1ra-299/16 — art. 187 alin 2 lit b, f CP

1ra-299/16 — art. 187 alin 2 lit b, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-299/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 22 aprilie

2015, declarate de inculpații

Preida Lilian Nicolae, născut la 05 august 1994,

originar și domiciliat or. Soroca, str. M. Cebotari

25.

și

Mișcoi Viorel Mihail, născut la 14 iulie 1989,

originar și locuitor s. Bădiceni, r-nul. Soroca.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.02. - 29.12.2014;

Instanța de apel: 26.01. - 22.04.2015;

Instanța de recurs: 18.12.2015 - 16.03.2016.

A C O N S T A T A T:

recunoscuți vinovați și condamnați:

Lilian Preida

- în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, la 5 ani 2 luni închisoare,

fără amendă;

- în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, prin prezenta sentință și prin

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 octombrie 2014,

a fost stabilită pedeapsa definitivă 6 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, fără amendă.

Viorel Mișcoi

- în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, la 5 ani 2 luni închisoare,

fără amendă;

- în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, prin prezenta sentință și prin

sentința Judecătoriei Soroca din 17 noiembrie 2014, a fost stabilită

pedeapsa definitivă 5 ani 3 luni închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip semiînchis, fără amendă.

decembrie 2013, aproximativ la ora 2120, inculpații Lilian Preida și

1

Viorel Mișcoi, intenționat, cu scop de profit, în urma înțelegerii prealabile și de

comun acord, aflîndu-se pe str. Oleinaia, or. Soroca și întîlnind-o pe

cet. Alisa Vîntu, în mod deschis i-au sustras ultimei bunuri materiale în sumă totală

de 650 lei, cauzîndu-i astfel părții vătămată un prejudiciu material considerabil.

Viorel Mișcoi, au contestat sentința cu apeluri, solicitînd casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare, deoarece fapta nu a fost

săvîrșită de inculpat.

În susținerea cerințelor, apărarea a menționat, că la adoptarea sentinței de

condamnare, prima instanță nu a luat în considerație declarațiile părții vătămate

A. Vîntu (din cadrul cercetării judecătorești) și a martorului A. Cebotari, din care

rezultă nevinovăția inculpatului V. Mișcoi, și anume, că de fapt geanta a fost

sustrasă de către inculpatul L. Preida, iar V. Mișcoi în acel moment stătea în spate,

ori, apărarea consideră că în cazul dat careva probe pertinente și concludente în

sensul vinovăției lui V. Mișcoi de către acuzare nu au fost prezentate.

3.1. Inculpatul Lilian Preida, a contestat cu apel sentința, solicitînd casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care să-i fie

aplicată o pedeapsă mai blîndă, deoarece are la întreținere un copil minor bolnav,

se află la evidența medicului psihiatru.

au fost respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței fără modificări.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat, că prima instanță în

baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate

în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de

procedură penală, le-a dat o apreciere corectă în sensul art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept,

astfel ajungând la concluzia corectă cu privire la condamnarea inculpaților

Lilian Preida și Viorel Mișcoi în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, cu

stabilirea pedepselor definitive lui Lilia Preida de 6 ani închisoare, iar lui

Viorel Mișcoi de 5 ani 3 luni închisoare, ambii cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis, fără amendă.

În acest sens, instanța de apel a conchis, că vinovăția inculpaților este

confirmată prin declarațiile inculpatului V. Mișcoi; părții vătămate A. Vîntu

(f.d. 112-114, vol. I); martorilor A. Cebotari (f.d. 130-131, vol. I), A. Preida

(f.d. 209-210, vol. I); procesul-verbal de cercetare la fața locului din 29 decembrie

2013 (f.d. 6-7, vol. I); procesul-verbal de confruntare din 15 ianuarie 2014, între

partea vătămată și învinuitul L. Preida (f.d. 65, vol. I); procesul-verbal de

confruntare din 15 ianuarie 2013, între partea-vătămată și învinuitul V. Mișcoi

(f.d. 70, vol. I); procesul-verbal de sesizare din 28 decembrie 2008 (f.d. 4, vol. I);

comunicare telefonică din 28 decembrie 2013 (f.d. 5, vol. I); procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 29 decembrie 2013 (f.d. 6-7, vol. I); ordonanța de

recunoaștere și de anexare a corpurilor delicte la cauza penală din 15 ianuarie

2014 (f.d. 8, vol. I); datele caracteristice în privința lui L. Preida (f.d. 39-43,

vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 28 iunie 2012 (f.d. 44-45, vol. I); sentința

Judecătoriei Soroca din 13 decembrie 2012 (f.d. 46, vol. I); datele caracteristice în

privința lui V. Mișcoi (f.d. 55-59, vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 06

aprilie 2011 (f.d. 60-61, vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 16 iunie 2011

2

(f.d. 62-64, vol. I); procesul-verbal de confruntare din 15 ianuarie 2014, între

partea vătămată și învinuitul L. Preida (f.d. 65, vol. I); procesul-verbal de

confruntare din 15 ianuarie 2014, între partea vătămată și învinuitul V. Mișcoi

(f.d. 70, vol. I); informație de la Șeful Biroului de probațiune Soroca în privința lui

