1ra-317/2017 — art. 152 alin. 2 lit. c-1; 287 alin. 1 CP

1ra-317/2017 — art. 152 alin. 2 lit. c-1; 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-317/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și avocatul

Teleuca Cristian, în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Vasilișin Roman XXXX, născut la xxxxxxxxxxx, originar din

s. Xxxxxxxxxxx, domiciliat xxxxxxxxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Roman Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare;

- art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, la 4 ani închisoare.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa numită i-a fost suspendată condiționat pe

o perioadă de probațiune de 5 ani.

orei 16.30, aflându-se într-un loc public și anume, în curtea blocului locativ nr. 28, de

pe bd. Moscova, mun. Chișinău în adiacentul Liceului Teoretic „Ion Creangă”,

acționând cu un cinism și obrăznicie deosebită, încălcând grosolan ordinea publică și

exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, tulburând ordinea publică și

liniștea cetățenilor, dat fiind faptul că blocurile locative se află în apropierea

nemijlocită de locul comiterii infracțiunii, manifestând un comportament agresiv, din

intenții huliganice, a aplicat violența fizică, manifestată prin aplicarea loviturilor cu

pumnii asupra minorului Xxxxxxxxxxx, după care, prelungind acțiunile sale

huliganice, manifestând un comportament agresiv, încălcând grosolan ordinea

1

publică, în jurul orei 16.50, la sosirea lui Chitoaroagă Niculae xxxxxxx, care este fratele

mai mare a minorului agresat, exprimându-se cu cuvinte necenzurate în adresa

fraților Chitoroagă, a aplicat violența fizică și în privința acestuia, manifestată prin

aplicarea loviturilor cu pumnii în regiunea capului, cauzându-le astfel lui Chitoroagă

N. și minorului Xxxxxxx daune fizice și morale.

Tot el, la 16.07.2012, în jurul orei 16.30, aflându-se într-un loc public și anume, în

curtea blocului locativ nr. 28 de pe bd. Moscova, mun. Chișinău, în adiacentul

Liceului Teoretic „Ion Creangă”, acționând intenționat, încălcând grosolan ordinea

publică, manifestând un comportament agresiv, din intenții huliganice a aplicat

violența fizică, manifestată prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii în regiunea

capului lui Xxxxxxx, despre care, reieșind din particularitățile fiziologice, știa cu

certitudine că este minor, cauzând victimei conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 308 din 05.10.2015 vătămări corporale ușoare, medii și neînsemnate.

Acțiunile lui Vasilișin R. au fost calificate în baza art. 287 alin. (1) Cod penal,

huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de

aplicarea violenței asupra persoanelor, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se

deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită, precum și în baza art. 152 alin. (2) lit.

c1) Cod penal și anume –vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a

sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și nu a provocat urmările prevăzute la art. 151,

dar care a fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății, săvârșită cu bună știință asupra

unui minor.

3.1 Procuror, prin care a solicitat casarea parțială a acesteia în partea stabilirii

pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Vasilișin R. să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare și în baza art. 152

alin. (2) lit. c1) Cod penal, la 5 ani închisoare. Conform art. 84 alin. (1) Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial, să-i fie stabilită pedeapsă definitivă

de 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat a invocat, că instanța de judecată, la adoptarea

sentinței nu a ținut cont de principiul individualizării pedepsei penale prevăzut de

art. 75 Cod penal, conform căruia instanța de judecată aplică pedeapsa luând în

considerație toate circumstanțele cauzei adică nu a ținut cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite de inculpat, faptul că el a săvârșit două

infracțiuni, una dintre care face parte din categoria infracțiunilor grave, de

circumstanțele și motivul comiterii acesteia și anume de faptul că infracțiunea a fost

comisă contra vieții și sănătății persoanei, de pericolul social al acțiunilor acestuia și

anume, de faptul că a comis infracțiunea prin aplicarea violenței, pentru care fapt în

privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă - arestul, precum și de

comportamentul în timpul și după consumarea infracțiunii, de faptul că acesta vina

nu a recunoscut, la locul de trai se caracterizează negativ, la moment nu este implicat

în careva activitate stabilă și utilă societății, iar victima infracțiunii este minor.

