1ra-1016/15 — art. 309-1 alin 3 lit a, c CP

1ra-1016/15 — art. 309-1 alin 3 lit a, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-1016/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecătorii – Petru Moraru și Nadejda Toma,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015,

declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu

Ciobanu în cauza penală în privința lui

Guțu Octavian Vasile, născut la 14 martie 1975,

originar s. Scăieni, r-nul Dondușeni și domiciliat

mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor 61/1, ap. 55

și

Paiu Ion Mihail, născut la 08 august 1981,

originar s. Ciuciulea, r-nul Glodeni și domiciliat mun.

Chișinău, str. Andrei Izbaș 33.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.10.2009 - 28.12.2011;

Instanța de apel: 09.02. - 11.09.2012;

Instanța de recurs: 12.12.2012 - 26.02.2013;

Instanța de apel: 26.03. - 20.05.2013;

Instanța de recurs: 03.09.2013 - 18.02.2014;

Instanța de apel: 07.04.2014 - 24.04.2015;

Instanța de recurs: 08.07. - 11.11.2015.

A C O N S T A T A T :

Octavian Guțu și Ion Paiu au fost achitați de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 309/1 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost

săvîrșită de inculpați.

Acțiunile civile au fost respinse.

faptul că intenționat au comis acte de tortură asupra minorului C. Gumeni, în

următoarele circumstanțe.

La 10 aprilie 2009, aproximativ la ora 1400, maiorul de poliție O. Guțu, fiind în

serviciu și îndeplinind obligațiunile sale funcționale, aflîndu-se pe bd. Ștefan cel Mare

și Sfînt, mun. Chișinău la o distanță aproximativ 10 metri de la str. Pușkin,

mun. Chișinău în fața scărilor sediului Guvernului R. Moldova, împreună cu căpitanul

1

de poliție I. Paiu, s-au apropiat de minorul C. Gumeni și, fără careva necesitate, l-au

condus în automobil cu care s-au deplasat în regiunea uzinei de tractoare.

În timpul deplasării, O. Guțu și I. Paiu i-au acoperit cu gluga fața lui C. Gumeni

pentru a nu vedea unde se deplasează, totodată aplicîndu-i două lovituri cu pumnul în

spate și o lovitură în cap.

În continuare, urmărind scopul de a obține date că C. Gumeni a participat la

dezordini în masă și a aruncat cu pietre în clădirile Președinției și a Parlamentului

R. Moldova, au aplicat acte de tortură față de acesta.

Inițial, O. Guțu, acționînd intenționat în vederea cauzării unei dureri și suferințe

fizice, în prezența lui I. Paiu i-a aplicat minorului C. Gumeni o lovitură cu pumnul în

față, după care l-a tras din mașină și l-a pus în picioare, aplicîndu-i o lovitură similară,

apoi l-a împins cu piciorul la pămînt și l-a călcat de aproximativ cinci ori cu piciorul

pe cap, în partea urechii stîngi, iar în rezultatul acestor acțiuni C. Gumeni și-a pierdut

cunoștința.

În perioada nominalizată acțiunile violente din partea ambilor colaboratori de

poliție au continuat, deoarece cînd minorul C. Gumeni și-a revenit, avea dureri pe tot

corpul, nu putea merge de sinestătător, avînd piciorul stîng fracturat.

La rîndul său, O. Guțu și I. Paiu, văzînd starea sănătății deplorabilă în care l-au

adus pe acesta în rezultatul acțiunilor sale violente, s-au deplasat l-a IP Buiucani,

mun. Chișinău unde au încercat să-l predea colaboratorilor de poliție, ca persoană

suspectă la participarea dezordinilor în masă, urmărind astfel scopul de a se eschiva de

la răspundere pentru acțiunile de tortură aplicate față de partea vătămată, iar,

reprezentanții IP Buiucani, mun. Chișinău, văzînd starea sănătății în care se afla

C. Gumeni, au refuzat să-l primească.

Inculpații, contrar obligațiunilor de serviciu de a apăra viața și sănătatea

cetățenilor, l-au îmbarcat pe C. Gumeni în automobil și, profitînd de faptul că acesta

își pierdea sistematic cunoștința și nu putea să meargă de sinestătător, s-au deplasat în

regiunea Spitalului Clinic Militar Central, amplasat pe str-la Toamnei, sect. Buiucani,

mun. Chișinău, unde l-au lăsat în stradă fără cunoștință.

În urma acțiunilor violente ale inculpaților, părții vătămate C. Gumeni i-au fost

cauzate vătămări corporale medii.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care O. Guțu să fie condamnat

în baza art. 309/1 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, la 7 ani închisoare, iar I. Paiu în baza

aceluiași articol, la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele MAI pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, pentru fiecare.

În baza art. 66 Cod penal să le fie retras, lui O. Guțu gradul special de maior de

poliție, iar lui I. Paiu gradul special de căpitan de poliție.

Acțiunea civilă să fie admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

În susținerea cerințelor menționate, procurorul a invocat, că vinovăția

inculpaților a fost dovedită pe deplin, prin declarațiile părții vătămate, martorilor,

materialele dosarului, cercetate în judecată.

2

Prima instanță incorect a apreciat critic declarațiile părții vătămate date în

cadrul cercetării judecătorești, motivînd că acestea vin în contradicție cu declarațiile

date în cadrul urmăririi penale, precum și nu sunt confirmate de alte probe.

La fel, prima instanță eronat a apreciat critic și declarațiile date în ședința de

judecată de martorii L. Gumeni și N. Gumeni din cadrul urmăririi penale și în cadrul

cercetării judecătorești, prin care au declarat că inculpatul Guțu Octavian i-a vizitat la

domiciliu cerîndu-și scuze de la fiul lor C. Gumeni pentru că l-a maltratat, deoarece

declarațiile lor nu coroborează cu alte probe administrate, L. Gumeni și N. Gumeni

fiind părinții părții vătămate, au o poziție părtinitoare la caz.

