1ra-779/2016 — art. 151 alin. 4 CP

Dosarul nr. 1ra-779/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 05 mai 2015

și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2015, declarat

de inculpatul

Niculița Lilian Ilie, născut la

09 aprilie 1988, originar și locuitor al s. Văleni, r-nul

Cahul, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 14.11.2014 – 05.05.2015,

instanța de apel: 09.06.2015– 05.11.2015,

instanța de recurs: 02.03.2016 –27.04.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal la 14 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, începând din 07 mai 2015, cu includerea în

termenul pedepsei a timpului aflării în arest preventiv de la 25 septembrie 2014 până

la 07 mai 2015.

inculpatul Niculița Lilian, acționând de comun acord cu o persoană în privința căreia

cauza penală a fost disjungată, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se la

domiciliul lui Nastas R., din s. Văleni, r-nul Cahul, în timpul neînțelegerilor dintre

1

acesta și Bria N., cu scopul cauzării vătămărilor intenționate grave, i-au aplicat

ultimului multiple lovituri peste cap și alte regiuni ale corpului cu mâinile și

picioarele.

Tot el, întru continuarea acțiunilor sale infracționale, la 24 septembrie 2014,

orele 21.00 - 23.00, acționând de comun acord cu o persoană în privința căreia cauza

penală a fost disjungată, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărindu-l pe Bria N.,

lângă traseul Cahul – Giurgiulești, în s. Văleni, r-nul Cahul, ca urmare a

neînțelegerilor dintre el și Bria N., cu scopul cauzării vătămărilor intenționate grave,

i-a aplicat ultimului multiple lovituri peste cap și alte regiuni ale corpului cu mâinile

și picioarele, în rezultatul cărora Bria N. a decedat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial și a declarat că Bria N.

l-a înjurat, motiv pentru care i-a aplicat o palmă peste față, iar Iacovlev N. l-a lovit de

mai multe lovituri, sărind și cu picioarele peste el. După, l-au urmărit pe Bria N. și

Iacovlev N. iar l-a lovit pe Bria N., iar el i-a aplicat doar o lovitură cu piciorul în

spate. Însă, Iacovlev N. l-a lovit cu pumnul în nas aplicându-i și două lovituri cu

piciorul după cap. Când au plecat, Bria N. era însângerat, dar viu.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, Iacovlev N., condamnat prin sentința judecătoriei Cahul din

06.02.2014, a declarat, că s-a luat la bătaie cu Bria N., intervenind și inculpatul, care

a lovit cu pumnii în Bria N. Când au ieșit în curte, inculpatul a continuat să îl

lovească pe Bria N. cu pumnii și picioarele în cap.

Partea vătămată Bria E., a declarat că a fost telefonată de cumnata sa, care i-a

comunicat că soțul Bria N. a fost omorât de Iacovlev N. și Niculița L.

Martorul Nastas R. a declarat, că Bria N., Iacovlev N. și inculpatul au început

să se bată, iar Iacovlev N. și inculpatul i-au aplicat lui Bria N. lovituri cu pumnii.

Martorul minor Nastas V. a declarat, că inculpatul și Iacovlev N. săreau cu

picioarele peste Bria N., care era la pământ, însângerat. Îl loveau cu pumnii și

picioarele în piept, peste cap și picioare.

Potrivit procesului-verbal de autosesizare din 25.09.2014, la IP Cahul a

parvenit înștiințarea telefonică, că în s. Văleni, r-nul Cahul, lângă traseu a fost

depistat cadavrul victimei.

Conform procesului-verbal din 25.09.2014, a fost efectuată cercetarea la fața

locului, pe porțiunea de drum de țară amplasat în centrul s. Văleni, r-nul Cahul, la

intersecție, unde lângă fântână a fost depistat cadavrul victimei.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 263 din 25.09.2014, decesul

victimei a survenit de la leziuni corporale grave, periculoase pentru viață manifestate

prin: traumă închisă cranio – cerebrală cu hematom în spațiul subdural și epidural cu

compresia emisferei cerebrale de dreapta și țesutului cerebral, echimoze plăgi pe

obraz, cap, revărsări sangvine în țesuturile pericraniene, gât, limbă, torace, fractura

coastelor 6-7 de stânga. Vătămările corporale menționate, fiind produsul multiplelor

acțiuni traumatice aplicate în regiunea obrazului, capului, gâtului, toracelui de stânga

cu obiecte contondente dure, mai mult caracteristice la lovituri, la lovirea cu

picioarele încălțate, posibil și cu pumnii, cu probabilitate mărită că victima se afla în

poziție culcată. După producerea vătămărilor corporale posibil ca victima să se fi

