1ra-412/2015 — art.44,324 alin.2 lit.b,c CP

1ra-412/2015 — art.44,324 alin.2 lit.b,c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra- 412/2015

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

02 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Ursache Petru

judecători Toma Nadejda

Nicolaev Ghenadie

Alerguș Constantin

Moraru Petru

judecînd, fără citarea părților la proces, recursul ordinar, declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Costaș Valentina, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 17

decembrie 2014, în cauză penală în privința lui

Vasilos Victor Alexei, născut la 12.10.1978,

originar s. Dușmani, r-nul Glodeni, domiciliat în or.

Glodeni, str. V. Zgîrcea, 11, ap.44.

Pușcaș Stanislav Alexandru, născut la

18.02.1989, originar din mun. Chișinău, domiciliat

în sat. Sturzovca, r-nul Glodeni.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T:

învinuirea lui Vasilos Victor Alexei și Pușcaș Stanislav Alexandru de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 44, 324 alin.(2) lit. b), c) Cod penal a fost

încetat, din motiv că există circumstanțe ce exclud tragerea lor la răspundere

penală.

se învinuiește că, activând în baza ordinului MAI nr. 25 EF din 04.02.2011 în

1

calitate de inspector auto de stat la Secția Poliției Rutiere al IP Glodeni și Pușcaș

Stanislav Alexandru, activând în baza ordinului nr. 226 EF din 10.06.2011 în

calitate de inspector patrulare rutieră al SPR al IP Glodeni, ambii fiind persoane

cu funcții de răspundere, având în virtutea funcției deținute permanent drepturi

și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice, abilitați în

corespundere cu art. 2 al Legii cu privire la poliție nr. 416-XII din 18.12.1990 cu

funcții de apărare a vieții, sănătății, onoarei, demnității, drepturilor, libertăților,

intereselor și averii cetățenilor de atentate criminale și atentate nelegitime,

acceptând restricțiile impuse de prevederile Legii cu privire la prevenirea și

combaterea corupției nr. 90-XVI din 25.04.2008 pentru a nu comite acțiuni ce pot

conduce la folosirea situației de serviciu și a autorității sale în interesele

persoanei, de grup sau alte interese decât cele de serviciu, contrar obligațiilor și

interdicțiilor impuse de funcția deținută, acționând în mod intenționat și din

interes material au comis infracțiunea de corupere pasivă în următoarele

circumstanțe.

Astfel, acționînd în comun prin participație simplă, începând cu data

06.09.2011, prin extorcare au pretins de la Hadîrcă Vladimir mijloace bănești, ce

nu li se cuvin în sumă totală de 2000 lei, pentru a nu întreprinde acțiuni ce țin de

atribuțiile lor de serviciu, exprimate prin eliberarea acestuia de la examenul

medical în vederea stabilirii stării de ebrietate sau absenței acesteia, precum și

restituirea permisului de conducere a mijlocului de transport, ridicat ilegal de la

el de către Vasilos Stanislav la data de 06.09.2011, în cadrul examinării

materialului înregistrat în RE-2 a IP Glodeni cu nr. 2157 din 02.09.2011, bani,

care la data de 10.09.2011, în jurul orei 08:40 min. au fost transmiși lui Pușcaș

Stanislav în automobilul de model „Dacia” cu nr/î MAI 2060, ce staționa la

intersecția străzilor Zgârcea și Halippa din or. Glodeni, care erau destinați

ambilor colaboratori, ce au organizat comiterea respectivei infracțiuni, fapt după

care Vasilos Victor i-a transmis lui Pușcaș Stanislav pentru înmânare lui Hadîrcă

Vladimir permisul de conducere pe numele acestuia, acțiune care însă nu s-a

efectuat din motivul reținerii ambilor inculpați în flagrant de către colaboratorii

Direcției Generale Teritoriale Nord a Centrului pentru Combaterea Crimelor

Economice și Corupției a Republicii Moldova.

Respectivele acțiuni fiind încadrate de către acuzare în baza art. art. 44, 324

alin. (2) lit. b), c) Cod penal în prezența calificativelor „coruperea pasivă

manifestată prin fapta persoanei cu funcție de răspundere care pretinde și

primește bani ce nu i se cuvin, pentru a nu îndeplini acțiuni ce țin de obligațiile de

serviciu, săvârșite prin extorcarea bunurilor și de către două persoane în

participație simplă prin coautorat”.

procurorul a declarat apel, solicitînd recunoașterea apelului ca fiind depus în

termenul stabilit de lege, invocînd că abia în luna noiembrie 2012 i-a fost

2

expediată o copie redactată a sentinței, fapt confirmat prin primirea copiei la

data de 19.11.2012 (f. d. 114 vol. II), precum și casarea hotărîrii primei instanțe

ca fiind una ilegală, cu adoptarea pe caz a unei noi hotărîri de condamnare a celor

doi inculpați în temeiul învinuirii formulate în rechizitoriu în baza art. art. 44,

324 alin.(2) lit. b), c) Cod penal, și stabilirea fiecăruia dintre ei a pedepsei

închisorii pe un termen de cinci ani cu amendă în mărime de 1700 unități

convenționale cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele MAI pe un

termen de patru ani. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei să fie

suspendată pe un termen de probă de trei ani pentru fiecare (f. d. 110-114; 117-

128 vol. II).

În motivarea cerințelor formulate procurorul a invocat interpretarea

eronată de către instanță a modificărilor operate în legea penală la art. 123 Cod

penal, fapt ce a dus la o concluzie greșită referitor la aplicabilitatea în speță a

principiului retroactivității legii penale, considerându-se, că inculpații nu

întrunesc elementele subiectului special al infracțiunii de corupere pasivă.

Astfel, în opinia apelantului, la adoptarea sentinței in cauză, instanța de fond

incorect a aplicat prevederile art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, care

prevăd temeiurile de drept pentru încetarea procesului penal, stipulate la art.

275 pct. 2)-9) și 285 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 5) Cod de procedură penală, precum

și în cazurile prevăzute de art. 53-60 Cod penal.

În acest sens procurorul a indicat că, potrivit art. 275 pct. 3) Cod de

procedură penală, la care face referire art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală,

urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată

și va fi încetată în cazul în care fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu

excepția cazurilor când infracțiunea a fost comisă de o persoană juridică.

În continuare acuzatorul a menționat că potrivit art. 10 alin. (1) Cod penal,

legea penală care înlătură caracterul infracțional, care ușurează pedeapsa, ori, în

alt mod ameliorează situația persoanei, ce a comis infracțiunea are efect

retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele

respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor

care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale.

Astfel, prin modificările operate la data de 02.12.2011 la art. 324 alin. (1)

Cod penal, doar s-a concretizat subiectul special al infracțiunii de corupere

pasivă, acesta din „persoană cu funcție de răspundere” primind statut de

„persoană publică și persoană publică străină”, fiind modificat în același sens

conținutul art. 123 alin. (2) Cod penal, potrivit cărui „prin persoană publică se

înțelege funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special

(colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării,

securității naționale și ordinii publice, altă persoană care deține grade speciale

sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al

întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public;

3

angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana

autorizată sau investită de stat să presteze în numele acesteia servicii publice sau

să îndeplinească activități de interes public”.

În contextul celor menționate, autorul apelului a susținut că, în

corespundere cu anexa nr. 1 la Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, angajații Aparatelor autorităților

publice instituite de Parlament și Guvern cad sub incidența Legii nominalizate,

inclusiv și colaboratorii de poliție din componența Ministerului de Interne ce este

autoritate publică din cadrul Guvernului RM. Concomitent art. 18 a Legii nr. 416-

XII din 18.12.1990 cu privire la poliție stipulează, că: „Personalul poliției este

compus din colaboratori ai poliției, funcționari publici și personal contractual, ce

desfășoară autorități auxiliare”.

Procurorul a subliniat că reieșind din prevederile legale expuse supra,

colaboratorii de poliție sunt atât persoane cu funcții de răspundere, cât și

persoane publice, ce cad sub incidența art. 123 alin. (1) Cod penal, respectiv fiind

pasibili răspunderii penale, prevăzută de art. 324 alin. (1) și (2) Cod penal.