3.2 Partea vătămată Xxxxxxx., prin care a solicitat casarea parțială a acesteia din

motivul blândeței pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

2

pentru prima instanță, prin care lui Vasilișin R. să-i fie aplicată o pedeapsă reală

privativă de libertate.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- instanța constatând în sentință că inculpatul într-adevăr a săvârșit infracțiunile

menționate, nu a luat în considerație toate circumstanțele cauzei, adică nu a ținut cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite de inculpat, de

circumstanțele și motivul comiterii acesteia, de comportamentul inculpatului în

timpul și după consumarea infracțiunii, ultimul nerecunoscând vinovăția sa în cele

incriminate, de faptul că el a săvârșit două infracțiuni, una dintre care face parte din

categoria infracțiunilor grave, de circumstanțele și motivul comiterii acesteia și anume

de faptul că infracțiunea a fost comisă prin aplicarea violenței, atentând la viața și

sănătatea unei persoane minore;

- inculpatul a solicitat să dea declarații după audierea părților vătămate,

martorilor, cât și după cercetarea materialelor cauzei penale, pentru a-și putea

formula o poziție de apărare cât mai favorabilă, iar în cadrul audierii a încercat să

orienteze incorect instanța, creând impresia că vinovați de inițierea conflictului se fac

părțile vătămate, iar acesta a acționat doar în scopul legitimei apărări;

- inculpatul atât în faza de urmărire penală cât și în instanță a dat dovadă de un

comportament agresiv, creând o stare de temere.

3.3 Avocatul Popescu I. în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Vasilișin R. să fie achitat pe ambele capete de

acuzare, pe motiv că în acțiunile acestuia lipsesc elementele infracțiunilor imputate.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- învinuirea înaintată și starea de fapt constatată de instanța de fond nu și-a găsit

confirmarea în cadrul cercetării judecătorești, iar probele administrate de acuzatorul

de stat au fost apreciate în mod greșit, existând în cazul dat probe suficiente ce

stabilesc cu certitudine lipsa în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunilor în

care este învinuit;

- declarațiile părții vătămate urmează a fi apreciate critic, fiind bazate pe emoții,

pe presupuneri și poartă un caracter de dezvinovățire personală, având scopul de a-și

ușura situația în vederea acțiunilor sale nelegale și intenționate de ascultare a muzicii

în volum tare, prin ce din intenții huliganice a încălcat grosolan ordinea publică,

exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, tulburând liniștea lui Vasilișin

R.;

- nu pot fi reținute nici declarațiile martorului Xxxxxxx, care este prietenul părții

vătămate Xxxxxxx. și din spusele dânsului anume ultimul este acea persoană care a

pus și ascultau muzică la telefonul mobil. Astfel, martorul este direct cointeresat de a

se dezvinovăți pe sine și pe Xxxxxxxde la comiterea unor acțiuni huliganice, fără

respect față de societate, tulburând liniștea locatarilor, inclusiv și față de inculpat.

Xxxxxxx a depus mărturii bazate pe minciuni și pe presupuneri ce nu corespund

circumstanțelor reale;

- declarațiile martorilor Chitoroagă N. (tatăl părților vătămate), Bodrug I.

(colaborator de poliție care a făcut investigații pe cauza dată), de asemenea în mare

3

parte sunt bazate pe presupuneri, ultimii nu au văzut circumstanțele în care s-au

petrecut evenimentele din fața blocului nr. 28 din bd. Moscova, mun. Chișinău, iar

declarațiile acestora nu prezintă o oarecare valoare probantă în învinuirea adusă lui

Vasilișin R.;

- inculpatul făcând observație părții vătămate a acționat nu din intenții

huliganice, dar din motivul că i-a fost tulburată liniștea și că acțiunile de ascultare a

muzicii în volum foarte tare erau nelegale și intenționate;

- atât la urmărirea penală, cât și în ședința de judecată nu au fost aduse careva

probe ce ar confirma că, Vasilișin R. a acționat cu intenție și cu scopul de provoca lui

Xxxxxxxleziuni corporale mai puțin grave.

3.4 Inculpat, prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie achitat pe ambele

capete de acuzare, pe motiv că în acțiunile lui lipsesc elementele infracțiunilor

imputate. Constatarea și declararea nulității raportului de expertiză medico-legală nr.

308 din 05.10.2015 și a ordonanței de pornire a urmăririi penale în cauza penală din

03.08.2012 în baza art. 151 Cod penal.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- instanța de fond eronat, declarativ și nemotivat a apreciat acțiunile

inculpatului ca ulterior să le încadreze conform prevederilor art. 287 alin. (1), 152 alin.

