1ra-346/16 — art. 151 alin 4, 287 alin 2 lit b CP

1ra-346/16 — art. 151 alin 4, 287 alin 2 lit b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-346/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

06 octombrie 2015, declarat de avocatul Vladimir Cevdari în numele inculpaților

Vacari Dumitru Ghenadie, născut la 13 august

1993, originar și locuitor s. Hîrbovăț, r-nul

Anenii Noi

și

Panța Anatolie Ion, născut la 23 iunie 1989,

originar și locuitor s. Hîrbovăț, r-nul Anenii Noi.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.03.2013 - 30.03.2015;

Instanța de apel: 14.05. - 06.10.2015;

Instanța de recurs: 23.12.2015 - 23.03.2016.

A C O N S T A T A T:

recunoscuți vinovați și condamnați Dumitru Vacari și Anatolie Panța:

- în baza art. 287 alin. (2) Cod penal, la 2 ani închisoare, fiecare;

- în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare, fiecare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, a fost stabilită pedeapsa definitivă cîte 4 ani

închisoare fiecare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate inculpaților a fost

suspendată condiționat pe perioada probațiuni de 5 ani.

A. Panța la 24 iulie 2012, aproximativ la orele 0400-0430, împreună urmărind

scopul tulburării ordinii publice, fiind într-un loc public, pe stradă în s. Bulboaca,

r-nul Anenii Noi, manifestînd o vădită lipsă de respect față de societate, încălcînd

grosolan ordinea publică și normele de conviețuire într-o societate, întru

demonstrarea supremației sale fizice, în urma unui conflict au aplicat violență

fizică asupra lui L. Cebotari, prin aplicarea mai multor lovituri.

Tot ei, D. Vacari și A. Panța la 24 iulie 2012 în timpul acțiunilor huliganice,

depășind scopul tulburării ordinii publice, în urma unui conflict cu L. Cebotari,

inculpatul D. Vacari i-a pus piedică lui L. Cebotari, care a căzut jos primind două

1

lovituri de la A. Panța, apoi s-a apropiat D. Vacari care l-a lovit pe L. Cebotari

peste corp și după ce L. Cebotari s-a ridicat, inculpatul D. Vacari l-a împins pe L.

Cebotari care a căzut jos, iar la 10 august 2012, L. Cebotari a decedat.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 109 din 04 august 2014,

lui L. Cebotari i-au fost cauzate vătămări corporale grave periculoase pentru viață,

iar conform raportului de expertiză medico-legală suplimentară nr. 170 - 1631 din

17 decembrie 2012 s-a constatat imposibilitatea determinării mecanismului

producerii acestora.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpații

Dumitru Vacari și Anatolie Panța să fie recunoscuți vinovați și condamnați:

- în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare fiecare, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis;

- în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, la 12 ani închisoare fiecare, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul total al pedepselor să le fie stabilită pedeapsa definitivă 15 ani închisoare

fiecare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

În susținerea cerințelor, procurorul a invocat următoarele argumente:

- prima instanță eronat a considerat că consecințele din rezultatul acțiunilor

violente comise de către inculpați, manifestate prin încălcarea grosolană a ordinii

publice și normele de conviețuire într-o societate care au tulburat ordinea publică,

au survenit din imprudență;

- deși prima instanță corect a calificat acțiunile inculpaților în prevederile

art. 287 alin. (2) Cod penal, aceasta incorect și complet nemotivat a calificat

consecințele ca fiind din imprudență;

- în motivarea recalificării acțiunilor inculpaților prima instanță a luat în

considerației prevederile Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din

24 decembrie 2012 și deși în aceasta este indicat că omorul (în cazul din speță

vătămările corporale) dau expresie unei conduite violente, reprezentînd o formă de

manifestare a făptuitorului care a luat hotărîrea de cauzare a vătămărilor corporale,

pe cînd în cazul lipsirii de viață din imprudență nu este act de violență, ci o

conduită greșită a făptuitorului într-o situație periculoasă, susceptibilă să producă

în anumite împrejurări, consecințe sub formă de moarte a victimei;

- consecințele acțiunilor huliganice comise de către inculpați sunt în legătură

cauzală directă și au fost corect calificate de către acuzatorul de stat ca cumul ideal

de infracțiuni prevăzute de art. art. 287 alin. (2) lit. b), 151 alin. (4) Cod penal,

deoarece dispoziția art. 287 Cod penal, nu include în sine în calitate de consecințe

a faptei prejudiciabile o vătămare gravă a integrității corporale și sănătății;

- pentru a încadra juridic fapta prejudiciabilă în baza art. 287 Cod penal, este

necesar ca gravitatea vătămărilor sănătății în calitate de consecință a aplicării

violenței să se limiteze la categoria celor care nu au cauzat daune sănătății fie au

cauzat o daună ușoară a integrității corporale și sănătății, ori, fapta care a dus la

provocarea de vătămări grave părții vătămate întrunește deja elementele

infracțiunii distincte prevăzute la art. 151 Cod penal;

