1ra-1026/16 — art.201-1 alin.2 lit.a CP

Prima instanță: 19.08.2015 – 04.12.2015;

Instanța de apel: 29.12.2015 – 08.02.2016;

Instanța de recurs: 18.04.2016 – 25.05.2016. C O N S T A T Ă: 1. Prin sentința Judecătoriei Orhei din 04 decembrie 2015, Boțan Petru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.2011 alin.(2) lit.a) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În baza art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 2 ani. 2. Prima instanță, examinînd cauza în procedura prevăzută de art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, a constatat că Boțan Petru, la 24 mai 2015, la ora 18.30, aflîndu-se la domiciliu în s.Peresecina, r-nul Orhei, gospodărie în care locuiește împreună cu socrii săi, Perju Melania și Perju Pavel, și potrivit art.1331 lit.a) Cod penal, fiind membru al familiei, fără a deține motive esențiale și conștientizînd că anterior a fost condamnat pentru acțiuni ilegale de violență în familie săvîrșite asupra soției Boțan Angela și asupra soacrei Perju Melania, intenționat a inițiat un conflict cu soția sa, realizat cu violență psihologică manifestată prin impunerea voinței și controlului personal, amenințări verbale și provocarea stărilor de tensiune și suferință psihică, urmat de aplicarea față de Boțan Angela a violenței fizice, prin aplicarea loviturilor cu pumnul în regiunea capului și cu piciorul în regiunea abdomenului, cauzîndu-i astfel suferințe psihice și dureri fizice exprimate prin echimoză pe palma stîngă, provocată de acțiuni traumatice și care se califică drept vătămare corporală neînsemnată. Continuîndu-și acțiunile sale infracționale, Boțan Petru urmărind impunerea voinței și controlului personal asupra conflictului iscat, în timp ce soacra sa Perju 1 Melania a intenționat să intervină în aplanarea conflictului, a manifestat față de aceasta violență psihologică, amenințări verbale și provocarea stărilor de tensiune și de suferință psihică și în rezultat, fără a deține motive esențiale, intenționat a apucat-o cu forță cu ambele mîini de membrele superioare, astfel, cauzîndu-i suferințe psihice și dureri fizice exprimate prin echimoze pe membrele superioare, care în cumul se califică drept vătămare neînsemnată. 3. Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui P.Boțan, în baza art.2011 alin.(2) lit.a) Cod penal, prin aplicarea art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, să-i fie stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, cu ispășirea în penitenciar de tip semiînchis, invocînd că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea blîndă; - instanța eronat a concluzionat că față de inculpat urmează a fi aplicate prevederile art.90 Cod penal, poziție care de altfel, nici nu este motivată; - instanța nu a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, inclusiv, de faptul că vinovăția inculpatului a fost stabilită pentru a treia oară în săvîrșirea aceleiași categorii de infracțiune, prevăzută de art.2011 Cod penal, iar comportamentul și corectarea lui nu vor corespunde exigențelor art.61 Cod penal.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2016, a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința în partea stabilirii pedepsei penale și în această parte a fost pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui P.Boțan, recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art.2011 alin.(2) lit.a) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis. Instanța de apel a indicat că prima instanță a dat apreciere corectă probelor administrate și circumstanțelor cauzei, examinîndu-le conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și corect a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dînd faptei săvîrșite o încadrare juridică corectă. De asemenea, instanța a constatat că urmărirea penală și judecata în fond s-au desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de lege, iar probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței, au fost obținute legal și sînt admisibile conform prevederilor art.95 Cod de procedură penală. Totodată, instanța de apel a conchis că, prima instanță stabilindu-i pedeapsa inculpatului P.Boțan sub formă de închisoare pe termen de 2 ani, a ținut cont de caracterul și gradul de pericol social a infracțiunii, de faptul că infracțiunea a fost săvîrșită cu intenție, că potrivit art.16 Cod penal se referă la infracțiuni mai puțin grave, de persoana inculpatului, care la locul de trai se caracterizează satisfăcător, dar la domiciliu provoacă certuri, că nu are antecedente penale nestinse, de circumstanțele atenuante - recunoașterea vinovăției și căința sinceră, de circumstanța agravantă - săvirșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni similare. Totuși, avînd în vedere că inculpatul anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, instanța de apel a considerat că prima instanță eronat a aplicat față de acesta 2 prevederile art.90 Cod penal și a dispus executarea condiționată a pedepsei penale. În acest sens, instanța de apel a reținut că, P.Boțan a săvîrșit o infracțiune împotriva relațiilor sociale cu privire la solidaritatea familială și relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, integritatea fizică sau psihică, la onoarea și demnitatea persoanei, consecvent, prin sentința Judecătoriei Orhei din 15.04.2014, a mai fost condamnat pentru o infracțiune similară îndreptată împotriva acelorași părți vătămate, în acest caz, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată, care însă, nu și-a îndeplinit scopul de reeducare și corectare a inculpatului, acesta săvîrșind din nou un act de violență în familie asupra membrilor familiei sale, A.Boțan și M.Perju. Respectiv, instanța de apel a conchis că pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendarea condiționată a executării ei, aplicată lui P.Boțan de prima instanță, nu este oportună și nu v-a atinge scopul pedepsei penale și astfel, comportamentul inculpatului față de părțile vătămate impune necesitatea executării reale a pedepsei penale, aceasta fiind una echitabilă, proporțională cu gravitatea faptei comise și va fi suficientă pentru restabilirea echității sociale, corectarea vinovatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnatului, cît și a altor persoane.