1ra-307/2016 — art.264 alin.3 CP

-

–

–

–

- -

-

1

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

- -

- -

-

-

2

-

-

-

- -

-

-

-

-

-

-

3

-

-

-

-

-

-

-

-

4

-

- -

- -

- -

5

-

-

-

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. 1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit art. 432 alin.(1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Analizînd decizia instanței de apel prin prisma criticilor aduse de recurent în baza

art. 427 alin. 1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar sau instanța a admis o eroare gravă de fapt care a

afectat soluția, în partea ce ține de acțiunea civilă.

Colegiul penal menționează că potrivit practicii judiciare erorile de drept pot fi

erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța

de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată

și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

Conform art. 1398 alin.(1) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu

vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege,

și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

Potrivit prevederilor art. 225 alin.(1) Cod de procedură penală, judecarea acțiunii

civile în procesul penal, indiferent de valoarea acțiunii, se efectuează de către instanța

de competența căreia este cauza penală.

6

Colegiul penal constată că instanța de apel la adoptarea deciziei în latura civilă s-a

condus de prevederile art. 387 alin.(1) Cod de procedură penală care prevede că ,,odată

cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sânt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau

în parte, ori o respinge”, motivându-și soluția în modul expus la pct. 5 al prezentei

decizii și n-a comis careva erori de drept în această parte.

Argumentele recursului potrivit căror instanțele ierarhic inferioare nu au ținut

cont de faptul, că starea materială a inculpatului nu-i permite achitarea prejudiciului

moral părții vătămate în sumă de 20000 lei, Colegiul penal le consideră neîntemeiate

deoarece partea vătămată, folosindu-se de drepturile procesuale, a depus acțiune civilă

în conformitate cu legea procesual penală și a argumentat-o inclusiv prin raportul

- -

însă partea apărării, deși dispunea de toate pârghiile

necesare, oferite prin lege: de a înainta cereri, demersuri, de a prezenta probe, s-a

limitat doar la nerecunoașterea sumei prejudiciului moral indicate în acțiunea civilă. Mai

mult ca atît, inculpatul nu a prezentat instanțelor ierarhic inferioare careva probe din

care ar reieși că starea materială este grea.

Totodată, Colegiul penal constată că temeiurile invocate de recurent, prevăzute în

pct. 6) alin. (1) art.427 Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea

adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța de apel

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia instanței de

apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Colegiul consideră că în speța examinată n-a fost constatată prezența a unor erori

de drept, care ar servi drept temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei contestate, deoarece argumentele expuse în recursul depus au constituit obiect

de discuție în instanța de apel și asupra tuturor argumentelor și motivelor invocate

instanța de apel s-a pronunțat în decizia atacată.

Cu referire la motivele recursului prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează că potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa

penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

7

condamnatului și, respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cît și a altor persoane.

Analizând decizia instanței de apel, în raport cu argumentele recursului privind

aplicarea inculpatului a unei pedepse prea aspre, Colegiul penal subliniază că sancțiunea

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevede pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.

În continuare Colegiul penal constată că, examinarea cauzei și pronunțarea

sentinței a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală potrivit

prevederilor art. 364/1 Cod de procedură penală respectiv urmează de menționat că

potrivit normei citate și anume la alin. 8) „inculpatul care a recunoscut săvîrșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare …”.

Instanța de apel menținînd sentința primei instanțe a reținut, că pedeapsa stabilită

inculpatului pe un termen de 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloacele de transport pe un termen de 3 ani, totodată în privința inculpatului fiind

aplicate prevederile art. 90 Cod penal, în baza cărora executarea pedepsei aplicate fiind

suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani, este legală și întemeiată și care

corespunde exigențelor legii, concluzii pe care Colegiul penal le consideră legale și

întemeiate, deoarece instanțele ierarhic inferioare, corect au reținut că limita minimă a

pedepsei cu închisoare care putea fi aplicată inculpatului este minim 2 ani, iar maximă

de 4 ani 8 luni.

În conformitate cu art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de săvîrșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Colegiul penal mai menționează că potrivit prevederilor art. 90 Cod penal, dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență,

instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată dispune

neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat,

8

condamnatul nu va săvîrși o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă

cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal constată că concluzia instanței de

apel privind pedeapsa stabilită inculpatului este una corectă, deoarece la stabilirea

acesteia au fost respectate exigențele legii, pedeapsa stabilită inculpatului fiind în

limitele prevăzute de legea penală, iar argumentele recursului în acest sens sunt

neîntemeiate.

Mai mult ca atît, Colegiul penal subliniază că, potrivit practicii judiciare constante,

instanțele judecătorești sunt singure în măsură să determine măsura de pedeapsă și

durata acesteia precum și modul de executare al pedepsei, ținînd cont de prevederile

legale în acest sens și de circumstanțele cauzei, prin urmare, argumentele recursului

potrivit cărora inculpatul urma să beneficieze de reducerea pedepsei la limita minimă

nu sunt în măsură să determine pronunțarea unei soluții privind admiterea recursului.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate de

recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, nu și-au

găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța examinată

nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul

urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul ,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din , în

propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 29 aprilie 2016.

Președinte Ursache Petru

Judecător Toma Nadejda

Judecător Timofti Vladimir

9