Totodată, prima instanță incorect a reținut ca veridice declarațiile martorilor

A. Pînzari, I. Gumaniuc, R. Buzdugan, V. Ceban, A. Vartic, S. Botnaru, V. Brinișter,

D. Cojocaru, S. Olaru, N. Suvorov date în cadrul ședinței de judecată, pe care le-a pus

la baza sentinței de achitare, motivînd că nu le pune la îndoială, deoarece au fost

administrate în conformitate cu legislația procesuală penală în vigoare, fiind

consecutive, consecvente și uniforme, coroborînd cu alte probe administrate.

În viziunea acuzării, prima instanță nefondat a respins proba acuzării, precum că

inculpații s-au aflat în zona unde a fost maltratată partea vătămată, fapt stabilit prin

descifrările convorbirilor telefonice desfășurate pe numărul de telefon mobil:

079411377 ce îi aparține inculpatului I. Paiu, deoarece se indică anume acele locuri

unde pe parcursul zilei au activat O. Guțu și I. Paiu.

Instanța a motivat faptul dat, prin aceia că datele au fost obținute cu încălcări

esențiale.

În egală măsură, prima instanță neîntemeiat nu a pus ca probe la baza sentinței

procesele-verbale de recunoaștere a persoanei după fotografie, conform cărora partea

vătămată a identificat persoanele, care la 10 aprilie 2009 l-au torturat, acestea fiind

O. Guțu și I. Paiu, întrucît în cadrul ședințelor de judecată careva impedimente de

prezentare spre recunoaștere a persoanelor pe viu nu au fost stabilite.

Versiunea părții acuzării, prin care se menționa că partea vătămată se temea de

inculpați a fost respinsă de prima instanță fără temei.

Prin cumulul de probe administrate legal în cadrul urmăririi penale și cercetate

în judecată s-a stabilit cu certitudine, că la 10 aprilie 2009, după ce l-au reținut pe

minorul C. Gumeni, inculpații au aplicat acte de tortură față de acesta.

11 septembrie 2012, apelul procurorului a fost admis din alte motive, casată sentința,

rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care, procesul penal intentat în privința lui O. Guțu și I. Paiu în baza

art. 309/1 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, a fost încetat deoarece există circumstanțe care

exclud sau condiționează tragerea la răspundere penală.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat, că inculpații O. Guțu și

I. Paiu se învinuiesc că intenționat au comis acte de tortură asupra minorului

C. Gumeni, menționînd circumstanțele descrise la pct. 2. al prezentei decizii.

Astfel, instanța de apel a reținut că s-au încălcat prevederile ce țin de

recunoașterea obiectelor și anume a automobilului, procurorul care a efectuat

urmărirea penală nu a indicat în procesul verbal pe ce purtător de informație au fost

depozitate fotografiile efectuate, de asemenea nu este indicat de către cine au fost

3

efectuate, cu ce aparat de fotografiat și cui aparține acesta, or, în cazul în care

procurorul a efectuat fotografierile, acesta nu a fost în drept să îndeplinească și funcția

de expert criminalist în atribuțiile căruia sunt și efectuarea fotografierilor, mai mult, în

dosar nu sunt careva probe sau acte ce ar indica la împuternicirile adăugătoare date

procurorului de a face fotografieri, și că acesta ar dispune de pregătiri speciale în

vederea fotografierii, mai mult nu este clar de unde a apărut în dotarea procurorului

aparatul de fotografiat în cauză.

Procurorul avînd informație deplină despre starea psihică a părții vătămate,

urma să dispună efectuarea unei expertize psihiatrico-psihologice legale a acesteia în

vederea constatării veridicității declarațiilor date.

Circumstanțele menționate indică la ilegalitatea probei prezentate (verificarea

declarațiilor părții vătămate la locul infracțiunii), deoarece contravine prevederilor art.

114 Cod de procedură penală, și prin urmare este lovită de nulitate absolută, or,

încălcarea acestei norme procesuale penale nu poate fi înlăturată decît prin anularea

actului nominalizat.

Instanța de apel a constatat, că la caz au fost încălcate și prevederile art. 116

alin. (6) Cod de procedură penală, în care se stipulează că, în cazul în care prezentarea

persoanei spre recunoaștere este imposibilă, recunoașterea se poate face după

fotografia acesteia, prezentată împreună cu fotografiile a cel puțin 4 alte persoane ce

nu se deosebesc esențial între ele.

Inculpatul O. Guțu a fost recunoscut în calitate de bănuit din data pornirii

urmăririi penale - 26.05.2009, iar după expirarea termenului indicat la art. 63 alin. (2)

Cod de procedură penală, de trei luni, la 26.08.2009, urma să fie înaintată învinuirea,

ceea ce nu a avut loc, fiind încălcate drepturile inculpatului la un proces echitabil.

contestat cu recurs ordinar decizia, solicitînd casarea acesteia cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a specificat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

5.1. Avocatul Nicolae Marandici în numele inculpaților, în temeiul art. 427

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, la fel a declarat recurs ordinar, solicitînd

casarea deciziei nominalizate cu menținerea sentinței, deoarece acuzarea nu a

prezentat probe ce ar confirma vinovăția inculpaților, iar instanța de apel, pronunțînd o

nouă hotărîre, nu a examinat în fond cauza penală conform regulilor generale.

26 februarie 2013, au fost admise recursurile, casată decizia contestată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit materialelor cauzei, careva acțiuni sau

acte ale organului de urmărire penală de către participanții la proces nu au fost

contestate judecătorului de instrucție, iar instanța de apel nu a cercetat actele

procesuale ale organului de urmărire penală la care se referă în decizia contestată și nu

a verificat dacă părțile au avut obiecții referitor la acțiunile organului de urmărire

penală și dacă au depus careva plîngeri privind recunoașterea nulității actelor

procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale.

