1ra-340/2016 — art. 186 alin. 2, lit. b, c, d CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 186 alin. 2, lit. b, c, d CP
- Temei legal
- nu a indicat niciun temei de la art. 427 CPP
1ra-340/2016 — art. 186 alin. 2, lit. b, c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1ra-340/2016
CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE
D E C I Z I E
03 februarie 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
președinte URSACHE Petru
judecători NICOLAEV Ghenadie
MORARU Petru
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpatul
Jitaru Sergiu, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Drochia din 22 aprilie
2015 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 octombrie 2015, în
cauza penală privindu-l pe
Jitaru Sergiu Valentin, născut la 29
octombrie 1983, originar și domiciliat în s.
Țarigrad, r-nul Drochia.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 02.06.2014 – 22.04.2015;
Instanța de apel: 10.06.2015 – 14.10.2015;
Instanța de recurs: 22.12.2015 – 03.02.2016.
Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Drochia din 22 aprilie 2015, Jitaru S. a fost
recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin.(2) lit. b), c) și d) Cod penal, la
3 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul
parțial al pedepselor aplicate, la pedeapsa stabilită inculpatului Jitaru S. s-a adăugat
partea neexecutată a pedepsei stabilite prin decizia Curții de Apel Bălți din 02
octombrie 2013, stabilindu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un
termen de 4 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că Jitaru S. în
noaptea de 07 decembrie 2012 spre 08 decembrie 2012, avînd o înțelegere prealabilă
cu cet. Șerbanu A., cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, tainic au pătruns în
1
gospodăria cet. Vinogradov A., situată în orașul Drochia, str. P. Hașdeu, nr. 45, unde
au deteriorat lacătul de la încăperea auxiliară și au stras pe ascuns o mașină de cusut
de model „Podolsk” în sumă de 1 000 lei, un motor cu capacitatea cilindrică de 1,6
cm3 de la automobilul „SEAT TOLEDO” în complet cu cutia de viteză, avînd sumă
totală de 2 000 lei și două transformatoare în sumă totală de 200 lei, astfel
pricinuindu-i părții vătămate un prejudiciu material în proporții considerabile în sumă
totală de 3 200 lei.
Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,
instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive
ale infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, furtul, adică
sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, de două sau mai multe persoane,
prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, cu cauzarea
de daune în proporții considerabile.
Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, inculpatul a atacat-o cu apel,
solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit
căreia să fie achitat de săvîrșirea infracțiunii incriminate.
În motivarea apelului a indicat că:
- la baza sentinței de condamnare instanța a pus numai declarațiile părții
vătămate;
- motorul nu a fost sustras, dar a fost procurat, fapt demonstrat prin declarațiile
martorilor și nici nu s-a aflat la locul dat cînd s-a comis infracțiunea;
- a considerat că în conformitate cu art. 93 Cod penal, pe dosar nu au fost
acumulate destule probe pentru condamnarea sa în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c) și
d) Cod penal.
- a indicat că sentința primei instanțe este ilegală, deoarece instanța a ajuns la
concluzii eronate privind existența faptelor infracționale și vinovăția lui în săvîrșirea
infracțiunii incriminate, dînd o apreciere greșită probelor prezentate de acuzare;
- a invocat că ordonanța de punere sub învinuire, ordonanța de concretizare a
învinuirii și rechizitoriul conțin expresii vagi și neclare, iar faptele imputate sunt
insuficient descrise și imprecise. Prin urmare, a considerat că instanța de judecată a
pronunțat o sentință de condamnare, încălcînd prevederile art. 394 al. (1) Cod de
procedură penală, adică hotărîrea nu cuprinde descrierea faptei criminale considerată
ca fiind dovedită indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de
vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii prevăzute de art.186 alin. (2) lit. b), c)
și d) Cod penal;
- la examinarea cauzei nu i s-a oferit dreptul de a se expune în ședința de
judecată.
2
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 octombrie 2015
apelul declarat de către inculpat a fost respins, iar sentința contestată a fost menținută
fără modificări.