2

- în scopul demonstrării vinovăției inculpaților în săvîrșirea infracțiunilor

incriminate precum și stabilirea adevărului pe caz, în cadrul urmăririi penale au

fost acumulate suficiente probe pentru a-i acuza de fapta expusă, probe care

ulterior au și fost examinate și cercetate în cadrul ședinței de judecată publice, care

și-au găsit confirmare și urmau a fi apreciate de către instanța de judecată ca

incontestabile și puse la baza unei sentințe de condamnare a inculpaților în baza

art. art. 287 alin. (2) lit. b), 151 alin. (4) Cod penal, însă potrivit sentinței

contestate, prima instanță a dat o altă apreciere, la opinia acuzării de stat - greșită,

a probelor administrate ceea ce de fapt a stat la baza concluziei de încadrare

greșită a acțiunilor inculpaților;

- la baza sentinței, prin care acțiunile inculpaților au fost încadrate juridic

conform prevederilor art. art. 287 alin. (2), 149 alin. (1) Cod penal, de către prima

instanță au fost preluate declarațiile inculpaților care și-au recunoscut parțial

vinovăția și au declarat, că nu a avut intenția de a-l omorî pe L. Cebotari, deși

inculpații au declarat că în timpul acțiunilor huliganice au aplicat lovituri

intenționate victimei aceste declarații au rămas fără aprecierea primei instanțe;

- prima instanță, urma să acorde o deosebită atenție aprecierii obiective a

probelor și anume: declarațiile succesorului părții vătămate M. Cebotari;

martorilor A. Cebotari, V. Cebotari, V. Lungu, Iu. Poștarenco, D. Țăran,

N. Canonenco, Vl. Vrabie; raportul de expertiză medico-legală nr. 103-1631 din

10 decembrie 2012; raportul de expertiză medico-legală nr. 170-1631 din

17 decembrie 2012, procesul-verbal de verificare a declarațiilor la fața locului din

22 august 2012 cu participarea lui D. Vacari și planșa ilustrativă; procesul-verbal

de verificare a declarațiilor la fața locului din 14 septembrie 2012 cu participarea

lui A. Panța și planșa ilustrativă; raportul de expertiză medico-legal în comisie

nr. 109 din 04 august 2014; declarațiile expertului, medic legist, V. Savciuc;

- examinînd în ansamblu probele prezentate și cercetate în prima instanță

se concluzionează, că declarațiile depuse de către D. Vacari și A. Panța urmează a

fi apreciate critic, ca o metoda de apărare, deoarece în cadrul cercetării

judecătorești vina în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 287 alin. (2)

lit. b), 151 alin. (4) Cod penal, a fost dovedită pe deplin;

- la emiterea sentinței de condamnare, prima instanță eronat a omis din

încadrarea juridică a faptelor inculpaților agravanta „de două persoane”, prevăzută

la lit. b) alin. (2) art. 287 Cod penal;

- pedeapsa stabilită este prea blîndă, deoarece prima instanță la

individualizarea pedepsei inculpaților, nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod

penal și anume de gravitatea infracțiunilor săvîrșite, infracțiunile vizate, au fost

exprimate prin acțiuni de violență ce au atentat la normele de conviețuire într-o

societate și la viața și sănătatea persoanei;

- prima instanță nu a ținut cont de Hotărîrea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 16 din 31 mai 2004, „Cu privire la individualizarea pedepsei” din care

rezultă, că în conformitate cu principiul individualizării pedepsei instanța de

judecată aplică pedeapsa luînd în considerație caracterul și gravitatea infracțiunii

săvîrșite, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului, caracterul

prejudiciului și mărimea daunei cauzate;

3

- reeducarea și încadrarea inculpaților D. Vacari și A. Panța în societate,

urmează a fi efectuată numai prin aplicarea pedepsei solicitate de către acuzatorul

de stat, deoarece numai această pedeapsă poate duce la restabilirea echității

sociale, corectarea condamnaților, precum și prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni atît din partea acestora cît și a altor persoane.

3.1. Avocatul Vladimir Cevdari în numele inculpaților Dumitru Vacari și

Anatolie Panța, a contestat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare a inculpaților, deoarece

faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor imputate.

