1ra-537/16 — art.329 alin.2 lit.a CP

1ra-537/16 — art.329 alin.2 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-537/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E DD d D E C I Z I E

09 martie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de succesorul

părții vătămate Dolghier Veronica, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2015 și de avocatul Brînză Sergiu în numele

inculpatului Rotaru Igor, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Orhei din 09

decembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2015,

în cauza penală în privința lui

Rotaru Igor Gheorghe, născut la 13 aprilie

1976, originar din s.Cucuruzenii de Sus, r-

nul Orhei, domiciliat în or.Orhei,

str.Livezilor 16.

Termenul examinării cauzei:

09.09.2015 - 30.11.2015,

01.02.2016 - 09.03.2016.

C O N S T A T Ă :

în baza art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.10 Cod penal, la 4 an închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen

de 4 ani.

Conform art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii pe un termen de probă de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate Dolghier Veronica a fost admisă

în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

de serviciu al unității de gardă a Comisariatului de Poliție a raionului Orhei, numit în funcție

prin ordinul MAI nr.7 EF din 05.01.2012, deținînd gradul special de căpitan de poliție, fiind în

conformitate cu prevederile art.123 alin.(2) Cod penal, persoană publică, care a fost învestită

de stat să presteze în numele acestuia servicii publice și să îndeplinească activități de interes

public, contrar prevederilor pct.2 alin.(1) din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne,

aprobat prin HG nr.2 din 04.01.1996, care prevede că colaboratorul organelor interne este

obligat să execute întocmai și în termenul oportun jurămîntul, prevederile statutelor,

regulamentelor, instrucțiunilor, ordinelor și dispozițiilor primite; pct.28 din Regulamentul-tip

și fișei de post-tip al inspectorilor operativi de serviciu ai unităților de gardă a organelor

afacerilor interne, aprobat prin ordinul MAI nr.51 din 27.02.2001, care dictează că inspectorii

operativi de serviciu a unităților de gardă a organelor afacerilor interne în cadrul exrcitării

atribuțiilor principale de serviciu, recepționează, înregistrează și reacționează oportun la

1

petițiile și informațiile despre infracțiuni, contravenții, incidente; art.12 alin.(1), (3), (9) din

Legea nr.416 din 18.12.1990 cu privire la poliție, conform căruia poliția este obligată să ia

măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, onoarei, demnității și averii cetățenilor în cazurile în

care ei sînt amenințați de acțiuni nelegitime, de alt pericol, să înregistreze informația sosită cu

privire la infracțiuni, contravenții administrative și la alte evenimente care periclitează

securitatea publică, să reacționeze prompt la sesizările și comunicările despre infracțiuni, a

săvîrșit infracțiunea de neglijență în serviciu în următoarele circumstanțe:

Astfel, Rotaru Igor, fiind persoană publică și acționînd cu titlu oficial, reprezentînd

Ministerul Afacerilor Interne, aflîndu-se în unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliție Orhei,

exercitindu-și atribuțiile de serviciu în calitate de inspector operativ de serviciu, în dimineața

zilei de 22 iunie 2012, ora 02.36 și ora 03.11, fiind sesizat prin intermediul telefonului de către

Spița Tatiana despre acțiunile de violență în familie și amenințarea cu incendierea imobilului

acestora, situat în orașul Orhei, str.Izvorul Cucului nr.20, întreprinse de către soțul său, Spița

Serghei, solicitînd intervenția organelor afacerilor interne, conștientizînd caracterul

prejudiciabil al inacțiunii sale și urmările ei prejudiciabile, precum și rezonanța sporită a

cazului, a manifestat o atitudine neglijentă față de obligațiile sale de serviciu și nu a întreprins

măsuri prompte în vederea organizării deplasării la locul incidentului a grupului de urmărire

penală și, implicit, evitarea comiterii infracțiunii, pericolul săvîrșirii căreia îl denotau faptele

lui Spița Serghei, care nestingherit, după încercarea nereușită de a-și omorî soția, aproximativ

la ora 03.14, cînd în pragul casei a ieșit cumnata sa, Dolghier Cristina, a stropit-o cu benzină și

cu o deosebită cruzime a incendiat-o, inacțiune ce a diminuat imaginea subdiviziunii MAI în

care a activat și a cauzat daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice, soldate, conform raportului de expertiză medico-legală nr.151/C din 02 iulie

2012, cu decesul lui Dolghier Cristina la 29 iunie 2012, în Spitalul raional Orhei.

acesteia, V.Mării, și avocatul S.Brînză în numele inculpatului Ig.Rotaru, prin care au solicitat:

- avocatul V.Mării în numele succesorului părții vătămate și succesorul părții vătămate

C.Dolghier, casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului Ig.Rotaru

să-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoare și să fie admisă acțiunea civilă cu încasarea de la

inculpat a prejudiciului material și moral în limitele sumelor solicitate, invocînd că prima

instanță la aplicarea pedepsei inculpatului nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei și

prevederile art.61, 75 Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă prea blîndă, incorect aplicînd art.90

Cod penal, fără a ține cont de faptul că părții vătămate și familiei acesteia le-a fost cauzat un

prejudiciu ce nu poate fi estimat, dar și urmări ce nu pot fi remediate, de comportamentul

inculpatului, care nu a recunoscut vina; instanța neîntemeiat a lăsat acțiunea civilă de a fi

examinată în ordinea procedurii civile, pe cînd urma să evalueze și să încaseze prejudiciul

moral;

- avocatul S.Brînză în numele inculpatului, casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri

de achitare a inculpatului, din motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii,

deoarece probele puse la baza sentinței de condamnare nu dovedesc vinovăția lui în săvîrșirea

infracțiunii imputate; instanța a dat o apreciere greșită probelor; în acțiunile inculpatului

lipsește latura obiectivă a componenței de infracțiune prevăzute de art.329 alin.(l) Codul penal,

fiindcă elementul material al neglijenței în serviciu se realizează prin inacțiunea de

neîndeplinire sau de îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu soldate cu daune

