1ra-165/2016 — art. 264 al. 3 lit. b CP

1ra-165/2016 — art. 264 al. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-165/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 ianuarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 29

iunie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie

2015, declarate de Procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău

Dorina Tăut și de inculpatul

Iorga Valentin Ion, născut la

04 martie 1981, originar și locuitor al s. Sireți, r-nul

Strășeni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 29 aprilie – 29 iunie 2015,

în instanța de apel: 20 iulie – 01 octombrie 2015,

în instanța de recurs: 25 noiembrie 2015 – 27 ianuarie 2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Iorga Valentin a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

inculpatul Iorga Valentin, conducând furgonul pasager-marfar de model ”Ford

Tranzit”, n.î. ST AU 739, pe traseul R-1 Chișinău – Ungheni, având ca pasageri pe

bancheta din față pe Cecati L. și Railean C., traseul fiind înghețat și vizibilitatea

redusă din cauza negurii și a întunericului de afară, acționând contrar pct. 45 din

1

Regulamentului Circulației Rutiere, care stipulează că ”conducătorul auto trebuie

să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția, b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase, d) condițiile rutiere, e) situația rutieră. În cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”,

deplasându-se cu viteză în accelerare, fără a o adapta la condițiile rutiere, având ca

obstacol vizibil pe banda sa de deplasare pietonul Talambuța I., locuitor al or.

Strășeni, fără a reduce din viteză ori a frâna, l-a tamponat, în consecință ultimul

decedând pe loc.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina în cele comise, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Succesorul părții vătămate, Talambuța O., a confirmat că nu are careva

pretenții de ordin material sau moral față de inculpat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea lui Talambuța I. a

survenit pe loc, în rezultatul șocului traumatic și hemoragic, hemoragie

intracerebrală, ruptură de ficat și splină cu hemoragie internă, fractură de coaste pe

dreapta, formate sub acțiunea unui corp contondent, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, și se califică ca vătămări corporale grave, incompatibile cu

viața. În sângele cadavrului cet. Talambuța I. s-au depistat 6,65 promile de alcool

etilic, ce constituie ebrietate avansată.

Dat fiind, că probele administrate au confirmat integral vinovăția

inculpatului, instanța a încadrat acțiunile lui în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației, de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei

persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul este caracterizat

pozitiv, nu are antecedente penale, a recunoscut vinovăția pe deplin, s-a căit sincer

de cele comise, întreține 3 copii minori, este încadrat în câmpul muncii și dispune

de loc permanent de trai, a reparat paguba cauzată, contribuind financiar la

cheltuielile suportate de succesorul părții vătămate, concluzionând că corectarea lui

poate avea loc fără privare de libertate, prin suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, conform prevederilor art. 90 Cod penal, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport.

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3 ani și 6

luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis.

Apelantul a indicat că inculpatul a comis o infracțiune gravă, pedeapsa-i

aplicată fiind nemotivat de blândă.

2

Instanța nu a ținut cont de circumstanțele și urmările infracțiunii, decesul

unei persoane apte de muncă, care are familie, ultimul nemanifestînd careva acțiuni

provocatoare, ce ar fi generat producerea accidentului rutier.

Comportamentul inculpatului a fost unul tendențios, acesta nu a colaborat cu

organul de urmărire penală și nu a acordat ajutor victimei, după producerea

accidentului.

Instanța de fond nu a argumentat și motivat limitele de pedeapsă aplicate,

precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Faptul că inculpatul a recunoscut vina, este la primul conflict cu legea, se

caracterizează pozitiv și atitudinea loială a succesorului victimei, nu pot servi drept

argument sau circumstanțe care impun legal a concluziona iraționalitatea executării

pedepsei.

Examinarea cauzei conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură

penală nu prezumă recunoașterea vinovăției din partea inculpatului, ultimul luând

această poziție declarativ, după finisarea urmăririi penale.

Astfel, prin pedeapsa aplicată de instanța de fond nu au fost realizate

scopurile legii penale, prin neaprecierea probelor fiind aplicată o pedeapsă

nemotivat de blândă, care nu va duce la corectarea inculpatului.

3.1. A declarat apel și avocatul Viorel Slabu, solicitând casarea parțială a

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 79, 90 Cod penal, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Apelantul a invocat că la individualizarea pedepsei, instanța nu a ținut cont

de prevederile art. 75 alin. (1) Cod penal, că inculpatul a recunoscut vina și s-a căit,

nu are antecedente penale, se caracterizează satisfăcător, este angajat în câmpul

muncii și are un loc permanent de trai, a recuperat prejudiciul material și moral, iar

succesorul părții vătămate nu are pretenții, solicitând aplicarea unei pedepse mai

blânde.

Inculpatul are la întreținere 3 copii minori, unul fiind nou-născut și cu

probleme de sănătate, fiind necesară deseori deplasarea la spitalul raional și

procurarea medicamentelor.

