1ra-674/2015 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-674/2015 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-674/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

30 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Cazacu

Veaceslav în numele inculpatului Poiane Anatolie, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 24 februarie 2015, în cauza penală privindu-l pe

POIANE Anatolie Vasile, născut la 06 iulie

1965, originar din s. Găbăiești, r-nul Călărași și

domiciliat în mun. Chișinău, or. Codru, str.

Prepeliței 19.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.12.2013 – 03.07.2014;

Instanța de apel: 29.07.2014 – 24.02.2015;

Instanța de recurs: 14.05.2015 – 30.06.2015.

A C O N S T A T A T:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 5 ani

închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicată lui Poiane A., a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

31 iulie 2013, în jurul orelor 10.00, aflîndu-se în casa situată pe str. Prepeliței 19 din

mun. Chișinău, în urma unui conflict cu Gozin E., i-a aplicat ultimului mai multe lovituri

cu piciorul în regiunea capului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 2785/D din 16.11.2013, contuzia globului ocular drept, care au dus la pierderea

completă a vederii și care se califică ca vătămare corporală gravă.

1

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că în drept, faptele inculpatului Poiane A. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, vătămarea intenționată gravă a

integrității corporale, care este periculoasă pentru viață, însoțită de pierderea stabilă a

cel puțin o treime din capacitatea de muncă.

de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și

inculpat.

3.1. Acuzatorul de stat a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri,

potrivit căreia inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră, cu excluderea art. 90

Cod penal, întrucît instanța de fond nu a ținut cont de pericolul social sporit al acțiunilor

inculpatului și de circumstanțele comiterii infracțiunii.

De asemenea, apelantul a mai invocat că prima instanță nu a luat în considerare

faptul că inculpatul se caracterizează negativ la locul de trai, este scandalagiu, are un

comportament neadecvat care a generat repetate adresări a soției sale Poiane L. către

organele de drept, astfel suspendarea condiționată a executării pedepsei nu va atinge

scopul propus de legea penală și anume de restabilire a echității sociale, corectarea

inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea ultimului.

3.2. Inculpatul, potrivit cererii declarate, a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care acesta să fie achitat de cele incriminate, din motiv că fapta

imputată nu a fost săvîrșită de dînsul.

În susținerea apelului, inculpatul a indicat că sentința contestată este ilegală din

motiv că instanța de fond la examinarea cauzei nu a respectat cerințele art. 101 alin. (1),

(4), (5) Cod de procedură penală și nu a dat o apreciere cuvenită prin prisma acestui

articol probelor administrate, or instanța de judecată este obligată să pună la baza hotărîrii

sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și

să motiveze în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea probelor, mai mult ca atît,

hotărîrea de condamnare nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe declarațiile

martorului protejat sau pe probele obținute în urma efectuării măsurilor speciale de

investigații, însă prima instanță a ignorat aceste prevederi ale legislației.

De asemenea, apelantul a mai menționat că instanța de judecată la emiterea sentinței

de condamnare nu a dat o apreciere cuvenită fiecărei probe în parte, nu s-a expus concret

asupra lor și importanța fiecăreia, mai mult ca atît instanța de fond nu indică concret care

probe au referință la învinuirea adusă lui, ci le-a descris ca în rechizitoriu, ceea ce

contravine prevederilor art. 384 alin. (4) Cod de procedură penală.

fost respins apelul declarat de către inculpatul Poiane A. și s-a admis parțial apelul

procurorului, cu casarea sentinței în partea stabilirii pedepsei și pronunțarea, în această

parte, a unei noi hotărîri, potrivit căreia lui Poiane A., în baza art. 151 alin. (1) Cod penal,

i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 5 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip semiînchis.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

2

din probele administrate și cercetate suplimentar în cadrul ședinței de judecată, s-a

constatat cu certitudine că argumentele invocate în apel de către inculpat, în particular

care se referă la faptul că instanța de fond la examinarea cauzei nu a respectat cerințele

art. 101 alin. (1), (4), (5) Cod de procedură penală și nu a dat o apreciere cuvenită prin

prisma acestui articol probelor invocate, sunt declarative, lipsite de suport legal și

probant, or la examinarea cauzei în instanța de fond s-a ținut cont de prevederile legii

procesuale, fiecare probă în partea fiind analizată conform prevederilor Codului de

procedură penală, de asemenea, instanța de apel a indicat că argumentele invocate în

apelul inculpatului sunt nefondate, fiind invocate cu scopul de a se eschiva de la

răspunderea penală pentru infracțiunea imputată.

Referitor la apelul declarat de către acuzatorul de stat, instanța de apel l-a considerat

întemeiat menționînd că la examinarea cauzei, instanța de fond just a stabilit

circumstanțele cauzei și a constatat că a fost dovedită vinovăția lui Poiane A., dar la

stabilirea pedepsei în privința ultimului, eronat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

Or, în atare circumstanțe, instanța nu a ținut cont în deplină măsură de instituția

individualizării pedepsei, prin care se înțelege operațiunea de adnotare a pedepsei și a

executării ei la cazul concret și la persoana infractorului, astfel încât să se asigure scopul

ei și să se realizeze finalitatea răspunderii penale.

