1ra-238/2018 — art. 175; 208-1 CP

1ra-238/2018 — art. 175; 208-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-238/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Lazari Constantin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017 și a sentinței

Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 09 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-l

pe

Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, născut la xxxxx în Xxxxx,

Xxxxx, domiciliat Xxxxx or. Xxxxx str. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 175 Cod penal, la 4 ani închisoare;

- art. 2081 Cod penal, la 2 ani închisoare.

Pedeapsa stabilită lui Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, în baza art. 175 Cod penal

cu închisoare pe un termen de 4 ani, potrivit art. 385 alin. (4) Cod de procedură

penală, pentru constatarea încălcării dreptului la interpret la faza de urmărire penală

i-a fost redusă, astfel stabilindu-i pedeapsă cu închisoare pe termen de 3 ani, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

La fel și pedeapsa stabilită în baza art. 2081 Cod penal cu închisoare pe un termen

de 2 ani, potrivit art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, pentru constatarea

încălcării dreptului la interpret la faza de urmărire penală i-a fost redusă, stabilindu-i

astfel pedeapsă cu închisoare pe termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost numit lui Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx,

1

pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani 6 luni, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

anului 2012, acționând cu intenție și având năzuința de a-și satisface necesitățile

sexuale, aflându-se în apartamentul 36, închiriat de el, pe xxxxx, mun. Chișinău, a

săvârșit în privința minorului, Xxxxx Xxxxx, a.n. xxxxx, acțiuni perverse, manifestate

prin atingeri indecente a minorului, cunoscând cu certitudine că ultimul nu a împlinit

vârsta de 16 ani.

Tot el, în perioada anului 2014, intenționat, urmărind scopul purtării discuțiilor

cu caracter obscen referitoare la raporturi sexuale cu o persoană despre care știa cu

certitudine, că nu a împlinit vârsta de 16 ani, a purtat cu minorul, Xxxxx Xxxxx,

născut la xxxxx, discuții cu caracter obscen referitor la raporturi sexuale, prin

intermediul rețelei de socializare http://www.odnoklassniki.ru.

Tot, Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, la data de 31 decembrie 2014, acționând cu

intenție, utilizând sisteme și rețele informatice, intenționat a importat, folosit și

deținut în calculatorul și telefonul personal, imagini și reprezentări video în formă

electronică, și anume fișiere grafice ale copiilor implicați în activități sexuale explicite,

reale și simulate, ale organelor sexuale ale copiilor, reprezentate în manieră lascivă și

obscenă, 14 dintre care conform informației din Baza de date internațională a

imaginilor din categoria exploatării sexuale a copiilor (ICSE), se referă la pornografie

infantilă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, faptele

inculpatului, Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, au fost calificate de drept în baza art. 175

Cod penal și anume – acțiuni perverse săvârșite față de o persoană despre care se știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, precum și în baza art. 2081 Cod penal -

importarea, folosirea și deținerea de reprezentări ale mai multor copii implicați în activități

sexuale explicite, reale și simulate, reprezentării ale organelor sexuale ale copiilor, reprezentate

de manieră lascivă și obscenă, în formă electronică.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin

care inculpatul să fie achitat.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- învinuirea înaintată inculpatului și starea de fapt constatată de instanța de

fond nu și-a găsit confirmarea în cadrul cercetării judecătorești, iar probele

administrate de către instanța de judecată au fost apreciate în mod greșit;

- procesul-verbal de examinare a telefonului și a calculatorului, ridicate de la

Klos Cornelis, la data de 13.01.2015, necesită a fi declarat nul, pe motivul încălcării

normelor de procedură penală;

- este ilegal întocmit procesul-verbal din data de 02.09.2014, contrar normelor

de procedură și potrivit art. 251 Cod de procedură penală necesită a fi declarat nul;

- drept consecință a declarării nulității procesului verbal din data de

02.09.2014, urmează a fi declarată nulă si exclusa din masa probatorie și ordonanța

din 25 septembrie 2014 privind recunoașterea conversațiilor ca mijloc de probă;

2

- organul de urmărire penală nu a demonstrat nici existența laturii subiective în

acțiunile lui Klos Cornelis în ce privește săvârșirea infracțiuni prevăzute de art. 2081

Cod penal;

