1ra-1501/2016 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-1501/2016 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1501/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 01 iulie

2015 și deciziei Curții de Apel Cahul din 28 aprilie 2016, declarat de avocatul Ion

Stoian, în privința inculpatului

Florea Ion Ion, născut la

25 februarie 1993, originar și locuitor al s. Colibași, r-

nul Cahul, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.11.2013 – 01.07.2015,

instanța de apel: 16.09.2015 – 28.04.2016,

instanța de recurs: 06.07.2016 – 17.08.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Gîscă Igor, însă în privința lui

hotărârile judecătorești nu se contestă.

Florea Ion, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se la stația de alimentare

„Lukoil”, situată în or. Cahul, str. M. Viteazul, într-un loc care prin natura și

destinația lui este întotdeauna accesibil publicului, la observația lui Nucă Ș., făcută

lui Gîscă I. și o altă persoană care își satisfăceau necesitățile fiziologice în loc

public de a înceta acțiunile sale și care nu au reacționat corespunzător, acționând

de comun acord cu Gîscă I. și o altă persoană, din intenții huliganice, fără careva

motiv întemeiat, premeditat, încălcând grosolan ordinea publică și exprimând o

1

vădită lipsă de respect față de societate, manifestând o obrăznicie deosebită,

exprimându-se injurios, l-au atacat pe Nucă Ș., aplicând forța fizică față de el, prin

încercarea de a aplica lovituri cu mâinile, tragerea de haine, îmbrânceli, iar auzind

că personalul „Lukoil” a solicitat ajutorul poliției, a fugit de la fața locului.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, și a declarat, că a auzit

cum prietenii lui discutau cu o persoană, nu a observat ca cineva să se tragă de

haine, nu a încercat să aplice și nici nu a aplicat lovituri cuiva. A plecat când a

auzit că acea persoană este comisarul de Cahul. Deoarece nu se afla lângă ei și era

în stare de ebrietate nu ține minte toate momentele.

Necătând că inculpatul nu a recunoscut vina, aceasta este dovedită prin

probele administrate.

Astfel, partea vătămată Nucă Ș. a declarat că Gîscă I. a coborât din

automobil și a început să își satisfacă necesitățile fiziologice pe teritoriul stației de

alimentare. El i-a făcut observație. Inculpatul și ceilalți doi l-au numit cu cuvinte

necenzurate, apucându-l de mâini și de haină. Gîscă I. a încercat să aplice o

lovitură cu cricul dar a fost stopat.

Martorul Zorilă B. a relatat că inculpații erau în stare de ebrietate, vorbeau

urât și au început cearta, urmată de trageri de hainele părții vătămate, încercări de

a-i aplica lovituri, și el a chemat paza.

Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. 603 din 30.08.2013, la

Nucă Ș. s-au constatat echimoze pe brațul drept, produse în rezultatul acțiunii

traumatice, cu obiecte contondente dure, posibil în timpul și în circumstanțele

indicate, și se califică ca vătămare corporală neînsemnată.

Acțiunile inculpaților și leziunile constatate la partea vătămată se află în

legătură cauzală directă.

Din declarațiile părții vătămate și ale martorului Zorilă B., rezultă că în

momentul când partea vătămată s-a apropiat de inculpați și le-a făcut observație,

aceștia, fiind în stare de ebrietate, s-au adresat în privința ultimului cu cuvinte

necenzurate și au început a-l trage de haine.

Sunt neîntemeiate declarațiile inculpatului că nu a agresat partea vătămată,

or, acestea vin în contradicție cu declarațiile părții vătămate și ale martorului Zorilă

B., care au declarat, că din automobil au coborât 3 persoane, care se exprimau cu

cuvinte necenzurate în adresa părții vătămate, îl trăgeau de haine și nu reacționau

la observațiile verbale.

Incidentul a avut loc într-un loc public, în prezența mai multor persoane,

fiind încălcată grosolan ordinea publică, cu o vădită lipsă de respect față de

societate.

Poziția inculpatului de nerecunoaștere a vinovăției reprezintă doar o metodă

de apărare și o încercare de eschivare de la răspunderea penală.