În motivarea apelului, apărarea a invocat următoarele argumente:

- concluziile primei instanțe expuse în sentință vin în contradicție cu

circumstanțele cauzei, iar faptelor săvîrșite le-a fost dată o încadrare juridică

greșită, ele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. art. 287 alin. (2), 149 alin. (1) Cod penal;

- prima instanță, fără a verifica sub toate aspectele circumstanțele de fapt în

coroborare cu probele administrate în cauză și ignorînd prevederile art. art. 8, 389

Cod de procedură penală, a dat probelor administrate o apreciere greșită și

unilaterală, limitîndu-se doar la transcrierea declarațiilor inculpaților, părților

vătămate, martorilor;

- depozițiile inculpaților D. Vacari și A. Panța pe tot parcursul procesului

penal, succesorului părții vătămate L. Cebotari, martorilor D. Țăran,

Iu. Poștarenco, Vl. Vrabie, A. Cebotari, V. Lungu, N. Cononenco confirmă fără

dubii faptul că D. Vacari și A. Panța nu au săvîrșit infracțiunea imputată în baza

art. 287 alin. (2) Cod penal, prima instanță neîntemeiat și contrar prevederilor

art. art. 8, 389 Cod de procedură penală, a considerat ca fiind dovedite acțiunile

huliganice;

- aceste probe nu confirmă semnele componenței infracțiunii imputate, adică

în cursul procesului penal nu s-au constatat acțiuni intenționate ale lui D. Vacari

și A. Panța care încalcă ordinea publică, însoțite cu aplicarea violenței asupra

părții vătămate, deoarece între ei a avut loc un conflict în urma relațiilor ostile

apărute spontan și inițiate de către partea vătămată L. Cebotari;

- lipsește latura subiectivă a infracțiunii de huliganism, care este

caracterizată prin săvîrșirea cu intenție directă a infracțiunii, persoana

conștientizează că încalcă ordinea publică, exprimînd o vădită lipsă de respect față

de societate și dorind acest fapt;

- din probele nominalizate rezultă că conflictul a apărut din cauza acțiunilor

neadecvate a părții vătămate. Aceste probe denotă faptul că în acțiunile

inculpaților lipsește componența de infracțiune prevăzută de art. 287 alin. (1)

Cod penal, deoarece acțiunile acestora nu au fost huliganice și fără motiv, dar au

fost provocate de către L. Cebotari;

- probe ce ar confirma intenția directă a inculpaților la încălcarea grosolană

a ordinei publice n-au fost examinate în ședințele de judecată;

- în sentință nu este indicat pentru care acțiuni concrete săvîrșite de către

inculpați au fost recunoscuți vinovați, care din ele cad sub incidența calificativului

încălcarea grosolană a ordinii publice;

- la judecarea cauzei, prima instanță a admis erori grave de drept, încălcînd

normele de drept invocate, încadrînd acțiunile lui D. Vacari și A. Panța în baza

4

art. 149 alin. (1) Cod penal, și punînd la baza soluției existența faptei săvîrșite de

aceștia, pe declarațiile inculpaților, succesorului părții vătămate L. Cebotari,

martorilor D. Țăran, Iu. Poștarenco, Vl. Vrabie, A. Cebotari, V. Lungu,

N. Cononenco cît și rapoartele de expertiză medico-legale, ori, probelor enunțate

cît și circumstanțele în care a derulat fapta săvîrșită de inculpați, arată cu

certitudine că nu se constată prezența laturii subiective și obiective a infracțiuni de

lipsirea de viață din imprudență iar fapta săvîrșită nu este pasibilă de pedeapsa

penală.

2015, a fost respins ca nefondat apelul avocatului Vladimir Cevdari în numele

inculpaților și admis apelul procurorului, casată sentința în latura penală și a

pedepsei stabilite inculpaților, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care D. Vacari și A. Panța au

fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, la 12

ani închisoare, fiecare, iar în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate (prin decizia instanței de apel

– în baza art. 151 alin. (4) Cod penal) și (prin sentință – în baza art. 287 alin. (2)

lit. b) Cod penal), a fost stabilită pedeapsa definitivă cîte 13 ani închisoare pentru

fiecare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

În rest, sentința a fost menținută.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că D. Vacari

și A. Panța la 24 iulie 2012, aproximativ la orele 0400 - 0430, împreună urmărind

scopul tulburării ordinii publice, fiind într-un loc public, pe stradă în s. Bulboaca,

r-nul Anenii, manifestînd o vădită lipsă de respect față de societate, încălcînd

grosolan ordinea publică și normele de conviețuire într-o societate, întru

demonstrarea supremației sale fizice, în urma unui conflict, au aplicat violență

fizică asupra lui L. Cebotari, prin aplicarea mai multor lovituri.

Tot ei, D. Vacari și A. Panța la 24 iulie 2012 în timpul acțiunilor huliganice,

depășind scopul tulburării ordinii publice, avînd intenția de vătămare corporală,

intenționat i-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste cap și alte părți ale

corpului lui L. Cebotari, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 103-1631 din 03 septembrie 2012, vătămări corporale grave, care au dus la

deces.