în proporții mari intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor

fizice sau juridice, care rezultă din prevederile art.126 alin.(1) Cod penal, însă care nu se

reflectă în ordonanța de punere sub învinuire și în rechizitoriu; instanța nu a reținut că potrivit

învinuirii înaintate, partea acuzării nu a dovedit legătura cauzală, element obligatoriu al

componenței de infracțiune, între acțiunile inculpatului și consecințele survenite, astfel, în baza

unei asemenea învinuiri, în privința lui Ig.Rotaru s-a interpretat extensiv, defavorabil Legea

2

penală de către instanța de judecată, prin încălcarea principiului legalității, prevăzut de art.3

Codul penal.

respins, ca nefondat apelul declarat de avocatul S.Brînză în numele inculpatului Ig.Rotaru și

admis apelul declarat de către avocatul V.Mării în numele succesorului părții vătămate și a

succesorul părții vătămate V.Dolghier, casată parțial sentința, în partea laturii civile cu privire

la prejudiciul moral și pronunțată în această parte o nouă hotărîre, prin care a fost admisă

acțiunea civilă cu privire la prejudiciul moral, dispunîndu-se încasarea de la Ig.Rotaru în

beneficiul succesorului părții vătămate V.Dolghier a prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că, motivele invocate în

apelul declarat de avocatul S.Brînză ce vizează condamnarea inculpatului, sînt nefondate,

deoarece starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele

stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței, care cuprinde elementele

definitorii condamnării, prevăzute de art.329 alin.(2) lit.a) Cod de procedură penală.

Referitor la apelul declarat de către avocatul V.Mării în numele succesorului părții

vătămate și a succesorului părții vătămate V.Dolghier, instanța de apel a menționat că, la

stabilirea pedepsei inculpatului, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art.61,

75 și 90 Cod penal, fiind luate în considerație gravitatea infracțiunii săvîrșite și scopul

pedepsei, precum și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, la locul de trai se

caracterizează pozitiv, iar circumstanțe agravante nu s-au constatat, astfel fiindu-i stabilită o

pedeapsă echitabilă, care va atinge scopul pedepsei și se va asigura prin aplicarea închisorii cu

suspendarea condiționată a executării acesteia.

Cu privire la motivele invocate ce vizează admiterea integrală a acțiunii civile, instanța

de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate parțial, în partea reparării prejudiciului moral cauzat

prin infracțiune, deoarece cert s-a constatat că în rezultatul infracțiunii săvîrșite de inculpatul

Ig.Rotaru, succesorului părții vătămate i-au fost cauzate suferințele psihice, ce rezultă din

decesul fiicei, impunîndu-se în asemenea circumstanțe stabilirea unui cuantum al prejudiciului

moral cauzat prin infracțiune, în proporțiile corespunzătoare, care se vor încasa de la inculpat

în beneficiul succesorului părții vătămate, iar cu privire la celelalte motive, ce vizează acțiunea

civilă în partea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a conchis,

că este justă soluția dată de prima instanță, potrivit căreia acțiunea civilă în această parte a fost

admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului material să se expună instanța

civilă.

- succesorul părții vătămate V.Dolghier care, invocînd temeiul prevăzut de art.427

alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței de apel,

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă mai aspră cu executarea reală a închisorii, considerînd că instanța de apel a admis o

eroare de fapt cu consecințe negative odată ce a recunoscut drept nefondate argumentele

avocatului său la soluționarea chestiunii privind pedeapsa penală, la stabilirea termenului de

pedeapsă, precum și la criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, prin ce s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, la care instanțele de fond nu au

ținut cont de gravitatea și impactul definitiv al infracțiunii săvîrșite, din care motiv greșit au

ajuns la concluzia de a-i stabili inculpatului pedeapsa cu aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal;

- avocatul S.Brînză în numele inculpatului, invocînd temeiurile prevăzute de art.427

alin.(1) pct.6), 8), 9), 16) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acestora, rejudecarea

cauzei, cu pronunțarea unei hotărîri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute de art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal, argumentînd că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; că nu au fost întrunite

3

elementele infracțiunii; inculpatul a fost condamnat pentru o faptă, care nu este prevăzută de

legea penală; norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către instanța de recurs; a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil, fiind adoptată o hotărîre vădit ilegală; rechizitoriul poartă un caracter incert,

nedeslușit și general, organul de urmărire penală urma să descifreze și să definească descrierea

laturii obiective a infracțiunii imputate inculpatului; nici una dinte probele acuzării nu

dovedesc prezența componenței de infracțiune; inculpatul fiind indus în eroare de șeful său,

comisarul r-ului Orhei, I.Chicu, a fost nevoit să comită un act de autoacuzare; Ig.Rotaru a

întreprins toate măsurile, conform fișei de post, în vederea înregistrării sesizării parvenite și

organizării grupului operativ pentru plecarea acestuia la fața locului, astfel că în acțiunile lui

lipsește latura obiectivă, a componenței de infracțiune prevăzute de art.329 Codul penal -

elementul material al neglijenței în serviciu, care se realizează prin inacțiunea de neîndeplinire

sau de îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu soldate cu daune în proporții

mari intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau

juridice, potrivit art.126 alin.(1) Codul penal.

admise recursurile declarate de succesorul părții vătămate V.Dolghier și de avocatul S.Brînză

în numele inculpatului Ig.Rotaru, casată total decizia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceiași instanță în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a stabilit că, la examinarea apelului, instanța de apel a încălcat

prevederile art.414 alin.(1-3), (5) și (6), 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, deoarece

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că a constatat unele fraze care

evident depășesc volumul învinuirii, că nu s-a pronunțat dacă în acțiunile-inacțiunile lui

