Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
1ra-67/2016
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
Data
23 februarie 2016
Părțile
Apostu Vladimir, Parfentiev Vitalie, Rusu Alexandru
Pe scurt
Art. 427 alin. 1 pct. 6, 8, 12 CPP

1ra-67/2016 — Art. 42 al.5, 248 al.5 lit.b,d CP

Dosarul nr. 1ra-67/2016 Curtea Supremă de Justiție DECIZIE 23 februarie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Ghenadie Nicolaev, Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, Vladimir Timofti, Petru Moraru, a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile ordinare declarate de avocatul Andrei Roșca în numele inculpatului Apostu Vladimir, de avocatul Sergiu Cernomoreț în numele inculpatului Parfentiev Vitalie și de avocatul Ghenadie Țepordei în numele inculpatului Rusu Alexandru, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Hîncești din 27 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2015, în privința inculpaților Apostu Vladimir Gheorghe, născut la 01 august 1976 în s. Trușeni, r-nul Strășeni, locuitor al mun.

Chișinău, str. Florilor 18/1, ap. 61, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale; Parfentiev Vitalie Nicolae, născut la 03 septembrie 1977 în or. Șoldănești, locuitor al mun. Chișinău, str. N. Milescu Spătaru 7, ap. 67, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale; Rusu Alexandru Serghei, născut la 19 aprilie 1983 în or. Orhei, locuitor al mun. Chișinău, str. Albișoara 80/2, ap. 109, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale. Termenul de examinare a cauzei în instanța de fond: 27 februarie 2014 – 27 aprilie 2015, în instanța de apel: 25 mai – 09 iulie 2015, în instanța de recurs: 18 septembrie 2015 – 23 februarie 2016. 1 Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit, CONSTATĂ :

(Conform art. 340 alin.(3) Cod de procedură penală pe cauza penală în privința lui Apostu Vladimir, Parfentiev Vitalie și Rusu Alexandru) 23 februarie 2016 mun.

Chișinău Din actele cauzei se conchide că, prin sentința Judecătoriei Hîncești din 27 aprilie 2015 s-a dispus condamnarea în baza art. 42 alin. (5), 248 alin. (5) lit. b), d) Cod penal în privința lui: - APOSTU Vladimir Gheorghe la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul Serviciului Vamal pe un termen de 5 ani și cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 27 aprilie 2015, deducându-se durata arestării preventive de la 14 decembrie 2012 până la 03 mai 2013; - RUSU Alexandru Serghei la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul Serviciului Vamal pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 27 aprilie 2015, deducându-se durata arestării preventive de la 14 decembrie 2012 până la 11 aprilie 2013; - PARFENTIEV Vitalie Nicolae la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul Serviciului Vamal pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 27 aprilie 2015, deducându-se durata arestării preventive de la 14 decembrie 2012 până la 14 martie 2013 și de la 21 martie 2013 până la 08 aprilie 2013. Împotriva sentinței au declarat apeluri avocații Grigore Bargan și Sergiu Cernomoreț în numele inculpatului Parfentiev V., avocatul Ghenadie Țepordei, în numele inculpatului Rusu A. și avocatul Andrei Roșca,

în numele inculpatului Apostu V., solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpații să fie achitați. Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2015, toate apelurile a fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței atacate.

Ulterior, împotriva deciziei instanței de apel au declarat recursuri ordinare: - avocatul Ghenadie Țepordei, în numele inculpatului Rusu A., solicitând casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acesta să fie achitat; - avocatul Andrei Roșca, în numele inculpatului Apostu V., în care solicită casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acesta să fie achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii; - avocatul Sergiu Cernomoreț, acționînd în numele inculpatului Parfentiev V., solicită casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acesta să fie achitat.

35 Judecând recursurile ordinare în baza materialelor din dosar Colegiul penal lărgit le-a admis, a casat total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2015 și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. Am semnat cu respect decizia menționată, dar nu sînt de acord cu soluția adoptată de majoritatea membrilor Colegiului penal lărgit și îmi expun, prin prezenta, opinia mea separată.

Astfel, analizînd argumentele expuse de titularii dreptului de recurs, în raport cu actele cauzei, consider că recursurile declarate de avocatul Andrei Roșca în numele inculpatului Apostu Vladimir Gheorghe și de avocatul Ghenadie Țepordei în numele inculpatului Rusu Alexandru Serghei, urmau a fi respinse, ca inadmisibile, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2015, în privința lor, iar recursul ordinar declarat de avocatul Sergiu Cernomoreț în numele inculpatului Parfentiev Vitalie Nicolae, urma să fie admis, cu casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea condamnării inculpatului Parfentiev V. și dispunerea rejudecării cauzei în această parte.