- de asemenea în acțiunile lui Klos Cornelis, lipsesc elementele componente -

latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunii imputate și prevăzute de art. 175 Cod

penal;

- referitor la epizodul cu Xxxxx, inculpatul nu a comis careva acțiuni ilegale în

privința ultimului, iar declarațiile părții vătămate minore nu au careva suport probant

și urmează a fi apreciate critic.

fost respins apelul declarat ca nefondat și menținută sentința.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just ajungând la concluzia că

inculpatul, Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, a săvârșit infracțiunile imputate și

prevăzute de art. 175 și art. 2081 Cod penal. Concluziile despre vinovăția inculpatului

au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la prezenta cauză penală, ce au

fost apreciate cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Deși, inculpatul nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunilor imputate, în

opinia instanței de apel aceasta se confirmă prin declarațiile părții vătămate, Xxxxx

Xxxxx, martorului Chel Iurie, precum și materialele dosarului: procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 02 septembrie 2014, în cadrul căruia au fost examinate

conversațiile avute loc între minorul Xxxxx Xxxxx și Dirk Xxxxx Klos prin intermediul

rețelei de socializare „Odnoklassniki” (f.d. 55- 106, v. 1); ordonanța din 25 septembrie

2014 privind recunoașterea conversațiilor ca mijloace materiale de probă (f.d. 107, v.

1); procesul-verbal de percheziție corporală din 31 decembrie 2014, în cadrul căreia,

de la Dirk Klos a fost ridicat telefonul mobil și notebookul (f.d. 30, v. 2); procesul-

verbal de examinare din 22 ianuarie 2015, în cadrul căruia în sistemele informatice

ridicate de la Dirk Klos au fost depistate imagini cu pornografie infantilă (f.d. 69, v. 1);

informația privind traversarea frontierei (f.d. 42, v. 1); corpurile delicte: telefonul

mobil de model „Samsung SM-N9005N” IMEI xxxxx, laptop de model „ASUS X53S”

s/nBAN0ASI22896402 și informațiile de pe acești purtători.

Astfel, instanța de apel a considerat, că probele scrise și documentele examinate,

coroborează cu declarațiile părții vătămate, Xxxxx x., inclusiv și cu declarațiile

martorului Chel Iurie și combat argumentele apelantului și declarațiile inculpatului,

precum că acesta nu a săvârșit infracțiunile imputate.

Referitor la declarațiile inculpatului, precum că nici o poză cu copii dezgoliți sau

implicați în activități sexuale explicite simulate nu-i aparține, iar în privința lui Xxxxx

x. nu a întreprins careva acțiuni ilegale, instanța de apel le-a apreciat că nu corespund

adevărului, sunt mincinoase și făcute în scop de a se eschiva de la răspunderea penală

pentru faptele comise, deoarece acestea se combat de întreaga sistemă de probe mai

sus nominalizată.

3

De către instanța de apel s-a reținut, că partea vătămată, Xxxxx x., fiind audiat în

prima instanță a confirmat că în vara anului 2012, aflându-se în apartamentul xx

închiriat de către inculpat, de pe xxxxx, mun. Xxxxx, ultimul a săvârșit în privința

primului, acțiuni perverse, manifestate prin atingeri indecente și masturbare.

Instanța de apel a considerat ca fiind veridice declarațiile părții vătămate minore,

iar în coroborare cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală, precum

discuțiile purtate cu persoane minore pe rețelele de socializare, conținutul

informațiilor de pe rețele informatice, confirmă declarațiile părții vătămate. Mai mult,

martorul minor, Chel Iurie, fiind audiat în prima instanță a confirmat că atât el,

precum și partea vătămată, alte persoane minore, des petreceau timpul împreună cu

inculpatul, rămâneau pe noapte la acesta în apartamentul închiriat de ultimul în

sectorul Botanica din mun. Chișinău, inclusiv în vara anului 2012.

De către instanța de apel nu a fost reținută poziția apelantului, precum că între

inculpat și partea vătămată a avut un conflict legat de dispariția unor mijloace bănești

din apartamentul închiriat de inculpat și în dispariția cărora l-a învinuit pe Xxxxx

Xxxxx, deoarece atât acțiunile de care este învinuit inculpatul, precum și acel conflict

au avut loc în perioada 2012 – 2013, iar partea vătămată în ședința de judecată a

relatat că a fost intimidat de acțiunile inculpatului și nu a relatat la nimeni din cele

întâmplate, și careva denunț la organele de poliție împotriva inculpatului nu a făcut.