4

În cazul în care instanța de apel a ajuns la concluzia că în speță se evidențiază

încălcări din partea organului de urmărire penală, inclusiv a prevederilor art. 63 Cod

de procedură penală, eroare care nu a fost invocată de nici o parte, aceasta era obligată

să pună la discuția părților această chestiune de drept procedural.

Prin ordonanța de pornire a urmăririi penale din 26 mai 2009, urmărirea penală

a fost pornită nu în privința persoanelor concrete, dar pe fapt, iar în urma acumulării

probelor, O. Guțu a fost recunoscut în calitate de bănuit la 11 septembrie 2009 și pus

sub învinuire la 23 septembrie 2009, adică în termenul prevăzut de lege.

Termenul de 3 luni de zile urmează a fi calculat din 11 septembrie 2009, adică

din momentul emiterii ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit, dar nu din

momentul pornirii urmăririi penale, termen respectat de către organul de urmărire

penală la punerea sub învinuire a inculpatului O. Guțu.

Din conținutul deciziei rezultă că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivelor invocate în apelul procurorului.

apelul procurorului a fost admis, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă

hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care:

O. Guțu și I. Paiu au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 309/1

alin. (3) lit. a), c) Cod penal, la cîte 5 ani închisoare fiecare, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții în organele MAI pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis fiecare.

În baza art. 66 Cod penal, lui O. Guțu i-a fost retras gradul special de maior de

poliție, iar lui I. Paiu gradul special de căpitan de poliție.

De la inculpați a fost încasat în beneficiul lui C. Gumeni prejudiciul moral în

sumă a cîte 15.000 lei, de la fiecare.

7.1. Instanța de apel a constatat, că la 10.04.2009, aproximativ la ora 14:00,

maiorul de poliție O. Guțu fiind în timpul orelor de serviciu și îndeplinind

obligațiunile sale funcționale, aflîndu-se pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt,

mun. Chișinău la o distanță de aproximativ 10 metri de la str. Pușkin, mun. Chișinău,

în fața scărilor sediului Guvernului R. Moldova, împreună cu căpitanul de poliție

I. Paiu, s-au apropiat de minorul C. Gumeni și fără careva motive l-au condus în

automobil cu care s-au deplasat în regiunea uzinei de tractoare.

În timpul deplasării, O. Guțu și I. Paiu i-au acoperit cu gluga fața lui C. Gumeni

pentru a nu vedea unde se deplasează, totodată aplicîndu-i două lovituri cu pumnul în

spate și o lovitură în cap.

În continuare O. Guțu și I. Paiu, urmărind scopul de a obține date că C. Gumeni

a participat la dezordini în masă și a aruncat cu pietre în clădirile Președinției și a

Parlamentului R. Moldova, au aplicat acte de tortură față de acesta.

Inițial O. Guțu, acționînd intenționat în vederea cauzării unei dureri și suferințe

fizice, în prezența lui I. Paiu, i-a aplicat minorului C. Gumeni o lovitură cu pumnul în

față, după care l-a tras din mașină și l-a pus în picioare, aplicîndu-i o lovitură similară,

după ce l-a împins cu piciorul la pămînt și l-a călcat de circa cinci ori cu piciorul peste

cap, în partea urechii stîngi, iar în rezultatul acestor acțiuni ultimul și-a pierdut

cunoștința.

5

În perioada nominalizată, acțiunile violente din partea ambilor colaboratori de

poliție au continuat, deoarece cînd minorul și-a revenit, avea dureri pe tot corpul, nu

putea merge de sinestătător, avînd piciorul stîng fracturat.

La rîndul său, O. Guțu și I. Paiu, văzînd starea sănătății deplorabilă în care l-au

adus pe minor, s-au deplasat l-a IP Buiucani, mun. Chișinău unde au încercat să-l

predea pe C. Gumeni colaboratorilor de poliție, ca persoană suspectă la participarea

dezordinilor în masă, urmărind astfel scopul de a se eschiva de răspundere pentru

acțiunile de tortură aplicate față de partea vătămată, însă, reprezentanții IP Buiucani,

mun. Chișinău, văzînd starea sănătății în care se afla C. Gumeni, au refuzat să-l

primească.

O. Guțu și I. Paiu, contrar obligațiunilor de serviciu de a apăra viața și sănătatea

cetățenilor, l-au îmbarcat pe C. Gumeni în automobil și profitînd de faptul că acesta își

pierdea sistematic cunoștința și nu putea să meargă de sinestătător, s-au deplasat în

regiunea Spitalului Clinic Militar Central, amplasat pe str-la Toamnei, sect. Buiucani,

mun. Chișinău, unde l-au lăsat în stradă, fără cunoștință.

În urma acțiunilor violente ale inculpaților, părții vătămate C. Gumeni i-au fost

cauzate vătămări corporale medii.

Partea vătămată și reprezentantul său, N. Gumeni, au fost preîntîmpinați în baza

art. art. 311, 312 Cod de procedură penală, cînd au depus plîngerea și au dat declarații

pe marginea faptelor care au avut loc la 10.04.2009.

Acuzarea a demonstrat, că inculpații s-au aflat în zona unde a fost maltratată

partea vătămată, fapt stabilit prin descifrările convorbirilor telefonice desfășurate pe

numărul de telefon mobil 079411377, ce îi aparține inculpatului I. Paiu, deoarece se

indică anume acele locuri unde pe parcursul zilei au activat inculpații.

Prima instanță a indicat, că aceste date au fost obținute cu încălcări esențiale,

dar potrivit materialelor cauzei, careva acțiuni sau acte ale organului de urmărire

penală de către participanții la proces nu au fost contestate la judecătorul de instrucție.