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar inculpatul care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei și menținerea sentinței, pe motiv că instanța de apel la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație că dînsul și-a revizuit comportamentul, nu mai locuiește cu socrii, cu soția întreține relații familiare normale și nu prezintă pericol pentru societate, fapt demonstrat prin cererea acesteia și a autorității publice locale de a-l lăsa în libertate; - instanța nu a luat în considerație că are un copil minor, cu starea de sănătate precară, iar o eventuală executare reală a pedepsei penale va avea efecte negative asupra educației, îngrijirii și redresării sănătății copilului, avînd în vedere că mijloacele financiare necesare în acest scop sînt cîștigate de el.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în referință, prin care solicită declararea inadmisibilității recursului, precum și de opinia părților vătămate, expusă în referințe, prin care solicită menținerea sentinței, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente. Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de apel. Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Colegiul penal constată că, de fapt, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor sale în baza art.2011 alin.(2) lit.a) Cod penal, și, critică hotărîrea recurată numai referitor la pedeapsa închisorii cu executarea ei reală aplicată de instanța de apel. Analizînd acest temei în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat. 3 Motivele recurentului, precum că instanța de apel incorect a individualizat pedeapsa și neîntemeiat nu a aplicat în privința lui prevederile art.90 Cod penal, Colegiul penal le consideră neîntemeiate. La acest capitol Colegiul atestă că, potrivit art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnatului, cît și a altor persoane. Conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Totodată, pedeapsa are drept scop și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea inculpatului, cît și a altor persoane. Ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Colegiul penal constată că, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei, stipulate în art.75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, inclusiv de cele enumerate de recurent în recurs, de persoana acestuia, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării lui. Mai mult, la numirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut cont de prevederile art.3641 Cod de procedură penală, acesta beneficiind de o reducere cu o treime din limita de pedeapsă prevăzută de lege, adică din maximul și din minimul prevăzut de sancțiunea normei penale în baza căreia a fost condamnat. Astfel, temeiul invocat de recurent privind aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ei, pe motiv că instanța nu a reținut circumstanțele atenuante prezente în cauză, inclusiv cele enumerate în recurs, că nu este periculos pentru familie, nu pot servi drept temei de casare a hotărîrii judecătorești, din motiv că circumstanțele invocate de recurent au fost luate în considerație de instanță la numirea pedepsei. Concomitent, Colegiul penal notează că, legiuitorul acordă dreptul instanței, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz, posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei și nicidecum nu o obligă în acest sens. În speța dată, rezultă că instanța de apel, reieșind din circumstanțele sus menționate, că P.Boțan a săvîrșit o infracțiune 4 împotriva relațiilor sociale cu privire la solidaritatea familială și relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, integritatea fizică sau psihică, la onoarea și demnitatea persoanei, că anterior a fost condamnat pentru o infracțiune similară îndreptată împotriva acelorași părți vătămate, și, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată, nu și-a făcut concluzii necesare, nu a stat pe calea corijării, săvîrșind din nou un act de violență în familie asupra membrilor familiei sale, a considerat rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa stabilită. În acest sens, instanța și-a motivat soluția adoptată, indicînd din care motive a ajuns la concluzia că corijarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar cu aplicarea pedepsei închisorii reale, astfel că instanța și-a motivat soluția referitor la iraționalitatea numirii pedepsei acestuia cu suspendarea executării ei pe termen de probă. Din acest punct de vedere se constată că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de drept la care face referință recurentul și, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate, pedeapsa aplicată inculpatului este individualizată conform prevederilor legale și echitabilă faptei comise. Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului ordinar declarat de inculpat, fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Boțan Petru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2016, în propria lui cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, publicată integral la 22 iunie 2016. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Iurie Diaconu 5