1ra-1032/15 — art. 201-1 alin. 1 Cod penal

1ra-1032/15 — art. 201-1 alin. 1 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1032/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan și Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpat, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 14 mai 2015, în cauza penală în privința lui

Calistru Ruslan Sava, născut la

15.02.1981, originar din r-nul Soroca,

domiciliat în mun. Chișinău, str. Cahul 8,

ap. 93,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.02.2014 - 19.02.2015;

Instanța de apel: 13.03.2015 - 14.05.2015;

Instanța de recurs: 10.07.2015 - 07.10.2015,

C O N S T A T Ă :

2015 Calistru Ruslan, învinuit în baza art. 201/1 alin. (1) Cod penal a fost achitat

din lipsa existenței faptei infracțiunii.

Ruslan a fost învinuit pentru faptul că, la 11.10.2013, aproximativ la ora 22.00,

aflîndu-se la domiciliu, pe adresa str. Cahul 8, ap. 93, mun. Chișinău, a numit-o

pe soția sa, Timofti Irina, în prezența fiicei minore Camelia, cu cuvinte

necenzurate, a apucat-o de brațul drept și de păr, cauzîndu-i suferință fizică și

psihică, exprimată prin îmbrîncire, tregere de păr, jignirea onoarei și demnității

acesteia.

Conform concluziei din raportul de expertiză medico-legală nr. 5176 din

15.10.2013, în rezultatul examinării medicale a lui Timofti Irina, s-a constatat:

echimoză la nivelul brațului drept, care putea fi produsă prin acțiunea traumatică

a unui corp contondent și dur, posibil în circumstanțele indicate și se califică ca

vătămare neînsemnată. De asemenea s-a stabilit că anterior Calistru Ruslan a

1

aplicat violență în privința soției Timofti Irina, drept urmare a cărui fapt în

privința acestuia a fost întocmit proces contravențional în baza art. 78 alin. (2)

Cod contravențional, dar nu a făcut careva concluzii. Astfel, acțiunile acestuia

poartă un caracter continuu, cu atît mai mult, au fost săvîrșite în prezența fiicei

minore.

prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Calistru Ruslan să fie condamnat

în baza art. 201/1 alin. (l) Cod penal la 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod

penal a suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de 3 ani.

În susținerea apelului s-a invocat că instanța urma să ia în considerație, că

în cazul dat în privința victimei a fost realizată violență psihologică, adică

provocarea stărilor de tensiune „suferință psihică prin ofense, înjurare, insultare,

umilire, înjosire și acțiuni de aplicare a violenței fizice în repetate rînduri”, fapt

confirmat prin procesul verbal contravențional din 03.09.2013, prin care lui

Calistru Ruslan i s-a aplicat sancțiune contravențională în baza art. 78 alin.(2)

Cod contravențional.

Totodată, instanța nu s-a referit la concluziile evaluării psihologice a

copilului Calistru Camelia, a.n. 2010, în prezența căreia a avut loc actul de

violență.

La momentul evaluării efectuate de către specialiștii Centrului național de

prevenire a abuzului față de copii „Amicul", în memoria copilului s-au păstrat

evenimente în care tata o ataca pe mama atît verbal ( cuvinte necenzurate, voce

ridicată), cît și fizic (lovituri cu palma, îmbrînciri). În timpul conversației cu

mama, Timofti Irina, copilul manifesta atenție sporită și neliniște, în cazul cînd se

făceau referințe la evenimentele violente din familie. Față de stimulul verbal

„tata" copilul a reacționat reticent, iar la propunerea de a se întîlni cu tata, a

răspuns prin fraza: „Dar tata mai mult n-o s-o bată pe mama?"

În acest caz se constată prezente două forme ale violenței în familie —

violența fizică, exprimată prin lovituri, îmbrînciri și violența psihologică, care se

caracterizează prin înjurare, insultare, umilire, care au provocat suferințe fizice și

psihice.

Drept urmare, instanța incorect a invocat ca lipsite de substrat probator

existența cărorva suferințe psihice sau a prejudiciului moral părții vătămate a

infracțiunii de violență in familie, cu atît mai mult, că s-a stabilit cu certitudine,

că acțiunile de violență fizică au loc în repetate rînduri în prezența copilului

minor, fapt care evident cauzează victimei, Timofti Irina, suferințe psihice

deosebite.

Deci, instanța incorect a emis o sentință de achitare, invocînd motivul lipsei

faptei infracțiunii prevăzute de art. 201/1 alin. (1) Cod penal.

