1ra-715/2016 — art. 188 alin. 3 lit. c CP

1ra-715/2016 — art. 188 alin. 3 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-715/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 mai 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de avocatul

Luca Alexandru în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Modîrca Viorel Vasilii, născut la 12 noiembrie

1974, originar și domiciliat s. Ghidighici, mun.

Chișinău.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.06.2013 – 08.06.2015;

Instanța de apel: 28.06.2015 – 06.11.2015;

Instanța de recurs: 16.02.2016 – 25.05.2016.

A C O N S T A T A T:

Modîrca Viorel a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (3) lit. c)

Cod penal, la 10 (zece) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Maranciuc Valeriu a fost admisă, fiind

dispusă încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a sumei de 1650

(una mie șase sute cincizeci) lei, cu titlu de prejudiciu material, dintre care 150 (una sută

cincizeci) lei – banii sustrași din buzunar și 1500 (una mie cinci sute) lei – cheltuieli

pentru asistență juridică, precum și prejudiciul moral în sumă de 20000 (douăzeci mii)

lei.

Cerința părții vătămate cu privire la încasarea din contul inculpatului a costului

telefonului mobil model „Orange Atlanta” în sumă de 940 (nouă sute patruzeci) lei, a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Modîrca Viorel, la 29 iulie 2012, aproximativ la orele 00:00 - 01:30, având intenția de a

sustrage bunul altei persoane, aflându-se în apropierea hotelului „Național” amplasat pe

adresa str. Ștefan cel Mare și Sfânt 4, mun. Chișinău, urmând intenția propusă din timp,

a intrat în discuție cu Maranciuc Valeriu și folosindu-se de încrederea lui, l-a convins să

meargă cu el, pe drum aplicându-i multiple lovituri în regiunea capului și a corpului,

cauzându-i conform raportului de examinare medico-legală nr. 2346 D din

04 septembrie 2012, leziuni corporale grave, iar ulterior a sustras în mod deschis

1

telefonul mobil model „Orange Atlanta” la prețul de 940 lei, precum și din buzunarul

pantalonilor a sustras bani în sumă de 150 lei, cauzând părții vătămate Maranciuc Valeriu

daune materiale în sumă totală de 1090 lei.

solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu

a fost săvârșită de inculpat.

În motivarea apelului, avocatul a indicat, că atât pe parcursul urmăririi penale, cât

și în cadrul cercetării judecătorești inculpatul a negat faptele imputate, explicând că în

noaptea de 28 spre 29 iulie 2012, el se afla acasă în s. Ghidighici, mun. Chișinău,

împreună cu membrii familiei sale, iar infracțiunea imputată el nu a săvârșit-o.

Totodată, potrivit explicațiilor inițiale date în cadrul urmăririi penale (f. d. 13, 24,

vol. I), partea vătămată a declarat că semnalmentele persoanei care l-a atacat sunt

următoarele: vârsta aproximativ 35-38 ani, înălțimea 1,70 m-1,75 m, maiou portocaliu,

frizură scurtă, părul întunecat, vorbitor de limbă de stat, corpolență medie.

La fel, potrivit declarațiilor martorului Marinescu Iurie din cadrul urmăririi penale

(f. d. 30, vol. I), acesta a descris următoarele caracteristici ale celui care i-a vândut

telefonul: vârsta aproximativ 33-40 ani, înălțimea 1,65 m-1,68 m, corpolență - slăbuț,

tenul feței-smolit, pe cap chipiu întunecat, îmbrăcat în scurtă cafeniu închisă de

primăvară-toamnă, vorbitor de limbă de stat.

Astfel, s-a evidențiat, că semnalmentele descrise de cei audiați nu corespund

semnalmentelor inculpatului, cum ar fi îmbrăcămintea purtată de infractor în noaptea și

dimineața devreme a zilei de 29 iulie 2012, deoarece Modîrca Viorel nu a avut și nu a

purtat vreodată asemenea îmbrăcăminte, Modîrca Viorel are o înălțime de 1,6 m,

corpolența slaba.

