1ra-1/2014 — art. 186 alin. 2, lit. d CP

1ra-1/2014 — art. 186 alin. 2, lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1/14

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

21 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, Nicolae Gordilă,

Vladimir Timofti,

cu participarea:

interpretului – Rusnac Larisa,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Bogdan Elena, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2013 în cauza penală în

privința lui

Diacenco Igor Constantin,

născut la 17 martie 1970, originar și domiciliat în or.

Soroca str. Turghenev, nr. 16, (cu viza de reședință)

în or. Soroca, str. Prieteniei, nr.3.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul Nicolae Suvac, care a solicitat admiterea recursului în sensul

declarat.

Avocata Razdorojnaia Tatiana în numele inculpatului și inculpatul

Diacenco Igor s-au pronunțat pentru respingerea recursului ordinar declarat

de acuzatorul de stat.

Partea vătămată Dutca Maria, fiind citată legal pe adresa nominalizată în

actele cauzei, în ședința instanței de recurs nu s-a prezentat.

C O N S T A T Ă :

procesul penal în privința lui Diacenco Igor în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, din motivul împăcării părților.

1

la 07 aprilie 2012, aproximativ la ora 1000, venind la solicitarea lui Dutca Maria

în curtea blocului din or. Soroca, str. Calea Bălțului, nr. 100, unde ultima

domiciliază, pentru a efectua careva lucrări, urmărind scopul de a sustrage

bunurile altei persoane, împreună cu Mașerovschii Alexandr, care a fost dus în

eroare de către inculpat că caloriferele au fost promise de partea vătămată

pentru munca efectuată, au sustras trei calorifere din fontă la prețul total de

960 lei. Ulterior, deplasîndu-se spre punctul de colectare a metalului uzat, a

fost ajuns din urmă de ginerele părții vătămate Sarabun Roman, care i-a spus

să întoarcă caloriferele la locul de unde le-a luat, la ce inculpatul și-a continuat

intențiile criminale deplasîndu-se în continuare spre punctul de colectare a

fierului uzat, unde a înstrăinat caloriferele unei persoane necunoscute.

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Diacenco Igor să fie

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, cu aplicarea art. 72

alin. (4) și art. 82 Cod penal, la 4 ani și 5 luni închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip închis. Acțiunea civilă să fie admisă integral.

În argumentarea soluției solicitate, procurorul a invocat că instanța de

fond incorect a apreciat probele administrate, deoarece partea acuzării a

prezentat suficiente probe care, în opinia lui, confirmă vinovăția inculpatului

în săvîrșirea infracțiunii de jaf, acestea nefiind apreciate de instanță la justa lor

valoare, deoarece inculpatul Diacenco Igor a început acțiunile sale pe ascuns,

însă ulterior au trecut în formă deschisă, în momentul cînd soții Sarabun

Roman și Stela l-au depistat pe inculpat și i-au solicitat restituirea bunurilor

sustrase, l-a cerințele cărora inculpatul și-a continuat acțiunile criminale,

realizîndu-și intenția de a obține profit de pe urma realizării caloriferelor,

acțiunile căruia transformîndu-se în jaf.

Acest fapt a fost menționat și în Hotărîrea Plenului Curții Supreme de

Justiție a Republicii Moldova nr. 23 din 28 iunie 2004 “Cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, unde în pct. 4 ,

este specificat că “acțiunile inițiate ca furt, însă care n-au fost duse pînă la

capăt, din cauza că au fost descoperite de către victimă sau alte persoane, dar

neținîndu-se cont de aceasta au fost prelungite de către infractor cu scopul

însușirii bunurilor se încadrează în infracțiunea de jaf”.

2

a fost respins apelul acuzatorului de stat ca nefondat, cu menținerea sentinței.

apreciat circumstanțele de fapt și de drept, și corect a reîncadrat acțiunile

inculpatului Diacenco Igor din prevederile art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal

în cele ale art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, pronunțînd o sentință legală,

întemeiată și motivată.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că potrivit pct. 3 din Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, sustragerea se consideră

săvîrșită pe ascuns și se califică drept furt, dacă a fost săvîrșită în absența

proprietarului, a posesorului sau a oricăror altor persoane sau și în prezența

altor persoane, care observă actul luării bunurilor, dar care nu conștientizează

caracterul infracțional al celor comise (din cauza necunoașterii de către ele a

faptului cui aparțin aceste bunuri sau din cauza creării de către făptuitor a

iluziei caracterului legitim al luării bunurilor, sau din cauza vîrstei minore, a

ebrietății, a somnului, a unei boli psihice ori a unei alte stări specifice în care se

află aceste persoane).

Pentru calificarea faptei ca furt este necesar să fie stabilită convingerea

făptuitorului că cele comise rămîn neobservate sau neînțelese de către alte

persoane, ori că aceste persoane nu-i vor zădărnici săvîrșirea sustragerii.