Astfel, instanța de apel a conchis, că vina inculpaților D. Vacari și A. Panța

în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 287 alin. (2) lit. b), 151 alin. (4)

Cod penal, este dovedită pe deplin prin probele pertinente, concludente, utile și

veridice, care coroborează între ele, cum ar fi: declarațiile părții vătămate

M. Cebotari; martorilor D. Țăran din care rezultă, că aproximativ la ora 0400, soțul

său i-a comunicat, că la poarta lor cineva a fost bătut, deoarece a auzit oftări

(f. d. 10-11 vol. II), Iu. Poștarenco (f.d. 11-12 vol. II), V. Vrabii (f.d. 16 vol. II),

A. Cebotari (f.d. 14 vol. II), V. Lungu (f. d. 15 vol. II), V. Lungu (f.d. 17, vol. II),

N. Cononenco din care rezultă, că în seara accidentului mai întîi a auzit zgomot

apoi a auzit că cineva ofta (f.d. 18, vol. II); ordonanța de pornire a urmăririi penale

din 10 august 2012 (f. d. 1 vol. I); ordonanța de pornire a urmăririi penale din

04 februarie 2013 (f.d. 2, vol. I); ordonanța de conexare a cauzelor penale din

08 februarie 2013 în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și în baza art. 151

5

alin. (4) Cod penal, într-o singură procedură (f.d. 6, vol. I); raportul de constatare

medico-legală nr. 1613 potrivit căruia cercetarea a fost începută la 20 august 2012

și finalizată la 10 decembrie 2012 (f. d. 46-47, vol. I); ordonanța din 15 august

2012 de recunoaște a lui M. Cebotari în calitate de succesor al părții vătămate

L. Cebotari (f.d. 49, vol. I); ordonanța din 26 septembrie 2012 de recunoaștere în

calitate de parte civilă a lui M. Cebotari (f. d. 57 vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 103-1631 din 10 decembrie 2012 (f. d. 115, vol. I); raportul de

expertiză medico-legală suplimentar nr. 170 - 1631 început la 13 decembrie 2012

și finalizat la 17 decembrie 2012 (f.d. 116, vol. I); procesul-verbal de verificare a

declarațiilor lui D. Vacari la fața locului din 22 august 2012, început la ora 1532 și

finalizat la ora 1630 (f.d. 122, vol. I); planșa ilustrativă la procesul-verbal de

verificare a declarațiilor inculpatului D. Vacari, unde s-a indicat, locul săvîrșirii

infracțiunii, locul stopării motoretei (f.d. 123, vol. I); procesul-verbal din

14 septembrie 2012 de verificare a declarațiilor lui A. Panța la fața locului, început

la ora 1530 și finalizat la ora 1546 ( f.d. 124, vol. I); planșa ilustrativă la

procesul-verbal de verificare a declarațiilor inculpatului A. Panța unde s-a indicat,

locul săvîrșirii infracțiunii și locul stopării motoretei (f.d. 125-126, vol. I); raportul

de expertiză medico-legală nr. 109 începută expertiza la 31 martie 2014 și

finalizată la 04 august 2014; explicațiile expertului V. Savciuc, care a indicat că

cauza decesului lui L. Cebotari este trauma crinio-cerebrală (f. d. 58-59, vol. II).

Totodată, instanța de apel a pus parțial la baza hotărîrii de condamnare și

declarațiile inculpaților D. Vacari și A. Panța (f. d. 64-65, 66-67, vol. II), deoarece

acestea corespund parțial adevărului și sunt date astfel cu scop de apărare.

Instanța de apel a considerat întemeiate argumentele apelului declarat de

către acuzatorul de stat, deoarece acestea corespund în detaliu circumstanțelor de

fapt stabilite în cadrul ședinței de judecată, însă nu a reținut ca întemeiate

argumentele apelului declarat de către procuror cu privire la aceea că la emiterea

sentinței de condamnare prima instanță eronat a omis din încadrarea juridică a

faptelor inculpaților agravanta „de două persoane” prevăzută la lit. b) alin. (2)

art. 287 Cod penal, deoarece în partea motivată a sentinței acțiunile inculpaților au

fost încadrate conform art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, după indicii calificativi:

huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică,

însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, acțiuni care, prin conținutul lor, se

deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, comisă de două persoane, iar cele

menționate nu constituie temei de casare a sentinței contestate.

Referitor la argumentele apelului declarat de către avocatul V. Cevdari în

numele inculpaților D. Vacari și A. Panța, instanța de apel a considerat că acestea

sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute.

Instanța de apel, de asemenea a considerat greșită constatarea primei

instanțe enunțată la pct. 2 din prezenta decizie și, drept urmare nejustificat a

dispus recalificarea acțiunilor acestora din prevederile art. 151 alin. (4) Cod penal

în prevederile art. 149 alin. (1) Cod penal, ori, analizînd totalitatea de probe

acumulate la cauza penală sus-indicată și apreciindu-le, respectîndu-se prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, este cert demonstrat că prin acțiunile lor intenționate inculpații D.