Totodată, inculpatul circulă zilnic la serviciu cu autoturismul personal,

pedeapsa aplicată afectându-i grav starea familială.

octombrie 2015, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond i-a stabilit inculpatului o

pedeapsă echitabilă, în limitele fixate de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, cu

respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei, luând în considerație

toate circumstanțele concrete, cele atenuante, caracterul și gravitatea infracțiunii

comise, motivul și scopul infracțiunii săvârșite, personalitatea inculpatului,

consecințele survenite, că a recuperat succesorului părții vătămate pagubele

cauzate, iar aceasta a solicitat ca inculpatul să nu fie privat de libertate, de influența

3

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și din partea altor persoane.

Instanța de fond, prin respectarea principiului nemijlocirii ce permite

perceperea directă a faptelor și împrejurărilor stabilite, a apreciat la justa valoare

care din pedepsele prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal va duce la

atingerea scopurilor pedepsei penale.

Pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendarea executării ei, corespunde

limitei de 1/3 prevăzută de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, în speță

prevalând circumstanțele atenuante, inculpatul recunoscând vina, nefiind

rezonabilă izolarea lui de societate.

Totodată, sunt irelevante și neîntemeiate motivele invocate în apelul apărării

privind stabilirea unei pedepse mai blânde, ținându-se cont de gravitatea

infracțiunii, persoana inculpatului, scopul pedepsei penale, urmând a fi respinsă

cerința de neaplicare a pedepsei complementare – privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport, or, legea prevede expres aplicarea unei asemenea pedepse.

a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că decizia instanței de apel este neîntemeiată, pasibilă

casării în partea individualizării pedepsei, fiind greșit interpretate și aplicate

prevederile art. 90 Cod penal.

În consecința accidentului a decedat o persoană, ceea ce denotă că

inculpatul, manifestând o supraevaluare a posibilităților la conducerea mijlocului

de transport, nu a conștientizat consecințele încălcării legii, împrejurări în care nu

se va atinge scopul pedepsei penale.

Prin fapta infracțională, comisă din imprudență, inculpatul a lipsit o

persoană de viață, prin încălcarea reglementărilor rutiere elementare, în special,

”regula trecerii pietonale”.

Instanța de apel a ignorat prevederile art. 61 Cod penal, totodată, just ținând

cont de circumstanțele atenuante, nu a apreciat pedeapsa stabilită în coroborare cu

consecințele acesteia, nu a indicat care circumstanțe ale cauzei sunt considerate

atenuante și în corelație cu care date despre persoana inculpatului a aplicat art. 90

Cod penal.

Concluziile instanței de apel, în partea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului, sunt greșite și în contradicție cu probatoriul administrat, contrare

scopului legii penale și principiului individualizării pedepsei penale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, solicitând casarea parțială a

hotărârilor judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care să-i fie stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 79, 90 Cod penal,

fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

4

Recurentul a invocat că instanțele nu au ținut cont de prevederile art. 75 alin.

(1) Cod penal, că el a recunoscut vina și s-a căit, nu are antecedente penale, se

caracterizează satisfăcător, este angajat în câmpul muncii și are un loc permanent

de trai, a recuperat prejudiciul material și moral cauzat, succesorul părții vătămate

nu are pretenții, solicitând aplicarea unei pedepse mai blânde, are la întreținere 3

copii minori, unul fiind nou-născut și cu probleme de sănătate, fiind necesară

deseori deplasarea la spitalul raional și procurarea medicamentelor.

Totodată, circulă zilnic la serviciu cu autoturismul personal, pedeapsa

aplicată afectându-i grav starea familială.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, aceasta este expus

neclar.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că, în recursul ordinar al procurorului este invocat

în drept și temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel (pct. 5 din decizie).

Recursul ordinar declarat de inculpat este fondat în drept pe temeiurile din

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că, instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar (pct. 5.1. din decizie).

Totodată, în recursurile respective, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete, invocate în apel, nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel în raport cu circumstanțele relevate în descriptivul deciziei

contestate, inclusiv cele indicate în pct. 4 din prezenta decizie, și care ar fi esența

circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta

este expus neclar, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens (pct. 5 și 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nu întrunesc condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze

5

din oficiu recursurile ordinare ale procurorului și inculpatului cu circumstanțe în

fapt și în drept, care le-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel corect au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, ținând cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, conform

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului. La stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel

mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată,

ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, pedeapsa cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani fiind prevăzută în

mod imperativ de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal (pct. 2 și 4 din decizie).

Mai mult, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și menționate

la pct. 5-5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

6

decât cel pe care îl propune procurorul și inculpatul, este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2, 4, 5-5.1 din decizie), iar o altă opinie asupra probelor

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO

(hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de Procurorul în procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău Dorina Tăut și de inculpatul Iorga Valentin Ion,

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 29 iunie 2015 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015, pe motiv că sunt vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 februarie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7