(2) Cod penal, pe motiv că nici o probă nu se regăsește în cauza penală, ce ar dovedi

intenția și acțiunile lui îndreptate la comiterea infracțiunilor imputate;

- instanța de fond fiind părtinitoare a admis fără nici un temei procesual

demersul procurorului privind dispunerea expertizei în comisie;

- potrivit prevederilor art. 148 Cod de procedură penală, instanța urma în mod

obligatoriu audierea expertului, iar ulterior în dependență de înlăturarea sau

neînlăturarea neclarităților putea fi admis sau respins demersul procurorului;

- instanța de fond fără a înlătura contradicțiile esențiale dintre rapoartele medico-

legale a pus la baza acuzării inculpatului și a indicat în sentință anume concluziile din

raportul nr. 308 din 05.10.2015;

- instanța de fond urma să declare nulă proba - raportul de expertiză medico-

legală nr. 308 din 05.10.2015, deoarece a fost obținută cu încălcarea prevederilor art. 94

alin. (1), pct. 2), 5), 6), 7), 9) și alin. (2) Cod de procedură penală;

- urma să fie declarată nulă ordonanța de pornire a cauzei penale 2012028103 din

03.08.2012, deoarece au fost încălcate prevederile art. 22, 274, 275 Cod de procedură

penală, nu au existat temeiuri procesuale de pornire a cauzei penale, deoarece la acest

moment exista raportul de expertiză medico-legală nr. 185 l/D din 17.07.2012 prin care

s-au constatat vătămări corporale ușoare la Xxxxxxx, totodată lipsa elementelor

infracțiunii prevăzute de art. 151 Cod penal, inclusiv și legătura cauzală;

- instanța de judecată face trimitere la o probă preferențială cum sunt declarațiile

martorului Bodrug I., precum că dânsul a văzut că partea vătămată este minor și că

sunt careva materiale caracteristice în privința inculpatului. Instanța urma să respingă

această probă, deoarece Bodrug I. era colaborator de poliție al IP Rîșcani, care a

participat la investigarea acestui caz, participând la mai multe acțiuni și măsuri

procesuale în privința inculpatului;

4

- în speța dată nici nu poate fi vorba de prezența elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 152 Cod penal, deoarece presupusele acțiuni huliganice

au fost încadrate în baza art. 287 Cod penal, inclusiv cu aplicarea violenței asupra

persoanelor;

- concluziile instanței de fond referitor la faptul, că inculpatul cunoștea сu

certitudine despre vârsta minoră a părții vătămate sunt declarative și nefondate.

2016, au fost respinse apelurile declarate, ca nefondate și menținută sentința.

faptul că, inculpatul vina nu a recunoscut-o, faptul comiterii acțiunilor infracționale

imputate acestuia este dovedită prin declarațiile părții vătămate Xxxxxxx, martorilor

Xxxxxxx, Bodrug I. și prin materialele cauzei, și anume: ordonanța și procesul-verbal

de ridicare din 17.07.2012 (f.d. 52-53 v. II); ordonanța de recunoaștere a documentelor

în calitate de mijloc de probă din 17.07.2012 (f.d. 63 v. II); raportul de expertiză

medico-legală nr. 1850/D din 20.07.2012 (f.d. 43 v. II); raportul de expertiză medico-

legală nr. 308 din 05.10.2015 (f.d. 69-89 v. III).

Instanța de apel a reținut, că prima instanță cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor

reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare în baza art. 287

alin. (1) și art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal.

În opinia instanței de apel, declarațiile părții vătămate Xxxxxxx s-au apreciat ca

fiind pertinente și concludente dat fiind faptul că acestea coroborează pe deplin cu

întreg materialul probator administrat de către acuzatorul de stat, printre care

declarațiile părții vătămate Chitoroagă N., martorilor Xxxxxxx, Bodrug I., Chitoroagă

N., precum și conținutul raportului de expertiză medico-legală nr. 308 din 05.10.2015.

Instanța de apel a reținut din declarațiile părților vătămate Xxxxxxx și

Chitoroagă N. în coroborare cu declarațiile martorului Xxxxxxx, că în momentul în

care inculpatul a ieșit din blocul locativ și în timp ce se îndrepta spre ei folosea

cuvinte necenzurate în adresa lor și fără careva motive a aplicat părții vătămate

Xxxxxxxmai multe lovituri, iar ultimul a indicat că, în momentul în care s-a întors

spre inculpat dorind să discute cu acesta, pentru a stabili motivele conflictului,

inculpatul brusc s-a apropiat de el și i-a aplicat cu pumnii ambelor mâini lovituri în

regiunea maxilarului.

În ansamblu, instanța de apel a apreciat din conținutul declarațiilor părților

vătămate Xxxxxxxși Chitoroagă N. în coroborare cu declarațiile martorului Xxxxxxx,

că inculpatul a acționat cu un cinism și obrăznicie deosebită, încălcând grosolan

ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, tulburând

ordinea publică și liniștea cetățenilor, manifestând totodată un comportament agresiv

și violent față de părțile vătămate, din care considerent instanța de apel a respins

argumentele avocatului Popescu I., precum că partea vătămată a fost inițiatorul

conflictului.

