1ra-713/2016 — art. 191 alin. 4, 361 alin. 2 lit. b,d CP

1ra-713/2016 — art. 191 alin. 4, 361 alin. 2 lit. b,d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-713/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul Procuraturii de nivelul Curții de Apel Cahul, Sârbu Valeriu, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 30 noiembrie

2015, în cauza penală privindu-l pe

Pretula Ion Dumitru, născut la 24 ianuarie 1955, originar și

domiciliat r-l Cantemir s. Țiganca.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, la

amendă în mărime de 600 unități convenționale, ceea ce constituie suma de 12.000 lei

și achitat de învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod

penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

anului 2005, împreună și de comun acord cu primarul com. Țiganca, r-nul Cantemir,

Valicu Gheorghe și inginerul-șef pentru reglementarea regimului proprietății

funciare și protecția solului a Primăriei com. Țiganca, r-nul Cantemir, Șișianu Ion,

prin falsificarea de acte publice, a obținut și deține titlu de autentificare a dreptului

deținătorului de teren cu nr. 2158200125, care conține date vădit false cu privire la

decizia primăriei com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 17 din 15 octombrie 1995, prin

care îi este acordat dreptul de proprietate asupra imobilului cu suprafața de 0.3006

ha, cu destinație-construcție locativă pe care îl folosește și până în prezent, ce îi

aparține cu drept de proprietate lui Cojocaru Pantelei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Pretula I. a fost calificată de drept în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod

penal – confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care

acordă drepturi sau eliberează de obligații, confecționarea sau vânzarea imprimatelor,

ștampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituții, organizații, indiferent de

1

tipul de proprietate și forma juridică de organizare, săvârșită de mai multe persoane, soldate

cu daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei fizice.

Tot, Pretula I., este învinuit de organul de urmărire penală pentru faptul că, în

perioada anului 2005, prin fals de acte, a însușit ilegal bunul imobil cu numărul

cadastral 2158200125, amplasat în s. Țiganca, r-nul Cantemir, ce reprezintă casă de

locuit cu teren aferent proprietate a soților Cojocaru P. și Cojocaru E. și ce i-a fost

încredințată în administrare lui Pretula I., în perioada căsniciei lui cu fiica lor,

Pretula M., ultima fiind și moștenitoarea de drept a bunului imobil în cauză. Astfel,

Pretula I. știind cu certitudine că decizia Primăriei s. Țiganca r-nul Cantemir nr. 17

din 15 octombrie 1995, este falsă, la data de 05.09.2005, s-a prezentat la OCT

Cantemir și a înregistrat ilegal dreptul de proprietate a imobilului nr. 2158200125 pe

numele său, astfel fiindu-i cauzat victimei o pagubă materială în sumă de 74.140 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiuni au fost încadrate de

către organul de urmărire penală în baza de art. 191 alin. (4) Cod penal, delapidarea

averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea

vinovatului, săvârșită în proporții mari.

Cantemir, Todos V., prin care a solicitat casarea parțială a acesteia, în partea achitării

lui Pretula I. de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care ultimul să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, la 240 ore muncă neremunerată în folosul

comunității, ce constituie conform art. 87 Cod penal, 4 luni închisoare, iar în baza art.

191 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea art. 79 Cod penal, la 4 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip semiînchis. În baza art. 84 Cod penal, definitiv, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor, a-i stabili 4 ani 1 lună

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. În baza art. 90 Cod penal,

a-i suspenda executarea pedepsei pe un termen de probă de 5 ani.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța de judecată în mod eronat a dat apreciere critică probelor, astfel nu a

ținut cont de faptul că delapidarea averii străine presupune crearea în sarcina

făptuitorului dreptul de a obține bunurile respective, precum și atribuția de a le

administra, făptuitorului îi revine răspunderea pentru respectarea regimului de

utilizare a bunurilor încredințate, precum și pentru asigurarea integrității lor și nu se

face în scopul de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor către cel care le

dobândește;

- infracțiunile săvârșite de Pretula I. au urmărit în sine un singur scop și anume

de a o deposeda de proprietate pe Pretula M. și anume de casa de locuit și terenul

aferent acesteia ce a aparținut părinților ei, Cojocaru P. și Cojocaru E., pe care o

deține și o folosește și până în prezent;

- Pretula I., continuându-și acțiunile sale criminale, la momentul desfacerii

căsătoriei și partajării averii familiei Pretula, pentru a-și atinge scopul final, acela de

a obține cu orice preț casa de locuit, a dus-o în eroare pe Pretula M. de a semna

2

actele necesare, prin care Pretula I. cedează ½ cotă parte din apartamentul din mun.

Chișinău, str. Grădinilor 25 ap. 131, dobîndit de familia Pretula în timpul căsătoriei

în favoarea lui Pretula M., iar ultima cedează ½ cotă parte din casa de locuit din s.