Cât privește aplicabilitatea în speța dată a prevederilor art. 10 Cod penal,

apelantul a indicat că, ele nu exclud caracterul infracțional al faptei penale, nu

ușurează pedeapsa penală sau în careva mod ameliorează situația persoanei care

a comis infracțiunea, ci dimpotrivă înăsprește răspunderea penală pentru

infracțiunile de corupere pasivă și cele conexe, lărgind astfel cercul subiecților ce

cad sub incidența noțiunii de persoană publică.

Respectiv, în opinia apelantului, inculpații Vasilos Victor Alexei și Pușcaș

Stanislav Alexandru sunt subiecți al fracțiunii de corupere pasivă, imputată lor ca

infracțiune, ceea ce face absolut incorectă soluția judecătorească privind

încetarea în privința lor a procesului penal pe acest temei.

Procurorul, expunându-se referitor la aprecierea de către instanță a

temeiului de drept pentru încetarea procesului penal, a considerat-o incorectă și

a indicat că în cauza dată au fost administrate suficiente probe, care denotă

caracterul infracțional al faptei comise de inculpați, aceasta găsindu-și

confirmare prin declarațiile martorului Hadîrcă Vladimir și a celor depuse în

cadrul ședinței de judecată de către specialistul CCCEC, Zlipca A., precum și prin

probele scrise, anexate la materialele cauzei penale ce se referă la acțiunile

procesuale întreprinse de către organul de urmărire penală în vederea

descoperirii crimei și constatării persoanelor ce se fac vinovate de comiterea ei.

3.1. Legalitatea sentinței a fost contestată și de către partea apărării în

persoana apărătorului Cazacu Dorin, care după parvenirea cauzei penale în

instanța de apel și punerea ei pe rol, la data de 06.02.2013 a depus în numele

inculpaților apel, expunându-și dezacordul cu temeiurile de încetare a procesului

penal, iar în legătură cu aceasta a solicitat casarea ei, cu adoptarea unei soluții

noi privind achitarea acestora de sub învinuirea formulată în rechizitoriu pe

4

motiv, că acțiunile lor nu întrunesc elementele infracțiunii de corupere pasivă,

prevăzute la art. art. 44, 324 alin. (2) lit. b), c) Cod penal.

Apelantul a susținut prezența în speța dată a unei insinuări și provocări a

coruperii pasive, iar în opinia sa, din probele administrate pe caz, rezultă lipsa

motivului comiterii acestei infracțiuni, în fapt fiind lipsă de logică în extorcarea

pretinsei sume de 2000 lei într-o situație post factum, pentru careva acțiuni

ilegale, presupuse a fi neînregistrate. De rând cu aceasta autorul apelului a

invocat că o parte din probele administrate pe caz, au fost colectate cu încălcarea

normelor de procedură penală și anume: înregistrările video ce stau la baza

acuzării, din care rezultă că ele au fost efectuate la 18.05.2009, pe când pretinsa

faptă datează cu 06.09.2011, iar din procesul-verbal privind interceptarea și

înregistrarea de imagini (f. d. 30-34) rezultă, că acțiunile filmate au avut loc la

data de 06.09.2011, ora 08:40, ceea ce în opinia sa denotă neconcludența probei,

motiv pentru care a solicitat aprecierea ei critică de către instanța de apel în

corespundere cu art. 100 alin. (1) Cod de procedură penală, cu atât mai mult, că

în materialele cauzei penale lipsesc date referitor la autorizarea aparatului de

înregistrare video, așa după cum o cer prevederile art. 132/2 alin. (2) Cod de

procedură penală, potrivit cărora, la momentul efectuării măsurilor speciale de

investigații (interceptarea audio și video) se face uz de (...) aparate de

înregistrare audio și video (...), dacă acestea au fost autorizate în modul stabilit

de lege, fapt confirmat în ședința de judecată de către specialistul Zlipca A.

În aceeași ordine de idei și cu referire la art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, apelantul a invocat inadmisibilitatea în calitate de probe a

proceselor-verbale de percheziție corporală a lui Pușcaș Stanislav și cel de

percheziție a automobilului de model „VAZ 2107”, datate cu aceiași dată și oră, la

care el ar fi participat, deoarece locul întocmirii acestora este absolut diferit, ceea

ce pune la îndoială posibilitatea aflării lui concomitente la aceeași oră în locuri

diferite.

apelurile declarate de procuror și avocatul Cazacu D. în numele inculpaților,

recunoscut ca fiind depus în termenul de atac, au fost admise, casată total

hotărîrea atacată și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit, pentru

prima instanță, prin care în conformitate cu art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală Vasilos Victor Alexei și Pușcaș Stanislav Alexandru au fost

achitați de sub învinuirea formulată lor în rechizitoriu pe art. art. 44, 324 alin. (2)

lit. b), c) Cod penal, pe motiv că fapta lor nu întrunește elementele infracțiunii.

În rest celelalte dispoziții ale sentinței s-au menținut.

cerințelor formulate de către apelanți în raport cu materialele cauzei, a ajuns la

concluzia că apelurile declarate de procuror și de avocatul Cazacu D. în numele

5

inculpaților sunt depuse în termenul legal prevăzut de art. 402 alin. (1) și 404

alin. (1) Cod de procedură penală.

În această ordine de idei instanța de apel a menționat că, în materialele

cauzei lipsește dispozitivul sentinței, însă existența acestuia rezultă din

interpelările făcute de către procurorul participant la ședința instanței fond în

vederea urgentării expedierii la adresa Serviciului Nord al Procuraturii

Anticorupție a copiei de pe sentința redactată, în acest sens procurorul remițînd

în adresa instanței de judecată nenumărate interpelări cu această solicitare (f. d.

110; 112). Cu toate acestea o copie de pe sentința redactată a fost expediată

procurorului de către Judecătoria Glodeni abia la data de 09.11.2012 (f. d. 114,

vol. II).

Referitor la apelul declarat de avocatul Cazacu D., instanța de apel a reținut

că din conținutul procesului-verbal anexat (f. d. 70 Vol. II) la ședința de judecată

din 20.07.2012 avocatul Cazacu Dorin nu s-a prezentat, instanța dispunând

continuarea judecării cauzei în absența lui, acordându-le inculpaților ultimul

cuvânt, deliberând și pronunțând dispozitivul sentinței, însă ulterior, copia de pe

sentința redactată nu a fost expediată în adresa avocatului Cazacu D. timp de trei

zile, după cum o cere norma legală.

Totodată, instanța de apel a indicat că nici inculpații nu puteau primi copia

sentinței redactate, care le-a fost înmînată doar după parvenirea cauzei în

instanța de apel.

Verificînd legalitatea și temeinicia hotărîrii contestate, instanța de apel a

reținut eroarea de drept admisă de către instanța de fond la adoptarea sentinței,

menționînd că motivele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal n-au

constituit obiect de discuție în cadrul ședințelor de judecată, părților acuzării și

apărării nefiindu-le acordată posibilitatea expunerii asupra lor, astfel că instanța

a adoptat o soluție arbitrară, pentru care n-a pledat nici una din părțile

procesului penal.

La fel, instanța de apel a menționat că în sentința pronunțată instanța n-a

verificat și nu s-a expus asupra temeiurilor invocate de către părți în favoarea

condamnării sau achitării inculpaților, precum nici n-a reținut care sunt

circumstanțele legale ce exclud tragerea lor la răspunderea penală, fiind dată o

tălmăcire incorectă a normelor procesual penale ce reglementează motivele de

încetare a procesului penal (art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

Colegiul penal a considerat că în cazul în care instanța de fond a

concluzionat că în acțiunile inculpaților nu persistă elementele infracțiunii

imputate, deoarece aceștia nu sunt subiecții ei, urma să fie adoptată o sentință de

achitare în conformitate cu art. 390 Cod de procedură penală.