6

Vacari și A. Panța au săvîrșit infracțiunile prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b)

Cod penal, după indicii calificativi:„huliganismul, adică acțiunile intenționate

care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanei, acțiuni care, prin conținutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie

deosebită, comisă de două persoane”, și, prevăzute de art. 151 alin.(4) Cod penal,

după indicii calificativi „vătămarea intenționată gravă a integrității corporale

sau a sănătății, care este periculoasă pentru viață ori care a provocat pierderea

vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia,

o boală psihică sau o altă vătămare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel

puțin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea

sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente,

care au provocat decesul victimei”.

Instanța de apel, la fel a considerat, că sunt întemeiate și urmează a fi

admise argumentele apelului declarat de către acuzatorul de stat cu privire la aceea

că:

- pedeapsa aplicată inculpaților este prea blîndă, deoarece prima instanță la

individualizarea pedepsei inculpaților nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod

penal și anume de gravitatea infracțiunilor săvîrșite, care au fost exprimate prin

acțiuni de violență ce au atentat la normele de conviețuire într-o societate și la

viața și sănătatea persoanei;

- prima instanță nu a ținut cont de Hotărîrea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 16 din 31 mai 2004 „Cu privire la individualizarea pedepsei”, din care

rezultă, că în conformitate cu principiul individualizării pedepsei instanța de

judecată aplică pedeapsa luînd în considerație caracterul și gravitatea infracțiunii

săvîrșite, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului, caracterul

prejudiciului și mărimea daunei cauzate;

- reeducarea și încadrarea inculpaților în societate urmează a fi efectuată

numai prin aplicarea pedepsei solicitate de către acuzatorul de stat, deoarece

numai această pedeapsă poate duce la restabilirea echității sociale, corectarea

condamnaților, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea

acestora cît și a altor persoane.

Ori, la stabilirea pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Ținînd cont de prevederile art. art. 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, instanța de

apel la compartimentul individualizării pedepsei, a ținut cont de circumstanțele

reale și personale, de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvîrșite, de

persoana inculpaților și circumstanțele cauzei, și anume de gradul prejudiciabil și

pericolul social al infracțiunilor comise, de persoana inculpaților D. Vacari și

A. Panța, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea

penală, de influența pedepsei aplicate asupra vinovaților.

Astfel, cu privire la personalitatea inculpaților, instanța de apel a reținut că:

inculpatul D. Vacari anterior nu a fost judecat și nu are

antecedente penale, nu este angajat în cîmpul muncii și nu are persoane la

7

întreținere, acesta la locul de trai se caracterizează pozitiv, necăsătorit, nesupus

militar, iar inculpatul A. Panța nu este angajat în cîmpul muncii și nu are

persoane la întreținere, acesta la locul de trai se caracterizează pozitiv, necăsătorit,

nesupus militar; anterior condamnat prin sentința Judecătoriei Anenii Noi din

17 noiembrie 2008 în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la muncă neremunerată

în folosul comunității pe un termen de 180 ore, pedeapsa a fost executată, fără

antecedente penale.

Conform art. 76 Cod penal, în privința inculpaților instanța de apel a reținut

drept circumstanță atenuantă: recunoașterea parțială a vinei și căința sinceră, iar

circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, în privința inculpaților, nu au

fost reținute.

La fel instanța de apel a enunțat, că potrivit art. 16 Cod penal, infracțiunile

săvîrșite de inculpați se califică ca infracțiuni: art. 287 alin. (2) Cod penal,

infracțiune mai puțin gravă; art. 151 alin. (4) Cod penal, infracțiune deosebit de

gravă.

Anatolie Panța, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a

contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu

pronunțarea unei hotărîri de achitarea a inculpaților, deoarece faptele acestora nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor imputate.

În susținerea cerințelor sale, apărarea a invocat, că încadrînd acțiunile

inculpaților în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, instanța de apel, și-a axat soluția

pe existența faptei săvîrșite de aceștia, pe declarațiile inculpaților, succesorului

părții vătămate L. Cebotari, martorilor D. Țăran, Iu. Poștarenco, Vl. Vrabie,

A. Cebotari, V. Lungu, V. Lungu, N. Cononenco cît și rapoartele de expertiză

medico-legale.

Probele enunțate cît și circumstanțele în care a derulat fapta săvîrșită de

inculpați, demonstrează cu certitudine că nu se constată prezența laturii subiective

și obiective a infracțiuni de vătămare intenționată gravă care a provocat decesul

victimei, iar fapta săvîrșită nu este pasibilă de pedeapsa penală, mai mult

rapoartele de expertize medico-legale puse la baza deciziei contestate sunt

incomplete și neîntemeiate, concluziile expertului nu sunt demonstrate și

argumentate, sunt contradictorii.

