1ra-789/2015 — art. 265 CP

1ra-789/2015 — art. 265 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-789/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 septembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinând, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței Judecătoriei

Cahul din 18 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 04

februarie 2015, în privința inculpatului

Olteanu Gheorghe Alexandru, născut la

06 decembrie 1957, originar și locuitor al or. Cahul, str.

A. Mateevici 21, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 28 februarie 2013 – 18 iulie 2014,

în instanța de apel: 21 august 2014 – 04 februarie 2015,

în instanța de recurs: 03 iunie – 16 septembrie 2015;

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 265 Cod penal la amendă în mărime de 200 unități

convenționale, ceea ce constituie 4000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

de răspundere legate de asigurarea stării tehnice sau exploatării mijloacelor de

transport pe un termen de 2 ani.

Gospodăriei Țărănești „Nobil Vin”, căreia îi aparține tractorul de modei „MTZ-

80”, n.î. CH L 717, și remorca de model „2PTS-6”, n.î. CH RL 717, la 04

octombrie 2012, fiind responsabil pentru starea tehnică și de exploatare a

mijloacelor de transport nominalizate, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

1

neglijenței sale, neprevăzând posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile,

deși trebuia și putea să le prevadă, a permis lui Chelban I. să exploateze tractorul

de model „MTZ-80”, n.î. CH L 717, cu remorca de model „2PTS-6”, n.î. CH RL

717, care avea defecte tehnice manifestate prin defectarea sistemului de frânare și

deteriorarea rulmentului roții din stânga din față a remorcii. În rezultat, la 04

octombrie 2012, ora 17:30, Chelban I. conducând tractorul de model „MTZ-80”,

n.î. CH L 717, cu remorca de model „2PTS-6”, n.î. CH RL 717, înainte de plecare

și în timpul deplasării neverificând starea tehnică a tractorului și remorcii,

transporta în remorcă în calitate de pasageri pe Roșca V., Roșca T., Chelban A.,

Baltă A., Brăgaru E., Dumitrașcu L., Mușatău P., Iaconi A., Fabian O., Mușatău I.,

Ghenea C., Ghencea A., deplasându-se pe drumul din marginea s. Colibași, r-nul

Cahul, încălcând Regulamentul circulației rutiere” și anume:

art. 10 (1) lit. b - persoana care conduce un vehicul trebuie: să posede

cunoștințe și să execute cerințele prezentului Regulament, precum și să posede

dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum;

art. 11 lit. a - conducătorul de vehicul, înainte de plecare și în timpul

deplasării, este obligat să verifice starea tehnică a vehiculului, în special sistemele

de direcție, de frânare, dispozitivele de iluminare și semnalizare;

art. 45 (1) lit. a, b, c, d - conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii, situația rutieră;

art. 83 lit. e - este interzisă transportarea persoanelor în afara cabinei

camionului (cu excepția cazurilor de transportare în caroseria sau furgonul utilate

corespunzător), tractorului, altor mașini autopropulsate, în remorcă, rulotă-

camping, în caroseria motocicletei destinată transportării încărcăturilor.

În urma acestui fapt, în timpul deplasării s-a defectat roata stângă din față a

remorcii de model „2PTS-6”, n.î. CH RL 717, ce a adus la inversarea remorcii,

căderea pasagerilor din remorca și strivirea lor cu remorca. În rezultat, lui Roșca V.

i-au fost cauzate leziuni corporale grave periculoase pentru viață în urma cărui fapt

a decedat, lui Roșca T. i-au fost cauzate leziuni corporale grave periculoase pentru

viață în urma cărui fapt a decedat, lui Chelban A. i-au fost cauzate leziuni

corporale grave periculoase pentru viață în urma cărui fapt a decedat, lui Brăgaru

E. i-au fost cauzate leziuni corporale de gravitate medie și lui Baltă A. i-au fost

cauzate leziuni corporale de gravitate medie.

Instanța a reținut că vina inculpatului este dovedită integral prin probele

administrate.

Astfel, potrivit concluziei autotehnice și autotrasologice nr. 1954 din

17.10.2012, sistemul de frânare a remorcii cu n.î. CH RL 717 este defectat.