L. Preida (f.d. 190-191, vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 01 octombrie

2008 (f.d. 192-194, vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 15 octombrie 2008

(f.d. 195, vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 15 octombrie 2008 (f.d. 196,

vol. I); sentința Judecătoriei Soroca din 15 februarie 2011 (f.d. 197-198, vol. I);

sentința Judecătoriei Soroca din 13 decembrie 2012 (f.d. 199, vol. I); sentința

Judecătoriei Soroca din 28 iunie 2012 (f.d. 200, vol. I); sentința Judecătoriei

Soroca din 03 iunie 2014 (f.d. 201-202, vol. I); decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 29 octombrie 2014 (f.d. 203-204, vol.I); sentința Judecătoriei

Soroca din 17 noiembrie 2014 (f.d. 205-206, vol. I);

Astfel, instanța de apel a considerat, că afirmațiile invocate de apărare și

inculpatul V. Mișcoi prin care se susține că ultimul nu se face vinovat de

săvîrșirea infracțiunii incriminate, nu pot fi luate în considerație, deoarece acestea

sunt combătute de totalitatea probelor descrise supra, iar prima instanță corect a

înlăturat toate dubiile privind nevinovăția inculpatului și just a concluzionat

referitor la vinovăția acestuia în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin.

(2) lit. b), f) Cod penal.

Referitor la critica apărării prin care se susține că prima instanță urma să

aprecieze critic declarațiile părții vătămate și a martorilor A. Preida, A. Cebotari,

instanța de apel a conchis, că aceste argumente nu pot fi reținute în favoarea

inculpatului V. Mișcoi, deoarece în cadrul judecării cauzei, atît în prima instanță

cît și în instanța de apel, nu au fost stabilite circumstanțe, care pun la îndoială

veridicitatea declarațiilor acestora, ori, partea vătămată detaliat a descris

împrejurările săvîrșirii infracțiunii de către inculpatul V. Mișcoi, mai mult, partea

vătămată și martorii vizați au fost audiați în cadrul unui proces public, sub

jurămînt.

Totodată, instanța de apel a stabilit, că nerecunoașterea vinovăției de către

inculpatul V. Mișcoi, nu echivalează cu achitarea acestuia, iar afirmațiile

inculpatului în acest sens, instanța de apel le-a considerat drept o metodă de

apărare.

În ce privește apelul declarat de inculpatul L. Preida, instanța de apel a

statuat , că prima instanță a făcut o analiză amplă a probelor cercetate, iar

concluziile privind vinovăția lui L. Preida de săvîrșirea infracțiunii incriminate

rezultă din probele administrate, cărora le-a fost dată o apreciere legală sub toate

aspectele, complet și obiectiv.

La compartimentul individualizării pedepsei, instanța de apel a enunțat, că

prima instanța în deplină măsură a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod

penal, și anume de gravitatea infracțiunii care face parte din categoria celor grave,

persoana inculpaților care se caracterizează negativ la locul de trai, inculpatul

L. Preida anterior a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni similare.

prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs

ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei

hotărîri obiective.

În motivare recurentul a invocat dezacordul cu modalitatea de apreciere a

3

probelor, menționînd în acest sens, că instanțele de fond la judecarea cauzei nu au

luat în considerație faptul că partea vătămată în cadrul ședințelor de judecată și-a

schimbat depozițiile, iar geanta i-a fost sustrasă de către L. Preida, deoarece

V. Mișcoi se deplasa înaintea părții vătămate.

5.1. Inculpatul Lilian Preida, la fel, fără a invoca careva temei din cele 16

prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs

ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărîri prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blîndă, invocînd că doar el se

face vinovat de săvîrșirea infracțiunii incriminate, inculpatul V. Mișcoi nu a

participat la sustragerea în mod deschis a genții părții vătămate A. Vîntu, ultimul

se deplasa înaintea lor.

solicitînd inadmisibilitatea acestora, deoarece motivele invocate de recurenți nu

sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept, prevăzute la

art. 427 Cod de procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea urmează a fi declarate

inadmisibile din următoarele considerente.

Pornind de la expunerea argumentelor privitor la soluția de inadmisibilitate a

recursului ordinar declarat de inculpați, Colegiul penal amintește că potrivit

dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute exhaustiv de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent.

Din textul recursurilor declarate de inculpați, care nu au invocat careva temei

concret de casare a hotărîrii contestate, se constată că inculpatul V. Mișcoi critică

modalitatea de apreciere a probelor administrate, iar inculpatul L. Preida critică

pedeapsa aplicată, ori, recursurile inculpaților în drept semnalează prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, din care rezultă că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în cazul în care hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și în cazul cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Cu referire la recursul ordinar declarat de inculpatul V. Mișcoi.