Modîrca Lidia, mama inculpatului, a declarat că acesta în fiecare zi dormea acasă,

și cazuri ca el să nu vină nu au fost, nu a avut niciodată o haină confecționată din piele de

culoare închisă, nu a purtat nici haine de culoare portocalie sau roz.

Infracțiunea imputată lui Modîrca Viorel a fost săvârșită aproximativ la orele

00:00-01:30, pe o stradă slab iluminată, iar până la acest moment partea vătămată nu era

cunoscut cu infractorul, contactând cu acesta un timp destul de redus.

Reieșind din circumstanțele descrise, apărarea a specificat că la caz, se creează

dubii referitor la veridicitatea și corectitudinea declarațiilor părții vătămate, având în

vedere faptul că în acea noapte acesta a consumat băuturi alcoolice, despre care fapt nu a

negat, precum și iluminarea slabă a locului unde a făcut cunoștință cu agresorul.

Ulterior, la 29 iulie 2012, aproximativ la ora 06:00, telefonul mobil a fost vândut

lui Marinescu Iurie la prețul de 150 lei, la Piața Centrală, pe când locul de trai al

inculpatului Modîrca Viorel este în s. Ghidighici, mun. Chișinău.

Astfel, perioada de timp în care acesta urma să se deplaseze acasă pentru a-și

schimba hainele și să se reîntoarcă la Piața Centrală din mun. Chișinău în condiția când

acesta nu avea transport, iar transportul public încă nu circula, a fost relativ scurtă, dat

fiind distanța care urma să o parcurgă până la domiciliu și înapoi.

Prin urmare, nu este certă implicarea lui Modîrca Viorel în săvârșirea infracțiunii,

având în vedere și faptul că, în cadrul efectuării procedurii de recunoaștere, selectarea

acestuia de către partea vătămată și martor a fost indicată și dirijată de către organul de

2

urmărire penală, deoarece inculpatul are antecedente penale, iar în atare situație este ușor

să găsești un vinovat.

De asemenea, nu puteau fi puse la baza sentinței de condamnare probe irelevante,

cum ar fi procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie (f. d. 58, vol. I),

potrivit căruia tatăl Modîrca Vasile în calitate de martor, îl recunoaște pe fiul său

Modîrca Viorel, la fel și declarațiile martorului Podgurschi Ion, care a dat declarații doar

în cadrul urmăririi penale, iar potrivit art. 389 Cod de procedură penală, declarațiile

martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinței de condamnare

numai în ansamblu cu alte probe suficiente pentru învinuire și cu condiția că, la urmărirea

penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul.

Referitor la raportul de expertiză medico-legală nr. 2346/D din

21 septembrie 2012, s-a relevat, că acesta i-a fost adus la cunoștință inculpatului la

24 decembrie 2012 și nu imediat sau în decurs de trei zile de la primirea raportului de

către organul de urmărire penală, astfel fiind încălcate prevederile art. 151 Cod de

procedură penală, fapt ce a fost menționat și în procesul-verbal de comunicare a raportului

de expertiză (f. d. 82, vol. I), actul respectiv fiind lovit de nulitate absolută prin prisma

prevederilor art. 251 Cod de procedură penală.

În cererea de apel s-a mai relatat, că ambele acțiuni de recunoaștere a persoanei au

fost efectuate în lipsa apărătorului, ceea ce denotă încălcarea dreptului la apărare.

Un alt argument care pune la îndoială respectarea principiului prezumției

nevinovăției de către instanța de judecată la examinarea cauzei penale este faptul că nu

au fost audiați toți martorii indicați de inculpat și anume a surorii acestuia, în vederea

înlăturării tuturor dubiilor.