2

aflat în stare de inconștiență, fără a se deplasa de sinestătător, supraviețuind 5-6 ore

înainte de deces. În proba de sânge s-a depistat alcool etilic în cantitate de 2,63 %,

adică stare de ebrietate avansată.

În baza probelor administrate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 151 alin. (4) Cod penal, ca vătămare intenționată gravă a integrității corporale,

care este periculoasă pentru viață, săvârșită de două persoane, vătămare care a

provocat decesul victimei.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 –

77 Cod penal, că infracțiunea săvârșită este una gravă, că inculpatul anterior nu a fost

judecat, că lipsesc circumstanțele atenuante, că a săvârșit infracțiunea în stare de

ebrietate, la evidența medicului psihiatru, narcolog nu se află, a recunoscut parțial

vinovăția, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă doar prin

izolare de societate.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanta a invocat, că toate dubiile la demonstrarea vinovăției urmează a fi

interpretate în favoarea inculpatului.

Probele prezentate nu confirmă vinovăția inculpatului.

Conform raportului de expertiză medico – legală nr. 263, din 25.09.2014, la

Bria N. au fost depistate leziuni corporale, una dintre care era letală și alta nu.

Leziunile corporale, care au dus la deces, sunt – traumă craniocerebrală închisă,

hematom subdural pe dreapta. Restul leziunilor corporale, care au fost descrise, nu au

putut duce la deces. Iar conform explicațiilor lui Iacovlev N., date în calitate de

bănuit, acesta a aplicat lovituri în regiunea capului cu picioarele și pumnii.

2015, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că instanța de fond corect a catalogat ca neîntemeiate

argumentele inculpatului, precum că moartea lui Bria N. nu a survenit în urma

acțiunilor sale, dar în urma acțiunilor lui Iacovlev N., deoarece prin raportul de

expertiză medico-legală nr. 263 din 25.10.2014, s-a stabilit, că moartea victimei a

survenit în rezultatul aplicării mai multor lovituri și delimitarea lor în raport cu

acțiunile comune ale inculpatului și celeilalte persoane nu este posibilă.

Instanța de fond, legal a constatat existența vinovăției inculpatului în cauzarea

leziunilor corporale victimei, și aceste leziuni au fost apreciate în conformitate cu

Regulamentul Ministerului Sănătății nr. 99/2003, ca grave, soldate cu moartea lui

Bria N., fapte ce dovedesc intenția inculpatului în a-i cauza părții vătămate aceste

leziuni corporale grave, care au avut ca urmare decesul lui Bria N.

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Recurentul a indicat, că martorul Nastas R. a declarat, că inculpatul a lovit o

singură dată victima cu palma peste față, iar Iacovlev N. a declarat că el i-a aplicat

lovituri în regiunea capului, pieptului și în față.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

3

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, astfel, că recursul nu întrunește condițiile legale de conținut prevăzute

în articolele specificate, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale în baza art. 151 alin. (4) Cod

penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile inculpatului, părții vătămate Bria E., martorilor Iacovlev N.,

Nastas R. și Nastas V., procesului-verbal de autosesizare din 25.09.2014, procesului-

verbal de cercetare la fața locului din 25.09.2014, raportul de expertiză medico-legală

nr. 263, din 25.09.2014, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, acestea confirmând în mod

concludent prezența în faptele inculpatului a acțiunilor de vătămare intenționată

4

gravă a integrității corporale, care este periculoasă pentru viață, săvârșită de două

persoane, vătămare care a provocat decesul victimei.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei privind vinovăția

inculpatului (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul

inculpatului, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală, și invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de

orice suport legal (pct. 5. din decizie).

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2., 4. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor care au fost puse la

baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei pentru reexaminarea

cauzei.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, acesta urmează a

fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Niculița Lilian Ilie,

împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 05 mai 2015 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2015, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 mai 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6