Defectarea constă în lipsa de piese și componente de frânare a remorcii, care a avut

loc cu mult timp înainte de accident. Desprinderea roții stânga din față a remorcii a

avut loc în momentul accidentului rutier, în consecința defecțiunii în forma

deteriorării rulmentului roții remorcii. Deteriorarea rulmentului roții stânga din față

2

a remorcii s-a întâmplat cu mult timp înainte de momentul accidentului rutier, iar

remorca o lungă perioadă de timp a continuat a fi în exploatare cu un rulment

deteriorat.

Inculpatul, cunoscând despre faptul că remorca de model „2PTS-6”, n.î. CH

RL 717, este cu defecte tehnice a permis lui Chelban I. să exploateze mijlocul de

transport respectiv.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 265 Cod penal, ca

punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, altă

încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora ce asigură securitatea

circulației, săvârșită de către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau

pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste acțiuni au provocat

urmările indicate la art. 264.

La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de prevederile art. 75 alin. (1)

Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și

de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Circumstanțe atenuante și agravante nu au fost stabilite.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art.

265 Cod penal la 3 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de răspundere legate de asigurarea stării tehnice sau exploatării mijloacelor

de transport pe un termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că instanța nu a stabilit circumstanțele atenuante ale

cauzei, nu a ținut pe deplin cont de regulile de individualizare a pedepsei, nu s-a

expus asupra circumstanțelor cauzei privind gravitatea infracțiunii, soldată cu

decesul a trei persoane și cauzarea la două persoane a leziunilor corporale de

gravitate medie.

Pedeapsa sub forma de închisoare pe un termen de 3 ani, ar fi una echitabilă

faptei comise de inculpat, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

personalitatea vinovatului și circumstanțele cauzei. Însă, pedeapsa în formă de

amendă în mărime de 200 unități convenționale, nu va contribui la reeducarea și

corectarea inculpatului.

3.1. Inculpatul la fel a declarat apel, solicitând casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a indicat că nu cunoștea despre faptul că Chelban I. v-a transporta

oameni în remorca tractorului, lucru categoric interzis de Regulamentul Circulației

Rutiere.

Defectul de uzare a rulmentului de la roată nu era posibil de stabilit printr-o

examinare vizuală, deci nu poate fi vorba de un defect vădit, această constatare

fiind doar o presupunere neîntemeiată a instanței.

Defectul sistemului de frânare, despre care el nu știa, deoarece la momentul

petrecerii reviziei tehnice (circa 4 luni în urmă) totul era în ordine, nu se află în

legătură cauzală cu producerea accidentului, or este stabilit cu certitudine, că

3

pricina producerii accidentului rutier a fost dezvârtirea piuliței în rezultatul risipirii

rulmentului (evident putea să se producă și în cazul în care piulița era fixată

standard).

2015, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și de drept material, corect a determinat

circumstanțele de fapt și de drept și just a făcut concluzia că fapta penală reținută

în culpa inculpatului a avut loc și a fost săvârșită de către ultimul, soluția primei

instanțe fiind una justă și echitabilă, corespunzător cumulului probelor administrate

în cauză.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond a ținut cont de totalitatea

criteriilor de individualizare prevăzute de lege - gravitatea infracțiunii, motivul

acesteia, persoana inculpatului, circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării si reeducării vinovatului.

Argumentul procurorului că instanța de fond nu a stabilit circumstanțe

excepționale, nu are suport de drept, or instanța nu i-a stabilit inculpatului

pedeapsă sub limita minimă stabilită de lege, pentru care sunt obligatorii asemenea

circumstanțe.

Sancțiunea prevăzută la art. 265 Cod penal este: amendă în mărime de la 200

la 700 unități convenționale sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu

(sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere legate de asigurarea

stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un termen de la 2 la 5

ani.

Prima instanță nu a constatat nici circumstanțe atenuante, nici agravante

astfel având justificare de drept să aplice orice pedeapsă în limitele sancțiunii

prevăzute la art. 265 Cod penal, pe baza altor criterii de individualizare (gravitatea

faptei, personalitatea inculpatului, influența pedepsei aplicate asupra corectării si

reeducării vinovatului).

