1ra-1390/2015 — 145 al. 2 CP

Dosarul nr. 1ra-1390/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 noiembrie 2015 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Petru Ursache

Judecători: Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Natalia Bobu și succesorul

părții vătămate Gojan Anastasia, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 25 martie 2015, în cauza penală în privința lui

Rusnac Victor Valerii, născut la 29 martie 1982,

originar din Tiumen Iamal Novîi Port, Federația

Rusă și domiciliat în sat. Grimăncăuți, r-nul

Briceni.

Termenul de examinare al cauzei:

C O N S T A T Ă :

Valerii a fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, la 30 (treizeci) ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, cauza fiind examinată pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală.

aproximativ la ora 19:00, aflîndu-se la domiciliul său din s. Grimăncăuți, r-nul Briceni,

în urma unui conflict apărut spontan cu Gojan Vasile, i-a aplicat ultimului cu o

deosebită cruzime patruzeci și unu de lovituri cu cuțitul în diferite părți ale corpului,

provocîndu-i vătămări corporale grave periculoase pentru viață care sunt în legătură

directă cu decesul acestuia.

solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai blîndă.

În motivarea cerințelor sale apelanții au indicat că instanța de fond a omis să ia

în considerație faptul că cauza a fost examinată în procedură specială, căința sinceră și

caracteristica pozitivă inculpatului.

fost pronunțată integral la 22 aprilie 2015, au fost admise apelurile declarate, casată

parțial sentința, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul a fost considerat condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. j)

1

Cod penal, la 13 (treisprezece) ani 4 (patru) luni închisoare, cu executare în penitenciar

de tip închis.

corect a ajuns la concluzia despre vinovăția inculpatului în fapta incriminată, verificînd

complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei, acordînd o

apreciere legală probelor administrate, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității lor.

Referitor la pedeapsă s-a indicat că sancțiunea art. 145 alin. (2) Cod penal,

prevede alternativ, pedeapsa închisorii și detențiunii pe viață. Totodată, instanța de apel

a apreciat că instanța de fond nu a indicat nici un motiv privind necesitatea stabilirii

inculpatului a celei mai aspre pedepse dintre cele existente, avînd în vedere faptul că

cauza a fost examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

contribuția activă a inculpatului la descoperirea infracțiunii, caracteristica pozitivă a

acestuia la locul de trai, neaflarea lui la evidența medicilor psihiatru și narcolog,

precum și de faptul că acesta și-a cerut scuze de la succesorul legal al victimei.

a fost depus la 29 aprilie 2015 și care, invocînd temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1)

pct. 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivarea cerințelor sale procurorul invocă următoarele:

- instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61 și 75 Cod

penal, pe cînd instanța de fond corect a stabilit gradul prejudiciabil al infracțiunii

comise – atentarea asupra relațiilor sociale referitoare la viața persoanei, victimă a

infracțiunii fiind o persoană tînără; circumstanțele cauzei – inculpatul a acționat cu o

deosebită cruzime, victimei fiindu-i cauzate patruzeci și una de plăgi tăiate-înțepate și

penetrante cu cuțitul în diferite regiuni ale corpului, în special în organele vitale, iar

după comiterea infracțiunii a mers și s-a culcat în vecinătate cu locul comiterii

infracțiunii; personalitatea inculpatului – neangajat în cîmpul muncii, duce un mod de

viață neordonat. La fel, instanța de fond, la stabilirea pedepsei a ținut cont și de

prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, stabilindu-i pedeapsa

inculpatului sub formă de închisoare pe un termen de 30 (treizeci) ani și nu detențiunea

pe viață, după cum incorect a indicat instanța de apel, pedeapsă care este justificată și

întemeiată.

6.1. Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar și de către succesorul

părții vătămate, care a fost depus la 28 mai 2015 și care, invocînd temeiul prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu

menținerea sentinței.

În motivarea cerințelor sale recurentul invocă următoarele:

- instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61 și 75 Cod

penal, nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei și i-a stabilit inculpatului în mod

greșit o pedeapsă neechitabilă în raport cu fapta sa;

- faptul că inculpatul a solicitat examinarea cauzei în baza prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală, nu presupune că s-a căit de cele comise, ci reprezintă o

modalitate de a scăpa de pedeapsa maximă;

- motivul depunerii recursului cu omiterea termenului de declarare a acestuia a

fost cauzat de faptul că copia deciziei motivate a instanței de apel a sosit la oficiul

poștal Briceni la 29.04.2015 și i-a fost înmînată abia la 09.05.2015, motiv pentru care

solicită repunerea în termen a recursului.