Totodată, s-a specificat că aplicînd suspendarea executării pedepsei pe un termen de

3 ani, nu s-a ținut cont de pericolul social sporit al acțiunilor inculpatului, de

circumstanțele comiterii infracțiunii, la fel nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul se

caracterizează negativ la locul de trai, este scandalagiu și comportamentul neadecvat al

acestuia a generat repetate adresări a soției sale către organele de drept. Corectarea

inculpatului, ca scop al pedepsei penale, presupune conștientizarea faptei infracționale

săvîrșite.

Cazacu V. acționînd în numele inculpatului, a declarat recurs ordinar, solicitînd casarea

acestora și pronunțarea unei hotărîri de achitare în privința lui Poiane A., deoarece nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii.

Potrivit textului recursului ordinar declarat, recurentul invocă următoarele

argumente în vederea susținerii poziției sale:

- instanța de apel a enumerat depozițiile martorilor audiați în ședința de judecată a

instanței de fond, fără a da o apreciere acestora;

- instanțele ierarhic inferioare nu au luat în considerare și nu au dat o apreciere

corespunzătoare declarațiilor date de către partea vătămată Gozin E., care a declarat în

repetate rînduri în cadrul ședinței de judecată că traumarea ochiului și pierderea vederii a

fost condiționată de aparatul electric cu care a lucrat;

- nu au fost apreciate la justa valoare declarațiile martorilor: Sîrghi L. și Trifan A.;

- declarațiile martorilor: Stoica E., Stoica R. și Răilean V., urmează a fi apreciate

critic, deoarece ei în cadrul urmării penale și în cadrul ședinței de judecată au depus

3

mărturii din spusele părții vătămate Gozin Eu. declarate în cadrul urmării penale, de la

care în instanța de judecată a renunțat și le consideră ca probe indirecte;

- instanța de fond, contrar exigenților stipulate în art. 394 Cod de procedură penală,

în partea descriptivă a sentinței nu a arătat din care considerente acceptă probele acuzării

și de ce se resping probele apărării, inclusiv și depozițiile părții vătămate, date în

susținerea nevinovăției inculpatului;

- dispozitivul hotărîrii adoptat de instanța de apel, este în contradicție cu partea

motivantă a acesteia, potrivit căreia s-a menționat: „de a casa integral sentința

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 iulie 2014”, iar în dispozitiv, sentința a fost

casată doar în partea stabilirii pedepsei;

- concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în

condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.

De drept, recursul avocatului este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și

8) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului ordinar declarat de

către avocatul Cazacu Vs. în numele inculpatului, menționînd că consideră neîntemeiate

argumentele apărătorului privitor la nevinovăția lui Poiane A. în baza art. 151 Cod penal

și solicitînd respingerea recursului ca inadmisibil, dat fiind că chestiunea de apreciere a

probelor invocate de recurent ține de starea de fapt a cauzei și un asemenea temei de

casare nu este prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

la concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și

pronunțarea unei hotărîri de achitare în privința lui Poiane A., pentru considerentele

arătate în contextul ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală,

judecînd recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărîrii

atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare a inculpatului,

atunci cînd eroarea judiciară poate fi corectată de către instanța de recurs la etapa

judecării acestuia.

Or, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o

caseze, cu dispunerea achitării inculpatului, atunci cînd se constată comiterea unei erori

de drept, care a dus la adoptarea unei hotărîri ilegale.

Relevante cauzei sunt prevederile expuse de legiuitor în art. 389 alin. (1) Cod de

procedură penală, care stipulează că sentința de condamnare se adoptă numai în condiția

în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

De asemenea, incidente cauzei sunt și cele stipulate în art. 93 Cod de procedură

penală potrivit cărora probele sunt elemente de fapt care pot fi folosite în procesul penal

4

ca probe dacă ele au fost dobîndite de organul de urmărire penală sau de alte părți în

proces, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.

Colegiul penal lărgit menționează și despre reglementările conținute în art. 100 alin.

(4) Cod de procedură penală, conform cărora toate probele administrate în cauză trebuie

să fie verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv, iar ulterior, analizate în

coroborarea lor din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

informației ce o conțin.

Persoana fizică responsabilă este supusă răspunderii penale dacă, în acțiunile

acesteia sunt constatate toate patru elemente obligatorii ale infracțiunii: obiectul

infracțiunii, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă. În sensul art. 52 Cod penal, se

consideră componență a infracțiunii totalitatea semnelor obiective și subiective, stabilite

de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă.

Deci, instanța de recurs constată că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauze de către instanțele ierarhic

inferioare, iar erorile admise urmează a fi corectate în ordinea procedurii de recurs, prin

casarea hotărîrii atacate și dispunerea achitării lui Poiane A. pe art. 151 alin. (1) Cod

penal, deoarece fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

Prin urmare, din analiza textuală a recursului declarat de apărătorul inculpatului,

Colegiul lărgit conchide că, în esență, recurentul nu este de acord cu soluția adoptată de

instanțele ierarhic inferioare privitor la dispunerea condamnării inculpatului în baza art.

