1ra-1341/2018 — art. 317 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-1341/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Cahul, Mihail Tomița, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 11 decembrie 2017

și deciziei Curții de Apel Cahul din 10 aprilie 2018, în privința inculpatului

Volog Iulian XXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 20.10.2017 – 11.12.2017,

instanța de apel: 09.01.2018 – 10.04.2018,

instanța de recurs: 06.06.2018 – 11.07.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Volog Iulian

a fost condamnat în baza art. 317 alin. (1) Cod penal la 1 an închisoare, cu executare

în penitenciar de tip semiînchis, începând din 11 decembrie 2017.

Solicitarea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare, a fost respinsă.

inculpatul Volog Iulian, fiind deținut în Penitenciarul nr. 5 din mun. Cahul, în temeiul

sentinței Judecătoriei Cahul din 13.05.2016, și aflându-se sub arest preventiv pentru

1

executarea pedepsei stabilite prin sentința respectivă, a fost escortat pentru

examinarea cauzei penale privind învinuirea lui în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, la Judecătoria Cahul, unde, având scopul evadării

din locurile de detenție, a fugit din ograda Judecătoriei Cahul, situată în mun. Cahul,

bd. Victoriei nr.8, fiind peste puțin timp reținut în regiunea pieței centrale din mun.

Cahul.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste probe dovedesc

vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 317 alin. (1) Cod penal, adică

evadarea din locurile de detenție, săvârșită de persoana care se află sub arest

preventiv.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art. 61,

75 Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că fapta săvârșită de

inculpat se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani, iar raportată la prevederile art.

16 Cod penal, infracțiunea face parte din categoria celor mai puțin grave.

Instanța a menționat, că prin sentința judecătoriei Cahul din 27.06.2017,

inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin.

(1) Cod penal la 3 ani închisoare, iar prin sentința judecătoriei Cahul din 13.05.2016,

acesta a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2)

lit. f) Cod penal la 8 ani închisoare, însă, deoarece aceste sentințe nu sunt definitive,

nu pot fi aplicate prevederile art. 85 Cod penal.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

încasate de la inculpat cheltuielile pentru efectuarea expertizei balistice și utilizarea

rechizitelor de birou în mărime de 2121,28 lei.

Apelantul a invocat că în speță, statul și-a onorat obligația de a demonstra

vinovăția persoanei, prin acțiuni de procedură legale, iar pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal a suportat cheltuieli, care, raportate la prevederile art.

227 Cod de procedură penală, se încadrează în noțiunea de cheltuieli judiciare.

Art. 229 Cod de procedură penală, indică că condamnatul poate fi obligat la

recuperarea cheltuielilor judiciare.

Potrivit art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de

plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie

să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata

cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației materiale a

persoanelor care se află la întreținerea lor.

Astfel, refuzul instanței de a recupera cheltuielile judiciare din contul

inculpatului, este neîntemeiat.

respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că conform art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală,

în vigoare la momentul suportării cheltuielilor, plata expertizelor judiciare efectuate

în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

2

Respectiv, prin prisma normei procesuale menționate, încasarea cheltuielilor de

judecată pentru efectuarea expertizei, cât și cele de birotică, se fac din contul

mijloacelor bugetului de stat, deoarece, în sarcina statului este de a dovedi vinovăția

celor imputate în acțiunile inculpatului, prin urmare nu poate fi pusă pe seama

inculpatului încasarea cheltuielilor de judecată la suma de 2121,28 lei pentru

efectuarea expertizei balistice și cele pentru utilizarea rechizitelor de birou, aceste

cheltuieli fiind suportate în cadrul instrumentării cauzei penale în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului.

Prima instanță corect a concluzionat că în cadrul urmăririi penale nu au fost

suportate careva cheltuieli judiciare care ar putea fi încasate de la inculpat. Așa cum,

solicitantul efectuării expertizei este statul, în persona IP Cahul. Prin urmare,

obligația de suportare a cheltuielilor pentru efectuarea expertizei o poartă anume

statul în persoana IP Cahul ca solicitant.

recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încasate de la inculpat

cheltuielile pentru efectuarea expertizei balistice și utilizarea rechizitelor de birou în

mărime de 2121,28 lei.

Recurentul a invocat că cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare

sunt în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

La soluționarea chestiunii privind suportarea cheltuielilor respective, trebuie

luate în considerație prevederile art. 229 alin. (1) CPP, potrivit căruia responsabil de

aceste cheltuieli este inculpatul și doar dacă acesta nu este în stare să le achite din

diferite motive - invaliditate, incapacitate juridică etc., cheltuielile sunt trecute în

contul statului.

Statul și-a onorat obligația de a demonstra vinovăția inculpatului, prin acțiuni

de procedură legale, iar pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal a

suportat cheltuieli, care în baza art. 227 Cod de procedură penală, se încadrează în

noțiunea de cheltuieli judiciare și care urmează a fi recuperate din contul inculpatului,

or, însăși acțiunile ilegale comise de acesta le-au generat.

Art. 229 Cod de procedură penală indică că condamnatul poate fi obligat la

recuperarea cheltuielilor judiciare. Plata cheltuielilor judiciare nu va influența asupra

situației materiale, dat fiind că inculpatul nu are persoane la întreținere.

Apare întrebarea – cum procedăm cu practica judiciară privind recuperarea

cheltuielilor judiciare suportate de stat, care a fost până în prezent ?

Astfel, instanțele de judecată nu au soluționat corect chestiunea legată de

cheltuielile judiciare.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

3

de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct.

14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 6), alin. (2) Cod de procedură penală, care

prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în

ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de

stat, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, în cazurile când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, iar plata acestor expertize judiciare se

face din contul mijloacelor bugetului de stat, instanțele just, argumentat și în limitele

competenței legale statuând că, în speță, respectivele cheltuieli urmează a fi făcute

din contul mijloacelor bugetului de stat.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura cheltuielilor judiciare în

alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

4

La fel se reține că, potrivit art. 435 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța admite recursul, casează hotărârea atacată, rejudecă cauza

și pronunță o nouă hotărâre, doar dacă nu se agravează situația inculpatului.

Astfel, soluția solicitată de recurent – „casarea parțială a hotărârilor

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

încasate de la inculpat cheltuielile pentru efectuarea expertizei balistice și utilizarea

rechizitelor de birou în mărime de 2121,28 lei”, nu cade sub incidența normei vizate,

deoarece ar agrava situația inculpatului, adică nu are niciun suport juridic (pct. 5. din

decizie).

Cu referire la argumentul recurentului: „cum procedăm cu practica judiciară

privind recuperarea cheltuielilor judiciare suportate de stat, care a fost până în

prezent” (pct. 5. din decizie), se atestă că aplicarea prevederilor art. 227 și 229 Cod de

procedură penală în cauza de pe rol în mod diferit de alte cauze penale, nu constituie

în sine o eroare de drept, ci prezintă o procedură de drept, expres prevăzută în

dispozițiile normelor nominalizate, de soluționarea a chestiunilor privind cheltuielile

judiciare de către instanța de judecată în temeiul circumstanțelor stabilite în fiecare

caz aparte (pct. 1. - 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Mihail Tomița, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 11

decembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 10 aprilie 2018, în privința

inculpatului Volog Iulian XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5