În această ordine de idei, instanța de apel a reținut aplicarea incorectă de

către prima instanță la soluționarea cazului din speță a prevederilor art. 332 și

391 Cod de procedură penală, deoarece, în opinia sa, inculpații cad sub incidența

6

modificărilor operate în legea penală la art. 123 alin. (2) Cod penal, potrivit

cărora „prin persoană publică se înțelege funcționarul public, inclusiv

funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al

serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice,

altă persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților

publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau

municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul în cabinetul

persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau investită de

stat să presteze în numele acesteia servicii publice sau să îndeplinească activități

de interes public. Totodată, potrivit anexei nr.1 la Legea nr. 158-XVI din

04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, angajații

Aparatelor autorităților publice instituite de Parlament și Guvern cad sub

incidența Legii nominalizate, inclusiv și colaboratorii de poliție din componența

Ministerului de Interne ce este autoritate publică din cadrul Guvernului RM.

Concomitent art. 18 al Legii nr. 416-XII din 18.12.1990 cu privire la poliție

stipulează, că: „Personalul poliției este compus din colaboratori ai poliției,

funcționari publici și personal contractual, ce desfășoară autorități auxiliare”.

Astfel că, colaboratorii de poliție sunt atât persoane cu funcții de răspundere, cât

și persoane publice, ce cad sub incidența art. 123 alin. (1) Cod penal.

Reieșind din cele expuse mai sus Colegiul a conchis netemeinicia soluției

judiciare privind încetarea procesului penal în temeiul retroactivității legii

penale, care ar fi exclus „persoana cu funcție de răspundere” din domeniul de

aplicare a art. 123 și respectiv art. 324 Cod penal, fiind una incorectă.

Întru înlăturarea erorii judiciare, precum și în vederea constatării

împrejurărilor de fapt și aspectelor de drept ce au importanță pentru justa

soluționare a cauzei, prin admiterea demersului formulat de partea acuzării și

susținut de partea apărării, instanța de apel a dispus reluarea cercetărilor

judecătorești, cu cercetarea nemijlocită a bazei probatorii administrate pe caz,

ajungînd în final la concluzia privind necesitatea achitării inculpaților de sub

învinuirea formulată în rechizitoriu la art. art. 44, 324 alin. (2) lit. b), c) Cod

penal din lipsa în acțiunile lor a elementelor respectivei infracțiuni.

În susținerea acestei concluzii, prin aplicarea prevederilor art. art. 414 alin.

(6) și 415 alin. (2/1) Cod de procedură penală și întru verificarea suplimentară a

probelor administrate de către organul de urmărire penală, ce au servit obiect de

cercetare judecătorească, însă asupra cărora nu s-a expus instanța de fond în

conținutul sentinței adoptate, Colegiul a dispus audierea nemijlocită în ședința de

judecată a inculpaților Vasilos Victor și Pușcaș Stanislav, a martorilor Hadîrca

Vladimir și Zlipca Andrei.

Colegiul penal al Curții de Apel Bălți a concluzionat că în cauza dată a avut

loc o provocare a coruperii pasive, din partea colaboratorilor CCCEC prin

intermediul martorului Hadîrcă V., folosit în calitate de agent provocator,

7

respingând probele anexate la dosar, ca fiind administrate cu încălcarea

normelor de procedură penală, rămâne a fi prezentă starea de fapt relatată de

inculpați, ce nu a fost combătută prin date veridice, care ar permite excluderea

tuturor dubiilor apărute pe caz, acestea, în corespundere cu art. 8 Cod de

procedură penală, au fost interpretate în favoarea inculpaților.

În acest context instanța de apel a reținut că, din declarațiile lui Hadîrcă V.

rezultă că, prima înregistrare a discuției întreținută cu inculpații, a avut loc la

data de 06.09.2011 din propria lui inițiativă, când aceștia i-ar fi pretins suma de

2000 lei în vederea nesupunerii examenului narcologic, iar ca rezultat

neatragerii lui la răspunderea contravențională pentru conducerea în stare de

ebrietate alcoolică a mijlocului de transport și restituirea permisului de

conducere, referitor la care susține, că i-a fost ridicat în mod ilegal.

Instanța de apel a indicat că chiar dacă Hadîrcă V. susține, că o atare

înregistrare a avut loc și că conținutul ei a fost transmis colaboratorilor de la

CCCEC, martorul nu a putut explica de ce ea nu se regăsește în conținutul SD-lui

anexat la dosar și în stenogramele înregistrărilor audio, prezentate pentru

cercetare în instanța de judecată.

La fel, instanța de apel a menționat că din declarațiile lui Hadîrcă V. rezultă

că, în perioada dintre 06.09.2011 și 10.09.2011, fiind înzestrat de către

colaboratorii CCCEC cu echipament special, el a revenit la Inspectoratul de Poliție

Glodeni pentru a întreține discuții cu cei doi polițiști referitor la micșorarea

pretinsei sume, fapt ce denotă, că până la pornirea urmăririi penale pe caz, care,

de facto, a avut loc la data de 09.09.2011 în temeiul plângerii lui Hadârca V.

datată cu aceeași dată (f. d. 1; 8 vol. I), OUP al CCCEC efectua deja anumite acțiuni

în vederea facilitării coruperii pasive, provocându-i pe inculpați prin intermediul

acestuia, la comiterea infracțiunii.

Reieșind din faptul, că acțiunile de corupere pasivă pretinse a fi comise de

inculpați, își au începutul peste câteva zile de la impactul rutier, instanța de apel

a considerat a fi neîntemeiată acuzarea adusă lor referitor la estorcarea banilor în

legătură cu exercitarea sau neexercitarea atribuțiilor profesionale, deoarece la

acel moment decăzuseră de drept posibilitatea atragerii lui Hadîrcă V. la

răspunderea contravențională pentru conducerea mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică, el nefiind supus în termen examenului medical în

vederea constatării ei. Astfel, la momentul sesizării organelor anticorupție, de

facto, lipsea o suspiciune rezonabilă privind infracțiunea în curs de pregătire. Cu

atât mai mult, că până la acel moment CCCEC nu dispunea de careva date

obiective referitor la implicarea anterioară a celor doi inculpați în cazurile de

corupție și că aceasta ar fi avut loc fără implicarea lor. În acest aspect, instanța de

apel a indicat cauzele de la CEDO și anume, Pareniuc vs Moldova, Vanyanvs c.

Rusiei și Ramanauskas vs Lituania.

8

Reieșind din considerentele expuse supra instanța de apel a aplicat

prevederile art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală și a conchis asupra

inadmisibilității probelor administrate în cauză, cu atât mai mult, că o parte din

ele au fost dobândite cu încălcarea normelor de procedură penală, deoarece în

situația creată sunt prezente elementele facilitării comiterii de către inculpați a

infracțiunii de corupere pasivă.

Astfel, dispunând înzestrarea tehnică a lui Hadârcă V. în vederea

înregistrării discuțiilor cu inculpații, OUP nu a respectat prevederile art. 132/2

alin. (2) Cod de procedură penală, potrivit cărora se permite în procesul

efectuării măsurilor de investigații utilizarea inclusiv a aparatelor de înregistrare

video și audio, altor mijloace tehnice, doar cu condiția, că acestea au fost

autorizate în modul stabilit de lege, iar din conținutul procesului-verbal din

09.09.2011 de înzestrare a lui Hadîrca V. cu tehnică specială, prin intermediul

căreia au fost efectuate înregistrările de imagini a comunicărilor cu învinuitul

Pușcaș Stanislav la data de 10.09.2011, nu rezultă, că microvideo camera de

model HY 900 folosită în acest scop, ar fi fost supusă testării și autorizării în

modul prevăzut de lege (f. d. 17). Nici referitor la camera video de model „Sony”,

cu care s-a efectuat înregistrarea video a percheziției în automobilul de serviciu a

lui Pușcaș St., precum și a percheziției corporale a inculpaților. Nu au fost

prezentate date obiective referitor la testarea ei metrologică, deși asupra acestui

fapt a obiectat partea apărării, invocând în acest sens prezența anumitor dubii și

neclarități referitor la data când s-a efectuat înregistrarea video, deoarece cea de

pe imaginile vizionate în cadrul ședinței instanței de apel, nu corespunde celei de

fapt ce a avut loc.