În rapoartele de expertiză nu este stabilit mecanismul producerii leziunilor

corporale, localizarea concretă, și vechimea lor.

Astfel instanța și-a motivat concluzia privind condamnarea inculpaților prin

probe care nu confirmă vinovăția lor de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (4) Cod penal, iar prin urmare fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii imputate.

În continuare, apărarea a susținut, că încadrînd acțiunile lui D. Vacari și

A. Panța în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, prima instanță și-a motivat

soluția pe existența faptei săvîrșite de aceștia, tot pe aceleași depoziții enunțate

supra, ignorînd în acest sens prevederile art. art. 8, 389 Cod de procedură penală.

Mai mult, aceste probe în opinia apărării, nu confirmă semnele componenței

infracțiunii imputate, adică în cursul procesului penal nu s-au constatat acțiuni

intenționate ale lui D. Vacari și A. Panța care încalcă ordinea publică, însoțite cu

8

aplicarea violenței asupra părții vătămate, deoarece între aceștia a avut loc un

conflict în urma relațiilor ostile apărute spontan, fiind inițiate (provocate) de către

partea vătămată L. Cebotari.

În final, apărarea a menționat, că instanța de apel s-a limitat doar la

transcrierea motivelor indicate în apel, dar nu s-a expus nici la un argument

invocat de apărare în cererea de apel.

respingerea acestuia, deoarece temeiurile invocate de apărare în recursul ordinar,

nu și-au găsit confirmare în cauza dată, întru casarea deciziei contestate, mai mult,

din textul deciziei instanței de apel rezultă, că instanța a analizat obiectiv probele

administrate, hotărîrea cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de

condamnare și această hotărîre corespunde prevederilor art. art. 414, 417 Cod de

procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca

fiind vădit neîntemeiat, ori, în vederea acestei statuări se expun următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, ori, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz se reține, că autorul recursului invocă prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărîrile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel în cazul cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, precum și în cazul cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

reține, că temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma cercetării

materialelor cauzei, invocînd în acest context următoarele.

Reieșind din textul recursului declarat, Colegiul penal conchide că

recurentul își manifestă dezacordul față de modalitatea de apreciere a probelor

efectuată de către instanța de apel, considerînd că aceasta nu a acorda eficiență

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, iar probele puse la baza hotărîrii de

condamnare, doar confirmă nevinovăția inculpaților de săvîrșirea infracțiunilor

imputate.

La acest capitol, instanța de recurs reamintește că critica privind aprecierea

incorectă a probelor administrate pe cauza dată, nu poate fi reținută de instanța de

recurs, din motiv că un asemenea temei nu este prevăzut pentru a judeca cauza în

ordine de recurs, iar procedura de apreciere a probelor ține de starea de fapt a

9

cauzei, a cărei constatare este de competența instanțelor de fond.

Mai mult, aprecierea probelor constituie un atribut exclusiv al instanțelor de

fond, deci, instanța de recurs nu va examina alegațiile referitoare la greșita

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel,

corectitudinea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de D. Vacari și A. Panța.

Totodată, decizia instanței de apel satisface cerințele prescrise la art. art.

414-418 Cod de procedură penală, fiind pe deplin motivată sub aspectul soluției

adoptate, dar și a motivelor invocate în apelurile declarate.

Referitor la condamnarea inculpaților în baza art. art. 287 alin. (2) lit. b),

151 alin. (4) Cod penal, pe care recurentul o critică prin prisma probelor

administrate pe caz, Colegiul penal constată, că instanța de apel corect a reținut

un ansamblu pertinent și concludent de probe care dovedesc vinovăția

inculpaților, dar și prezența elementelor constitutive ale componențelor

menționate mai sus.

Doctrina juridică referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2)

lit. b) Cod penal.

La acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică și exprimă o

vădită lipsă de respect față de societate sunt relevante următoarele modalități

faptice alternative prin care se manifestă componența de huliganism:

a) acțiuni însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor;

b) acțiuni însoțite de amenințarea cu aplicarea violenței asupra persoanelor;

c) acțiuni însoțite de opunerea de rezistență reprezentanților autorităților sau

altor persoane care curmă actele huliganice;

d) acțiuni care, prin conținutul lor, se deosebesc prin cinism sau obrăznicie

deosebită.

Astfel, din cele expuse mai sus se desprinde ideea că fapta prejudiciabilă a

infracțiunii de huliganism constă în acțiuni intenționate care încalcă grosolan

ordinea publică, însoțite de una din modalitățile enumerate mai sus.