Astfel, doar în anul 2014 când în privința inculpatului la organele de poliție a parvenit

anumită informație cu referire la acțiunile acestuia, a fost invitată și partea vătămată,

care a relatat despre cele întâmplate, nefiind în cunoștință de cauză că este derulat

careva proces penal. Prin urmare, nu a fost acceptată poziția apelantului, precum că

partea vătămată a făcut astfel de declarații împotriva inculpatului doar în scop de

apărare vehiculând existența acelui conflict, pe care instanța de apel l-a considerat

lipsit de suport probatoriu relevant. Careva plângeri, în acest sens, inculpatul la

organele de poliție nu a formulat, iar partea vătămată, a fost invitată doar în legătură

cu învinuirile aduse inculpatului.

La fel, în cadrul cercetării judecătorești s-a demonstrat cu certitudine, că în

perioada anului 2014, intenționat, inculpatul prin intermediul rețelei de socializare

http://www.odnoklassniki.ru a purtat discuții cu minorul, Xxxxx Xxxxx, născut la

xxxxx, cu caracter obscen referitor la raporturi sexuale, cunoscând cu certitudine, că

acesta nu a împlinit vârsta de 16 ani. Analiza conținutului acestor discuții purtate prin

intermediul rețelelor sociale, extrasele din care au fost atașate în calitate de probe la

materialele cauzei penale (f.d. 55-105, v. 1) și confirmă faptul că inculpatul a purtat

discuții cu caracter obscen cu un minor în vârstă de 12 ani, cu referire la raporturile

sexuale, nici pe departe de a fi conștientizate de persoana minoră în virtutea vârstei

sale.

În opinia instanței de apel, prima instanță întemeiat nu a reținut drept probă

pertinentă concluzia expusă de Institutul de Filologie al Academiei de Științe a

Moldovei, Centrul de terminologie, prezentată de către partea apărării, deoarece a

fost prezentată la demersul avocatului înaintat după ce cauza a fost înregistrată pe rol,

fiind prezentate specialistului doar pasaje interesate, iar ultimul a cercetat

4

conversațiile sub aspect lexico-semantic, nefiind investit cu informația între cine are

loc discuția, vârsta interlocutorilor și accesibilitatea discuțiilor cu astfel de caracter, cu

persoanele minore.

Din probatoriul administrat și anume, că inculpatul permanent era înconjurat de

minori de gen masculin, conținutul discuțiilor de pe rețelele de socializare purtate cu

aceștia, întemeiat au format instanței de judecată convingerea că activitatea

inculpatului pe teritoriul Republicii Moldova, în centrele de ocupare a copiilor minori

ce provin din familii vulnerabile, este doar un pretext de a-și ascunde intențiile sale în

privința persoanelor minore. În drept, acțiunile perverse săvârșite față de o persoană

despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în atingeri

indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la

raporturile sexuale, întrunește elementele infracțiunii de acțiuni perverse, prevăzută

de art. 175 Cod penal.

De asemenea, în cadrul cercetării judecătorești s-a confirmat cu certitudine, că

inculpatul utilizând sisteme și rețele informatice, a importat, folosit și deținut în

calculatorul și telefonul personal, imagini și reprezentări video în formă electronică, și

anume fișiere grafice ale copiilor implicați în activități sexuale explicite, reale și

simulate, ale organelor sexuale ale copiilor, reprezentate în manieră lascivă și obscenă,

14 din care, conform informației din Baza de date internațională a imaginilor din

categoria exploatării sexuale a copiilor (ICSE) se referă la pornografie infantilă.

La acest capitol, instanța de apel a considerat nefondat argumentul apelantului,

că majoritatea pozelor nu conțin data creării, preluării, modificării și când ele au fost

accesate, prin urmare inculpatul nu recunoaște aceste poze și nu cunoaște de unde ele

au fost preluate, veridicitatea acestora și cum au ajuns la el în telefonul mobil și în

calculator, iar unele poze au fost deja obiectul examinării altor cauze penale, nu sunt

descrise aceste poze și nu au fost aduse probe, că la momentul reținerii existau în

computerul și telefonul mobil al inculpatului, astfel solicitând excluderea fotografiilor

din lista probatoriului părții acuzării.

