1ra-959/2015 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-959/2015 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-959/2015

C U R T E A S U P R E M Ă DE J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Petru Ursache,

Judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Marandici Nicolae în numele inculpatului Onica Vladimir, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 10 aprilie 2014

și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015, în

cauza penală în privința lui

Onica Vladimir Valeriu, născut la

06.05.1971 originar și domiciliat în mun.

Chișinău, str. Belinski 10/2.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 23.09.2013 - 10.04.2014;

Instanța de apel: 15.05.2014 - 17.04.2015;

Instanța de recurs: 02.07.2015 - 21.10.2015.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (l) pct. l1) Cod de procedură penală,

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Vl. a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

de conducere în sectorul economic, pe un termen de 3 ani.

A fost încasat, din contul lui Onica Vl., în beneficiul lui Baldîga A.,

prejudiciul material în sumă de 325 000 lei.

Onica Vl., acționînd conform unui plan bine determinat de a însuși mijloacele

bănești ale altei persoane, folosindu-se de relațiile de încredere și prietenie cu

cet. Baldîga A., prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul

împrumutului bănesc pentru S.R.L ,,Medgaz-Service” pe care o gestionează, a

încheiat contractul de împrumut cu ultimul, primind mijloace bănești în sumă

de 325 000 lei, pentru care a eliberat dispoziția de încasare nr. 3 din 19.04.2012 a

1

S.R.L ,,Medgaz-Service”, asumîndu-și angajamentul de a rambursa împrumutul

în termen de o lună. Încă la momentul intrării în stăpînire asupra mijloacelor

bănești în sumă de 325 000 lei, inculpatul Onica Vl. avea intenția dobîndirii

ilicite a acestora, prin înșelăciune și abuz de încredere, eschivîndu-se ulterior, de

la executarea angajamentului asumat de a restitui mijloacele bănești primite,

cauzîndu-i, astfel părții vătămate Baldîga A. daune în proporții deosebit de

mari.

inculpatului Onica Vl., prin care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei

noi hotărîri de achitare.

În argumentarea apelului, avocatul a invocat următoarele:

- în cadrul urmăririi penale și la judecarea cauzei în primă instanță, nu au

fost acumulate probe pertinente, concludente și utile care ar dovedi vinovăția

inculpatului Onica Vl.;

- învinuirea adusă și starea de fapt constatată de instanța de fond nu și-au

găsit pe deplin confirmarea în cadrul cercetării judecătorești, iar probele

administrate de instanța de judecată au fost apreciate în mod eronat;

- faptul că inculpatul Onica Vl. nu a comis infracțiunea incriminată s-a

confirmat în instanța de judecată chiar prin depozițiile părții vătămate și a

martorului Borodin Iv., care se contrazic între ele;

- partea vătămată nu s-a adresat în instanța civilă, dar s-a adresat direct cu

cerere de pornire a urmăririi penale în privința inculpatului Onica Vl., ca prin

pornirea dosarului penal să-l intimideze, punîndu-l în situația să-i achite banii pe

care în realitate nu i-a primit;

- instanța de judecată, neîntemeiat, a respins afirmațiile apărării, precum că

partea vătămată nu a putut menționa concret în ce valută a fost acordat

împrumutul și sumele acestora, or el, Baldîga A., la urmărirea penală și în

instanța de judecată, a făcut declarații contradictorii la acest fapt, mai întîi că a

împrumutat suma în lei, iar mai apoi susține că i-a împrumutat în diferite valute.

nefondat apelul declarat, fiind menținută fără modificări sentința atacată.

juridică a acțiunilor inculpatului Onica Vl., încadrîndu-le în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal - escrocherie, dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

În viziunea instanței de apel, versiunea înaintată de către apărare, precum

că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod

penal, deoarece Onica Vl. n-a încasat careva sume de la Baldîga A. și nu există

probe care ar demonstra contrariul.

2

Momentul transmiterii sumei de 325 000 lei a fost confirmat prin contractul

de împrumut, din 19.04.2012, semnat de Baldîga A., pe de o parte, și Onica Vl.,

pe de altă parte. În acest contract au fost descrise și condițiile restituirii bunurilor

de către Onica Vl. (f.d. 18,19 vol. I). Conform concluziei expertizei în domeniul

grafoscopiei Nr. 3739 din 30.07.2013, semnătura manuscrisă din rubrica

”ЗАЕМЩИК” din contractul de la 19.04.2012 și semnătura din rubrica ,,Contabil

Șef” de pe dispoziția de încasare Nr. 3, din 19.04.2012, sunt executate de către

inculpatul Onica Vl., (f.d. 137,138).