Prin acțiuni care încalcă ordinea publică se înțelege fapta sărvîrșită

în public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se concretizează în acostarea

jignitoare a persoanelor, în alte acțiuni similare ce încalcă normele etice, tulbură

ordinea publică și liniștea persoanelor.

Totuși, important este modul public de săvîrșire a huliganismului, ceea ce

nu implică în mod obligatoriu și comiterea acestuia într-un loc public.

Potrivit lit. c) și e) art. 131 Cod penal, fapta se consideră a fi săvîrșită în

public atunci cînd este comisă: într-un loc inaccesibil publicului, cu intenția însă

ca fapta să fie auzită sau văzut, dacă aceasta s-a produs față de două sau mai multe

persoane; prin orice mijloace recurgînd la care făptuitorul își dădea seama că fapta

ar putea ajunge la cunoștința publicului.

Doctrina juridică referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 151 alin. (4)

Cod penal.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 151 alin. (4) Cod penal, are

următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de cauzare a

vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății; 2) urmările prejudiciabile

10

sub forma vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății; 3) legătura de

cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Așadar, fapta prejudiciabilă se poate concretiza în acțiune (lovire

înjunghiere, otrăvire, e.t.c.).

Din punctul de vedere al laturii obiective, fapta infracțională de la alin. (4)

art. 151 Cod penal, cuprinde vătămarea gravă a integrității corporale sau a

sănătății (urmările prejudiciabile primare), care, la rîndul său, a implicat

producerea unor urmări prejudiciabile și mai grave – decesul victimei (urmările

prejudiciabile secundare).

Norma de la alin. (4) art. 151 Cod penal, prevede răspundere penală pentru

două infracțiuni: 1) vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a

sănătății și 2) lipsirea de viață din imprudență, or, aceste două infracțiuni au fost

reunite în una singură deoarece orientarea principală a faptei subiectului o

formează vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, iar decesul

victimei a reprezentat consecințele firești ale faptei, însă nedorite și neadmise de

subiect.

În planul laturii subiective, fapta prevăzută de art. 151 alin. (4) Cod penal,

se caracterizează prin intenție față de urmările prejudiciabile primare și prin

imprudență față de urmările prejudiciabile secundare.

La cele consemnate mai sus, Colegiul penal atestă că instanța de apel corect

a reținut declarațiile parțiale ale inculpaților D. Vacari și A. Panța date în cadrul

primei instanțe și susținute în instanța de apel (f.d. 64-65, 66-67, vol. II) din care

rezultă, că „inculpatul D. Vacari s-a apropiat de A. Panța care l-a apucat de mîni

pe partea vătămată L. Cebotari și l-a împins, apoi A. Panța și L. Cebotari se

țineau unul de altul, atunci D. Vacari i-a făcut piedică lui L. Cebotari și l-a lovit

cu piciorul. Partea vătămată a căzut jos și a fost lovit de inculpați în partea

corpului, iar ulterior L. Cebotari s-a ridicat și D. Vacari l-a împins pe acesta,

care a căzut jos și a început să strige”; succesorului legal al părții vătămate din

cadrul primei instanțe și cercetate în instanța de apel, M. Cebotari (f.d.8-9, vol. II);

martorilor date în cadrul primei instanțe și verificate în instanța de apel: D. Țaran,

din care rezultă, că „soțul i-a comunicat că la poarta lor cineva a fost bătut,

deoarece se auzeau oftări” (f.d. 10.11, vol. II), Iu. Poștarenco (f.d. 11-12, vol. II),

Vl. Vrabii, din care rezultă, că „dimineața a fost trezit de A. Panța și D. Vacari

care se aflau în stare de ebrietate și erau cu o motoretă”(f.d. 16, vol. II),

A. Cebotari (f.d. 14, vol. II), V. Lungu (f.d. 15, vol. II), V. Lungu (f.d. 17, vol. II),

N. Cononenco din care rezultă, că seara a auzit zgomot de motocicletă și după

aceasta a auzit o persoană care ofta (f.d. 18, vol. II), care au fost consecvente atît

la faza urmăririi penale, cît și în ședințele de judecată ale instanțelor de fond.

Subsidiar, Colegiul penal observă, că instanța de apel corect a apreciat critic

declarațiile inculpaților prin care aceștia nu recunosc vinovăția de săvîrșirea

infracțiunilor imputate, ori, aceste declarații au fost date în scop de apărare.