Așadar, referitor la criticile menționate mai sus, instanța de apel a reiterat, că în

cadrul cercetării judecătorești cu aportul specialiștilor s-a demonstrat că aceste poze se

păstrau în telefonul mobil și laptopul inculpatului, obiecte ce au fost ridicate în

prezența acestuia. A fost efectuat procesul de clonare a hard discului de la laptopul ce

aparține inculpatului, a fost întocmit procesul-verbal de cercetare a acestor purtători

de informație cu participarea inculpatului și avocatului, care nu au avut careva

obiecții la conținutul informațiilor depistate în laptop și telefonul mobil. Însăși

inculpatul nu a negat existența acestor poze în telefon și laptop, dar nu cunoaște

aceste poze și cum s-au pomenit acolo.

Totodată, instanța de apel a considerat nefondat și argumentul apelantului

privitor la faptul, că lipsește data creării acestor poze, iar inculpatului i se

încriminează păstrarea și importarea acestora, anume din motivul că nu a putut fi

posibil de stabilit data creării, elementul producerii nefiind imputat inculpatului,

deoarece în afara oricărui dubiu aceste poze au fost extrase folosind rețele informatice

și pe care le-a păstrat în calculator, și telefonul mobil.

5

Au fost apreciate critic de către instanța de apel și argumentele, precum că sunt

afectate de nulitate și acțiunile de urmărire penală și urmează a fi declarate nule

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 02.09.2014, ordonanța din 25.09.2014,

privind recunoașterea conversațiilor ca mijloace materiale de probă, procesul-verbal

de percheziționare corporală din 31.12.2014, precum și pozele, fotografiile anexate la

dosar, deoarece potrivit procesului-verbal din 11 martie 2015, de prezentare

învinuitului și apărătorului acestuia a materialelor de urmărire penală, după luarea

cunoștinței cu lucrările dosarului, partea apărării nu a avut careva obiecții referitor la

efectuarea urmăririi penale. Prin urmare și în această parte, apelul este neîntemeiat,

deoarece avocatul și inculpatul nu au avut anumite obiecții referitor la efectuarea

urmăririi penale, aceștia nu au solicitat de a fi declarate nule careva acțiunile de

urmărire penală, în termenul prevăzut de lege, adică la terminarea urmăririi penale,

respectiv au pierdut dreptul de a invoca presupusele carențe ale organului de

urmărire penală ulterior, adică în instanțele de judecată, iar instanța de apel, potrivit

art. 251 Cod de procedură penală, nici nu are temei și suport legal pentru a le declara

nule aceste acțiuni de urmărire penală invocate de apelant, pentru că verificarea

legalității ține de competența procurorului ierarhic superior și respectiv în procedura

prevăzută de art. 313 Cod de procedură penală.

Privitor la individualizarea pedepsei penale stabilite inculpatului, instanța de

apel a considerat, că prima instanță a ținut cont de toate circumstanțele reale și

personale, stabilind ultimului o pedeapsă echitabilă ce va contribui la atingerea

scopului pedepsei penale.

avocatul, Lazari Constantin, în numele inculpatului, prin care solicită casarea acestora

și achitarea ultimului, cu încetarea procesului penal, pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

În motivarea recursului apărătorul a adus argumente similare cu cele din apel,

subsidiar invocând că:

- instanța de apel nu a studiat atent dosarul, inculpatul nu a dat declarații în

prima instanță, respectiv concluziile expuse în pct. 17 al deciziei instanței de apel sunt

incorecte;

- instanța de apel absolut incorect a relatat declarațiile părții vătămate, Xxxxx x.;

- instanțele de fond în partea condamnării inculpatului în baza art. 175 Cod penal

s-a bazat doar pe declarațiile incerte ale părții vătămate și ale martorului Chel Iu., care

de fapt au confirmat declarațiile inculpatului;

- sunt neîntemeiate și subiective aprecierile instanțelor de fond, referitor la

respingerea probei prezentate de către partea apărării și anume concluziile

Institutului de Filologie al Academiei de Științe, ce nu poate înlocui aceste concluziile

ale specialiștilor din domeniu;