151 alin. (1) Cod penal, invocînd că probatoriul administrat, la caz, nu demonstrează

indubitabil vinovăția acestuia de cele incriminate, din care considerente se solicită

achitarea lui Poiane A.

De drept, recursul avocatului este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și

8) Cod de procedură penală, pct. 6) stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul

în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Pe cînd pct. 8) menționat prevede că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd nu au fost întrunite

elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă

faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde.

Așadar, Colegiul lărgit verificînd argumentele expuse în textul recursului, în raport

cu actele cauzei, constată că judecînd apelul instanța de apel, precum și cea de fond, nu a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, prin urmare confirmîndu-se cele

menționate de recurent.

Argumentele aduse de titularul recursului, în susținerea poziției sale, sunt

considerate drept întemeiate și pasibile admiterii în principiu, pentru considerentele ce

urmează.

5

La caz, Colegiul lărgit constată că, de către instanța de apel, Poiane A. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 5 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru faptul că, la 31 iulie 2013,

în jurul orelor 10.00, aflîndu-se în casa situată pe str. Prepeliței 19 din mun. Chișinău, în

urma unui conflict cu Gozin E., i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu piciorul în

regiunea capului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2785/D

din 16.11.2013, contuzia globului ocular drept, care au dus la pierderea completă a

vederii și care se califică ca vătămare corporală gravă.

De altfel, pentru aceleași fapte s-a dispus condamnarea lui Poiane A. și de către

prima instanță, doar că în partea stabilirii pedepsei, ultimul a fost condamnat în baza art.

151 alin. (1) Cod penal la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 90 Cod penal și suspendarea

executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani.

La baza condamnării inculpatului, instanța de apel a pus următoarele probe

cercetate în cadrul ședinței de judecată din data de 24.02.2015:

- declarațiile martorului Sîrghi L., care fiind audiată în instanța de fond a relatat că

îl cunoaște atît pe inculpat, cît și pe partea vătămată, dat fiind că sunt vecini. Aceasta

cunoaște din spusele lui Gozin Eu. că prin luna august 2013, ultimul a venit și i-a

povestit că lucra la un verișor de al său la un „stanoc” și a fost lovit cu o piatră în ochi,

după care a fost la spital;

- declarațiile martorului Trifan A., date în cadrul ședinței de judecată a instanței de

fond și care a relatat că îl cunoaște pe Poiane A. și Gozin Eu., deoarece sunt vecini. În

toamna anului 2013, el se ducea la magazin, iar Gozin Eu. se ridica la deal și întrebîndu-

1 ce este cu ochiul, i-a spus că a tăiat cu ,,bulgarca” și ceva îi căzuse în ochi, ochiul

fiindu-i roșu;

- declarațiile martorul Railean V., care a menționat în cadrul ședinței de judecată

că îl cunoaște pe inculpat și pe partea vătămată, deoarece anterior activase în Sectorul

de Poliție nr. 6 al IP sector Centru, iar la data de 17 august 2013, se adresase Gozin Eu.

la SP pentru a depune o plîngere. Gozin Eu. a comunicat că a fost agresat de cumnatul

său Poiane A. la domiciliu, însă din anumite considerente, nu s-a adresat îndată la

poliție pentru a depune plîngere, comunicînd că a fost internat în Spitalul Republican,

unde i-a fost efectuată operație în regiunea ochiului, fiind lovit de către cumnatul său

Poiane A., după care s-a dispus efectuarea și expertizei medico-legale în privința lui

Gozin Eu. în baza plîngerii sale;

- declarațiile martorului Railean V., care a relatat instanței că de la spital a fost

înștiințat de cazul dat, a verificat unde a fost internat Gozin Eu., după care a luat fișa

medicală a acestuia, întrebîndu-1 care au fost circumstanțele producerii incidentului, la

care Gozin Eu. i-a comunicat că se afla împreună cu cumnatul său Poiane A. la

domiciliu, unde locuiau ambii, Poiane A. se afla în stare de ebrietate la etajul doi al

casei și la un moment dat i-a aruncat actele de identitate la podea și el aplecîndu-se să le

ridice, în acel moment Poiane A. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în regiunea ochiului.

Soția lui Poiane A. a telefonat la SP și a solicitat ajutor din motiv că avea conflict cu

soțul său, după care deplasîndu-se la fața locului, soția acestuia a depus plîngere. Cînd

6

am sosit la fața locului conflictul era deja aplanat puțin, însă doamna a comunicat că

soțul său a numit-o cu cuvinte necenzurate, el permanent întrebuințează băuturi

alcoolice și începe situații de conflict la domiciliu. Poiane L. a mai comunicat că fratele

ei - Gozin Eu. fusese internat în spital dat fiind că a fost agresat de către soțul ei, însă nu

a spus circumstanțele cum avusese loc incidentul menționînd că fratele dînsei ulterior va

veni la SP să depună plîngere. Poiane L. nu se referise la care dată, însă a spus că a fost

un conflict între Gozin Eu. și Poiane A. și ca urmare Gozin Eu. se află în spital. Peste

cîteva zile, la 17 august 2013, Gozin Eu. s-a adresat la SP, unde a depus plîngere precum

că fusese agresat fizic de Poiane A. și fiind audiat a declarat că a fost lovit cu piciorul în

ochi și se observa că avea leziuni la ochi;