3.1. Avocatul Harghel Andrei în numele inculpatului, a declarat apel solicitând

casarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În argumentarea cererii de apel, a invocat, că argumentele primei instanțe sunt

neîntemeiate și nu se confirmă prin materialele cauzei penale, partea acuzării nu a

prezentat probe suficiente, concludente și utile pentru a demonstra vinovăția lui Modîrca

Viorel în săvârșirea infracțiunii imputate.

În ședința de judecată, inculpatul a declarat că în seara respectivă se afla acasă și

nu cunoaște nimic despre incidentul de lângă hotelul „Național” din mun. Chișinău, nu a

bătut pe nimeni, afirmații care au fost confirmate de martorul Modîrca Lidia.

La fel, potrivit declarațiilor părții vătămate Maranciuc Valeriu, inculpatul în

noaptea respectivă era îmbrăcat în maiou de culoare portocalie (f. d. 24, 87, vol. I), iar

martorul Marinescu Iurie a declarat ca inculpatul dimineața deja era îmbrăcat în scurtă

întunecată.

Apărarea menționează, că martorul nu putea să nu observe un element atât de

evident cum ar fi un maiou portocaliu, pe fonul altor haine pe care martorul le ține minte,

inculpatul nu are rude sau prieteni în mun. Chișinău, unde putea să-și schimbe hainele,

martorul Modîrca Lidia a declarat ca fiul ei nu are haine sau maiouri colorate aprins gen

portocaliu, etc.

Unica probă, pe care s-a bazat și învinuirea și prima instanță sunt procesele-verbale

de recunoaștere a persoanei (f. d. 34, 36, vol. I), conform cărora partea vătămată

Maranciuc Valeriu și martorul Marinescu Iurie l-au recunoscut pe inculpat, însă prima

instanță a trecut cu vederea faptul ca recunoașterea a fost făcută de către persoane a căror

3

declarații sunt contradictorii, contrar prevederilor art. 116 Cod de procedură penală,

ambele procese au fost efectuate în lipsa apărătorului inculpatului, fiindu-i încălcat

dreptul la apărare.

au fost respinse ca nefondate apelurile și menținută sentința.

Respingând apelurile, instanța de apel a menționat, că vinovăția inculpatului este

dovedită prin următoarele probe: declarațiile părții vătămate Maranciuc Valeriu, a

martorilor Modîrca Lidia, Bradauțan Serghei, Marinescu Iurie, Podgurschi Ion, precum

și următoarele probe materiale: plângerea cet. Maranciuc Valeriu din 03 august 2012 (f. d.

11, vol. I); procesul-verbal de ridicare a obiectului din 16 august 2012 (f. d. 26, vol. I);

procesul-verbal de examinare a obiectului din 16 august 2012 (f. d. 31-32, vol. I);

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 21 august 2012 (f. d. 34-37, vol. I);

ordonanța de recunoaștere și anexare a corpurilor delicte la cauza penală din

16 august 2012 (f. d. 33, vol. I); procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 24 august 2012 (f. d. 58, vol. I); ordonanța de recunoaștere și anexare a

corpurilor delicte la cauza penală din 20 august 2012 (f. d. 71, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 2346 D din 21 august 2012 (f. d. 79-80, vol. I); procesele-verbale de

confruntare dintre Maranciuc Valeriu și Modîrca Viorel, Marinescu Iurie și

Modîrca Viorel din 19 septembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 (f. d. 86-88, 105-107,

vol. I).

Cu referire la motivele invocate în apeluri, ce vizează activitatea organului de

urmărire penală și a primei instanțe privind administrarea și aprecierea probelor puse la

baza condamnării inculpatului, instanța de apel a specificat, că acestea sunt nefondate,

deoarece atât urmărirea penală cât și judecarea cauzei în fond s-a desfășurat în strictă

conformitate cu procedura prevăzută de lege și, încălcări care atrag nulitatea actelor

procedurale efectuate nu au fost constatate.

Drepturile și obligațiile învinuitului, inculpatului prevăzute la art. 66 Cod de

procedură penală, au fost respectate.

Starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele

stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței.