Ig.Rotaru există latura obiectivă a componenței infracțiunii imputate inculpatului; nu a stabilit

care este legătura cauzală dintre inacțiunile inculpatului și survenirea decesului victimei, și

prin care probe se confirmă că prezența polițiștilor la locul comiterii infracțiunii după apelurile

telefonice efectuate la ora 02:56, apoi la 03:11, 03:15 de către T.Spița și G.Dolghier ducea la

evitarea consecințelor; că urmează a fi elucidate neconcordanțele și neclaritățile dintre

declarațiile martorilor cu privire la apelurile efectuate la poliție și sosirea grupei operative la

fața locului pentru a putea stabili legătura cauzală cu consecințele incriminate - decesul

persoanei; că instanța superficial și nemotivat s-a expus asupra pretențiilor în latura civilă, în

partea încasării prejudiciului moral și daunei materiale neținînd cont de jurisprudența națională

și internațională, de prevederile art.1423 Cod civil și art.387 Cod de procedură penală.

respins, ca nefondat apelul declarat de avocatul S.Brînză în numele inculpatului Ig.Rotaru și

admis parțial apelul declarat de succesorul părții vătămate V.Dolghier și avocatul acesteia,

V.Mării, casată parțial sentința, în latura civilă, în partea încasării prejudiciului moral, și

pronunță o nouă hotărîre în partea dată, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care s-a dispus încasarea de la Ig.Rotaru în beneficiul lui V.Dolghier, cu titlul de prejudiciu

moral suma de 20000 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței s-au menținut.

Instanța de apel, reieșind din faptul că participanții în instanța de apel nu au invocat

necesitatea administrării de noi probe, iar audiind suplimentar inculpatul, succesorul părții

vătămate, martorul G.Dolghier, cît și cercetînd declarațiile și probele materiale examinate de

prima instanță, a conchis că motivele invocate în apelul declarat de avocatul S.Brînză, ce

vizează condamnarea inculpatului, sînt nefondate, deoarece prima instanță obiectiv și sub toate

aspectele, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat probele

administrate în cauză, care dovedesc cu certitudine vinovăția lui Ig.Rotaru de comiterea

infracțiunii imputate, corect stabilind circumstanțele de fapt și vinovăția lui, just încadrînd în

drept acțiunile acestuia, iar motivele invocate în apel de către avocat au fost obiect de studiu în

prima instanță, găsîndu-și reflectare în hotărîrea adoptată, care corespunde exigențelor art.6

CEDO.

4

Astfel, instanța de apel a conchis că vina inculpatului a fost pe deplin dovedită prin

probele administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în prima instanță, care cu

certitudine au demonstrat că inculpatul nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile de serviciu

ca rezultat al unei atitudini neglijente față de ele, prin ce a cauzat daune în proporții mari

intereselor publice și drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, soldate cu

decesul unei persoane, faptă care realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

neglijență în serviciu, care este probată prin:

- declarațiile succesorului părții vătămate V.Dolghier, care a declarat că venind la spital,

fiica i-a spus că sora și tatăl au sunat la poliție, dar nimeni nu a venit, dacă poliția venea la timp

aceasta nu se întîmpla, consideră că dacă Ig.Rotaru reacționa la timp, fiica era în viață;

- declarațiile martorului G.Dolghier, care a relatat că fiica T.Spița de cîteva ori a venit la

el comunicîndu-i că S.Spița face scandal și este agresiv. Pe la ora 02.00, fiica din nou a venit și

i-a spus că S.Spița o amenință cu moartea prin incendierea casei și a telefonat la poliție, iar el a

vorbit cu S.Spița, ulterior și el a telefonat la poliție, ce s-a întîmplat nu a văzut, dar a venit

I.Căpos și i-a spus că Cristina arde, iar peste 15-20 minute după ce a stins fata, din nou a

telefonat la poliție să vină urgent că S.Spița i-a dat foc fiicei;

- declarațiile analogice ale martorului T.Spița, care a mai concretizat că telefonînd la

poliție a discutat cu un bărbat, căruia i-a comunicat motivul chemării, situația care era și adresa

de la domiciliul, cînd tatăl ei s-a dus să-l liniștească pe S.Spița, a telefonat la inspectoratul de

poliție și le-a comunicat să vină urgent că S.Spița intenționează să incendieze casa. De la

apelul ei pînă la al doilea apel efectuat de tatăl ei au trecut aproximativ 20 min, acesta le-a zis

să vină cît mai urgent, deoarece sînt amenințați cu incendierea casei, iar colaboratorii de poliție

au venit după ce sora ei a fost transportată la spital;

- declarațiile martorului I.Căpos, care a lămurit că T.Spița a telefonat la poliție,

spunîndu-le să vină și să i-a măsuri cu S.Spița, însă să țină cont că acesta este agresiv, poliția a

venit la fața locului peste 40-45 minute după ce Cristina a fost incendiată și transportată la

spital;

- declarațiile martorului A.Ivanov, care a lămurit că la 21.06.2012, după ora 03.00, l-a

telefonat Ig.Rotaru și l-a anunțat că a parvenit o comunicare telefonică, precum că a fost

incendiată C.Dolghier și să plece la fața locului. Împreună cu grupul operativ s-au deplasat la

fața locului, unde au constatat că persoana incendiată era deja transportată la spital;

- declarațiile martorilor V.Burdujan, P.Veverița, care au relatat că, la 21.06.2012, după

ora 03.00, au fost telefonați de către Ig.Rotaru, care le-a comunicat că a parvenit informație de

la spitalul raional, precum că după ajutor medical s-a adresat cet.C.Dolghier, după care îndată

împreună cu expertul-criminalist, A.Ivanov și șoferul s-au deplasat la spital, unde au aflat că

cet.C.Dolghier a fost internată cu arsuri pe corp. Apoi, s-au deplasat la fața locului, unde se

afla superiorul grupei operative A.Manic și ofițerul operativ de sector M.Țurcan. Nu a știut că

a fost solicitată la aceiași adresă grupa operativă de către T.Spița, pe faptul că soțul face

scandal la domiciliu. Ca ofițer de serviciu Ig.Rotaru, trebuia să primească apelul telefonic și

ulterior să le comunice lor adresa unde urmează a se deplasa;