- declarațiile martorului Stoica E., care în cadrul ședinței de judecată a instanței de

fond, a relatat instanței că îl cunoaște pe inculpat, este soțul nepoatei sale, iar partea

vătămată Gozin Eu. îi este nepot și este în relații normale, iar cu Poiane A., nu se află în

nici o relație și nici nu sunt certați. Nu știe nimic privitor la trauma lui Gozin Eu. Într-o

seară venise la ea Gozin Eu. avînd ochiul roșu, fiind noaptea, el a stat la ea vreo două

săptămîni, spunîndu-i că Poiane A. 1-a bătut;

- cererea părții vătămate Gozin Eu. depusă către IP s. Centru din 17.08.2013 prin

care a solicitat organelor de poliție să atragă la răspundere conform legislației în

vigoare pe cet. Poiane A., care la data de 31 iulie 2013 aproximativ la orele 10.00, 1-a

lovit cu piciorul în regiunea ochiului drept provocîndu-i leziuni corporale și dureri

fizice;

- raportul colaboratorului SP nr. 6 al IP Centru V. Railean din 28.10.2013, adresat

Șefului SUP al IP Centru, prin care a solicitat înregistrarea materialului R-2 cu nr.

10680 din 17.08.2013 referitor la faptul că, la 31 iulie 2013, în jurul orelor 10.00 cet.

Gozin Eu., aflîndu-se în domiciliu mun. Chișinău, or. Codru str. Prepelița nr.19, a fost

agresat fizic de către Poiane A., în urma căruia i-a fost provocată vătămarea corporală

gravă, conform raportului de constatare medico-legală cu nr. 2049/D din 22.10.2013.

- raportul de constatare medico-legală nr. 2785/D din 16.11.2013, potrivit căruia s-

a constatat că contuzia globului ocular drept cu inclavare irisului în ruptura limbale

subconjunctivale, care au dus la pierderea completă a vederii (VIS- OD=0), care au fost

cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, are drept consecință o incapacitate permanentă de muncă mai

mult de o treime și conform acestui criteriu se califică ca vătămare gravă. în momentul

cauzării leziunilor s-a acționat cu o putere suficientă. Luînd în considerație caracterul

leziunii corporale, formarea ei prin automutilare este puțin probabilă;

- încheiere pe materialul înregistrat în Registru nr. 2 de evidență a înștiințărilor

referitoare la infracțiuni și incidente nr.10293 din 09.08.2013;

- procesul-verbal de confruntare din 13.11.2013 dintre partea vătămată Gozin Eu.

și Poiane A.

Subsidiar, celor expuse supra și spre deosebire de instanța de apel, instanța de fond

a mai pus la baza condamnării inculpatului și declarațiile părții vătămate potrivit cărora:

- Gozin Eu. a explicat instanței că îl cunoaște pe inculpatul Poiane A., este nașul

7

său de cununie și sunt în relații normale. Dînsul locuiește pe str. Prepelița nr. 19 din

mun. Chișinău împreună cu familia inculpatului din 2001. La 31 iulie 2013, făcea

reparație în casă, fiind în stare de ebrietate, lucra cu un aparat de tăiat metal (bulgarcă)

și de la acesta s-a rupt un disc și i-a nimerit o așchie în ochi, după care s-a ridicat la al

doilea etaj al casei și și-a șters ochiul observînd că curgea ceva din ochi. Apoi a venit

Poiane A., el fiind în stare de ebrietate, între ei s-a iscat o ceartă. Lui Poiane A. nu-i

plăcea cînd partea vătămată se afla în stare de ebrietate și după ce s-au certat, el a ieșit

din casă, plecînd la o construcție și a stat acolo. Seara a întrat pe poartă plecînd în

garajul de vară, unde a stat vre-o 4-5 zile. La 09 august 2013, cînd se afla în stare de

ebrietate, Poiane A. a chemat poliția de sector și ambulanța, iar partea vătămată a fost

dusă la spital aflîndu-se două zile sub picurătoare. La 10 august 2013 a fost luat din

spital de către verișorul său și a locuit la el o săptămînă, după care s-a întîlnit cu sora

sa, spunîndu-i să vină acasă, întorcîndu-se acasă, pe la sfîrșitul lui septembrie 2013 a

plecat la gazdă. Partea vătămată a mai indicat că cu Poiane A. se certau, însă nu au fost

cazuri ca să-1 lovească. Era în stare de ebrietate și nu știe ce a făcut, i-ar la urmărirea

penală nu era în stare de ebrietate, el se lovise cu „bulgarca”, tăia niște sîrmă și se

rupsese discul, o bucată din disc sărise, o așchie de 2-3 mm., „bulgarca” este la

cumnatul său acasă. După ce i-a fost scoasă așchia, începuse să-i curgă sînge din ochi,

pe care l-a șters cu șervețelul.