Sentința cuprinde elementele definitorii condamnării, prevăzute de art. 394 alin.

(1), (2) Cod de procedură penală. Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza

sentinței, fiind obținute legal, sânt admisibile conform prevederilor art. 95 Cod de

procedură penală și sunt apreciate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

sentința fiind în corespundere și cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, instanța de apel a menționat, că nerecunoașterea vinovăției nu

echivalează cu achitarea, odată ce probele prezentate în sprijinul învinuirii, administrate

și apreciate de prima instanță, relevate în cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței

de apel, dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii respective de către inculpat.

Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie și se combate complet prin

împrejurările stabilite și probele administrate în cauză, astfel fiind apreciată ca o tentativă

de a evita răspunderea penală pentru fapta săvârșită.

Motivele invocate privind nevinovăția inculpatului au fost combătute prin

declarațiile părții vătămate Maranciuc Valeriu, care arată direct și sigur la inculpat, ca

4

fiind persoana, care la 29 iulie 2012, aproximativ la ora 01.30, prin atac tâlhăresc, i-a

sustras telefonul mobil model „Orange Atlanta”, la prețul de 940 lei și din buzunar i-a

sustras bani în sumă de 150 lei.

Declarațiile părții vătămate coroborează cu procesele - verbale de recunoaștere a

persoanei (f. d. 34, 36, vol. I), cu procesele-verbale de confruntare dintre

Maranciuc Valeriu și Modîrca Viorel, dintre Modîrca Viorel și Marinescu Iurie din

19 septembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 (f. d. 86-88, 105-107, vol. I) și cu declarațiile

martorilor Marinescu Iurie și Podgurschi Ion, prezentate la urmărirea penală și citite în

ședința de judecată, care susțin, că la 29 iulie 2012, aproximativ la ora 07:00, inculpatul

i-a vândut primului telefonul mobil „Orange Atlanta” la prețul de 150 lei.

Instanța de apel a remarcat, că probele menționate au fost administrate legal, în

conformitate cu prevederile art. art. 113, 116 Cod de procedură penală, astfel încât în

cadrul faptelor consemnate de inculpat și avocatul său în procesele-verbale de confruntare

și în cele de recunoaștere a persoanei, obiecții și plângeri nu au parvenit.

Conform proceselor-verbale despre terminarea urmăririi penale din 30 mai 2013,

(f. d. 158, 159, vol. I), învinuitul Modîrca Viorel și avocatul său nu au formulat obiecții

și cereri cu privire la materialele urmăririi penale, inclusiv și cele indicate în apeluri.

Declarațiile martorului Modîrca Lidia nu reprezintă alibi pentru inculpat, în sensul,

că la timpul săvârșirii infracțiunii acesta se afla acasă, dat fiind faptul, că dânsa s-a referit

la general că fiul său doarme acasă, însă nu s-a referit nemijlocit la cazul din 29 iulie 2012,

aproximativ ora 01.30.

Criticele cu privire la aprecierea probelor efectuată de prima instanță, reprezintă

opinia subiectivă a părții apărării.

La capitolul individualizării pedepsei penale, instanța de apel a remarcat, că prima

instanță în corespundere cu prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de datele

privind persoana inculpatului și circumstanțele care influențează asupra pedepsei, fiind

luate în considerație gravitatea infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului și scopul

pedepsei, care va fi asigurat doar prin aplicarea pedepsei închisorii.

A mai reținut instanța de apel, că acțiunea civilă corect a fost soluționată de către

prima instanță conform prevederilor art. 387 Cod de procedură penală.

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar solicitând casarea deciziei

instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel.

În motivarea cererii de recurs, apărarea a invocat dezacordul cu decizia contestată,

menționând că este ilegală, neîntemeiată și nemotivată, nefiind asigurate și cercetate sub

toate aspectele, complet și obiectiv probele prezentate și administrate, iar divergențele

apărute nu au fost înlăturate.