- declarațiile martorului Ig.Veveriță, care a lămurit că la 21.06.2012 spre 22.06.2012, a

intrat în serviciul grupului de urmărire penală a CPR Orhei, în calitate de ajutor al ofițerului

operativ de serviciu. Responsabil privind recepționarea, înregistrarea și reacționarea la

adresările cetățenilor era ofițerul operativ de serviciu Ig.Rotaru. Pe la ora 5.00 dimineața el a

revenit la post, iar Ig.Rotaru i-a comunicat că între timp a parvenit un apel telefonic din

cartierul Nistreana, în legătură cu un scandal de familie, în urma căruia fost incendiată o fată și

victima a fost transportată la spital, la care a trimis o grupă operativă atît la locul comiterii

faptei, cît și la spital;

- declarațiile martorului A.Manic, care a explicat că, la 22.06.2012, aproximativ pe la

ora 03.00, a fost anunțat de către inspectorul operativ de serviciu din cadrul CPR Orhei,

Ig.Rotaru, precum că în cartierul Nistreana a fost incendiată o persoană, aproximativ în cinci

5

minute de la primirea apelului ei s-au deplasat la fața locului, cînd au ajuns li s-a comunicat că

victima a fost transportă de prietenul ei la spital. Responsabil de apelurile telefonice

recepționate în acea seară era Ig.Rotaru.;

- declarațiile martorului M.Țurcan, care cu privire la chemarea în cartierul Nistreană, a

dat declarații similare cu a martorilor P.Veveriță și A.Manic;

și actele cauzei:

- informațiile ridicate de la companiile de telecomunicații „Moldcell”, „Orange” și

„Moldtelecom”.

Instanța de apel pe baza întregului probatoriu administrat în cauză a constatat prezența

în acțiunile inculpatului Ig.Rotaru atît a elementelor care caracterizează latura obiectivă, cît și

cea subiectivă a infracțiunii de care a fost recunoscut vinovat, deoarece acesta, contrar art.19

lit.d) din Legea nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului,

art.12 alin.(1), (3), (9) din Legea nr.416 din 18.12.1990 cu privire la poliție și pct.28 din

Regulamentul-tip și fișei de post-tip al inspectorilor operativi de serviciu ai unității de gardă a

organelor afacerilor interne, aprobat prin ordinul MAI nr.51 din 27.02.2011, nu a întreprins

acțiuni și nu a reacționat prompt la sesizarea lui T.Spița și nu a informat membrii grupei

operative despre necesitatea deplasării la fața locului sau în cazul lipsei acesteia să formeze o

altă grupă operativă de rezervă și să o trimită la domiciliul lui T.Spița, care a telefonat la ora

02.56 și a comunicat că soțul ei face scandal la domiciliu, în care Ig.Rotaru urma să

recepționeze just esența apelului telefonic, să obțină informații amănunțite cu privire la

incident și să încadreze juridic informația recepționată, care a fost înregistrată în registrul

nr.3151 din 22.06.2012, pentru a reacționa prompt și corect cu membrii grupei operative.

Totodată, instanța de apel în confirmarea vinovăției inculpatului a considerat că prima

instanță corect și-a întemeiat concluziile pe declarațiile martorilor G.Dolghier și I.Căpoș date

la urmărirea penală, dar nu pe cele date în cadrul cercetărilor judecătorești, deoarece anume

atunici aceștia au relatat circumstanțe obiective asupra cazului.

În sensul celor invocate și constatării vinovăției inculpatului, instanța de apel a dat

apreciere descifrărilor convorbirilor telefonice ridicate de la compania de telefonie mobilă

„Orange”, „Moldcell” și SA „Modtelecom” , prin care s-a constatat că în dimineața zilei de

22.06.2012 nu a fost înregistrat nici un apel de ieșire de la numerele de fix ce aparțin unității de

gardă a IP Orhei spre numerele GSM ce aparțineau membrilor grupei operative, în special

polițiștilor M.Țurcan și P.Veveriță, membri ai grupei operative, care primii au fost informați

despre necesitatea ieșirii la fața locului, Ig.Rotaru a început a întreprinde măsuri, ca rezultat al

sesizărilor recepționate de T.Spița și G.Dolghier la ora 03.34, cînd a efectuat primul apel

membrului grupei operative P.Veveriță. Iar la 03.40, și respectiv 3.41, a efectuat de la același

număr alte două apeluri membrilor grupei operative V.Burdujan și polițistului A.Ivanov, ca

apoi la 03.52 de pe același număr să telefoneze membrului grupei operative M.Țurcan.

Instanța a conchis că din aceste date rezultă că inculpatul nu a reacționat prompt la

sesizarea lui T.Spița, nu a informat grupa operativă despre necesitatea ieșirii la locul faptei, ce

s-a soldat cu faptul că S.Spița a săvîrșit acțiuni infracționale în privința lui C.Dolghier, care au

dus la decesul acesteia și care are legătură cauzală cu acțiunile inculpatului, care dacă ar fi

reacționat prompt la prima sesizare telefonică și ar fi informat membrii grupei, ori ar fi format

grupa de rezervă, acțiunile violente ale lui S.Spița puteau fi curmate și puteau fi evitate

consecințele grave produse.

Pe motivul dat, instanța de apel a respins afirmația inculpatului, că după recepționarea

apelului telefonic parvenit de T.Spița, dînsul imediat a apelat grupa operativă anume pe

P.Veveriță sau pe A.Manic, deoarece această afirmație se combate prin declarațiile martorilor

M.Țurcan și P.Veveriță, care au declarat că au fost apelați de Ig.Rotaru doar pe la ora 03.00, că

trebuie să se deplaseze la locul faptei la un conflict de familie, așa că dînșii au fost informați de

către Ig.Rotaru cu întîrziere.

6

Respins de instanța de apel a fost și motivul invocat de avocat, precum că organul de

urmărire penală nu a reflectat prin prisma art.126 alin.(1) Cod penal, mărimea daunelor

survenite în urma săvîrșirii infracțiunii, deoarece în cazul agravantei de la art.329 alin.(2) lit.a)

Cod penal, se aduc atingere vieței cet.C.Dolghier, care s-a soldat cu decesul acesteia.

