1ra-916/2015 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-916/2015 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-916/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

11 august 2015 ` mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

ALERGUȘ Constantin

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie și succesorul

părții vătămate Eremia Galina, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2015, în cauza penală privindu-l pe

VOINOVAN Gheorghe Constantin, născut la

25 ianuarie 1990, originar și domiciliat în mun.

Chișinău, comuna Trușeni, str. V. Cebotari, nr. 59.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.07.2014 – 30.10.2014;

Instanța de apel: 04.12.2014 – 03.03.2015;

Instanța de recurs: 24.06.2015 – 11.08.2015.

C O N S T A T Ă:

adoptată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3641

Cod de procedură penală, Voinovan Gh. a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 4 ani și 8 luni închisoare, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei cu

închisoarea stabilite în privința lui Voinovan Gh., a fost suspendată condiționat pe un

termen de probă de 3 ani și 6 luni.

Gh. în noaptea spre 30 aprilie 2014, aproximativ la ora 01.30 min., avînd permis de

conducere valabil categoriei mijlocului de transport pe care-l conducea și fiind,

1

conform rezultatului analizei sîngelui la alcool nr. 698 din 12.05.2014, în stare de

ebrietate alcoolică, a condus automobilul personal de model „LANCIA DEDRA” cu

numerele de înmatriculare C FT 419, deplasîndu-se în mun. Chișinău, com. Trușeni

pe str. 27 August 1989 din direcția str. D. Cantemir spre str. Precup, ajungînd în

perimetrul clădirii Primăriei com. Trușeni, mun. Chișinău, amplasată pe str. 27

August 1989, nr. 30, nu a ținut permanent seama de toți factorii ce caracterizau

condițiile rutiere, inclusiv existența unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea

și nivelul de organizare al traficului rutier, starea timpului, acoperirea carosabilului,

nivelul de iluminare, de care trebuie să țină cont fiecare conducător la determinarea

vitezei, benzii de circulație și a modalității de conducere a vehiculului, încălcînd

cerințele art. 22 din Legea nr. 131-XVI din 07.06.07 „Privind siguranța traficului

rutier”, care în alin. (4) stipulează, că „participanții la trafic sunt obligați să manifeste

un comportament care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic”, pct. 3) al Regulamentului Circulației

Rutiere care prevede, că „participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile de

circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile

agentului de circulație, condițiile tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile

lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului,

precum și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care

sunt provocate de circumstanțe iminente”, pct. 4) al RCR care prevede, că „Orice

participant la trafic care respectă prezentul Regulament este în drept să conteze pe

faptul că și ceilalți participanți la trafic execută cerințele acestuia”, pct. 14) lit. a) al

RCR care prevede, că „Conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul

în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate. sub

influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacție”, precum și

prevederile pct. 45) al RCR, care prevede, că „1) Conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția: h)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase: c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii: d) situația rutieră. 2) în cazul în

care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie

să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului,

manifestînd neglijență criminală în circumstanțele mai sus expuse, nu a reacționat

adecvat, a pierdut controlul asupra conducerii vehiculului, iar în rezultat mijlocul de

transport pe care-1 conducea s-a tamponat inițial în bordură, iar ulterior în gardul și

tulpina copacului aflate în apropierea casei de locuit nr. 18 de pe str. 27 August 1989,

com. Trușeni, mun. Chișinău.

În rezultatul accidentului rutier mijlocul de transport s-a inversat și a fost tehnic

defectat considerabil, fiind ulterior necesară intervenția trupelor de descarcerare, iar

partea vătămată - Madan I., născut la 08.04.1989, pasager aflat în timpul producerii

2

accidentului rutier specificat pe bancheta din față-dreapta a automobilului de model

„LANCIA DEDRA” cu numerele de înmatriculare C FT 419 s-a ales, conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 1453/D din 27.06.2014, cu leziuni corporale

grave.

De asemenea în rezultatul accidentului rutier, victima Eremia Al., născut la

29.04.1990, pasager aflat în timpul producerii accidentului rutier specificat pe

bancheta din spate-mijloc a automobilului de model „LANCIA DEDRA” cu numerele

de înmatriculare C FT 419 s-a ales, conform raportului de expertiză medico-legală nr.

84/881 D din 16.06.2014, cu vătămări corporale grave.