Astfel, instanța de apel a constatat că starea de fapt și de drept reținută în
sarcina inculpatului Jitaru S. corect a fost încadrată juridic în baza art. 186 alin. (2)
lit. b), c) și d) Cod penal, de către prima instanță.
Aceste împrejurări au fost stabilite corect reieșind din totalitatea de probe
acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectîndu-se prevederile art. 101
Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și
veridicității, iar toate în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.
Așadar, instanța de apel a indicat că, prin cumulul de probe acumulate se
confirmă vinovăția inculpatului Jitaru S. în comiterea infracțiunii imputate, în speță
întrunindu-se elementele constitutive ale infracțiunii incriminate – evaluate prin
prisma prevederilor art. 126 alin. (2) Cod penal.
În continuare, instanța de apel nu a reținut afirmațiile inculpatului invocate în
apelul declarat precum că nu este de acord cu sentința adoptată, deoarece nu au fost
prezentate probe care ar confirma vinovăția lui în comiterea infracțiunii prevăzute de
art.186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, deoarece aceste afirmații se combat prin
ansamblul de probe cercetate atît de prima instanță, cît și verificate de instanța de
apel, fiind reflectate în procesul-verbal al ședinței de judecată.
De asemenea, instanța de apel a reținut că inculpatul în apelul declarat, nu a
invocat careva temeiuri legale de casare a sentinței, dar a relatat faptele conform
viziunii sale sub formă de apărare, argumentele expuse fiind în contrazicere cu
circumstanțele stabilite de către organul de urmărire penală și menținute de prima
instanță.
Instanța de apel a mai indicat că argumentele invocate de inculpat privind
solicitarea sa de a fi achitat de sub învinuirea înaintată în baza art.186 alin. (2) lit. b),
c) și d) Cod penal, nu pot fi reținute și se resping, deoarece probele cercetate în cumul
confirmă deplin vina inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, iar temeiuri de
intervenire a instanței de apel în aspectul propus de inculpat nu sunt, în legătură cu ce
apelul declarat a fost respins, ca fiind nefondat.
Nu a fost reținut nici argumentul invocat în apel referitor la faptul că nu a sustras
motorul, dar l-a procurat, fapt care îl poate demonstra martorii audiați pe caz,
deoarece în acest sens nici la examinarea cauzei în prima instanță și nici în instanța de
apel, nici inculpatul nici avocatul acestuia nu au prezentat careva probe și nu au
solicitat audierea unor martori în susținerea argumentului invocat.
Totodată, instanța de apel a considerat că este neîntemeiat și argumentul
inculpatului referitor la faptul că ordonanța de punere sub învinuire, ordonanța de
3
concretizare a învinuirii și rechizitoriul conțin expresii vagi și neclare, iar faptele
imputate sunt insuficient descrise și imprecise.
În acest aspect, instanța de apel a menționat că actele în cauză au fost întocmite
în corespundere cu legislația procesual-penală în vigoare nefiind stabilite careva
încălcări în sensul invocat de inculpat. Mai mult ca atît, inculpatului i-au fost aduse la
cunoștință ordonanța de punere sub învinuire, ordonanța de concretizare a învinuirii
și rechizitoriul, i-au fost explicate drepturile și obligațiile, însă acesta a refuzat de a
semna ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul.
Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, inculpatul a atacat-o cu recurs
ordinar, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri
potrivit căreia, acesta să fie achitat.
În motivarea recursului indică că instanțele de fond greșit au ajuns la concluzia
de a-l condamna pe acesta, deoarece el consideră că probele administrate pe caz nu
demonstrează cu certitudine implicarea sa în acest furt.
Totodată, mai indică că instanțele inferioare i-au stabilit o pedeapsa prea aspră
pentru infracțiunea dată, fără a lua în considerație că de către organul de urmărire
penală nu au fost administrate suficiente probe pentru a demonstra vinovăția sa în
comiterea infracțiunii incriminate.
Inculpatul a declarat recurs ordinar neindicînd vreun temei prevăzut la art. 427
alin. (1) Cod de procedură penală.