- acțiunile descrise de către instanța de apel, sub aspectul laturii obiective a

infracțiunii prevăzute de art. 175 Cod penal, nu se conțin în descrierea laturii

obiective, prevăzute de legislator;

6

- sunt incorecte concluziile instanței de apel, expuse în pct. 36 al deciziei, precum

că ridicarea telefonului mobil și a laptopului s-ar fi produs în prezența inculpatului;

- la faza de urmărire penală nu s-au respectat cerințele Codului de procedură

penală, referitor la ridicarea, împachetarea și sigilarea obiectelor ridicate de la

inculpat;

- instanța de apel greșit a interpretat prevederile Codului de procedură penală,

expuse la pct. 38 al deciziei, referitor la acceptarea ca probe a pozelor, deoarece

inculpatul nu a participat la procedura de extragere a acestor probe din telefonul

mobil și laptop;

- sunt neîntemeiate concluziile instanței de apel, expuse în pct. 24, 25 a deciziei,

precum că asupra tuturor încălcărilor de procedură penală, care au avut loc la faza de

urmărire, urma ca inculpatul și fostul apărător să se expună la etapa când au fost

efectuate;

- atât prima instanță, cât și instanța de apel nu au descris elementele infracțiunii

prevăzute de art. 2081 Cod penal, iar partea acuzării nu a demonstrat că inculpatul ar

fi avut scopul răspândirii imaginilor, distribuirii, vizualizării lor împreună cu

persoane minore, respectiv nu s-a demonstrat incidența acestei componențe de

infracțiune în acțiunile inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de

procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând de a-l respinge ca vădit neîntemeiat, deoarece din textul recursului depus se

denotă faptul că acesta nu cuprinde suficient o careva motivare sau argumentare din

punct de vedere al temeiurilor invocate. Autorul recursului critică aprecierea probelor

administrate de către instanța de apel, care ține de starea de fapt a cauzei, stabilirea

căreia este de competența instanțelor ierarhic inferioare, iar un asemenea temei nu

este prevăzut de lege pentru a judeca cauza la etapa actuală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente:

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Din conținutul recursului declarat de către autorul acestuia, Colegiul penal

atestă, că se invocă la caz temeiurile pentru recurs prevăzute la pct. 6), 8) și 12) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, dispozitivul este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

7

Verificând lucrările dosarului în raport cu criticile invocate de către autorul

acestuia, Colegiul consideră, că nici un temei pentru casare din cele menționate supra,

nu și-a găsit confirmarea în prezenta speță, iar întru desfășurarea concluziilor sale

instanța de recurs va purcede la analiza punctată asupra argumentelor pe fiecare caz

de casare considerate a fi incidente în speță de către recurent.

Sub aspectul temeiului pentru recurs semnalat și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală, apărătorul inculpatului invocă precum că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă această critică nu

a fost desfășurată în argumentele recursului declarat, neindicând concret care

argumente esențiale la caz au rămas fără a fi obiect de sinteză în hotărârea contestată.

Colegiul penal, analizând subsidiar textul deciziei recurate constată, că instanța

de apel în hotărârea pronunțată, a analizat și verificat cumulul de probe prin prisma

art. 101 Cod de procedură penală, întemeiat considerând că situația de fapt,

împrejurările și încadrarea juridică a infracțiunilor comise de către inculpat, au fost

corect reținute de către prima instanță, respectiv nu au fost încălcate prevederile art.

414 alin. (1), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, instanța de apel expunându-se

asupra argumentelor principale invocate în apel, iar hotărârea adoptată cuprinzând și

motivele pe care se întemeiază soluția. Deci, investită cu o situație de fapt, instanța de

apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești a expus situația de fapt și de drept

reținută, corect concluzionând că aceasta se circumscrie încadrărilor juridice în baza

art. 175 și 2081 Cod penal, fiind săvârșite aceste infracțiuni anume de către inculpatul,

Klos Cornelis. În asemenea împrejurări, Colegiul penal consideră, că de fapt

invocările recurentului sub aspectul temeiului pentru recurs prevăzute la pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, poartă un caracter declarativ, fără a fi

desfășurate pe larg și motivate prin ce anume s-a admis eroarea de drept semnalată.