De asemenea, instanța de apel a respins argumentele invocate de avocatul V.Mării și

succesorul părții vătămate V.Dolghier, precum că prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului a ignorat prevederile art.61,75 Cod penal, pe motiv că instanța în această parte și-a

motivat soluția, care corespunde cerințelor prevederilor art.394 alin.(2) Cod de procedură

penală, deoarece aceasta la proporționalitatea pedepsei aplicate inculpatului a reținut

prevederile art.7,61,75 Cod penal, a ținut cont de gradul pericolului social al infracțiunii

comise, care face parte din categoria celor grave, de persoana celui vinovat, că la evidența

medicului psihiatru și narcolog nu se află, lipsa circumstanțelor agravante și atenuante, care au

justificat aplicarea pedepsei cu închisoarea în limita sancțiunii prevăzute pentru fapta săvîrșită,

la care s-a ținut cont și de prevederile art.10, 90 Cod penal.

Cît privește modalitatea de executare a acesteia, instanța de apel a conchis că și în

partea dată, prima instanță întemeiat a dispus ca pedeapsa stabilită de inculpat să fie

suspendată condiționat, considerînd că acesta nu este disproporțională în raport de modalitatea

concretă de săvîrșire a faptelor și de scopul urmărit, reieșind din eficiența cuvenită

personalității inculpatului, care pentru prima dată a comis o infracțiune din imprudență, se

caracterizează pozitiv la locul de trai, circumstanțe ce duc la concluzia că inculpatul poate fi

resocializat, fără a executa efectiv pedeapsa.

Referitor la motivele invocate de avocat și succesorul părții vătămate V.Dolghier, ce

vizează admiterea acțiunii civile, instanța de apel le-a apreciat ca întemeiate parțial, în partea

reparării prejudiciului moral produs prin infracțiune, deoarece în rezultatul acțiunilor ilicite ale

inculpatului succesorului părții vătămate i-au fost cauzate suferințe psihice, în rezultatul

decesului fiicei, însă suma prejudiciului solicitat de ultima este exagerată, deoarece cererea cu

privire la încasarea prejudiciului moral nu trebuie să fie exorbitantă și să nu tindă la o

îmbogățire fără temei, fiindcă însuși condamnarea inculpatului aduce o satisfacție pentru partea

vătămată.

Rețînînd prevederile art.219-221, 225 Cod de procedură penală, art.41 CEDO, instanța

de apel a constatat că suma de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral va fi în deplină

concordanță cu principiul răspunderii civile delictuale care impune reparația integrală, reală,

efectivă a daunelor morale, luîndu-se în considerație urmările faptei asupra integrității

corporale și sănătății părții vătămate, a naturii și duratei acestora.

Cît privește încasarea prejudiciului material, instanța de apel, reținînd prevederile

art.387 alin.(3) Cod de procedură penală, a conchis că prima instanță întemeiat a dispus ca în

partea dată succesorul părții vătămate în ordinea procedurii civile urmează să-și probeze

cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, nefiindu-i încălcate drepturile procedurale.

- succesorul părții vătămate V.Dolghier care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427

alin.(l) pct.6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră cu închisoarea, decît cea

aplicată, cu excluderea prevederilor art.90 Cod penal, cît și una complementară mai aspră,

decît cea aplicată, pe motiv că instanța de apel nu a ținut cont de gravitatea și impactul

definitiv al infracțiunii săvîrșite, precum și de faptul că restabilirea echității sociale presupune

restabilirea drepturilor lezate în urma infracțiunii unei persoane și se realizează atunci cînd

față de persoana care a încălcat legea penală se aplică sancțiunea penală corespunzătoare

gradului prejudiciabil al infracțiunii comise, circumstanțelor acestora și persoanei vinovate;

- avocatul S.Brînză în numele inculpatului care, invocînd temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) pct.6), 8), 9), 16) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, cu

pronunțarea unei hotărîri de achitare, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii,

7

argumentînd că nici una din probele acuzării nu dovedesc prezența în acțiunile inculpatului a

componenței de infracțiune; - inculpatul a fost nevoit să comită un act de autoacuzare; -

probele cauzei demonstrează că inculpatul a întreprins toate măsurile, conform fișei de post, în

vederea înregistrării sesizării parvenite și organizării grupului operativ pentru plecarea acestuia

la fața locului; - instanțele nu au demonstrat prezența în acțiunile inculpatul a laturii obiective a

infracțiunii de care a fost găsit vinovat, și anume că acesta prin acțiunile sale de neîndeplinire

sau de îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu a cauzat daune în proporții mari

intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege persoanelor fizice sau juridice,

care nu a fost reținută în ordonanța de punere sub învinuire și în rechizitoriu; - în acțiunile

inculpatului și consecințele survenite lipsește legătura cauzală, care nu a fost reflectată în actul

de învinuire în acțiunile inculpatului; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel; instanța de apel nu a îndeplinit indicațiile instanțe de recurs, care

sînt obligatori pentru instanța de rejudecare; - instanța de apel nu a ținut cont de practica

judiciară pe cauzele penale pe asemenea gen de infracțiune, și anume cauzele penale examinate

de instanța de recurs în privința lui T.Bodrug, Gh.Papuc și V.Botnari, astfel că jurisprudența

contradictorie aduce atingere principiului siguranței juridice (cauza Beian vs România).

dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în referință, care a

solicitat dispunerea inadmisibilității recursurilor, Colegiul penal decide inadmisibilitatea

acestoar din următoarele considerente.

Cu referire la recursul declarat de succesorul părții vătămate C.Dolghier.

Potrivit textului recursului, succesorul părții vătămate invocă că temeiuri de casare a

hotărîrilor judecătorești art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează

că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.

Totodată, Colegiul reține că succesorul părții vătămate este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, și

critică hotărîrile instanțelor referitor la pedeapsa principală și complementară aplicată

inculpatului, considerînd-o prea blîndă, precum și că aceasta a fost neîntemeiat suspendată

condiționat pe termen de probă.

