1cs-28/2016 — art.248 alin. 5 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.248 alin. 5 CP
- Temei legal
- art. 45-46 CPP
1cs-28/2016 — art.248 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1cs -28/2016 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 01 martie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte URSACHE Petru judecători NICOLAEV Ghenadie MORARU Petru examinînd cererea înaintată de avocatul Negura Ion în numele inculpatului privind strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Staruhin Iurii Nicolai în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) Cod penal, C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Negura Ion în numele inculpatului Staruhin Iurii a înaintat cererea de strămutare a cauzei penale privind învinuirea acestuia de săvîrșirea infracțiunii prevăzute la art. 248 alin. (5) Cod penal, solicitînd strămutarea judecării acesteia de la Judecătoria Ștefan-Vodă la Judecătoria Rîșcani, mun.
Chișinău. 2. În argumentarea cererii înaintate, avocatul inculpatului invocă că cauza penală dată a fost trimisă spre examinare Judecătoriei Ștefan-Vodă, însă majoritatea participanților la proces au domiciliul în raza mun. Chișinău, astfel consideră că ar fi oportun de a strămuta examinarea cauzei penale date la o instanță din circumscripția mun. Chișinău. Totodată, indică că examinarea cauzei de către Judecătoria Ștefan-Vodă va duce la tergiversarea acesteia, deoarece va fi dificil de a asigura prezența tuturor participanților la proces, din considerentul distanței mari dintre domiciliul lor și instanța ce examinează cauza penală dată. De asemenea, avocatul menționează că cauza penală se solicită de a fi strămutată la Judecătoria Rîșcani, mun.
Chișinău din motiv că domiciliul inculpatului Staruhin Iurii se află în sectorul Rîșcani, al mun. Chișinău. 3. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține 1 soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Astfel, Colegiul penal menționează că motivele invocate de către avocat în cererea de strămutare nu pot servi drept de strămutare a cauzei date, deoarece acestea sunt neobiective și nu confirmă faptul că strămutarea acesteia la o altă instanță egală în grad din mun.
Chișinău, ar duce la netergiversarea ei și la examinarea ei obiectivă, rapidă și completă. În atare situație, Colegiul penal remarcă faptul că judecătoriile din circumscripția mun. Chișinău au un volum de cauze penale cu mult mai mare decît judecătoriile din raioanele Republicii Moldova. Prin urmare, în cazul dat, nu este întemeiat motivul invocat de către avocat, precum că strămutarea cauzei la o instanță egală în grad din mun. Chișinău, nu ar duce la tergiversarea ei și la examinarea ei obiectivă, rapidă și completă. Mai mult ca atît, Colegiul penal remarcă că prevederile art. 40 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează că cauza penală se judecă de instanța în raza teritorială a căreia a fost săvîrșită infracțiunea.
Dacă infracțiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanța în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracțiunea. Respectiv, Colegiul penal reține faptul că Judecătoria Ștefan-Vodă a fost instituită cu dreptul de a examina cauza penală în privința inculpatului Staruhin Iurii, reieșind din învinuirea înaintată inculpatului în baza art. 248 alin. (5) Cod penal, infracțiunea dată a fost săvîrșită și consumată în raza teritorială a Judecătoriei Ștefan-Vodă. Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul penal concluzionează că, cererea de strămutare a cauzei penală înaintată de către avocatul Negura Ion în numele inculpatului, este neîntemeiat și urmează a fi respinsă.
4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea privind strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Staruhin Iurii Nicolai în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) Cod penal, aflată pe rol la Judecătoria Ștefan-Vodă, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 01 martie 2016. Președinte URSACHE Petru Judecător NICOLAEV Ghenadie Judecător MORARU Petru 2 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.