Procurorul a depus referință asupra recursului declarat de inculpatul Jitaru S.,
menționînd că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece criticele recurentului
nu au fost argumentate conform exigențelor stipulate de art. 427 din Codul de
procedură penală.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport
cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit
neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente de fapt
și drept.
Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de
recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva
hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă
inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs
sunt vădit neîntemeiate.
Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de
recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427
Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.
Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel
pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de prima
instanță și de apel la judecarea cauzei.
4
Din conținutul recursului declarat în cauza, se constată că recurentul nu este de
acord cu soluția adoptată de instanța de apel privitor la condamnarea sa în baza art.
186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, prin prisma aprecierii probelor de către
instanțele de fond.
Însă, în raport cu alegațiile recurentului expuse în cererea de recurs, instanța de
recurs constată că instanța de apel a adoptat o deciziei legală și întemeiată, care
corespunde tuturor exigențelor legislației procesual penale și acțiunile inculpatului
corect au fost încadrate în prevederile art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal.
În acest context, în vederea respingerii argumentelor din recurs invocate de
inculpat privitor la chestiunea de apreciere a probelor, instanța de recurs amintește
că la etapa judecării recursului aceasta nu analizează conținutul mijloacelor de
probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de
fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul
exclusiv al primelor instanțe și a celor de apel.
Totodată, instanța de recurs remarcă că nu va examina criticile referitoare la
presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor
elemente faptice, ci doar va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de
prima instanță și cea de apel, corectitudinea condamnării inculpatului Jitaru S. în
baza art. 186 alin. (2), lit. b), c) și d) Cod penal.
Așadar, în vederea determinării dacă asemenea erori de drept au fost admise în
cauza dată de către instanța de apel, instanța de recurs, menționează că, în urma unei
analize ample a conținutului deciziei, dar și a probelor verificate de către instanța de
apel în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost
just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, se conchide faptul că,
prima instanța corect a încadrat juridic fapta comisă de inculpat, fiind prezente toate
elementele componenței de infracțiune prevăzute la art. 186 alin. (2), lit. b), c) și d)
Cod penal.
Referidu-se la argumentul recurentului, precum că la caz a fost aplicată o
pedeapsă prea aspră, care a fost individualizată contrar prevederilor legale, Colegiul
penal menționează că, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, deoarece prima
instanță a stabilit o pedeapsă echitabilă inculpatului în raport cu fapta comisă și
consecințele survenite, din care considerent instanța de apel a și menținut-o.
În contextul dat, Colegiul penal mai menționează că, instanțele ierarhic
inferioare și-au motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor
art. 61 și 75 Cod penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea
pedepsei stabilite în privința inculpatului, iar în sprijinul statuării respective se
relevă că, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singura în
măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru
infractorul care a comis această infracțiune, avînd deplină libertate de acțiune în
5
vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama de regulile și principiile
prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.
Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, au fost pe
deplin valorificate de instanța de apel, fapt care a dus la menținerea pedepsei
stabilite de către prima instanță inculpatului Jitaru S., sub formă de închisoare pe un
termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Reieșind din cele menționate, instanța de recurs reiterează că instanța de apel
corect a decis respingerea apelului declarat de inculpat, apreciind argumentele
expuse în textul cererii de apel, ca fiind nefondate, din motiv că probele administrate
pe caz, dovedesc cert faptul că, inculpatul intenționat a săvîrșit infracțiunea
prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal.
În concluzie, Colegiul penal conchide că, hotărîrea atacată este legală și
întemeiată, fiind adoptată în corespundere cu prevederile legale relevante, prescrise
de art. 414-419 Cod de procedură penală, și din atare considerente recursul ordinar
declarat este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către Jitaru Sergiu, împotriva
deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 octombrie 2015, în propria
cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată pronunțată integral la 04 martie 2016.
Președinte URSACHE Petru
Judecător NICOLAEV Ghenadie
Judecător MORARU Petru
6