1ra-1085/15 — art. 186 alin.2 lit. d.CP

1ra-1085/15 — art. 186 alin.2 lit. d.CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1085/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Strășeni din 27 februarie 2015 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015, declarat de

avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatei

Diaconu Fevronia Vasile, născută

la 28.09.1963, originară din or. Strășeni,

domiciliată în or. Strășeni, str. M.

Sadoveanu nr. 19, ap. 28,

Termenul de examinare a cauzei:

- prima instanță: 19.06.2014-27.02.2015;

- instanța de apel: 27.03.2014-17-04.2015;

- instanța de recurs: 21.07.2015-21.10.2015;

C O N S T A T Ă:

Fevronia a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit.

d) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, iar în conformitate cu art. 90 Cod penal s-

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de

probă de 1 (un) an.

Cererea acuzatorului de stat Negreanu Igor privind încasarea de la

Diaconu Fevronia a prejudiciului material în folosul părții civile Boța Svetlana,

a fost lăsată fără soluționare.

Fevronia la 22.04.2014, între orele 14.30 – 16.30, aflîndu-se în vizită la Boța

Svetlana, care este domiciliată în or. Strășeni, str. M. Sadoveanu nr.13, urmărind

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, avînd acces liber în casa de locuit a

1

părții vătămate, a sustras pe ascuns din portmoneu suma de 3750 lei, cauzîndu-i

lui Boța Svetlana un prejudiciu material considerabil.

inculpatei a atacat-o cu apel, solicitînd casarea acesteia, pronunțarea unei noi

hotărîri prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă.

În motivarea cererii a invocat că:

- inculpata a fost condamnată ilegal în temeiul art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal condamnarea bazîndu-se pe declarații incerte, pe presupuneri și în lipsă

de probe veridice la materialele dosarului;

- motivația instanței de fond în condamnarea inculpatei denotă un caracter

formal, aceasta fiind lipsită de temeiuri în fapt și în drept;

- instanța de fond la adoptarea sentinței incorect a stabilit circumstanțele,

a dat o apreciere eronată, formală și de ordin general a probelor, nefiind indicat

în sentința de condamnare nici un motiv plauzibil de ce în acțiunile inculpatei

sunt prezente elementele componenței de infracțiune prevăzută de art. 186 alin.

(2) lit. d) Cod penal astfel, ajungînd în mod eronat la concluzia că Diaconu

Fevronia a comis infracțiunea de furt;

- instanța de fond în mod arbitrar și-a întemeiat sentința de condamnare în

baza declarațiilor, dar mai bine zis presupunerilor părții vătămate, care era în

acea zi sub influența băuturilor alcoolice, acest fapt fiind constatat în cadrul

declarațiilor în fața instanței;

- instanța de fond se contrazice argumentînd faptul că vinovăția inculpatei

se dovedește și prin probele sub formă de înscrisuri administrate la faza de

urmărire penală și anume proces verbal de cercetare la fața locului și planșele

fotografice, conform căruia este cercetată gospodăria părții vătămate de unde

inculpata a sustras mijloace bănești cît și ordonanța prin care Boța Svetlana a

fost recunoscută în calitate de parte civilă. Instanța a considerat că o cercetare la

fața locului, care în speță nu ne spune absolut nimic, este suficientă ca o

persoană să fie condamnată;

- acuzatorul de stat nu a prezentat suficiente probe care ar fi demonstrat

vinovăția inculpatei de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal, iar instanța de fond de fapt în mod unilateral, îngust și transcriind

probele din rechizitoriu a conchis că Diaconu Fevronia este cea care a săvîrșit

furtul;

- instanța de fond în mod eronat a apreciat argumentele apărării precum că

lipsesc careva amprente de la fața locului, ridicare de obiecte, percheziții la

domiciliul lui Diaconu Fevronia, deoarece plîngerea a fost scrisă pe urme

fierbinți și unde concret s-a indicat persoana presupusă de săvîrșirea faptei.