Susține recurentul, că la baza soluției adoptate au fost puse în exclusivitate

declarațiile părții vătămate Maranciuc Valeriu, a martorilor Marinescu Iurie din cadrul

urmăririi penale, Podgurschi Ion, Modîrca Lidia și Brădăuțan Serghei.

Astfel, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești

inculpatul a negat faptele imputate, explicând că în noaptea de 28 spre 29 iulie 2012, el

se afla acasă în s. Ghidighici, mun. Chișinău, împreună cu membrii familiei sale, iar

infracțiunea imputată nu el a săvârșit-o.

5

În susținerea acestei poziții vin și declarațiile martorului Modîrca Lidia, care a

confirmat că fiul său Modîrca Viorel, locuiește cu ea și nu au fost cazuri ca el să nu

doarmă la domiciliu, în fiecare zi după serviciu venind acasă.

La acest capitol, ambele instanțe absolut eronat au concluzionat, precum că

declarațiile martorului Modîrca Lidia nu pot fi reținute ca utile, din motivul că ultima

s-a referit la general și nu în particular la noaptea de 28 spre 29 iulie 2012.

De altfel, martorul Modîrca Lidia la fel a indicat că fiul său niciodată nu a avut și

nu a purtat hainele descrise de către partea vătămată și martorul acuzării Podgurschi Ion,

cum ar fi maiou portocaliu și scurtă confecționată din piele de culoare cafenie, asemenea

haine nu au fost descoperite la domiciliul inculpatului.

În același timp, a mai invocat recurentul, că potrivit explicațiilor inițiale date în

cadrul urmăririi penale (f. d. 13, 24, vol. I) partea vătămată a indicat la semnalmentele

persoanei care l-a atacat: vârsta aproximativ 35-38 ani, înălțimea 1,70 m-1,75 m, maiou

portocaliu, frizură scurtă, părul întunecat, vorbitor de limbă de stat, corpolență medie.

Reieșind din descrierea dată, partea vătămată a avut posibilitatea să rețină

semnalmentele atacatorului, însă aceste declarații vin în contradicție cu semnalmentele

acuzatului, ultimul fiind de o înălțime de 1,6 m și niciodată nu a avut și nu a purtat maiou

portocaliu.

Celelalte semnalmente descrise nu permit individualizarea atacatorului, însă nici

în declarațiile inițiale, nici în procesul-verbal de recunoaștere, partea vătămată

Maranciuc Valeriu, nu a indicat nimic despre semnalmentele ce-l individualizează pe

inculpat, deoarece acestea sunt vizibile și inconfundabile: în special nasul cu o vădită

deformare și multiplele tatuaje pe mâini, pe care Maranciuc Valeriu în mod obligatoriu

urma să le observe, odată ce acesta afirmă că atacatorul era în maiou.

Ulterior, în procesul recunoașterii petrecute cu participarea părții vătămate

Maranciuc Valeriu, inculpatului i-a fost indicat să ocupe poziția nr. 1, iar reieșind din

faptul că ușa în biroul destinat pentru recunoaștere a rămas deschisă, acest fapt i-a permis

inculpatului să vadă cum colaboratorul de poliție i-a indicat părții vătămate spre dânsul.

Se mai accentuează în cererea de recurs, că declarațiile date de martorul

Marinescu Iurie în cadrul urmăririi penale (f. d. 30, vol. I), potrivit cărora acesta a descris

următoarele caracteristici ale celui care i-a vândut telefonul: vârsta 33- 40 ani, statura

1,65 m-1,68 m, corpolență - slăbuț, tenul feței - smolit, pe cap chipiu întunecat, îmbrăcat

în scurtă cafeniu închisă de primăvară-toamnă, vorbitor de limbă de stat, având o ținută

neîngrijită, ceea ce denotă că semnalmentele descrise de cei audiați nu corespund cu

semnalmentele inculpatului cum ar fi îmbrăcămintea purtată de infractor în noaptea și

dimineața devreme a zilei de 29 iulie 2012, deoarece Modîrca Viorel nu a avut și nu a

purtat vreodată asemenea îmbrăcăminte, Modîrca Viorel are o înălțime de 1,6 m, precum

și este de corpolență slabă.