Ulterior, la scurt timp după accident, în rezultatul traumei cranio-cerebrale

deschise, manifestate prin otoragie și rinoragie bilaterale, plăgii contuze pe cap,

excoriațiilor pe fața hemoragiilor în țesuturile moi pericraniene, fracturii cominutive a

bolții și bazei craniului, hemoragiilor subarahnoidiene, contuziei cerebrale, sîngelui în

ventriculii cerebrali, conform aceluiași raport de expertiză medico-legală nr. 84/881 D

din 16.06.2014, a survenit moartea victimei Eremia Al., fapt confirmat inclusiv prin

datele necropsiei și adeverit histologic.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal – încălcarea regulilor de

securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, acțiune

care a provocat din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale a unei

persoane și decesul altei persoane, săvîrșite în stare de ebrietate.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către

procuror și succesorul părții vătămate Eremia G.

3.1. Procurorul, invocînd ilegalitatea sentinței, a solicitat casarea acesteia cu

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

în privința lui Voinovan Gh. să fie aplicată o pedeapsă mai aspră cu privarea reală de

libertate.

În susținerea apelului declarat, acuzatorul de stat a indicat că instanța de fond a

admis cererea inculpatului cît și probele administrate în cadrul urmăririi penale ca

fiind pertinente, concludente și admisibile, însă stabilirea de către instanța de judecată

a unei pedepse blînde sub formă de condamnare cu suspendarea condiționată a

închisorii pe un termen de 3 ani și 6 luni nu este echitabilă, deoarece poate produce o

recidivă din partea lui Voinovan Gh.

Mai mult, partea acuzării a menționat că inculpatul nu a conștientizat faptul că,

prin acțiunile sale a comis o infracțiune gravă, soldată cu decesul unei persoane și

cauzarea vătămărilor corporale grave altei persoane.

La stabilirea pedepsei cu suspendarea condiționată, instanța de judecată a

motivat că inculpatul și-a recunoscut vina, se caracterizează pozitiv, nu face abuz de

3

băuturi, nu a comis contravenții, a recuperat paguba materială părții vătămate Graur

V., iar partea vătămată Madan I. nu are careva pretenții de ordin material și moral față

de inculpat. Totodată, Voinovan Gh. nu este angajat în cîmpul muncii, nu

frecventează careva instituție de învățămînt și care sunt sursele de existență a

ultimului nu au fost stabilite de către instanță.

În acest context, apelantul a opinat că instanța de fond nu a luat în considerație

suferințele, prejudiciile și poziția succesorului victimei Eremia G., mama decedatului

Eremia Al., or acest fapt grav a încălcat drepturile succesorului prevăzute de

legislație.

De asemenea, în motivarea apelului acuzatorul de stat a adăugat că, cu toate că

pe tot parcursul examinării cauzei penale inculpatul și-a recunoscut integral vina în

comiterea infracțiunii incriminate, însă aceasta poartă un caracter declarativ și formal,

pentru ca să nu fie pedepsit aspru. Or, ultimul nu a conștientizat pînă în prezent

această faptă gravă, cît și prejudiciile aduse familiei Eremia.

3.2. Succesorul părții vătămate, Eremia G. în apelul declarat a solicitat admiterea

acestuia, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care în privința lui Voinovan Gh. să fie aplicată o pedeapsă

mai aspră privativă de libertate.

În susținerea apelului declarat succesorul părții vătămate a indicat că nu este de

acord cu sentința instanței de fond în partea aplicării pedepsei cu suspendare

condiționată, iar instanța de fond a ignorat prevederile art. 61 Cod penal și succesiv și

prevederile art. 75 Cod penal.

Reieșind din cele expuse, succesorul părții vătămate, Eremia G. a menționat că

în speța dată incorect s-a ajuns la concluzia despre raționamentul aplicării unei

pedepse conform prevederilor art. 90 Cod penal și neaplicării unei pedepse privative

de libertate din simplu motiv că Voinovan Gh. în cadrul procesului și-a recunoscut

vina, s-a căit sincer de cele comise, faptul că este caracterizat pozitiv, se bucură de

stima și respectul vecinilor, anterior nu a fost judecat.

Totodată, succesorul părții vătămate, Eremia G. a mai indicat că în cadrul

examinării cauzei penale, nu au fost stabilite careva motive ce ar concluziona că nu

este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsă cu închisoarea prevăzută de legea

penală, pedeapsă care a fost solicitată de către apelantă în cadrul ședinței instanței de

fond.

