2ra-3482/13 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare

prima instanță: S. Papuha 2ra-3482/13

instanța de apel:V. Pruteanu, I. Cimpoi, M. Guzun

ÎNCHEIERE

23 octombrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Tatiana Răducanu

Sveatoslav Moldovan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Finanțelor al Republicii Moldova

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Tutunaru împotriva

Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea

prejudiciului cauzat prin această încălcare

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2013 prin care a fost

respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și menținută

hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 08 mai 2012, prin care a fost

admisă parțial acțiunea

constată:

La 03 ianuarie 2012, Ion Tutunaru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Finanțelor al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului

la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului

cauzat prin această încălcare.

În motivarea acțiunii a indicat că prin decizia Curții de Apel Bălți din

30 octombrie 2008 a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de

către el împotriva Primăriei orașului Florești cu privire la asigurarea cu spațiu locativ.

Menționează că conform deciziei nominalizate Primăria or. Florești a fost

obligată să-i îmbunătățească condițiile de trai, luându-se în calcul suprafața locativă

suplimentară de 15 m2.

Afirmă că prin încheierea din 16 ianuarie 2009 executorul judecătoresc Vera

Ivanciuc a declanșat procedura de executare silită a deciziei, prin care s-a fixat un

termen de executare benevolă de 15 zile de la primirea încheierii.

Susține că prin demersul din 27 ianuarie 2009 Primarul or. Florești a informat

Oficiul de executare Florești că decizia este neexecutorie și că încheierea Oficiului de

Executare din 16 ianuarie 2009 a fost contestată în instanța de judecată.

Indică că prin hotărârea judecătoriei Soroca din 23 aprilie 2009 a fost respinsă

integral acțiunea înaintată de Primăria or. Florești împotriva Oficiului de Executare

Florești cu privire la anularea încheierii din 16 ianuarie 2009.

Prin scrisoarea nr. 02-1/24-383 din 07 mai 2009 Primarul or. Florești, Iurie Țap

a informat Oficiul de Executare Florești că fondul orășenesc de locuințe nu dispune

de spații libere și că Primăria or. Florești este în imposibilitate de a executa la

moment hotărârea Curții de Apel Bălți din 30 octombrie 2008.

Din considerentul că hotărârea judecătorească nu a fost executată pe parcursul

a mai bine de 24 luni,considerând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil,

prevăzut de art. 6 pct. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, afirmă că a depus o cerere la CEDO, care conform

scrisorii din 20 ianuarie 2011, a fost primită și înregistrată cu nr. 72813/10.

La fel, menționează că prin scrisoarea din 29 septembrie 2011 a fost informat

despre posibilitatea adresării în instanțele naționale cu o cerere cu privire la

încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, în

legătură cu adoptarea Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, privind repararea către stat a

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești,

fiindu-i explicat faptul că conform art. 35 § 1 al Convenției, Curtea Europeană poate

fi sesizată doar după epuizarea căilor de recurs interne.

Consideră că din cauza neexecutării hotărârii judecătorești definitive, a deciziei

Curții de Apel Bălți din 30 octombrie 2008 pe parcursul a mai mult de 3 ani i-a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 pct. 1 al Convenției

Europene.

Mai indică că prin neexecutarea hotărârii i-a fost încălcat și dreptul la

proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Afirmă că încălcarea dreptului la proprietate, încălcarea dreptului la un proces

echitabil, prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii, i-au cauzat suferințe

psihice, fapt care a generat adresarea în judecată pentru apărarea dreptului său

prevăzut de lege de a fi asigurat cu spațiu locativ în termen de 6 luni de la numirea în

funcția de judecător, de a se deplasa în multe ședințe de judecată în alte localități,

deoarece examinarea cererii în instanța de la locul de trai nu era posibilă.

Susține că circumstanțele menționate i-au cauzat retrăiri, pierdere de timp,

cheltuieli, soldate cu agravarea sănătății și cu cauzarea unui prejudiciu moral pe care

îl estimează minimal comparativ cu retrăirile sufletești cauzate, la 500000 lei.

Solicită constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești, a deciziei Curții de Apel Bălți din 30octombrie 2008,

obligarea Ministerului Finanțelor de a repara prejudiciului moral cauzat prin această

încălcare în sumă de 500000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08 mai 2012 acțiunea a

fost admisă parțial, constatat faptul încălcării dreptului lui Ion Tutunaru la executarea

în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, încasat de la Ministerul Finanțelor al

RM, din contul bugetului de stat în folosul lui Ion Tutunaru suma de 35000 lei cu titlu

de prejudiciu moral, în rest acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2013 a fost respins apelul

declarat de Ministerul Finanțelor al RM, menținută hotărârea primei instanțe și

încasat de la Ministerul Finanțelor al RM în beneficiul lui Ion Tutunaru cu titlu de

cheltuieli de judecată pentru asistența juridică a sumei de 3000 lei

La 15 august 2013, Ministerul Finanțelor al RM a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor

judecătorești și respingerea integrală a pretențiilor față de Ministerul Finanțelor al

RM.

În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor instanțelor ierarhic

inferioare, considerând că instanța neîntemeiat a apreciat prejudiciul moral la suma

de 35000 lei, reieșind din faptul că intimatul nu a prezentat careva probe concludente,

prin care ar demonstra cu certitudine suportarea acestuia.

Cu referire la prevederile art. 1422 Cod civil și Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 9 din 09 octombrie 2006, menționează că prin noțiunea de

prejudiciu moral se înțeleg suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau

omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul

nașterii sau la bunurile dobândite prin lege. Obligația de a dovedi faptul pricinuirii

prejudiciului moral (suferințelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea

vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie

să indice de către cine, în ce circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni) i-au fost

cauzate suferințe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

Afirmă că Ministerul Finanțelor este în imposibilitate de a proba lipsa

suportării de către intimat a prejudiciului moral, atâta timp cât nu a fost probată

existența prejudiciului moral, deoarece nu se poate constata lipsa a ceva ce nu există.

Indică că Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze similare, precum

cauza Gușan contra Moldovei și Botnari contra Moldovei, a dispus obligarea statului

Republica Moldova la plata prejudiciului moral într-un cuantum mai mic.

Consideră că suma acordată de instanțele de judecată este una exagerată, iar în

cazul în care instanța de recurs va găsi întemeiată pretenția cu privire la repararea

prejudiciului moral, recurentul solicită încadrarea acesteia în limite rezonabile.

De asemenea, consideră incorect faptul punerii în sarcina bugetului de stat a

obligației de a compensa intimatului prejudiciul material rezultat din achitarea unor

sume avocatului.

În acest sens, cu referire la practica Curții Europene pentru Drepturile Omului,

în special cauza Ziliberberg contra Moldovei și prevederile art. 96 CPC, indică că

costurile și cheltuielile de asistență juridică pentru a fi rambursate, trebuie să fie

necesare, real suportate și rezonabile ca cuantum.

Consideră că suma de 3000 lei acordata intimatului, nu este una reală și

necesară pentru un litigiu care nu implică o anumită complexitate și nu corespunde

situației reale a cauzei.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

recurentului la 05 iulie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoțire (f. d. 84).

Prin urmare se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 15 august 2013, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Finanțelor al RM nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în

recursul declarat de Ministerul Finanțelor al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Ministerul Finanțelor al RM ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

dispune:

Recursul declarat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Tatiana Răducanu

Sveatoslav Moldovan