Subliniază apărarea, că prezentarea spre recunoaștere a inculpatului, a avut loc cu

încălcarea prevederilor art. 116 Cod de procedură penală și în lipsa apărătorului.

Mai mult, instanțele judecătorești neîntemeiat au pus la baza soluției de

condamnare probe neutile, cum ar fi procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie (f. d. 58, vol. I), potrivit căruia tatăl Modîrca Vasile în calitate de martor, îl

recunoaște pe fiul său Modîrca Viorel.

6

Un alt aspect invocat în susținerea apărării este faptul că infracțiunea imputată lui

Modîrca Viorel a fost săvârșită aproximativ la orele 00:00-01:30, în preajma hotelului

„Național” amplasat pe adresa str. Ștefan cel Mare și Sfânt 4, mun. Chișinău.

Ulterior, la 29 iulie 2012, aproximativ la ora 06:00, telefonul mobil a fost deja

vândut lui Marinescu Iurie la prețul de 150 lei, la Piața Centrală, pe cînd locul de trai al

inculpatului Modîrca Viorel este în s. Ghidighici, mun. Chișinău.

Astfel perioada de timp în care acesta urma să se deplaseze acasă pentru a-și

schimba hainele și să se reîntoarcă la Piața Centrală din mun. Chișinău, în condiția când

acesta niciodată nu a avut în posesie un mijloc de transport, iar transportul public în

această perioadă de timp nu circula, a fost relativ scurtă și insuficientă.

În același timp, din cauza unor greșeli comise de organul de urmărire penală, a

rămas nesoluționată cererea avocatului Pocaznoi Rodica, referitor la ridicarea de la

operatorul de telefonie mobilă a descifrărilor convorbirilor telefonice a acuzatului

Modîrca Viorel cu locația utilizatorului, care puteau demonstra locul aflării acestuia la

momentul producerii infracțiunii.

De asemenea, reieșind din prevederile art. 389 Cod de procedură penală, consideră

apărarea, că nu puteau fi puse la baza soluției de condamnare nici declarațiile martorului

Podgurschi Ion date în cadrul urmăririi penale, în absența confruntărilor între acesta și

inculpat.

Referitor la raportul de expertiză medico-legală nr. 2346/D din

21 septembrie 2012, se menționează că acesta i-a fost adus la cunoștință inculpatului la

24 decembrie 2012 și nu imediat sau în decurs de trei zile de la primirea raportului de

către organul de urmărire penală, fiind încălcate prevederile art. 151 Cod de procedură

penală, actul respectiv fiind lovit de nulitate absolută prin prisma prevederilor art. 251

Cod de procedură penală.

Mai susține recurentul, că instanțele de fond au respins neîntemeiat cererea

inculpatului cu privire la audierea martorilor apărării, ceea ce pune la îndoială atât

imparțialitatea instanțelor cât și respectarea de către acestea a principiului prezumției

nevinovăției și asigurării dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6§1 Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, instanța de apel nu a răspuns la toate argumentele invocate în apel, dar a

motivat soluția adoptată, cu concluziile proprii asupra argumentelor invocate, respingând

cererile de apel, fără a soluționa fondul apelului, fiind încălcate prevederile art. 19 Cod

de procedură penală și art. 6§1 Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești face parte din setul de garanții

stabilit pentru existența unui proces echitabil.

Conform jurisprudenței CEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, o

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal, având

posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și oferă

posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs (Suominen v.