Mai mult ca atît, apelanta a specificat că, solicitînd examinarea cauzei în ordinea

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul a beneficiat deja de o

reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv nu este

necesar și aplicarea față de dînsul a prevederilor art. 90 Cod penal, pedeapsa fiind deja

considerată blîndă și proporțională faptei săvîrșite.

În consecință, apelanta a susținut că, în speță, nu s-a luat în considerație factorul

cel mai important, și anume că Voinovan Gh. nu a încercat în nici un fel să diminueze

4

efectele infracțiunii săvîrșite, fapt ce denotă un comportament arogant manifestat din

partea lui, lipsit de moralitate și vine în contradicție cu circumstanțele „așa zise

pozitive” stabilite de instanța de fond la aprecierea personalității acestuia.

pronunțată integral la 31 martie 2015, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de către procuror și succesorul părții vătămate Eremia G., cu menținerea

sentinței atacate fără careva modificări.

totalitatea mijloacelor probatorii acumulate legal și verificate în cadrul ședințelor de

judecată, s-a conchis că instanța de fond corect a încadrat acțiunile inculpatului în

baza art. 264 alin. (4) Cod penal, fiind cert stabilit faptul lipsei cărorva dubii

rezonabile ce țin de demonstrarea vinovăției lui Voinovan Gh. în acțiunile

infracționale incriminate.

De asemenea, s-a specificat că la pronunțarea sentinței instanța de fond a ținut

seama de rigorile stipulate în art. 3641 Cod de procedură penală și a examinat cauza

deferită judecății potrivit regulilor speciale impuse de procedura simplificată

reglementată de norma nominalizată.

Totodată, analizînd apelurile declarate de către partea acuzării și succesorul

părții vătămate, Eremia G., instanța de apel a apreciat critic argumentele invocate de

apelanți referitor la faptul că instanța de fond la stabilirea pedepsei în privința

inculpatului nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei și eronat a interpretat și

aplicat prevederile art. 61 și 75 Cod penal, incorect stabilindu-i pedeapsa în privința

lui Voinovan Gh. cu suspendarea condiționată, or, argumentele invocate de către

apelanți poartă un caracter declarativ și nu sunt însoțite de un suport probator care ar

contura concluzia că în privința inculpatului urmează a fi aplicată o pedeapsă

privativă de libertate.

La fel, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de fond a ținut

cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării inculpatului Voinovan Gh., precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia.

Subsecvent, instanța de apel a mai considerat că aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, este justificată prin faptul că avînd în vedere termenul pedepsei cu

închisoarea stabilite inculpatului, ținînd cont de faptul că inculpatul este caracterizat

pozitiv de reprezentantul organului de poliție de la domiciliul inculpatului, întrucît

acesta pînă la comiterea faptei prejudiciabile menționate nu a încălcat ordinea publică,

se bucura de stima și respectul vecinilor, prietenilor și consătenilor, nu se afla la

evidență specială, nu a fost subiect a careva materiale administrative, nu face abuz de

băuturi alcoolice, iar în adresa acestuia plîngeri nu au parvenit, luînd în considerație

căința exprimată de acesta în ședință de judecată vis-a-vis de faptele comise, precum

5

și față de familia victimei decedate, întrucît acesta a recuperat prejudiciul cauzat prin

infracțiune în raport cu partea civilă Graur V., iar partea vătămată Madan I. a declarat

că nu are pretenții de ordin material și moral față de dînsul, luînd în calcul forma

vinovăției manifestate de inculpat la comiterea infracțiunii, întrucît Voinovan Gh. este

o persoană tînără, la prima abatere de la lege, instanța de apel a conchis că

suspendarea executării pedepsei cu închisoarea stabilite vinovatului, pentru un termen

de probă de trei ani și șase luni, este una echitabilă.

În aceeași ordine de idei instanța de apel a reiterat că perioada îndelungată a

termenului de probă și situația în care aceasta îl va pune pe condamnat, care va fi

obligat permanent să-și adapteze comportamentul la obligațiile impuse de către

instanță, poate fi asimilată unei pedepse echitabile, iar prin urmare reeducarea lui

Voinovan Gh. va fi mai efectivă, iar scopul prevenției speciale și inclusiv al celei

generale va fi atins și în condițiile descrise anterior.

În consecință, s-a conchis că la aplicarea pedepsei în privința inculpatului s-a

ținut cont de totalitatea circumstanțelor reale și personale, de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, dar și de faptul că, pedeapsa constituie nu numai osîndă pentru infracțiunea

săvîrșită, dar are drept scop corectarea și reeducarea condamnatului, spiritul executării

stricte a legii, prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea lui, cît și a altor

persoane.

vătămate au declarat recursuri ordinare.

