 30.000 lei (f.d. 159-160 v. 1). De

asemenea, instanța de apel a remarcat, că din materialele cauzei și anume din

declarațiile părții vătămate, cât și a inculpatului, rezultă că inculpatul, Meleca D., a

însușit de la partea vătămată, Ursu N., suma de 10.500 lei, restituindu-i din această

sumă 1.000 lei, prejudiciul material fiind evaluat la suma de 9.500 lei.

Instanța de apel a stabilit, că aceste fapte au fost reținute și în prima instanță în ceea

ce privește prejudicial moral, instanța de apel a constatat că părțile vătămate, Graur A.

si Ursu N., au invocat cauzarea în urma acțiunilor săvârșite de inculpat le-au fost

cauzate suferințelor psihice. Însă, nu au prezentat careva probe pertinente și

concludente în acest sens.

Mai mult instanța de apel, conducându-se de prevederile art. 1398 alin. (1) Cod

civil, din care rezultă, că legiuitorul oferă posibilitatea reparării prejudiciului moral

cauzat doar în cazurile prevăzute de lege. În acest sens, urmează a fi specificat, că

legislația nu prevede posibilitatea reparării prejudiciului moral cauzat în speță.

Astfel, referitor la soluția emisă de prima instanță, prin care acțiunile civile

înaintate de părțile vătămate, Graur A. și Ursu N., s-au admis în principiu, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor materiale și morale să se expună instanța de

judecată în ordinea procedurii civile, instanța de apel a considerat-o pripită.

Mai mult, având la dispoziție o suma exactă solicitată de către părțile vătămate,

Graur A. și Ursu N., ca prejudiciu material cauzat prin infracțiunea săvârșită de către

inculpat, fără careva temeiuri legale, prima instanță nu a soluționat acțiunea civilă în

fond, admițând-o însă în principiu. În continuare, instanța de apel a menționat și

jurisprudența CtEDO, cauza Ernst c. Belgiei (15 iulie 2003), unde Curtea a statuat, în

principiu, că „atunci când victima unei infracțiuni se constituie parte civilă în procesul penal,

aceasta semnifică introducerea unei cereri în despăgubiri. Chiar dacă ea nu a cerut, în mod

expres, repararea prejudiciului suferit. Prin dobândirea calității de parte civilă în procesul

penal, ea are în vedere nu numai condamnarea penală a autorului infracțiunii, ci și repararea

pecuniară a prejudiciului pe care l-a suferit". Instanța de apel a evidențiat, că în această

speță victima a solicitat repararea prejudiciului în mod expres, însă prima instanță, nu

6

s-a expus în hotărâre în privința încasării ori respingerii daunei atât materiale cât și

morale, solicitate de către părțile vătămate pentru a fi încasate.

P. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care Meleca D. să fie achitat din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii. În motivarea recursului autorul a invocat motive

identice cu cele invocate în apel.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, solicitând

respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece criticile formulate de recurenți nu conțin

indicii erorilor de drept și respectiv nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii

recurate. Astfel, recursul nominalizat nu conține argumentele ilegalității deciziei

instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de importanță generală

abordată în cauza dată, prevăzute de art. 430 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Deși recurentul nu a invocat în ce constă problema de drept acesta a semnalat în

recursul său, pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Sub aspectul situației de “neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele

cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

Din textul recursului rezultă, că apărătorul inculpatului critică hotărârea instanței

de apel, invocând aceleași argumente identice ce au fost invocate în cererea de apel și

examinate minuțios de către instanța de apel.

Astfel, instanța de recurs reiterează, că argumentele invocate de către partea

apărării au fost invocate și în instanța de apel cărora le-a fost dat o apreciere justă,

fiind argumentate atât în fapt, cât și în drept și descrise minuțios la pct. 5 al prezentei

decizii.

Totodată, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel la judecarea cauzei,

a ținut cont în deplină măsură de prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a

cercetat sub toate aspectele probele administrate de părți, le-a verificat minuțios,

dându-le o apreciere justă, prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatului, în

săvârșirea infracțiunii imputate.

7

Mai mult, conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și

multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute cu respectarea

normelor de procedură penală, mai mult ca atât, nici partea apărării nu invocă

ilegalitatea obținerii a careva probe pe parcursul procesului penal, totodată inculpatul

recunoscând probele administrate de către organul de urmărire penală și cercetate în

instanțele de judecată, menționând, că acestea au caracter civil.

De menționat este și faptul, că infracțiunea comisă de inculpat întrunește

elementele infracțiunii, adică latura obiectivă și latura subiectivă, acestea fiind corect

reținute de către instanțele ierarhic inferioare, și descrise detailat în decizia instanței de

apel, menționate și la pct. 5 al prezentei decizii.

În opinia Colegiului, instanța de apel, întemeiat a considerat declarațiile

inculpatului privind nerecunoașterea vinovăției în săvârșirea infracțiunii prevăzute

art. 190 alin. (5) Cod penal, ca fiind combătute prin materialele cauzei și anume prin

cumulul de probe, menționat la pct. 5 al prezentei decizii. În esență, instanța de recurs

consideră, că pe parcursul procesului penal în cauză au fost administrate suficiente

probe, ce dovedesc vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii imputate.

Deci, Colegiul penal statuează, că instanța de apel s-a expus asupra tuturor

argumentelor, elucidând faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a

cauzei date, pătrunzând în esența problemei de fapt și de drept, cercetând amănunțit

aspectele învinuirii înaintate și a apreciat conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală fiecare probă, iar în concluziile sale a motivat admiterea probelor.

Ținând cont de faptul că autorul recursului, de fapt, a preluat argumentele invocate

în apel, expunându-le prin similitudine în recursul ordinar, și care au constituit obiect

de dezbatere în instanța de apel, ce s-a expus suficient de argumentat asupra lor, în

hotărârea sa, respectiv instanța de recurs în astfel de situație va reține considerentele

menționate de CțEDO în spețele Garcia Ruis vs Spania, Heile vs Finlanda, potrivit

cărora: ”în situația în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod corect la

împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției de prima instanță”. Astfel, dat fiind faptul, că

atât prima instanță, cât și instanța de apel, în hotărârile sale și-au motivat pe larg

desfășurat și legal întemeiate concluziile sale, în partea constatării vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, ce au format și obiectul recursului

ordinar declarat în prezenta speță, Colegiul penal va susține concluziile instanțelor de

fond, fiind în acord cu argumentarea motivată din hotărârile instanțelor judecătorești

ierarhic inferioare.

Astfel, Colegiul penal reține, că nu se constată prezența a careva dubii privind

nevinovăția inculpatului, în săvârșirea acțiunilor incriminate lui.

Rezumând cele menționate mai sus, Colegiul apreciază că situația de fapt a fost

stabilită de instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu

probator administrat, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației

de fapt reținute, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii

la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii reținute în sarcina lui.

8

În aceste condiții, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Având ca reper cele menționate, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat de către avocatul Răileanu P. în numele inculpatului, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Răileanu Petru în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 22 februarie 2016, în cauza penală privindu-l pe Meleca Dorel Sergiu, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 29 iunie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9