Toate acestea au fost apreciate ca fiind declarative, ba mai mult, în sentința de

condamnare nici nu s-a axat pe cele invocate de apărător, considerînd probabil

2

ca fiind irelevante, însă un proces-verbal de cercetare la fața locului unde este

fotografiată ușa casei și multe alte lucruri neimportante a fost considerat că de

fapt direct dovedește că Diaconu Fevronia este cea care a săvîrșit furtul;

- instanța de fond în argumentarea deciziei adoptate nu a reținut și dubiul

judiciar, cu referire la suma de bani care ar fi fost sustrasă de către Diaconu

Fevronia și a cuantumului pagubei materiale pricinuite, nu a fost înlăturat și

constatat concret, deoarece partea vătămată la faza de plîngere la IP Strășeni a

menționat că i s-a sustras suma de 4000 lei, ca apoi la faza de urmărire penală să

se constate că de fapt în portmoneu nu era suma de 4000 lei;

- instanța de fond în mod eronat a apreciat și condamnat inculpata în

prezența semnului agravantei „daune în proporții considerabile", fără a da o

apreciere și fără a verifica dacă agravanta imputată corespunde în totalitate

cerințelor legale prevăzute la art. 126 Cod penal. De asemenea, instanța nu a luat

act că la materialele dosarului lipsește careva acte, constatări precum că în

dependență de starea materială a părții vătămate cantitatea și însemnătatea

bunurilor pentru aceasta influența esențial asupra stării materiale ale părții

vătămate

aprilie 2015 a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința fără

modificări.

4.1. La adoptarea soluției instanța de apel a conchis că, instanța de fond

a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei care a fost

dovedită cu certitudine și fără echivoc, dînd faptei săvîrșite încadrarea juridică

corespunzătoare materialului probator administrat.

Necătînd la faptul că inculpata nu-și recunoaște vina, vinovăția acesteia în

comiterea infracțiunii imputate se confirmă prin: declarațiile părții vătămate

Boța Svetlana și a martorilor Radu Valentina, Zaharia Sofia, Harconici Rada,

precum și prin materialele cauzei: procesul-verbal de cercetare la fața locului din

22.04.2014 și planșa fotografică (f.d. 9-15), ordonanța din data de 22.04.2014,

conform căreia Boța Svetlana a fost recunoscută în calitate de parte vătămată

(f.d. 19), raportul privind sesizarea despre comiterea infracțiunii din 22.04.2014

(f.d. 6), plîngerea părții vătămate Boța Svetlana din 22.04.2014 (f.d. 8), procese-

verbale de confruntare dintre Boța Svetlana și Diaconu Fevronia (f.d. 46),

Zaharia Sofia și Diaconu Fevronia (f.d. 49), Radu Valentina și Diaconu Fevronia

(f.d. 51).

Colegiul penal a considerat că, instanța de fond a analizat obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, care în

ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatei în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal- furtul, adică sustragerea pe

3

ascuns a bunurilor altor persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Cu referire la argumentele din apel, instanța de apel a menționat că

apreciază procesul-verbal de cercetare la fața locului din 22.04.2014, planșa

fotografică și declarațiile părții vătămate Boța Svetlana în coroborare cu

celelalte probe administrate în cadrul cercetării judecătorești, or, în conformitate

cu art. 27 Cod de procedură penală, judecătorul apreciază probele în

conformitatea cu propria lor convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate, nici o probă nu are putere probantă dinainte stabilită.

Referitor la pedeapsă, Colegiul penal a conchis că instanța de fond la

stabilirea categoriei pedepsei corect a aplicat prevederile legale și în

conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Conform art. 16 Cod penal, infracțiunea săvîrșită de către Diaconu

Fevronia, se atribuie la categoria infracțiunilor mai puțin grave și careva

circumstanțe agravante nu sunt stabilite, iar în calitate de circumstanță atenuantă

în privința inculpatei, s-a stabilit că anterior aceasta nu a fost judecată, la locul

de trai se caracterizează pozitiv.

Totodată, luînd în considerație scopul pedepsei penale, personalitatea

inculpatei, care anterior nu a mai săvîrșit infracțiuni, este atrasă pentru prima

dată la răspundere penală, fiind caracterizată pozitiv la locul de trai, instanța de

fond corect a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatei este

posibilă stabilindu-i o pedeapsă cu închisoarea,dar cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei în conformitate cu art. 90 Cod penal.

Colegiul penal a apreciat critic argumentul avocatului, precum că instanța

de fond în argumentarea deciziei adoptate nu a reținut dubiul judiciar, cu

referire la suma de bani care ar fi fost sustrasă de către Diaconu Fevronia și a

cuantumului pagubei materiale pricinuite, deoarece nu sunt sesizabile careva

contraziceri în declarațiile părții vătămate Boța Svetlana, ci o precizare din

partea ultimei cu privire la suma exactă a prejudiciului material cauzat, mai mult

ca atît, partea vătămată atît la urmărirea penală cît și în instanța de judecată a

susținut faptul că a fost sustrasă o sumă de bani din portofelul acesteia.