Vina inculpaților este demonstrată și prin procesele-verbale de recunoaștere a

persoanei după fotografie, conform cărora partea vătămată a identificat persoanele

care la 10.04.2009 l-au torturat, acestea fiind O. Guțu și I. Paiu.

Reieșind din probele administrate, fiecare probă fiind apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel a concluzionat, că

vinovăția inculpaților este dovedită integral și a încadrat acțiunile lor în baza art. 309/1

alin. (3) lit. a), c) Cod penal.

alin. (1) pct. 6), 8), 9), 15) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar

decizia, solicitînd casarea acesteia cu menținerea sentinței.

Recurentul a invocat, că automobilul indicat de partea vătămată - Opel Vectra,

cu n/î C LL 156, la 10.04.2009 nu s-a aflat în posesia celor doi inculpați, ei nu au fost

cunoscuți cu posesorul mașinii, dimpotrivă, atît inculpații cît și martorii reali care i-au

văzut în acea zi au indicat că ei se deplasau cu un automobil de model Daewoo Nexia.

Nici o probă nu confirmă presupunerea, că partea vătămată ar fi fost deținută în

cadrul IP Buiucani, mun. Chișinău.

6

Nu este confirmat faptul, că inculpații i-au cauzat careva lovituri lui C. Gumeni,

care nici nu le este cunoscut, dimpotrivă, s-a stabilit doar faptul că asupra minorului

au fost depistate niște leziuni, însă legătura acestora cu inculpații și cu presupusele lor

acțiuni nu s-a confirmat, nefiind în nici un fel combătut alibiul inculpaților.

Nu s-a demonstrat că C. Gumeni s-ar fi aflat măcar în custodia inculpaților.

Instanța de apel, a pronunțat o hotărîre de condamnare în baza unui articol care

a fost exclus din Codul penal, ca infracțiune cu circa 5 luni înainte de pronunțarea

acestei hotărîri.

Asupra prezentei cauze au incidență deplină mai multe hotărîri pronunțate de

CtEDO referitoare la condamnarea R. Moldova și a altor state, pentru încălcarea

dreptului la un proces echitabil, sub aspectul că argumentele apărării nu au fost

analizate într-un mod corespunzător, că după achitare, în absența oricăror probe noi,

inculpații au fost condamnați fără a lua în considerație circumstanțele care anterior au

condus la achitarea lor.

18 februarie 2014, a fost admis recursul ordinar declarat de apărare, casată decizia

instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut:

În primul rînd, avînd în vedere principiul contradictorialității în procesul penal,

instanța de recurs a observat că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată a

instanței de apel, procurorul, în cadrul rejudecării cauzei conform regulilor generale,

nu a solicitat să fie cercetate direct și nemijlocit probele scrise, decisive ale acuzării

(f. d. 194-202, vol. V).

Este adevărat că instanța de apel a dat citirii probelor scrise, examinate de

prima instanță, consemnîndu-le în procesul-verbal al ședinței de judecată, dar a făcut

acest lucru din propria inițiativă, încălcînd astfel principiul contradictorialității

procesului penal, deoarece a selectat și invocat din oficiu probe pe care le-a utilizat și

pus la baza hotărîrii de condamnare a inculpaților, adică în defavoarea acestora,

subminînd competența exclusivă a acuzatorului de stat.

Mai mult, instanța de apel și-a fundamentat soluția de condamnare a inculpaților

pe probe neconsemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată, cum ar fi:

„plîngerea părții vătămate C. Gumeni și a reprezentantului acestuia N. Gumeni”,

precum și cele de la fila dosarului 109-110, volumul V.

Prin urmare, argumentul indicat de recurent că instanța de apel nu a luat în

considerare că procurorul s-a eschivat să-și exercite în fața instanței de apel sarcina

prezentării probelor, iar instanța de apel nu era în drept să invoce din oficiu probe în

defavoarea inculpatului, sau să-și întemeieze concluziile pe probe neverificate în

ședința de judecată a instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, instanța de

recurs l-a considerat întemeiat.

Potrivit alin. (21) art. 415 Cod de procedură penală, martorii acuzării, iar sub

aceste persoane se are în vedere și partea vătămată, se audiază din nou în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.

7

Din conținutul procesului-verbal al ședinței instanței de apel, instanța de recurs

a observat, că aceste persoane, deși au fost audiate, însă într-un mod superficial, fără

a fi concretizate circumstanțele concrete, acțiunile reale întreprinse de fiecare inculpat

în privința părții vătămate, și dacă aceste acțiuni cu adevărat au fost de ei săvîrșite.

Conform materialelor cauzei, ca probe esențiale ale învinuirii, procurorul s-a

referit la declarațiile părții vătămate și a rudelor apropiate ale acestuia în ce privește

aplicarea violenței de către inculpați.

Art. 93 Cod de procedură penală, stipulează că pentru constatarea existenței sau

inexistenței infracțiunii la identificarea făptuitorului, ca mijloc de probă sînt

declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate.

În speța discutată aceste mijloace de probă au o importanță deosebită, și urmau a

fi verificate în detalii.

În al doilea rînd, prin rezoluția președintelui Curții de Apel Chișinău din

26 martie 2013, cauza penală a fost repartizată aleatoriu judecătorului raportor

T. Micu, completul nr. 5, iar potrivit încheierii din 15 aprilie 2013, pentru judecarea

cauzei a fost constituit completul format din judecătorii T. Micu, S. Furdui și G. Iovu

(f.d. 171, 178, vol. V).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 15 aprilie 2013, completul

format din judecătorii T. Micu, S. Furdui și G. Iovu a și început examinarea cauzei

(f.d. 179, vol. V).