Totodată, instanța de apel a menționat că este cert faptul că banii au fost

transmiși de Baldîga A. și primiți de către Onica Vl., care ulterior nu i-a transmis,

după cum a promis, în casa întreprinderii S.R.L ,,Medgaz-Service” și nici nu i-a

restituit proprietarului în conformitate cu obligațiunile contractului.

În cazul încheierii unei astfel de tranzacții, nu sunt oportune întocmirea

unor recipise, ori investigarea circumstanțelor de unde creditorul adună suma

necesară transmiterii.

Astfel, instanța de apel a constatat cu certitudine că probele din dosar

confirmă și intenția directă, cu scop de profit, a inculpatului, prin ce a și fost

realizată latura subiectivă a escrocheriei.

Versiunea inculpatului și a apărătorului său, instanța de apel a considerat-

o înaintată în scop de evitare a pedepsei de către inculpat.

De asemenea, instanța de apel a considerat că la stabilirea pedepsei,

instanța de judecată a ținut cont corect de gravitatea infracțiunii săvîrșite și

anume de faptul că este o infracțiune calificată ca deosebit de gravă, de

consecințele infracțiunii și anume existența prejudiciului nerecuperat, de

persoana inculpatului, care este caracterizat pozitiv și la evidența medicului

narcolog sau psihiatru nu se află și de faptul că inculpatul Onica Vl. a fost

anterior judecat, antecedentul penal fiind stins.

Instanța de fond a conchis just faptul corectării și reeducării lui Onica Vl.

numai prin izolarea acestuia de societate. Temei pentru aplicarea unei alte

pedepse, instanța de apel nu a avut.

ordinar avocatul Marandici N. în numele inculpatului, care invocînd temeiurile

de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, solicită

casarea sentinței și deciziei instanței de apel, cu dispunerea achitării lui Onica

Vl. deoarece nu există faptul infracțiunii și acțiunile lui nu întrunesc elementele

infracțiunii, prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

În argumentarea recursului recurentul a menționat următoarele:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel;

3

- între partea vătămată Baldîga A. și Onica Vl. ar fi niște relații civile și

toate clauzele urmau a fi examinate în instanța de judecată în ordine civilă;

- partea vătămată nu s-a adresat în instanța civilă, dar s-a adresat direct cu

cerere de pornire a urmăririi penale în privința lui Onica Vl., ca prin pornirea

dosarului penal să-l intimideze, punîndu-l în situația să-i achite bani pe care în

realitate nu i-a primit;

- decizia instanței de apel se bazează pe declarațiile părții vătămate

Baldîga A. și martorului Bodorin Iv., interpretate de instanța de apel eronat și se

întemeiază pe presupuneri precum că Onica Vl. a dobîndit ilicit bunurile altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în

proporții deosebit de mari;

- atît în cadrul urmăririi penale, cît și a cercetării judecătorești în prima

instanță și în instanțele de apel, s-a constatat cu certitudine, că Onica Vl. nu a

primit suma de 325 000 lei de la Baldîga A.;

- faptul că Onica Vl. n-a comis infracțiunea incriminată, s-a confirmat chiar

prin depozițiile părții vătămate Baldîga A. și a martorului Borodin Iv., care se

contrazic între ele;

- partea vătămată Baldîga A. în cadrul urmăririi penale și în instanța de

judecată a depus mărturii contradictorii, declarînd că i-a împrumutat lui Onica

Vl. 325 000 lei, indicînd că i-a transmis banii anume în lei, dintre care 200 000 lei

i-a transmis în biroul său, situat pe str. Muncești, iar 125 000 lei i-a transmis în

aceiași zi, în biroul lui Onica Vl., cînd acesta a semnat dispoziția de încasare din

numele lui și din numele contabilei;

- în procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii, scris

personal de Baldîga A., acesta a făcut mențiune că toată suma i-a transmis-o lui

Onica Vl. în biroul său de serviciu, situat pe str. Muncești, din mun. Chișinău la

19.04.2012. (f.d. 8);

- în cadrul confruntării cu Onica Vl., Baldîga A. a refuzat să numească

numele de familie a persoanei de la care, chipurile, a împrumutat 300 000 lei și

să declare ce venit lunar are;

- conform pct. 4 al contractului de , din 19.04.2012, reiese că Baldîga A.

