1ra-381/16 — art. 186 alin 2 CP

1ra-381/16 — art. 186 alin 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-381/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpat, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 05 august 2015, în cauza penală în privința lui

Diacenco Igor Constantin, născut la

17.03.1970, originar și locuitor în or. Soroca,

str. Prieteniei 3,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.06.2012 - 27.09.2012;

Instanța de apel: 30.10.2012 - 27.03.2013;

03.03.2014-05.08.2015;

Instanța de recurs: 28.05.2013-21.01.2014;

11.01.2016 - 10.02.2016;

C O N S T A T Ă :

procesul penal în privința lui Diacenco Igor în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal

din motivul împăcării părților.

la 07 aprilie 2012, aproximativ la ora 1000, venind la solicitarea lui Dutca Maria în

curtea blocului din or. Soroca, str. Calea Bălțului, nr. 100, unde ultima domiciliază,

pentru a efectua careva lucrări, urmărind scopul de a sustrage bunurile altei persoane,

împreună cu Mașerovschii Alexandr, care a fost dus în eroare de către inculpat că

caloriferele au fost promise de partea vătămată pentru munca efectuată, a sustras trei

calorifere din fontă la prețul total de 960 lei. Ulterior, deplasîndu-se spre punctul de

colectare a metalului uzat, a fost ajuns din urmă de ginerele părții vătămate Sarabun

Roman, care i-a spus să întoarcă caloriferele la locul de unde le-a luat, la ce inculpatul

și-a continuat intențiile criminale deplasîndu-se în continuare spre punctul de colectare

a fierului uzat, unde a înstrăinat caloriferele unei persoane necunoscute.

1

2.1. De către organul de urmărire penală acțiunile lui Diacenco Igor au fost

calificate în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal - jaful, adică sustragerea

deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșită de către două persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Diacenco Igor să fie condamnat în baza art. 187 alin.

(2) lit. b), f) Cod penal cu aplicarea art. 72 alin. (4) și art. 82 Cod penal la 4 ani și 5

luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Acțiunea civilă să

fie admisă integral.

În argumentarea solicitării procurorul a invocat că instanța de fond incorect a

apreciat probele administrate, deoarece partea acuzării a prezentat suficiente probe

care, în opinia lui, confirmă vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii de jaf,

acestea nefiind apreciate de instanță la justa valoare, deoarece inculpatul Diacenco Igor

a început acțiunile sale pe ascuns, însă ulterior au trecut în formă deschisă, în

momentul cînd soții Sarabun Roman și Stela l-au depistat pe inculpat și i-au solicitat

restituirea bunurilor sustrase, dar la cerințele cărora inculpatul nu a reacționat și și-a

continuat acțiunile criminale, realizîndu-și intenția de a obține profit de pe urma

realizării caloriferelor, acțiunile transformîndu-se în jaf.

Acest fapt a fost menționat și în Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a

Republicii Moldova nr. 23 din 28 iunie 2004 "Cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea bunurilor", unde în pct. 4 , este specificat că

"acțiunile inițiate ca furt, însă care n-au fost duse pînă la capăt, din cauza că au fost

descoperite de către victimă sau alte persoane, dar neținîndu-se cont de aceasta au fost

prelungite de către infractor cu scopul însușirii bunurilor se încadrează în infracțiunea

de jaf".

fost respins apelul acuzatorului de stat ca nefondat, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției Colegiul a menționat, că instanța de fond just a

apreciat circumstanțele de fapt și de drept și corect a reîncadrat acțiunile inculpatului

Diacenco Igor din prevederile art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal în cele ale art. 186

alin. (2) lit. d) Cod penal, pronunțînd o sentință legală, întemeiată și motivată.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că potrivit pct. 3 din Hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea bunurilor", sustragerea se consideră săvîrșită pe

ascuns și se califică drept furt, dacă a fost săvîrșită în absența proprietarului, a

posesorului sau a oricăror altor persoane sau și în prezența altor persoane, care observă

actul luării bunurilor, dar care nu conștientizează caracterul infracțional al celor comise

(din cauza necunoașterii de către ele a faptului cui aparțin aceste bunuri sau din cauza

creării de către făptuitor a iluziei caracterului legitim al luării bunurilor, sau din cauza

2

vîrstei minore, a ebrietății, a somnului, a unei boli psihice ori a unei alte stări specifice

în care se află aceste persoane).