Deci, acestea sunt probele administrate și cercetate de instanțe, care au fost puse la

baza condamnării lui Poiane A. în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

Pe de altă parte, se constată că pe tot parcursul judecării cauzei inculpatul Poiane A.

nu și-a recunoscut vina de cele incriminate, pledînd pentru nevinovăția sa și solicitînd

achitarea de cele incriminate, dat fiind că nu a comis faptele infracționale în

circumstanțele descrise în rechizitoriu și reținute de instanțe ca săvîrșite de dînsul.

În acest context, amintim că, în conformitate cu art. 26 alin. (3) Cod de procedură

penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului. Vinovăția persoanei

trebuie să fie dovedită în modul prevăzut de legea procesual-penală, prin mecanismele

prevăzute de cod, astfel, principiul legalității avînd o aplicare directă.

Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa. Sarcina probei în cauzele

penale este pusă în seama procurorului, iar concluziile despre vinovăție nu pot fi bazate

pe presupuneri. Unul din principiile generale ale procesului penal, prezumpția de

nevinovăție, stipulat în art. 8 Cod de procedură penală, prevede că persoana acuzată de

săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu-i va fi

dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul

căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale, și nu va fi constatată

printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care

nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului.

Față de cele ce preced, coroborat cu probele puse la baza condamnării lui Poiane A.,

8

Colegiul lărgit statuează că versiunea înaintată de inculpat precum că nu a săvîrșit

infracțiunea de vătămare intenționată gravă a integrității corporale, care este periculoasă

pentru viață, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă în

privința lui Gozin Eu., nu a fost combătută de careva probe indubitabile prezentate de

partea acuzării.

Or, Colegiul lărgit specifică că Curtea Europeană, în cauza „Prince Hans-Adam II

de Liechttenstein c/Allemagne din 12.07.2001”, menționează că statele semnatare și-au

asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete

și efective, nu teoretice și iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop:

efectivitatea dreptului la un proces echitabil, impunîndu-se statelor o obligație de rezultat:

adoptarea în ordinea juridică internă a măsurilor corespunzătoare și a mijloacelor

necesare – realizării acestei obligații.

Judecătorul, apreciind circumstanțele cauzei, nu trebuie să se refere la

verosimilitatea sau neverosimilitatea lor. El trebuie să aprecieze veridicitatea acestora

reieșind din probele anexate. Nici o hotărâre judecătorească în cauzele penale nu se poate

baza pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în

condițiile legii procesual-penale, se interpretează în favoarea celui bănuitului,

învinuitului, inculpatului.

În art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală este specificat că instanța judecătorească

nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît

interesele legii. Adică, într-un proces contradictoriu instanța este nepărtinitoare. Dacă

instanța ar avea atribuția activă de a culege probe - „tertio non datur”.

Printr-o altă prevedere legală, art. 26 alin. (2) Cod de procedură penală, se arată că

judecătorul judecă materialele și cauzele penale conform legii și propriei convingeri

bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă. Deci, la soluționarea cauzei

instanța va reieși din probele care sunt prezentate de către părți. Stabilirea adevărului va

depinde de abilitatea părții acuzării și apărării în administrarea probelor.

Același lucru este consfințit și în art. 314 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit

căruia instanța de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze

nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părți sau administrate la cererea lor,

inclusiv să audieze inculpatul, partea vătămată, martorii, să dea citire rapoartelor de

expertiză, proceselor-verbale și altor documente, precum și să examineze și alte probe

prevăzute de lege.

Față de cele ce preced, Colegiul lărgit menționează că, în speță, nu există careva

probe indubitabile în confirmarea vinovăției lui Poiane A. de cele incriminate, mai mult,

se conchide că instanța de fond drept probă decisivă pusă la baza vinovăției inculpatului a

reținut declarațiile părții vătămate, care însă de la o etapă a procesului penal la alta au fost

schimbate de Gozin Eu., iar contradicțiile și noua versiune a părții vătămate nu a fost

analizată minuțios de către instanță în coroborare cu celelalte probe și nu i s-a dat o

apreciere, declarațiile ultimului fiind doar redate în textul sentinței, așa cum au fost

relatate de acesta.

Astfel, dacă declarațiile părții vătămate la etapa urmăririi penale, erau consecvente,

9

atunci la judecarea cauzei de către prima instanță, Gozin Eu. și-a schimbat depozițiile,

menționînd că ochiul drept și l-a accidentat cînd lucra cu un ferestrău circular.

Prin urmare, avînd în vedere că, de facto, învinuirea imputată lui Poiane A., se

bazează pe declarațiile părții vătămate Gozin Eu., acestea totuși nu au fost puse la baza

condamnării lui de către instanța de apel și în general nu au fost redate în textul deciziei

adoptate, cu toate că instanța le-a cercetat în cadrul ședinței de judecată din data de

24.02.2015. (f.d. 184-188)

Este necesar de reținut că în cadrul cercetării judecătorești se administrează probe

pentru lămurirea faptelor și împrejurărilor cauzei sub toate aspectele în condiții de

nemijlocire, publicitate și contradictorialitate. Cercetarea judecătorească are ca obiect, în

primul rînd, administrarea probelor ca cerință a principiului nemijlocirii ședinței de

judecată în scopul perceperii directe a probelor de către instanța de judecată.