Totodată, circumstanța „încercarea de a aplica lovituri părții vătămate cu

picioarele”, nu a fost probată de acuzare, motiv pentru care urmează a fi exclusă

din învinuire.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod

penal, ca huliganism, adică acțiunile intenționate, care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, amenințarea cu aplicarea

2

unei asemenea violențe, săvârșite de două sau mai multe persoane, care, prin

conținutul lor se deosebesc prin obrăznicie deosebită.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 - 77 Cod

penal, că inculpatul se caracterizează pozitiv, că circumstanțe atenuante nu au fost

reținute, ca circumstanță agravantă fiind comiterea infracțiunii în stare de ebrietate,

concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă fără izolare de societate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, din motivul lipsei

faptei infracțiunii.

Apelantul a invocat, că lipsește fapta infracțiunii cât și careva probe în

săvârșirea cărorva acțiuni de către inculpat.

Depozițiile părții vătămate și ale martorului audiat sunt denaturate, iar

sentința adoptată este bazată pe presupuneri.

Instanța de fond a descris niște probe, fără a le da o apreciere și fără a ține

cont că nu sunt pertinente cauzei.

admis, casată sentința parțial și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Florea Ion, recunoscut vinovat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal,

i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 1 an.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat, că instanța de fond corect a determinat

circumstanțele de fapt și de drept, la baza hotărârii fiind puse doar acele probe care

au fost cercetate în modul stabilit în cadrul ședinței de judecată, cu respectarea

normelor procesual – penale, inclusiv a prevederilor art. 369 și 370 Cod de

procedură penală.

Astfel, partea vătămată a indicat că Florea I., Gîscă I. și Boboc D. au aplicat

forța fizică, îl trăgeau de mâini, scurtă, și în rezultat i-au apărut leziunile corporale

descrise în raportul de expertiză medico - legală.

Între acțiunile inculpaților Gîscă I. și Florea I., și vătămările corporale

constatate la partea vătămată, există legătură cauzală directă.

Din declarațiile părții vătămate și ale martorului Zorilă B., rezultă cert, că în

momentul în care partea vătămată s-a apropiat de inculpați și le-a făcut observație,

Gîscă I., fiind în stare de ebrietate, fapt confirmat prin testul Drager, împreună cu

Florea I. s-au adresat în privința părții vătămate cu cuvinte necenzurate și au

început a-l trage de haine.

Instanța de fond corect a apreciat critic declarațiile inculpatului că nu a

efectuat gesturi violente în privința părții vătămate și nu a văzut ca Gîscă I. să ia

vreun obiect din portbagaj, deoarece acestea vin în contradicție cu declarațiile

părții vătămate și ale martorului Zorilă B., care au menționat că din automobil au

coborât trei persoane printre care și inculpatul, care se exprimau cu cuvinte

necenzurate în adresa părții vătămate, îl trăgeau de haine și nu reacționau la

observațiile verbale ale acestuia.

Gîscă I. a invocat că în portbagaj a căutat ceva de băut, dar aceste declarații

nu s-au confirmat, martorul Zorilă B. menționând că a văzut cum de la automobil a

3

alergat cineva cu ceva în mână și vroia să lovească partea vătămată, însă a fost

oprit de un alt băiat, declarații care sunt convingătoare și în coroborare cu întreg

materialul probator, existent pe prezenta cauză.

Mai mult, nimeni din cei prezenți la fața locului nu au menționat că Gîscă I. ar

fi avut vreo sticlă cu apă în mână când a vrut să lovească partea vătămată și a fost

oprit de șoferul automobilului. Astfel, cu certitudine au fost stabilite semnele

calificative ale huliganismului în acțiunile inculpatului, care împreună cu altă

persoană în privința căreia cauza penală a fost disjungată, aflându-se la stația de

alimentare „Lukoil” din or. Cahul, str. M. Viteazul, au încălcat ordinea publică prin

provocarea gălăgiei și prin exprimarea cu cuvinte injurioase în adresa părții

vătămate, cât și prin aplicarea forței fizice față de el.

Totodată, instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că nu s-a demonstrat

starea de ebrietate a inculpatului, așa cum testul Drager nu a fost făcut în privința

lui, fie examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și natura ei, că

inculpatul nu a fost anterior judecat, că la evidența medicului narcolog și psihiatru

nu se află, la locul de trai este caracterizat pozitiv, și i-a aplicat o pedeapsă prea

aspră.

adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, din

motivul lipsei faptei infracțiunii.

Apelantul a invocat, că sentința este neîntemeiată, deoarece lipsește fapta

infracțiunii, lipsesc probe în săvârșirea cărorva acțiuni, depozițiile părții vătămate

și a martorilor au fost denaturate, sentința fiind bazată pe unele presupuneri.

