1ra-931/2015 — art. 264 al.3 lit.b CP

1ra-931/2015 — art. 264 al.3 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-931/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 septembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinând, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 26 ianuarie 2015 și deciziei Colegiului penal Curții de Apel Chișinău

din 23 aprilie 2015, declarat de avocatul Aurel Grosu, în numele inculpatului

Platon Viorel Ion, născut la

07 februarie 1979, originar și locuitor al s. Slobozia-

Dușca, r-nul Criuleni, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 20 decembrie 2014 – 26 ianuarie 2015,

în instanța de apel: 11 februarie – 23 aprilie 2015,

în instanța de recurs: 25 iunie – 30 septembrie 2015;

C O N S T A T Ă :

cauza fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală,

Platon Viorel a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 2 ani.

Viorel, conducând autovehiculul de model „Mercedes Benz Sprinter”, n.î. CNE

445, pe itinerarul rutei nr. 103, având pasageri în vehicul, a stopat la stația din str.

I. Gagarin 10, mun. Chișinău.

1

În cadrul debarcării pasagerilor, Platon Viorel, fără a se asigura de faptul că

pasagerul Soloviov Nicolai a ieșit din vehicul și se află în siguranță, și fără a lua

măsurile necesare de precauție pentru a evita accidentul în traficul rutier, a început

deplasarea vehiculului, moment în care, pasagerul Soloviov Nicolai a căzut sub

vehicul, fiindu-i cauzate multiple vătămări corporale, în rezultatul căruia a survenit

decesul victimei.

În așa mod, Platon Viorel a încălcat prevederile pct. 80 alin. (1) lit. c), d) al

Regulamentului Circulației Rutiere, potrivit căruia - ,,Conducătorul vehiculului de

rută este obligat să închidă ușile numai după ce pasagerii au coborât ori au urcat,

cât și să repună în mișcare vehiculul din stație după ce a luat măsurile necesare de

precauție pentru a evita accidentul în traficul rutier”.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 152/1172 D din

10.10.2014, lui Soloviov Nicolai i-au fost cauzate vătămări corporale grave sub

formă de traumă închisă a toracelui, echimoze pe hemitoracele stâng, fracture

costale multiple pe stânga cu revărsate sanguine în țesuturile moi adiacente, cu

lezarea pleurei parietale, fractură cominutivă a scapulei stângi, rupture articulației

acromio-claviculare pe stânga, rupture ale pulmonului sting, hemotorax pe stânga

în volum de cca. 1200 ml. Leziunile corporale au fost produse intravital, prin

mecanism de lovire, compresiune, extensiune cât și combinat, sunt caracteristice

traversării cu roata (roțile) automobilului și sunt în legătură cauzală direct cu

survenirea decesului și în comun se califică ca vătămări grave.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina în cele comise, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Succesorul părții vătămate, Soloviova Natalia, a confirmat că nu are careva

pretenții de caracter material și moral față de inculpat, deoarece el a achitat suma

prejudiciului material și moral în sumă de 8000 lei.

Dat fiind că probele administrate au confirmat integral vinovăția

inculpatului, instanța a încadrat acțiunile lui în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației, de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei

persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul este caracterizat

pozitiv, nu are antecedente penale, a recunoscut vinovăția pe deplin, s-a căit sincer

în cele întâmplate, are la întreținere 2 copii minori, este încadrat în câmpul muncii,

a restituit prejudiciul material și moral în sumă de 8000 lei, concluzionând că

corectarea lui poate avea loc fără privarea lui de libertate, prin suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate, conform prevederilor art. 90 Cod penal,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

2

Apelantul a indicat că inculpatul anterior nu au fost condamnat, a recunoscut

vina pe deplin, a solicitat examinarea cauzei penale conform art. 364/1 Cod de

procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

succesorul părții vătămate nu are pretenții, activează în câmpul muncii, este

caracterizat pozitiv, munca de șofer fiind unica sursă de existență. Totodată

apărarea a atenționat și asupra altor circumstanțe cum ar fi cele legate de situația

familială a inculpatului, această stare de lucruri defavorizează mult familia

inculpatului, el fiind întreținător al familiei cu 2 copii minori.

2015, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal,

prevede în ambele cazuri a pedepsei principale aplicarea pedepsei complimentare -

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4

ani.

În speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute la articolul 79 alin. (1) Cod

penal, privind neaplicarea pedepsei complementare obligatorii în privința

inculpatului.

Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport este obligatorie în

cazul dat, deoarece în cauză nu s-au constatat circumstanțele excepționale, astfel că

nu există temei legal pentru a nu fi aplicată. Concluzia instanței de fond în partea

dată este motivată.

parțială a acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri: „în

partea neaplicării pedepsei complementarea inculpatului”.

Recurentul a indicat decizia urmează a fi casată în partea aplicării pedepsei

complimentare, deoarece prin aceasta inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă prea

aspră, neluând în considerație totalitatea circumstanțelor care au fost menționate de

către apărare.

Mai mul ca atât, deși inculpatul a recunoscut vina pe deplin, a reparat

prejudiciul cauzat, fapta imputată nu i-a fost dovedită pe deplin.

Apărarea nu este de acord cu pedeapsa complimentară, fiind prezente un șir

de circumstanțe care au acordat posibilitatea stabilirii unei pedepse fără aplicarea

acesteia, s-au în cel mai rău caz micșorării pedepsei complimentare până la 1 an.

Inculpatul anterior nu au fost condamnat, a recunoscut vina pe deplin, a

solicitat examinarea cauzei penale conform art. 364/1 Cod de procedură penală, pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, succesorul părții vătămate

nu are pretenții, activează în câmpul muncii, este caracterizat pozitiv, munca de

șofer fiind unica sursă de existență. Totodată apărarea a atenționat și asupra altor

circumstanțe cum ar fi cele legate de situația familială a inculpatului, această stare

de lucruri defavorizează mult familia inculpatului, el fiind întreținător al familiei

cu 2 copii minori.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 11)

Cod de procedură penală.

3

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor,

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este bazat în drept pe art. 427

alin. (1) pct. 6) și 11) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri

de drept pentru recursul ordinar – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru

aceeași faptă, există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, aplicarea pedepsei a

fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul

inculpatului, a intervenit împăcarea părților în cazul prevăzut de lege (pct. 5 din

decizie)

.

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive din apel, în raport cu împrejurările invocate în

decizia contestată, inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta decizie, nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare

gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care

a afectat soluția instanței, că persoana condamnată a fost judecată anterior în mod

definitiv pentru aceeași faptă, că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale,

că aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de

amnistie, că a intervenit decesul inculpatului, că a intervenit împăcarea părților în

cazul prevăzut de lege, fiind totalmente omisă argumentarea ilegalității hotărârii

contestate în acest sens, cu specificarea unor concrete erori de drept în aspectul dat

(pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

4

completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul apărării

(pct. 5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concrete și clar

definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel corect au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, ținând cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, conform cărora

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului. La stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel

mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată,

ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, pedeapsa cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani fiind prevăzută în

mod imperativ de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal (pct. 2 și 4 din decizie).

Mai mult, recursul este fondat pe dezacordul cu modul în care instanțele au

apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

5

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale și că

recursul ordinar vizat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Aurel Grosu

împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 26 ianuarie 2015 și

deciziei Colegiului penal Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015, în privința

inculpatului Platon Viorel Ion, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 octombrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6