1ra-1044/2015 — Art. 264 alin. 6 CP

Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 06 ianuarie 2015, Margarint V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (6) Cod penal, la 7 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Acțiunea civilă înaintată de Reniță A. a fost admisă parțial și s-a dispus încasarea de la inculpatul Margarint V. în beneficiul lui Reniță A. suma de 1 406, 65 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că Margarint V. la 03 noiembrie 2012, aproximativ pe la orele 20:30, aflîndu-se pe traseul Fîrlădeni – Buțeni – Hîncești, conducînd în stare de ebrietate automobilul de model „W-Golf” cu 1 n/î C JV 673, avînd viteză excesivă și fiind neatent a încălcat normele de securitate a circulației rutiere și nu a ținut cont de situația de pe carosabil – starea mediului ambiant, fiind pe timp de noapte, nu s-a racordat de dinainte la situația rutieră existentă prin micșorarea vitezei și oprire a automobilului, a ieșit de pe partea sa carosabilă pe contrasens și a tamponat motocicleta de model IJ „Planeta”, fără numere de înmatriculare, condusă regulamentar de către Plăcintă I., avînd ca pasager pe soția sa Plăcintă V. Conform rapoartelor de expertiză medico-legală lui Plăcintă N. și soției acestuia, Plăcintă V. în rezultatul loviturii i-au fost cauzate vătămări corporale grave periculoase pentru viață, care au dus la decesul acestora. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (6) Cod penal, după indicii calificativi: încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conducea mijlocul de transport în stare de ebrietate, care a provocat decesul mai multor persoane.

Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare în termenul și modul prevăzut de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel comun de către avocatul Brînză C. în numele inculpatului și inculpatul Margarint V., prin care au solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia procesul penal intentat în privința lui Margarint V. să fie încetat cu achitarea inculpatului, din motiv că vinovăția acestuia nu a fost demonstrată. În motivarea apelului declarat, apelanții au indicat că, inculpatul nu este vinovat în comiterea accidentului rutier, iar învinuirea adusă acestuia este bazată pe un șir de încălcări procesuale esențiale poate fi justă, corectă și obiectivă. În susținerea acestei versiuni, avocatul inculpatului a mai indicat că, probele înaintate de către acuzare nu sunt concrete, nu au valoare juridică și sunt indirecte, mai mult ca atît sunt insuficiente pentru a învinui o persoană în baza art. 264 alin. (6) Cod penal. De asemenea, apelantul a menționat că schița accidentului rutier conține unele rectificări care după sine atrage nulitatea absolută a actului, din care considerent a înaintat un demers prin care a solicitat efectuarea reconstituirii faptei la fața locului cu participarea învinuitului Margarint V., a martorilor pe dosar - Ungureanu D. și Eșanu I. pentru verificarea și precizarea unor date, însă acesta a fost respins de către prima instanță. În pofida acestui fapt, apărătorul a indicat că, consideră acest act procedural întocmit cu derogări de la legea procesuală, și drept urmare poate fi declarat nul în temeiul art. 251 Cod de procedură penală. 2

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2015 apelul declarat de avocatul Brînză C. în numele inculpatului a fost respins, ca fiind nefondat, iar sentința atacată a fost menținută fără modificări.

În partea descriptivă a deciziei adoptate instanța de apel a menționat că prima instanță a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatului și făcînd o încadrare justă a acțiunilor acestuia în baza art. 264 alin. (6) Cod penal. De asemenea, instanța de apel a considerat că prima instanță a făcut o analiză amplă a probelor prezente la materialele cauzei, de altfel, la baza sentinței de condamnare fiind întemeiat puse declarațiile martorilor: Erhan I., Ungureanu D., Bunduchi A., Moraru V. Instanța de apel a considerat nefondat argumentul părții apărării precum că, procesul-verbal de cercetare la fața locului și a schiței accidentului rutier sunt întocmite cu încălcarea prevederilor normelor procesuale, deoarece însuși faptul că procesul-verbal menționat nu a fost semnat de către toți participanții, inclusiv și de inculpat, nu reprezintă în sine o încălcare a legislației procesual penale, care atrage drept consecință nulitatea absolută a actului procedural așa după cum prevede art. 251 Cod de procedură penală. Din considerentele menționate supra, instanța de apel a conchis că prima instanță a ținut cont de prevederile legislației în vigoare și a pronunțat o sentință legală și întemeiată, în raport cu circumstanțele cauzei sus-indicate, iar argumentele apărătorului în acest sens sunt neîntemeiate.