Țiganca, r-nul Cantemir în favoarea lui Pretula I., deși bunul imobil nu constituia

proprietate comună în devălmășie și nu putea face obiectul partajului averii familiei

Pretula;

- acțiunile ilegale ale lui Pretula I. de falsificare a actelor, nu pot fi calificate de

sine stătător, ci doar în strânsă legătură cu delapidarea averii străine, deoarece falsul

de acte doar a constituit o etapă premergătoare de obținere a bunului ca atare.

2015, a fost admis apelul declarat, fiind casată sentința parțial, din oficiu, în partea

stabilirii pedepsei în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal și în latura civilă, și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Pretula I. a fost liberat de pedeapsa penală prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. b), d)

Cod penal, pe motivul expirării termenului de prescripție, iar acțiunea civilă înaintată

de Pretula M. a fost lăsată fără soluționare. În rest sentința a fost menținută.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel analizând situația de fapt și de

drept stabilită în cauză, a considerat justă și întemeiată concluzia primei instanțe

privind achitarea lui Prețula I. de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin.

(4) Cod penal, din motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că în cadrul cercetării judecătorești, prin probele

administrate, cert s-a stabilit că Pretula I. nu a însușit ilegal bunul imobil cu numărul

cadastral 2150200125 amplasat în s. Țiganca, r-nul Cantemir, care, nici nu a fost

încredințat în administrarea lui Pretula I., deoarece nu au fost prezentate probe că

Cojocaru P. și Cojocaru E. i-ar fi încredințat lui Pretula I. în administrare casa de

locuit și terenul aferent.

În opinia instanței de apel, casa de locuit și terenul aferent nu au fost

înregistrate cu drept de proprietate după soții Cojocaru P. și Cojocaru E., fapt

confirmat prin informația de la OCT Cantemir nr. 120 din 22.06.2007, precum că

bunul imobil respectiv a fost înregistrat doar la 05.09.2005, când soții Cojocaru nu

erau în viață.

Instanța de apel a menționat, că a fost recunoscută în calitate de parte vătămată

Pretula M. - fiica lui Cojocaru P. și Cojocaru E., însă nu s-a stabilit că Pretula M. după

decesul părinților, ar fi acceptat cu titlu de moștenire bunul indicat în învinuire, nu a

fost prezentat certificat de moștenitor legal sau un titlu de proprietate doar pe

numele lui Pretula M. Prin urmare, casa de locuit și terenul aferent nu constituie

patrimoniu succesoral, rămas după decesul lui Cojocaru P. și Cojocaru E., și nu a fost

proprietatea exclusivă a lui Pretula M.

Totodată, instanța de apel a statuat, că conform materialelor cauzei s-a stabilit

cu certitudine că, Pretula I. și Pretula M. s-au aflat în relații de căsătorie din anul

1976 până în octombrie 2005. Potrivit certificatului cu privire la dreptul de

proprietate asupra cotei-părți din proprietatea comună în devălmășie nr. 3366 din

13.10.2005, autentificat de notarul Boico L., înregistrat la OCT Cahul la 14.10.2005,

3

Pretula I. și Pretula M., sunt proprietari a câte ½ cotă parte ideală din casa de locuit

și terenul aferent, situate în s. Țiganca, r-nul Cantemir, fapt confirmat și prin

hotărârea Judecătoriei Cantemir din 26 noiembrie 2010, menținută prin decizia Curții

de Apel Cahul din 03 martie 2011 și decizia Curții Supreme de Justiție din 12 iulie

2012.

După desfacerea căsătoriei, părțile au încheiat tranzacții de donații prin care

Pretula I. a donat lui Pretula M. - ½ cotă-parte din apartamentul nr. 131 compus din

două odăi, situat în mun. Chișinău, str. Grădinilor 25, sub nr. 3625 din 11 octombrie

2005, iar Pretula M. i-a donat lui Pretula I. - ½ cotă-parte din casa de locuit din s.

Țiganca, r-nul Cantemir sub nr. 362 din 11 noiembrie 2005. Astfel, în rezultatul

tranzacțiilor de donație enunțate, Pretula M. a devenit proprietara apartamentului

nr. 131 situat în mun. Chișinău, str. Grădinilor 25, iar Pretula I. a casei de locuit din s.

Țiganca, r-nul Cantemir. Potrivit extrasului din registrul bunurilor imobile din

02.08.2006, Pretula I. și Pretula M. erau coproprietari a câte ½ cotă parte ideală din

casa de locuit și terenul aferent, situate în s. Țiganca, r-nul Cantemir.