Mai mult ca atât, instanța de apel nu a putut reține poziția apărării referitor la

faptul, că inculpatul doar a luat măsuri în scopul încetării acțiunilor huliganice ale lui

5

Xxxxxxx, deoarece încălcarea grosolană a ordinei publice, aplicarea violenței fizice

asupra persoanelor și cu bună-știință asupra unui minor nu se încadrează în registru

legal de acțiune, respectiv nu poate justifica în nici un fel comportamentul infracțional

al inculpatului, care urma să sesizeze organele competente în vederea stopării

anumitor acțiuni.

Instanța de apel nu a putut reține și faptul că, declarațiile părții vătămate

Chitoroagă N. au un caracter declarativ și se bazează pe presupuneri, deoarece prin

raportul de expertiză medico-legală nr. 308 din 05.10.2015 s-a stabilit, că lui Xxxxxxxi-

au fost cauzate vătămări corporale medii, iar prin raportul de expertiză medico-legală

nr. 1850/D din 20.07.2012, s-a constatat că lui Chitoroagă N. i-au fost cauzate vătămări

corporale ușoare.

În ce privește argumentele apărării referitor la faptul, că inculpatul în momentul

îmbrâncirii părții vătămate, care a încercat a-i aplica lovituri, a acționat în apărarea

vieții și sănătății sale, instanța de apel le-a considerat nefondate, deoarece vin în

contradicție cu ansamblul de probe administrate de către acuzatorul de stat.

Instanța de apel a mai notat și faptul, că infracțiunea de huliganism comisă de

inculpat a fost urmată de vătămarea intenționată medie a integrității corporale și a

sănătății părții vătămate Xxxxxxx, iar în aceste condiții se atestă prezența concursului

real de infracțiuni, iar calificarea se face conform art. 287 alin. (1) și art. 152 alin. (2) lit.

c1) Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, fapta prejudiciabilă prevăzută de art. 152 alin (2)

lit. c1) Cod penal săvârșită de inculpat, s-a realizat prin acțiunea intenționată de

cauzare a vătămării medii a integrității corporale și sănătății, fapt confirmat prin

raportul de expertiză medico-legală nr. 308 din 05.10.2015.

Sub aspectul laturii subiective, fapta incriminată inculpatului a fost săvârșit cu

intenție directă, inculpatul cu bună-știință conștientiza că agresează fizic o persoană

care este minoră, a prevăzut rezultatul faptelor sale și urmărind producerea lui prin

săvârșirea faptei.

Deși inculpatul a indicat, că nu a cunoscut despre faptul că Xxxxxxxeste minor,

acest argument nu a putut fi reținut de către instanța de apel, deoarece partea

vătămată Xxxxxxx, la data comiteri infracțiunii - 16.07.2012 avea vârsta de 15 ani, iar

aspectul fizic al acestuia corespundea vârstei. Totodată, instanța de apel a reținut și

mențiunea martorului Bodrug I. care a declarat că „a observat că Xxxxxxx este

minor”, prin urmare potrivit împrejurărilor și reieșind din particularitățile fiziologice

ale părții vătămate care corespundea vârstei acestuia, inculpatul putea și trebuia să-și

dea seama despre vârsta părții vătămate, care era minor la data comiterii infracțiunii.

Ce ține de declarațiile martorului Bodrug I., instanța de apel a reținut că

declarațiile acestuia pot fi puse la baza sentinței de condamnare și nu cad sub

incidența art. 90 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală.

Referitor la pedeapsa penală aplicată, instanța de apel a menționat, că prima

instanță a ținut cont de gravitatea infracțiunilor săvârșite, că conform art. 16 Cod

penal, infracțiunile comise de inculpat fac parte din categoria celor mai puțin grave și

respectiv grave, de motivul infracțiunii, persoana celui vinovat - la evidența

medicului narcolog sau psihiatru nu se află, se caracterizează pozitiv, anterior nu a

6

fost judecat, vina în comite infracțiunilor incriminate nu a recunoscut-o, careva

circumstanțe atenuante sau agravante nu s-au constatat.

Instanța de apel verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în

privința inculpatului a constatat, că prima instanță a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal în coraport cu prevede art. 90 Cod penal,

respectiv, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele ce atenuează ori agravează răspunderea

penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Cu referire la argumentele părții vătămate aduse în vederea agravării pedepsei

inculpatului, instanța de apel a notat, că nerecunoașterea vinei de către inculpat a fost

reținut de către prima instanță în procesul de individualizare a pedepsei, iar celelalte

aspecte invocate de către partea vătămată nu pot fi apreciate ca circumstanțe ce ar

determina agravarea pedepsei penale, deoarece este dreptul inculpatului de a-și

formula o tactică de apărare, respectiv sarcina instanței de judecată este de a verifica

și de a stabili dacă poziția inculpatului este în concordanță cu probele administrate la

cauza penală.