Pledez pentru soluția respectivă, deoarece consider că sentința de condamnare adoptată în privința inculpaților Apostu Vladimir și Rusu Alexandru este una legală, întemeiată și motivată, la fel ca și decizia instanței de apel în această parte. Cu privire la soluția pronunțată de instanțele de fond privind constatarea vinovăției și dispunerea condamnării lui Parfentiev Vitalie de cele imputate prin rechizitoriu, opinez că acestea nu s-au expus argumentat asupra vinovăției inculpatului nominalizat. Prin urmare, din partea descriptivă a sentinței, care, de altfel, ulterior a fost preluată și de către instanța de apel, se constată că instanțele au specificat: „În asigurarea realizării intenției criminale, Parfentiev V. s-a deplasat la locul aflării lui Apostu V., unde a purtat o discuție cu acesta între orele 20.20 - 20.25 (fapt confirmat prin probele administrate și, inclusiv, declarațiile ambilor inculpați).

Ulterior convorbirii purtate cu Apostu V., Parfentiev V. a fost telefonat de Rusu A. în jurul orelor 21.00 - 22.30, astfel comunicând cu ultimul. Totodată Rusu A. s-a deplasat în blocul administrativ în jurul orelor 3.00 - 3.30, după trecerea lotului de țigarete de contrabandă, unde a purtat o discuție directă cu Parfentiev V. (fapt confirmat la fel prin probele administrate și, inclusiv, declarațiile ambilor inculpați).” După părerea mea, o atare motivare privind constatarea vinovăției unei persoane nu poate fi acceptată.

Or, concluzia despre vinovăția inculpatului trebuie să fie fondată pe argumente temeinice, în fapt și în drept, la baza cărora trebuie puse probele cercetate de către instanță în cadrul ședințelor de judecată, cu descrierea conținutului acestora, indicarea filei și volumului dosarului, iar indicarea în paranteză a „ ... (fapt confirmat prin probele administrate și, inclusiv, declarațiile ambilor inculpați)...” echivalează cu nemotivarea unei hotărîri judiciare. În acest aspect, țin să reiterez că, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, urma să expună în hotărîrea adoptată, conținutul probelor administrate și legătura cauzală dintre acestea și elementele infracțiunii 36 incriminate inculpatului Parfentiev V., inclusiv pronunțîndu-se argumentat asupra tuturor capetelor de cerere menționate de apelanți în cererea lor de apel.

Totodată, în contextul dat este relevant de a aminti că vinovăția persoanei trebuie să fie dovedită în modul prevăzut de legea procesual-penală, prin toate mecanismele prevăzute de lege. Nici o hotărâre judecătorească în cauzele penale nu se poate baza pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile legii procesual- penale, se interpretează în favoarea celui bănuitului, învinuitului, inculpatului. În art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală este specificat că instanța judecătorească nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii. Adică, într-un proces contradictoriu instanța este nepărtinitoare, neavînd atribuția activă de a culege probe - „tertio non datur”, dar obligatoriu trebuie să deducă asupra vinovăției inculpatului reieșind din probele cercetate în ședința de judecată.

Printr-o altă prevedere legală, art. 26 alin. (2) Cod de procedură penală, se arată că judecătorul judecă materialele și cauzele penale conform legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă. Deci, la soluționarea cauzei instanța va reieși din probele care sunt prezentate de către părți, iar stabilirea adevărului va depinde de abilitatea părții acuzării și apărării în administrarea probelor. Același lucru este consfințit și în art. 314 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit căruia instanța de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părți sau administrate la cererea lor, inclusiv să audieze inculpatul, partea vătămată, martorii, să dea citire rapoartelor de expertiză, proceselor-verbale și altor documente, precum și să examineze și alte probe prevăzute de lege.

Mai mult, instanța este obligată să indice direct asupra probelor care confirmă vinovăția unei persoane și să enunțe conținutul acestora. Față de cele ce preced, bazîndu-mă pe cele expuse consider că soluția de casare parțială a deciziei atacate, doar în privința a inculpatului Parfentiev V. și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, era cea mai oportună soluție în cazul de față. În temeiul art. 339 alin.(7) Cod de procedură penală, expun și semnez prezenta opinie separată. Judecător NICOLAEV Ghenadie 37

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.