În viziunea instanței de apel, înscrierea făcută în registrul bunurilor imobile este

autentică, deoarece nu a fost contestată, dar dimpotrivă prin hotărârile judecătorești

enunțate s-a stabilit, că casa și terenul aferent au fost proprietate comună în

devălmășie a foștilor soți Pretula I. și Pretula M.

Instanța de apel a stabilit, că Pretula I. a perfectat actele de proprietate asupra

casei de locuit la OCT în baza certificatului eliberat de Primăria s. Țiganca, r-nul

Cantemir, ce confirmă că, conform cărții de gospodărie nr. 10/3, casa de locuit cu

teren aferent aparține lui Pretula I., certificat înregistrat la Oficiul Cadastral

Teritorial Cahul la 22 septembrie 2005. Prin urmare, OCT a înregistrat dreptul de

proprietate în baza extrasului din registrul de evidență a gospodăriilor, din care

rezultă că capul familiei era Pretula I.

La fel, instanța de apel a constatat, că nu s-a confirmat faptul că casa de locuit în

care domiciliază Pretula I. este aceiași casa în care au locuit soții Cojocaru P. și

Cojocaru E., deoarece prin decizia consiliului com. Țiganca r-nul Cantemir din 06

mai 1999 „Cu privire la reconstrucția casei de locuit”, lui Pretula I. i s-a permis

reconstrucția casei de locuit ce se află în s. Țiganca, fapt acceptat și de soția Pretula

M. Circumstanțele expuse rezultă și din declarațiile martorilor și anume Gandrabur

P., Doina I., Bolocan P., Stroi I. care în ședința de judecată au declarat că, Pretula I. în

timpul căsătoriei cu Pretula M. a reconstruit casa veche ce a aparținut familiei

Cojocaru.

Nu este justificat nici prejudiciul incriminat în mărime de 74.140 lei, deoarece a

fost evaluat imobilul, care chipurile a fost însușit ilegal, la situația din anul 2005, pe

când casa în care locuiește Pretula I. a fost reconstruită capital, în timpul căsătoriei cu

Pretula M., nefiind cunoscută starea casei la momentul decesului lui Cojocaru P. în

anul 1979 și a lui Cojocaru E. în anul 1995.

În același timp, instanța de apel a remarcat, că obiectul material al faptei

incriminate la art. 191 Cod penal, îl constituie doar bunurile mobile și străine pentru

faptuitor, pe cînd la caz, este incriminat delapidarea unui bun imobil și anume a unei

4

case de locuit cu teren aferent, care nu este străină pentru făptuitor, constituind

proprietate comună în devălmășie.

Instanța de apel a constatat, că Pretula I. a fost condamnat în baza art. 361 alin.

(2) lit. b), d) Cod penal, pentru fapta săvârșită în perioada lunii septembrie anul

2005, iar din data săvârșirii infracțiunii au expirat mai mult de 11 ani. Dat fiind

faptul că a intervenit termenul de prescripție, în baza art. 332 alin. (5) Cod de

procedură penală, urmează a fi liberat de pedeapsă penală în temeiul expirării

termenului de prescripție

Prin urmare, instanța de apel a reținut, că prima instanță, stabilindu-i vinovăția

lui Pretula I. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod

penal, i-a aplicat pedeapsa sub formă de amendă, însă nu este temei pentru

admiterea apelului procurorului privind aplicarea pedepsei sub formă de 240 ore de

muncă neremunerată în folosul comunității, deoarece lipsește cadrul legal de

aplicare a pedepsei penale în legătură cu prescripția prevăzută de art. 60 alin. (1) lit.

b) Cod penal, astfel lui Pretula I. i-ar fi încălcat un drept fundamental prevăzut de

art. 7 CEDO.

Dat fiind faptul, că Pretula I. a fost achitat de învinuirea în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal, instanța de apel a lăsat acțiunea

civilă fără soluționare în procesul penal.

prin care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța

de apel, deoarece eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În motivarea recursului autorul invocă că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel de

către procuror, deși fiind prezente un șir de probe care dovedesc cu certitudine

vinovăția inculpatului, instanța de apel a dat apreciere incorectă probelor prezentate

de acuzare și nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate;

- hotărârea instanței de apel a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 417

alin. (1) pct. 8), 414 alin. (3) Cod de procedură penală, deoarece probele administrate

în prima instanță și de apel dovedesc pe deplin fapta și vinovăția lui Pretula I. în

săvârșirea infracțiunii;

- instanța de judecată la adoptarea deciziei nu a ținut cont de faptul că ambele

familii Cojocaru și Pretula, conform cărții de gospodărire a Primăriei com. Țiganca r-

nul Cantemir pe anii 1980-1982 locuiau în casa ce aparținea soților Cojocaru, iar

capul familiei Cojocaru după moartea lui Cojocaru P. a fost inclusă Cojocaru E., iar

capul familiei Pretula fiind inclus Pretula I.;