Instanța de fond a descris niște probe, fără a le aprecia și fără a ține cont că

nu sunt pertinente cauzei.

Instanța de apel, nu și-a expus părerea asupra motivelor invocate în apel, a

cercetat probele prin numirea filelor dosarului, depozițiile depuse la urmărirea

penală care nu au fost examinate, din lipsa necesității, în cadrul dezbaterilor

judiciare, conform principiilor nemijlocirii și oralității, la prima instanță, nu s-a

ținut cont de opinia apărării în faptul învinuirii neconcretizate a inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (2) pct. 8) Cod

de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

4

Sub acest aspect se reține că recursul declarat este fondat în drept pe art. 427

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri - nu au

fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei

legi mai blânde.

Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat, în

raport cu împrejurările constatate în descriptivul hotărârilor atacate, care ar fi

erorile de drept și esența circumstanțelor că nu au fost întrunite elementele

infracțiunii sau că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă

decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, fiind omisă

totalmente argumentarea ilegalității hotărârilor contestate în acest sens (pct. 5. din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, cînd nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpatului, încadrarea juridică

a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate și a martorului Zorilă B., că

partea vătămată a fost agresată fizic de inculpat, a raportului de expertiză medico –

legală nr. 603 din 30.08. 2013, din care urmează că la Nucă Ș. s-au constatat

echimoze pe brațul drept, produse în rezultatul acțiunii traumatice, cu obiecte

contondente dure, posibil în timpul și în circumstanțele indicate și se califică ca

vătămare corporală neînsemnată, fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, instanțele indicând detailat motivele pentru

5

care a respins probele și versiunile apărării, instanța de apel de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri.

Or, probele administrate, inclusiv cele nominalizate supra, dovedesc cu

concludență că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) lit.

b) Cod penal.

Pe lângă aceasta, instanța de apel just și argumentat a ținut cont de

prevederile art. 61, 75 Cod penal, conform căror persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului de către instanța de apel în corespundere cu prevederile legale (pct. 4.

din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, art. 6 din CEDO impune în special, în

sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază

relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea

unui răspuns detaliat la fiecare argument ( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței,

Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

În asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a conținutului

mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de prima

instanță. Or, în cazul în care instanțele de fond și de apel și-au motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual,

o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și menționate la

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care

nu este un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

6

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este

lipsită de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2.- 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea

din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Este de reținut că, potrivit art. 336 alin. (6) și (7) Cod de procedură penală,

în termen de 3 zile lucrătoare de la data anunțării semnării procesului-verbal,

participanții la proces au dreptul să formuleze obiecții asupra lui, indicând

inexactitățile și motivele pentru care îl consideră incomplet. Obiecțiile la procesul-

verbal se examinează de către președintele ședinței de judecată care, pentru

anumite concretizări, poate chema persoana care le-a formulat. Rezultatul

examinării obiecțiilor, în caz de acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluție pe

textul obiecțiilor, iar în caz de respingere – prin încheiere motivată. Obiecțiile și

încheierea asupra lor se anexează la procesul-verbal.

În conformitate cu prescripțiile art. 413 alin. (3), 414 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța de apel, la cererea părților, poate cerceta suplimentar

probele administrate în primă instanță și poate administra probe noi. Instanța de

apel verifică declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin

citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul – verbal.

Totodată, potrivit procesului verbal al ședinței instanței de apel, toate

probele cercetate au fost consemnate în procesul verbal al ședinței de judecată, iar

apărarea nu a solicitat cercetarea suplimentară a unor probe concrete sau

administrarea de probe noi, nefiind formulate întrebări și obiecții asupra probelor

cercetate în ședința instanței de apel (vol. II, f.d. 223-248).

Asupra acestui proces-verbal nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel,

informațiile inserate în actele procedurale vizate sunt prezumate a fi veridice.

Prin urmare, argumentul recurentului că instanța de apel a cercetat prin

numirea filelor dosarului a probelor, depozițiile depuse la urmărirea penală nefiind

examinate din lipsa necesității în cadrul dezbaterilor judiciare conform principiilor

nemijlocirii și oralității, este neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

au fost întrunite elementele infracțiunii, că instanța de apel s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

7

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Stoian,

împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 01 iulie 2015 și deciziei Curții de Apel

Cahul din 28 aprilie 2016, în privința inculpatului Florea Ion Ion, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8