Instanța de apel a menționat că, în acest sens a fost interogat martorul

Zlipca A., care la moment exercita funcția de specialist a CCCEC, care nu a putut

confirma testarea metrologică a aparatelor video, utilizate la operațiunea

reținerii în flagrant, susținând că funcțiile de programare a acestora nu permit

corectarea datei și orei. Instanța de apel a subliniat, că cu toate acestea, acuzarea

nu a prezentat în instanța de fond și în cea de apel date ce ar demonstra testarea

metrologică a aparatelor audio și video folosite în cadrul exercitării acțiunilor

procesuale.

De asemenea instanța de apel a reținut și neconcordanța datelor incluse în

conținutul procesului-verbal de perchiziție a automobilului de model „VAZ-2107”

cu nr/î MAI 2127 condus de Pușcaș St., cu cele din conținutul procesului-verbal

de percheziție corporală, acestea fiind diferite acțiuni procesuale, ce necesită un

anumit interval de timp, cu toate acestea ele datează ca fiind petrecute

concomitent, cu participarea aceluiași specialist Zlipca A., ce a efectuat

înregistrările video, care și-a confirmat semnătura depusă în actele procesuale

întocmite în rezultatul acțiunilor procesuale menționate. Fiind interogat în

instanța de apel, Zlipca A. a negat posibilitatea filmării concomitente a două

9

acțiuni procesuale diferite, cu atât mai mult, că acestea au fost întreprinse și în

locuri diferite, în condițiile cînd locul reținerii nemijlocite a lui Pușcaș St. nu

corespunde locului staționării automobilului său de serviciu.

Instanța de apel a subliniat că, deși în cadrul examinării cauzei în ordine de

apel apărarea a obiectat și asupra acestor erori, partea acuzării nu a venit cu

careva date obiective, ce ar înlătura neclaritățile apărute în legătură cu aceasta,

urmând ca toate dubiile să fie interpretate în favoarea inculpaților.

Instanța de apel a mai menționat că din conținutul procesului-verbal din

10.09.2011 de percheziție corporală a lui Pușcaș Stanislav, la momentul reținerii

de la el a fost ridicat permisul de conducere înregistrat sub nr. 116200326,

eliberat la 13.04.2011 pe numele Hadîrca Vladimir, de pe mâini fiindu-i colectate

mostre în vederea stabilirii particulelor speciale luminiscente utilizate la

marcarea bancnotelor (f. d. 22-23), mostre fiind ridicate și de la Vasilos Victor (f.

d. 26-27). Totodată, potrivit raportului de expertiză nr. 2001 din 20.09.2011 pe

aversul celor zece bancnote cu valoarea nominală de 200 lei, ridicate în cadrul

perchiziției din automobilul de serviciu a lui Pușcaș St. este prezentă inscripția

„MITA CCCEC”, executată cu colorant, care în razele UV are luminiscență de

culoare albastră (azurie) plasată de-a latul în dreapta, în două rânduri, pe

suprafața bancnotelor fiind depuneri de substanță specială, însă aceasta n-a fost

depistată pe tampoanele din vată cu care au fost prelucrate mâinile lui Pușcaș St.

și Vasilos V. (f. d. 144-148).

Reieșind din faptul că pe mâinile inculpaților lipsesc particulele de praf

luminiscent, instanța de apel a conchis că sunt veridice declarațiile făcute de

către aceștea referitor la faptul, că ei nu au pretins și, respectiv, nu au acceptat

primirea de la Hadîrcă V. a careva sume de bani în vederea soluționării pozitive

în favoarea lui a cazului de accident rutier, iar depistarea în cadrul percheziției în

automobilul de serviciu a sumei de 2000 lei (f. d. 28-29 vol. I), fiind explicată de

către Pușcaș St. drept restituirea datoriei, pe care partea vătămată o avea față de

el.

Totodată, instanța de apel a considerat că conținutul stenogramei

descifrărilor convorbirii întreținute între Hadîrcă V. și Pușcaș St. „nemijlocit la

momentul comiterii crimei”, nu confirmă temeinicia acuzațiilor aduse ultimului,

dimpotrivă, aceasta denotă caracterul provocator al discuției întreținute de către

Hadîrcă V. (f. d. 33-34: 35-36 vol. I). Instanța de apel a menționat că din aceeași

stenogramă se evidențiază faptul existenței unei datorii pe care o avea Hadîrcă V.

față de Pușcaș St., referitor la care fapt el nu a obiectat. Faptul nedeclarării de

către Pușcaș V. în cadrul urmăririi penale despre datoria pe care o avea față de el

Hadîrcă V., instanța de apel nu l-a reținut în defavoarea inculpatului, deoarece

consideră că ultimul a beneficiat de dreptul la tăcere.

Instanța de apel a mai reținut că nici unul dintre inculpați nu neagă, că ar fi

discutat în dimineața zilei de 10.09.2011 cu privire la chestiuni de serviciu, fapt

10

confirmat prin procesul-verbal din 28.09.2011 de examinare a telefonului mobil

de model „NOKIA 6300” de culoare neagră, ridicat la 10.09.2011 în cadrul

percheziției corporale a lui Pușcaș Stanislav (f. d. 116-119), precum și de

procesul-verbal din 03.10.2011 al examinării informației ridicată de la

S.A.”ORANGE” privitor la convorbirile telefonice efectuate de la telefonul celular

cu SIM - cartela nr. 069677920, aflat în posesia lui Pușcaș Stanislav, potrivit

căruia la data de 10.09.2011 ora 08 și 36 min. el l-a apelat pe Vasilos V. la

numărul de telefon 069735808 (f. d. 137), însă potrivit declarațiilor inculpaților,

discuția telefonică pe lângă chestiuni de serviciu, s-a referit și la necesitatea

restituirii lui Hadîrcă V. a permisului de conducere, în incinta Inspectoratului de

Poliție și contra semnătură „pentru a evita crearea artificială de către el a careva

situații dificile, ceea ce nu s-a reușit în legătură cu reținerea lor”.

Subsidiar, instanța de apel a subliniat că, deși acuzarea a invocat

neînregistrarea cazului de accident rutier cu implicarea lui Hadîrcă V., în modul

stabilit de lege în Registrul nr. 1 (f. d. 34-39), accidentul rutier cu participarea lui

Hadîrcă V. a fost înregistrat în Registrul nr. 2, fapt confirmat prin anexarea la

materialele cauzei a copiilor de pe actele procesuale întocmite în acest sens, care

confirmă că materialul se afla în gestiunea lui Vasilos V., fiind întocmit de ultimul

procesul-verbal de cercetare a accidentului rutier cu schița anexată la el (f. d. 86-

87, vol. II) și reușind să ea de la Hadîrcă V. explicații ce datează cu 06.09.2011

(f. d. 89, vol. I), tocmai în ziua în care a și fost făcută copia actelor personale.

Ulterior, prin raportul din 09.09.2011 a solicitat Comisarului prelungirea

termenului examinării cazului. Prin aceste acte, instanța de apel a considerat că

se dezmint declarațiile făcute de Hadîrcă V. referitor la neîntocmirea a careva

documente privitor la accidentul rutier.

Reieșind din circumstanțele relatate supra ale cauzei, instanța de apel a

conchis netemeinicia acuzațiilor aduse inculpaților, deoarece, în fapt, a lipsit

motivul săvârșirii de către ei a infracțiunii de corupere pasivă prin extorcarea

sumei de 2000 lei în vederea neexercitării acțiunilor ce țin de atribuțiile lor de

serviciu, exprimate prin eliberarea lui Hadîrcă V. de la examenul medical și

restituirea permisului de conducere, pretins a fi ilegal ridicat la data de

02.09.2011, într-o situație post factum, când acesta nu mai putea fi atras la

răspundere pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate

produsă de alcool, nefiind din start supus examenului medical în vederea

constatării ei.