Instanța de apel a reținut și faptul, că prima instanță a motivat soluția privind

aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, ținându-se în acest

sens cont de faptul, că inculpatul la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se

află, anterior nu a fost judecat, la locul de muncă deținut anterior se caracterizează

pozitiv, careva prejudicii de ordin material sau moral părților vătămate nu a cauzat.

Pedeapsa penală aplicată inculpatului a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în limitele prevăzute de lege, luându-se în considerație gravitatea

infracțiunii săvârșite, personalitatea inculpatului, influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării lui.

Totodată, instanța de apel a respins ca neîntemeiată și cererea inculpatului

privind aplicarea în privința acestuia a actului de amnistie, deoarece inculpatul nu a

manifestat căință activă în cadrul procesului penal, nu a recunoscut vina în comiterea

infracțiunilor incriminate, nu a prezent scuze părților vătămate, mai mult ca atât, prin

cererile de apel formulate de către partea apărării, s-a încercat de fapt o victimizare a

inculpatului prin faptul, că acțiunile părții vătămate au perturbat liniștea inculpatului,

astfel această atitudine a inculpatului, care nu a conștientizat gradul de pericol social

al infracțiunilor comise și lipsa căinței active, confirmă faptul că inculpatul nu

întrunește criteriile stabilite la art. 1 din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova.

6.1 Procuror, prin care solicită casarea parțială a acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului invocă:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat de către acuzatorul de stat și partea vătămată, iar decizia atacată nu cuprinde

7

motivele pe care se întemeiază soluția, astfel încât soluția în partea individualizării

pedepsei stabilite inculpatului, este una vădit neîntemeiată;

- la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracțiunile comise, instanțele de

judecată nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, incorect

ajungând la concluzia stabilirii unei pedepse neprivative de libertate;

- infracțiunile săvârșite de inculpat, atentează la relațiile sociale, cu privire la

dreptul persoanei la integritatea corporală și sănătate, iar fapta de huliganism

încriminată inculpatului atentează la ordinea publică, ceea ce explică faptul că aceste

tipuri de infracțiuni constituie unele dintre cele mai intolerabile;

- la adoptarea deciziei instanța de apel a mizat pe circumstanțe ce reies din

personalitatea inculpatului, ce nu pot substitui acel fapt că Vasilișin R. a săvârșit două

infracțiuni, una dintre care face parte din categoria infracțiunilor grave, acțiunile

huliganice ale acestuia s-au manifestat printr-o obrăznicie deosebită, exprimând o

vădită lipsă de respect față de societate, iar vina în comiterea faptelor imputate nu a

recunoscut-o;

- instanța de apel urma să țină cont de faptul, că inculpatul nu a demonstrat nici

o urmă de remușcare, pe parcursul procedurilor negând în permanență faptele

imputate, mai mult ca atât invocând, că părțile vătămate prin comportamentul lor l-au

determinat la comiterea infracțiunilor.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

6.2 Avocatul Teleuca C. în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

parțială a acesteia și aplicarea în privința inculpatului a prevederilor Legii nr. 210 din

29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova.

În motivarea recursului invocă:

- instanța de apel ilegal a respins argumentul apărării, menținând încadrarea

acțiunilor lui Vasilișin R. în baza art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, însă conform

legislației sintagma „cu bună știință” denotă, că la momentul săvârșirii infracțiunii

făptuitorul cunoștea cu certitudine despre vârsta minoră a victimei, respectiv după

cum reiese din materialele cauzei, inculpatul nu cunoștea despre acest fapt,

presupunând că este student. Astfel, părerea martorului referitoare la vârstă nu este o

circumstanță notorie, dar contează perceperea individuală proprie și exclusivă a

făptuitorului, la atribuirea calificativului „cu bună știință asupra unui minor”;

- instanța de apel neîntemeiat a respins cererea inculpatului privind aplicarea

amnistiei, astfel în instanța de apel inculpatul a recunoscut vina în comiterea faptei

incriminate, iar la acordarea ultimului cuvânt s-a căit sincer de cele comise,

manifestând conștientizarea pericolului social al faptei.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

11), 12) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, din

următoarele considerente.

8

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

7.1 Cu referire la recursul declarat de către procuror

Reieșind din conținutul recursului, procurorul invocă ca temei de casare a

hotărârii instanței de apel, prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, menționând anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția. Tot din textul recursului se atestă, că autorul critică hotărârea

instanței de apel, nefiind de acord cu individualizarea pedepsei stabilite. Astfel,

ținând cont de argumentele invocate, Colegiul penal consideră, că recurentul, de fapt,

semnalează temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală și anume s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Din textul recursului, Colegiul atestă, că autorul nu contestă starea de fapt

stabilită de către instanțele de fond și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte, însă recurentul

critică hotărârile adoptate numai referitor la aplicarea suspendării condiționate a

executării pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, pe o perioadă de

probațiune, conform art. 90 Cod penal, considerând că nu este proporțională cu

gravitatea infracțiunii săvârșite și vinovăția autorului.

