1ra-301/2016 — art. 186 al. 5 CP

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei: 1. 13.05.2014 – 20.10.2014 (prima instanță); 2. 07.11.2014 – 23.09.2015 (instanța de apel); 3. 18.12.2015 – 27.01.2016 (instanța de recurs ordinar). C O N S T A T Ă : 1. Prin sentința Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 20 octombrie 2014, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art. 364/1 Cod de procedură penală, Liuțcan Ivan a fost condamnat în baza art. 186 alin. (5), 90 Cod penal la 5 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani. Prin aceiași sentință a fost condamnat și Iusiumbeli L., în privința căruia hotărîrile judecătorești nu se contestă.

Pentru a se pronunța, instanța de fond a constatat, că inculpatul Liuțcan I. la data de 23.03.2013, în jurul orei 00.30, împreună cu Iusiumbeli L., cu scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, au pătruns în depozitul cu pesticide al colhozului „Pobeda”, amplasat la marginea sat. Copceac, r-nul Ceadîr-Lunga, de unde pe ascuns au sustras pesticide în sumă totală de 240163,25 lei, astfel cauzîndu-i părții vătămate o daună materială în proporții deosebit de mari.

Procurorul a atacat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, în partea stabilirii pedepsei, prin care lui Liuțcan Ivan să-i fie stabilită pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare în penitenciar de tip semiînchis, din motivul blîndeței pedepsei. În motivarea apelului a invocat că, instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, de motivul infracțiunii, de personalitatea inculpatului, de circumstanțele cauzei, de influența pedepsei aplicate asupra reeducării inculpatului. 1 De asemenea, în cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite circumstanțe prevăzute de art. 90 Cod penal, care ar duce la concluzia că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoare, că recunoașterea vinovăției în sine este о circumstanță atenuantă, anterior inculpatul a fost condamnat, nu s-a corectat și din nou a comis infracțiune. În acest context, a indicat că pedeapsa stabilită inculpatului este contrară prevederilor art. 61 Cod penal, nu-și va atinge scopul de corectare a inculpatului, precum și de prevenire a săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea lui cît și din partea altor persoane.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 23 septembrie 2015, pronunțată integral la 21 octombrie 2015, a fost admis apelul, casată sentința parțial și pronunțată o nouă hotărîre, prin care: - Liuțcan Ivan a fost condamnat în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, cu aplicarea art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, la 6 ani închisoare în penitenciar de tip semiînchis. În rest, sentința a fost menținută. 4.1. Instanța de apel și-a motivat soluția prin aceea, că prima instanță corect a stabilit starea de fapt și de drept, corect a calificat acțiunile inculpatului conform învinuirii formulate, pe baza probelor administrate la dosar, însă, nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75, 90 Cod penal. Astfel, la individualizarea pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut cont de cerințele art. 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii comise, de motivul acesteia, de personalitatea inculpatului, care se caracterizează negativ, anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, cît și de prevederile art. 364/1 Cod de procedură penală, astfel stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare.

Decizia este atacată cu recurs ordinar de avocatul Jecov N. în numele inculpatului Liuțcan I., prin intermediul oficiului poștal la 05 noiembrie 2015, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței. În motivarea recursului a indicat, că instanța de apel la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație prevederile art. 61, 75, 76 Cod penal și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră care nu este proporțională și echitabilă cu scopul pedepsei penale, inculpatul a recunoscut vina, s-a căit pentru cele săvîrșite, nu prezintă pericol pentru societate, considerînd că în privința ultimului putea fi menținută sentința.

Procurorul a depus referință asupra recursului, solicitînd declararea inadmisibilității acestuia, din motiv că pedeapsa stabilită este echitabilă și în această parte nu au fost comise erori de drept.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în baza materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această instanță, doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de 2 procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens. Recurentul a invocat ca temeiuri pentru recurs art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, precum că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, însă, aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de recurent. Potrivit textului recursului, recurentul critică decizia instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate. Conform art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recurs, în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concrete și clar definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrii contestate, pct. 4.1. din decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa stabilită inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal și art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, conform cărora persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, instanța de apel pronunțîndu-se argumentat asupra motivelor în latura pedepsei penale, invocate în apel. Astfel, pedeapsa stabilită inculpatului a fost motivată, individualizată și aplicată în conformitate cu prevederile legale, pedeapsa cu închisoare de 6 ani, este prevăzută de sancțiunea art. 186 alin. (5) Cod penal, ce prevede pedeapsa de la 7 la 12 ani închisoare, și decizia corespunde prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, soluție, care este susținută și de instanța de recurs, și a cărei reluare nu se mai impune. Totodată, conform art. 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decît cel pe care îl propune recurentul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice temei legal. În consecință, reieșind din cele expuse, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrii recurate și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursului înaintat în prezenta cauză, ca fiind vădit neîntemeiat. 3

În conformitate cu art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Jecov N. în numele inculpatului Liuțcan Ivan, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 23 septembrie 2015, în cauza penală în privința lui Liuțcan Ivan Vasili, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 februarie 2016. Președinte Petru Ursache Judecătorii Ghenadie Nicolaev Petru Moraru 4