Motivele recurentei, precum că instanța de apel, menținînd soluția primei instanțe în

partea stabilirii pedepsei principale, cît și celei complemenatre, neîntemeiat a considerat că

pedeapsa este individualizată conform prevederilor legale și greșit a ajuns la concluzia că în

privința inculpatului pot fi aplicate prevederile art.90 Cod penal, Colegiul penal le consideră

neîntemeiate.

La acest capitol Colegiul remarcă că, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza

căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Sancțiunea art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal, în baza căruia Ig.Rotaru a fost declarat

vinovat, la momentul comiterii faptei prevedea o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de

la 300 la 800 unități convenționale sau cu închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani, în ambele

8

cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

pe un termen de pînă la 5 ani. Instanța, ținînd cont de prevederile art.10 Cod penal, i-a stabilit

pedeapsa lui Ig.Rotaru în baza art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal de 4 ani cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 4 ani.

Prin urmare, Colegiul penal consideră neîntemeiat motivul recurentei, precum că atît

pedeapsa principală, cît și cea complementară a fost greșit individualizată la care instanțele nu

au ținut cont de gravitatea și impactul definitiv al infracțiunii săvîrșite

Colegiul penal atestă că, pedeapsa penală se aplică numai de către instanțele

judecătorești. Legiuitorul stabilește prin lege pedepsele pentru infracțiuni și criteriile de

individualizare a lor. Călăuzindu-se de aceste criterii, instanța de judecată, la stabilirea și

aplicarea pedepsei infractorului, realizează voința legiuitorului, și nu a sa.

Potrivit dispozițiilor art.7, 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă

instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a

principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținînd cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în dependență de

circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76-77 Cod penal.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în

vedere persoana celui vinovat, iar limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea

specială, sînt determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvîrșite, care constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, sau valorificat

anume în această ordine, deoarece instanțele de fond la stabilirea pedepsei principale lui

Ig.Rotaru de 4 ani închisoare și a celei complementare de 4 ani, au dat deplină eficiență

împrejurărilor cauzei, numindu-i acestuia o pedeapsă corect individualizată, care este în

limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în baza căreia a fost condamnat, luînd în

considerație gradul de pericol social la infracțiuni comise, că aceasta face parte din categoria

celor grave, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, de caracteristica lui

pozitivă, că la evidența mediciului psihiatru și narcolog nu se află, precum și de lipsa

circumstanțelor atenuante și agravante, acesta fiind într-un raport rezonabil cu fapta comisă și

scopul sancțiunii penale.

Prin urmare, argumentul succesorului părții vătămate, precum că pedeapsa principală,

cît și cea complementară stabilită inculpatului Ig.Rotaru este prea blîndă, și că decizia instanței

nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei stabilite, nu pot fi reținute, deoarece din conținutul

deciziei instanței de apel, se observă că aceasta și-a motivat soluția adoptată în sensul oferirii

răspunsurilor la motivele invocate de recurentă în acest sens, precum și se constată că hotărîrea

atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și aceasta nu contravine prevederilor

art.394 Cod de procedură penală.

În continuare, după efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilire a duratei

și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare a

acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de

penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa aplicată inculpatului, acesta trebuie să o

9

execute real ori sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi trasă

concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei aplicate

vinovatului pe un termen de probă.

Sub acest aspect, Colegiul remarcă că instanțele de fond sub raportul personalității

inculpatului, că pentru prima oară a comis o infracțiune, se caracterizează pozitiv la locul de

trai, au ajuns la concluzia că scopul pedepsei va fi atins prin suspendarea executării pedepsei

stabilite lui Ig.Rotaru, pe un termen de probă de 2 ani.

Colegiul penal conchide că, instanțele de fond la stabilirea pedepsei inculpatului au

respectat prevederile legii, fiindcă suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu

reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a

demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia și în atare situație,

careva interdicții de suspendare condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare stabilite

inculpatului, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiționate a pedepsei,

conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni de

categorie gravă.

La fel, Colegiul penal reține că, cu toate că instanțele de fond au dispus ca pedeapsa

închisorii aplicată inculpatului să fie suspendată condiționat pe un termen de probă, acestuia pe

lîngă pedeapsa principală i-a fost aplicată și pedeapsa complementară, care îndeplinește alături

de pedeapsa principală funcția de constrîngere, de reeducare și de exemplaritate, și aceasta, de

asemenea este menită să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală, de unde

rezultă că prin aplicarea pedepsei complementare stabilite inculpatului Ig.Rotaru de 4 ani, se

va realiza scopul pedepsei de prevenire a săvîrșirii de noi infracțiuni.

În concluzie, Colegiul penal conchide că pedeapsa fixată inculpatului de prima instanță

și menținută de instanța de apel este în corespundere cu prevederile art.7, 61, 75 Cod penal,

fiind în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale de care a fost recunoscut vinovat, iar

aplicarea art.90 Cod penal în privința lui Ig.Rotaru s-a efectuat în limitele legii, considerînd că

stabilirea pedepsei condiționate acestuia va atinge scopul pedepsei penale de corectare și

reeducare, nefiind absolut necesară izolarea lui de societate.Astfel că, în cauză au fost

respectate principiile generale de stabilire a pedepsei, aceasta fiind individualizată conform

prevederilor legale.

Prin urmare, temeiul prevăzut de pct.6), 10) alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală

nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat de succesorul părții vătămate, dat

fiind faptul că acesta poate fi aplicat numai în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor din apel sau cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, pe cînd instanța de apel, respectînd prevederile art.414 alin.(5) Cod de

procedură penală, și-a argumentat hotărîrea, care cuprinde motivele ce au stat la baza soluției

adoptate, pronunțîndu-se asupra tuturor motivelor invocate în apel. În fapt, decizia instanței de

apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, fiind legală și întemeiată.

Nu pot fi reținute argumentele recurentei, precum că prin comportamentul inculpatului,

și anume de nerecunoaștere a vinei în cele comise se sfidează prevederile legii penale și scopul

pedepsei penale, fapt se demonstrează că inculpatul nu realizează consecințele faptei sale,

deoarece, potrivit art.66 Cod penal, recunoașterea vinovăției este un drept al vinovatului, dar

nu o obligație și prin aceasta nu se poate deduce că inculpatul nu a realizat consecințele faptei

sale.

