1ra-677/2015 — Art. 264-1 alin. 4 CP

Prin sentința Judecătoriei Călărași din 30 octombrie 2014, în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Oprea Serghei Dmitri, a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea art. 82 Cod penal, la 2 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. În baza art. 85, 84 alin. (2) Cod penal, i-a fost stabilit pedeapsa definitivă pentru cumul parțial de sentințe, 3 ani 2 luni închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani și amendă în mărime de 300 unități convenționale, ceea ce constituie 6.000 lei. Fiind dispusă executarea separată a pedepsei cu închisoare și a pedepsei cu amendă.

Potrivit sentinței, instanța de fond a constatat că, Oprea S., la data de 17 octombrie 2013, în jurul orei 12.30, conducând automobilul de model „Volkswagen Caddy” cu n/î NS AK 051, fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de transport prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17.12.2013, încâlcind prevederile art. 14 lit. (a) din Regulamentului Circulației Rutiere, conform căruia conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de 1 natură să-i afecteze capacitatea de conducere, a fost implicat în comiterea unui accident rutier pe str. Frunze din or. Călărași și fiind stopat de către colaboratorul IP Călărași, care a suspectat că ultimul conduce mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică, și care acționând în baza pct. 6.5.5 al Regulamentului cu privire la serviciul de patrulare rutieră al poliției rutiere a MAI al RM, aprobat prin Ordinul nr. 45 din 19.02.2002, care stipulează că colaboratorii poliției sunt obligați să înlăture de la conducere conducătorii mijloacelor de transport, față de care există temei de a presupune că se află în stare de ebrietate și să-i supună în modul stabilit de lege examinării medicale, i-a fost propus să fie supus testării alcoolscopice și examinării medicale pentru constatarea faptului de consumare a alcoolului, în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, la ce ultimul a refuzat categoric și s-a împotrivit de a fi supus examinării medicale în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța de fond a calificat de drept fapta inculpatului în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal și anume refuzul, împotrivirea și eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei, sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

Sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat casarea acesteia, cu adoptarea unei noi hotărâri prin care să-i fie stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate din cele prevăzute la sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal. În motivarea apelului a invocat că, la aplicarea pedepsei instanța de judecată nu a ținut cont de circumstanțele cauzei și anume că a recunoscu vina, se căiește sincer, lucrează și este unicul întreținător al familiei, are doi copii minori la întreținere și educație, sancțiunea infracțiunii imputate prevede ca pedepse alternative și amendă, și muncă neremunerată în folosul comunității, însă în opinia inculpatului pedeapsa aplicată lui cu închisoare este prea aspră.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2015, a fost admis apelul declarat, fiind casată parțial sentința în partea pedepsei și pronunțată în partea respectivă o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Oprea S. a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la 8 luni închisoare. Conform art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe i s-a adăugat în întregime la pedeapsa stabilită partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17 decembrie 2013, fiindu-i stabilit definitiv pedeapsă 3 ani 2 luni închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a considerat că, la soluționarea chestiunii privind individualizarea pedepsei, prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal. Astfel, instanța de apel a menționat că, fiind soluționată chestiunea cu privire la măsura de pedeapsă de către prima instanță, greșit s-a invocat starea de recidivă, fiind aplicate prevederile art. 82 Cod penal și stabilită pedeapsă cu închisoare pe un 2 termen de 2 ani, în pofida faptului că sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, prevede pedeapsa cu închisoare de până la 1 an. Totodată, instanța de apel a menționat că inculpatul anterior a fost condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar potrivit art. 34 alin. (5) lit. e) Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ține cont de aceste antecedentele penale. La fel, instanța de apel a menționat că, prima instanță greșit a stabilit și tipul penitenciarului de tip închis, deoarece nu sânt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 alin. (4) Cod penal, în prezenta speță. În astfel de împrejurări, instanța de apel a conchis de a interveni în sentință, în partea pedepsei, deoarece a fost aplicată de către prima instanță în alte limite decât cele prevăzute de lege. Soluționând chestiunea cu privire la pedeapsă, instanța de apel a ținut cont că inculpatul se caracterizează satisfăcător, a recunoscut vinovăția și are la întreținere și educație 2 copii minori, precum și acel fapt că anterior a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiunii similare. Pe această linie de considerente, în opinia instanței de apel scopul pedepsei se va obține prin stabilirea pedepsei cu închisoare, fiind aplicate prevederile art. 85 Cod penal, dat fiind că există cazul unui cumul de sentințe. S-a reținut de către instanța de apel și acel fapt, că inculpatul a săvârșit infracțiunea intenționată în termenul de probă fixat prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17 decembrie 2013, și în asemenea circumstanțe potrivit art. 90 alin. (10) Cod penal, se stabilește pedeapsa definitivă prin cumul de sentințe, în condițiile articolului 85 Cod penal. De asemenea, s-a reținut și faptul că amenda în mărime de 6.000 lei, aplicată prin sentința anterioară, a fost achitată, fapt ce determină neaplicarea ei. Urmare a considerentelor expuse, instanța de apel a concluzionat că nu există motive întemeiate pentru aplicarea pedepsei neprivative de libertate inculpatului.