Totodată, prin încheierea din 29 aprilie 2013, dat fiind că judecătorul S. Furdui

„este plecat în concediul anual”, a fost constituit alt complet format din judecătorii

T. Micu, E. Conoval și V. Grib (f.d. 183, vol. V), însă, judecătorul S. Furdui a fost

înlocuit pe un temei neprevăzut de normele nominalizate, iar judecătorul G. Iovu a

fost înlocuit absolut fără niciun temei.

Conform procesului-verbal din 29 aprilie 2013, a continuat judecarea cauzei în

completul nou constituit din judecătorii T. Micu, E. Conoval și V. Grib (f.d. 184-185,

vol. V).

Ulterior, conform încheierii din 20 mai 2013, a fost format al treilea complet,

care a continuat și finisat judecarea cauzei, format din judecătorii T. Micu, S. Furdui și

V. Grib, iar judecătorul E. Conoval a fost înlocuit, potrivit descriptivului încheierii,

fără a se indica vreun motiv din categoria celor enunțate supra (f.d. 193, vol. V).

Astfel, instanța de recurs a specificat, că circumstanțele nominalizate atestă că

judecătorii S. Furdui, G. Iovu și E. Conoval, au fost înlocuiți în procesul derulării

judecării cauzei, în lipsa unor temeiuri prevăzute de lege.

Prin urmare, instanța de recurs a menționat, că prescripțiile legale cu privire la

compunerea completului de judecată au fost încălcate de către instanța de apel, iar

potrivit stipulărilor din art. 251 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, încălcarea

prevederilor legale referitoare la compunerea instanței atrage nulitatea actului

procedural.

Nulitatea respectivă nu se înlătură în nici un mod, poate fi invocată în orice

etapă a procesului și se ia în considerare de instanță, inclusiv din oficiu.

a fost respins ca nefondat apelul procurorului cu menținerea sentinței fără modificări.

8

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, prima instanță în baza

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința

de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală,

le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la concluzia

corectă cu privire la achitarea inculpaților de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 3091 alin. (3) lit. a), c) Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a conchis că nevinovăția inculpaților O. Guțu și

I. Paiu în baza art. 3091 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, pe deplin s-a confirmat prin:

 Declarațiile inculpaților O. Guțu (f.d. 142-144, vol. IV), I. Paiu

(f.d. 148-150, 157 vol. IV);

 Declarațiile părții vătămate C. Gumeni depuse în cadrul ședinței de

judecată a instanței de apel (f.d. 98, 118, 124, vol. VI);

 Declarațiile martorilor A. Pînzari (f.d. 146-147, vol. IV), I. Gumaniuc

(f.d. 114-115, vol. IV), R. Buzdugan (f.d. 111, vol. IV), Vl. Ceban

(f.d. 116, vol. IV), A. Vartic (f.d. 140-141, vol. IV), S. Botnaru (119-120,

vol. IV), V. Brineșter (f.d. 121-122, vol. IV), D. Cojocaru (f.d. 123-124,

vol. IV), S. Olaru (f.d. 158-159, vol. IV), N. Suvorov (f.d. 117-118,

vol. IV);

Ulterior, instanța de apel a enunțat probele pe care le-a respins invocînd că:

 Declarațiile părții vătămate C. Gumeni, precum că a fost maltratat de

către inculpați (f.d. 49-51, 106-108, 145, 156, vol. IV) se combat de către

însăși partea vătămată, care, fiind interogat în ședința de judecată a

instanței de apel, fiind preîntîmpinat de răspunderea penală pentru darea

declarațiilor false, a declarat cu certitudine că pe dînsul inculpații

O. Guțu și I. Paiu nu l-au maltratat, ci l-au maltratat alte persoane;

 Declarațiile martorilor L. Gumeni (f.d. 52-53, 112-113, vol. IV),

N. Gumeni (f.d. 54-55, 109-110, vol. IV), nu demonstrează vinovăția

inculpaților O. Guțu și I. Paiu, deoarece martorii vizați nu indică la

inculpați, că ar fi comis careva fapte care ar constitui infracțiunea

imputată lor, dar se bazează pe declarațiile părții vătămate C. Gumeni,

depuse anterior la etapa urmăririi penale și primei instanțe și care de

către instanțele de fond au fost puse la îndoială;

 Declarațiile martorilor T. Colomoeț (f.d. 56, vol. IV), I. Caraman

(f.d. 116, vol. IV), B. Gurțun (f.d. 86, vol. IV), declarațiile acestor

martori nu demonstrează vina inculpaților O. Guțu și I. Paiu, deoarece

nu indică la aceștia precum că ar fi comis careva fapte care ar constitui

infracțiunea imputată lor.

Totodată, instanța de apel a considerat neîntemeiate argumentele apelantului

prin care se susține că inculpații O. Guțu și I. Paiu s-ar fi aflat în zona unde a fost

maltratat partea vătămată C. Gumeni, fapt stabilit prin descifrările convorbirilor

telefonice înfăptuite de pe numărul de telefon mobil 079411377 ce îi aparține

inculpatului I. Paiu, deoarece au fost indicate anume acele locuri, unde pe parcursul

zilei au activat inculpații, mai mult, în informația parvenită de la compania de

9

telefonie mobilă „Orange”, unde este menționat faptul, că atunci cînd se solicită

informația privind raza de acoperire a stației de telefonie mobilă, este necesar de ținut

cont de faptul că această informație este relativă, adică calculată teoretic și poate fi

diferită în funcție de încărcarea stației, obstacolele existente, relief.

La fel, instanța de apel a remarcat, că nerespectarea jurisprudenței CtEDO și

încălcarea prevederilor art. art. 24, 26 Cod de procedură penală, care îl obligă pe

procuror, după o hotărîre de achitare pronunțată de prima instanță, să prezinte în

ședința de judecată anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse inculpatului,

urmează să fie apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în privința inculpatului în

cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare, mai mult, această

încălcare lezează dreptul inculpatului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6

din CEDO.

