1ra-231/16 — art. 217 alin. 2 CP

1ra-231/16 — art. 217 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-231/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de avocatul

Corina Stratan în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015, în cauza penală în privința lui

Demcenco Chirill Victor, născut la 03 octombrie

1971, originar și domiciliat mun. Chișinău,

str. V. Lupu 46z, ap. 3.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.03.2014 - 15.01.2015;

Instanța de apel: 27.03.2015 - 21.05.2015;

Instanța de recurs: 09.12.2015 - 02.03.2016.

A CONSTATAT:

Demcenco Chirill a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 217 alin. (2) Cod

penal, la 8 (opt) luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat

pentru perioada de probațiune de 1 (unu) an.

27 ianuarie 2014, în cadrul percheziției efectuate la domiciliul inculpatului

Demcenco Chirill, amplasat pe adresa mun. Chișinău, str. Vasile Lupu, nr. 46z, ap. 3,

s-a identificat substanță de culoare surie, care se conținea în două seringi și pe pereții

interiori a două flacoane, care conform raportului de expertiză nr. 1188 din

07 februarie 2014, reprezintă substanță narcotică - „heroină”, cu masa totală de

0,04 gr., ceea ce constituie proporții mari.

Astfel, Demcenco Chirill, neavând autorizația corespunzătoare, a păstrat la

domiciliul său substanță narcotică cu masa totală de 0,04 gr., fără scop de înstrăinare,

ceea ce constituie proporții mari, care în final a fost ridicată de către colaboratorii

Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție mun. Chișinău.

solicitând casarea acesteia, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

1

Demcenco Chirill să fie condamnat în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, la 1 (unu) an

închisoare.

În susținerea apelului, acuzatorul de stat a invocat că sentința nominalizată este

neîntemeiată, pedeapsa stabilită nu corespunde pericolului social al faptei săvârșite de

inculpat, fiind prea blândă.

Astfel acuzatorul a indicat, că instanța de judecată la adoptarea acestei hotărâri

nu a luat în considerație factorii care au influențat inculpatul la săvârșirea acestei

infracțiunii și anume: nu este încadrat în câmpul muncii, obține surse de trai prin

activități temporare și nestabile; nu are careva ocupație permanentă care să-l

caracterizeze din punct de vedere pozitiv.

Mai mult, Demcenco Chirill, anterior de mai multe ori a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunilor analogice și din nou a săvârșit o infracțiune cu intenție, iar

prima instanță nu a ținut cont la individualizarea pedepsei, că pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

fost admis apelul procurorului, casată sentința în latura stabilirii pedepsei și pronunțată

o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Demcenco

Chirill, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (2) Cod

penal, i-a fost stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de 10 (zece) luni, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat, că prima instanță nu

a ținut cont de circumstanțele de fapt ale cauzei, de persoana inculpatului și

nejustificat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, la caz nefiind prezente motive

pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei, inculpatul fiind anterior

condamnat în anul 2009 în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, la amendă în mărime de

200 (două sute) unități convenționale, iar în anul 2014 în baza art. 217 alin. (2) Cod

penal, la amendă în mărime de 300 (trei sute) unități convenționale.

La fel, instanța de apel a considerat, că în partea individualizării pedepsei, prima

instanță nu a acordat eficiență deplină prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal,

scopului pedepsei, caracterului și gradului prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, că

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului în scopul restabilirii echității sociale, corectării

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

Astfel, infracțiunea de săvârșirea căreia Demcenco Chirill a fost recunoscut

vinovat, conform art. 16 Cod penal, face parte din categoria celor ușoare, pentru care

legea prevede pedeapsă maximă cu închisoare pe un termen de până la 2 ani, careva

circumstanțe atenuante în privința inculpatului nu au fost stabilite, drept circumstanță

agravantă a fost identificată săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a

fost condamnată pentru infracțiuni similare.

În astfel de circumstanțe, instanța de apel a considerat irațională suspendarea

condiționată a executării pedepsei în privința lui Demcenco Chirill, de către prima

instanță.

2

pct. 6), 10) Cod de procedură penală, a depus recurs ordinar, solicitând casarea

deciziei instanței de apel și menținerea sentinței.

În motivarea recursului apărarea a menționat, că inculpatul fiind vorbitor de

limba rusă, a recepționat traducerea deciziei în limba pe care o cunoaște, la

25 octombrie 2015.

În dezacord cu decizia contestată, apărarea menționează, că temeiurile pentru

care instanța de apel a stabilit o pedeapsă mai aspră decât cea prevăzută la art. 217

alin. (2) Cod penal, nu sunt justificate de nici o probă concludentă, veridică și

pertinentă, iar faptul că anterior Demcenco Chirill a fost condamnat pentru infracțiuni

similare nu este un temei juridic de a înăspri pedeapsa.

Susține apărarea, că antecedentele penale ale inculpatului sunt stinse, prin

executarea muncii neremunerate în folosul comunității și plata amenzii, dovada

achitării amenzii fiind anexată la materialele cauzei.

Este de opinia, că motivele de înăsprire a pedepsei inculpatului sunt pur

declarative și lipsite de suport, iar procurorul nu a demonstrat necesitatea excluderii

art. 90 Cod penal, precum nu a dovedit că inculpatul Demcenco Chirill nu este angajat

în câmpul muncii și că obține venituri ocazionale, instabile.

Consideră că faptul neangajării inculpatului în câmpul muncii, nu constituie un

temei de aplicare a pedepsei închisorii, ori neoficial, inculpatul are ocupație și lucrează

de mulți ani în calitate de cizmar.