Referitor la temeiul invocat la latura civilă, Colegiul reține că deși în partea descriptivă a

recursului recurenta solicită casarea hotărîrilor judecatorești și în partea dată, însă dispozitivul

acestuia a solicitat casarea hotărîrilor doar în latura stabilirii pedepsei principale și celei

complementare inculpatului Ig.Rotaru, neformulînd careva propuneri cu privire la latura civilă,

cerință obligatorie prevăzută de art.430 Cod de procedură penală, din care motiv, instanța de

recurs nu poate din oficiu să completeze recursul cu alte cerințe, în defavoarea inculpatului,

10

fiindcă ar duce la încălcarea drepturilor acestuia prevăzute de art.6 din Convenția Europeană

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-au comis erorile de

drept la care succesorul părții vătămate face referință și, deci, nu persistă temeiul de casare a

soluției adoptate.

Cu referire la recursul declarat de avocatul S.Brînza în numele inculpatului.

În conformitate cu prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, o

hotărîre a instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: în cazul cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, sau nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor judecătorești.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

condamnarea lui Ig.Rotaru în baza art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal, considerînd că lipsesc

probe certe ce ar confirma vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii imputate, lipsind

latura obiectivă în acțiunile inculpatului, și anume daunele în proporții mari cauzate intereselor

publice sau drepturilor și intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod

de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpatul Ig.Rotaru, succesorul părții vătămate V.Dolghier,

martorii G.Dolghier, T.Spița, I.Căpos, A.Ivanov, I.Cojocaru, V.Burduja, P.Veverița,

A.Manic, M.Țurcan, Ig.Veverița, a cercetat actele cauzei, pe care le-a apreciat în mod

obiectiv, argumentînd clar de ce au fost considerate veridice declarațiile unor martori, date la

urmărirea penală, dar nu cele date în cadrul cercetării judecătorești care, coroborate una cu

alta, au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.329 alin.(2) lit.a) Cod penal, referitor la existența elementelor constitutive ale

infracțiunii, a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414, 417 alin.(1) pct.7), 8) Cod de procedură

penală, a supus unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra

temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, deoarece argumentele

apărării nu și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Totodată, Colegiul penal reține că, instanța de apel, ținînd cont de prevederile art.414

alin.(2), (6) Cod de procedură penală, de faptul că partea apărării a solicitat doar cercetarea

probelor existente la dosar, neavînd probe suplimentare, respecînd aceste prevederi, a dat

apreciere corectă tuturor probelor verificate și analizate, adică corespunderea datei de fapt

examinată cu realitatea pe care o probează această dată, care sînt descrise amănunțit la pct.7 al

prezentei decizii, precum și în partea descriptivă a deciziei instanței de apel.

Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanțelor de fond, pe care și-o

însușește sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide asupra existenței faptei și

vinovăției inculpatului Ig.Rotaru în comiterea infracțiunii prevăzute de art.329 alin.(2) lit.a)

Cod penal, fiind stabilite în acțiunile acestuia toate elementele constitutive ale neglijenței în

serviciu. Instanțele, reieșind din probele administrate în cauză, și anume declarațiile martorilor

sus menționați, cît și din descifrările convorbirilor telefonice ridicate de la companiile de

telecomunicații „Moldcell”, „Orange” și „Moldtelecom” cert au constatat că, deși Ig.Rotaru a

fost sesizat de către T.Spița la ora 02.56 despre acțiunile de violență în familie, acesta nu a

reacționat promt, nu a informat membrii grupei operative despre necesitatea plecării la fața

locului, și doar la ora 03.34 a efectuat primul apel membrului grupei operative P.Veveriță,

11

ulterior efectuînd apeluri la ora 03.40 și 3.41 membrilor grupei operative V.Burdujan și

A.Ivanov, apoi, la ora 03.52 - membrului grupei operative M.Țurcan.

Astfel, atît prima instanță, cît și instanța de apel s-au pronunțat asupra circumstanțelor

de fapt și și-au motivat concluzia prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-au dat

o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, inclusiv vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii imputate.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului în partea ce ține de

nevinovăția inculpatului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art.417 Cod de procedură penală, reieșind și din faptul că procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de ambele instanțe de fond.

Totodată, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării referitor la

prezența în acțiunile inculpatului Ig.Rotaru a neglijenței în serviciu, adică neîndeplinierea

corespunzătoare de către o persoană publică a obligațiilor de serviciu ca rezultat al unei

atitudini neglijente față de ele, care a cauzat daune în proporții mari intereselor publice și

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, soldate cu decesul persoanei și

va respinge ca neîntemeiate argumentele invocate de recuret, precum că acțiuniele lui

Ig.Rotaru nu întrunesc elementele infracțiunii imputate, deoarece în cauză nu a fost stabilită

survenirea daunelor în proporții mari cauzate drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanei fizice, în acord cu prevederile art.126 alin.(1) Cod penal.

Sub aspectul dat, Colegiul penal atestă că dreptul la viață constituie unul dintre

drepturile absolute garantate de art.24 din Constituția R.Moldova. Obligațiile pozitive ale

statului (prin competențele organismelor sale) cu referire la exercitarea acestui drept plasează

persoana sub un angajament dublu: cel de a proteja viața și cel de a se abține de la eventuale

atingeri aduse acesteia.

Acest drept se regăsește și în art.3 din Declarația Universală a drepturilor omului,

adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie1948, care enunță că ,,orice ființă

umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa”.

Securitatea persoanei înseamnă protecția persoanelor împotriva pericolului de natură

violentă sau non-violent. Aceasta stare se caracterizează prin lipsa creșterii amenințărilor în ce

privește drepturile omului, siguranța și chiar viața sa. Securitatea persoanei înseamnă

protejarea oamenilor de amenințări și situații grave larg răspîndite, prin consolidarea

capacităților de contracarare eficientă a acestora.