Totalitatea declarațiilor evidențiate supra, dar și alte probe scrise care au

fost cercetate în instanța de apel, cum ar fi: raportul de constatare medico-legală

nr. 1613 din 10 decembrie 2012 (f. d. 46-47, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 103-1631 din 10 decembrie 2012 (f. d. 115, vol. I); raportul de

expertiză medico-legală suplimentar nr. 170-1631 din 17 decembrie 2012

11

(f.d. 116, vol. I); procesul-verbal de verificare a declarațiilor lui D. Vacari la fața

locului din 22 august 2012 (f.d. 122, vol. I); planșa ilustrativă la procesul-verbal

de verificare a declarațiilor inculpatului D. Vacari, unde s-a indicat, locul

săvîrșirii infracțiunii, locul stopării motoretei (f.d. 123, vol. I); procesul-verbal

din 14 septembrie 2012 de verificare a declarațiilor lui A. Panța la fața locului

(f.d. 124, vol. I); planșa ilustrativă la procesul-verbal de verificare a declarațiilor

inculpatului A. Panța unde s-a indicat, locul săvîrșirii infracțiunii și locul stopării

motoretei (f.d. 125-126, vol. I); raportul de expertiză medico-legală în comisie

nr. 109 din 04 august 2014(f.d. 38-50, vol. II); explicațiile expertului V. Savciuc,

care a indicat că cauza decesului lui L. Cebotari este trauma crinio-cerebrală

(f. d. 58-59, vol. II), coroborate cu situația de fapt constatată de către instanța de

apel, dovedesc cu certitudine elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute

de art. art. 287 alin. (2) lit. b), 151 alin. (4) Cod penal.

În urma analizei efectuate în speță, Colegiul penal concluzionează, că

instanța de apel cu certitudine a constatat legătura de cauzalitate directă dintre

decesul părții vătămate L. Cebotari cu vătămarea gravă a integrității corporale, și

această legătură de cauzalitate este cuprinsă de vinovăția inculpaților D. Vacari și

A. Panța, care apropiindu-se de partea vătămată, intenționat i-au aplicat lovituri cu

picioarele peste corp, fapt care rezultă însăși din declarațiile inculpaților, iar critica

recurentului sub aspectul rapoartelor de expertiză medico-legale incomplete și

neîntemeiate, nu poate fi reținută de către Colegiul penal, or, din declarațiile

expertului judiciar medico-legal, V. Savciuc rezultă, că toate leziunile depistate la

partea vătămată L. Cebotari, au fost produse prin mai multe lovituri, partea

vătămată L. Cebotari nu a suferit de careva maladii care ar fi condiționat decesul,

astfel, prin raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 109 din 04 august

2014, fiind dat răspuns la toate întrebările interesate de partea apărării, menționate

în încheierea primei instanțe din 17 martie 2014, (f. d. 25, vol. II), iar temeiuri de a

pune la îndoială veridicitatea și legalitatea acestei probe nu a fost identificat de

către instanța de recurs.

La fel, instanța de recurs apreciază corectă soluția instanței de apel prin care

se susține, că consecința cauzată – vătămarea gravă, depășește latura obiectivă a

componenței de huliganism, fiind incidente în acest caz, prevederile art. 33

alin. (4) Cod penal, adică regulile concursului ideal, ceea ce presupune că acțiunea

unei persoane întrunește elementele constitutive a mai multor infracțiuni și în

acest caz, este vorba de concursul dintre infracțiunea prevăzută la art. 151 alin. (4)

și cea prevăzută la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Colegiul penal totodată enunță, că în recursul ordinar apărarea a invocat în

drept și temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

cum ar fi, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus

neclar, însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat care ar fi esența circumstanței că, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau că acesta este expus neclar, omițîndu-se totalmente

motivarea ilegalității deciziei contestate în acest sens, cu indicarea unor concrete

erori în aspectul vizat, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar

justifica acest recurs, ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală,

12

instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În consecință, Colegiul penal relevă, că instanța de apel corect a constatat că

în acțiunile inculpaților D. Vacari și A. Panța sunt prezente toate elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. art. 287 alin. (2) lit. b), 151 alin. (4)

Cod penal, inclusiv și latura obiectivă, argumente pe care instanța de recurs le

acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește, fapt ce vine în corespundere

cu jurisprudența și practica CEDO, care în pct. 37 a hotărîrii sale în cauza Albert

vs. România din 16 februarie 2010, statuează că art. 6§1 din CțEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunînd un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Luînd în considerație concluziile expuse în prezenta decizie, Colegiul penal

conchide că în cauza dedusă judecății există o concordanță deplină între probele

administrate și situația de fapt stabilită de instanța de apel în privința inculpatului,

fără a fi neglijate normele legislației procesual penale ce se referă la examinarea

obiectivă, multilaterală și completă a cauzei.

Din aceste considerente, instanța de recurs constată că erorile de drept

invocate în recursul aflat pe rol nu și-au găsit confirmare, ceea ce echivalează cu

inadmisibilitatea acestuia.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Vladimir Cevdari

în numele inculpaților, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 06 octombrie 2015, în cauza penală privindu-i pe Vacari Dumitru

Ghenadie și Panța Anatolie Ion, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 aprilie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

13