Analizînd criticile formulate, prin prisma temeiului circumscris cazurilor de

casare prevăzut de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, instanța de

recurs apreciază argumentele invocate de inculpat ca fiind nefondate, avînd în

vedere în acest sens următoarele considerente.

La caz, se constată că titularul cererii de recurs critică soluția instanței de

apel, de altfel și cea a primei instanțe, din considerentul că instanțele de fond nu

au apreciat la justa valoare probatoriul administrat în prezenta cauză penală.

4

Astfel, în probarea alegațiilor invocate, recurentul a descris în conținutul

recursului probe și circumstanțe, care în opinia lui nu au fost apreciate de instanța

de apel corect sau au fost apreciate unilateral, creîndu-se astfel impresia că

instanța este părtinitoare.

Însă, analizînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate,

Colegiul penal conchide, că la judecarea apelurilor instanța a examinat prezenta

cauză penală sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de

menținere a condamnării în privința inculpatului V. Mișcoi în baza art. 187

alin. (2) lit. b), f) Cod penal, ori, în opinia instanței de recurs soluția instanței de

apel este argumentată și corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept

stabilite în cauză.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

menționează că, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au

dus, la caz, la adoptarea soluției expuse desfășurat în pct. 4. din prezenta decizie și

a cărei redare repetată nu este necesară.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din cererea de recurs

privitor la chestiunea de apreciere eronată a probelor, Colegiul penal amintește, că

la etapa judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă,

nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt,

decît cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul

exclusiv al instanțelor de fond. Deci, instanța de recurs nu va examina criticile

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a

anumitor elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită

de instanțele de fond, corectitudinea condamnării inculpatului privind învinuirea

imputată acestora prin rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapă instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond, în baza temeiurilor stipulate

expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt

reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru

a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte,

să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

de recurs, ori, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor

normelor de drept procesual penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

materialele dosarului specifică, că judecînd apelul instanța a examinat cauza sub

toate aspectele, adoptînd o soluție corectă în cauza deferită judecății.

5

Astfel, toate probele au primit o apreciere la justa valoare, concluziile făcute

de instanța de apel rezultă din materialul factologic acumulat în cauză.

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că aceste motive au fost

obiectul judecării în instanța de apel, iar materialul probator al cauzei penale

dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care au dus la pronunțarea

hotărîrii de condamnare a inculpatului.

Din atare considerente, Colegiul penal menționează că, în cauza deferită

judecății, nu au fost admise careva erori de drept, atît de către prima instanță cît și

de cea de apel, iar alegațiile recurentului în acest aspect sunt vădit nefondate,

neavînd nici un suport probator.

Cu referire la recursul ordinar declarat de inculpatul L. Preida.

La capitolul individualizării pedepsei aplicate inculpatului L. Preida, instanța

de apel corect a statuat, că prima instanță a ținut pe deplin cont de prevederile

art. art. 7, 61, 75 Cod penal, și anume de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvîrșite care face parte din categoria celor grave, de persoana celui

vinovat care la locul de trai se caracterizează negativ, este cu antecedente penale,

fiind condamnat anterior pentru săvîrșirea infracțiunilor analogice.

Așadar, inculpatului i-a fost stabilită corect pedeapsa 5 ani 2 luni închisoare

fără amendă, în limita prevăzută de lege, or, sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. b), f)

Cod penal, prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în

mărime de la 500 la 1000 unități convenționale, respectiv sancțiunea aplicată se

încadrează în aceste limite, mai mult, în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni prin cumul parțial al pedepselor aplicate, prin prezenta

sentință și prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 octombrie

2014, a fost stabilită pedeapsa definitivă 6 ani închisoare.

Deci, avînd în vedere circumstanțele relevate, Colegiul penal conchide, că

instanța de apel corect a menținut sentința primei instanțe în partea stabilirii

pedepsei, ori, pedeapsa închisorii în cazul dat este echitabilă faptei săvîrșite de

inculpatul L. Preida și este în corespundere cu normele legale, care va duce la

atingerea scopului acesteia în vederea restabilirii echității sociale, corectarea

inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea

inculpatului cît și a altor persoane.

Subsidiar, referitor la critica inculpatului L. Preida prin care se susține că

inculpatul V. Mișcoi nu se face vinovat de săvîrșirea infracțiunii imputate, or,

infracțiunea de tîlhărie în privința părții vătămate A. Vîntu a fost săvîrșită doar de

L. Preida, Colegiul penal enunță, că aceasta este neîntemeiată, deoarece astfel de

motive, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, astfel, alegațiile formulate de recurent nu sunt motivate sub aspectul

casării hotărîrii recurate, ca fiind ilegală.

Pe cale de consecință, se reiterează, că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse, constatînd că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și cea de apel în privința inculpaților, nefiind identificată de instanța de

recurs prezența erorilor judiciare prevăzute de pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticele

formulate sub aceste aspecte de către titularii cererilor de recurs.

6

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de inculpații Preida Lilian

Nicolae și Mișcoi Viorel Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 22 aprilie 2015, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 aprilie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

7