La fel, instanța de recurs apreciază ca declarativ și temeiul de casare invocat,

precum că dispozitivul deciziei instanței de apel este expus neclar, însă și aceste critici

nu au fost desfășurate argumentat, fără a fi specificat neclaritățile existente în

dispozitivul hotărârii instanței de apel. Raportând partea motivată și dispozitivul

deciziei contestate, Colegiul penal, constată lipsa a careva elemente ce ar genera o altă

hotărâre logică, decât cea expusă în dispozitivul deciziei adoptate și nu a stabilit

careva neclarități în conținutul acestuia.

Reieșind din cuprinsul recursului declarat, autorul acestuia indică și faptul că

instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, însă și aceste invocări nu au fost

argumentate clar, pentru a verifica în care partea s-a admis eroare gravă de fapt.

La acest capitol, Colegiul menționează, că eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în

sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de

fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

8

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de

o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor

aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții, decât cea pe

care materialul probator o susține.

Tot la acest capitol, Colegiul penal reieșind din criticile apărătorului invocate în

recurs, reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere a

probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia face o proprie evaluare a materialului probator,

considerând că acesta nu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor

imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul din

cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de

părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe

prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și

utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate din punct de vedere

al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa

judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Generalizând cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima instanță și

instanța de apel în privința inculpatului, Klos C., nefiind identificată de instanța de

recurs vre-o eroare gravă de fapt, ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârii

judecătorești atacate prin prisma temeiurilor de casare invocate și prevăzute de pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de recurs reține, că autorul recursului invocă în prezenta speță

concomitent temeiurile pentru recurs prevăzute la pct. 8) și 12) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, însă, din argumentele recursului declarat se constată, că în

opinia părții apărării, nu a fost confirmată vina inculpatului în comiterea

infracțiunilor imputate, deci, în atare împrejurări, Colegiul consideră, că de fapt,

apărătorul inculpatului în recursul declarat semnalează temeiul pentru recurs

prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, prin prisma neîntrunirii

elementelor infracțiunilor prevăzute de art. 175 și 2081 Cod penal în acțiunile

inculpatului, solicitând în cele din urmă achitarea acestuia. Respectiv, este alogică

9

invocarea concomitentă și a temeiului pentru recurs stipulat la pct. 12) al aceleiași

norme, precum că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, fiindcă în asemenea

abordare se subînțelege că totuși inculpatul a săvârșit o careva infracțiune, însă

aceasta nu a fost încadrată juridic corect. Totodată, din conținutul recursului nici nu se

atestă o argumentare desfășurată a acestui temei pentru recurs, fiind doar menționat

în textul recursului declarat.

Pe această linie de considerente, Colegiul penal va examina recursul prin prisma

incidenței temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele

de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii, ori când nu au

fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

Potrivit lucrărilor dosarului se constată, că inculpatul a fost învinuit, recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 175 și art. 2081 Cod penal și anume –acțiuni perverse

și pornografia infantilă.

În cauza supusă judecării Colegiul notează, că prima instanță în hotărârea

adoptată a făcut o analiză amplă a probelor administrate la caz, în raport cu

învinuirea înaintată inculpatului, oferind răspunsuri argumentate la criticile esențiale

invocate de către partea apărării, care de altfel au fost similare și în procedurile de

apel și recurs ordinar. Prin urmare, dat fiind faptul că prima instanță corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma

art. 101 Cod de procedură penală, astfel corect ajungând la concluzia privind

vinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, atât instanța

de apel, cât și cea de recurs ordinar nu au avut temeiuri de a devia de la concluziile

menționate în sentința de condamnare. Respectiv, deoarece chestiunile invocate atât

în apel, cât și recurs, au constituit obiect de analiză și în sentința adoptată de către

prima instanță, iar potrivit jurisprudenței CtEDO, în situația în care instanța de fond

și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de

apel/recurs eventual, o curte de apel poate în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărâri CEDO Garcia Ruis contra Spaniei, Heile

contra Finlandei), din care motiv, Colegiul va respinge ca nefondate alegațiile

recurentului invocate în acest sens, precum că instanța de apel a preluat în bună parte

argumentele expuse în sentință de către prima instanță.