Pentru calificarea faptei ca furt este necesar să fie stabilită convingerea

făptuitorului că cele comise rămîn neobservate sau neînțelese de către alte persoane,

ori că aceste persoane nu-i vor zădărnici săvîrșirea sustragerii.

Prin declarațiile verbale făcute de martorii oculari a evenimentului produs, sa

dovedit faptul însușirii de către Diacenco Ig. a bunurilor ce-i aparțin lui Dutca M.,

acesta acționînd cu o intenție directă spre sustragerea lor, or la data respectivă, el nu

dispunea de acordul părții vătămate de înstrăinare a caloriferilor în scopul achitării

ulterioare a lucrărilor efectuate, pe care de altfel așa și nu le-a realizat. Acționînd cu

scopul sustragerii bunurilor ce aparțin altei persoane, inculpatul a creat o impresie

voalată referitor la legalitatea acțiunilor sale, ducîndu-l în eroare pe Mașerovschi A. și

Coliban N., deși adevărata sa intenție a fost îndreptată spre scoaterea din posesia

victimei a bunurilor materiale, cu realizarea lor ulterioară și trecerea în posesia sa a

venitului dobîndit. Respectiv, acțiunile criminale a inculpatului din momentul apariției

intenției de sustragere a caloriferilor și pînă la momentul în care el a dispus de

posibilitatea reală de a se folosi de aceste bunuri, s-au desfășurat ca o sustragere pe

ascuns, or nici Mașerovschi A. și nici Coliban N. nu au cunoscut intenția reală a

inculpatului și realitatea acțiunilor săvîrșite de el.

La fel, Colegiul a considerat corectă soluția instanței de fond referitor la

încetarea procesului penal pe art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal în legătură cu

împăcarea părților.

de stat, care invocînd temeiul de drept prevăzut de art.427 alin.(1) pct.12) Cod

de procedură penală a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat la faptul că instanța de apel a dat o apreciere eronată

probelor administrate, și anume: declarațiilor inculpatului Diacenco Ig., părții vătămate

Dutca M., martorilor Sarabun R., Sarabun S., Coliban N., Fotescu L., nu a luat în

considerație toate circumstanțele cauzei, bazîndu-se pe faptul că inculpatul a fost

depistat cu caloriferele sustrase la o distanță de 300 metri depărtare de locul comiterii

sustragerii, iar faptul că acesta părăsise ograda de unde a sustras bunurile, i-a creat

posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de ele după propria dorință. Astfel,

instanța neîntemeiat a ajuns la concluzia că acțiunile lui Diacenco Ig. întrunesc

elementele infracțiunii de furt și nu de jaf.

ianuarie 2014 a fost admis recursul ordinar, casată total decizia recurată și dispusă

rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției sale instanța de recurs a relatat că, atît instanța de

fond, cît și cea de apel în hotărîrile de încetare a procesului penal au constatat fapta

3

săvîrșită de către Diacenco Igor, precum că la 07 aprilie 2012, aproximativ la ora 1000,

venind la solicitarea lui Dutca Maria în curtea blocului din or. Soroca, str. Calea

Bălțului, nr. 100, unde ultima domiciliază, pentru a efectua careva lucrări, urmărind

scopul de a sustrage bunurile altei persoane, împreună cu Mașerovschii A., care a fost

dus în eroare de către inculpat că caloriferele au fost promise de partea vătămată pentru

munca efectuată, au sustras trei calorifere din fontă la prețul total de 960 lei. Ulterior,

deplasîndu-se spre punctul de colectare a metalului uzat, a fost ajuns din urmă de

ginerele părții vătămate Sarabun R., care i-a spus să întoarcă caloriferele la locul de

unde le-a luat, la ce inculpatul „și-a continuat intențiile criminale deplasîndu-se în

continuare spre punctul de colectare a fierului uzat, unde a înstrăinat caloriferele unei

persoane necunoscute".