6.2. Pe cauză nu au fost depuse referințe.

2

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate

inadmisibile din următoarele considerente.

7.1. Cu referire la argumentele procurorului Colegiul penal notează că, potrivit

art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, însă critică decizia instanței de apel în latura stabilirii pedepsei

inculpatului.

Astfel, din materialele cauzei se constată că inculpatului i-a fost stabilită

pedeapsa maximă a închisorii prevăzută de sancțiunea art. 145 alin. (2) din Codul

penal, în condițiile judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală. Totodată, potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai

aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se

stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate,

nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Concluzia instanței cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre urmează a fi

motivată, iar în acest aspect Colegiul penal consideră justă concluzia instanței de apel,

care a statuat că instanța de fond nu a indicat nici un motiv privind necesitatea stabilirii

inculpatului a celei mai aspre pedepse dintre cele existente, avînd în vedere faptul că

cauza a fost examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

contribuția activă a inculpatului la descoperirea infracțiunii, caracteristica pozitivă a

acestuia la locul de trai, neaflarea lui la evidența medicilor psihiatru și narcolog,

precum și de faptul că acesta și-a cerut scuze de la succesorul legal al victimei.

Totodată, Colegiul penal atestă faptul că instanța de apel a adoptat o decizie

argumentată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei, luînd în

considerație toate circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul și gravitatea

infracțiunii comise, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului,

consecințele survenite în rezultatul comiterii infracțiunii, ținîndu-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni atît din partea condamnatului, cît și din partea altor persoane, precum și de

faptul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei, motiv pentru care recursul procurorului urmează a fi declarat

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece pedeapsa a fost individualizată corect.

7.2. Cu referire la argumentele expuse în recursul succesorului părții vătămate,

Colegiul penal statuează că potrivit art. 421 Cod de procedură penală, coraportat la art.

401 Cod de procedură penală, persoanele menționate în dispoziția acestei norme

procesuale sînt în drept să declare recurs ordinar. Însă, pentru ca acesta să poată fi

obiect de examinare în ordinea recursului ordinar, el trebuie să fie declarat în termenul

prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală, care este de 30 de zile de la data

pronunțării deciziei.

Totodată, potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care

pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Din materialele cauzei rezultă că dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții

3

de Apel Bălți a fost pronunțat la 25 martie 2015 în prezența succesorului părții

vătămate, fapt confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată, aceasta fiind

înștiințată despre data pronunțării deciziei motivate – 22 aprilie 2015 (V. 2, f.d. 15;17).

Tot din procesul-verbal al ședinței instanței de apel rezultă că, la data pronunțării

deciziei motivate – 22 aprilie 2015, succesorul părții vătămate nu s-a prezentat (V. 2,

f.d. 19).

Potrivit prevederilor art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală, la calcularea

termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care începe să curgă

termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Reieșind din sensul articolului dat, pentru succesorul părții vătămate, termenul de

declarare a recursului (de 30 de zile) începea să curgă de la 23 aprilie 2015 și expira la

25 mai 2015. Succesorul părții vătămate a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel la data de 28 mai 2015, adică după expirarea termenului legal de 30 zile

prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală (V. 2, f.d. 52).

În concluzia celor expuse, rezultă că termenul de recurs este un termen procesual

legal, durata lui fiind stabilită prin lege. El este absolut și are caracter imperativ, adică

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

Totodată, motive întemeiate pentru trimiterea recursului la judecare (existența

cazului fortuit sau a forței majore, fie existența unei alte cauze care a pus titularul

recursului în situația de a nu putea acționa în conformitate cu legea) nu sunt declarate

și stabilite, de aceea Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului

declarat de succesorul părții vătămate, ca fiind declarat peste termen.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Natalia Bobu și succesorul părții vătămate Gojan

Anastasia, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 martie

2015, în cauza penală în privința lui Rusnac Victor Valerii, deoarece recursul declarat

de procuror este vădit neîntemeiat, iar recursul succesorului părții vătămate este

declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

4