Subsidiar la concluziile primei instanțe, Colegiul penal relevă, că potrivit art. 113

alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Din textul recursului, se reține că unul din argumentele de bază ale recursului

declarat este dezacordul părții apărării, că în acțiunile inculpatului este întrevăzută

latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 175 Cod penal, adică acțiuni perverse.

La acest capitol, instanța de recurs reține că instanțele de fond justificat au ajuns la

10

concluzia că acțiunile inculpatului întrunesc elementele laturii obiective a acestei

infracțiuni, ținând cont de declarațiile părții vătămate, Xxxxx x., care a declarat în

ședința de judecată în prima instanță și anume la întrebarea apărătorului inculpatului,

acesta a menționat (f.d. 80 v. 3): „Inculpatul mi-a forțat penisul, mi-a făcut masturbare prin

masaj, în urma masajului nu am ejaculat. Acest lucru nu putea să-mi pară, a simțit atingerile

inculpatului. În anul 2012 am avut 12-13 ani.” De asemenea, reieșind din declarațiile

martorului, Chel Iu., acesta a confirmat că partea vătămată, Xxxxx x., a rămas peste

noapte la domiciliul inculpatului, totodată partea vătămată i-a povestit despre cele

întâmplate cu el, abia în anul 2015. Potrivit considerentelor teoretice art. 175 Cod

penal, se aplică pentru săvârșirea de acțiuni cu caracter sexual, altele decât raportul

sexual, homosexualitatea, satisfacerea poftei sexuale în forme perverse și anume ce se

realizează prin modalități faptice cum ar fi: dezgolirea corpului sau a organelor

genitale ale făptuitorului în prezența victimei; dezgolirea corpului sau organelor

genitale ale victimei, însoțită de contemplarea, pipăirea, apropierea, atingerea

acestora, discuțiile cu caracter obscen și cinic purtate cu victima referitor la viața

sexuală etc.). Astfel, așa cum s-a constatat din declarațiile părții vătămate, se atestă că

inculpatul i-a atins, pipăit organele genitale ale minorului, Xxxxx x., iar aceste acțiuni

sunt apreciate ca perverse și reprezintă elemente ale laturii obiective a infracțiunii

prevăzute de art. 175 Cod penal. Mai mult ca atât, din lucrările dosarului și anume

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 02.09.2014 (f.d. 55-105 v. 1) se reține că

inculpatul a purtat discuții cu caracter obscen, referitor la viața sexuală, prin

intermediul rețelelor de socializare cu minorul, Xxxxx x., care la fel potrivit doctrinei

penale se califică ca acțiuni perverse.

Instanța de recurs consideră nefondate alegațiile recurentului, precum că

declarațiile părții vătămate, Xxxxx x., urmează a fi apreciate critic și nu sunt suficiente

pentru a fi condamnat inculpatul pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 175

Cod penal. În acest sens, Colegiul menționează, că partea vătămată, Xxxxx x., a dat

declarații sub jurământ, în prezența reprezentantului său legal, acestea fiind

consecvente și nu conțin careva divergențe, din care motiv proba dată nu poate fi

neglijată sau considerată ca irelevantă, iar din conținutul ei se poate fundamenta o

hotărâre de condamnare, deoarece în coroborare cu alte probe, chiar și indirecte, se

formează o înlănțuire logică din care rezultă o concluzie univocă referitoare la

vinovăția inculpatului, fapt incident și în prezenta speță.

De asemenea, Colegiul apreciază ca neîntemeiate criticile referitor la respingerea

probei prezentate de către partea apărării și anume, opinia specialistului Institutului

de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, Centrul de Terminologie, în persoana

directorului, doctor habilitat în filologie, Druță Inga, deoarece instanțele de fond

întemeiat au considerat-o ca nepertinentă, pe motiv că conversația a fost cercetată sub

aspect lexico-semantic, nefiind investit cu informația între cine are loc discuția, vârsta

interlocutorilor și accesibilitatea discuțiilor cu astfel de caracter, cu persoanele minore.

Mai mult ca atât, această opinie nu reprezintă un raport de expertiză, unde

specialistul ar fi fost preîntâmpinat, conform art. 312 Cod penal, pentru efectuarea

concluziilor false.