Remarcă apărarea, că partea acuzării a invocat drept temei de înăsprire a

pedepsei faptul că nu este exclus ca Demcenco Chirill să se ocupe cu activități ilegale,

însă acest argument nu poate fi considerat întemeiat, deoarece hotărârea

judecătorească nu poate avea la bază presupuneri.

Astfel, avocatul consideră că aplicarea unei pedepse non-privative de libertate

în privința inculpatului va influența pe deplin la corectarea și reeducarea acestuia, care

are soție și îngrijește de mama sa de vârstă înaintată.

respingerea acestuia, din motiv că este neîntemeiat, la individualizarea pedepsei

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. art. 76-77 Cod penal, precum și de

efectele acestora conform art. 78 Cod penal.

cauzei penale, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or,

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

3

Din conținutul recursului declarat de apărare, se constată că, aceasta critică

decizia sub aspectul pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă nu face

trimitere la vreun temei concret pentru declararea recursului din cele cinci prevăzute

exhaustiv în punctul indicat, astfel, că Colegiul penal, analizând decizia atacată,

conchide că toate temeiurile prevăzute de norma menționată supra, nu și-au găsit

confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod

de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal menționează că pentru a verifica

temeinicia prevederilor invocate în recurs prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, este necesar de a indica concret asupra căror motive nu s-a expus

instanța de apel, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul

inculpatului prin constatări subiective constituie o derogare de la regula unui proces

contradictoriu în condițiile egalității armelor.

Distinct de aceste considerente, Colegiul penal atestă că avocatul Stratan Corina

în numele inculpatului Demcenco Chirill, critică decizia instanței de apel sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei aplicate, temei de recurs prevăzut la art. 427 alin.

(1) pct. 10) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel atunci când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal consideră neîntemeiate argumentele recurentului, care critică

soluția instanței de apel de individualizare a pedepsei sub aspectul înăspririi ei

neîntemeiate.

Aceasta deoarece, din conținutul deciziei instanței de apel, rezultă cert motivele

pentru care a fost casată sentința în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului

Demcenco Chirill, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217

alin. (2) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de 10 (zece)

luni, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit art. 217 alin. (2) Cod penal, păstrarea substanțelor narcotice, psihotrope

sau a analoagelor lor, săvârșită în proporții mari și fără scop de înstrăinare, se

pedepsește cu amendă în mărime de la 400 (patru sute) la 700 (șapte sute) unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 150 (una

sută cincizeci) de ore, sau cu închisoare de până la 1 (unu) an.

Prin urmare, argumentul recurentului precum că instanța de apel i-a stabilit

inculpatului o pedeapsă mai aspră decât cea prevăzută de norma incriminată, este

neîntemeiat, la caz pedeapsa fiind aplicată în limitele normei imputate.

În ceea ce privește dezacordul recurentului cu excluderea art. 90 Cod penal,

Colegiul penal remarcă corectitudinea soluției instanței de apel, cu referire la faptul că

la caz nu se regăsesc temeiurile pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei,

deoarece anterior inculpatul Demcenco Chirill, a fost de două ori condamnat în baza

art. 217 alin. (2) Cod penal, la amendă în mărime de 200 (două sute) unități

convenționale și respectiv 300 (trei sute) unități convenționale, însă acesta nu s-a

corectat și nu a conștientizat faptele săvârșite.

4

Potrivit principiului individualizării pedepsei penale (art. 7 Cod penal) în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin.

(1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în considerare caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana

celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează

sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența pedepsei aplicate asupra

corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul.

Doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Așadar, cu referire la criticele recurentului privind greșita individualizare a

pedepsei inculpatului, instanța de recurs conchide, că instanța de apel just a menționat,

că Demcenco Chirill a fost recunoscut vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, care

conform prevederilor art. 16 Cod penal, face parte din categoria celor ușoare, pentru

care legea prevede pedeapsă maximă cu închisoare pe un termen de până la 2 (doi)

ani, careva circumstanțe atenuante în privința inculpatului nu au fost stabilite, drept

circumstanță agravantă a fost identificată săvârșirea infracțiunii de către o persoană

care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni similare.

Potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare

a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care este obligată să se conducă

instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale

și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în

partea specială.

Totodată, se reține că, ca agravare a situației condamnatului se subînțeleg

situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o

infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a

măsurii educative în pedeapsă prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin

mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei

complementare, de aplicarea unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial

condamnat, de reținere în recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc

de infracțiune continuată; situații de învinuire care esențial, după circumstanțele reale,

5

diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni

în locul celor imputate anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după

obiectul atentat, caracterul faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la

apărare.

Astfel, se constată că instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor

art. art. 7, 61, 75 Cod penal, ținând cont de scopul pedepsei, caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, că pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului în scopul

restabilirii echității sociale, corectării condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane, iar pedeapsa

stabilită este motivată, individualizată și aplicată în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce ține de argumentul invocat de apărare, precum că instanța de apel a

luat ca temei de înăsprire a pedepsei motivul invocat de procuror, precum că

inculpatul ar fi implicat în activități ilegale, instanța de recurs relevă că din conținutul

deciziei supuse verificării nu rezultă că instanța de apel la individualizarea pedepsei a

ținut cont de aceste argumente.

În conexiunea celor relatate, instanța de recurs conchide că în speță se impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul Stratan Corina în

numele inculpatului Demcenco Chirill, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Corina Stratan în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 21 mai 2015, în cauza penală în privința lui Demcenco Chirill Victor, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 aprilie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

6