urma să transmită banii timp de două zile din data semnării, adică după

19.04.2012 (f.d.18-19);

- la urmărirea penală, Borodin Iv. a declarat că banii îi păstra în lei, iar

organului de urmărire penală nu-i poate prezenta recipisa scrisă de Baldîga A.,

deoarece a rămas la Moscova. Ulterior această recipisă este ridicată de organul

de urmărire penală de la Baldîga A.;

- Organul de urmărire penală nu a respectat cerințele art. 254 Cod de

procedură penală. Nu a întreprins în acest sens nici o acțiune de urmărire penală

4

care să confirme sau să dezmintă afirmațiile inculpatului că nu a primit de la

Baldîga A. suma de 325 000 lei, nu a demonstrat, avea sau nu, real, Baldîga A.

sau martorul Borodin Iv. această sumă de bani și nu au stabilit ce venituri au

înregistrat ei în ultimii ani;

6.1. Acuzatorul a depus referință asupra recursului declarat, considerînd

că urmează a fi respins ca inadmisibil, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție decide

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia, în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația condamnatului. Or, art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală,

prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea

cauzei.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel pct. 6), 8) alin. (1) art.427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci cînd: pct. 6) hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; pct. 8) nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar

va ține seama de starea de fapt, deja constatată, prin hotărîrea judecătorească

devenită definitivă.

Însă, Colegiul penal constată că, recursul declarat nu cuprinde o anumită

motivare ori argumentare din punct de vedere al temeiurilor invocate.

Din conținutul recursului rezultă că avocatul Marandici N. invocă

dezacordul cu aprecierea probelor și a vinovăției stabilite lui Onica Vl. în

comiterea escrocheriei.

Analizînd decizia recurată, Colegiul penal conchide că la cercetarea

cauzei, instanța de apel a ținut cont în deplină măsură de prevederile art. 26, 27,

99-101 Cod procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele administrate

5

de părți, le-a verificat minuțios, le-a dat o apreciere justă, prin prisma

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar în ansamblul, din punct de

vedere al coroborării lor, întemeiat a dedus concluzia că acțiunile inculpatului

Onica Vl., întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar

probele administrate de instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă

apreciere probelor din dosar și este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărîrea adoptată conține

răspuns la toate motivele invocate.

În cazul dat, instanța de apel, la examinarea apelurilor declarate, a

respectat cerințele art. 414-417 Cod de procedură penală, a verificat și a apreciat

conținutul probelor și valoarea lor probatorie, cu expunerea analizei desfășurate

și minuțioase a acestora în textul deciziei adoptate.

Analizînd probele descrise în pct. 5. al prezentei decizii și expuse în decizia

instanței de apel din 17.04.2015, Colegiul penal conchide că instanța de apel a

concluzionat corect că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod Penal, este pe deplin dovedită.

Colegiul ține să remarce că, Curtea de Apel a respins întemeiat afirmația

inculpatului și avocatului acestuia precum că în acțiunile lui Onica Vl. lipsesc

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, iar între inculpat și partea

vătămată ar existat relații civile.

În acest context instanța de recurs menționează că în acțiunile ce i se

incriminează lui Onica Vl., se regăsesc elementele laturii obiective a componenței

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal și anume escrocheria, adică

dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de

încredere în proporții deosebit de mari.

6

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între

făptuitor și victimă, care la rîndul lor au în suport - relații de prietenie, de

serviciu, de afaceri etc., care, cunoscînd o anumită evoluție și avînd amprenta

încrederii, sunt exploatate cu rea-credință de potențialul escroc la realizarea

rezoluției infracționale.

Analizînd acțiunile inculpatului, Colegiul conchide că acesta, acționînd

după un plan bine determinat, exploatînd rapoartele de încredere care s-au

stabilit între el și victimă, prin intermediul înșelăciunii, l-a determinat pe

Baldîga A. să-i transmită benevol suma de 325 000 lei.

Prin înșelăciune în sensul art. 190 Cod penal, se înțelege - dezinformarea

conștientă a victimei, care constă în prezentarea vădit falsă a realității.

Totodată, Colegiul penal menționează că potrivit teoriei dreptului penal,

indicele escrocheriei este transmiterea benevolă infractorului de către victimă a bunurilor,

săvîrșite prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Analizînd natura raporturilor juridice între inculpat și partea vătămată,

este evident că acestea poartă un caracter penal. Astfel, momentul transmiterii

sumei de 325 000 lei a fost confirmat prin contractul de împrumut din 19.04.2012,

semnat de Baldîga A., pe de o parte, și Onica Vl., pe de altă parte. În acest

contract au fost descrise și condițiile restituirii bunurilor de către Onica Vl. (f.d.