Analizând temeiurile invocate pentru recurs, în raport cu circumstanțele și

materialele cauzei, Colegiului penal consideră, că în prezenta speța nici unul din ele

nu este incident cazurilor de casare, iar instanța de apel la adoptarea hotărârii a dat

eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilită pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. art. 287 alin. (1), 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, ținând

cont în deplină măsură de aplicabilitatea prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța de recurs, lecturând textul hotărârii judecătorești contestate reține, că

instanța de apel s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apeluri

argumentându-și concluziile ce au stat la baza adoptării soluției de menținere a

aplicării în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, luând în

considerație circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat.

În viziunea Colegiului penal, instanța de apel a motivat desfășurat hotărârea

adoptată în partea menținerii aplicării în privința inculpatului a prevederilor art. 90

Cod penal, adică aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei cu

închisoare, respectiv alegațiile invocate de recurent privitor la prezența temeiului

pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu sânt

incidente pentru desființarea hotărârii instanței de apel și vor fi analizate sub aspectul

9

prezenței temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală.

Prin urmare, cu privire la temeiul pentru recurs invocat de recurent și prevăzut

la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal remarcă, că în

cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să

înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care

a comis infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării

operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul

penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana

se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții

generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și

din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai

aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

scontat.

Sancțiunea art. 287 alin. (1) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost

condamnat, prevedea la momentul săvârșirii infracțiunii pedeapsa cu amendă în

mărime de la 200 la 700 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar sancțiunea

art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, prevedea la momentul comiterii infracțiunii

pedeapsa cu închisoare de la 3 la 6 ani. Aceste infracțiuni, clasificându-se ca mai puțin

gravă și gravă, potrivit art. 16 Cod penal.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

10

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune, sau după caz termenul de probă,

iar aceste prevederi potrivit dispoziției alin. (4) al aceleiași norme nu se aplică în cazul

persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave,

precum și în cazul recidivei.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă, că inculpatul a fost condamnat în

baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, iar în baza art. 152 alin. (2) lit. c1)

Cod penal, la 4 ani închisoare. Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul total, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutare pedepsei aplicate

vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a

pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea

cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunii

prevăzute în alin. (1) și alin. (4) art. 90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora la

prezenta speță și anume că este stabilită o pedeapsă cu închisoare pentru infracțiuni

săvârșite cu intenție ce nu depășește 5 ani, și nu este una ce se atribuie la infracțiuni

deosebit de grave și excepțional de grave, precum nu este prezentă și nici recidiva.

La circumstanțele cauzei, instanța de recurs reține că careva circumstanțe

atenuante conform art. 76 Cod penal nu au fost stabilite, de asemenea nici

circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, nu au fost constatate în cauza dată.

Cât privește persoana celui vinovat, din materialele cauzei se atestă că

inculpatul Vasilișin R. la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, se

caracterizează pozitiv, anterior nu a fost judecat, careva prejudiciu de ordin material

sau moral nu a cauzat părților vătămate.

O altă condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, este aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia. Astfel, este prerogativa

instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

efectivă a acesteia, ținând cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege la

formarea unei astfel de convingeri. Reieșind din conținutul hotărârilor judecătorești

ale instanțelor de fond, Colegiul penal consideră că acestea întemeiat au concluzionat

despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, învederând caracteristica

pozitivă a inculpatului, faptul că la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se

află, și anterior nu a fost condamnat.

Ținând cont de toate împrejurările cauzei, având în vedere atât principiul

umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și prevederile art. 61 alin. (2) Cod

11

penal, instanța de recurs consideră că nu este rațională executarea pedepsei reale cu

închisoarea de către inculpat, iar instanța de apel just a conchis de a menține aplicarea

în privința acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal, fiindu-i suspendată condiționat

executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune, deoarece careva interdicții la

aplicarea acestei norme nu se atestă, din care considerent instanța de recurs respinge

argumentele procurorului, precum că instanța de apel a mizat pe circumstanțe ce reies

din personalitatea inculpatului, ce nu pot substitui acel fapt că Vasilișin R. a săvârșit

două infracțiuni, una dintre care face parte din categoria infracțiunilor grave.