Avocatul Brînză C. în numele inculpatului, nefiind de acord cu decizia instanței de apel a atacat-o cu recurs ordinar, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. În motivare, recurentul menționează că, instanța de apel la pronunțarea deciziei nu a luat în considerație faptul că vinovăția inculpatului nu a fost dovedită cu certitudine prin probe pertinente și concludente. Mai mult ca atît, instanța de apel în motivarea deciziei sale nu a făcut o analiză completă a probelor din dosar, dar s-a limitat doar la descrierea superficială și unilaterală a unor circumstanțe. De asemenea, recurentul face trimitere la faptul că, instanțele inferioare nu au apreciat conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală probele administrate pe marginea dosarului dat și au pronunțat hotărîri de condamnare, bazîndu-se doar pe presupuneri neconfirmate și pe declarațiile rudelor părților vătămate. În atare circumstanțe consideră decizia instanței de apel ca fiind una ilegală și neîntemeiată. 3 Recurentul indică în cererea de recurs și faptul că, procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița accidentului rutier sunt întocmite cu încălcarea prevederilor procesual penale în vigoare, drept urmare ele pot fi declarate nule în temeiul art. 251 Cod penal. În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11 ) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, considerînd că urmează a fi respins ca inadmisibil, deoarece criticile formulate în recurs nu conțin indici a unor erori de drept și care de fapt au format obiect de studiu la judecarea cauzei în instanța de apel și cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate. Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei. La caz, se reține că potrivit textului recursului declarat de avocatul Brînză C., în numele inculpatului, acesta invocă drept temei pct. 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs dacă instanța de apel a dat o încadrare juridică greșită faptei săvîrșite de către inculpat. Astfel, instanța de recurs constată că, reieșind din textul recursului, se poate de menționat faptul că, deși recurentul invocă drept temei pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, totuși acesta își întemeiază cererea de recurs pe dezacordul său cu modalitatea de apreciere a probelor de către instanțele de fond. În acest context, instanța de recurs amintește că, la etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. 4 Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de apel, corectitudinea condamnării inculpatului privind învinuirea imputată acestuia prin rechizitoriu. Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță. Așadar, avînd în vedere argumentele recursului și pretinsa eroare de drept la care se referă recurentul, precum că instanțele de judecată au apreciat selectiv doar unele probe, Colegiul penal, verificînd materialele dosarului constată că la judecarea apelului, instanța a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de calificare a acțiunilor inculpatului în baza art. 264 alin. (6) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrat. Probele prezentate atât de partea acuzării, cît și argumentele părții apărării, au fost nemijlocit verificate suplimentar în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-au stabilit cu certitudine că inculpatul, a săvîrșit infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (6) Cod penal și anume, încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conducea mijlocul de transport în stare de ebrietate, care a provocat decesul mai multor persoane. În contextul dat, instanța de recurs punctează că, starea de fapt reținută în sarcina inculpatului în baza art. 264 alin. (6) Cod penal de către prima instanță și expusă în sentința atacată a fost probată la judecarea cauzei integral, inclusiv prin următoarele probe: - Procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 03.11.2012 (Vol. I, f.d. 14-15, 17-18); - Rapoartele de expertiză medico-legală nr. 262D și 263D din 08.11.2013 (Vol. I, f.d. 35-37, 43-49); - Raportul de expertiză traseologică nr. 484 din 25.03.2013 (Vol. I, f.d. 58-66); - Rezultatul analizei sîngelui nr. 127 din 03.11.2012 și rezultatul testului „Drager” (Vol. I, f.d. 82-84); - Procesul-verbal de examinare și constatare a faptului de consumare a alcoolului nr. 125 din 03.11.2012 (Vol. I, f.d. 83). 5 Cît privește argumentele apelanților referitoare la declararea nulității procesului- verbal de cercetare la fața locului și a schiței, instanța de recurs reține aprecierea dată de către instanța de apel precum că: „ derogarea de la prevederile legale admisă de către organul de urmărire penală exprimată prin nesemnarea procesului verbal de cercetare la fața locului de către toți participanții la acțiunea în cauză, inclusiv inculpatul nu reprezintă în sine o încălcare a legislației procesual penale care atrage ca consecință nulitatea absolută a actului procedural așa după cum prevede art. 251 Cod de procedură penală și nu reprezintă o încălcare a normelor procesual penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act.” Față de cele ce preced, instanța de recurs reiterează că instanța de apel corect a dispus respingerea apelurilor declarate de inculpat și apărătorul acestuia, apreciind argumentele expuse în textul cererilor de apel, drept nefondate, din motiv că considerentele menționate mai sus, cert dovedesc faptul că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (6) Cod penal în circumstanțele descrise amănunțit în rechizitoriu. În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate prin actul de învinuire și urmează să execute pedeapsa stabilită de instanța de fond, ulterior menținută de către instanța de apel, în volum deplin. Totodată, Colegiul penal, consideră necesar de a menționa că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform materialelor din dosar, ajungînd la concluzia corectă că sentința atacată urmează a fi menținută în totalitate. Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată. Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de drept prevăzută în pct. 12) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu persistă temeiuri de casare a soluției adoptate. Avînd în vedere considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar recursul declarat de avocatul inculpatului este inadmisibil.

În temeiul art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Brînză Constantin în numele inculpatului Margarint Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții 6 de Apel Chișinău din 21 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe Margarint Vitalie Teodor, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată integral la 20 noiembrie 2015. Președinte URSACHE Petru Judecător NICOLAEV Ghenadie Judecător MORARU Petru 7