Finlanda (2003) par. 37, Kuznetsov și alții v. Rusia (2007) par. 85).

inadmisibilității acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, din motiv că temeiurile invocate de

7

recurent nu se reflectă în cauza dată, decizia instanței de apel fiind legală și întocmită cu

respectarea prevederilor art. art. 414, 417 Cod de procedură penală.

materialele cauzei și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în

referință, Colegiul penal concluzionează asupra inadmisibilității acestuia din următoarele

considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului declarat, se atestă că acesta invocă dezacordul

cu soluția instanței de apel sub aspectul pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond în cazul cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, ori cînd nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Cu referire la criticele invocate de recurent sub aspectul pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, sau cercetează suplimentar probele administrate de

prima instanță, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține, că instanța de

apel a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, iar decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la

respingerea apelurilor declarate de avocații Pocaznoi Rodica și Harghel Andrei în numele

inculpatului și menținerea sentinței primei instanțe, prin care inculpatul Modîrca Viorel

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal.

Astfel, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, fiind legală și întemeiată.

Totodată, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel, la examinarea

cauzei, a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. art. 27, 99-101 Cod de

procedură penală, cercetând sub toate aspectele probele administrate, verificându-le

minuțios, iar în final le-a dat o apreciere corespunzătoare prin prisma pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, care coroborate în ansamblu, confirmă vinovăția

inculpatului Modîrca Viorel în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c)

Cod penal.

În ceea ce ține de dezacordul recurentului cu modalitatea de apreciere a probelor

de către instanțele de fond, îndeosebi accentuarea discrepanțelor din descrierile date de

partea vătămată Maranciuc Valeriu și de martorul Marinescu Iurie semnalmentelor

inculpatului, instanța de recurs le consideră nefondate, deoarece aprecierea

caracteristicilor cum ar fi vârsta și înălțimea unei persoane, ține de propria percepție a

fiecărui individ în parte.

8

Așadar, la aspectul dat, instanța de recurs relevă, că din conținutul

proceselor-verbale de confruntare dintre inculpat și partea vătămată Maranciuc Valeriu,

dintre inculpat și martorul Marinescu Iurie, se deduce că atât partea vătămată cât și

martorul respectiv fiind întrebați după care caracteristici au recunoscut inculpatul, au

menționat că l-au recunoscut după trăsăturile feței, nasul și gura (f. d. 87, verso, 106

vol. I).

Cu referire la argumentele recurentului privind presupusele încălcări procedurale

admise de către organul de urmărire penală, instanța de recurs menționează că atât

inculpatul cât și apărătorul său la finisarea urmăririi penale nu au invocat careva încălcări,

or, potrivit procesului-verbal de informare despre terminarea urmăririi penale și

procesului-verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală aceștia au menționat,

că „cereri și demersuri nu sunt” (f. d. 158-159, vol. I).

În acest context, Colegiul penal menționează, că ilegalitatea acțiunilor organelor

de urmărire penală în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (4) Cod de procedură

penală, atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii - când

partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - când partea ia cunoștință de

materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când partea a fost absentă la efectuarea

acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Raportînd norma dată la argumentul supus analizei Colegiul penal atestă că, din

materialele cauzei nu rezultă că apărătorul inculpatului ar fi avut careva obiecții asupra

acțiunilor organului de urmărire penală la etapa respectivă, iar invocarea nulității actului

procedural la etapa examinării recursului ordinar, contravine prevederilor art. 251

alin. (4) Cod de procedură penală.

Elocvente în acest sens sunt și statuările prezentate în jurisprudența CEDO, prin

care s-a stabilit că probele obținute într-un mod ilegal nu constituie în sine o încălcare a

dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Astfel, Curtea în cazul Schenk c. Elveției (12 iulie 1988), a precizat că utilizarea

unei înregistrări ce poartă semnele ilegalității, din motiv că nu a fost ordonată de către

judecătorul de instrucție, nu este o încălcare a unui proces echitabil, deoarece apărarea a

avut posibilitatea de a contesta autenticitatea înregistrărilor în termenii și modul stabilit

prin lege.