6.1. Procurorul, potrivit textului recursului declarat, solicită casarea deciziei

instanței de apel, cu menținerea parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei și cu

excluderea prevederilor art. 90 Cod penal.

În esență, recurentul în cererea de recurs repetă aceleași argumente invocate și la

etapa judecării apelului, criticînd hotărîrile adoptate de instanțele ierarhic inferioare

din considerentul că instanțele eronat au aplicat în privința inculpatului prevederile

art. 90 Cod penal și au dispus suspendarea condiționată a pedepsei în privința

acestuia.

Astfel, pronunțînd o decizie de condamnare cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni cu un grad de prejudiciabilitate

sporit, soldată cu decesul unei persoane, nu a fost atins scopul principal al pedepsei

penale, și anume prevenirea de comitere de noi infracțiuni de către inculpat, precum și

de către alte persoane.

De asemenea, necesită de menționat și alt fapt, că instanța de apel nu s-a expus

asupra prevederilor art. 7, 61, 75, 76 Cod penal, adică nu a efectuat procedura de

individualizare a pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului pedepsei, în cazul

stabilirii pedepsei cu aplicarea art. 90 Cod penal, ignorînd prevederile art. 384 alin. (3)

Cod de procedură penală unde este prevăzut că: „Sentința instanței de judecată trebuie

6

să fie legală, întemeiată și motivată”, prevederi ce sunt valabile și pentru instanța de

apel la adoptarea deciziei.

Dispoziția art. 90 Cod penal, obliga instanțele să indice în hotărîri motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, la stabilirea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării se admite numai luînd în considerație

personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor atenuante, legate de

scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia pînă la săvîrșirea

infracțiunii, în timpul și după săvîrșirea acesteia. În acest caz instanța este obligată să

indice care anume circumstanțe ale cauzei sunt considerate atenuante și în corelație cu

care date despre persoana vinovatului ele servesc temei pentru aplicarea art. 90 Cod

penal.

Astfel, instanța de apel a ignorat prevederile art. 75 Cod penal, conform cărora

persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în partea specială a Cod penal și în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a acestui cod.

În acest context, recurentul constată că decizia adoptată în cauza lui Voinovan

Gh., la motivarea stabilirii pedepse contravine prevederile art. 394 alin. (2) pct. 3)

Cod de procedură penală, deoarece ea nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei cu

suspendare condiționată a executării ei.

Față de cele ce preced, partea acuzării conchide că concluziile instanței de apel

în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului Voinovan Gh. sunt greșite și

în contradicție cu probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și cercetării

judiciare, neconforme scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii

penale și pedepsei penale, deoarece infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (4) Cod

penal face parte din categoria celor grave, pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa

închisorii pe un termen de la patru la opt ani. Această infracțiune fiind comisă, odată

ce inculpatul a admis un șir de acțiuni intenționate, neglijînd cerințele legii, care în

final au și adus la impactul rutier, și anume lipsa competenței de conducere a

mijlocului de transport, starea de ebrietate alcoolică ce a influențat comportamentul

manifestat de inculpat, neacordarea ajutorului medical urgent. Toate aceste

circumstanțe dovedesc incontestabil că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă doar aplicîndu-i-se o pedeapsă cu închisoarea.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

și 10) Cod de procedură penală.

6.2. Succesorul părții vătămate Eremia G., potrivit textului recursului declarat,

solicită casarea deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care

Voinovan Gh. să fie condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.

Recurenta consideră, că la aprecierea măsurii și mărimii de pedeapsă instanța de

fond și ulterior și cea de apel, nu au luat în considerație în deplină măsură gravitatea

7

infracțiunii săvîrșite de inculpat, care face parte din categoria celor grave, de persoana

inculpatului, care a comis accidentul rutier fiind în stare de ebrietate, de

circumstanțele cauzei.

Prevederile art. 6, 7, 61,75 Cod penal, stipulează expres că; persoana este supusă

răspunderii penale și pedepsei penale numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție.

Pedeapsa penală, fiind o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, persoanelor care au

săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, care are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea săvîrșirii

de noi infracțiuni din partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Instanțele ierarhic inferioare au ignorat prevederile legale menționate supra și au

adoptat o soluție ilegală, în partea stabilirii pedepsei, în privința lui Voinovan Gh.,

mai mult, stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată nu a fost nici

corespunzător motivată de ambele instanțe.