2

2015 a fost admis apelul declarat, casată sentința instanței de fond, rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care:

Calistru Ruslan, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 201/1

alin. (1) Cod penal la 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 90 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate pe un termen de probă de 1 (un) an.

4.1. La adoptarea soluției instanța de apel a conchis că, din analiza

textului incriminator ce se relevă în materialele cauzei penale, Colegiul penal a

constatat că Calistru Ruslan, la 11.10.2013, aproximativ la ora 22.00, aflîndu-se

la domiciliu, pe adresa str. Cahul 8, ap. 93, mun. Chișinău, a numit-o pe soția sa,

Timofti Irina, în prezența fiicei minore Camelia, cu cuvinte necenzurate, a

apucat-o de brațul drept și de păr, cauzîndu-i suferință fizică și psihică, exprimată

prin îmbrîncire, tragere de păr, jignirea onoarei și demnității acesteia.

Conform concluziei din raportul de expertiză medico-legală nr. 5176 din

15.10.2013, în rezultatul examinării medicale a lui Timofti Irina, s-a constatat:

echimoză la nivelul brațului drept, care putea fi produsă prin acțiunea traumatică

a unui corp contondent și dur, posibil în circumstanțele indicate și se califică ca

vătămare neînsemnată. De asemenea, s-a stabilit că anterior Calistru Ruslan a

aplicat violență în privința soției Timofti Irina, drept urmare a cărui fapt în

privința acestuia a fost întocmit proces contravențional în baza art. 78 alin. (2)

Cod contravențional, dar nu a făcut careva concluzii. Astfel, acțiunile acestuia

poartă un caracter continuu, cu atît mai mult, au fost săvîrșite în prezența fiicei

minore.

Instanța de apel a specificat că, cu toate că inculpatul Calistru Ruslan nu și-

a recunoscut vina în comiterea infracțiunii încriminate, vinovăția acestuia se

dovedește prin: declarațiile părții vătămate Timofti Irina și a martorului Ceban

Serghei, precum și prin materialele cauzei și anume - raportul de expertiză

medico-legală nr. 2851/ D, din 18-20.11.2013, conform căruia pe corpul părții

vătămate Timofti Irina s-a constatat echimoză la nivelul brațului drept, care putea

fi produsă prin acțiunea traumatică a unui corp contodent și dur, posibil în

circumstanțele indicate și se califică ca vătămare neînsemnată. Luînd în

considerație localizarea leziunii corporale sus-menționate, s-a exclus provocarea

ei în rezultatul căderii de la propria statură (f.d.42).

Astfel, Colegiul penal a statuat că aceste probe pe deplin infirmă afirmațiile

inculpatului privind nevinovăția sa, iar instanța de fond incorect l-a achitat pe

Calistru Ruslan de săvîrșirea infracțiunii incriminate pe motivul lipsei faptei

infracțiunii, odată ce probele cercetate demonstrează contrariul.

Prin urmare, analizînd materialele dosarului penal și apreciindu-le în cumul

3

cu probele menționate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală din punct de

vedere al pertinenței, concludentei, veridicității și coroborării lor, acțiunile

inculpatului Calistru Ruslan au fost încadrate în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal,

după semnele calificative: violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea

intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra

unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică și psihică.

Infracțiunea prevăzută de art. 201/1 Cod penal este o infracțiune materială

și se consideră consumată din momentul producerii suferinței fizice, soldate cu

vătămarea ușoara a integrității corporale sau a sănătății, suferinței psihice ori a

prejudiciului material sau moral.

Pentru aplicarea răspunderii în baza alin. (1) art. 201/1 Cod penal, este

suficient să se producă una din urmările prejudiciabile enumerate în dispoziția

acestei norme penale, adică fapta săvîrșită poate fi reprezentată doar de o singură

modalitate faptică dintre cele nominalizate.

Astfel, din materialele cauzei s-a dovedit cu certitudine că în acțiunile

inculpatului Calistru Ruslan se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Colegiul penal la stabilirea pedepsei a ținut cont de prevederile art. 75 Cod

penal, potrivit căruia persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni

i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate și în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a ținut cont

de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Prin prisma art. art. 76-77 Cod penal, la

examinarea cauzei nu au fost stabilite circumstanțe atenuante și agravante.