Prin urmare, instanța de apel, pornind de la dispoziția art. 415 (21) Cod de

procedură penală, a relevat, că în ședința instanței de apel, procurorul nu a prezentat

nici o probă care ar fi demonstrat vinovăția lui O. Guțu și I. Paiu în săvîrșirea

infracțiunii imputate în baza art. 3091 alin. (3) lit. a), c) Cod penal.

contestat cu recurs decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În susținerea cerințelor înaintate, procurorul a invocat că instanța de apel nu a

apreciat la justa valoare probele prezentate de procuror care pe deplin confirmă

vinovăția inculpaților O. Guțu, I. Paiu și anume: declarațiile părții vătămate

C. Gumeni date în cadrul urmăririi penale și primei instanțe; martorilor L. Gumeni,

N. Gumeni, T. Colomoeț, N. Suvorov din cadrul urmăririi penale, Vl. Ceban,

B. Gurțun, I. Caraman, I. Gumaniuc, R. Buzdugan; raportul de expertiză

medico-legală nr. 1671/D din 24 iunie 2009; procesul-verbal de verificare a

declarațiilor la fața locului; procesele-verbale de recunoaștere a persoanei după

fotografie; descifrările convorbirilor telefonice.

În continuare, procurorul a supus criticii declarațiile inculpaților O. Guțu și

I. Paiu, care în viziunea ultimului urmau a fi apreciate critic de către instanța de apel la

fel ca și declarațiile martorilor apărării S. Botnaru, D. Cojocaru, A. Pînzari

(colaboratorii MAI), S. Olaru, fiind în contradicție cu restul probelor prezentate de

acuzare și fiind depuse pentru a ușura situația inculpaților.

Instanța de apel, urma să aprecieze critic declarațiile părții vătămate din cadrul

ședințelor de judecată a instanței de apel, deoarece această versiune confirmă

depozițiile date de C. Gumeni pe tot parcursul examinării cauzei, pînă la instanța de

apel, potrivit căruia el a fost influențat de către inculpați în vederea modificării

poziției sale, mai ales că această poziție a fost combătută de însăși părinții părții

vătămate.

În final, procurorul a menționat că hotărîrile instanțelor de fond, vin în

contradicție cu prevederile art. 3 din CEDO care relevă omisiunea autorităților statului

de a aplica pedepse corespunzătoare pentru infracțiunile de tortură.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind

10

vădit neîntemeiat și expune următoarele considerente în vederea susținerii acesteia

statuări.

Așadar, pornind de la expunerea argumentelor privitor la soluția de

inadmisibilitate a recursului ordinar declarat de partea acuzării, Colegiul penal

amintește că potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute exhaustiv de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Drept temei pentru declararea recursului ordinar, procurorul a invocat prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, din care rezultă că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția.

Analizînd criticile formulate, prin prisma temeiurilor circumscrise cazurilor de

casare prevăzute de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, instanța de

recurs apreciază argumentele invocate de recurent ca fiind nefondate, avînd în vedere

în acest sens următoarele considerente.

La caz, se constată că titularul cererii de recurs critică soluția instanței de apel, de

altfel și cea a primei instanțe, din considerentul că instanțele de fond neîntemeiat au

ajuns la concluzia achitării inculpaților O. Guțu și I. Paiu.

Astfel, în probarea alegațiilor invocate, recurentul a descris în conținutul

recursului un șir de probe și circumstanțe, care în opinia lui nu au fost apreciate de

instanța de apel la justa valoare sau au fost apreciate unilateral, creindu-se astfel

impresia că instanța este părtinitoare.

Însă, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelului instanța a examinat prezenta cauză penală în

baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la concluzia

corectă cu privire la nevinovăția inculpaților O. Guțu și I. Paiu de săvîrșirea

infracțiunii incriminate în baza art. 3091 alin. (3) lit. a), c) Cod penal.

Astfel, Colegiul penal conchide, că instanța de apel corect a considerat

declarațiile inculpaților O. Guțu și I. Paiu corespunzătoare adevărului, deoarece atît la

urmărirea penală, cît și în ședința instanțelor de fond, ultimii au dat declarații

consecvente, concludente, care coroborează cu probele administrate în cauză și

demonstrează cu certitudine nevinovăția lor, iar pe parcursul judecării cauzei, nu au

fost prezentate careva probe pertinente, concludente, utile și veridice, care ar corobora

între ele și ar demonstra incontestabil vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii

11

imputate, sau ar combate declarațiile inculpaților, or, în urma analizei tuturor probelor

s-a constatat cu certitudine că inculpații O. Guțu și I. Paiu nu au săvîrșit acte de tortură

asupra minorului C. Gumeni.

De asemenea, instanța de apel corect a considerat că declarațiile părții vătămate

C. Gumeni depuse în cadrul instanței de apel și anume: „partea vătămată a declarat

că susține sentința și este sigur că nu inculpații O. Guțu și I. Paiu l-au bătut, partea

vătămată din prima instanță a declarat că nu inculpații l-au maltratat pe el, partea

vătămată cunoaște despre răspunderea penală pentru darea declarațiilor false și a

declarat cu certitudine că l-au maltratat alte persoane.” corespund adevărului și

coroborează cu declarațiile inculpaților O. Guțu și I. Paiu, iar declarațiile părții

vătămate din cadrul primei instanțe (f.d. 49-51, 106-108, 145, 156, vol. IV), nu

corespund adevărului și nu pot servi drept probe care ar demonstra vina inculpaților în

săvîrșirea infracțiunii incriminate, deoarece acestea se combat de către însăși partea

vătămată C. Gumeni, care fiind audiat în cadrul instanței de apel și fiind preîntîmpinat

de răspunderea penală pentru darea declarațiilor false, a declarat cu certitudine că nu

inculpații O. Guțu și I. Paiu l-au maltratat pe el, dar alte persoane.