Prin urmare, recurenta opinează că, în speță, circumstanțele invocate de instanțe

nu îndreptățesc faptele comise de inculpat și deci nu pot genera aplicarea unei pedepse

neechitabile, cu suspendarea condiționată a acesteia. Or, o persoană săvîrșește o

infracțiune gravă, în stare de ebrietate, care a dus la decesul unei alte persoane și în

final este eliberată de executarea pedepsei, ceea ce contravine principiului echității.

În drept, titulara cererii de recurs își întemeiază cererea pe prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

procedură penală, succesorul părții vătămate Eremia G. a depus și referință privitor la

opinia sa asupra recursurilor declarate de către procuror și de sine însăși, menționînd

în textul referinței aceleași argumente ca și în cererea de recurs.

ajunge la concluzia că recursurile declarate urmează a fi admise, cu casarea parțială a

sentinței și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, pentru următoarele considerente.

Pornind de la faptul că în cauza deferită judecății există două recursuri depuse de

procuror și succesorul părții vătămate, în care sunt pe larg expuse argumentele

formulate de recurenți privitor la necesitatea excluderii art. 90 Cod penal, instanța de

recurs se va referi asupra recursurilor declarate, cumulîndu-le și relevînd în partea

descriptivă a prezentei decizii toate considerentele cu privire la concluzia adoptată pe

marginea lor.

Așadar, începînd cu expunerea argumentelor privitor la soluția de admitere a

recursurilor ordinare declarate, se reține că potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct.

2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd recursul instanța este în drept să admită

recursul, cu casarea totală sau parțială a hotărîrii atacate și cu pronunțarea unei noi

hotărîri, în cazul în care nu se agravează situația condamnatului.

8

Or, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să

o caseze parțial, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, care a dus la

adoptarea unei hotărîri ilegale, totodată, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Prin urmare, Colegiul lărgit menționează că declanșînd o continuare a judecării

cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată

exercitat produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral

atît în fapt, cît și în drept în privința persoanelor care l-au declarat.

În susținerea acestei statuări, călăuzitoare sunt și prevederile din pct. 14.7 a

Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.22 din

12.12.2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel

//Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova 7/10, 2006, cu

modificările și completările ulterioare, unde este stipulat că, în sensul cerințelor art.

414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori

trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel

sînt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvîrșită ori nu, dacă

fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, în ce constă

participația, contribuția materială a fiecărui participant, dacă există circumstanțe

atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate, dacă toate în ansamblu

au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost

corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de

drept procesual sau penal, au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărîrea instanței de fond

urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei.

Deci, statuînd asupra principiului respectării normelor de drept menționate,

Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel la adoptarea deciziei de respingere a

apelurilor declarate de procuror și succesorul părții vătămate, cu menținerea sentinței

fără careva modificări, care a fost expusă pe larg în punctul 4) din prezenta decizie, nu

a respectat întocmai prevederile legale enunțate supra, ignorînd exigențele legii penale

și procesual-penale în aspectul individualizării pedepsei.

Revenind la textul recursurilor declarate, Colegiul lărgit reține că recurenții

invocă drept temei de declarare a acestora prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală, menționînd că instanțele ierarhic inferioare au individualizat

greșit pedeapsa stabilită în privința inculpatului.

În particular, recurenții critică atît decizia instanței de apel, cît și sentința,

privitor la aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, din

9

considerentul că concluziile instanței de apel în această parte sunt pripite și în

contradicție cu scopul legii penale și principiul individualizării răspunderii penale și

pedepsei penale.

La fel, recurenții opinează că instanța de apel nu a ținut cont de gradul de pericol

social al infracțiunii comise de inculpat și nu a luat în considerație faptul că acesta a

săvîrșit o infracțiune gravă, iar prin acțiunile lui neglijente și ilicite a survenit decesul

pasagerului Eremia Al., care se afla în automobil împreună cu inculpatul.

În atare circumstanțe, avînd în vedere că autorii recursurilor nu contestă starea de

fapt stabilită de instanța de apel și nici încadrarea juridică a acțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, Colegiul lărgit nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar va

analiza alegațiile lor în privința deciziei instanței de apel ce țin de chestiunea de

individualizare a pedepsei.