- Pretula I. a recunoscut că după moartea soacrei Cojocaru E., el avea grijă și se

folosea de casa acesteia, astfel ultimul nefiind rudă pe cale descendentă și

nedeținând careva acte, a profitat de faptul că soția sa Pretula M. se afla peste

hotarele R. Moldova și a dobândit dreptul de proprietate asupra averii succesorale a

lui Cojocaru E. și Cojocaru P. pe care o administra;

- conform materialelor cauzei penale, Pretula I., a confecționat și deținea titlul

de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. 2158200125 din 05.09.2005, din

5

anul 2005 până în anul 2013 când a fost ridicat de organul de urmărire penală a IP

Cantemir;

- Pretula I. a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2)

lit. b), d) Cod penal, fiind calificată ca o infracțiune mai puțin gravă, termenul de

prescripție de atragere la răspundere penală fiind de 5 ani, iar conform art. 60 Cod

penal, infracțiunea în cauză este o infracțiune prelungită și a fost săvârșit până în

anul 2013, moment de la care se calculează termenul de atragere la răspundere

penală. Astfel, instanța de judecată în mod eronat a aplicat prevederile art. 60 Cod

penal, eliberându-l de răspundere penală pe Pretula I.;

- casa de locuit și terenul aferent ce aparținea lui Cojocaru E. erau bunuri străine

pentru Pretula I., deoarece ultimul nu a contribuit în nici un fel la construcția și

crearea lor, cu atât mai mult nu a fost membru al familiei Cojocaru și nu a deținut

careva acte de rudenie, de donație sau de moștenitor de drept al acestora;

- conform declarațiilor martorului Dogaru A. se confirmă că ultima cât timp a

lucrat la Primăria com. Țiganca în calitate de secretar al consiliului pe perioada 1988-

1999, nu s-a examinat niciodată problema transmiterii dreptului de proprietate

asupra unei case de locuit lui Pretula I. și nu s-a emis careva decizii în acest sens;

- deși instanțele de fond l-au recunoscut vinovat pe inculpat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, de comiterea falsului

în acte, nu au luat în considerație, că anume prin metoda falsificării deciziei

primăriei com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 17 din 15.10.1995 și a certificatului

provizoriu perfectat pe numele inculpatului, a deposedat și delapidat bunul numitei

Pretula M., cauzând astfel ultimei prejudiciu material în suma de 74.140 lei;

- instanța de apel, contrar prevederilor art. 414 și art. 417 Cod de procedură

penală, prematur a adoptat o decizie de achitare, dând prioritate în exclusivitate

depozițiilor inculpatului, care a negat în instanță vinovăția sa. Totodată, instanța nu

a dat apreciere deplină depozițiilor martorilor audiați, nu a analizat din care cauză a

exclus restul probelor prezentate de acuzare și nu a ținut cont de faptul că partea

apărării nu a prezentat nici o probă pertinentă și concludentă;

- instanța de apel în decizia sa a analizat probele prezentate de partea acuzării,

însă nu a apreciat la justa valoare circumstanțele de fapt ce reies din declarațiile

martorilor Grițco N., Bolocan P., Dogari A., Șișianu I. și raportul de expertiză nr.

4899/4900 din 07.12.2012, certificatul de arhivă cu nr. 103 din 08.02.2013, certificatul

de la Primăria com. Țiganca din 22.02.2013, raportul de expertiză nr. 882 din

01.03.2013 și procesele-verbale de ridicare din 18.01.2013;

- instanța de apel a făcut o analiză superficială a circumstanțelor în speță și

neîntemeiat a conchis asupra nevinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal, deoarece acțiunile inculpatului au avut

tangență directă cu documentele oficiale ce au acordat drepturi, eliberate de o

autoritate publică, ceea ce a dus ulterior la realizarea infracțiunii prevăzute de art.

191 alin. (4) Cod penal;

- instanța de apel neîntemeiat nu a reținut că elementele infracțiunii prevăzute

de art. 191 alin. (4) Cod penal se află în concurs cu elementele infracțiunii prevăzute

6

de art. 361 alin.(2) lit. b), d) Cod penal, deoarece din materialele cauzei s-a constat cu

certitudine că inculpatul prin acțiunile sale a dobândit prin înșelăciune partea din

bunul deținut cu drept de proprietate de partea vătămată prin prezentarea unor date

false, dar și ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie, aceste acte

de înșelăciune fiind manifestate prin prezentarea actelor false deținute și a altor

documente, în baza cărora ulterior inculpatul a prejudiciat partea vătămată;

- instanțele de fond nu au întreprins careva măsuri pentru a verifica faptele

declarate de inculpat și anume dacă lotul și imobilul aparține cu drept de proprietate

exclusivă inculpatului și dacă în perioada ulterioară plecării soției sale Pretula M. la

câștig peste hotare a efectuat careva lucrări pe acest lot din sursele de bani la care se

referă părțile vătămate;

- acțiunile inculpatului au fost îndreptate în comiterea delapidării bunului

numitei Pretula M. încredințate în administrarea vinovatului, săvârșite în proporții

mari.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6), 12) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel. Astfel, în pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 30

octombrie 2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, este

atenționat că, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și/sau material.