Principala problemă pusă în discuție pe o cauză penală este vinovăția persoanei

trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de față

problema vinovăției este determinată de existența sau inexistența săvîrșirii faptei de către

inculpat în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Instanța de recurs apreciază că, simpla existență a unor relații ostile între persoana

acuzată și partea vătămată nu justifică reținerea vinovăției inculpatului în baza art. 151

alin. (1) Cod penal.

Pe altă linie de considerente, instanța de recurs consideră relevant de a face trimitere

la cîteva acte procesuale din materialele dosarului, care nu se conciliază, și anume:

- procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii întocmit la 31 octombrie

2013, potrivit căruia se constată că Gozin Eu. s-a adresat organelor competente în

vederea atragerii la răspunderea penală a cet. Poiane A., care la 31.07.2013, l-a lovit în

regiunea ochiului și i-a provocat leziuni corporale și dureri fizice. Cererea lui Gozin Eu.

datează cu 17 august 2013; (f.d. 5)

- după care, se constată că victima a fost audiată la 16.08.2013 și potrivit

procesului-verbal, Gozin Eu. a indicat că, la 31.07.2013, a fost agresat fizic de cet. Poiane

Eu., care era în stare de ebrietate și care i-a aplicat o lovitură cu piciorul în regiunea

ochiului drept, apoi dînsul a fugit de acasă și nu s-a întors pînă la data de 09.08.2013. La

data nominalizată, s-a certat iarăși cu Poiane A. și fiind în stare de ebrietate alcoolică

avansată a fost dus la spitalul Sfînta Treime și internat pentru trei zile; (f.d. 7)

- scrisoarea vice-directorului Spitalului Clinic Republican potrivit căreia se

confirmă că cet. Gozin Eu. s-a aflat la tratament în secția oftalmologie în perioada

13.08.2013 – 16.08.2013; (f.d. 11)

- raportul de expertiză medico-legală nr. 2049/D din 23 august 2013, potrivit căruia

s-a constatat că: „Datele documentelor medicale: Este prezentată fișa medicală de

staționar nr. 17519 IMSP Spitalul Clinic Republican din care rezultă că cet. Gozin Eu. a.

n. 1968 s-a internat la 13.08.2013 ora 15:30 cu d-cul: OS contuzia a globului ocular cu

ruptura sclerotică și inclavare irisului. La internare: traumatism cu două zile în urmă, cu

stare sincopală, acuză cefalee, contuzia globului ocular stâng. Obiectiv: în pulmoni

respirație veziculară. Zgomotele cordului ritmice. TA 150/100 mm Hg. Ps 70 b. min.

10

Abdomenul moale indolor la palpare. Status ocularus: VIS OD = 1,0. Polul anterior e

liniștit, mediile sunt transparente, în fundul de ochi cu aspect normal. OS. VIS =0. Polul

anterior cu congestie mixtă, corneea e opacifiată, c/c plină cu sânge.

D-za: OS contuzia globului ocular grad IV. Ruptura sclerotică cu inclavarea

irisului. Examen primar în clinică: OD lipsa acuității vizuale, durere. Din spusele

bolnavului două săptămâni în urmă a primit o lovitura cu piciorul în regiunea OD. Peste

o săptămână a venit la examinare în SCR. Bolnavul periodic se tratează la Costiujeni cu

d-cul: alcoolizm cronic. Starea generală satisfăcătoare.

Concluzie : 1,2. Analizând datele documentelor medicale prezentate pe numele cet.

Gozin Eu. s-a constatat: Contuzia a globului ocular drept cu inclavare irisului în ruptura

limbale subconjuctivale, care au dus la pierderea completă a vederii (VIS OD= 0),care

au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în

timpul și circumstanțele indicate, are drept consecință o incapacitate permanent de

muncă mai mult de o treime și conform Acestui criteriu se califică ca vătămare corporale

gravă.” (f.d. 23)

- procesul-verbal de confruntare din 13 noiembrie 2013, dintre partea vătămată

Gozin Eu. și bănuitul Poiane A., anexat la fila dosarului 40, potrivit căruia se constată că

Poiane A., a declarat că, la 31.07.2013, nu i-a aplicat careva lovituri lui Gozin Eu., ci

dimpotrivă, găsindu-l în beci jos în stare avansată de ebrietate a chemat ambulanța și

poliția pentru al ajuta.

- raportul de expertiză medico-legală nr. 2785/D din 07 noiembrie 2013, potrivit

căruia se constată că, expertul judiciar medico-legal a conchis asupra faptului că cîte

lovituri i-au fost aplicate lui Gozin Eu. nu este posibil de stabilit și cînd acestea au fost

aplicate.

- încheierea pe materialul înregistrat în Registrul nr. 2 de evidență a înștiințărilor

referitoare la infracțiuni și incidente, nr. 10293 din data de 09.08.2013 potrivit căreia se

constată că organul de poliție IP Centru al DP din mun. Chișinău a fost sesizat despre

faptul că: „ Pe adresa str. Prepelița 19, mun. Chișinău în subsol este o persoană la sol.