Tot aici, Colegiul penal relevă, că partea vătămată în cadrul instanței de apel a

fost audiat în conformitate cu art. art. 312-313 Cod penal, și la data de 25.11.2014

acesta a indicat precum că „eu am fost maltratat, dar nu țin minte cine m-a bătut, eu

i-am spus procurorului că nu persoanele de pe fotografii m-au maltratat, am spus

deodată procurorului că O. Guțu și I. Paiu nu cei care m-au maltratat”, ulterior, fiind

audiat suplimentar, la 20.02.2015, partea vătămată a confirmat „sunt sigur , că nu

I. Paiu și O. Guțu m-au maltratat, din prima instanță am spus că nu ei m-au

maltratat, declarațiile lui tata sunt inventate”, astfel, partea vătămată C. Gumeni fiind

audiat în cadrul instanței de apel, a atins majoratul, și careva temei care ar pune la

îndoială veridicitatea declarațiilor părții vătămate din cadrul instanței de apel, Colegiul

penal nu a constatat.

La fel, instanța de apel corect a reținut, că partea vătămată la diferite etape, a dat

diferite declarații și anume în ce privește numărul inculpaților, particularitățile

potrivit cărora puteau fi descriși polițiștii, culoarea automobilului cu care a fost

transportat în ziua săvîrșirii infracțiunii de către inculpați, ori, declarațiile părții

vătămate din cadrul urmăririi penale și primei instanțe vin în contradicție cu

declarațiile părții vătămate din cadrul instanței de apel și în cazul dat creează anumite

dubii referitor la vinovăția inculpaților, care corect au fost interpretate de către

instanța de apel prin prisma prevederilor art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală.

În ce privesc, declarațiile martorilor L. Gumeni și N. Gumeni, instanța de apel

corect a constatat că acestea nu demonstrează vina inculpaților, deoarece acești

martori nu indică expres la O. Guțu și I. Paiu, că ar fi săvîrșit infracțiunea imputată,

mai mult, declarațiile acestor martori, se bazează pe declarațiile părții vătămate

C. Gumeni depuse în cadrul urmăririi penale și primei instanțe, care de către instanțele

de fond au fost apreciate ca fiind neveridice.

Colegiul penal enunță, că instanța de apel corect a reținut drept veridice

declarațiile martorilor A. Pînzari, I. Gumaniuc, R. Buzdugan, Vl. Ceban, A. Vartic,

S. Botnaru, V. Brinișter, D. Cojocaru, S. Olaru, N. Suvorov depuse în cadrul primei

instanțe, care au fost just puse la baza sentinței de achitare, probe care au fost

12

administrate în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală, fiind consecvente și

uniforme, coroborînd cu declarațiile inculpaților O. Guțu și I. Paiu și a părții vătămate

C. Gumeni, date în instanța de apel la 20.02.2015 și alte probe administrate și care în

cumul demonstrează cu certitudine nevinovăția inculpaților.

Probele invocate de procuror în apel cum ar fi: raportul de expertiză

medico-legală nr. 1671/D din 14.06.2009 (f.d. 129-123, vol. I); procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la fața locului (f.d. 107-119, vol. III); descifrările

convorbirilor telefonice (f.d. 78, 80, 81, 95 vol. II), instanța de apel corect le-a respins,

deoarece nici una din ele nu indică direct sau indirect la inculpații O. Guțu și I. Paiu că

ar fi săvîrșit infracțiunea imputată.

Mai mult, instanța de apel corect a considerat neîntemeiate argumentele

procurorului prin care se susține că inculpații O. Guțu și I. Paiu s-ar fi aflat în zona

unde a fost maltratat partea vătămată C. Gumeni, fapt stabilit prin descifrările

convorbirilor telefonice înfăptuite de pe numărul de telefon mobil 079411377 ce îi

aparține inculpatului I. Paiu, deoarece au fost indicate anume acele locuri, unde pe

parcursul zilei au activat inculpații, mai mult, în informația parvenită de la compania

de telefonie mobilă „Orange”, unde este menționat faptul, că atunci cînd se solicită

informația privind raza de acoperire a stației de telefonie mobilă, este necesar de ținut

cont de faptul că această informație este relativă, adică calculată teoretic și poate fi

diferită în funcție de încărcarea stației, obstacolele existente, relief.

În conexiunea celor relatate supra, Colegiul penal enunță, că instanța de apel la

fel de corect a respins și probele acuzării cum sunt procesele-verbale de recunoaștere a

persoanei după fotografie (f.d. 45, 46, vol. II, 151, 152, vol. III), deoarece potrivit

prevederilor art. art. 94 alin. (1) pct. (8), 116 alin. (6) Cod de procedură penală, aceste

probe în speța dată sunt inadmisibile.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel prevăzută

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că,

așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel corect și-a motivat decizia

în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, iar

criticele formulate de recurent, enunțate la pct. 11. al prezentei decizii, prin care se

susține că O. Guțu și I. Paiu se fac vinovați de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.

3091 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, - acestea au format obiect de discuție la judecarea

cauzei în apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare corespunzătoare și

argumentată, soluție pe care instanța de recurs o însușește pe deplin și, a cărei reluare

nu se mai impune.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs privitor la

chestiunea de apreciere eronată a probelor, Colegiul penal amintește că la etapa

judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o

nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond și de apel.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme

de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs verifică erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de

13

norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în

cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs, ori, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor normelor de

drept procesual penal.