Astfel, că din conținutul faptei constatate nu rezultă că bunurile părții vătămate

au fost trecute pe ascuns în posesia inculpatului, iar ulterior realizate. Inculpatul fiind

în posesia bunurilor sustrase a fost depistat de către Sarabun R., care în mod clar i-a

spus să le restituie, însă Diacenco Ig. știind cu certitudine că a fost depistat, le-a

însușit.

Colegiul lărgit a constatat, că latura obiectivă a infracțiunii de furt se exprimă

prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane și include:

- fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită;

- urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv al cărui mărime

se cuprinde între limitele de 25 - 2500 unități convenționale;

- legătură de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;

- modul ascuns.

Prin sustragere se înțelege luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din

posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvîrșită în scop

de cupiditate. Deosebirea esențială a furtului de jaf, se exprimă prin faptul sustragerii

pe ascuns a bunurilor proprietarului (adică metoda comiterii faptului infracțional), iar

în cazul jafului - modul deschis de comitere a sustragerii.

Caracteristic jafului este faptul că făptuitorul acționează în mod manifest pentru

cei din jur, care îi văd fapta, observă cele săvîrșite de făptuitor, percep semnificația

juridică a faptei lui, fără a face parte din rîndul persoanelor de încredere care nu-i pot

crea piedici în realizarea sustragerii.

Totodată, în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii

neconsumate, făptuitorul ignoră această împrejurare și continuă realizarea sustragerii,

sustragerea începută ca furt se transformă în jaf.

În asemenea condiții, Colegiul lărgit a precizat că, atît instanța de fond, cît și cea

de apel pripit au reținut în acțiunile inculpatului Diacenco Igor elementele constitutive

ale infracțiunii de furt, deoarece ultimul a început acțiunile sale pe ascuns, dar ulterior

au trecut în formă deschisă, continuîndu-și acțiunile sale ilegale și realizîndu-și scopul.

4

Prin urmare, Colegiul a constatat că instanța de apel urma să cerceteze minuțios

cauza și să se expună detaliat asupra fiecărui argument invocat în apel de către

procuror, printre care corectitudinea încadrării faptei săvîrșite de către Diacenco Igor.

Astfel, instanța de recurs a semnalat că în cauză s-a comis de către instanța de

apel o eroare de drept care este temei de recurs și deoarece nu poate fi corectată de

instanța de recurs, în baza art. 435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală,

decizia urmează a fi casată și dispusă rejudecarea cauzei în ordine de apel, iar la

rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să ia în considerație cele expuse în

prezenta decizie, să înlăture încălcările de lege menționate, să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate de acuzatorul de stat, să aprecieze toate probele în strictă

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, să dea o încadrare

juridică corectă a faptei comise de inculpat.

fost admis apelul declarat, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit

modului stabilit de prima instanță, prin care Diacenco Igor a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal la 4 (patru) ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

7.1. Instanța de apel a menționat că, judecind cauza penală în privința lui

Diacenco Igor instanța de fond nu a respectat normele procesuale, contrar prevederilor

art. 394 alin. (4) Cod de procedură penală, deși a emis sentință de încetare în privința

inculpatului, recalificînd acțiunile inculpatului din baza art.187 alin. (2) lit. b), f) Cod

penal în baza art.186 alin. (2) lit. d) Cod penal, totodată în partea descriptivă a sentinței

nu a descris faptele criminale, considerate ca fiind dovedite în acțiunile ultimului

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, dar de fapt a descris faptele criminale

potrivit învinuirii aduse pe art.187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

Instanța de fond la fel nu a respectat prevederile art. 396 alin. (2) Cod de

procedură penală, deoarece nu a indicat în baza cărui articol încetează procesul penal

în privința lui Diacenco Igor.