Or, pentru a putea aprecia temeinicia capetelor de cereri formulate de recurenți și

ținînd seama de natura erorilor de drept invocate, amintim că prima instanță a dispus

condamnarea inculpatului în baza art. 264 alin. (4) Cod penal stabilindu-i o pedeapsă

sub formă de închisoare de 4 ani și 8 luni, cu suspendarea executării acesteia pe un

termen de 3 ani și 6 luni, iar instanța de apel a menținut sentința fără careva

modificări.

Mai mult, în partea descriptivă a deciziei instanței de apel s-a menționat că: „ ...

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este justificată prin faptul că avînd în

vedere termenul pedepsei cu închisoarea stabilite inculpatului, ținînd cont de faptul

că inculpatul este caracterizat pozitiv de reprezentantul organului de poliție de la

domiciliul inculpatului, întrucît acesta pînă la comiterea faptei prejudiciabile

menționate nu a încălcat ordinea publică, se bucura de stima și respectul vecinilor,

prietenilor și consătenilor, nu se afla la evidență specială, nu a fost subiect a careva

materiale administrative, nu face abuz de băuturi alcoolice, iar în adresa acestuia

plîngeri nu au parvenit, luînd în considerație căința exprimată de acesta în ședință de

judecată vis-a-vis de faptele comise, precum și față de familia victimei decedate,

întrucît acesta a recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiune în raport cu partea

civilă Graur V., iar partea vătămată Madan I. a declarat că nu are pretenții de ordin

material și moral față de dînsul, luînd în calcul forma vinovăției manifestate de

inculpat la comiterea infracțiunii, întrucît Voinovan Gh. este o persoană tînără, la

prima abatere de la lege, instanța de apel a conchis că suspendarea executării

pedepsei cu închisoarea stabilite vinovatului, pentru un termen de probă de trei ani și

șase luni, este una echitabilă.

În aceeași ordine de idei instanța de apel reiterează că perioada îndelungată a

termenului de probă și situația în care aceasta îl va pune pe condamnat, care va fi

obligat permanent să-și adapteze comportamentul la obligațiile impuse de către

instanță, poate fi asimilată unei pedepse echitabile, iar prin urmare reeducarea lui

10

Voinovan Gh. va fi mai efectivă, iar scopul prevenției speciale și inclusiv al celei

generale va fi atins și în condițiile descrise anterior.

Astfel, la aplicarea pedepsei în privința inculpatului s-a ținut cont de totalitatea

circumstanțelor reale și personale, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, dar și de faptul

că, pedeapsa constituie nu numai osîndă pentru infracțiunea săvîrșită, dar are drept

scop corectarea și reeducarea condamnatului, spiritul executării stricte a legii,

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea lui, cît și a altor persoane.”

Prin urmare, instanța de apel, de altfel așa cum a procedat și prima instanță,

argumentînd soluția de aplicarea a instituției suspendării condiționate a specificat că

inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de trai și nu se află la evidență specială, nu

a fost subiect a careva materiale administrative, nu face abuz de băuturi alcoolice, iar

în adresa acestuia plîngeri nu au parvenit.

Însă, față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit reiterează că, deși au fost

îndeplinite unele cerințe ale instituției suspendării executării pedepsei, totuși

instanțele urmau să efectueze o analiză mult mai complexă și minuțioasă a

personalității infractorului urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială,

la locul de muncă, înainte și după săvîrșirea infracțiunii și numai în măsura în care s-

ar fi dovedit că comiterea faptei se datorează unui concurs accidental de împrejurări

din viața sa și că, pentru îndreptarea lui, nu este necesară executarea efectivă a

pedepsei, or doar în aceste cazuri este incident institutul suspendării condiționate a

executării pedepsei.

Or, datorită semnificației deosebite a impactului social pe care îl are săvârșirea în

societate a unor astfel de infracțiuni, se are în vedere cele din domeniul

transporturilor, nu pot fi valorificate în favoarea inculpaților ca și circumstanțe

atenuante, circumstanțele personale ale acestora întrucît au lezat profund niște valori

sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea lor.

Relevante în sensul vizat sunt și argumentele acuzatorului de stat care a indicat

în recursul declarat că infracțiunea dată a fost comisă de inculpat dat fiind că acesta a

admis un șir de acțiuni intenționate, neglijînd cerințele legii, încălcînd regulile

circulației rutiere, care, în final, au dus la săvîrșirea din imprudență a accidentului

rutier, și anume lipsa competenței de conducere a mijlocului de transport, starea de

ebrietate alcoolică ce a influențat comportamentul manifestat de inculpat, neacordarea

ajutorului medical urgent și necesar după producerea accidentului.

Circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea incriminată inculpatului,

determină Colegiul penal lărgit să conchidă asupra incorectitudinii aplicării pedepsei

non-privative de libertate în privința lui Voinovan Gh. Aceasta se statuează avînd în

vedere că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care atentează la valoarea

primordială protejată de legea penală – viața și sănătatea persoanei, cu atît mai mult că

aceasta a fost săvîrșită în prezența altor factori declanșatori cum sunt, prezența stării

11

de ebrietate a inculpatului – circumstanță care nu putea fi neglijată de instanțele de

fond la constatarea oportunității suspendării executării pedepsei.

În prezenta cauză, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursurilor

declarate de procuror și succesorul părții vătămate și constată că concluzia instanțelor

inferioare, precum că, corijarea inculpatului este posibilă și prin aplicarea prevederii

art. 90 Cod penal - suspendarea condiționată a pedepsei, a fost una greșită,

neîntemeiată și din aceste considerente o va exclude, nefiind considerat faptul că, prin

această soluție se înrăutățește situația condamnatului.

Subsidiar la cele ce preced, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de apel

greșit și-a motivat soluția de individualizare a executării pedepsei în privința

inculpatului și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, susținînd o poziție

eronată în ce privește aplicarea față de inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal.

Discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al circumstanțelor cauzei,

precum și ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei

concluzii premature și greșit motivate în privința aplicării pedepsei cu executarea

suspendată.

În acest context, instanța de recurs amintește că, potrivit prevederilor art.75 Cod

penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite

de lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei

pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de

judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării

răspunderii penale și a pedepsei penale, ținînd cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Luînd ca bază aceste prevederi ale legii penale și soluționînd chestiunea cu

privire la vinovăția inculpatului, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să

constate dacă s-au confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l

supune pe inculpat răspunderii penale și decide asupra cuantumului pedepsei care

urmează a i se stabili acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale

și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială a

acestuia.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea

drepturilor omului protejate de Convenția Europeană.

Colegiul penal lărgit remarcă aici că principalele elemente de care judecătorul

(sau completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată cînd soluționează

12

cauza penală și cînd alege categoria de pedeapsă conform normelor generale

prevăzute în art. 62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia conform

limitelor fixate în articolul respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sînt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia constă

în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care

fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul

pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în vedere

persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația

materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii.

Este important de specificat aici că cauza a fost examinată conform rigorilor

stipulate în art. 3641 Cod de procedură penală, după regulile speciale impuse de

procedura simplificată reglementată de norma nominalizată.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul de pedeapsă,

prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, în redacția legii la momentul săvîrșirii

infracțiunii.

Ulterior, după individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului

acesteia, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub

aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin soluționarea chestiunii dacă

pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să fie executată real ori, sub raportul

personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că

scopul pedepsei se poate atinge și prin aplicarea suspendării executării pedepsei în

privința vinovatului pe un termen de probă stabilit de instanța de judecată.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de

probă.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal constituie concluzia

instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și

fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține

cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește

libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea

făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-

13

și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând

precis acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei.

Prin urmare, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea pedepsei

principale, instanța trebuie să de-a o motivare suplimentară, din care considerente a

concluzionat că inculpatul nu este rațional să execute real termenul pedepsei stabilite.

Analizînd condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei, rezultă

că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de judecată, care

este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

La caz, se conchide că succesorul părții vătămate, contestînd cu apel și recurs

sentința de condamnare adoptată în privința lui Voinovan Gh., critică aceasta anume

în partea stabilirii pedepsei, nefiind de acord privitor la aplicarea institutului

suspendării condiționate a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și 6 luni în

privința lui Voinovan Gh.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de fond și cea de apel, se

constată că la stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului, instanțele nu au

avut în vedere scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și

75 Cod penal, nu au ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care

fiind analizate, per ansamblu, nu permit instanței stabilirea unei pedepse cu

suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, instanța de recurs apreciază că modalitatea de executare aleasă în privința

inculpatului, nu este în acord cu principiul proporționalității avînd în vedere fapta

comisă și urmările excepțional de grave produse.