Cît privește critica subsidiară invocată de recurent precum că instanța de apel la

judecarea apelului declarat de partea acuzării nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, Colegiul penal menționează că motivarea hotărîrii este un

proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atîta timp cît sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza

de față.

Alegația recurentului prin care se susține, că instanța de apel la adoptarea

hotărîrii de achitare nu a ținut cont de declarațiile acuzatorii ale martorilor

T. Colomoeț, N. Suvorov, B. Gurțun, I. Caraman, I. Gumaniuc, R. Buzdugan,

Colegiul penal o consideră neîntemeiată, ori, în speță, potrivit procesului-verbal al

ședinței de judecată a instanței de apel (f.d. 129-136, vol. VI), au fost audiați doar

inculpații O. Guțu, I. Paiu, partea vătămată C. Gumeni, reprezentantul părții vătămate

N. Gumeni, precum și martorii L. Gumeni, V. Ceban, S. Botnaru, V. Branișter,

A. Pînzari, A. Vartic, iar audierea, cu respectarea principiului nemijlocirii a martorilor

T. Colomoeț, N. Suvorov, B. Gurțun, I. Caraman, I. Gumaniuc, R. Buzdugan în

instanța de apel, procurorul nu a solicitat, însă în recursul ordinar face referire la

declarațiile acuzatorii ale acestor martori, astfel spus, acuzatorul de stat nu a întreprins

măsuri necesare pentru ca martorii nominalizați să fie interogați în instanța de apel în

conformitate cu prevederile generale pentru examinarea cauzelor în prima instanță.

Reieșind din prevederile art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, instanța de

apel nu este în drept să pună aceste declarații la baza hotărîrii de condamnare, prin

urmare instanța de apel corect a respins aceste probe ca inadmisibile. Din motivele

expuse mai sus, instanța de recurs consideră ca neîntemeiat argumentul recurentului

precum că instanța de apel nu a ținut cont de declarațiile martorilor: T. Colomoeț,

N. Suvorov, B. Gurțun, I. Caraman, I. Gumaniuc și R. Buzdugan.

La caz, Colegiul penal găsește relevante și explicațiile pct. 14.4. al Hotărîrii

Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judecării cauzelor penale

în ordine de apel” nr. 22 din 12.12.2005, din care rezultă că, avînd în vedere

dispozițiile art. 6 din CțEDO, după o hotărîre de achitare pronunțată de prima instanță,

instanța de apel nu poate dispune condamnarea persoanei, bazîndu-se exclusiv pe

14

dosarul din prima instanță, care conține depozițiile martorilor și declarațiile

inculpatului, același dosar, în temeiul căruia fusese achitat în primă instanță.

Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă audiere atît a inculpatului, cît și a

anumitor martori ai acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou

în cazul în care depozițiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să

întemeieze într-un mod substanțial condamnarea învinuitului.

La fel, argumentul procurorul prin care se susține, că instanța de apel nu a ținut

cont la examinarea cauzei de proba „...raportul de expertiză medico-legală

nr. 1671/D din 24 iunie 2009” (f.d. 121-123, vol. I), Colegiul penal îl consideră

neîntemeiat, deoarece potrivit aceluiași proces-verbal al ședinței de judecată a

instanței de apel (f.d. 129-136, vol. VI), Colegiul penal observă, că procurorul, în

cadrul rejudecării cauzei potrivit regulilor generale, s-a eschivat să-și exercite în fața

instanței de apel sarcina prezentării probelor, altfel spus, nu a solicitat să fie

administrată proba vizată supra, cu consemnarea acesteia în procesul-verbal al ședinței

de judecată.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

materialele dosarului, specifică că judecînd apelul instanța a examinat cauza sub toate

aspectele, adoptînd o soluție corectă în cauza deferită judecății.

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, art. 26 alin. (3) Cod de

procedură penală, sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în

instanța de apel îi revine acuzatorului de stat, or Curtea Europeană în hotărîrea

Capean contra Belgiei din 13 ianuarie 2005, a constatat că, în domeniul penal,

problema administrării probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al

art. 6 § 2 și e obligatoriu, inter alia, ca sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării.

În acest aspect, sunt oportune și explicațiile date la pct. 14.6. din Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judecării cauzelor penale

în ordine de apel„ nr. 22 din 12.12.2005, din care rezultă că, „Nerespectarea

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea prevederilor

art. art. 24, 26 Cod de procedură penală, care îl obligă pe acuzatorul de stat, după o

hotărîre de achitare pronunțată de prima instanța, să prezinte în ședința de judecată

anumite probe și să solicite audierea martorilor în susținerea acuzațiilor penale

aduse inculpatului, urmează să fie apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în

privința inculpatului în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței de

achitare.”

Astfel spus, hotărîrea atacată a fost adoptată în strictă conformitate cu

prevederile legii procesuale penale și, în acest sens este aplicabilă jurisprudența

CțEDO în cauza Ștefan vs România, hotărîrea din 6 aprilie 2010, din care rezultă că

presupusa eroare de drept invocată în recursul declarat de procuror, nu poate fi

reparată prin rejudecarea cauzei în ordine de apel, or Curtea Europeană în acest sens a

menționat că, „... procurorul avea obligația de a reflecta pretinsele erori înainte de

pronunțarea unei hotărîri definitive, CtEDO consideră că Statul este cel care trebuie să

își asume erorile comise de parchet sau de instanța de judecată și că acele erori nu

trebuie reparate în detrimentul persoanei vizate în procedura în cauză”.

15

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse constatînd că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea

de apel în privința inculpaților, nefiind identificată de instanța de recurs prezența

erorilor judiciare prevăzute de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de

către titularul cererii de recurs.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Ciobanu, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe Guțu

Octavian Vasile și Paiu Ion Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 decembrie 2015.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Petru Moraru

Nadejda Toma

16