Cât privește argumentul de ridicare ilegală a permisului de conducere, în

scopul extorcării obiectului mitei, instanța de apel a considerat că acesta nu și-a

găsit confirmare prin probele administrate, deoarece acuzația în acest sens se

bazează în exclusivitate pe declarațiile lui Hadîrcă V., ce poartă un caracter

provocator, nefiind aduse alte probe în vederea confirmării lui.

11

Instanța de apel a mai menționat că în respingerea acestui argument,

apărarea a invocat în calitate de probă declarațiile martorului Ivanov Gh., care

fiind audiat în instanța de fond, a susținut veridicitatea celor relatate de către

inculpați.

procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Costaș V., care invocînd

prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea

acesteia cu remiterea cauzei spre o nouă rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului se invocă repunerea neîntemeiată de către instanța

de apel a apelului declarat de apărătorul Cazacu D. în numele inculpaților în

termenul legal, făcînd trimitere la art. 404 alin.(1) Cod de procedură penală, care

în opinia recurentului este incorect, deoarece pe cauza dată a fost adoptată o

sentință de încetare a procesului penal, care nici nu urma a fi pusă în executare.

Menționează faptul că, la 20 iulie 2012 instanța de fond a pronunțat

dispozitivul sentinței de încetare a procesului penal în privința inculpaților și

într-adevăr în ședința de judecată în această zi apărătorul inculpaților nu a fost

prezent, însă ultimii au solicitat finisarea cercetării judecătorești în lipsa

apărătorului.

Ulterior, inculpații nu au solicitat sentința redactată, nu au depus un apel

prin care să solicite achitarea lor, deși pe întreg parcursul urmăririi penale și

judecării cauzei în instanța de fond, la toate etapele procesului penal, inculpații

au susținut că sunt nevinovați și au solicitat achitarea sa.

Mai subliniază și faptul că, cauza penală a fost expediată la Curtea de Apel

Bălți la data de 10 decembrie 2012, iar la 10 ianuarie 2013 a fost expediată

citația pentru prezentare la ședința de judecată a instanței de apel din 06

februarie 2013, în cadrul căreia apărătorul a depus apelul în numele inculpaților

fără a solicita repunerea în termen și a motiva această solicitare. Doar în instanța

de apel, inculpații și avocatul acestora au declarat că nu au avut posibilitatea de a

primi copia sentinței redactate, invocînd că aceasta le-a fost înmînată inculpaților

numai la data de 28 ianuarie 2013, fiind transmisă în aceiași zi apărătorului.

În opinia recurentului motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărîrii,

deoarece a fost admis apelul procurorului, care a solicitat casarea hotărîrii

primei instanțe și condamnarea inculpaților în baza învinuiri imputate prin

rechizitoriu, dar și apelul apărătorului Cazacu D. în numele inculpaților, care a

solicitat achitarea acestora pe motiv că în acțiunile acestora nu sunt întrunite

elementele infracțiunii incriminate, apeluri care conțin solicitări diametral opuse.

Cu referire la circumstanțele de fapt și de drept, recurentul susține că

cumulul de probe administrate în faza urmăririi penale și cercetate în ședințele

de judecată confirmă vinovăția inculpaților Vasilos V. și Pușcaș St. în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 44, 324 alin.(2) lit. b), c) Cod penal, dar care nu au

fost apreciate de către instanța de apel prin prisma prevederilor art.101 Cod de

12

procedură penală, și au fost incorect declarate ca inadmisibile, pe motiv că o

parte din ele au fost dobîndite cu încălcarea normelor de procedură penală.

Cu referire la netestarea metrologică a tehnicii speciale, care a fost utilizată

în cadrul efectuării măsurilor de investigații, precum și în ce privește

neconcordanța datelor incluse în conținutul procesului-verbal de percheziție a

automobilului de serviciu de model „VAZ-2107” cu nr/î MAI 2127 condus de

Pușcaș St. cu cele din conținutul procesului-verbal de percheziție corporală, care

datează ca fiind înfăpuite concomitent, procurorul menționează că martorul

Zlipca A., specialist la CCCEC, a explicat că funcțiile de programare a aparatelor

video și audio, utilizate la operațiunea reținerii, nu permit corectarea datei și

orei, însă înregistrările audio și video au fost efectuate în ziua de 10 septembrie

2011, acțiunile fiind efectuate pe rînd, adică mai întîi se filma o acțiune

procesuală, după care se suspenda filmarea și se trecea la filmarea altei acțiuni

procesuale. Între timp se întocmea primul proces-verbal, după care se dădea

citirii în cameră și ulterior, se trecea la citirea celui de-al doilea proces-verbal

întocmit, de aceea există coincidențe între orele finisării acțiunilor de urmărire

penală. Procurorul menționează că, aceste acțiuni de suspendare și perioadele de

suspendare au fost înscrise în procesele-verbale indicate, iar faptele date sunt

corecte.

Recurentul nu este de acord cu concluzia instanței de apel și privitor la

faptul că lipsa pe mîinile inculpaților a particulelor de praf luminiscent confirmă

că ei nu au pretins și respectiv nu au acceptat primirea de la Hadîrcă V. a careva

sume de bani în vederea soluționării pozitive în favoarea lui a cazului de accident

rutier, deoarece depuneri de substanță specială pe mîinile inculpaților nici nu

puteau să existe, deoarece ei nu au luat banii în mîini, aceștea fiind puși, la

indicația lui Pușcaș St., de către Hadîrcă V. în „bardacioc”-ul automobilului de

serviciu condus de către Pușcaș Șt., care ulterior a explicat că banii au fost aduși

pentru restituirea datoriei.

În opinia procurorului această versiune a inculpaților nu poate fi acceptată,

nu poate fi reală și nu corespunde realității, deoarece Hadîrcă V. pentru inculpați

era o persoană necunoscută, care s-a adresat la organele de poliție pentru ajutor

în reținerea unei persoane, care i-a tamponat automobilul și care ulterior a

părăsit locul accidentului.

Procurorul menționează că, versiunea cu privire la presupusa datorie a

apărut doar în cadrul examinării cauzei penale în instanța de fond, dar aceasta

este combătută prin conținutului stenogramei din 11 septembrie 2011 a

interceptării și înregistrării de imagini a comunicării dintre Hadîrcă V. și Pușcaș

St. în cadrul căreia Hadîrcă V. cere lui Pușcaș Șt. restituirea permisului de

conducere, la ce Pușcaș St. îi răspunde că nu poate să i-l dea, fiindcă el ( Hadîrcă

V.) nu a „făcut lucru” și atunci Hadîrcă V. i-a propus lui Pușcaș St. să numere

13

banii, însă ultimul a refuzat și Hadîrcă V. a numărat banii și la indicația lui Pușcaș

St. au fost puși „în bardacioc”.

Procurorul a indică că din conținutului stenogramei din 11 septembrie 2011

a interceptării și înregistrării de imagini a comunicării dintre Hadîrcă V. și Pușcaș

St. nu se denotă un caracter provocator al discuției întreținute.

În ce privește concluzia instanței de apel, precum că este neîntemeiată

acuzarea inculpaților privind extorcarea banilor în legătură cu exercitarea sau

neexercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece la acel moment decăzuseră

posibilitatea tragerii la răspundere contravențională a lui Hadîrcă V. pentru

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, procurorul consideră că

este una ilegală, fiindcă la sosirea la fața locului inculpații Vasilos V. și Pușcaș St.

n-au întreprins măsurile care nu suferă amînare pentru stabilirea tuturor

circumstanțelor tamponării automobilului lui Hadîrcă V. și să-l supună

examenului medical întru constatarea stării de ebrietate, stabilirea martorilor

oculari, dar i-au spus lui Hadîrcă V. să vină a două zi la Inspectoratul de poliție să

aducă actele pe automobil și martori. De asemenea, nu au fost întreprinse măsuri

nici în data de 06 septembrie 2012, cînd Hadîrcă V. s-a prezentat fără actele

solicitate și fără martori, și nici la 08 septembrie 2012, cînd Hadîrcă V. s-a

prezentat fără martori, dar cu acte. Din spusele inculpaților, în ambele cazuri

Hadîrcă V. se afla în stare de ebrietate, însă nu au reacționat.