Inculpatul nu are antecedente penale, duce un mod de viață prosocial și

personalitatea sa nu prezintă pericol pentru societate, care ar determina aplicarea

unei pedepse mai grave decât amenda în mărime de 200 unități convenționale.

Pentru a înlătura pericolul social pe care l-a prezentat inculpatul săvârșind

fapta penală, instanța de fond a aplicat față de acesta pedeapsa complementară

privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere legate de asigurarea stării

tehnice sau exploatării mijloacelor de transport pe un termen de 2 ani, astfel

aplicarea acestei pedepse complementare se impune absolut justificat, reieșind din

neglijența de care a dat dovadă inculpatul în exercitarea atribuțiilor sale de

conducător al GȚ ,,Vin Nobil”.

și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a invocat că instanțele nu au luat în considerație faptul că a fost

stabilită circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. b) Cod penal -

4

provocarea prin infracțiune a unor urmări grave, manifestate prin cauzarea

leziunilor corporale grave periculoase pentru viață, urmate de decesul lui Roșca V.,

Roșca T. și Chelban A. și cauzarea leziunilor corporale medii lui Brăgaru E. și

Baltă A. Circumstanță asupra căreia instanțele nu s-au expus. Circumstanțele

invocate de instanță nu sunt de natură să ducă la concluzia că fapta inculpatului

este lipsită de importanță și de scăderea pericolului social al faptei comise, mai cu

seama că inculpatul nu a recunoscut vina, nu s-a căit sincer, astfel nefiind de natură

de a minimaliza pedeapsa.

Argumentele menționate de instanța la capitolul individualizării pedepsei nu

pot fi apreciate ca circumstanțe atenuante excepționale, legate de scopul și

motivele faptei, de rolul vinovatului, de comportarea lui în timpul și după

consumarea infracțiunii.

Circumstanțele la care a făcut trimitere instanța de fond la stabilirea pedepsei

inculpatului, sunt niște împrejurări obișnuite care predomină și caracterizează

majoritatea cetățenilor și deci nu se încadrează în categoria celor de excepție

stabilite de legiuitor, deoarece nu corespund cerințelor de apreciere descrise în

prevederile art. 61 Cod penal.

Instanța de apel nu s-a expus asupra chestiunilor de drept invocate în apelul

procurorului.

Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

deoarece instanța nu s-a expus asupra tuturor probelor în coroborare, cercetate în

cadrul ședinței de judecată, importante pentru soluționarea justă a cauzei penale,

lăsând loc pentru interpretări dubioase.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și

16) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, norma de

drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași

norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor,

5

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept inclusiv pe

următoarele temeiuri din art. 427 alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură penală -

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, norma de drept

aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme

date anterior de către Curtea Supremă de Justiție (pct. 5 din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apel, în raport cu împrejurările concrete

invocate în decizia contestată, inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta

decizie, nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că

norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție, că instanța a

admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de

procedură penală, care a afectat soluția instanței, fiind totalmente omisă

argumentarea ilegalității hotărârii contestate în acest sens, cu specificarea unor

concrete erori de drept în aspectul dat (pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul acuzării (pct.

5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concrete și clar

definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel corect au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, ținând cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, conform cărora

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

6

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2 și 4 din decizie).

Mai mult, recursul este fondat pe dezacordul cu modul în care instanța de

apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită

de orice temei legal.

Pe lîngă aceasta, conform art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură

penală, inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă

declarații sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea

declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații

acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103

alin. (3), 104 alin. (2) Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să

mărturisească împotriva sau să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la

răspundere pentru refuzul de a face astfel de declarații.

Deci, argumentul recurentului că, la stabilirea pedepsei inculpatului,

instanțele urmau să ia în considerare faptul că inculpatul nu și-a recunoscut vina

este neîntemeiat (pct. 5 din decizie).

Or, această circumstanță constituie un drept legal al inculpaților și nu face

parte din categoria celor agravante, prevăzute în art. 77 Cod penal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale și că

recursul ordinar vizat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

7

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței

Judecătoriei Cahul din 18 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Cahul din 04 februarie 2015, în privința inculpatului Olteanu Gheorghe Alexandru,

pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 septembrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8