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către avocatul Creciun Natalia în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată pedeapsă neprivativă de libertate. În susținerea poziției sale, recurentul a invocat că: - instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor invocate de inculpat în apelul său în privința stării materiale dificile și anume familia sa are încheiate două contracte de credit pentru sume mari, fiindu-i gajată casa și mai are la întreținere 2 copii minori. Privarea de libertate a inculpatului va constitui pentru soția acestuia o povară enormă pentru rambursarea creditelor și întreținerea familiei. În opinia apărării aceste circumstanțe pot fi considerate ca excepționale, astfel inculpatului ar fi posibil de a-i aplica pedeapsă prin prisma art. 79 Cod penal, fără al priva pe ultimul de libertate; - alte argumente ce ar justifica aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse neprivative de libertate sunt: achitarea amenzii aplicată anterior prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17.12.2013, caracteristica pozitivă a inculpatului, faptul că 3 are loc permanent de trai, are la întreținere doi copii minori; a recunoscut integral vina, a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, căința sinceră de cele întâmplate. În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, considerând că urmează a fi respins ca inadmisibil, deoarece criticile formulate în recurs nu conțin indici a unor erori de drept și care de fapt au format obiect de studiu la judecarea cauzei în instanța de apel și cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. În recursul declarat în prezenta cauză, apărătorul invocă ca temei de casare a hotărârii instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Totodată, reieșind din cuprinsul recursului, autorul acestuia, critică soluția instanței de apel în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului, mai exact nu este de acord cu aplicarea pedepsei cu închisoare și executarea ei reală, solicitând aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate, astfel apărătorul semnalează și temeiul pentru recurs stipulat la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. În același timp, Colegiul penal constată că recurentul nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte. Analizând circumstanțele și materialele cauzei, în raport cu temeiurile invocate pentru recurs, Colegiului consideră că, în prezenta speța nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 și 85 Cod penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilită conform sancțiunii articolului 2641 alin. (4) Cod penal și prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală. Așadar, cu privire la temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și semnalat de recurent, Colegiul penal statuează că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care 4 a comis această infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei. Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială. Instanța de recurs menționează că, sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul, prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 700 la 800 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an. La cauza supusă judecării, Colegiul penal reține că, inculpatul până la începerea cercetării judecătorești a declarat personal prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (f.d. 83). Prin urmare, solicitarea inculpatului a fost admisă și cauza a fost examinată în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, iar potrivit alin. (8) al aceluiași Cod, ultimul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei (art. 75 CP), o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Concluzia instanței cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre urmează a fi motivată. Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă că, de către instanța de apel inculpatul a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, aplicând și prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, la 8 luni închisoare. Iar conform art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe inculpatului i-a fost adăugată în întregime la pedeapsa stabilită, partea neexecutată a pedepsei numite prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17 decembrie 2013, fiindu-i stabilită pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 3 ani și 2 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Reieșind din textul hotărârii atacate, se reține faptul luării în considerație a recunoașterii vinovăției de către inculpat, întreținerea a 2 copii minori, caracteristica satisfăcătoare, însă deoarece anterior a fost condamnat pentru infracțiune similară și a săvârșit o altă infracțiune intenționată în termenul de probă fixat prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17 decembrie 2013, Colegiul statuează că, instanța de apel corect a conchis că nu sunt motive pentru aplicarea pedepsei neprivative de liberate. 5 Mai mult ca atât, conform prevederilor art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în termenul de probă o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85 al aceluiași Cod. Subsidiar, la concluziile instanței de apel privind stabilirea inculpatului a pedepsei cu închisoare și executare reală a cesteia, Colegiul menționează că, reieșind din lucrările dosarului, anterior prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 07 decembrie 2011, Oprea S. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (2) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, iar conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani. Ulterior, acesta în termenul de probă, săvârșește o altă infracțiune și prin sentința Judecătoriei Strășeni din 17 decembrie 2013 este condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 300 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani și în baza art. 85 Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă definitivă amendă 300 unități convenționale și 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani, iar potrivit art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoare fiind iarăși suspendată pe un termen de probă de 2 ani. Deci, instanța de recurs constată că inculpatului, în ambele cazuri de condamnare mai sus enunțate, i-a fost acordată posibilitate de a se corecta și nu a admite în viitor comiterea altor infracțiuni, însă acesta nu și-a făcut concluziile necesare și a săvârșit alte infracțiuni. Astfel, Colegiul concluzionează că pedepsele neprivative de libertate, în privința inculpatului nu-și ating scopul de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către ultimul și în acest caz urmează a-i fi aplicată pedeapsa cea mai aspră din cele prevăzute de sancțiunea infracțiunii imputate, adică pedeapsa cu închisoare și executare reală. Având în vedere împrejurările menționate, Colegiul penal consideră că, termenul pedepsei stabilit inculpatului de către instanța de apel și modalitatea de executare a acesteia stabilită în sarcina ultimului, a fost individualizată corect și în așa fel încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blânde, poate încuraja pe viitor săvârșirea altor infracțiuni. Referitor, la argumentul apărătorului precum că în prezenta speță ținând cont de situația materială precară a familiei inculpatului, care poate fi considerată ca excepțională, în privința inculpatului poate fi aplicat și art. 79 Cod penal, Colegiul îl consideră neîntemeiat, deoarece acest argument a fost invocat abia la etapa recursului ordinar, fără a fi propus pentru discuție în instanțele ierarhic inferioare, ceea ce este inacceptabil reieșind din prevederile art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, unde este stipulat că temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel. În spiritul prevederilor art. 79 Cod penal, se înțelege că trebuie să existe ori în împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind personalitatea infractorului, circumstanțe, particularități, împrejurări, situații sau 6 stări de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a personalității inculpatului. Faptul că inculpatul are la întreținere 2 copii minori și casa gajată, pentru că are încheiate 2 contracte de credit, ce au fost parțial rambursate, precum rezultă din actele anexate la materialele cauzei, în opinia instanței de recurs, acestea nu constituie circumstanțe excepționale, însă niște împrejurări obișnuite, adică ele predomină și caracterizează majoritatea cetățenilor și nu pot fi considerate ca excepționale. În acest context, Colegiul remarcă, reieșind din Hotărîrea Plenului CSJ a RM, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale, că în calitate de circumstanțe excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate – I, II (persoana cu dezabilități severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de importanță majoră). Nu poate fi reținut nici argumentul invocat de recurent precum că, inculpatul se caracterizează pozitiv, deoarece reieșind din caracteristica anexată la dosar (f.d. 31) se menționează că inculpatul anterior a fost condamnat, nu este angajat în câmpul muncii, ocazional consumă băuturi alcoolice și la IP Călărași au parvenit plângeri din partea cetățenilor în privința lui Oprea S. La fel, nu pot fi reținute de către Colegiu nici alegațiile recurentului privind reținerea la stabilirea pedepsei a faptului recunoașterii vinovăției de către inculpat, care a atras incidența procedurii simplificate, examinarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, deoarece faptul dat nu poate fi valorificat ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) Cod penal, ceea ce ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică (fapt prevăzut la pct. 35 din Hotărîrea Plenului CSJ a RM, nr. 13 din 16.12.2013, Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești). Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de recurent – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că, poate fi aplicat în cazul când nu s- a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Este necesar ca hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept. Lecturând textul deciziei atacate în coraport cu circumstanțele prezentei cauze, Colegiul apreciază că, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la adoptarea unei soluții corecte. Având ca suport cele expuse, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu au fost admise erorile de drept invocate și semnalate de către recurent, și nu sânt temeiuri de casare a soluției adoptate, fiindcă hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată potrivit legii. 7 Prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul Creciun Natalia în numele inculpatului, deoarece acesta este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (1)-(2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, DECIDE: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Creciun Natalia în numele inculpatului Oprea Serghei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2015, în cauza penală privindu-l pe Oprea Serghei Dmitri, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia pronunțată integral la data de 17 iunie 2015. Președinte Gordilă Nicolae Judecător Covalenco Elena Judecător Diaconu Iurie 8