Totodată, menționează că referirea la hotărîrea CEDO pe cauza Pareniuc vs

Moldova nu este aplicabilă la cauza de învinuirea lui Vasilos V. și Pușcaș St.,

deoarece aceștia singuri au pregătit terenul pentru a facilita extorcarea de bani,

prin nesupunerea lui Hadîrcă V. examenului medical și ridicarea ilegală a

permisului.

Mai mult ca atît, indică că decizia instanței de apel nu conține motivarea în

ce privește lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de corupere pasivă în

acțiunile inculpaților.

invocate, Colegiul lărgit consideră că acesta urmează a fi admis din următoarele

considerente.

Conform prevederilor art. 435 al.(1) p. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să dispună

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit prevederilor art. 427 al. (1) Cod de procedură penală hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, cînd 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii

14

sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Conform art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror

probe noi prezentate în ședința instanței de apel sau se poate proceda la

cercetarea suplimentară a probelor administrate de prima instanță.

Art. 414 al. (2) Cod de procedură penală, reieșind din faptul că apelul

constituie o continuare a judecării fondului cauzei, prevede posibilitatea ca

instanța să dea o nouă apreciere probelor administrate în fața primei instanțe.

Astfel instanța de apel, soluționînd apelul, poate să caseze (desființeze)

sentința primei instanțe și să pronunțe o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, adoptînd una din soluțiile pe care le poate pronunța

prima instanță, prin aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei învinuirii,

dispunînd, după caz, condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea

procesului penal.

În această ipoteză, apelul are caracterul unei căi de atac de reformare, în

sensul că instanța de apel, după desființarea hotărîrii atacate, procedează ea

însăși, ca instanță de control judiciar, la înlăturarea erorilor constatate,

pronunțînd o nouă hotărîre.

Astfel, instanța de apel rejudecă fondul cauzei ca instanță de apel, și nu ca

primă instanță, prin modificarea gradului de jurisdicție.

Efectul devolutiv nu promovează o reeditare de către instanța de apel a

judecății care a avut loc în prima instanță, ci o nouă judecată, cu caracter

autonom, care are ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din hotărîre, care au

fost greșit sau nelegal soluționate.

În consecință, potrivit prevederilor art. 414 Cod de procedură penală,

chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima

instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel sînt următoarele: dacă

fapta reținută ori numai imputată a fost săvîrșită ori nu; dacă fapta a fost comisă

de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă; în ce constă participația,

contribuția materială a fiecărui participant; dacă există circumstanțe atenuante și

agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost

apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de

apel, acestea sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea

a fost corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă

normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

15

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărîrea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

rejudecarea cauzei.

Potrivit prevederilor art. 417 al. (1) p. 8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă: temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor

invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia

urmează a fi casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum cere art. 435 Cod de

procedură penală, deoarece o asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în

instanța de recurs.

Verificând argumentele invocate în recursurile depuse în raport cu

materialele cauzei, Colegiul constată că instanța de apel la examinarea cauzei a

comis erori de drept ce nu pot fi corectate în instanța de recurs, pronunțînd

soluția sa fără respectarea prevederilor legale, a jurisprudenței CtEDO, precum și

a practicii judiciare stabilite.

Colegiul lărgit menționează că aprecierea probelor este unul din cele mai

importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă

depusă de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de părțile

din proces, se concretizează în soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile

legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și

după veridicitatea acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o

corespundere a datei de fapt examinată de către instanță cu realitatea pe care o

probează această dată. Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punctul

de vedere al coroborării lor.

Colegiul lărgit constată că, instanța de apel, judecînd apelurile declarate,

verificînd legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, corect a ajuns la concluzia că

procesul a fost încetat nejustificat de către prima instanță, iar inculpații fiind

colaboratori de poliție sunt persoane cu funcții de răspundere, și cad sub

incidența art. 123 alin. (1) Cod penal ( în redacția legii din 20.12.2013, în vigoare

24.01.2014) și aceștea sunt persoane publice, indicînd în acest sens anexa nr.1 la

Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public și art. 18 a Legii nr. 416-XII din 18.12.1990 cu privire la

poliție.

16

Totodată Colegiul lărgit consideră pripită concluzia de achitare a

inculpaților pe motiv că în acțiunile acestora nu sunt întrunite elementele

infracțiunii.

Colegiul lărgit menționează în acest sens că instanța de apel, în motivarea

soluției sale n-a indicat care dintre elementele infracțiunii imputate inculpaților

nu sunt întrunite în acțiunile acestora, și, de fapt, constată lipsa probelor care ar

confirma vinovăția inculpaților, deoarece a declarat inadmisibile probele

administrate la umărirea penală.

Instanța de recurs reiterează că potrivit practicii judiciare stabilite corupere

pasivă constituie fapta săvârșită de către o persoană cu funcții de răspundere,

care fie că pretinde, primește direct sau indirect oferte, titluri de valoare, alte

bunuri sau avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce

nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, a se abține, a întârzia ori a

grăbi o acțiune contrar obligațiunilor de serviciu prin utilizarea autorității sale,

precum și pentru a obține de la alte autorități în favoarea sa ori a altor persoane

distincții, funcții, piețe de desfacere sau decizii favorabile.

În cazul pretinderii, inițiativa întotdeauna aparține făptuitorului, care poate

fi exteriorizată prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, și

nu este necesar ca cererea să fie astfel formulată încît să poată fi înțeleasă de

oricine. Este suficient ca, în raport cu împrejurările concrete, ea să fie inteligibilă

pentru cel căruia i se adresează.

Indiferent dacă este expresă sau aluzivă, pretinderea de foloase necuvenite

trebuie să fie univocă, manifestînd intenția persoanei cu funcție de răspundere

de a condiționa de ea conduita legată de obligațiile sale de serviciu.

Prin primire se are în vedere recepționarea unei oferte; luarea în posesie a

unui titlu de valoare sau a unui bun, care se înmînează; încasarea unei sume de

bani; obținerea unui avantaj patrimonial.

Așa dar, în cazul coruperii pasive, săvîrșite prin primire, acceptarea și

primirea nu se pot produce decît în același timp.

Analizînd decizia supusă recursului și reieșind din materialele cauzei,

Colegiul lărgit conchide că instanța de apel a dat apreciere eronată probelor

administrate de către organul de urmărire penală fără a ține cont de prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, care stipulează că fiecare probă urmează a fi

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

lor, precum și tuturor probelor în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor.

Astfel, Colegiul lărgit constată că instanța de apel în motivarea soluției sale

de achitare a inculpaților Vasilos V. și Pușcaș St. a declarat inadmisibile probele

administrate la urmărirea penală, considerînd că acestea au fost obținute: 1) prin

provocarea inculpaților la săvîrșirea coruperii pasive din partea colaboratorilor

17

CCCEC prin intermediul martorului Hadîrcă V. ; dar și 2) cu încălcări esențiale de

către organul de urmărire penală a dispozițiilor Codului de procedură penală.

Potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală în

procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin urmare, se exclud din dosar, nu

pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței sau a

altor hotărîri judecătorești datele care au fost obținute: prin provocarea,

facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrșirea infracțiunii.

De asemenea pct. 5) alin. (1) art. 94 Cod de procedură penală stipulează că

prevederile alin.(1)-(4) se aplică în mod corespunzător și probelor obținute în

temeiul probelor menționate la alin.(1)-(4), cu excepția cazului în care probele

derivate se bazează pe o sursă independentă sau ar fi fost descoperite inevitabil.