Un alt motiv semnalat în cererea de recurs se referă la faptul, că instanțele de fond

au respins neîntemeiat cererea inculpatului cu privire la audierea martorilor apărării, însă

la acest aspect Colegiul penal, relevă că instanța de apel corect a menționat că demersul

respectiv a fost nemotivat, nefiind specificate care împrejurări importante pentru

soluționarea cauzei umează a fi stabilite și din care motive aceste probe nu au fost

prezentate în cadrul primei instanțe.

Distinct de considerentele relatate, instanța de recurs apreciază ca fiind

neîntemeiate și alegațiile recurentului cu referire la faptul, că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în apeluri, în acest mod nefiind soluționat

fondul apelului, or, în conținutul recursului vizat nu a fost specificat concret asupra căror

motive instanța de apel nu s-a expus.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal menționează că pentru a verifica

temeinicia prevederilor invocate în recurs prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, este necesar de a indica concret asupra căror motive nu s-a expus

9

instanța de apel, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul inculpatului

prin constatări subiective constituie o derogare de la regula unui proces contradictoriu în

condițiile egalității armelor.

Iar în conformitate cu art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau

a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Față de cele enunțate, verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma

argumentelor invocate de recurent, Colegiul penal le consideră ca nefondate, în sensul că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate se dovedește indubitabil din

probele acumulate, iar de către instanțele de fond la judecarea cauzei nu a fost comisă

eroarea gravă de fapt, care ar duce la casarea hotărârii atacate și adoptarea unei alte soluții.

Cu referire la criticele invocate de recurent sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul invocat de avocatul

Luca Alexandru în numele inculpatului - „nu sunt întrunite elementele infracțiunii” este

prezent atunci, când instanța ce a judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept,

cum ar fi situația prin care în hotărârea judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea

infracțiunii, dar nu au fost stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund

elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Totodată, temeiul invocat include cazurile când nu au fost stabilite mijloacele de

probă prin intermediul căror s-au constatat elementele constitutive ale infracțiunii, ori

când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii.

La caz însă, conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și

multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar careva temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute cu respectarea

normelor de procedură penală.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că situația de fapt a fost just stabilită de

către instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator

administrat și expus în pct. 4 al prezentei decizii, încadrarea juridică dată faptelor este

corectă și corespunde situației de fapt reținute, la caz, corect instanța de apel ajungînd la

concluzia că sunt îndeplinite în prezenta speță condițiile tragerii la răspundere penală a

inculpatului pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal.

În același context, Colegiul penal evidențiază că latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c) Cod penal, se realizează prin două acțiuni: acțiunea

de sustragere și acțiuni violente periculoase pentru viața și sănătatea persoanei sau

amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.

Așadar, în speță, instanțele de fond corect au stabilit că acțiunile inculpatului se

circumscriu componenței de infracțiuni - tîlhăria, adică atacul asupra unei persoane în

scopul sustragerii bunurilor, cu cauzarea vătămării grave a integrității corporale sau a

sănătății.

Prin atac se subînțelege acțiunea agresivă a făptuitorului, însoțită de violența

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate sau de amenințarea cu aplicarea

unei asemenea violențe.

10

Tîlhăria presupune nu orice violență periculoasă pentru viața sau sănătatea

persoanei agresate, ci doar violența legată de atacul asupra persoanei în scopul sustragerii

bunurilor acesteia.

Latura subiectivă a tîlhăriei se caracterizează prin vinovăție sub forma intenției

directe, calificată prin scopul obligatoriu al acesteia de sustragere.

Așa fiind, Colegiul penal conchide că, în prezenta cauză, nu se constată admiterea

erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, la etapa

judecării apelului.

Prin urmare, argumentele invocate de către avocatul Luca Alexandru în cererea de

recurs, nu și-au găsit confirmare și nu pot servi temei de casare a deciziei contestate, iar

instanța de recurs conchide că în speță se impune soluția inadmisibilității recursului

ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Luca Alexandru în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

06 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui Modîrca Viorel Vasilii, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 iunie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

11