Avînd în vedere atît principiul prevăzut în art. 4 Cod penal - umanismul

legii penale cît și cel stipulat în art. 61 alin. (2) Cod penal - pedeapsa penală are

drept scop corectarea condamnatului, iar executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate -

precum și posibilitatea obținerii corectării și reeducării vinovaților, Colegiul

penal a ajuns la concluzia că este rațional și oportun ca în privința inculpatului să-

i fie aplicată pedeapsa prevăzută de art. 2011 alin. (l) Cod penal, stabilindu-i o

pedeapsă cu închisoare pe un termen de 6 luni, iar în baza art. 90 Cod penal a

suspenda condiționat executarea pedeapsei cu stabilirea unui termen de probă de

1 an.

care a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de procedură

4

penală, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care să fie menținută sentința instanței de fond.

În motivarea recursului indică că, în acțiunile sale lipsește latura obiectivă

și anume nu există urmările prejudiciabile obligatorii sub formă de vătămări

corporale ușoare, iar depozițiile părții vătămate necesită a fi apreciate critic,

deoarece în momentul presupusului conflict aceasta și inculpatul se aflau în

procedură de divorț cu partajarea apartamentului, unde dînsul deținea ¾ cotă

parte.

Totodată, recurentul menționează că depozițiile părții vătămate sunt în

contradicție cu raportul de expertiză medico-legală, în care nu s-au constatat

careva leziuni corporale după cum aceasta relatează, precum că ar fi fost lovită la

cap, îmbrîncită.

Un alt aspect la care face referire recurentul este faptul că partea vătămată a

refuzat să se prezinte la Spitalul Clinic de Psihiatrie pentru efectuarea expertizei

psihologo-psihiatrice de ambulatoriu, dispuse prin ordonanța din 25.11.2013, iar

evaluarea efectuată de specialiști asupra copilului minor a avut loc în lipsa

inculpatului.

De asemenea, recurentul invocă faptul că instanța de apel nu s-a expus

asupra argumentelor menționate în referință, eschivîndu-se de a da răspuns

explicit, adoptînd o decizie neîntemeiată și nemotivată.

întru respingerea acestuia, deoarece motivele invocate au fost cercetate minuțios

în instanța de apel și actele cauzei dovedesc legalitatea temeiurilor de fapt și de

drept care au dus la admiterea apelului și condamnarea inculpatului, iar careva

motive importante întru casarea deciziei recurate nu sunt.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

5

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar

va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească

definitivă.

Din textul recursului declarat rezultă că recurentul invocă drept temei

pentru casare pct. 6), 8) și 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărîrea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel cînd instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Instanța de recurs precizează că recurentul referindu-se la pct. 6 din norma

menționată indică anume ca eroare de drept că instanța de apel a comis o eroare

gravă de fapt, însă fără a invoca care anume eroare și fără a-și argumenta motivul

invocat.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au

dus la casarea sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și

întemeiată.

Mai mult ca atît, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel, la

rejudecarea cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. 27, 99 - 101

Cod de procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a

verificat minuțios, dîndu-le o apreciere justă prin prisma pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, care coroborate în ansamblu au

confirmat vinovăția inculpatului Calistru Ruslan în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 201/1 alin. (1) Cod penal.

Totodată, conform art. 414 Cod de procedură penală la judecarea apelului

instanța a verificat probele și înscrisurile anexate la cauza penală și a celor

suplimentar invocate, fapt confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată

(f.d. 216-217).

Astfel, Colegiul menține concluzia instanței de apel, iar careva eroare

prevăzută în pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală nu a fost admisă și

argumentele recurentului fiind lipsite de suport probatoriu de drept, fiind

considerate declarative.

Cu referire la cele invocate de inculpat în sensul prevederilor art. 427 alin.

(1) pct. 8) Cod de procedură penală care stipulează că hotărîrea instanței de apel

6

poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele

de fond ori de apel, atunci cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii,

Colegiul penal respinge acest argument, ca fiind neîntemeiat, din următoarele

considerente:

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”se înțeleg

acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective.

Recurentul invocă faptul că nu a fost prezentată nici o probă ce ar confirma

existența laturii obiective și anume nu există urmările prejudiciabile obligatorii

sub formă de vătămări corporale ușoare, iar depozițiile părții vătămate necesită a

fi apreciate critic, deoarece sunt în contradicție cu raportul de expertiză medico-

legală, în care nu s-au constatat careva leziuni corporale după cum aceasta

relatează și în momentul presupusului conflict dînșii se aflau în procedură de

divorț, însă Colegiul penal constată că în speță acest temei de casare nu și-a găsit

confirmare la examinarea recursului menționat.