Astfel, instanța de apel a precizat că, acțiunile săvîrșite de către Diacenco Igor

conțin elementele infracțiunii de jaf, săvîrșit de două persoane, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile, care au avut loc în următoarele circumstanțe:

Diacenco Igor la 07.04.2012, aproximativ la ora 1000, venind în curtea blocului

de locuit unde domiciliază Dutca Maria, situat în or. Soroca, str. Calea Bălțului 100,

ap. 3, pentru a efectua careva lucrări, la rugămintea ultimei, urmărind scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, intenție apărută spontan, împreună cu

Mașerovschii Alexandr, pe care 1-a dus în eroare că caloriferele au fost promise de

partea vătămată pentru munca efectuată, a sustras trei calorifere din fontă, cauzîndu-i

părții vătămate o pagubă considerabilă în valoare de 960 lei. Deplasîndu-se pe drum cu

caloriferele sustrase a fost ajuns din urmă de către ginerele părții vătămate Sarabun

Roman, care i-a spus să restituie caloriferele la loc, însă Diacenco Igor continuîndu-și

5

intențiile criminale s-a deplasat în continuare spre punctul de colectare a ferului uzat și

în drum spre acesta a vîndut caloriferele unei persoane necunoscute.

Soluția instanței de apel referitor la constatarea vinovăției lui Diacenco Igor în

comiterea infracțiunii incriminate se bazează pe declarațiile părții vătămate Dutca

Maria, martorilor Sarabun Stela, Coliban Nicolae, Fotescu Leonid, precum și pe

probele scrise ale cauzei penale cercetate de instanța de apel.

Colegiul penal în urma cercetării probelor a conchis că acțiunile criminale a

inculpatului din momentul apariției intenției de sustragere a caloriferelor și pînă la

momentul în care el a dispus de posibilitatea reală de a se folosi de aceste bunuri s-au

desfășurat ca o sustragere deschisă, mai ales că a fost surprins de N. Coliban, care nu a

cunoscut intenția reală a acestuia și realitatea acțiunilor săvîrșite de el, ulterior

preîntîmpinat de Sarabun Stela să întoarcă bunurile, însă Diacenco Igor a înstrăinat

caloriferele. În asemenea condiții, instanța de fond pripit a reținut în acțiunile

inculpatului elementele constitutive ale infracțiunii de furt, deoarece ultimul a început

acțiunile pe ascuns, dar ulterior au trecut în formă deschisă continuîndu-și acțiunile

sale ilegale și realizîndu-și scopul.

Ținînd cont de cele stabilite, Colegiul penal a considerat corectă încadrarea

acțiunilor în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, adică sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, săvîrșită de două persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Cauzarea de daune în proporții considerabile se datorează faptului că partea

vătămată Dutca Maria este de vîrstă pensionară, inițial ultima a făcut declarații

menționînd că pentru ea prejudiciul este considerabil, ulterior însă și-a schimbat

poziția doar după ce Diacenco Igor i-a reparat prejudiciul și a solicitat împăcarea.

Astfel, Colegiul penal a reținut că instanța de fond a comis erori de drept, care

urmează a fi corectate prin casarea integrală a sentinței și pronunțarea unei hotărîri,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei Colegiul penal a ținut cont de

principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în art. 61 alin. (2) Cod penal,

precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.75 Cod

penal, ținînd cont de circumstanțele reale și personalitatea inculpatului, de totalitatea

circumstanțelor cauzei, de prevederile art. art. 34, 82 Cod penal și de faptul că

circumstanțe atenuante și agravante pe caz nu s-au stabilit.

Colegiul penal a ținut cont de caracteristica negativă a inculpatului, care anterior

a fost condamnat de două ori la închisoare pentru infracțiuni intenționate și a săvîrșit

din nou cu intenție o infracțiune, prin urmare, pedeapsa urmează a fi stabilită conform

art. 82 alin. (2) Cod penal, și anume pedeapsa sub formă de închisoare va fi

corespunzătoare gradului prejudiciabil al faptelor comise de inculpat și circumstanțelor

cauzei și va contribui la atingerea scopurilor pedepsei penale.

6

invoca vre-un temei prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care

solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri cu

menținerea sentinței instanței de fond.

8.1. Ulterior, inculpatul a depus recurs suplimentar în care a invocat că

instanța de apel incorect a calificat acțiunile sale în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod

penal, deoarece partea vătămată nu are pretenții în privința sa și pînă în prezent nu a

primit copia deciziei în limba rusă.

solicitat respingerea acestora, pe motiv că nu îndeplinesc cerințele de conținut

prevăzute la art. 430 pct. (5) Cod de procedură penală.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestora,

din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama de

starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească definitivă.