La caz, poliția este instituția publică specializată a statului, în subordinea Ministerului

Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale

persoanei prin activități de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice, de

prevenire, investigare și de descoperire a infracțiunilor și contravențiilor.

Activitatea Poliției se desfășoară exclusiv în baza și pentru executarea legii, în interesul

persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, pentru apărarea drepturilor și

libertăților fundamentale și demnității umane, prevăzute în Declarația universală a drepturilor

omului, în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale. Aceasta este obligată să ia măsuri pentru apărarea vieții, sănătății, onoarei,

demnității și averii cetățenilor în cazurile în care ei sînt amenințați de acțiuni nelegitime, de

alt pericol; să înregistreze informația sosită cu privire la infracțiuni, contravenții

administrative și la alte evenimente care periclitează securitatea publică, să reacționeze

prompt la sesizările și comunicările despre infracțiuni; să curme contravențiile administrative,

să instruiască și să examineze în măsura competenței cauze privind contravențiile

administrative.

12

Astfel, obiectul material, în prezenta cauză s-a consumat prin survenirea daunelor în

proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei fizice - decesul lui

C.Dolghier, care este în legătură cauzală cu acțiunile inculpatului, care nu a reacționat prompt

la prima sesizare telefonică a lui T.Spița, nu a întreprins acțiuni necesare pentru a forma grupa

operativă, care urma să meargă la locul conflictului familiar. Din circumstanțele date rezultă că

acțiunile inculpatului întrunesc acele trei semne ale laturii obiective de neglijența în serviciu de

care a fost recunoscut vinovat: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de

neîndeplinirea sau îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu; 2) urmările

prejudiciabile; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Colegiul penal conchide că, nu va exista proportionalitate adică echilibru între rigoarea

unui drept și consecințele sale, dacă dreptul la viață, urma a fi evaluat contra unei sume bănești

pentru a constitui proporțiile mari, precum solicită recurentul, deoarece acțiunile inculpatului

de îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu au dus la decesul părții vătămate, iar

viața este o valoare cu mult mai importantă, ce nu poate fi cuantificată în bani, fiindcă valoarea

unei vieți este inestimabilă.

Mai mult, instanța de recurs reține că asupra acestui argument invocat de recurent s-a

expus și instanța de apel în partea descritivă a deciziei, argumentînd prin care probe s-a dovedit

în acțiunile inculpatului latura obiectivă a infracțiunii (f.d.55-56, v.3), pe care instanța de recus

le apreciază, la fel, ca admisibile și juste, din care motiv va respinge afirmația, precum că

instanța de apel la judecarea cauzei nu a îndeplinit indicațiile instanței de recurs, care pe

temeiul dat a remis cauza la reexaminare, întru a verifica sub aspectul dat temeinicia hotărîrii

primei instanțe și a-și motiva soluția.

Referirea recurentului la temeiul prevăzut în art.427 alin.(1) pct.16) Cod de procedură

penală, la fel nu poate fi reținută, deoarece acest temei poate fi invocat atunci cînd norma de

drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție în cauze similare. Acest temei este îndreptat spre

unificarea practicii judiciare, iar la invocarea temeiului respectiv de drept, sarcina probațiunii îi

revine recurentului, care prin exemple elocvente cu referire la cauze concrete, trebuie să

demonstreze faptul că instanța de recurs în cauze anterioare a adoptat soluții contradictorii cu

cele reținute în speța în cauză.

Astfel, Colegiul penal reține că acele cauze penale, la care a făcut referire recurentul în

recurs - nr.1ra-312/11 în privința lui T.Bodrug și nr.1ra-515/15 în privința lui Gh.Papuc și

V.Botnari, nu au aplicabilitate speței în cauza, deoarece nu sînt similare speței date, în primul

caz s-a pronunțat hotărîrea de achitare, pe motiv că nu s-a dovedit în acțiunile inculpatului

neglijarea și neîndeplinirea neconștiincioasă a obligațiunilor sale de serviciu, a atitudinii de

îndeplinire a lor prin tergiversarea redactării sentințelor și transmiterea acestora în cancelarie

pentru executare, fiindcă inculpatul s-a aflat în concediu medical și prin neîndeplinirea

obligațiilor de serviciu reținute nu a cauzat daune în proporții mari intereselor publice, iar în al

doilea caz, s-a menținut soluția de achitare pe motiv că în acțiunile inculpaților nu s-a dovedit

neglijența, care constă în faptul că persoana trebuia și putea să prevadă posibilitatea

rezultatului prejudiciabil al faptei, fiindcă inculpații nu se aflau la fața locului, lor nu li s-a

raportat despre comportamentul oamenilor legii, care sînt instruiți, testați periodic, ca ultmii să

nu reacționeze adecvat, în sensul curmării faptelor. Pe cînd în speța dată, anume direct

inculpatul în funcția sa de ofițer operativ de serviciu, nu a informat membrii grupei operative

de a se deplasa la locul faptei, deși a fost sesizat de către T.Spița la ora 02.56 despre acțiunile

de violență în familie, astfel dînsul este persoana care trebuia și putea să prevadă posibilitatea

rezultatului prejudiciabil al faptei ce putea fi comisă, și care în fine a fost comisă.

Reținînd cele expuse mai sus, instanța conchide că nici cauza Beian vs România, la care

face referință recurentul, nu este relevantă speței, deoarece prin hotărîrile aterioare, nu s-a adus

atingere principiului siguranței juridice, de neaplicare uniformă a practici judiciare.

13

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-au comis erorile de

drept la care face referire avocatul și, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate.

În conformitate cu art.432 alin. (2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursurilor

ordinare declarate de succesorul părții vătămate V.Dolghier și avocatul S.Brînză în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate.

penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de succesorul părții vătămate, Dolghier

Veronica și de avocatul Bîrnză Sergiu în numele inculpatului Rotaru Igor, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2015, în cauza penală în privința

lui Rotaru Igor, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 20 aprilie 2016.

Președintele Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

14