Tot aici, Colegiul respinge ca neîntemeiat motivul și menționează că,

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2851/ D, din 18-20.11.2013, pe

corpul părții vătămate Timofti Irina s-a constatat echimoză la nivelul brațului

drept, care putea fi produsă prin acțiunea traumatică a unui corp contondent și

dur, posibil în circumstanțele indicate și se califică ca vătămare neînsemnată și

luînd în considerație localizarea leziunii corporale sus-menționate, s-a exclus

provocarea ei în rezultatul căderii de la propria statură (f.d. 42).

Astfel, instanța de recurs relevă faptul că anume raportul de expertiză

medico-legal menționat atestă prezența laturii obiective a infracțiunii de violență

în familie comisă de către inculpat.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 2011 Cod penal - violență în

familie, are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea

sau inacțiunea manifestată fizic sau verbal, 2) urmările prejudiciabile sub formă

de suferințe fizice, vătămări integrității corporale sau a sănătății, suferințe psihice

ori a prejudiciului material și moral, 3) legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Latura subiectivă a infracțiunii de violență în familie se exprimă, în primul

rînd prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Motivele

infracțiunii prevăzute la art. 201/1 Cod penal pot fi diverse: răzbunare, gelozie,

invidie, ură, interes material, motive huliganice, ură socială, națională, rasială sau

religioasă etc. Trăsăturile individualizante ale acestora pot fi luate în considerație

la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de violență în familie.

În consecință, Colegiul precizează că acțiunile inculpatului întrunesc

elementele infracțiunii prevăzute de art. 201/1 alin. (1) Cod penal, fiind dovedită

vina acestuia prin întreg cumulul de probe cercetate și invocate în prezenta

7

decizie, care în totalitatea lor coroborează cu declarațiile părții vătămate și a

martorului.

Mai mult ca atît, s-a stabilit că anterior inculpatul a aplicat violență în

privința părții vătămate, drept urmare a cărui fapt în privința acestuia a fost

întocmit proces contravențional în baza art. 78 alin. (2) Cod Contravențional.

Cît ține de argumentele recurentului privitor la faptul că partea vătămată a

refuzat de a efectua expertiza psihologo-psihiatrică de ambulatoriu dispusă prin

ordonanța din 25.11.2013 și faptul că evaluarea efectuată de specialiști asupra

copilului minor a avut loc în lipsa inculpatului, instanța menționează că Timofti

Irina la 26.11.2013 a depus cerere prin care a specificat că a luat cunoștință cu

ordonanța menționată și nu dorește să se prezinte la Spitalul Clinic de Psihiatrie

din motive personale (f.d. 46), iar potrivit procesului-verbal al ședinței de

judecată în instanța de fond din 28.01.2015 (f.d. 183), în momentul în care

procurorul a solicitat anexarea raportului privind evaluarea psihologică a copilului

minor (f.d. 158), careva obiecții din partea participanților nu au parvenit.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de recurent nu

sunt supuse pentru a răsturna situația de fapt și se resping ca neîntemeiate și

declarative.

În contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că concluziile la care a

ajun instanța de apel privitor la vinovăția inculpatului este corectă și corespunde

materialului probator, iar careva încălcări nu au fost comise la rejudecarea cauzei.

Referitor la eroarea invocată prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

cînd faptei săvîrșie i s-a dat o încadrare juridică greșită, Colegiul

concluzionează, că acest temei pentru declararea recursului ordinar de asemenea

nu și-a găsit confirmare la examinare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept

invocată de recurent.

Mai mult ca atît, temeiul dat se invocă numai în cazul cînd faptei săvîrșite i

s-a dat o altă încadrare juridică greșită, iar în cazul dat recurentul își exprimă

dezacordul cu neîntrunirea elementelor infracțiunilor imputate dînsului, solicitînd

menținerea sentinței de achitare, motiv la care instanța de recurs s-a expus în

prezenta decizie în partea motivatoare.

Astfel, Colegiul penal ajunge la concluzia că recursul declarat este

neîntemeiat, motivele invocate au fost obiectul judecării în instanța de apel, iar

materialul probator al cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de

drept care au adus la pronunțarea hotărîrii recurate.

În acest context, Colegiul conchide că temeiurile pentru recursul ordinar

declarat de recurent, prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de

8

procedură penală nu și-au găsit confirmarea în instanța de recurs și din aceste

considerente este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 14 mai 2015, declarat de Calistru Ruslan, în propria

cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 28 octombrie 2015.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

9