Deplasîndu-mă la fața locului persoana în cauză s-a dovedit a fi cet. Gozin Eu., ce

necesită intervenția de a fi spitalizat.” (f.d. 62)

- informația parvenită de la serviciul 902 la data de 09.08.2013, potrivit căreia se

constată că cet. Poiane A., a comunicat organelor de drept despre faptul că o persoană

suspectă este în beci. (f.d. 63)

- declarațiile părții vătămate de la etapa judecării cauzei de către prima instanță,

potrivit cărora acesta a declarat că vătămarea ochiului a avut loc de la o așchie, în timp ce

lucra cu „bulgarca” și nu de la lovitura aplicată de Poiane A.

Prin urmare, Colegiul lărgit specifică că inculpatul neîntemeiat a fost condamnat,

întrucît din cele specificate supra, se conchide că versiunea inițială a părții vătămate

precum că Poiane A. i-a aplicat o lovitură cu piciorul asupra ochiului drept la data de

31.07.2013 lui Gozin Eu., nu are un careva suport probant, cu excepția propriilor

declarații ale părții vătămate.

În susținerea acestei statuări, Colegiul lărgit evidențiază că rapoartele de expertiză

11

medico-legale efectuate la 23 august 2013 și, respectiv, la 07 noiembrie 2013, au statuat

că părții vătămate i-au fost cauzate leziuni corporale grave, în urma cărora a pierdut

vederea ochiului drept, iar cîte lovituri i-au fost aplicate lui Gozin Eu. nu este posibil de

stabilit și cînd acestea au fost aplicate, la fel, nu a fost posibil de constatat, specificîndu-

se că acestea posibil au fost aplicate în circumstanțele descrise de partea vătămată.

Totodată, este necesar de a menționa că rapoartele de expertiză medico-legale au

fost făcute în baza fișei medicale de staționar nr. 17519 IMSP Spitalul Clinic Republican

din care rezultă că cet. Gozin Eu. a fost internat la data de 13.08.2013 ora 15:30 cu

diagnosticul: OS contuzia globului ocular cu ruptura sclerotică și inclavare irisului. La

internare: partea vătămată a menționat că traumatismul a fost cu două zile în urmă, cu

stare sincopală, acuză cefalee, contuzia globului ocular stâng.

Or, printre alte probe neapreciate, instanțele nu au analizat minuțios nici rapoartele

de expertiză medico-legală nominalizate, întrucît așa cum se specifică în acestea nu este

clar cînd totuși i-au fost aplicate lui Gozin Eu. lovituri asupra ochiului drept, în

circumstanțele descrise de ultimul la etapa urmăririi penale, adică la data de 31.07.2013,

sau atunci cînd este specificat în raport „partea vătămată a menționat că traumatismul a

fost cu două zile în urmă”, adică la data de 11.08.2013.

La fel, nu este stabilit cu certitudine dacă pierderea vederii la ochiul drept a părții

vătămate i-a fost cauzat acestuia în urma aplicării unei lovituri cu piciorul, sau de la o

așchie, care i-a nimerit în ochi cînd acesta lucra cu un ferestrău circular, după cum

relatează însuși Gozin Eu.

Prin urmare, instanțele ierarhic inferioare, înainte de a se expune asupra vinovăției

inculpatului urmau să dea răspuns la cîteva întrebări relevante cauzei, în primul rînd data

cînd a fost accidentată partea vătămată și în ce circumstanțe.

Din materialele dosarului și din probele puse la baza condamnării lui Poiane A. nu

se conchide indubitabil că anume inculpatul i-a aplicat careva lovituri părții vătămate la

data de 31.07.2013 și în urma acestora ultimul a pierdut total vederea ochiului drept,

întrucît analizînd probele, instanța de apel a pus la baza deciziei de condamnare

declarațiile martorilor și celelalte probe scrise, fără a ține cont de alte circumstanțe și

împrejurări, care servesc la stabilirea adevărului în prezenta cauză.

Totodată, este important de a menționa că, în ipoteza în care ar fi fost acceptată

versiunea instanțelor precum că inculpatul i-a aplicat careva lovituri părții vătămate, la

data de 31.07.2013, în urma cărora Gozin Eu. a pierdut total vederea la ochiul drept,

instanțele urmau să stabilească cu certitudine din care motive partea vătămată nu s-a

adresat pentru ajutor medical calificat timp de două săptămîni.

Așadar, potrivit actelor cauzei și probelor cercetate de instanțele ierarhic inferioare,

Colegiul penal lărgit constată că, la data de 09.08.2013, organul de poliție IP Centru al

DP din mun. Chișinău a fost sesizat de către cet. Poiane A., privitor la faptul că pe adresa

str. Prepelița 19 din mun. Chișinău în subsol este o persoană la sol. Cînd colaboratorii de

poliție s-au deplasat la fața locului, au constatat că persoana care se afla în subsol era cet.

Gozin Eu., partea vătămată pe acest dosar, care era într-o stare de ebrietate alcoolică

avansată și necesita a fi spitalizată. (f.d. 62)

12

După care, potrivit procesului-verbal de confruntare dintre partea vătămată și

inculpat anexat la fila dosarului 40-41, se conchide că Gozin Eu. a declarat că în ziua de

09.08.2013, cînd a fost găsit în beci de către Poiane A., după ce a consumat singur o

sticlă de vodkă, tot atunci a fost dus la spitalul Sfînta Treime din mun. Chișinău.