Prin declarațiile verbale făcute de martorii oculari a evenimentului

produs, sa dovedit faptul însușirii de către Diacenco Ig. a bunurilor ce-i aparțin

lui Dutca M., acesta acționînd cu o intenție directă spre sustragerea lor, or la

data respectivă, el nu dispunea de acordul părții vătămate de înstrăinare a

caloriferilor în scopul achitării ulterioare a lucrărilor efectuate, pe care de altfel

așa și nu le-a realizat. Acționînd cu scopul sustragerii bunurilor ce aparțin altei

persoane, inculpatul a creat o impresie vualată referitor la legalitatea acțiunilor

sale, ducîndu-l în eroare pe Mașerovschi A. și Coliban N., deși adevărata sa

intenție a fost îndreptată spre scoaterea din posesia victimei a bunurilor

materiale, cu realizarea lor ulterioară și trecerea în posesia sa a venitului

dobîndit.

Respectiv acțiunile criminale a inculpatului din momentul apariției

intenției de sustragere a caloriferilor și pînă la momentul în care el a dispus de

posibilitatea reală de a se folosi de aceste bunuri, s-au desfășurat ca o

3

sustragere pe ascuns, or nici Mașerovschi A. și nici Coliban N. nu au cunoscut

intenția reală a inculpatului și realitatea acțiunilor săvîrșite de el.

La fel, Colegiul a considerat corectă soluția instanței de fond referitor la

încetarea procesului penal pe art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, în legătură cu

împăcarea părților.

de stat, care invocînd temeiul de drept prevăzut de art.427 alin.(1) pct.12) Cod

de procedură penală, solicită, casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat faptul că instanța de apel a dat o apreciere eronată

probelor administrate, și anume declarațiilor inculpatului Diacenco Ig., părții

vătămate Dutca M., martorilor Sarabun R., Sarabun S., Coliban N., Fotescu L.,

nu a luat în considerație toate circumstanțele cauzei, bazîndu-se pe faptul că

inculpatul a fost depistat cu calorifele sustrase la o distanță de 300 metri

depărtare de locul comiterii sustragerii, iar faptul că acesta părăsise ograda de

unde a sustras bunurile, i-a creat posibilitatea reală de a se folosi și a dispune

de ele după propria dorință. Astfel, instanța neîntemeiat a ajuns la concluzia că

acțiunile lui Diacenco Ig. întrunesc elementele infracțiunii de furt și nu de jaf.

în raport cu circumstanțele cauzei, Colegiul penal lărgit consideră că recursul

urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) pct.12) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul

dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care

au dus după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

4

Totodată, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile

admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

Analizînd decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de acuzatorul

de stat, Colegiul penal lărgit a constatat, că potrivit ordonanței de punere sub

învinuire și rechizitoriu acțiunile inculpatului Diacenco Igor au fost încadrate

în baza art. 187 alin.(2) lit.b), f) Cod penal – jaful, adică sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, săvîrșită de către două persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

Potrivit prevederilor art. 113 Cod penal, calificarea oficială a infracțiunii

se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care

efectuează urmărirea penală și de către judecători, iar noțiunea de calificare a

infracțiunii cuprinde determinarea și constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței

infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Instanța de fond a reîncadrat acțiunile lui Diacenco Igor din art. 187 alin.

(2) lit. b), f) Cod penal în cele ale art. 186 alin.(2) lit. d) Cod penal – furtul, adică

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Acuzatorul de stat în recursul său a invocat netemeinicia, în ce privește

încadrarea acțiunilor inculpatului Diacenco Igor conform art. 186 alin. (2) lit.d)

Cod penal.

După cum s-a enunțat mai sus, prin sentința instanței de fond procesul

penal în privința lui Diacenco Ig. în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, a

fost încetat, pe motivul împăcării părților.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2013, a

fost respins, ca nefondat apelul declarat de procuror.

Atît instanța de fond, cît și cea de apel în hotărîrile de încetare a

procesului penal au constatat fapta săvîrșită de către Diacenco Igor, precum că

el la 07 aprilie 2012, aproximativ la ora 1000, venind la solicitarea lui Dutca

Maria în curtea blocului din or. Soroca, str. Calea Bălțului, nr. 100, unde ultima

domiciliază, pentru a efectua careva lucrări, urmărind scopul de a sustrage

5

bunurile altei persoane, împreună cu Mașerovschii A., care a fost dus în eroare

de către inculpat că caloriferele au fost promise de partea vătămată pentru

munca efectuată, au sustras trei calorifere din fontă la prețul total de 960 lei.

Ulterior, deplasîndu-se spre punctul de colectare a metalului uzat, a fost ajuns

din urmă de ginerele părții vătămate Sarabun R., care i-a spus să întoarcă

caloriferele la locul de unde le-a luat, la ce inculpatul „și-a continuat intențiile

criminale deplasîndu-se în continuare spre punctul de colectare a fierului uzat, unde a

înstrăinat caloriferele unei persoane necunoscute”.