Reieșind din prevederile legale sus-expuse, Colegiul penal menționează că

legislatorul a stabilit în mod expres trei circumstanțe, care condiționează

inadmisibilitatea totală a probelor: provocare, facilitare sau încurajare. De

asemenea stipulările legale prevăd clar nulitatea tuturor probelor obținute în

circumstanțele indicate supra, cu excepția cazului în care probele derivate se

bazează pe o sursă independentă sau ar fi fost descoperite inevitabil.

Colegiul penal atestă că, instanța de apel în textul deciziei sale în speță nu

face diferența dintre cele trei circumstanțe, totodată contrazicîndu-și totalmente

concluziile cu privire la provocarea inculpaților la săvîrșirea infracțiunii prin

următoarele sintagme : „ în cauza dată a avut loc o provocare a coruperii pasive

din partea colaboratorilor CCCEC prin intermediul martorului V.Hadîrcă” ( f. d.

219 v.II)„ din declarațiile lui V. Hadîrcă rezultă că în perioada dintre 06.09.2011 și

10.09.2011, fiind înzestrat de către colaboratori CCCEC cu echipament special, el a

revenit la IP pentru a întreține discuții cu cei doi polițiști referitor la micșorarea

pretinsei sume, fapt ce denotă, că pînă la pornirea urmăririi penale pe caz, care

de facto a avut loc la data de 09.09.2011, în temeiul plîngerii lui V.Hadîrcă datată

cu aceeași dată (f. d. 1, 8 v. I) OUP al CCCEC efectua deja anumite acțiuni în vederea

facilitării coruperii pasive, provocîndu-i pe inculpați prin intermediul acestuia, la

comiterea infracțiunii”( f.d. 219 v.II) și „în situația în care sunt prezente elementele

facilitării comiterii de către inculpați a infracțiunii de corupere pasivă”(f.d. 220 v

II).

În motivarea soluției sale instanța de apel a făcut referire la jurisprudența

CtEDO, în special la cauza Pareniuc vs Moldova, însă instanța a omis să facă o

analiză a probelor din dosar reieșind din soluția oferită de CtEDO în cauza

indicată și momentelor esențiale semnalate de către Curte la examinarea

chestiunii admisibilității probelor obținute prin provocare.

Potrivit deciziei pe cauza Pareniuc vs Moldova Curtea a reamintit că

admisibilitatea și evaluarea probelor constituie un aspect care este reglementat

de legislația națională și că, în principiu, instanțelor judecătorești naționale le

revine obligația de a le aprecia (Van Mechelen și alții c. Olandei, 23.04.1997).

18

Totuși, admiterea unor probe poate să conducă la inechitatea unui proces. Astfel

fiind cazul, de exemplu, obținerii probelor în rezultatul aplicării relelor

tratamente în scopul depunerii unei mărturii (Jalloh c. Germaniei) sau obținerii

probelor ca urmare a unei provocări sau înscenări din partea poliției (Teixeira de

Castro c. Portugaliei, 09.06.1998).

Avînd în vedere importanța principiilor de mai sus, Curtea a constatat în

cauza Ramanauskas c. Lituaniei (2008) că în cazul în care un acuzat susține că a

fost provocat la săvîrșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să

examineze minuțios materialele dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința

unui proces echitabil în sensul art. 6 §1 din Convenție, toate probele obținute în

rezultatul provocării de către poliție trebuie să fie excluse. Acest lucru este valabil

îndeosebi atunci cînd activitatea operativă de investigații a poliției a avut loc în

lipsa unui cadru juridic suficient sau a garanțiilor adecvate.

În cele din urmă, dacă informația prezentată de către organele de urmărire

penală nu permite Curții să conchidă că reclamantul a fost subiectul unei

provocări din partea poliției, este esențial ca în fiecare cauză Curtea să

examineze calitatea evaluării de către instanțele naționale a pretinsei provocări și

să se asigure că acestea au respectat în mod corespunzător drepturile acuzatului

la apărare, în special dreptul la o procedură contradictorie și la egalitatea

armelor (Edwards și Lewis c. Regatului Unit). Pentru alte principii de ordin

general referitoare la problema privind provocarea, a se vedea Bannikova c.

Rusiei (04.11.2010).

În acest sens la examinarea cauzei prezente Colegiul penal consideră

necesar de menționat faptul că, în situația în care un acuzat susține că a fost

provocat la săvîrșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să

examineze minuțios materialele dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința

unui proces echitabil, toate probele obținute în rezultatul provocării de către

poliție trebuie să fie excluse.

Pentru a verifica dacă persoana a fost provocată să săvîrșească infracțiunea,

instanțele judecătorești trebuie să stabilească dacă ea putea fi în mod rezonabil

considerată ca fiind implicată în activitatea infracțională respectivă pînă la

implicarea poliției. Cu alte cuvinte, este necesar de verificat dacă persoana ar fi

săvîrșit infracțiunea în lipsa pretinsei provocări.

La fel, Colegiul penal menționează că, în cazul în care implicarea poliției se

limitează la asistarea unei persoane private la înregistrarea săvîrșirii unei acțiuni

ilegale de către o altă persoană privată, factorul determinant rămîne a fi

comportamentul celor două persoane.

Astfel, instanța de apel în cadrul ședinței de judecată și în motivarea deciziei

sale n-a examinat și n-a indicat faptul, dacă pînă la momentul provocării au

existat suspiciuni obiective confirmate prin probe, că inculpații ar fi fost implicați

19

în acțiuni infracționale, înainte de implicarea colaboratorilor CCCEC, prin

intermediul lui V.Hadîrcă.

Colegiul penal consideră că instanța de apel era obligată să verifice sub acest

aspect probele prezentate de către acuzare, inclusiv și în coraport cu declarațiile

inculpaților.

În acest sens Colegiul menționează că potrivit probelor acuzării la

momentul reținerii la inculpați a fost depistată suma de bani marcată și permisul

de conducere pe numele lui V.Hadîrcă, aceste fapte nefiind negate de către

inculpați.

Conform materialelor cauzei și potrivit declarațiilor martorului V.Hadîrcă și

a inculpaților reiese că permisul de conducere a fost ridicat înainte de pornirea

urmăririi penale și depunerea cererii de către martorul V.Hadîrcă la organul de

urmărire penală, iar vreo cauză administrativă cu privire la conducerea de către

V.Hadîrcă a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică n-a fost

înregistrată la IP Glodeni, fiind înregistrată numai cauza administrativă la

solicitarea lui V.Hadîrcă cu privire la accidentul rutier în urma căruia i-a fost

deteriorat automobilul.

Colegiul lărgit mai menționează că potrivit materialelor cauzei și

declarațiilor inculpaților cauza administrativă la cererea lui V.Hadîrcă se afla la

examinarea lui Vasilos V., însă permisul de conducere a fost ridicat de la Pușcaș

St.

Mai mult decît atît, Colegiul penal menționează și faptul că inculpații Vasilos

V. și Pușcaș St., nici apărătorii săi n-au invocat argumentul provocării la

săvîrșirea infracțiunii nici în cadrul urmăririi penale, nici în ședințele instanței de

fond, apărarea insistînd asupra nulității probelor ca fiind obținute prin

încălcarea esențială a prevederilor legii de procedură penală. Nici apelul depus

de către apărătorul Cazacu Dumitru nu conține invocarea provocării, el făcînd

referire la acest argument numai în susținerile verbale.

Colegiul penal consideră necesar de a atenționa și asupra faptului că

instanța de apel a lăsat fără careva apreciere comportamentul lui V.Hadîrcă pe

parcursul urmăririi penale și examinării cauzei în instanțele de judecată, care a

făcut declarații consecvente, lipsind totodată și o analiză și apreciere detaliată a

convorbirilor purtate de către acesta cu inculpații.

Colegiul penal conchide că instanța de apel, ajungînd la concluzia de

achitare a inculpaților prin declararea inadmisibilității probelor administrate de

către urmărirea penală ca fiind obținute prin provocare, n-a examina minuțios

circumstanțele cauzei și n-a dat apreciere sub toate aspectele probelor

administrate, n-a întreprins acțiunile necesare pentru stabilirea adevărului și

existenței actului de provocare, astfel că decizia instanței de apel fiind

nemotivată .

