1ra-297/2018 — art. 157 CP

Dosarul nr. 1ra-297/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul șef al Procuraturii de

Circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței judecătoriei Cahul din

26 iunie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 31 octombrie 2017, în privința

inculpatului

Velcev Ivan Xxxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al or. Xxxxxxxx, str.

X. Xxxxxxxxx xx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.01.2017 – 31.03.2017,

instanța de apel: 17.05.2017 – 05.09.2017,

instanța de recurs: 05.01.2018 – 07.02.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Velcev Ivan a fost

condamnat în baza art. 157 Cod penal la 1 an închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 1 an.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în mărime de 320

lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Velcev Ivan, fiind în stare de ebrietate, conducând cu căruța și deplasându-se pe str.

1

Lenin, or. Taraclia, nu a luat în vedere starea sa psihofiziologică, care influența

asupra atenției și reacției și situația rutieră, și anume că drumurile și bordurile erau în

zăpadă, deplasarea nefiind posibilă, și din imprudență a comis tamponarea cu căruța

pe care o conducea pietonul Panicerschi V., care se deplasa conform Regulamentului

Circulației Rutiere pe partea de trecere pe str. Lenin, or. Taraclia, cauzându-i astfel

vătămări corporale sub formă de traumă a toracelui, cu fracturi închise a coastelor IV,

V, VI, VII din stânga, ce a condiționat dereglarea sănătății de lungă durată și care

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 171/D din 25.05.2017 se califică ca

vătămare corporală medie.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece probele administrate i-au confirmat integral vinovăția, instanța a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 157 Cod penal, ca cauzarea vătămării

corporale medie din imprudență.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 7,

16, 61, 75-77, 90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul

a comis o infracțiune mai puțin gravă, se caracterizează pozitiv, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, că s-au stabilit circumstanțe atenuante – comiterea

pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave și recuperarea prejudiciului

cauzat, cât și circumstanța agravantă – comiterea infracțiunii în stare de ebrietate, că

acestuia urmează a-i fi stabilită o pedeapsă în conformitate cu art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, adică una redusă, concluzionând că reeducarea și corectarea

inculpatului este posibilă prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

La fel, instanța a reținut, că potrivit art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală,

plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din

contul mijloacelor bugetului de stat.

Expertiza medico-legală a fost efectuată în baza ordonanței organului de

urmărire penală pentru dovedirea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, care intră în sarcina învinuirii și în conformitate cu prevederile art. 143 alin.

(2) Cod de procedură penală, se achită din contul mijloacelor statului.

Astfel, cerința procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor privind efectuarea expertizei indicate, sunt neîntemeiate.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

încasate cheltuielile judiciare în mărime de 320 lei, pentru efectuarea expertizei

medico-legale, din contul inculpatului, în beneficiul statului.

Apelantul a invocat, că cheltuielile judiciare trec în contul statului doar în cazul

în care persoana care trebuie să achite aceste cheltuieli corespunde condițiilor

prevăzute de art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, ceea ce nu este și cazul

inculpatului. Având în vedere faptul că inculpatul nu întrunește nici o condiție, din

cele prevăzute pentru eliberarea de la achitarea cheltuielilor judiciare, fiind

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 157 Cod penal,

conform art. 229 Cod de procedură penală, inculpatul trebuie să suporte cheltuielile

2

pentru efectuarea expertizei medico-legale, reparând astfel cheltuielile suportate de

stat.

respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că cheltuielile respective au fost efectuate în cadrul

urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală, indică expres situațiile, când

dispunerea efectuării expertizei este obligatorie. Alin. (2) al aceluiași articol prevede

achitarea expertizelor judiciare în cazurile prevăzute la alin. (1) din contul

mijloacelor bugetului de stat.

Astfel, prevederile legale la care face trimitere apelantul se referă mai mult la

acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, ori cheltuielile judiciare, care sunt

enumerate în dispoziția art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală, nu prevăd astfel de

cheltuieli. Or, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cheltuielile judiciare se achită din

sume alocate de stat, dacă legea nu prevede altă modalitate. Astfel aceste norme

procedurale invocate de procuror și respinse de prima instanță în conținutul sentinței

atacate, nu reglementează încasarea din contul condamnatului a mijloacelor bănești

pentru cheltuieli de expertiză.

Prima instanță a ținut cont că expertiza judiciară în privința părții vătămate, a

fost dispusă în cadrul efectuării urmăririi penale, pentru acumularea probatoriului

necesar, și aceste cheltuieli sunt trecute în contul statului, și nu urmează să fie puse pe

seama inculpatului, or, aceste acțiuni țin de activitatea organului de urmărire penală,

sarcina căruia este depistarea circumstanțelor care dovedesc comiterea infracțiunii și

identificarea făptuitorului, pentru înaintarea învinuirii făptuitorului. Trecerea în

contul statului a cheltuielilor în procesul penal se întemeiază pe necesitatea

desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână

nepedepsit.

Alegațiile apelantului că inculpatul are posibilitate de a achita cheltuielile

judiciare, dat fiind că are venit din activitatea lui de cioban, nu pot fi reținute, or, prin

încasarea acestor cheltuieli de la inculpat, vor fi în mod flagrant încălcate drepturile

acestuia.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încasate cheltuielile judiciare în mărime

de 320 lei, pentru efectuarea expertizei medico-legale, din contul inculpatului, în

beneficiul statului.

Recurentul a invocat, că orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau

Statului trebuie să fie reparat.

Conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Însă cheltuielile legate de efectuarea expertizelor judiciare sunt cheltuielile

legate de efectuarea expertizelor judiciare în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală – expertiza judiciară, iar la soluționarea chestiunii cine

suportă cheltuielile respective, urmează a fi aplicate prevederile art. 229 alin. (1) Cod

3

de procedură penală, care pe prim plan îl pune pe condamnat responsabil de aceste

cheltuieli și doar dacă condamnatul nu este în stare, din motive întemeiate –

invaliditate, incapacitate juridică, cheltuielile sunt trecute în contul statului.

Astfel, instanța de apel nu a soluționat corect chestiunea legată de cheltuielile

judiciare.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, dacă hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385

alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2), alin. (2) Cod de

procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare,

suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și

se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea cauzei morții, gradului de

gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, iar plata acestor expertize

judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat, instanțele just, argumentat și

în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea

expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a fi făcute din contul mijloacelor

bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul acuzării.

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

4

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare

în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în acest recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul șef al Procuraturii

de Circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței judecătoriei Cahul

din 26 iunie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 31 octombrie 2017, în privința

inculpatului Velcev Ivan Xxxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5