În continuare, Colegiul penal relevă că, potrivit textului recursului declarat,

titularul acestuia invocă de drept temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală și anume că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazurile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În esență, recurentul critică hotărârile adoptate de instanțele de fond din motiv

că acestea nu au dat o apreciere corespunzătoare probelor cercetate, astfel în opinia

7

procurorului ele demonstrează indubitabil vinovăția lui Pretula I. de cele incriminate

prin actul de sesizare a instanței.

Prin urmare, verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal conchide, că acestea sunt vădit neîntemeiate, iar instanța de apel la

adoptarea soluției de admitere a apelului declarat de procuror, cu casarea parțială a

sentinței atacate, din oficiu, în partea stabilirii pedepsei în baza art. 361 alin. (2) lit. b),

d) Cod penal și în latura civilă, în rest menținând sentința atacată fără modificări, a

respectat prevederile legale, adoptând o soluție corectă și întemeiată. Totodată,

instanța de recurs apreciază, că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în

partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și

exigențelor din art. 6 CEDO.

În același context, Colegiul penal menționează, că deși art. 6 § 1 al Convenției

obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă Curtea a specificat că

acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de parte (Van

de Hurk v. the Netherlands). Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile

judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina

circumstanțelor cauzei (Hiro Balani v. Spain).

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul procurorului și a adoptat o hotărâre legală, întemeiată și

motivată, argumente fundamentate în fapt și în drept, prezentate în hotărârea

atacată, astfel respectând prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de

procedură penală.

De asemenea, recurentul critică hotărârile adoptate de instanțele de fond din

motiv că acestea nu au dat o apreciere corespunzătoare probelor cercetate, astfel în

opinia procurorului, ele demonstrează vinovăția lui Pretula I. în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal.

În primul rând, relevant este de menționat, că la această etapă a procedurilor,

instanța de recurs nu cercetează conținutul mijloacelor de probă, nu evaluează din

nou materialul probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

instanțele ierarhic inferioare, întrucât aceasta este atributul exclusiv al instanțelor de

fond. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de apel,

corectitudinea soluției de achitare adoptate în privința lui Pretula I. de învinuirea în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal.

Totodată, în același context, urmează a se remarca, că în cadrul procesului penal

aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organul de urmărire penală, instanțele judecătorești,

cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce este dată în urma acestei

activități.

Însă, cu toate acestea, instanța de recurs reiterează, că chestiunea de apreciere a

probelor și temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa

8

judecării recursului. Deci, pentru a constitui temei de casare eroarea de fapt trebuie să

fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, după verificarea actelor cauzei, o atare eroare nu a

fost constatată de către instanța de recurs.

Mai mult, raportând cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor

efectuată de instanța de apel, Colegiul penal specifică, că instanța de apel corect a

ajuns la concluzia despre menținerea sentinței în partea achitării lui Pretula I. de

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal și just a

apreciat probele administrate în cauză. Prin urmare, opozabil celor enunțate de

recurent, Colegiul penal, subsidiar verificând materialele dosarului specifică, că

judecând apelul declarat, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de casarea parțială a sentinței atacate,

din oficiu, în partea stabilirii pedepsei în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal și

în latura civilă, și de menținere a sentinței în partea achitării lui Pretula I. de

învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal.

Astfel, instanța de recurs susține, că soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele

de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care

au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, în

baza cărora s-a stabilit cu certitudine că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal. Astfel, toate probele prezentate au primit o

apreciere la justa valoare, iar concluziile făcute de instanțele judiciare ierarhic

inferioare rezultă din lucrările dosarului și concordă cu situația factologică.

Așadar, verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma criticii

formulate, în sensul că Pretula I. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de

delapidarea averii străine, săvârșită în proporții mari, Colegiul o apreciază ca

neîntemeiată, deoarece instanțele de fond au analizat minuțios aceste aspecte și s-au

expus argumentat în privința lor.