18,19 vol. I). Conform concluziei expertizei în domeniul grafoscopiei, Nr. 3739,

din 30.07.2013, semnătura manuscrisă din rubrica ”ЗАЕМЩИК” din contractul

de la 19.04.2012 și semnătura din rubrica ”Contabil Șef” de pe dispoziția de

încasare, Nr. 3 din 19.04.2012, sunt executate de către inculpatul Onica Vl., (f.d.

137,138 vol. I).

Astfel, este cert faptul că banii au fost transmiși de Baldîga A. și primiți de

către Onica Vl., care ulterior nu i-a transmis, după cum a promis, în casa

întreprinderii S.R.L. ,,Medgaz-Service” și nici nu i-a restituit proprietarului în

conformitate cu obligațiunile contractului.

Totodată, probele expuse supra confirmă și intenția directă cu scop de

profit a inculpatului, prin ce a și fost realizată latura subiectivă a escrocheriei.

În speță, acțiunile inculpatului au depășit limitele cadrului civil, trecînd în

sfera penalului. Chiar dacă, inițial între părți au existat niște acorduri civile, ca

urmare a comportamentului viclean al inculpatului, care după ce a primit banii

a avut intenția să se eschiveze de la onorarea acestora și să nu-i restituie părții

vătămate suma primită, asemenea acord întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de escrocherie.

Delimitarea escrocheriei, de încălcarea normelor de drept civil, urmează a

fi percepută corect, luînd în considerație două aspecte de maximă importanță, și

7

anume: atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunului, și

disponibilitatea efectivă a acestuia de ași executa angajamentele.

Limita între un acord civil și o componență de infracțiune este latura

subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin abuz de încredere și

înșelăciune.

Lipsa intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice civile

nu presupune excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în

sfera penalului.

Cu referire la argumentele apărării, precum că în cadrul confruntărilor

dintre inculpat și partea vătămată, ultima a refuzat să numească numele de

familie a persoanei de la care a împrumutat suma de 300 000 lei, dacă a fost

întocmită în acest sens o recipisă și să declare ce venit lunar are. Colegiul penal

menționează că, în cazul încheierii unui contract de împrumut, nu sunt oportune

întocmirea unor recipise, ori investigarea circumstanțelor de unde creditorul

adună suma necesară transmiterii.

Colegiul penal respinge, ca fiind nefondate, pretențiile apărării referitoare

la nerespectarea de către Organul de urmărire penală a prevederilor art. 254 Cod

de procedură penal, deoarece acestea urmau a fi înainte nemijlocit la faza urmării

penale. Or, la dosar nu este anexat vreo cerere sau demers care ar confirma

pretențiile părții apărării în acest sens.

Potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

În ce privește criticele formulate de recurent, enunțate la pct. 6 al prezentei

decizii, prin care se susține că Onica Vl. nu se face vinovat de săvîrșirea

infracțiunii incriminate, acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei

în instanța de apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată în decizia adoptată, soluție pe care instanța de

recurs o susține pe deplin și, avînd în vedere și faptul că verificînd decizia

atacată în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în

sensul că nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să

ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de avocat în numele

inculpatului este vădit neîntemeiat.

La fel, Colegiul penal menționează că din textul recursurilor, se

evidențiază că recurentul își motivează recursul și prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, or, motivele de reapreciere a probelor, nu

se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427 Cod de procedură penală, astfel,

8

criticile formulate de apărare nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii

recurate ca, fiind ilegală.

Generalizînd cele menționate mai sus, Colegiul conchide că temeiurile de

drept prevăzute la 6), 8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, invocate de

recurent în textul recursului, nu sunt prezente în speță, or instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nefiind admisă o anumită

eroare gravă de fapt, care ar fi afectat soluția instanței, iar în acțiunile

inculpatului se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate,

totodată, fapta acestuia a fost încadrată corect în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că argumentele invocate de recurent

nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate.

Prezența circumstanțelor nominalizate, permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe motiv că acesta

este vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Marandici

Nicolae în numele inculpatului Onica Vladimir, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015, în cauza penală în privința

lui Onica Vladimir Valeriu, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 noiembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

9