Inculpatul în recursurile declarate nu invocă careva temei de drept prevăzut la

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, însă din textul acestora rezultă că recurentul

solicită casarea deciziei instanței de apel prin care acțiunile sale au fost reîncadrate în

baza art. 187 alin. (1) lit. b), f) Cod penal, cu menținerea sentinței de încetare a

procesului penal a instanței de fond.

Prin urmare, motivul invocat se atribuie la pct. 12) alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul în care faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În esență, inculpatul invocă că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare

probele administrate în cauză, ajungînd neîntemeiat la concluzia despre condamnarea

în baza art. 187 alin. (1) lit. b), f) Cod penal.

Verificînd materialele dosarului în raport cu criticele recurentului, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelului instanța a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă privind condamnarea inculpatului în

baza articolului incriminat prin rechizitoriu, care este argumentată și corespunzătoare

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în speța dată.

De asemenea, Colegiul penal reiterează că, așa cum rezultă din textul deciziei

atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417

7

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției expuse pe larg în pct. 7.1. din

prezenta decizie.

Făcînd o analiză minuțioasă a materialelor cauzei, Colegiul penal constată că

alegațiile recurentului privitor la pretinsa eroare judiciară reținută la calificarea juridică

a acțiunilor inculpatului este vădit nefondată, iar instanța de apel corect și-a motivat

soluția de admitere a argumentelor invocate de procuror în acest sens. Or, din toate

probele examinate și cercetate de către instanța de apel s-a constatat indubitabil că

inculpatul a sustras în mod deschis bunurile care aparțineau lui Dutca Maria,

incriminate acestuia prin rechizitoriu.

Mai mult, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel, în conformitate

cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală a examinat complet și obiectiv probele

administrate, verificîndu-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atît cele ale

apărării, cît și cele ale acuzării, fapt ce face ca concluzia despre vinovăția lui Diacenco

Igor în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (1) lit. b), f) Cod penal, să fie

una legală și întemeiată, iar pedeapsa aplicată - în limita sancțiunilor prevăzute de

articolul respectiv.

Referitor la criticele expuse de recurent, Colegiul penal amintește că la etapa

judecării recursului, instanța nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o

nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, acestea fiind

atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel. Deci, instanța nu va

examina criticile referitoare la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză,

a anumitor elemente faptice, ci v-a verifica prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanța de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de inculpatul

Diacenco Igor.

Relevant este de reținut în acest context și faptul că, regula generală desprinsă

din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că la etapa de

judecare a recursului ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă,

dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Subsidiar, este de remarcat și faptul că recurentul solicitînd menținerea sentinței

instanței de fond din motiv că în acțiunile lui se conțin elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, nu aduce în textul

recursului careva argumentare sub acest aspect, specificînd doar că partea vătămată nu

are pretenții asupra sa.

În opinia Colegiului penal criticele inculpatului referitor la încadrarea juridică

greșită a acțiunilor sale în baza art. 187 alin. (1) lit. b), f) Cod penal nu sunt incidente

în cazul supus judecării, din motivul că instanța de apel a făcut o analiză completă și

obiectivă a tuturor probelor administrate la toate fazele procesului penal, stabilind

corect vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii imputate, totodată, se reține că

8

motivul invocat în recurs nu poate servi ca temei de casarea a unei hotărîri

judecătorești, ci aceasta trebuie să fie urmat de o motivare corespunzătoare,

specificîndu-se din care motive faptele inculpatului nu pot fi calificate în baza acestui

articol. În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate prin rechizitoriu și

urmează să execute pedeapsa stabilită de instanța de apel, iar criticele aduse se

apreciază ca fiind vădit neîntemeiate.

Nu în ultimul rînd, Colegiul penal mai reține că criticile formulate de recurent au

format obiect de discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și e-a fost dată o

motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie, soluție pe

care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune,

avînd în vedere și faptul că verificînd hotărîrea atacată în raport cu prevederile art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, temeiuri de casare a hotărîrii atacate nu s-au stabilit.

Astfel, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii procesual-

penale, ea fiind legală, argumentată și întemeiată, ceea ce impune soluția

inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 05 august 2015, de către Diacenco Igor, în propria

cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 02 martie 2016.

Președinte: Elena Covalenco

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

9