Din studiul hotărârilor judecătorești, în prezenta speță, se constată că,

concluziile instanțelor de judecată precum că Pretula I. deține legal dreptul de

proprietate asupra bunului imobil situat în s. Țiganca, r-nul Cantemir, au fost bazate

pe certificatul cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți din proprietatea

comună în devălmășie nr. 3366 din 13.10.2005, întocmit de notarul privat Boico L.,

prin care s-a autentificat că Pretula I. și Pretula M. sunt proprietari a câte ½ cotă

parte ideală, fiecare, din casa de locuit și terenul pentru construcție locativă, situate

în s. Țiganca, r-nul Cantemir (f.d. 94, v. I), certificat înregistrat la OCT Cahul la

14.10.2005 (f.d. 94 v. I), fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile

pentru efectuarea tranzacțiilor din 02.08.2006 (f.d. 102 v. I) și prin hotărârea

9

Judecătoriei Cantemir din 26 noiembrie 2010 (f.d.55-56, v. I), prin care a fost respinsă

ca nefondată cererea lui Pretula M. către Pretula I. cu privire la rezilierea

certificatului cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părți ideale din casa de

locuit din s. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 3366 din 13.10.2005, cu excluderea a ½ cotă-

parte ideală din registru, menținută prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel

Cahul din 03 martie 2011 și decizia Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție din 12 iulie 2012 (f.d.169-170 v. I).

Reieșind din jurisprudența CEDO, instanța de recurs reiterează, că instanțele

sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare,

repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o

încălcare a art. 6.1 din Convenție.

Astfel, instanța de recurs constată, că aceste hotărâri judecătorești rămase

definitive și irevocabile capătă putere de lucru judecat, conform cărora s-a stabilit cu

certitudine că Pretula I. este proprietarul a ½ cotă parte ideală din casa de locuit și

terenul pentru construcție locativă, situate în s. Țiganca, r-nul Cantemir. Din care

considerent, Colegiul penal respinge ca neîntemeiate motivele invocate de către

recurent în recursul declarat, precum că instanțele de fond nu au luat în considerație

că anume prin metoda falsificării deciziei primăriei com. Țiganca, r-nul Cantemir nr.

17 din 15.10.1995 și a certificatului provizoriu perfectat pe numele inculpatului,

acesta a deposedat și delapidat bunul numitei Pretula M.; instanța de apel a făcut o

analiză superficială a circumstanțelor în speță și neîntemeiat a conchis asupra

nevinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod

penal, deoarece acțiunile inculpatului au avut tangență directă cu documente oficiale

eliberate de o autoritate publică, din care au rezultat drepturi patrimoniale, ceea ce a

dus ulterior la realizarea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal.

De asemenea, este de menționat și acel fapt că principiul puterii lucrului judecat

împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect,

aceeași cauza și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între doua hotărâri

judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătoreasca

definitivă printr-o altă hotărâre judecătoreasca posterioara, dată în alt proces.

În urma celor expuse, Colegiul penal conchide, că faptele stabilite prin

hotărârile judecătorești irevocabile menționate mai sus, sunt obligatorii, nu se cer a fi

dovedite din nou și nu pot fi contestate la judecarea pricinii în cauză.

Instanța de recurs atestă și faptul, că în timpul căsniciei, Pretula I. și Pretula M.

au cumpărat și un apartament nr. 131 din str. Grădinilor, mun. Chișinău, iar ulterior

la data de 11.11.2005 între părți a fost încheiat un contract de donație nr. 3621 (f.d.

111 v. I), prin care Pretula M., reprezentată în baza procurii de Bolocan U. a donat

lui Pretula I. ½ cotă parte ideală din casa de locuit situată în s. Țiganca, r-nul

Cantemir, ce-i aparținea cu drept de proprietate, iar Pretula I. a donat lui Pretula M.

½ cotă parte ideală din apartamentul nr. 131 situat în str. Grădinilor 25, mun.

Chișinău.

Astfel, Colegiul penal consideră juste concluziile instanțelor de fond precum că

în rezultatul tranzacțiilor de donație enunțate, Pretula M. a devenit proprietara

10

apartamentului nr. 131, situat în str. Grădinilor 25, mun. Chișinău, iar Pretula I. a

casei de locuit din s. Țiganca r-nul Cantemir.

În virtutea considerentelor expuse supra, instanța de recurs, respinge

argumentele recurentului precum că instanțele de fond nu au întreprins careva

măsuri pentru a verifica faptele declarate de inculpat și anume dacă lotul și imobilul

aparține cu drept de proprietate exclusivă inculpatului.

La fel, faptul că Pretula I. deține legal dreptul de proprietate asupra bunului

imobil situat în s. Țiganca, r-nul Cantemir, se confirmă și prin cumulul de probe

cercetate și anume:

- certificatele de căsătorie și divorț, care confirmă că Pretula I. și Pretula

(Cojocaru) M., s-au aflat în relații de căsătorie din anul 1976 pînă în anul 2005 (f.d.