Mai mult, Colegiul lărgit specifică că, așa cum rezultă din textul deciziei

instanței de apel, aceasta și-a motivat dispunerea suspendării condiționate a executării

pedepsei aplicate inculpatului menționînd că dînsul se poate îndrepta fără a executa

real pedeapsa închisorii, ceea ce se consideră de către instanța de recurs drept o

concluzie eronată, care nu poate fi menținută.

În atare situație, reieșind din cele relevate Colegiul penal lărgit statuează asupra

faptului că în cauza supusă judecării, la etapa examinării apelului instanța a admis

eroarea de drept prevăzută de pct. 10) al alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și a

individualizat eronat pedeapsa stabilită în privința inculpatului Voinovan Gh.

În prezenta cauză, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursurilor

declarate de partea acuzării și succesorul părții vătămate constatînd că, concluzia

instanțelor inferioare, precum că, corijarea inculpatului este posibilă prin aplicarea

prevederii art. 90 Cod penal - suspendarea condiționată a pedepsei, este greșită,

neîntemeiată și din aceste motive o va exclude, nefiind considerat faptul dat ca

înrăutățire a situației inculpatului.

Prin urmare, rejudecînd cauza, instanța de recurs conchide că în privința lui

Voinovan Gh., care a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 4 ani și 8

14

luni închisoare, urmează a i se stabili executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, cu excluderea aplicării prevederilor din art. 90 Cod penal.

Totodată, Colegiul lărgit specifică că, în speță, sunt respectate exigențele art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, privitor la neagravarea situației condamnaților,

menționîndu-se că urmează a fi diferențiată noțiunea de individualizare a pedepsei de

noțiunea de individualizare a executării pedepsei. Prin actul de individualizare a

executării pedepsei cu suspendarea executării instanța pune pe cel condamnat în

situația de „condamnat cu executarea pedepsei condiționat suspendată”.

În acest mod suspendarea condiționată a executării pedepsei se arată a fi o

problemă privind executarea pedepsei dat fiind faptul că obiectul suspendării este

executarea pedepsei. Astfel, se suspendă executarea pedepsei și nu aplicarea pedepsei.

Din considerentele menționate, Colegiul penal lărgit consideră că excluderea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, în raport cu soluția prevăzută la art. 435 alin.

(1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, care stipulează că judecînd recursul,

instanța admite recursul, casează hotărîrea atacată, rejudecă cauza și pronunță o nouă

hotărîre, dacă nu se agravează situația condamnatului, nu poate fi considerată o

agravare a situației acestuia, deoarece nu s-a făcut o altă reîncadrare a faptei în sensul

agravării și nici nu s-a dat o altă individualizare a pedepsei stabilite în același sens.

Călăuzitoare în acest aspect sunt și orientările din practica judiciară formulate de

Colegiul penal potrivit cărora: „Ca agravare a situației condamnatului se înțeleg

situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la

o infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar

fi a măsurii educative în pedeapsă prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare,

prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a

pedepsei complementare, de aplicarea unor măsuri de siguranță la care nu fusese

inițial condamnat, de reținere în recurs a stării de recidivă, a concursului de

infracțiuni în loc de infracțiune continuată; situații de învinuire care esențial, după

circumstanțele reale, diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii,

care afectează dreptul inculpatului la apărare.”

În consecință, Colegiul penal lărgit conchide că recursurile declarate de procuror

și succesorul părții vătămate Eremia G. urmează a fi admise, întrucît argumentele

invocate de recurenți sunt întemeiate în partea excluderii aplicării prevederilor art. 90

Cod penal în privința lui Voinovan Gh., cu stabilirea condamnării lui în baza art. 264

alin. (4) Cod penal, la 4 ani și 8 luni închisoare și cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

15

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul Procuraturii de nivelul Curții

de Apel Chișinău, Călugăreanu Vitalie și succesorul părții vătămate Eremia Galina,

casează parțial sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 30 octombrie 2014

și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2015, în cauza

penală privindu-l pe Voinovan Gheorghe Constantin, rejudecă cauza și pronunță o

nouă hotărîre, după cum urmează.

Voinovan Gheorghe Constantin se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal la 4 ani și 8 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 5 ani și cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Termenul de executare a pedepsei în privința lui Voinovan Gheorghe Constantin

se calculează din momentul reținerii acestuia.

Celelalte dispoziții ale hotărîrilor se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 26 august 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător ALERGUȘ Constantin

Judecător MORARU Petru

16