Astfel, că din conținutul faptei constatate nu rezultă că bunurile părții

vătămate au fost trecute pe ascuns în posesia inculpatului, iar ulterior realizate.

Acesta, inculpatul fiind în posesia bunurilor sustrase a fost depistat de către

Sarabun R., care în mod clar i-a spus să le restituie, însă Diacenco Ig. știind cu

certitudine că a fost depistat, le-a însușit.

În ceea ce privește aspectul de ilegalitate invocat de procuror, privind

greșita încadrare a acțiunilor inculpatului, Colegiul lărgit constată, că latura

obiectivă a infracțiunii de furt se exprimă prin sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane și include:

- fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită;

- urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv al

cărui mărime se cuprinde între limitele de 25 - 2500 unități convenționale;

- legătură de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;

- modul ascuns.

Prin sustragere se înțelege luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile

din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia,

săvîrșită în scop de cupiditate.

Deosebirea esențială a furtului de jaf, se exprimă prin faptul sustragerii

pe ascuns a bunurilor proprietarului (adică metoda comiterii faptului

infracțional), iar în cazul jafului – modul deschis de comitere a sustragerii.

În contextul celor expuse, Colegiul menționează că, și în Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 23 din 28 iunie

2004 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor”, unde în pct. 4, este specificat că “acțiunile inițiate ca furt, însă care n-

au fost duse pînă la capăt, din cauza că au fost descoperite de către victimă sau alte

persoane, dar neținîndu-se cont de aceasta au fost prelungite de către infractor cu

scopul însușirii bunurilor se încadrează în infracțiunea de jaf”.

6

Instanța de recurs conchide că, caracteristic jafului este faptul că

făptuitorul acționează în mod manifest pentru cei din jur, care îi văd fapta,

observă cele săvîrșite de făptuitor, percep semnificația juridică a faptei lui, fără

a face parte din rîndul persoanelor de încredere care nu-i pot crea piedici în

realizarea sustragerii.

Totodată, instanța menționează, că în literatura juridică de specialitate

este explicat că dacă, în pofida faptului că a fost surprins în procesul

sustragerii neconsumate, făptuitorul ignoră această împrejurare și continuă

realizarea sustragerii, sustragerea începută ca furt se transformă în jaf.

Dacă persoanele care insuflau încredere făptuitorului că nu-l vor

împiedica să comită sustragerea au întreprins totuși măsuri întru a împiedica

sustragerea, cele comise nu pot fi considerate ca furt, dar trebuie calificate ca

jaf.

În asemenea condiții, Colegiul lărgit atestă faptul că atît instanța de fond,

cît și cea de apel pripit a reținut în acțiunile inculpatului Diacenco Igor,

elementele constitutive ale infracțiunii de furt, deoarece ultimul a început

acțiunile sale pe ascuns, dar ulterior au trecut în formă deschisă, continuîndu-

și acțiunile sale ilegale și realizîndu-și scopul.

Prin urmare, Colegiul constată că instanța de apel urma să cerceteze

minuțios cauza și să se expună detaliat asupra fiecărui argument invocat în

apel de către procuror, printre care corectitudinea încadrării faptei săvîrșite de

către Diacenco Igor.

Astfel, instanța consideră că instanța de apel în speța dată nu a analizat

la modul cuvenit acțiunile inculpatului nemijlocit în momentul în care a fost

surpins de către alte persoane, motivul și scopul acestei acțiuni.

Deci, Colegiul lărgit constată, că totalitatea circumstanțelor menționate în

prezenta decizie urmează a fi apreciate de instanța de apel în cumul cu alte

probe la justa lor valoare pentru adoptarea unei soluții juste și corecte.

Din conținutul recursului declarat se semnalează că faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, adică se invocă temeiul de drept stipulat la

art.427 alin.(1) pct. 12) Cod de procedură penală.

Astfel, se constată că în cauză, s-a comis de către instanța de apel, o

eroare de drept, care este temei de recurs și deoarece nu poate fi corectată de

instanța de recurs, în baza art. 435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală,

decizia urmează a fi casată și dispusă rejudecarea cauzei în ordine de apel.

7

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să ia în considerație cele

expuse în prezenta decizie, să înlăture încălcările de lege menționate, să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate de acuzatorul de stat, să aprecieze

toate probele în strictă conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, să de-a o încadrare juridică corectă a faptei comise de inculpat, ținînd

cont de prevederile Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28

iunie 2004 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor”, astfel instanța de apel, respectînd normele procesual-

penale nominalizate, va adopta o hotărîre legală și întemeiată, în strictă

conformitate cu prevederile art.417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Bălți, Bogdan Elena, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 27 martie 2013 în cauza penală în privința lui Diacenco

Igor Constantin și dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeași

instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Decizia pronunțată în ședință publică la 04 februarie 2014, ora 0950.

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Ghenadie Nicolaev

Nicolae Gordilă

Vladimir Timofti

8