20

După cum s-a menționat supra, reieșind din legislația de procedură penală,

Jurisprudența CtEDO și practica judiciară stabilită obținerea probelor prin

provocare duce la inadmisibilitatea tuturor acestor probe, precum și a celor

derivate din ele.

În acest context Colegiul penal menționează că instanța de apel, n-a indicat

și n-a motivat care dintre probele administrate de către organul de urmărire

penală instanța de judecată le-a declarat inadmisibile ca fiind obținute prin

provocare, deoarece instanța a declarat unele probe inadmisibile ca fiind

obținute și cu încălcarea esențială a dispozițiilor Codului de procedură penală.

Colegiul penal ține să menționeze că potrivit prevederilor art. 251 al. (1)

Cod de procedură penală încălcarea prevederilor legale care reglementează

desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în cazul

în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi

înlăturată decît prin anularea acelui act.

Al. (2) al aceluiași articol stipulează că încălcarea prevederilor legale

referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea

instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, la

participarea părților în cazurile obligatorii, la prezența interpretului,

traducătorului, dacă sînt obligatorii potrivit legii, atrage nulitatea actului

procedural.

Conform al. (4) art. 251 Cod de procedură penală încălcarea oricărei alte

prevederi legale decît cele prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea actului dacă a

fost invocată în cursul efectuării acțiunii – cînd partea este prezentă, sau la

terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoștință de materialele dosarului,

sau în instanța de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acțiunii

procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în

instanță.

Declarînd inadmisibilitatea unora dintre probele administrate pe motivul

încălcării normelor de procedură penală, instanța de apel n-a verificat faptul ,

dacă pe parcursul urmăririi penale, după finisarea acesteia sau în instanța de

judecată, inculpații sau apărătorii acestora au invocat nulitatea actelor de

procedură penală, deși potrivit materialelor cauzei asemenea solicitări din partea

apărării n-au parvenit.

În aceste condiții Colegiul penal consideră că și aceste constatări ale

instanței de apel au fost lăsate fără o motivare temeinică.

Astfel, Colegiul penal conchide că, argumentele recurentului cu privire la

faptul că instanța de apel nu a dat apreciere probelor administrate, și-a găsit

confirmare, de aceea rezultatele activității organului de urmărire penală și baza

probatorie propusă de partea acuzării în cadrul acestei cauze penale, urmează a

fi verificată de către instanța de apel la rejudecarea cauzei, în ședințele de

judecată publice, cu respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor implicate

21

pe caz, respectîndu-se principiul contradictorialității procesului penal și

legalității armelor în proces, stipulat la art. 24 Cod de procedură penală, ceea ce

nu a fost efectuat.

Colegiul penal constată că erorile procesuale admise de către Curtea de Apel

Bălți, cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul critică soluția

instanței de apel privind declararea apelului de către apărătorul inculpaților, ca

fiind în termenul stabilit, invocînd prevederile art.404 alin.(1) Cod de procedură

penală.

Reieșind din dispozitivul sentinței instanței de fond, procesul penal de

învinuirea lui Vasilos Victor Alexei și Pușcaș Stanislav Alexandru de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.44, 324 alin.(2) lit. b), c) Cod penal a fost încetat, din

motiv că există circumstanțe ce exclud tragerea lor la răspunderea penală.

Din materialele dosarului se reține că, apărătorul Cazacu D. a fost înștiințat

despre data ședinței de judecată din 20 iulie 2012, fiindu-i expediată citația pe

adresa indicată de ultimul în mandatul anexat la dosar, fapt confirmat prin avizul

de recepție din 19 iunie 2012 (f. d. 4; 53;54, Vol. II).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 20 iulie 2012,

apărătorul nu s-a prezentat la ședința în care a fost pronunțat public dispozitivul

sentinței și nu a informat instanța despre motivul neprezentării sale (f. d. 70, Vol.

II).

Instanța de recurs atrage atenția la faptul că, la data de 20 ianuarie 2013 de

către instanța de apel a fost expediată în adresa apărătorului inculpaților,Cazacu

D., înștiințare privind judecarea apelului declarat de către procuror în cauza

penală de învinuirea lui Vasilos V. și Pușcaș St., iar la 28 ianuarie 2013 apărătorul

a depus cerere de eliberare a copiei de pe sentința instanței de fond (f. d. 133;

135, Vol. II), apelul fiind declarat în ședința de judecată din 06 februarie 2013 (f.

d. 137; 141, Vol. II).

La fel, instanța de recurs atenționează că inculpaților Vasilos Victor și

Pușcaș Stanislav le-a fost înmînată copia de pe sentința redactată la data de 07

decembrie 2012 contra semnătură, fapt confirmat prin recipisele anexate (f. d.

115; 116) și confirmat în instanța de apel (f. d. 145 verso), însă aceștea nu au

declarat apeluri în termenul legal prevăzut de legislația procesul penală.

Colegiul penal menționează că instanța de apel în decizia sa nu a indicat (f.d.

212 v. II) data concretă a primirii copiei de pe sentință de către inculpații Vasilos

V. și Pușcaș St., deși aceste informații se conțin în materialele cauzei, astfel

nemotivîndu-și decizia în ce privește respectarea termenului de apel de către

apărătorul Cazac D.

Colegiul lărgit relevă că termenul de declarare a apelului este reglementat

de art. 402 alin.(1)-(2)Cod de procedură penală ( în redacția legii din 06 martie

22

2008, care acționa la moment, potrivit căruia, inculpatul sau apărătorul în

numele acestuia, erau în drept să declare apel în ce privește latura penală și

civilă, în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale, sau în cazul

înaintării cererii în condițiile art. 399 al.(2) Cod de procedură penală, de la data

înmînării copiei de pe sentința redactată.

Potrivit art. 403 Cod de procedură penală, apelul declarat după expirarea

termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă

instanța de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate,

iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei

sau încasării despăgubirilor materiale.

La fel, din dispoziția art.404 Cod de procedură penală, Colegiul lărgit

specifică că participantul la proces care a lipsit atît la judecarea, cît și la

pronunțarea sentinței și nu a fost informat despre adoptarea sentinței poate

declara apel și peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii

executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

În acest sens, Colegiul lărgit menționează că concluzia instanței de apel cu

privire la termenul de depunere a apelului este una contradictorie, deoarece (f.d.

212 v. II) instanța de apel stabilește că apelul avocatului Dorin Cazacu în numele

inculpaților este depus în termen, însă ulterior indică asupra faptului că repune

în termen apelul avocatului, făcînd trimitere la prevederile art. 404 al.)1) Cod de

procedură penală.

Astfel, instanța de recurs constată că concluzia instanței de apel cu privire la

respectarea de către avocatul Cazacu D. a termenului de apel este una

contradictorie și nemotivată.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit constată, că totalitatea

circumstanțelor menționate în prezenta decizie confirmă necesitatea casării

deciziei instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel în

alt complet de judecată, în cadrul căreia urmează a fi apreciate la modul cuvenit

de către instanța de apel fiecare probă în parte și toate probele în cumul în

scopul adoptării unei soluții corecte, precum și să se expună cu privire la

chestiunea respectării de către apărătorul Cazacu D. a termenului de apel.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care stabilesc procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel,

asupra celor indicate în prezenta decizie, precum și să dea răspuns la toate

argumentele invocate în apel și în recursul declarat de către procuror.

Instanța de apel urmează să verifice și să aprecieze profund probele

administrate și examinate în instanță, să le dea apreciere cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, ținînd cont de

motivele casării deciziei atacate, de prevederile practicii judiciare stabilite, de

23

practica relevantă a CtEDO, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o

hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Bălți, Costaș Valentina, se casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 17 decembrie 2014, în cauză penală în privința lui

Vasilos Victor Alexei și Pușcaș Stanislav Alexandru, cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pronunțată integral la 17 iulie 2015.

Președinte: Ursache Petru

Judecător Toma Nadejda

Judecător Nicolaev Ghenadie

Judecător Alerguș Constantin

Judecător Moraru Petru

24