În atare circumstanțe, mențiunea din partea descriptivă a deciziei instanței de apel

„... Colegiul Penal indică cu certitudine că vina inculpatului Poiane A. a fost

demonstrată cu certitudine, mai mult ca atît forța probatorie a circumstanțelor de fapt și

de drept în cadrul judecării cauzei nu a fost prezentate probe concludente, pertinente și

utile din partea apărării care ar pune la îndoială instanța referitor la nevinovăția

inculpatului și nu s-a invocat nici un argument sau circumstanță care ar determina

nerecunoașterea probelor prezentate de învinuire ca lipsite de o putere juridică conferită

de legea procesual-penală.”, este una declarativă.

Contrar celor reținute de instanța de apel, Colegiul lărgit specifică că, aceasta nu s-a

expus asupra probatoriului administrat, nu a elucidat faptele importante pentru

soluționarea justă și promptă a cauzei date, adică conținutul probelor nu a fost analizat

minuțios și nu a fost apreciată fiecare probă în parte, pentru a stabili cu certitudine ceea

ce este relevant cauzei și dacă a fost sau nu comisă infracțiunea prevăzută de art. 151

alin. (1) Cod penal de către Poiane A.

Instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, acceptînd niște

concluzii de ordin general, cu privire la conținutul declarațiilor date de martori.

Discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor nominalizate,

ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii

nemotivate.

În atare situație, se constată că instanța de apel, unilateral a examinat probele.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele

judecătorești, cît și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma

acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să

se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă, fără

prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la aprecierea probelor,

nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La aprecierea probelor nu pot fi date

anumite indicații referitor la valoarea probantă a unei sau altei probe. Aceasta determină

una din regulile esențiale ale aprecierii probelor - nici o probă nu are o valoare dinainte

stabilită.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența și

utilitatea acestora. Totodată, proba trebuie apreciată și după veridicitatea acesteia.

Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere a datei de fapt examinată

de către instanță cu realitatea pe care o probează această dată. Toate probele în ansamblul

lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării lor.

Raportînd prevederile legale și jurisprudențiale menționate la verificarea și

13

aprecierea probelor efectuată de instanța de apel, Colegiul lărgit evidențiază că, instanța

de apel nu a audiat partea vătămată suplimentar în cadrul ședinței de judecată, întrucît

Gozin Eu. nu s-a prezentat la nici o ședință de judecată și locul aflării acestuia nu se

cunoștea, iar instanța nici nu a reflectat în partea descriptivă a deciziei declarațiile părții

vătămate expuse în textul sentinței de către instanța de fond, cu toate că le-a cercetat

conform procesului verbal, bazîndu-și soluția de condamnare în privința lui Poiane A., pe

niște probe indirecte, din care nu se conchide indubitabil vinovăția ultimului de cele

incriminate.

Astfel, Colegiul lărgit constată că, în decizia instanței de apel lipsește analiza și

aprecierea declarațiilor părții vătămate date la diferite etape ale procesului penal, la caz,

fără a concretiza esența divergențelor și fără a le înlătura printr-o argumentare

corespunzătoare.

În continuare, tot în același context se enunță că instanța de apel era obligată să se

pronunțe în privința acestei erori admise de instanța de fond, deoarece eroarea de drept

comisă influențează în mod direct și decisiv soluționarea justă a cauzei.

Instanța de recurs constată că instanța de apel, limitîndu-se la citirea materialelor

din dosar, inclusiv a declarațiilor părții vătămate și ale martorilor, practic nu a procedat la

aprecierea probelor, care au fost obiect de cercetare în prima instanță, în baza cărora s-a

concluzionat necesitatea condamnării inculpatului, ci doar le-a redat parțial în partea

descriptivă a deciziei.

Astfel, Colegiul penal lărgit consideră că procurorul, în cazul dat, nu a susținut

acuzațiile penale în privința lui Poiane A. în cadrul examinării prezentei cauze penale și

în virtutea principiului „in dubio pro reo”, care constituie o expresie specifică a

principiului prezumției de nevinovăție, nu trebuie să existe careva impedimente la

dispunerea achitării persoanei, cînd nu sunt probe care dovedesc fără îndoială vinovăția

acesteia.

În consecință, rațiunea pentru care Colegiul lărgit a conchis asupra nevinovăției

inculpatului rezidă din considerentul că vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin

careva probe pertinente și concludente, iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri, dubiile în probarea învinuirii urmînd a fi interpretate în favoarea

inculpatului, prin urmare se concluzionează asupra necesității dispunerii în privința lui

Poiane A., condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, achitarea, din motiv că fapta

nu a fost săvîrșită de dînsul.

penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Cazacu Veaceslav în numele

inculpatului Poiane Anatolie, casează total sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 03 iulie 2014 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 februarie

14

2015 și dispune achitarea lui Poiane Anatolie Vasile, de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 151 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 23 iulie 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător TOMA Nadejda

Judecător MORARU Petru

15