11

În altă ordine de idei, aserțiunile apărătorului, referitor la faptul că deși în

acțiunile inculpatului s-a reținut modalitatea laturii obiective a infracțiunii prevăzute

de art. 2081 Cod penal și anume deținerea pozelor cu caracter pornografic, nu s-a

confirmat de către partea acuzării că ultimul ar fi avut scopul răspândirii acestor

materiale și vizualizării împreună cu persoane minore, respectiv nu există

componența de infracțiune menționată, Colegiul le apreciază ca neîntemeiate. La

aceste critici, Colegiul remarcă, că latura obiectivă a infracțiunii de pornografie

infantilă cunoaște mai multe modalități normative cu caracter alternativ și anume:

producere, distribuire, difuzare, importare, exportare, oferire, vindere, schimbare,

folosire și deținere a imaginilor sau alte reprezentări ale unui sau mai mulți copii

implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori la imaginile sau alte

reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau

obscenă, inclusiv în formă electronică. Deci, în oricare din modalitățile menționate,

acțiunea prejudiciabilă prevăzută la art. 2081 Cod penal, se comite contrar dispozițiilor

legale, considerându-se consumată din momentul realizării unei astfel de modalități

nominalizate mai sus, fiind o infracțiune formală. Așadar, rezultând din construcție

normei penale prevăzute de art. 2081 Cod penal, nu este necesar ca modalitățile

alternative să se realizeze în scop de vizualizare împreună cu minori sau distribuire,

aceasta din urmă constituind o modalitate alternativă separată, respectiv nu este

obligator pentru incriminarea comiterii aceste faptei prejudiciabile de a fi realizată

suplimentar și condiția - în scop de distribuire sau vizualizare împreună cu minori. În

cauza deferită judecării, în cazul inculpatului, Klos C., pentru a-i stabili vinovăția în

comiterea infracțiunii de pornografie infantilă a fost suficient ca acesta să le importe,

folosească – vizioneze respectivele reprezentări, precum și să dețină imagini sau alte

reprezentări ale unui sau mai mulți copii implicați în activități sexuale explicite, reale

sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil,

reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică.

De menționat este faptul, că apărătorul invocă în recursul declarat critici ce se

referă la nulitate unui șir de acțiuni procesuale, precum și probe, care de fapt au fost

obiect de discuție atât în prima instanță, cât și în cea de apel, și asupra cărora

instanțele ierarhic inferioare just s-au expus, învederând prevederile art. 251 alin. (4)

Cod de procedură penală, care stipulează clar că încălcarea oricărei alte prevederi

legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în

cursul efectuării acțiunii – când partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi

penale – când partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în instanța de

judecată – când partea a fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și în

cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță. Astfel, din lucrările

dosarului se atestă, că atât la momentul efectuării acțiunilor procesuale indicate de

către recurent, cât și la etapa terminării urmăririi penale, inculpatul și avocatul său nu

au invocat nulitatea acțiunilor procesuale nominalizate inclusiv în prezentul recurs

ordinar, din care motiv Colegiul penal nu le poate aprecia ca fondate.

Cât privește aserțiunile recurentului, referitor la faptul că instanța de apel eronat

a indicat în hotărârea adoptată, precum că inculpatul a făcut declarații în instanța de

12

fond, Colegiul notează că, într-adevăr acestea și-au găsit confirmarea, însă nu este o

eroare esențială ce ar duce la răsturnarea unei hotărâri judecătorești, în contextul în

care instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, iar aceasta la rândul său a

indicat în sentință, declarațiile inculpatului date în cadrul urmăririi penale în calitate

de bănuit, învinuit, pe motiv că inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în instanțele

judiciare.

Prin urmare, opozant criticilor invocate de recurent, instanța de recurs statuează

că, nu se constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului, în săvârșirea

infracțiunilor imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor infracțiunilor

prevăzute de art. 175 și art. 2081 Cod penal și în cele din urmă temeiul pentru recurs

invocat și stipulat la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit

confirmarea în prezenta speță.

Din considerentele expuse, Colegiul penal apreciază argumentele invocate în

recurs ca nefondate, respectiv nu sunt incidente în speță cazurile de casare la care a

făcut referire apărătorul inculpatului, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs, în sensul casării deciziei contestate și se impune, astfel, concluzia privind

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Lazari Constantin

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 20 iunie 2017, în cauza penală în privința lui Klos Cornelis Dirk Xxxxx Xxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 28 februarie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

13