Cât privește argumentul recurentului, precum că inculpatul vina în comiterea

faptelor imputate nu a recunoscut-o, nu a demonstrat nici o urmă de remușcare, pe

parcursul procedurilor, negând în permanență faptele imputate, mai mult invocând

că părțile vătămate prin comportamentul lor l-au determinat la comiterea

infracțiunilor, Colegiul penal reține că, utilizarea de către inculpat a dreptului său

legal de a nu recunoaște vina în acțiunile imputate, nu poate fi sancționată de către

stat prin aplicarea unei pedepse mai aspre. Mai mult ca atât, instanța de recurs

verificând actele și lucrările dosarului constată că în cuprinsul filei 207 v. III în decizia

atacată se motivează corespunzător că este dreptul inculpatului de a-și formula o

tactică de apărare, iar sarcina instanței este de a verifica și a stabili dacă poziția

inculpatului este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu și-a

găsit confirmarea temeiul de recurs la care face referire recurentul și nu sânt motive

de a interveni în soluția adoptată, fiindcă hotărârea instanței de apel cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost

individualizată potrivit legii.

7.2 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Teleuca C. în numele inculpatului

Reieșind din conținutul recursului, avocatul invocă ca temei de casare a hotărârii

instanței de apel, prevederile pct. 11), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, ce

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care persoana

condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de

înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau

anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea

părților în cazul prevăzut de lege; faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În argumentarea temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, recurentul invocă dezacordul cu încadrarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, deoarece inculpatul nu

cunoștea despre vârsta minoră a victimei, astfel la atribuirea calificativului „cu bună

știință asupra unui minor” contează perceperea individuală proprie și exclusivă a

făptuitorului.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

12

Însă, pentru o atare concluzie, trebuie să se țină seamă de fapta săvârșită și cum

aceasta a fost stabilită de către instanța de apel și dacă această faptă a fost încadrată în

norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, înseamnă

că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Din textul deciziei recurate, se constată că instanța de apel, a cercetat toate

probele prezentate și le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenței și

utilității acestora și care, în ansamblul lor, au confirmat vinovăția inculpatului,

inclusiv și de săvârșirea infracțiunilor incriminate. Conținutul probelor și valoarea lor

probatorie este analizată în textul hotărârii recurate și temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor probe, instanța de recurs nu a stabilit.

Prin urmare, instanța de recurs atestă ca fiind corectă situația de fapt, stabilită de

către instanțele ierarhic inferioare, precum și calificarea infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, după semnele componenței de infracțiune prevăzute de art. 152

alin. (2) lit. c1) și art. 287 alin. (1) Cod penal.

De asemenea, cu referire la critica avocatului, precum că inculpatul nu cunoștea

despre vârsta minoră a victimei, Colegiul penal o respinge ca fiind neîntemeiată,

deoarece instanțele de fond au analizat minuțios acest aspect și s-au expus argumentat

în privința lui, concluzionând că inculpatul a săvârșit cu bună știință asupra unui

minor acțiuni de vătămare intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății,

acțiuni prevăzute de lit. c1) alin. (2) art. 152 Cod penal.

Instanța de recurs reține că potrivit teoriei penale, ca să fie aplicabilă

circumstanța agravantă prevăzută la lit. c1) alin. (2) art. 152 Cod penal, este necesară

îndeplinirea cumulativă a două condiții: 1) victima să fie un minor; 2) făptuitorul să

manifeste bună știință în privința calității de minor a victimei. Deci, la momentul

săvârșirii infracțiunii, victima trebuie să nu fi atins vârsta de 18 ani.

Sintagma „cu bună știință” denotă că la momentul săvârșirii infracțiunii,

făptuitorul cunoștea cu certitudine despre vârsta minoră a victimei.

În ce privește vârsta minoră a victimei și afirmația, precum că inculpatul nu

cunoștea despre acest fapt, crezând că este student a Universității Tehnice, Colegiul

apreciază aceste afirmații drept declarative, făcute de inculpat cu scopul de a se

eschiva de la răspunderea penală. Totodată, Colegiul penal consideră juste concluziile

instanței de apel, precum că partea vătămată Xxxxxxx născut la data de xxxxxxx, la

data comiterii infracțiunii - 16.07.2012, avea vârsta de 15 ani, iar aspectul fizic al

acestuia corespundea vârstei. Mai mult, din declarațiile martorului Bodrug I. se atestă

că acesta a observat, că partea vătămată Xxxxxxx este minor. Prin urmare, potrivit

împrejurărilor și reieșind din particularitățile fiziologice ale părții vătămate, care

corespundea vârstei acestuia, inculpatul putea și trebuia să-și dea seama despre vârsta

părții vătămate, care era minor la data comiterii infracțiunii.

Așadar, reieșind din circumstanțele faptei, constatate de instanțele ierarhic

inferioare, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate juridic în baza art. 152 alin.

(2) lit. c1) Cod penal.