33-34 v. I), iar conform certificatului de naștere a lui Cojocaru M., tatăl acesteia este

Cojocaru P., iar mama Cojocaru E. (f.d. 22 v. I);

- extrasul din cartea de gospodărie a Primăriei s. Țiganca, r-nul Cantemir,

pentru anii 1976-1979, conform căruia capul familiei este Cojocaru P., fiind inclus ca

membru al familiei și Pretula I. - ginere, ca proprietăți fiind menționate casa de locuit

construită în 1956 și locul de lângă casă (f.d. 20 v. I), însă Cojocaru P. conform

certificatului de deces, a decedat la data de 05.05.1979 (f.d.181 v. I). Astfel, conform

extrasului din cartea de gospodărie a Primăriei s. Țiganca, r-nul Cantemir pentru

anii 1980-1982, deja capul familiei a trecut Cojocaru E., de asemenea fiind menționat

ca membru al familiei și Pretula I. - ginere, fiind indicate aceleași proprietăți (f.d. 19

v. I);

- certificatul de deces, conform căruia Cojocaru E. a decedat la data de

06.07.1995 (f.d. 180 v. I), iar conform extrasului din registrul de evidență a

gospodăriilor, după decesul acesteia contul a fost închis, iar gospodăria deținută de

ultima a trecut pe numele lui Pretula I. ca capul familiei, în anul 1995 (f.d. 142-143, v.

I), fapt confirmat și prin certificatul eliberat de Consiliul com. Țiganca nr. 778 din

17.06.2008 (f.d. 28 v. I);

- decizia Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 17 din 05.10.1994, cu

privire la reforma agraară și privatizare pe teritoriul Primăriei;

- decizia Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir din 03.03.1999 “Cu privire la

repartizarea lotului pentru construcția casei”, prin care lui Pretula I. i-a fost

repartizat lot pentru construcția casei în locul casei părintești (f.d. 23 v. I);

- decizia Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 05/03 din 06.05.1999 “Cu

privire la reconstrucția casei de locuit”, prin care i s-a permis lui Pretula I.

reconstrucția casei de locuit ce se află în s. Țiganca, r-nul Cantemir (f.d. 24 v. I);

- declarațiile părții vătămate Pretula M. și a martorilor Gandrabur P., Doina I.,

Bolocan P., Stroi I., Dogaru A., Cazacu D. din care rezultă că Pretula M. și Pretula I.

în timpul căsătoriei au reconstruit casa veche ce a aparținut familiei Cojocaru.

Instanța de recurs conchide, că toate aceste probe coroborează între ele și indică

la faptul că în acțiunile inculpatului nu s-a constatat existența faptei infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal.

11

Totodată, nu sunt fondate nici criticile procurorului precum că Pretula I. nefiind

rudă pe cale descendentă cu familia Cojocaru și nedeținând careva acte, a dobândit

ilegal dreptul de proprietate asupra averii succesorale a acestora, ultimul

necontribuind în nici un fel la construcția și crearea bunurilor.

În acest sens, Colegiul penal atrage atenția asupra faptului, că în urma încetării

din viață a lui Cojocaru P. și Cojocaru E., fiica lor - Pretula M. nu a acceptat

succesiunea rămasă după decesul acestora și anume casa de locuit și terenul aferent

din s. Țiganca, r-nul Cantemir, astfel nefiind prezentat careva certificat de moștenitor

legal sau titlu de proprietate doar pe numele acesteia. Mai mult ca atât, conform

extrasului din registrul de evidență a gospodăriilor, după decesul lui Cojocaru E.,

gospodăria deținută de ultima a trecut pe numele lui Pretula I. ca capul familiei în

anul 1995. De asemenea, instanța de recurs remarcă și faptul că prin decizia

Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 17 din 05.10.1994, locuitorilor s.

Țiganca, r-nul Cantemir li s-a acordat dreptul la privatizarea cotelor-părți de

pământ, iar prin decizia Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir din 03.03.1999, lui

Pretula I. i-a fost repartizat lot pentru construcția casei în locul casei părintești.

Ulterior, prin decizia Consiliului com. Țiganca, r-nul Cantemir nr. 05/03 din

06.05.1999, ultimului i s-a permis reconstrucția casei de locuit ce se află în s. Țiganca,

r-nul Cantemir, care conform declarațiilor martorilor a fost reconstruită de soții

Pretula și în care aceștia au locuit până în anul 2005.

Cu referire la un alt motiv de critică din recursul procurorului prin care

menționează că instanța de apel neîntemeiat nu a reținut că elementele infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal se află în concurs cu elementele infracțiunii

prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal. Colegiul penal statuează că

potrivit teoriei penale, este prezent concursul de infracțiuni prevăzute la art. 191 și

361 Cod penal, în cazul când făptuitorul sustrage bunurile încredințate în

administrare, precum și folosește documente oficiale false.

