1ra-1341/2015 — art. 188 al.2 lit.b,e,f CP

Dosarul nr. 1ra-1341/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 24 iunie 2015, în privința inculpatului

Pârțu Nicolae Toader, născut la

01 mai 1999 în s. Gribova, r-nul Drochia, locuitor al s.

Petreni, r-nul Drochia, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 23 decembrie 2014 – 19 martie 2015,

în instanța de apel: 09 aprilie – 24 iunie 2015,

în instanța de recurs: 02 septembrie – 02 decembrie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal la 5 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru minori, începând din 19 martie

2015.

Prin aceiași sentință a fost condamnat și Melentii Andrei, dar în privința lui

hotărârile judecătorești nu se contestă.

De la Pârțu N. și Melentii A. s-a încasat în beneficiul părții vătămate

Cebotari Viorica prejudiciul material în mărime de 10.500 lei.

1

04.00, Melentii A., fiind în stare de ebrietate alcoolică, având scopul sustragerii

deschise a bunurilor altei persoane, fiind în înțelegere prealabilă cu minorul Pârțu

N., din inițiativa ultimului, aflându-se pe o stradă în s. Gribova, r-nul Drochia, i-au

aplicat mai multe lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului lui Marușevici

V., cerându-i banii. Primind răspuns că banii se află la concubina lui, Cebotari V.,

inculpații au luat un topor din gospodăria lui Pârțu N. au ajuns-o din urmă, i-au

aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului, cauzându-i leziuni

corporale sub formă de excoriații ale feței și bărbiei, ce se califică ca vătămări

corporale neînsemnate, după ce, amenințând-o cu toporul, i-au sustras în mod

deschis bani în sumă de 10.500 lei, cauzându-i un prejudiciu material considerabil.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și s-a căit de cele comise,

că vinovăția lui a fost dovedită totalmente prin probele administrate pe caz,

acțiunile lui fiind încadrate în baza art. 188 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, ca

tâlhărie, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,

însoțit de aplicarea violenței periculoase pentru viața și sănătatea persoanei

agresate, săvârșit de două persoane, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de

armă, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

că inculpatul s-a căit, a săvârșit infracțiunea în timpul minoratului, anterior nu a

fost condamnat, este caracterizat negativ, concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă doar prin izolare de societate.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Apelantul a invocat că la aplicarea pedepsei instanța nu a ținut cont că

inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, a colaborat cu organele

de drept în vederea descoperii infracțiunii, nu are antecedente penale, este minor –

circumstanță considerată excepțională conform art. 79 Cod penal.

2015, apelul a fost admis, casată parțial sentința, rejudecată cauza și pronunțată o

nouă hotărâre.

Pârțu Nicolae a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), e), f), 70 alin.

(3) Cod penal la 5 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 5 ani.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond la stabilirea pedepsei nu a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, aplicând pedeapsa

greșit individualizată în raport cu prevederile legii.

Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă prea aspră în coraport cu

circumstanțele cauzei, închisoarea fiind una dintre cele mai grave pedepse și se

aplică când corectarea și reeducarea condamnatului nu este posibilă fără izolarea

lui de societate.

2

Instanța nu a ținut cont de utilitatea implementării normelor și valorilor

justiției restaurative, străduința de a resocializa persoana, fiind una dintre cele mai

eficiente metode de restaurare a relațiilor sociale afectate prin infracțiune.

Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 39 din 22 noiembrie

2004 ”Cu privire la practica judiciară în cauzele privind minorii”, pct. 19, la

adoptarea sentinței în cauza minorului, pe lângă chestiunile enunțate în art. 385

Cod de procedură penală, urmează să fie soluționate și alte chestiuni prevăzute de

art. 485 Cod de procedură penală. Este necesar de examinat posibilitatea liberării

de pedeapsă penală în conformitate cu dispozițiile art. 93 Cod penal sau

suspendarea condiționată a executării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art.

90 Cod penal.

Astfel, urmează să se întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru a

aplica inculpatului minor pedeapsa nonprivativă de libertate sau pentru a-i stabili o

pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege.

Instanța de fond, în sentință a făcut referire la minoratul inculpatului în

momentul comiterii infracțiunii însă nu a dat deplină eficiență circumstanțelor date

la aplicarea pedepsei or, în condițiile date, minoratul inculpatului prezintă o

circumstanță excepțională, ce permite aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal și

poate servi ca temei de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, și de a-i suspenda

condiționat executarea pedepsei stabilite inculpatului, acordându-i o șansă de a se

corija și educa.

Instanța de apel, luând în considerație circumstanțele cauzei, că inculpatul a

recunoscut vina, nu are antecedente penale, intenționează să repare prejudiciul

cauzat părții vătămate, a comis o infracțiune fiind minor a concluzionat că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa cu închisoare, fiind posibilă aplicarea în

privința lui a prevederilor art. 90 Cod penal, suspendând condiționat executarea

pedepsei pe un termen de probă.

Impedimente legale pentru aplicarea prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal

nu sunt, stabilirea unui termen mai mare de probă va disciplina inculpatul și va

contribui la atingerea scopului pedepsei penale.

și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că prezența circumstanțelor la care s-a referit instanța

de apel și anume, minoratul inculpatului, comiterea pentru prima dată a unei

infracțiuni, în coraport cu circumstanțele cauzei sunt insuficiente pentru a

concluziona că corectarea inculpatului poate avea loc în condiții nonprivative de

libertate.

Instanța de apel nu a respectat criteriile generale de individualizare a

pedepsei.

Comiterea infracțiunii în timpul minoratului, lipsa antecedentelor penale și

căința sinceră a inculpatului fără ca ultimul să restituie în mod solidar prejudiciul

cauzat prin infracțiune, comisă de doi minori de sex masculin asupra unei persoane

de sex feminin, prin aplicarea loviturilor și amenințarea cu toporul în loc public în

3

vederea acaparării bunurilor ce nu le aparțin, nu pot prevala la aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

Circumstanțele invocate și reținute de instanța de apel la individualizarea

pedepsei inculpatului nu îndreptățesc fapta comisă de ultimul, prin participație și

nu pot genera aplicarea unei pedepse neechitabile, ținând cont că în urma acțiunilor

inculpatului, partea vătămată a avut de suferit fizic, psihic și material, iar inculpatul

nu și-a cerut scuze de la ea.

La aplicarea pedepsei nu s-a luat în calcul poziția părții vătămate iar

aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării închisorii indică la

ineficiența legii penale în raport cu restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane ce duce la neatingerea scopului pedepsei

penale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul procurorului

(pct. 5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concrete, clar

definite și critici asupra circumstanțelor expres invocate în descriptivul deciziei

contestate privind practica judiciară și normele de drept speciale ce vizează

individualizarea pedepsei în cazul inculpaților minori, se atestă că împrejurările

menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în

pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel corect a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată

inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând cont de prevederile art. 61, 75 și 90 Cod

penal, 485 alin. (1) Cod de procedură penală, pct. 19 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 39 din 22 noiembrie 2004 ”Cu privire la practica judiciară

în cauzele privind minorii”, conform căror persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

4

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă,

la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru

infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului. La adoptarea sentinței în

procesul unui minor, instanța de judecată urmează să examineze posibilitatea

liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispozițiile art. 93 din

Codul penal sau suspendării condiționate a executării pedepsei de către minor

conform dispozițiilor art.90 din Codul penal.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Totodată, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de

orice temei legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 iunie 2015, în privința inculpatului

Pârțu Nicolae Toader, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 decembrie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6