Referitor la temeiul invocat de recurent prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod

de procedură penală și anume ce ține de faptul, că instanța de apel neîntemeiat a

13

respins cererea inculpatului privind aplicarea amnistiei, Colegiul penal constată că nu

și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.

Astfel, în ședința instanței de apel, inculpatul Vasilișin R. a depus cerere cu

privire la aplicarea în privința lui a dispozițiilor Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, prin care a solicitat încetarea în faza de judecare, a cauzei penale pornită în

privința lui în baza art. 287 alin. (1), 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal, în legătură cu

adoptarea legii sus menționate.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului privind aplicarea

amnistiei, menționând că inculpatul nu întrunește criteriile stabilite la art. 1 din Legea

nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, astfel nu a manifestat căința activă în

cadrul procesului penal și nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunilor

incriminate.

Potrivit art. (1) alin. (1), (4) al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova

„(1) Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și

inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate

care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de

probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de

recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art. 2-

9, 11 și 12”

În acest punct de analiză, este relevant de a preciza că, înainte de a aplica actul

amnistiei față de inculpat, instanța urmează să determine dacă acesta a manifestat

căința activă față de fapta infracțională comisă.

Alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 210 stipulează expres, că căința activă a persoanei

se determină, în conformitate cu criteriile stabilite la art. 57 din Codul penal al

Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002.

Din conținutul art. 57 Cod penal, trebuie de înțeles că liberarea de răspundere

penală, în legătură cu căința activă, este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite

următoarele criterii: persoana s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a

reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Astfel, reieșind din textul legii precitat, se conchide că pentru aplicarea amnistiei

față de persoanele inculpate, este suficient să fie întrunite cel puțin unul dintre

criteriile enumerate supra.

Judecarea cauzei penale la solicitarea inculpatului în procedura simplificată

reglementată de art. 3641 sau art. 509 Cod de procedură penală, sau în cazul

recunoașterii integrale a vinovăției se consideră contribuire activă la descoperirea

infracțiunii.

Se notează, că în cazul când nu s-a cauzat vreun prejudiciu, instanța poate aplica

prevederile art. 2 din Legea nr. 210, numai dacă inculpatul a manifestat căință activă

prin autodenunțare sau prin contribuire activă la descoperirea infracțiunii (care

14

include: judecarea cauzei penale în procedura prescrisă de art. 3641 sau art. 509 Cod

de procedură penală sau în cazul recunoașterii integrale a vinovăției).

Reieșind din cele menționate în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal

reține, că inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunilor incriminate și nu

a manifestat căința activă prin autodenunțare sau prin contribuire activă la

descoperirea infracțiunii, mai mult ca atât cauza nu a fost judecată în procedură

simplificată pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, conform art.

3641 Cod de procedură penală sau în baza acordului de recunoaștere a vinovăției,

conform art. 509 Cod de procedură penală.

Din acest punct de vedere, Colegiul penal conchide, că instanța de apel just a

respins cererea inculpatului privind aplicarea amnistiei, deoarece ultimul nu

întrunește criteriile stabilite la art. 1 din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova.

Cât privește motivul invocat de recurent, precum că inculpatul în cadrul

examinării cauzei în instanța de apel a recunoscut vina, iar la acordarea ultimului

cuvânt s-a căit sincer de cele comise, instanța de recurs reieșind din procesul-verbal al

ședinței de judecată din data de 05.10.2016 (f.d. 178 v. III), reține că inculpatul a

menționat că susține declarațiile date la urmărirea penală și în prima instanță, iar în

ședința de judecată a primei instanțe a solicitat să fie achitat.

Referitor la critica invocată de avocat, precum că conform motivării instanței de

apel, exercitarea de către inculpat a dreptului la apărare prin înaintarea cererii de

apel, constituie un temei pentru respingerea cererii de aplicare a amnistiei, Colegiul

penal o respinge ca fiind declarativă, deoarece instanța de apel a menționat în

hotărârea adoptată, că prin cererea de apel formulată de partea apărării s-a încercat o

victimizare a inculpatului, prin faptul că acțiunile părții vătămate au perturbat liniștea

inculpatului, de unde reiese lipsa căinței active. Astfel, Colegiul penal atestă că

instanța de apel a respins cererea inculpatului de aplicare a amnistiei din motivul

lipsei căinței active, dar nu din motivul înaintării cererii de apel, astfel nefiind încălcat

dreptul la apărare al inculpatului.

În concluzie, rezumând cele expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de

instanțele de fond, în privința inculpatului Vasilișin R. nefiind identificată de instanța

de recurs vreo eroare judiciară, ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârilor

judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate criticile

formulate de către recurenți în recursurile ordinare deferite spre examinare.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și avocatul Teleuca Cristian,

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

15

din 05 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Vasilișin Roman Xxxxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 07 martie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

16