Deci raportând, considerațiunile teoretice, la circumstanțele cauzei și cumulul

de probe, Colegiul atestă că, în prezenta speță s-a constatat cu certitudine faptul, că

Pretula I. deține legal dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în s.

Țiganca, r-nul Cantemir și nu a sustras careva bunuri încredințate în administrare,

astfel nu s-a constatat existența faptei infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod

penal, din care considerent nu este incidentă prezența unui concurs de infracțiuni.

Referitor la invocările părții acuzării, precum că instanța de apel a analizat

probele, însă nu a apreciat la justa valoare circumstanțele de fapt ce reies din

declarațiile martorilor Grițco N., Bolocan P., Dogaru A., Șișianu I., raportul de

expertiză nr. 4899/4900 din 07.12.2012, certificatul de arhivă cu nr. 103 din

08.02.2013, certificatul de la Primăria com. Țiganca din 22.02.2013, raportul de

expertiză nr. 882 din 01.03.2013 și procesele-verbale de ridicare din 18.01.2013,

Colegiul penal, le consideră nefondate. Analizând hotărârile instanțelor de fond,

instanța de recurs reține că acestea au dat apreciere corectă probelor invocate,

indicând că „din totalitatea probelor cercetate, instanța de judecată consideră vina

inculpatului Pretula I. dovedită în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 361 alin. (2) lit.

12

b), d) Cod penal…”. Mai mult ca atât, instanța de recurs reiterează faptul că conform

declarațiilor martorilor Bolocan P. și Dogaru A. reiese, că soții Pretula în timpul

căsătoriei au reconstruit casa veche ce a aparținut familiei Cojocaru, iar critica

recurentului precum că Dogaru A. a declarat că în anul 1995 nu a fost emisă o

careva decizie privind transmiterea dreptului de proprietate a unei case de locuit lui

Pretula I., Colegiul conchide că aceasta, la fel ține de învinuirea adusă ultimului în

baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, iar faptul că Pretula I. deține legal dreptul

de proprietate asupra bunului imobil situat în s. Țiganca, r-ul Cantemir, s-a

confirmat prin probele examinate și verificate de instanțele de fond și expuse mai

sus.

Cât privește argumentul recurentului, precum că instanța de judecată în mod

eronat a aplicat prevederile art. 60 Cod penal, eliberându-l pe Pretula I. de

răspundere penală în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, deoarece infracțiunea

în cauză este o infracțiune prelungită și a fost săvârșită până în anul 2013, moment

de la care se calculează termenul de atragere la răspundere penală. Instanța de

recurs verificând actele și lucrările dosarului constată, că în cuprinsul filelor 14

verso-15 a deciziei atacate se motivează corespunzător, că „Pretula I. a fost condamnat

în baza art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, pentru fapta săvârșită în perioada lunii

septembrie anul 2005, iar din data săvârșirii infracțiunii au expirat mai mult de 11 ani.

Sancțiunea art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, stabilește pedeapsa maximă până la cinci

ani închisoare și în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) Cod penal se referă la

categoria infracțiunilor mai puțin grave. În conformitate cu prevederile art. 60 alin.(1) lit. b)

Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au

expirat cinci ani de la săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave.”

Prin urmare, instanța de recurs stabilește, că întemeiat instanța de apel a

considerat rațional de a-l libera pe Pretula I. de pedeapsa penală prevăzută de art.

361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, în temeiul expirării termenului de prescripție,

deoarece s-a constatat că acesta a săvârșit fapta în perioada lunii septembrie a anului

2005, iar în sensul art. 30 Cod penal, fapta săvârșită de Pretula I. nu poate fi

considerată ca infracțiune prelungită, deoarece nu se caracterizează “...prin două sau

mai multe acțiuni infracționale identice...”.

Totodată, potrivit recursului declarat, Colegiul penal reține că procurorul

invocă pur formal și temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală–faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, astfel,

instanța de recurs ține să menționeze că acest temei pentru recurs nu este incident

în speța dată, deoarece încadrarea juridică stabilită de către organul de urmărire

penală, după caz, prevederile art. 191 alin. (4), 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, nu

au fost reîncadrate de către instanțele de judecată în prevederile altui articol, mai

mult ca atât inculpatul a fost achitat de învinuirea adusă în baza art. 191 alin.

(4)Cod penal, ceia ce presupune reabilitarea deplină a acesteia, totodată a fost

liberat de pedeapsa penală prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, în

temeiul expirării termenului de prescripție.

13

În virtutea considerentelor expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului, nefiind identificată de instanța

de recurs vre-o eroare judiciară, ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârilor

judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate criticile

formulate de către recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul Procuraturii de

nivelul Curții de Apel Cahul, Sârbu Valeriu, împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 30 noiembrie 2015, în cauza penală privindu-l pe Pretula

Ion Dumitru, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 13 aprilie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

14