La fel, s-a considerat ca fiind critic argumentul avocatului, precum că

instanța de fond în mod eronat a apreciat și condamnat inculpata în prezența

semnului agravantei „daune în proporții considerabile", deoarece prejudiciul

material în sumă de 3750 lei reprezintă echivalentul aproximativ al unui salariu

mediu lunar pe economie, ceea ce presupune lipsirea părții vătămate de mijloace

bănești necesare pentru întreținerea sa pentru o lună întreagă.

4

Însăși partea vătămată a declarat că paguba materială pricinuită reprezintă

pentru ea o daună în proporții considerabile și nu sunt alte temeiuri de a da o altă

apreciere prejudiciului cauzat.

Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul penal a concluzionat că,

argumentele invocate în cererea de apel sunt neîntemeiate și nu pot servi temei

de admitere a apelului.

Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatei, invocînd temeiul prevăzut de art. 427

alin.(1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală prin care solicită casarea sentinței

instanței de fond și a deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărîri de achitare.

În susținerea recursului se invocă că instanța de apel nu s-a expus motivat

asupra argumentelor inculpatei și nu a respectat principiile generale ce

reglementează desfășurarea procesului penal la capitolul administrării și

prezentării probelor de către părți.

Astfel, instanțele ierarhic inferioare au pus la baza hotărîrii de

condamnare numai procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile

părții vătămate, precum și declarațiile martorilor acuzării care numai au

presupus săvîrșirea unei crime.

De asemenea, nu au fost puse la îndoială declarațiile părții vătămate

referitor la presupusa sumă de bani sustrasă și dacă această sumă exista sau nu.

Prin urmare, careva probe prezentate de către acuzare care ar confirma

vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate nu au fost identificate.

solicită respingerea acestuia, deoarece dezacordul cu modalitatea de apreciere,

pe care și pune accentul recurentul, nu constituie o eroare de drept și nu poate

servi drept temei legal pentru a interveni instanța de recurs.

fără citarea părților, în camera de consiliu în baza motivelor invocate în recurs și

în raport cu materialele dosarului, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat,

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.

427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărîrile

5

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar

va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească

definitivă.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă ca temei de recurs

pct. 6) și 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume: instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

Colegiul penal precizează că recurentul a semnalat faptul că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în apel, fără a concretiza

care anume sunt aceste motive și totodată, invocă dezacordul său cu aprecierea

eronată a probelor.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța

de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală. Decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

menținerea sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și

întemeiată.

Mai mult ca atît, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel, la

examinarea cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. 27, 99 -

101 Cod de procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele

administrate, le-a verificat minuțios, dîndu-le o apreciere justă prin prisma

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, care coroborate în

ansamblu au confirmat vinovăția inculpatei în săvîrșirea infracțiunii prevăzute în

art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Totodată, conform art. 414 Cod de procedură penală la judecarea apelului

instanța a verificat probele și înscrisurile anexate la cauza penală și a celor

suplimentare invocate de către părți, fapt confirmat prin procesul-verbal al

ședinței de judecată.

Astfel, instanța de recurs respinge afirmațiile recurentului, ca fiind

neîntemeiate, deoarece instanța de apel a dat răspuns la toate argumentele

invocate de apelant, specificînd motivele pe care și-a întemeiat soluția adoptată.

Referitor la presupusa eroare prevăzută la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, instanța menționează că acest temei de casare nu și-a găsit

confirmare la examinarea recursului menționat, nefiind stabilite presupusele

erori de drept invocate de recurent. Sub aspectul situației de „neîntrunire a

elementelor infracțiunii”se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea

persoanei, însă acțiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale

6

infracțiunii respective.

Reieșind din textul recursului, recurentul de fapt critică procedura de

apreciere a probelor, care ține de starea de fapt a cauzei și care a fost deja

statuată de către instanțele inferioare de competența cărora este stabilirea

acesteia.

Instanța de apel just a conchis că este corectă concluzia primei instanțe

privind starea de fapt stabilită și privind determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal, concluzie pe care instanța de recurs și-o însușește, iar instanța de

apel a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta

decizie la pct. 4.1 și a cărei reluare nu se mai impune.

Totodată, instanța de recurs remarcă că motivele invocate în recurs repetă

textul apelului și la care instanța de apel a oferit răspunsuri detaliate argumentele

invocate de recurent nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate.

Hotărîrile recurate corespund tuturor prevederilor legii de procedură penală, sunt

legale și întemeiate, iar temeiurile invocate de recurent în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 8) Cod de procedură penală nu persistă în cauză, ceea ce impune

soluția inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Mîrzîncu Aurelia

în numele inculpatei împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 17 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui Diaconu Fevronia,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 11 noiembrie 2015.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

7